Maica
Domnului în Ortodoxie
Prea cuvioase părinte stareţ, cinstiţi
părinţi, iubiţi credincioşi, pentru că suntem în
cuprinsul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, m-am gândit ca pentru
seara aceasta să stăruim puţin cu gândul asupra locului pe
care-l are Maica Domnului în conştiinţa noastră de
dreptmăritori creştini, în învăţătura şi practica
Bisericii noastre.
Dacă luăm aminte la dumnezeieştile slujbe ale
Bisericii noastre constatăm că alcătuirile de la sfintele slujbe
ne îndrumează, ne ajută să fim cinstitori ai Maicii Domnului.
Sfintele slujbe ale Bisericii noastre sunt prilejuri de rugăciune şi
de învăţătură. Ne rugăm învăţând şi
învăţăm rugându-ne. Dacă luăm aminte la
alcătuirile de la sfintele slujbe putem învăţa de la sfintele
slujbe mai mult decât din cărţi şi putem să ne
raportăm la cei pe care-i are în vedere Sfânta Biserică: la Dumnezeu,
la Mântuitorul nostru Iisus Hristos, la Duhul Sfânt, deci la Preasfânta Treime,
la Maica Domnului, la sfinţii lui Dumnezeu, putem să intrăm în
legătură cu ei, putem să ne îndreptăm gândurile de la cele
pământeşti la cele mai presus de lumea aceasta, la cele cereşti.
Sigur că cei care merg la biserică, şi stau
şi nu urmăresc, nu pot să înveţe ceva, dar cei care
urmăresc alcătuirile de la sfintele slujbe învaţă. Nu se
poate să nu înveţe. Şi sfintele slujbe sunt în aşa fel
alcătuite încât chiar dacă cineva nu s-ar gândi anume la Maica
Domnului, totuşi e pus în situaţia să se gândească. De
pildă în Ectenia Mare şi în Ecteniile Mici oricum e pomenită
Maica Domnului când se spun cuvintele: "Pe Preasfânta, Curata,
Preabinecuvântata, Mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu
Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii
să o pomenim. Pe noi înşine şi unii pe alţii şi
toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o
dăm". Aşa auzim în biserică. Deci suntem îndemnaţi
să pomenim pe Maica Domnului.
Când eram eu copil şi până pe vremea când eram student
la Teologie, chiar şi mai târziu, cuvintele acestea se spuneau aşa:
"Pe Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, Mărita Stăpâna
noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria,
cu toţi sfinţii pomenind-o, pe noi înşine şi unii pe
alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu
să o dăm". În felul în care se spuneau cuvintele acestea mai
demult se presupunea că noi o pomenim pe Maica Domnului fără
să ne îndemne cineva. Deci: "Pe Preasfânta, Curata,
Preabinecuvântata, Mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu
Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii
pomenind-o, pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată
viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm". Aceasta
înseamnă: noi oricum o pomenim pe Maica Domnului. Accentul cădea pe
cuvintele de la sfârşit şi anume: "pe noi înşine şi
unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos
Dumnezeu să o dăm". Între timp lucrurile s-au schimbat în
înţelesul că cuvintele acestea s-au împărţit în două.
Şi ca să poată fi împărţite în două, avem
două îndemnuri: îndemnul să ne gândim la Maica Domnului, să
pomenim pe Maica Domnului, şi îndemnul să dăm toată
viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu. Deci în această prezentare
nu se mai presupune că o pomenim fără să ni se spună
să o pomenim şi atunci ni se spune să o pomenim, şi
după aceea "pe noi înşine şi unii pe alţii şi
toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o
dăm". Înainte însă era un singur îndemn, presupunând că
totuşi noi pe Maica Domnului oricum o pomenim. De ce s-a făcut
această schimbare? Cred că pentru că spunându-se aceste cuvinte
şi venind vorba de Maica Domnului credincioşii intervin cu o
rugăciune şi zic: "Preasfântă Născătoare de
Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi". În copilăria mea, în
tinereţea mea, se zicea "Preasfântă Născătoare de
Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi". A fost însă o dispoziţie
de la Sfântul Sinod să se spună "Preasfântă
Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi" pe
considerentul că Maica Domnului ajută la mântuire, ne miluieşte,
nu ne mântuieşte împreună cu Domnul Hristos, deşi în
cărţile vechi, în cărţile tipărite înainte de
dispoziţia Sfântului Sinod, peste tot e scris "Preasfântă
Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi".
