Cine
este Maica Domnului pentru mine?
Cinstiţi părinţi, iubiţi fraţi şi
iubiţi credincioşi, după ce ieri am stăruit cu gândul
asupra locului pe care-l are Maica Domnului în conştiinţa Bisericii
Ortodoxe, în gândirea şi practica ortodoxă, este firesc astăzi
să încercăm să ne raportăm pe noi înşine la
învăţătura Bisericii Ortodoxe, la cultul Bisericii Ortodoxe în
legătură cu Maica Domnului, să răspundem la întrebarea:
cine este pentru mine, ce înseamnă pentru mine Maica Domnului. De ce?
Pentru că noi ne gândim la Maica Domnului nu ca la ceva dinafară de
noi ci ne gândim la Maica Domnului ca la ceea ce este, alături de
Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în inima Bisericii Ortodoxe.
Rânduielile de slujbă ale Bisericii noastre sunt în
aşa fel alcătuite ca să fim în situaţia de a ne raporta la
Maica Domnului. Aş aduce în atenţie ceva de la Sfânta Liturghie,
şi anume după ce credincioşii cântă, după ce spun cu
cântare cuvintele: "Pe Tine Te lăudăm, pe Tine bine Te
cuvântăm, Ţie Îţi mulţumim Doamne şi ne rugăm
Ţie, Dumnezeului nostru", cele dintâi cuvinte care se spun sunt
cuvinte în care e pomenită Maica Domnului, căci se zice, la Liturghia
Sfântului Ioan Gură de Aur: "Mai ales pentru Preasfânta, Curata,
Preabinecuvântata, Mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu
Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria" şi la Liturghia
Sfântului Vasile cel Mare: "Mai ales cu Preasfânta, Curata,
Preabinecuvântata, Mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu
Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria". Dacă luăm
aminte la cuvintele acestea, la ele însele, dacă le avem în vedere
desprinse de contextul în care apar ele şi aşa cum le auzim noi de
fapt, desprinse din context, nu înţelegem nimic. Doar un singur lucru îl
putem lua în consideraţie, şi anume, faptul că e pomenită
Maica Domnului, atâta tot. Pentru că cuvintele aşa spuse: "Mai
ales pentru Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, Mărita Stăpâna
noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara
Maria" nu ne spun nimic.
Însă încadrate în contextul lor ne spun mult şi anume,
după ce preotul se roagă lui Dumnezeu ca să vină peste
Cinstitele Daruri Duhul Sfânt şi să le prefacă în Trupul şi
Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos prin voia Tatălui ceresc, se
spune de ce anume cerem lucrul acesta şi spune mai departe preotul sau
episcopul: "Ca să fie celor ce se vor împărtăşi, spre
trezirea sufletului, spre iertarea păcatelor, spre
împărtăşirea cu Duhul Sfânt, spre plinirea
împărăţiei cerurilor, spre îndrăznirea cea către Tine,
iar nu spre judecată sau spre osândă". În aceste cuvinte se
arată pricina pentru care dorim să ne împărtăşim,
rostul cu care ne împărtăşim. Şi apoi în continuare spune:
"Încă aducem Ţie această slujbă duhovnicească
pentru cei adormiţi întru credinţă: - şi-i pomeneşte -
strămoşi, părinţi, patriarhi, prooroci, apostoli,
propovăduitori, evanghelişti, mucenici, mărturisitori, pustnici
şi pentru tot sufletul drept care s-a săvârşit întru
credinţă". Şi apoi cu glas tare: "Mai ales pentru
Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, Mărita Stăpâna noastră,
de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria - şi
iarăşi în taină, în gând - pentru Sfântul Ioan Proorocul şi
Înaintemergătorul, pentru Sfinţii, slăviţii şi întru
tot lăudaţii Apostoli, pentru Sfântul a cărui pomenire o facem
şi pentru toţi sfinţii; cu ale căror rugăciuni,
cercetează-ne pe noi, Doamne".
