Credinţă
şi iubire
Cinstiţi părinţi, iubiţi fraţi şi
iubiţi credincioşi, zilele trecute aminteam o īntrebare pe care
Domnul Hristos a pus-o īn legătură cu credinţa, a pus-o unui om
anume. Īntrebarea "Crezi tu īn Fiul lui Dumnezeu?", īntrebare
pusă unui singur om sau despre care ştim că a fost pusă
unui singur om. Īntrebarea aceasta Domnul Hristos o pune tuturor oamenilor,
toţi oamenii trebuie să răspundă la īntrebarea dacă
cred īn Fiul lui Dumnezeu, toţi oamenii, şi cei care cred, şi
cei care nu cred vor fi īntrebaţi despre aceasta.
Mai este īn Sf. Evanghelie īncă o īntrebare īn
legătură cu īntrebarea aceasta, deşi pusă altui om şi
la o oarecare distanţă īn timp. Īntrebarea pe care i-a pus-o Domnul
Hristos Sf. Apostol Petru după ce Domnul Hristos a īnviat din morţi,
odată pe cānd Se găsea īmpreună cu 7 ucenici ai Săi īntre
care şi Sf. Apostol Petru, la marea Tiberiadei, lacul Ghenizaret. Era
după Īnvierea Domnului Hristos, Domnul Hristos a făcut o minune cu prilejul
acela, o pescuire minunată, alta decāt cea relatată de Sf.
Evanghelist Luca, şi īn īmprejurarea aceea Domnul Hristos, după ce au
māncat ucenicii, l-a īntrebat pe Sf. Apostol Petru: "Simone, fiul lui
Iona, Mă iubeşti tu pe Mine mai mult decāt aceştia?" La
această īntrebare Sf. Apostol Petru a răspuns: "Da Doamne, Tu
ştii că Te iubesc". L-a īntrebat şi a doua oară
"Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu pe Mine?" Şi a
răspuns din nou Sf. Apostol Petru: "Da Doamne, Tu ştii că
Te iubesc". Şi l-a īntrebat şi a treia oară: "Simone,
fiul lui Iona, Mă iubeşti tu pe Mine?" Şi īn faţa
celei de-a treia īntrebări Sf. Apostol Petru s-a īntristat, s-a māhnit.
Poate şi-a adus aminte de īntreita lui lepădare, poate s-a gāndit la
altceva, nu avem de unde să ştim, ştim doar că Sf. Apostol
Petru s-a īntristat şi a răspuns hotărāt: "Da Doamne, Tu
ştii toate, Tu ştii că Te iubesc" (Ioan 21, 15-17). A
răspuns: chiar dacă nu Ţi-aş răspunde cu cuvāntul, Tu
īmi cunoşti inima, inimă iubitoare faţă de Tine, Tu
ştii că Te iubesc.
E o bucurie pentru noi că această īmprejurare a fost
cuprinsă īn Sf. Evanghelie. Căci dacă nu ar fi fost
cuprinsă īn Sf. Evanghelie nu ar fi ajuns pānă la noi. Nu ne
priveşte pe noi, īl priveşte pe Sf. Apostol Petru, dar putem
īnvăţa şi noi. Cānd fac o paranteză la predicile pe care le
spun, nu le spun oamenilor că fac o paranteză, căci nu ştiu
ce e asta, zic: acum fac un ocoliş. Şi acum fac un ocoliş.
