Porunca
cinstirii
Iubiţi fraţi şi iubiţi credincioşi, în
seara aceasta, ultima în care spun cuvânt cu prilejul acesta, voi stărui
puţin cu gândul asupra unei chestiuni care gândesc eu că e de mare
însemnătate şi care se leagă de ceea ce am spus seara
trecută. Seara trecută am vorbit despre porunca iubirii şi acum
vreau să spun ceva despre porunca cinstirii.
Iubirea şi cinstirea sunt legate una de alta. Cine
cunoaşte Noul Testament poate să se gândească la un cuvânt al
Sfântului Apostol Pavel din Epistola către Romani, capitolul 12 unde
citim: "Cu iubire frăţească unii pe alţii
iubiţi-vă, în cinste unii altora daţi-vă întâietate"
(Romani 12, 10).
Aşadar Sfântul Apostol Pavel leagă porunca iubirii de
cinstire. Ar putea cineva să se întrebe totuşi unde este în Sfânta
Evanghelie de pildă, vreun cuvânt al Mântuitorului nostru Iisus Hristos
care ne porunceşte cinstirea. Să ştiţi că nu
există. Şi atunci cum putem vorbi despre o poruncă a cinstirii?
Ştiţi cum? Aşa, că porunca cinstirii e cuprinsă în
porunca iubirii. Când iubeşti pe cineva îl şi cinsteşti
şi dacă nu-l şi cinsteşti, sigur nu-l iubeşti.
Aşa că porunca cinstirii e legată de porunca iubirii.
Dar iată că sunt cuvinte în Sfânta Scriptură în
care e pomenită şi cinstirea, cinstirea anume. Cuvântul pe care l-am
amintit din scrierile Sfântului Apostol Pavel unde se spune pe lângă
"iubiţi-vă" şi "cinstiţi-vă".
Şi nu numai "cinstiţi-vă unii pe alţii" adică
respectaţi-vă, ci chiar daţi-vă întâietate în cinstire. O
să vedem noi care este măsura cinstirii. Dar dacă nu există
o poruncă expresă a cinstirii în înţelesul: "cinsteşte
pe fratele tău sau pe aproapele tău", este totuşi o
poruncă care ne pune în faţă datoria de a cinsti, şi anume
porunca a cincea din Decalog privitoare la părinţi: "Cinsteşte
pe tatăl tău şi pe mama ta". Aceasta este o poruncă
indiscutabilă. N-avem voie nu numai să fim necinstitori ai
părinţilor, ci n-avem voie nici măcar să nu-i ţinem în
respect pentru că se spune: "Cinsteşte pe tatăl tău
şi pe mama ta". Şi în Vechiul Testament sunt cuvinte foarte
hotărâte în privinţa cinstirii de părinţi şi în
privinţa celor care sunt necinstitori de părinţi şi zice
că "Cel ce va vorbi de rău pe tatăl său sau pe mama
sa, să moară negreşit".
Porunca cinstirii faţă de părinţi,
observă un părinte duhovnicesc, un sfânt, sfântul Chiril din
Alexandria, este pusă între poruncile care-L privesc pe Dumnezeu şi
poruncile care-l privesc pe aproapele. În primul rând e Dumnezeu, în al doilea
rând sunt părinţii, prin care Dumnezeu ne-a adus în această lume
şi apoi vin ceilalţi oameni. Suntem în această lume pentru
că a vrut Dumnezeu să fim, şi suntem în această lume pentru
că avem nişte părinţi sau am avut părinţi. Am
putea zice chiar avem. De ce? Pentru că chiar dacă nu mai
trăiesc părinţii noştri, părinţii noştri
rămân părinţii noştri, nu ne putem despărţi de
ei. Porunca este necondiţionată. Nu se spune că să-i
cinsteşti dacă sunt vrednici de cinstire şi să nu-i
cinsteşti dacă nu-s vrednici de cinstire. E necondiţionată:
"Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta". S-ar
putea întâmpla ca unii să nu fie mulţumiţi cu părinţii
care-i au. Din pricina părinţilor. Şi cu toate acestea porunca
rămâne: "Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama
ta". Este şi o făgăduinţă legată de
această poruncă: "Ca să trăieşti bine şi
mulţi ani pe pământ".