Prin urmare, cuvintele acestea, cum le auzim noi la Sfânta
Liturghie, desprinse din context, nu ne spun decât atât: fiţi atenţi
şi nu uitaţi de Maica Domnului. E ca şi când s-ar zice: Îl
lăudaţi pe Dumnezeu, Îi mulţumiţi, vă rugaţi Lui,
e foarte bine, dar nici de Maica Domnului să nu uitaţi. Şi când
se aminteşte Maica Domnului la Sfânta Liturghie, de obicei se spun
două alcătuiri, cu cântare, şi anume: "Cuvine-se cu
adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea
pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului
nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai
mărită fără de asemămare decât Serafimii, care
fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine,
cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim" sau la
Liturghia Sfântului Vasile cel Mare: "De tine se bucură, ceea ce
eşti plină de dar, toată făptura, soborul îngeresc şi
neamul omenesc. Ceea ce eşti Biserică sfinţită şi rai
cuvântător, lauda fecioriei din care Dumnezeu S-a întrupat şi prunc
S-a făcut Cel ce este mai înainte de veci. Că braţul tău
scaun l-a făcut şi pântecele tău mai desfătat decât
cerurile l-a lucrat. De tine se bucură, ceea ce eşti plină de
dar, toată făptura, mărire ţie!".
Sunt două alcătuiri în care se pune în atenţie
Maica Domnului, în prima, ca cea care L-a născut pe Dumnezeu mai presus de
fire, pe Fiul lui Dumnezeu L-a născut mai presus de fire şi de aceea
este mai mare decât Heruvimii şi Serafimii, este mai mare decât îngerii,
decât toate fiinţele cereşti. Numai Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu
Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt este mai mare decât Maica Domnului, numai
Prea Sfânta Treime.
În conştiiţa noastră trebuie să apară
Maica Domnului în aceeaşi atmosferă în care este prezentată în
această alcătuire sau în alcătuirea a doua pe care am pomenit-o,
adică să o avem pe Maica Domnului în conştiinţa
noastră ca pe cea care, născându-L pe Domnul nostru Iisus Hristos, de
ea se bucură, fiind ea plină de dar, toată făptura,
adică toţi îngerii şi toţi oamenii cei drept
credincioşi. Se bucură de Maica Domnului pentru această calitate
a ei că a fost aleasă de Dumnezeu Tatăl, a purtat pe Dumnezeu
Fiul, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ea, pentru că îngerul binevestitor i-a
adus salutul "Bucură-te cea plină de dar, Domnul este cu
tine", a numit-o "binecuvântată între femei", pentru
că Sfânta Elisabeta a avut bucuria, prin puterea Duhului Sfânt, să o
cunoască pe verişoara sa Maria ca Maica Domnului: "De unde mie
cinstea aceasta, să vină Maica Domnului meu la mine", iar aceste
cuvinte le-a spus după ce a izbucnit din sufletul său cu bucurie
şi sub puterea Duhului Sfânt: "Binecuvântată eşti tu între
femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău" (Luca 1,
42-43). Mai apoi o femeie a ridicat glas din popor, după mărturia
Sfântului Evanghelist Luca, pe când Domnul Hristos vorbea şi era
impresionată de învăţătura Lui şi a zis: "Fericit
este pântecele care Te-a purtat şi sânii la care ai supt" şi
Domnul Hristos a răspuns: "Adevărat, fericiţi sunt cei ce
ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc pe el" (Luca 11,
27-28). În aceste cuvinte de laudă aduse de îngerul binevestitor, rostite
de îngerul binevestitor, rostite de Sfânta Elisabeta, rostite de femeia aceea
care a ridicat glas din popor şi a fericit-o pe Maica Domnului, în aceste
cuvinte este temeiul cultului pe care Sfânta noastră Biserică îl
aduce Maicii Domnului.