Adevărul este că în cele duhovniceşti lucrurile
nu sunt aşa de precizate cum sunt în cele pământeşti. Cineva
mă întreba: părinte, cum se poate că se spune la rugăciunea
dinainte de Sfânta Împărtăşanie, înainte de a ne
împărtăşi, că "Hristos Dumnezeu a venit să
mântuiască pe cei păcătoşi dintre care cel dintâi sunt
eu", cum se poate ca cel dintâi să fiu eu şi fiecare să fie
cel dintâi, pentru că numai unul poate fi cel dintâi dintre
păcătoşi, nu pot fi mai mulţi, şi atunci cum se poate?
Se poate aşa că fiecare dintre noi ne considerăm mai
păcătoşi decât alţii şi nu ne interesează că
altul ar putea fi mai păcătos decât noi. Şi atunci nu e o
exprimare absolută aşa cum e la matematică: doi şi cu doi
fac patru şi gata, nu se mai poate înţelege altceva. În cele
duhovniceşti lucrurile sunt puţin elastice, pentru că se pot
înţelege, printr-un cuvânt, mai multe lucruri. Când zici:
"Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe
noi" poţi să te gândeşti la ceea ce poate Maica Domnului,
adică nu la mântuirea în sine, pentru că mântuirea e prin Hristos, ci
la contribuţia Maicii Domnului pentru mântuire în înţelesul că
dacă nu era Maica Domnului nu era nici Domnul Hristos aici pe pământ,
n-ar fi fost posibilă întruparea Mântuitorului. Bineînţeles, e un fel
de a vorbi, pentru că, de vreme ce a existat Maica Domnului, nu se poate
zice ce s-ar fi întâmplat dacă nu era Maica Domnului. Maica Domnului
există, şi dacă există Maica Domnului, înseamnă
că ea este mijlocitoare de mântuire în acest înţeles că prin
Maica Domnului avem cele ce ţin de Domnul Hristos.
Gândiţi-vă de pildă la alcătuirea aceea de
la Utrenia de Duminică, de la sfârşitul Utreniei, dinainte de
Doxologie care zice aşa: "Prea binecuvântată eşti,
Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că prin Cel ce S-a
întrupat din tine, iadul s-a robit, Adam s-a chemat, blestemul s-a pierdut, Eva
s-a mântuit, moartea s-a omorât şi noi am înviat". Vorbim cu Maica
Domnului şi spunem că lucrurile acestea s-au întâmplat prin Domnul
Hristos, "prin Cel ce S-a întrupat din tine iadul s-a robit, Adam s-a
chemat, blestemul s-a pierdut, Eva s-a mântuit, moartea s-a omorât şi noi
am înviat. Pentru aceasta cântând, strigăm: - pentru că s-a întâmplat
aşa ceva prin Fiul tău, cântând strigăm - Binecuvântat eşti
Hristoase Dumnezeul nostru Cel ce bine ai voit aşa, mărire
Ţie". Deci vorbim şi cu Maica Domnului, vorbim şi cu Domnul
Hristos şi ţinem seama de legătura care există între Maica
Domnului şi Domnul Hristos şi între Domnul Hristos şi Maica Domnului.