Iubiţi credincioşi, Sfântul Apostol Pavel în Epistola
către Timotei, în prima epistolă, are un cuvânt pe care îl găsim
în al cincilea capitol în care dă îndemn celor care au văduve în casa
lor: mame, bunici sau pe altcineva care e în situaţie de văduvă,
deci persoană care are nevoie de ajutor, reglementează felul în care
trebuie să se poarte cei din casă cu văduvele şi zice
aşa: "Dacă cineva are în casa sa văduve să
îngrijească el de ele" (I Timotei 5, 4), ca să fie
despovărată Biserica, să nu trebuiască să facă
Biserica ceea ce trebuie să facă omul în casa sa. Deci dacă un
credincios, un creştin, are în familia sa persoane care trebuie ajutate -
Sfântul Aposol Pavel se referă la văduve în special - zice să
îngrijească de ele. Şi apoi adaugă un cuvânt neaşteptat
şi zice că: "Dacă cineva nu îngrijeşte de ai săi
şi mai ales de ai casei sale, acela a căzut de la credinţă
şi-i mai rău decât un necredincios" (I Timotei 5, 8). Dacă
luăm aminte la cuvântul acesta al Sfântului Apostol Pavel ne dăm
seama că el îi împarte pe oameni în trei categorii: credincioşi,
necredincioşi şi mai rău decât necredincioşii. Cine sunt
aceia? Cei care se prezintă a fi credincioşi şi fac fapte de
necredincioşi.
Tot acolo Sfântul Apostol Pavel arată condiţiile în care
o văduvă se poate bucura de ajutorul Bisericii. Între altele zice:
"Dacă a fost femeia unui singur bărbat, dacă şi-a
crescut copiii, - şi o chestiune de cinstire - dacă a spălat
picioarele sfinţilor" (I Timotei 5, 9-10). Ce înseamnă aceasta?
Înseamnă că dacă a fost cinstitoare de creştini e
vrednică să fie ajutată de Biserică. Aceasta înseamnă
să speli picioarele sfinţilor. Toţi creştinii erau
consideraţi ca sfinţi, oameni puşi deoparte pentru Dumnezeu
şi între chipurile de cinstire era şi spălarea picioarelor.
Domnul Hristos ne-a dat şi El pildă în ce
priveşte cinstirea de oameni. Am spus parcă ieri seara cuvântul
că Mântuitorul nostru este Dumnezeu care spală picioarele omului.
Ce înseamnă aceasta? Că îl iubeşte pe om şi îl
cinsteşte pe om. E cinstitor de oameni. Şi e firesc să fie
cinstitor de oameni Dumnezeu dacă a primit să Se unească cu
omul. Şi aceasta s-a întâmplat la Cina cea de Taină când Domnul
Hristos a spălat picioarele ucenicilor şi după ce a spălat
picioarele ucenicilor s-a aşezat din nou la masă şi a zis
aşa: "Voi Mă numiţi pe Mine Învăţătorul
şi Domnul şi bine ziceţi căci sunt. Deci dacă Eu,
Domnul şi Învăţătorul v-am spălat vouă picioarele
voastre şi voi sunteţi datori să vă spălaţi
picioarele unii altora" (Ioan 13, 13-14). Nu a rămas în rânduiala
Bisericii noastre spălarea picioarelor ca fapt în sine, dar duhovniceşte
neapărat trebuie să se întâmple. Ce înseamnă să speli
picioarele cuiva? Înseamnă să te pleci înaintea lui, să te
smereşti înaintea lui pe de o parte, deci să-l cinsteşti,
să-l cinsteşti mai presus de ceea ce eşti tu însuţi.
Şi mai înseamnă ceva: să-l cureţi. De obicei oamenii sunt
înclinaţi să scoată în evidenţă
răutăţile celor din jurul lor, răutăţile
aproapelui, ori Domnul Hristos ne învaţă să ne spălăm
unii pe alţii. Aceasta înseamnă că trebuie să
înlăturăm necurăţiile şi desigur că o minte
curată, o minte bună în general, nu scormoneşte în gunoaie, ci
înlătură şi spală, curăţeşte. Aşa
că duhovniceşte neapărat trebuie să avem în vedere porunca
Mântuitorului de a ne curăţi unii pe alţii, de a ne smeri unii
în faţa altora ca să-i cinstim pe oameni.
Domnul Hristos a primit cinstire din partea mai multor oameni,
printre care şi din partea unei femei care a vărsat mir asupra Lui.