Pentru că totdeauna noi trebuie să ne raportăm
personal la lucrurile mai presus de noi, întrebarea este cum stau eu
faţă de Maica Domnului, cât sunt eu de cinstitor faţă de
Maica Domnului, ce înseamnă pentru mine Maica Domnului? Ştiu că
pentru Fiul lui Dumnezeu Care S-a făcut om înseamnă mama Lui,
ştiu că pentru Dumnezeu Tatăl înseamnă aleasa lui Dumnezeu
Tatăl, ştiu că pentru Dumnezeu Fiul înseamnă locaşul
lui Dumnezeu Fiul, ştiu că pentru Duhul Sfânt înseamnă cea peste
care S-a pogorât Duhul Sfânt, ştiu că pentru Sfânta Elisabeta
înseamnă Maica Domnului ei, ştiu că pentru femeia care a ridicat
glas din popor înseamnă cea fericită, pentru mine, pentru mine
personal ce înseamnă Maica Domnului, cât sunt eu de legat de Maica
Domnului?
În privinţa aceasta există două extreme: unii
care o cinstesc prea mult şi alţii care o cinstesc prea puţin.
Care e de fapt locul Maicii Domnului în cinstirea Bisericii? Este după
Domnul Hristos. Întâi e Domnul Hristos, întâi e Dumnezeu Tatăl şi
Dumnezeu Duhul Sfânt, e Prea Sfânta Treime apoi e Maica Domnului. Nu e înainte
de Domnul Hristos, pentru că sunt unii care la Maica Domnului parcă
se gândesc mai mult ca la Domnul Hristos. Nu e corect. Maica Domnului este
după Domnul Hristos. Şi sunt alţii care nu cinstesc pe Maica
Domnului, bineînţeles nu sunt ortodocşi aceia, şi aceia n-o
cinstesc din motivele pe care le cred ei întemeiate pentru ei, dar care nu sunt
întemeiate, pentru că iată, şi îngerul a cinstit-o, şi
Sfânta Elisabeta a cinstit-o, şi femeia care a ridicat glas din popor a
cinstit-o, şi Domnul Hristos a cinstit-o, şi Tatăl Cel Ceresc,
şi Duhul Sfânt aşa încât pentru noi nu există nici o
îndoială. De altfel noi nu căutăm nişte temeiuri pentru
cinstirea Maicii Domnului, ci intrăm în practica Bisericii: aceasta e
practica Bisericii noastre şi în măsura în care noi facem parte din
Biserica noastră suntem cinstitori ai Maicii Domnului. Fără
aceasta nu se poate. Nu există Ortodoxie fără Maica Domnului.
Aşa că întrebarea de căpetenie pentru fiecare dintre noi este,
totuşi, eu personal cum mă raportez la Maica Domnului, cât mă
gândesc eu la Maica Domnului, cum o am în vedere pe Maica Domnului?
Sunt unii care folosesc formula "Dumnezeu şi Maica
Domnului", sunt alţii care spun: "Mi-a ajutat Maica
Domnului". Fără îndoială că Maica Domnului este
mijlocitoare, dar noi nu ştim în ce măsură ajutorul îl primim de
la Dumnezeu sau de la Maica Domnului sau, de fapt, îl primim de la Dumnezeu
prin mijlocirea Maicii Domnului, aşa încât nu cred că e corect
să spună cineva "Mi-a ajutat Maica Domnului". Eventual
poate spune: "Mi-a ajutat Dumnezeu", "Cred că s-a rugat
Maica Domnului pentru mine" sau "Mi-a ajutat Dumnezeu prin
rugăciunile Maicii Domnului" şi aşa mai departe. Nu e bine
să folosim nişte formule care scot în evidenţă pe Maica
Domnului mai mult decât o scoate în evidenţă Biserica. Biserica o
socoteşte pe Maica Domnului totdeauna mijlocitoare la Dumnezeu, aşa
cum a mijlocit pentru cei de la Cana Galileii când a zis către Domnul
Hristos că nu au vin cei de la Cana Galileii, a mijlocit, I-a cerut
Mântuitorului să îi ajute în împrejurarea respectivă. Aceasta este de
fapt lucrarea Maicii Domnului. Aşa credem noi.