Aşadar Maica Domnului în înţelesul acesta ne
mântuieşte, că a contribuit la mântuire, însă pentru că
Maica Domnului nu ne poate mântui singură, ci ne ajută la mântuire
împreună cu Domnul Hristos - în principal ne ajută Domnul Hristos -
Sfânta noastră Biserică o cinsteşte pe Maica Domnului în
legătură cu Domnul Hristos, nu o desparte de Domnul Hristos. Aşa
cum cinstim şi Crucea Domnului Hristos fără să o
despărţim de Domnul Hristos, totdeauna în legătură cu
Domnul Hristos, aşa şi pe Maica Domnului o cinstim în
legătură cu Domnul Hristos. Ceea ce îi dă Maicii Domnului
măreţia e faptul că e în legătură cu Domnul Hristos,
legătura aceasta cu Domnul Hristos îi dă măreţie Maicii
Domnului. Şi Maica Domnului are o măreţie, are o mărire,
chiar zicem noi: "Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască
mărirea ta că tu fecioară neispitită de nuntă ai avut
în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel
fără de ani, Cel ce dăruieşte pace tuturor celor ce te
laudă pe tine".
Deci noi care o lăudăm pe Maica Domnului, avem un
privilegiu. Ce privilegiu? Privilegiul de a fi miluiţi de Dumnezeu, de
Domnul nostru Iisus Hristos, dându-ne pacea Sa nouă. De ce? Pentru că
o lăudăm pe Maica Domnului. Şi de ce o lăudăm pe Maica
Domnului? Ne învaţă Biserica noastră să o lăudăm.
De ce ne învaţă să o lăudăm? Pentru că "s-au
spăimântat toate de dumnezeiască mărirea ta", zicem noi
vorbind cu Maica Domnului. Deci nu prezentăm lucrurile ca într-un studiu,
nu zicem "S-au spăimântat toate de mărirea Maicii Domnului,
că Maica Domnului a purtat în pântecele ei pe Dumnezeu Cel peste toate
şi a născut Fiu pe Cel fără de ani" ci vorbim cu Maica
Domnului şi zicem: "Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască
mărirea ta".
Acesta e avantajul slujbelor, noi nu studiem, nu
învăţăm ca şi cum am studia, ci învăţăm
angajându-ne în faţa celor cu care vorbim. Aşa-i cu Maica Domnului,
aşa-i cu sfinţii lui Dumnezeu, noi vorbim cu ei, vorbim cu Domnul
Hristos, Îi spunem Domnului Hristos ce avem de spus, vorbim cu El şi din
aceasta învăţăm. Prin urmare Maica Domnului are o mărire a
ei şi mărirea îi vine de la Domnul Hristos şi venindu-i de la
Domnul Hristos mărirea, ea e mijlocitoare către Domnul Hristos pentru
noi. Noi o lăudăm, Maica Domnului mijloceşte şi Domnul
Hristos ne dăruieşte pace: "Cel ce dăruieşte pace
tuturor celor ce te laudă pe tine".
Şi alcătuiri de felul acesta sunt multe. De exemplu,
să luăm una de la slujba înmormântării când, vorbind cu Maica
Domnului, zicem că: "Neamul omenesc a aflat mântuire prin tine
şi noi să aflăm raiul Născătoare de Dumnezeu ceea ce
eşti una binecuvântată". De ce zicem că e "una
binecuvântată"? Nu mai există alţii binecuvântaţi? În
situaţia Maicii Domnului numai Maica Domnului există, altcineva nu
mai există, şi atunci e "una binecuvântată".
Bineînţeles că binecuvântaţi pot fi şi alţii, dar în
alt înţeles. Gândiţi-vă de pildă la faptul că, atunci
când Iosif s-a întâlnit cu fraţii săi după ce a fost vândut în
Egipt şi au vorbit unii cu alţii înainte de a se cunoaşte, de
a-l recunoaşte pe Iosif, de a se descoperi Iosif fraţilor săi, a
întrebat de tatăl lor şi ei au spus despre tatăl lor că
trăieşte şi atunci Iosif a zis: "Binecuvântat este omul
acela". Prin urmare şi Iacov era binecuvântat ca tată al lui
Iosif. Şi alţii sunt binecuvântaţi. Toţi care sunt sub
binecuvântarea lui Dumnezeu sunt binecuvântaţi, dar Maica Domnului are un
loc aparte între toţi binecuvântaţii: "una
binecuvântată". "Bucură-te curată, ceea ce ai
născut pe Dumnezeu cu trup spre mântuirea tuturor că neamul omenesc a
aflat mântuire prin tine. Şi noi să aflăm raiul
Născătoare de Dumnezeu, curată şi binecuvântată",
ceea ce eşti una binecuvântată.