Cu prilejul acela s-a făcut o nemulţumire între cei care erau de
faţă şi unii ziceau că femeia a făcut rău că
a vărsat mirul acela peste Domnul Hristos în loc să se fi vândut
mirul acela "cu mai mult decât trei sute de dinari şi să se fi
dat banii săracilor" (Marcu 14, 5). Era o părere a celor din
jur. Ştiţi cât era trei sute de dinari? Preţul a trei sute de
zile de lucru. De unde ştim? De acolo că într-o pildă, pilda cu
lucrătorii tocmiţi la vie, se spune că s-a tocmit stăpânul
ca să le dea pe zi un dinar. Păi dacă o zi de lucru costa un
dinar înseamnă că trei sute de dinari era preţul a trei sute de
zile de lucru. O sumă destul de mare. Şi atunci Domnul Hristos a zis:
"Nu faceţi supărare femeii. Ea, ce a avut de gând să
facă, a făcut" şi a adăugat la urmă:
"Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, se va spune şi ce
a făcut ea, spre pomenirea ei" (Marcu 14, 6-9). Când citeşti
aşa cuvântul dintr-o dată, mergi mai departe şi zici: Da, uite a
rânduit Domnul Hristos să fie pomenită femeia aceea care a fost cinstitoare.
Dar dacă stăruim puţin cu gândul asupra acestui cuvânt ne
dăm seama ce înseamnă lucrul acesta în comparaţie cu Evanghelia.
Zice: "Oriunde se va propovădui Evanghelia", adică oriunde
se va spune despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu, cum ar zice Domnul Hristos:
despre Întruparea Mea, despre Naşterea Mea din Fecioară, despre
Botezul Meu, despre învăţătura Mea, despre minunile Mele, despre
schimbarea Mea la faţă, despre Jertfa Mea, despre Învierea Mea din
morţi, despre Înălţarea la cer, oriunde se va propovădui
Evanghelia, să se spună şi ce a făcut această femeie
spre pomenirea ei. De ce? Pentru că cinstirea trebuie pomenită ca
să înveţe şi alţii să fie cinstitori de oameni.
Şi în sfârşit, în Epistola către Filipeni a
Sfântului Apostol Pavel găsim şi măsura cinstirii: "Nu
faceţi nimic din duh de ceartă, nici din slavă
deşartă, ci cu smerenie unul pe altul socotească-l mai de cinste
decât el însuşi" (Filipeni 2, 3). Am văzut că Sfântul
Apostol Pavel în Epistola către Romani zice: "Cu iubire frăţească
unii pe alţii iubiţi-vă, în cinste unii altora daţi-vă
întâietate". Acelaşi lucru îl spune Sfântul Apostol Pavel şi în
Epistola către Filipeni, unde spune că suntem datori cu cinstire mai
presus de cinstirea cu care ne cinstim pe noi înşine, că aceasta
înseamnă să dai întâietate în cinstire. Deci dacă porunca
iubirii este la măsura iubirii de sine, "să iubeşti pe
aproapele tău ca pe tine însuţi", cu cinstire suntem datori mai
mult decât cu atâta cât vrem noi să fim cinstiţi de alţii.
În istorisirile despre oameni care au înţeles cuvântul
Mântuitorului aflăm că Sfântul Antonie cel Mare, întâlnindu-se cu
Sfântul Ilarion care era începător, dar care promitea să înainteze
mult în viaţa duhovnicească, când l-a văzut Sfântul Antonie cel
Mare pe Sfântul Ilarion venind către el a zis: "Bine ai venit
luceafărule care răsari dimineaţa", iar Sfântul Ilarion a
zis către Sfântul Antonie: "Pace ţie stâlpule care luminezi
lumea". Sunt nişte podoabe de gând acestea. Sunt nişte lucruri
care îţi plac când le auzi şi cred că sunt extraordinar de
frumoase când le şi împlineşti, când te alcătuieşti
după ele, când faci şi tu ceea ce au făcut sfinţii ca
să fie preamărit Dumnezeu. Aceasta înseamnă să te angajezi
în cinstire.
Am pomenit despre cinstirea faţă de oameni dar întâi
de toate trebuie să ne gândim la preamărirea lui Dumnezeu, la
cinstirea Maicii Domnului, la cinstirea sfinţilor, la ceea ce ţine de
ceea ce e mai presus de noi, pentru că dacă suntem datori să-L
iubim pe Dumnezeu mai presus de orice, suntem datori cu cinstire, cu
preamărire, mai ales faţă de Dumnezeu şi de oamenii lui
Dumnezeu, cu cinstirea cuvenită. Aşa încât să nu uităm
niciodată de datoria de a fi preamăritori de Dumnezeu şi de
datoria de a fi cinstitori de oameni începând cu măsurile pe care le avem,
ca să putem avea măsuri tot mai mari.
Dumnezeu să ne ajute!
24 august 1995