Sunt unii credincioşi care spun: "Doamne Maica
Domnului". Nu e corect. De ce? Nicăieri, în toate cărţile
de cult ale Bisericii noastre nu veţi găsi niciodată expresia
"Doamne Maica Domnului". Doamne se zice numai lui Dumnezeu, Doamne I
se zice Mântuitorului nostru Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, Doamne I se
zice Duhului Sfânt, deci "Doamne miluieşte" zicem adresându-ne
lui Dumnezeu Tatăl, "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu,
miluieşte-mă pe mine păcătosul" Îi zicem lui Dumnezeu
Fiul. Dar "Doamne Maica Domnului" nu e corect. "Maica
Domnului", "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu
miluieşte-ne pe noi" şi aşa mai departe, însă nici
într-un caz "Doamne Maica Domnului". I-am auzit pe mulţi,
şi femei şi bărbaţi care zic aşa, însă nu e
corect.
Sunt apoi unii care, deşi fac parte din Biserica
Ortodoxă, nu se raportează corect la Maica Domnului, în sensul
că nu ştiu o rugăciune către Maica Domnului deşi sunt
alţii care ştiu "Visul Maicii Domnului" şi alte
rugăciuni care, de fapt, nu sunt rugăciuni ale Bisericii, ci sunt
numai admise de Biserică, sunt nişte rugăciuni populare în
legătură cu Maica Domnului şi care făgăduiesc cumva -
cărţile respective - ajutor de la Maica Domnului pentru cei care fac
acele rugăciuni. Bineînţeles că nu e o greşeală
să le facă cineva, însă pe noi ne interesează
rugăciunile oficiale ale Bisericii: Paraclisul Maicii Domnului, Acatistele
Maicii Domnului, aşa ceva ne interesează în mod special.
Cei care cred în Maica Domnului şi o pomenesc pe Maica
Domnului, dar nu ştiu rugăciuni către Maica Domnului,
iarăşi nu se raportează corect. De pildă eu obişnuiesc
ca pe cei pe care îi spovedesc să îi pun - zic obişnuiesc, deoarece
nu întotdeauna fac asta pentru că, câteodată, văd că nu
ştiu şi nu mai insist - îi pun să spună "Cuvine-se cu
adevărat". De ce? În Molitfelnic scrie că după ce preotul
dezleagă de păcate pe credinciosul care se spovedeşte, să
zică el "Cuvine-se cu adevărat". Dar un episcop, episcop
vicar la Sibiu, care acum este arhiepiscop la Constanţa, Înalt Prea
Sfinţitul Lucian, când m-a spovedit pentru prima dată, şi de
altfel de câte ori m-a spovedit, totdeauna a zis să spun eu
"Cuvine-se cu adevărat" şi atunci m-am obişnuit
şi eu cu lucrul acesta şi ca să am o verificare despre felul cum
se raportează credincioşii la Maica Domnului, îl întreb pe credincios:
ştii să zici "Cuvine-se cu adevărat"? Unii ştiu
şi spun, şi alţii zic "Da" şi când îi spun: zi,
zice doar cuvintele "cuvine-se cu adevărat". Nici nu ştie
despre ce-i vorba. Aceştia nu sunt cinstitori ai Maicii Domnului, degeaba
zic ei că sunt ortodocşi. Nu se poate să nu ştii o
rugăciune către Maica Domnului. Unii nu ştiu şi zic: Nu
ştiu "Cuvine-se cu adevărat" şi zic: dar ce
rugăciune ştii către Maica Domnului? Şi zice
"Născătoare de Dumnezeu" şi zic: spune-o, şi sunt
bucuros că ştiu măcar aceasta, dar noi credincioşii
ortodocşi e bine să ştim "Cuvine-se cu adevărat",
adică să ştim mai întâi ce este "Cuvine-se cu
adevărat". Dacă ne întreabă cineva: ştii
"Cuvine-se cu adevărat" să nu zicem că
"Ştiu" şi să ştim numai cuvintele "cuvine-se
cu adevărat" pentru că nu e destul. Încă chiar zic: dar
înseamnă că tu nici nu ştii despre ce-i vorba.