Iubiţi credincioşi, aşa ne gândim noi la Maica
Domnului şi aşa ne învaţă Sfânta noastră Biserică
să ne gândim la Maica Domnului. În alcătuirile cinstitoare pentru
Maica Domnului vorbim cu Maica Domnului şi zicem că ea este
mărirea a toată lumea: "pe ceea ce este mărirea a
toată lumea, care din oameni a răsărit şi pe Stăpânul
L-a născut, uşa cea cerească". Vorbind cu Maica Domnului
spunem: "Pe tine Maica lui Dumnezeu, cea mai presus de minte şi de
cuvânt". Cum e Maica Domnului? Mai presus de minte şi de cuvânt. Ce
înseamnă aceasta? Înseamnă că cuvântul nu o cuprinde iar mintea
nu o înţelege. Stăm copleşiţi de măreţia Maicii
Domnului în faţa Maicii Domnului: "Cea mai presus de minte şi de
cuvânt, care ai născut negrăit sub ani pe Cel fără de ani,
credincioşii cu un gând te mărim". Mărim pe Maica Domnului
pentru măreţiile ei, pentru măreţiile ei izvorâte din
Mântuitorul nostru Iisus Hristos, din Fiul său care S-a întrupat, din Fiul
lui Dumnezeu care S-a întrupat din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
şi a devenit şi Fiu al Maicii Domnului. Cine? Cel ce este Dumnezeu
adevărat şi Om adevărat. Dumnezeu adevărat născut din
Dumnezeu din veci şi Om adevărat născut din Preasfânta
Fecioară Maria.
Maica Domnului este numită Născătoare de Dumnezeu
nu în înţelesul că L-a născut pe Dumnezeu, că înainte de a
fi Dumnezeu a fost Maica Domnului, ci în înţelesul că Cel pe care L-a
născut ca om nu era numai om, ci era şi Dumnezeu, Om adevărat
şi Dumnezeu adevărat. Unde s-a petrecut unirea firii
dumnezeieşti cu firea omenească în persoana Mântuitorului nostru
Iisus Hristos? S-a unit în pântecele Preasfintei Fecioare Maria. Noi aşa
mărturisim şi aşa ne învaţă Biserica noastră. Noi
nu credem, ca ereticii, că Maica Domnului a născut un om cu care
după aceea S-a unit Dumnezeu. De pildă la Botez, cum spuneau unii,
că Duhul Sfânt când S-a pogorât peste Domnul Hristos la Botez, de fapt
atunci a fost unirea între cele două firi. Nu e adevărat. Biserica
noastră spune şi învaţă, şi mărturiseşte,
şi răspândeşte adevărul că Fiul lui Dumnezeu S-a unit
cu Fiul Omului, Dumnezeu S-a unit cu omul în fiinţa Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu şi de aceea zicem noi într-o
alcătuire de la Sfântul Maslu, vorbind cu Maica Domnului: "Pe tine
preacuratul palat al Împăratului ceresc, ceea ce eşti mult
lăudată, te rog curăţeşte mintea mea cea întinată
cu tot felul de păcate şi o fă locaş înfrumuseţat al
dumnezeieştii Treimi ca să laud şi să măresc puterea
ta şi mila ta cea nemăsurată, fiind mântuit eu netrebnicul robul
tău". De unde pornim? De la conştiinţa că suntem robi
netrebnici: "eu netrebnicul robul tău" doresc să fiu
mântuit şi pentru că doresc să fiu mântuit cer ceva de la tine
Maica Domnului, de la tine care eşti "palat preacurat al
Împăratului ceresc". Când este Maica Domnului "palat preacurat
al Împăratului ceresc", al Mântuitorului nostru Iisus Hristos? A fost
când L-a purtat pe Domnul Hristos în pântecele ei. Da, dar Domnul Hristos S-a
despărţit cumnva de Maica Domnului când S-a născut din ea,
şi atunci Maica Domnului nu mai este "palat preacurat al
Împăratului ceresc"? Ba da, este. Şi după ce S-a
născut Fiul ei din ea e "palat preacurat al Împăratului ceresc".
De ce? Pentru că Maica Domnului nu L-a purtat numai în pântece pe Domnul
Hristos, ci L-a purtat şi în inima ei, şi de inima ei nu S-a
despărţit niciodată Fiul său, Domnul Hristos. O mamă
este mamă pentru veşnicie, nu pentru vremelnicie. Niciodată nu i
se va lua unei mame calitatea de mamă. Şi nu e mamă numai când
îl poartă pe copilul său în pântece, ci e mamă pentru totdeauna,
pentru veşnicie. Aşa e şi Maica Domnului, mamă a
Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi dacă nu-L mai poate purta în
pântece, şi nu-L mai poartă de fapt în pântece, Îl poartă în inima
ei şi de inima ei niciodată nu S-a despărţit Domnul
Hristos, şi noi, ştiind acest lucru, ne rugăm Maicii Domnului
să curăţească mintea noastră:
"curăţeşte mintea mea cea întinată cu tot felul de
păcate şi o fă locaş al dumnezeieştii Treimi".
Maica Domnului a fost şi este locaş al
dumnezeieştii Treimi. Aşa i-a spus îngerul când Preasfânta
Fecioară a întrebat la Buna Vestire "Cum va fi aceasta de vreme ce eu
nu ştiu de bărbat?". Ea a auzit de la înger atunci: "Duhul
Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri, de
aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu se va
chema" (Luca 1, 34-35). Aici sunt cele trei persoane ale Sfintei Treimi
care se unesc în Maica Domnului din clipa în care S-a întrupat Fiul lui
Dumnezeu prin umbrirea de sus a Tatălui şi prin lucrarea Sfântului
Duh. Deci "Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui
Preaînalt te va umbri - deci e vorba de Duhul Sfânt şi de Tatăl -
şi Sfântul care Se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu se va
chema", e vorba de Dumnezeu Fiul. Deci Maica Domnului devine locaş al
Preasfintei Treimi. Devenind locaş al Preasfintei Treimi, Maica Domnului
poate să ne ajute să ni se curăţescă şi mintea
noastră ca să devenim locaşuri ale Preasfintei Treimi. Şi
locaş al Preasfintei Treimi Maica Domnului este în veşnicie:
"curăţeşte mintea mea cea întinată cu tot felul de
păcate şi o fă locaş înfrumuseţat al Preasfintei
Treimi". Numai dacă suntem locaşuri înfrumuseţate ale
Preasfintei Treimi, prin mijlocirea Maicii Domnului, putem să
lăudăm mărirea şi mila cea nemăsurată a Maicii
Domnului, noi, netrebnicii robii ei.
Vă atrag atenţia asupra acestor lucruri în
înţelesul că e bine să le urmăriţi, să
cuprindeţi înţelesurile, adâncurile unor astfel de alcătuiri,
pentru că dacă le zici aşa, între altele, nu poţi să
îţi dai seama de conţinutul lor, dar dacă le meditezi - şi
slujbele noastre trebuie şi meditate, sigur că dacă le auzi
spunându-se repede sau cu cântare, acolo, nu le dai importanţa pe care
trebuie să le-o dai, dar dacă le analizezi puţin şi vezi ce
conţinut e în această alcătuire, şi nu numai în aceasta, ci
în multe altele - atunci ajungi să-ţi dai seama de
învăţătura Bisericii noastre cuprinsă în
dumnezeieştile slujbe ale Bisericii noastre.