Iubiţi credincioşi, în legătură cu aceasta
vreau să mai amintesc ceva care ne priveşte pe noi personal, o
raportare personală la Maica Domnului. Dacă în general
rugăciunile către Maica Domnului şi formulele liturgice în
legătură cu Maica Domnului ne privesc pe toţi împreună - de
exemplu zicem: "Stăpâna noastră de Dumnezeu
Născătoarea" - este şi o rugăciune pe care sigur
aţi citit-o de multe ori, nu ştiu cât v-aţi oprit la ea, în care
ne raportăm absolut personal la Maica Domnului şi nu zicem
"Stăpâna noastră" ci zicem "Stăpâna mea". De
exemplu cum ar fi "Împărăteasa mea cea prea bună"
să zicem, dar nu mă gândesc la aceasta, ci mă gândesc la rugăciunea
a cincea dintre rugăciunile de mulţumire după Sfânta
Împărtăşire cu Mântuitorul Hristos. Ne adresăm Maicii
Domnului şi zicem aşa: "Preasfântă Stăpâna mea, de
Dumnezeu Născătoare - şi zicem mai departe - care eşti
lumina întunecatului meu suflet, nădejdea, acoperământul, scăparea,
mângâierea şi bucuria mea". Aşa spunem îndrumaţi de Sfânta
Biserică, dar pentru că spunem la singular, la persoana întâi,
trebuie să ne şi raportăm singular la aceasta şi să
zicem: "Preasfântă Stăpâna mea".
Deci, am pe Maica Domnului ca stăpână? Îl am pe
Dumnezeu şi o am şi pe Maica Domnului. E Maica Domnului pentru mine
lumina mea, e lumină? Pentru că noi zicem că Maica Domnului e
Maica Luminii: "Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii
întru cântări cinstind-o să o mărim". Deci şi ea e
lumină, Maica Domnului ca Maică a Luminii e lumină. Noi zicem:
"Lumina mea, scăparea mea, bucuria mea, mângâierea mea, nădejdea
mea". Toate acestea înseamnă Maica Domnului pentru noi, trebuie
să însemne, şi important este să ştim dacă asta
şi înseamnă pentru noi. Deci o am eu pe Maica Domnului în
simţirea mea, în conştiinţa mea, ca pe cea de care mă bucur
şi o ştiu stăpâna gândurilor mele? O am pe Maica Domnului ca
lumină a vieţii mele, ca lumină care aduce seninătate în
sufletul meu? "Prea Sfântă Stăpâna mea, de Dumnezeu
Născătoare, care eşti lumina întunecatului meu suflet,
nădejdea - "Toată nădejdea mea spre tine o pun Maica lui
Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău"
spunem într-o altă alcătuire - scăparea - adică un fel de
refugiu, ne refugiem la Maica Domnului ca să primim ajutor, sprijin în
împlinirea binelui - mângâierea - o avem pe Maica Domnului ca mângâietoare, ca
mângâiere în viaţa noastră - acoperământul" - o avem pe
Maica Domnului ca ocrotitoare, ca acoperământ. O avem pe Maica Domnului ca
bucurie a noastră?
Dacă se întâmplă aceasta în viaţa noastră
înseamnă că Maica Domnului este la locul ei în existenţa
noastră personală, în fiinţa noastră personală, în
persoana noastră, este prezentă Maica Domnului în gândurile noastre.