Sunt foarte multe lucruri pe care ar vrea să le ştie
credincioşii în legătură cu Maica Domnului. Au apărut
şi nişte cărţi cu viaţa Maicii Domnului care nu spun
mare lucru. De ce? Pentru că Maica Domnului a fost smerită, despre
Maica Domnului nu se poate spune mult. În Scriptură se spune puţin
şi în altă parte, cei care spun despre Maica Domnului ceva, sau vor
să spună ceva deosebit, nu sunt competenţi. N-au cum să
spună. De ce? Pentru că Maica Domnului fiind smerită, n-a vrut
să fie pusă în atenţia oamenilor. Dorinţa ei a fost ca
Domnul Hristos să fie pus în atenţia oamenilor. La nunta din Cana
Galileii a zis către slujitorii de la nuntă: "Faceţi ceea
ce vă va spune El" (Ioan 2, 5). Deci vă spun şi eu ceva,
vă spun să faceţi ce vă va spune El, nu să faceţi
ce vă spun eu. Eu nu vă spun, n-am eu rostul de a vă spune,
ascultaţi-L pe El, pe Iisus. Şi aşa că Maica Domnului a
fost smerită până la aşa măsură, încât ea nu a vorbit
despre cele ale ei, despre măreţiile ei, despre naşterea ei mai
presus de fire. De ce n-a vorbit? Evanghelia vorbeşte şi spune
că Domnul Hristos S-a născut din Preasfânta Fecioară Maria în
chip mai presus de fire, prin lucrarea Duhului Sfânt, prin puterea lui
Dumnezeu, nu prin contribuţie bărbătească. Că e
fecioară înainte de naştere, că e fecioară în naştere,
că e fecioară după naştere, e un cuvânt pe care îl spunem
noi la sfintele slujbe, de exemplu zicem "pururea Fecioara Maria".
Maica Domnului n-a vorbit despre aşa ceva. De ce? Pentru că a fost
smerită. Oamenii din vremea Mântuitorului considerau pe dreptul Iosif ca
tată al lui Iisus şi ziceau: "Nu cunoaştem noi pe
tatăl Său şi pe mama Sa, nu cunoaştem noi pe fraţii
Lui?" (Ioan 6, 42) şi aşa mai departe.
Însă să ştiţi că fraţii Domnului
Hristos nicăieri nu sunt numiţi în Scriptură fiii Maicii
Domnului, aşa că se poate înţelege altceva decât fraţi
trupeşti, fraţi direcţi. Se poate înţelege rude apropiate.
Cuvântul frate nu era numai pentru frate, ci era şi cu o lărgime
oarecare şi se înţelegeau şi rudele apropiate tot prin cuvântul
frate. Şi Maica Domnului, de exemplu la întâlnirea din templu cu
Mântuitorul, după ce L-a pierdut, după ce nu L-au găsit o vreme
şi s-au întors, a zis: "Fiule de ce ne-ai făcut nouă
aceasta? Iată, tatăl Tău şi eu îngrijoraţi Te
căutăm" (Luca 2, 48). Nu a zis: "Eu, ca mama Ta şi
omul acesta, care de fapt nu Ţi-e tată, Te căutăm" ci
a zis: "Iată, tatăl Tău şi eu îngrijoraţi Te
căutăm".
Sfânta noastră Biserică ne îndrumează în ceea ce
priveşte conştiinţa noastră şi cunoştinţa
noastră despre Maica Domnului, ne îndrumează prin slujbele ei în
timp. Noi de fapt din viaţa Maicii Domnului ştim numai câteva lucruri
pe care le şi sărbătorim şi anume: că s-a născut
din părinţii Ioachim şi Ana. Aşa spunem la sfintele slujbe:
"dumnezeieştii părinţi Ioachim şi Ana" şi
pomenim la otpusturi în general pe Sfinţii dumnezeieşti
părinţi Ioachim şi Ana, nu numai pe Ana cum ar zice cei care nu
sunt de credinţa noastră, ci care au altă credinţă
şi care spun că şi Maica Domnului s-a născut ca şi
Domnul Hristos numai prin puterea lui Dumnezeu, numai din Sfânta Ana. Biserica
noastră nu învaţă aşa, ci învaţă că Maica
Domnului a avut dumnezeieşti părinţi pe Ioachim şi pe Ana.