Bineînţeles, să ştiţi că Maica Domnului nu e
prezentă cum e Domnul Hristos în sufletul nostru, pentru că Maica
Domnului este într-un singur loc. Noi ne rugăm Maicii Domnului şi
credem că rugăciunile noastre sunt duse de îngeri la Maica Domnului
dar Maica Domnului nu este în mijlocul nostru, între noi, cum este Domnul
nostru Iisus Hristos, pentru că Maica Domnului nu are fire
dumnezeiască, ci are numai fire omenească iar firea omenească
este mărginită, noi ştim lucrul acesta. Aşa
învaţă şi Biserica, dar noi vorbim cu Maica Domnului ca şi
când ar fi de faţă pentru că o avem de faţă în
conştiinţa noastră, adică avem gândul că suntem în
legătură cu Maica Domnului. Dar Maica Domnului e de fapt într-un
singur loc şi e circumscrisă Maica Domnului, nu este cu lărgime
de pretutindenitate, adică nu este pretutindeni. Însă Biserica
noastră o consideră de faţă atunci când noi vorbim. Când
zicem: "Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine"
considerăm că e cumva aproape, şi e de fapt aproape de
simţirea noastră, de iubirea noastră, însă totuşi nu
este între noi şi în noi, cum este Domnul nostru Iisus Hristos care este
şi Dumnezeu adevărat şi om adevărat şi cu dumnezeirea
Sa este pretutindeni, deci şi în viaţa noastră, iar cu firea
omenească este într-un singur loc. Şi Domnul Hristos, după firea
omenească, este într-un singur loc, pentru că firea omenească nu
poate fi pretutindeni.
Important este însă pentru noi să avem
conştiinţa legăturii cu Maica Domnului şi să ne
simţim angajaţi întru cinstirea Maicii Domnului ca să fim în
cultul Bisericii noastre, să fim încadraţi în cultul Bisericii
noastre, nu numai la sărbătorile Maicii Domnului, ci totdeauna când
ne aducem aminte şi de Maica Domnului, şi să o ţinem în
cinstirea care i se cuvine celeia ce este, după exprimarea Bisericii,
"mai înaltă decât cerurile şi mai curată decât
strălucirile soarelui", ca ceea ce este "mărirea a
toată lumea", ca ceea ce "din oameni a răsărit şi
pe Stăpânul - pe Domnul Nostru Iisus Hristos - L-a născut".
Să avem conştiinţa aceasta a măreţiei Maicii Domnului
şi să ne simţim sub acoperământul ei, în ocrotirea ei, în
cuprinsul atenţiei ei şi pentru fiecare dintre noi. În cazul acesta
suntem în rosturile pe care le vrea Biserica noastră şi pe care
Biserica noastră ni le pune în atenţie.
Cât priveşte pe cei care nu sunt cinstitori ai Maicii
Domnului, străini de ortodoxie, eterodocşii, să ne rugăm
lui Dumnezeu să-i miluiască şi să ne pară rău
că n-au bucuriile pe care le avem noi din cinstirea Maicii Domnului,
că n-au ajutorul pe care-l avem noi din cinstirea Maicii Domnului. Cred că
Maica Domnului va fi bună şi cu necinstitorii ei, sau în orice caz va
fi bună cu cei care nu o cinstesc pur şi simplu, nu că au ceva
împotriva Maicii Domnului, pentru că Maica Domnului e bună şi o
să-i înţeleagă şi pe cei care sunt cuprinşi de neputinţa
aceasta a mândriei sau de păcate care nu-i lasă să înţeleagă
lucrurile aşa cum sunt, pentru că nu se lasă conduşi de
Biserică. Părintele Arsenie Boca, Dumnezeu să-l odihnească,
zicea că "în mintea strâmbă şi lucrul drept se
strâmbă" aşa că Maica Domnului o
să-nţeleagă pe cei care au avut minte strâmbă şi noi
dorim ca oamenii să aibă măcar bucuria pe care o avem noi din
faptul că suntem cinstitori ai Maicii Domnului. Dumnezeu să ne ajute!
21 august 1995