Şi după aceea - aceasta deci o sărbătorim în 8 septembrie -
sărbătorim tot în legătură cu Maica Domnului, la 21
noiembrie, intrarea în Biserică a Maicii Domnului, adică primirea
Maicii Domnului în Templul din Ierusalim unde a stat doisprezece ani şi a
fost educată în Templul din Ierusalim şi de acolo, la cincisprezece
ani, a plecat în grija dreptului Iosif şi a născut pe Mântuitorul
nostru Iisus Hristos. Mai avem o sărbătoare a Maicii Domnului în 26
decembrie, dar nu o sărbătoare din viaţa Maicii Domnului, ci o
sărbătoare în legătură cu rostul Maicii Domnului, Soborul
Maicii Domnului. Mai avem o sărbătoare în 25 martie, Buna Vestire,
tot o sărbătoare a Maicii Domnului, şi e singura al cărei
eveniment e cuprins în Sfânta Scriptură, în Sfânta Evanghelie de la Luca.
Şi după aceea Adormirea Maicii Domnului în 15 august când de fapt
pomenim moartea Maicii Domnului, numai că nu zicem moartea Maicii Domnului
ci zicem Adormirea Maicii Domnului. De ce? Pentru că noi vrem prin aceasta
să punem în evidenţă că Maica Domnului n-a murit. De altfel
noi credem că în general oamenii nu mor, adică nu mor în
înţelesul de a dispare, ci mor în înţelesul că se continuă
viaţa lor sufletească prin suflet. Trupul se aşează în
mormânt şi se descompune în timp iar sufletul continuă viaţa
dincolo de lumea aceasta, nu mai există posibilitatea ca sufletul să
moară. Se vorbeşte şi despre o moarte a sufletului, prin aceasta
înţelegându-se de fapt nu nimicirea sufletului ci despărţirea de
Dumnezeu, pedeapsa veşnică.
Maica Domnului a murit cum mor toţi credincioşii, cum
mor oamenii, nu a avut un privilegiu special. A fost aşezată în
mormânt şi după trei zile, când Sfântul Apostol Toma, care nu era de
faţă la înmormântarea Maicii Domnului, iar după trei zile a
venit, mai târziu s-a deschis mormântul pentru el ca s-o vadă măcar
în mormânt şi nu mai era în mormânt, aceasta e învăţătura
Bisericii noastre. De altfel învăţătura Bisericii noastre este
cuprinsă în condacul de la Adormirea Maicii Domnului când se spune:
"Pe Născătoarea de Dumnezeu cea întru rugăciuni
neadormită şi întru folosinţă nădejdea cea
neschimbată, mormântul şi moartea n-au ţinut-o. - De ce? -
Că a mutat-o la viaţă ca pe Maica Vieţii Cel ce S-a
sălăşluit în pântecele ei cel pururea fecioresc". Deci
Domnul Hristos a mutat-o la viaţă, a înviat-o, a scos-o din mormânt
şi a ridicat-o mai presus de lumea aceasta şi Maica Domnului este
şi cu sufletul şi cu trupul în cer. Aşa e
învăţătura Bisericii, aşa e credinţa noastră.
De aceea, toate acestea ştiindu-le noi, putem să
spunem vorbind cu Maica Domnului: "Cuvine-se cu adevărat să te
fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită
şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce
eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită
fără de asemănare decât serafimii, care fără
stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu
adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim". Cuvântul
acesta, alcătuirea aceasta, de fapt constă din două. Una
adusă de înger pe pământ la Sfântul Munte prin veacul XI, XII, când
un înger i-a dictat unui părinte şi după aceea a scris el
însuşi, de fapt a scris el însuşi cuvintele acestea: "Cuvine-se
cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu,
cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica
Dumnezeului nostru", iar cea de-a doua parte a alcătuirii, care a
fost de sine stătătoare şi a circulat din veacul al VII-lea,
alcătuită de Sfântul Cosma Melodul este: "Ceea ce eşti mai
cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de
asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe
Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe Tine, cea cu adevărat
Născătoare de Dumnezeu, te mărim".
Deci noi suntem cinstitori, preacinstim pe Maica Domnului,
suntem măritori ai Maicii Domnului. Fără aceasta nu există
Ortodoxie.
20 august 1995