Şi anume, vreau să pun īn atenţie un lucru īn legătură
cu această īntrebare: "Mă iubeşti tu pe Mine mai mult decāt
aceştia, Mă iubeşti tu pe Mine?". Că această
īntrebare, pusă de Domnul Hristos Sf. Apostol Petru, ne-o pune Domnul
Hristos şi nouă. De fapt o pune tuturor oamenilor care cred īn El. O
pune tuturor pentru că, deşi īl priveşte īn special pe Sf. Apostol
Petru, īntrebarea aceasta ne priveşte pe toţi. Dacă ne gāndim la
Epistola I a Sf. Apostol Pavel către Corinteni, la cap. 13, acolo se
precizează că "chiar dacă ar avea cineva - Sf. Apostol
Pavel zice despre el, de aş avea eu - credinţă atāt de
multă īncāt să mut şi munţii, dacă nu am dragoste,
nimic nu-mi foloseşte" (I Corinteni 13, 2). O credinţă care
ar realiza lucruri extraordinare, pānă la acea măsură cāt
să mute munţii, totuşi nu e destulă dacă nu e
unită cu iubirea. Ştim că Sf. Apostol Pavel, īn
legătură cu tăierea īmprejur, o chestiune care pe vremea aceea
era luată īn seamă mai ales de către iudaizanţi, care
ziceau că dacă vrei să devii creştin trebuie să treci
prin legea lui Moise şi trebuie să te tai īmprejur, Sf. Apostol Pavel
a spus vorbă hotărātă: "Īn Iisus Hristos nici tăierea
īmprejur nu foloseşte nimic, nici netăierea īmprejur - a dat
două răspunsuri la aceasta: īntr-un loc a zis - ci credinţa
lucrătoare īn iubire - şi īn altă parte - făptura cea
nouă". Noi putem face legătură īntre aceste două
răspunsuri, īntre credinţa lucrătoare īn iubire şi īntre
făptura cea nouă. De ce? Pentru că credinţa lucrătoare
īn iubire urmăreşte să formeze īn credincios o făptură
nouă, un om nou, ceva ce nu a existat pānă cānd a ajuns omul la
credinţa īn Dumnezeu, la credinţa īn Māntuitorul Hristos. Făptura
cea nouă.
Oprindu-ne puţin la acest cuvānt al Sf. Apostol Pavel,
că īn Iisus Hristos nu foloseşte nimic nici tăierea īmprejur,
nici netăierea īmprejur, ci credinţa lucrătoare īn iubire,
īnţelegem din ceea ce spune Sf. Apostol Pavel că mai ales aceste
două lucruri ni se cer nouă tuturor: o credinţă care
lucrează iubire. Credinţă şi iubire. "De aş avea
credinţă atāt de multă īncāt să mut şi munţii,
dacă nu am dragoste, nimic nu-mi foloseşte", nimic nu sunt.
Aşadar credinţa trebuie unită cu iubirea. Sf. Apostol Pavel
foloseşte cuvāntul dragoste. De ce? Pentru că cuvāntul
"dragoste" care-i scăzut īn conştiinţa noastră,
care pentru noi īnseamnă de multe ori ceva ce nu cuprinde dragostea, este
un cuvānt care ne arată ce īnseamnă să iubeşti.
Ştiţi că a fi drag, a-ţi fi drag de cineva, de fapt
īnseamnă să-l iubeşti. Iubirea trebuie să cuprindă
şi īndrăgirea. Să-ţi faci drag pe acela pe care-l
iubeşti. Dacă nu ţi-i drag, nu-l iubeşti. Dacă
ţi-i indiferent, nu-l iubeşti. Dacă eşti
nepăsător faţă de el, nu-l iubeşti. Ce să mai
vorbim dacă-l urăşti, dacă-l dispreţuieşti, sigur
nu-l iubeşti. Undeva īn Scriptură se spune că "dragostea
acoperă mulţime de păcate" (I Petru 4, 8), păcate de
felul acesta, adică unde este dragoste nu e ură, unde-i dragoste nu e
dispreţ, unde-i dragoste nu e indiferenţă, unde-i dragoste nu e
nepăsare, unde e dragoste se acoperă mulţime de păcate prin
dragostea care īnlătură acele păcate şi care pune īn
evidenţă virtuţile. Cānd īl iubeşti pe cineva īl
iubeşti cu defecte cu tot, şi cānd nu-l iubeşti, nu-l
iubeşti nici cu calităţi cu tot. Dar noi avem o
poruncă, porunca iubirii, şi suntem verificaţi īn
legătură cu această poruncă īn īnţelesul acesta
că Sf. Apostol Pavel zice că nu-i destulă credinţa
singură, oricāt ar fi de mare, că ea trebuie să fie
lucrătoare de iubire, trebuie să fie unită cu iubirea. Īn cap.
13 din Epistola I către Corinteni Sf. Apostol Pavel pomeneşte 15
īnsuşiri ale iubirii, pe care dacă le are cineva īnseamnă
că īntr-adevăr are şi iubire, şi dacă nu are iubire
trebuie să le urmărească măcar pe acelea ca să-şi
alcătuiască iubire.
De fapt iubirea pānă la urmă se īntemeiază nu pe
poruncă, porunca doar dirijează iubirea, despătimeşte
iubirea. Nu se īntemeiază pe altceva decāt pe o pornire a sufletului
omenesc, adică noi avem capacitatea de a iubi. Īnsă trebuie să-L
iubim pe Dumnezeu mai presus de orice şi pe aproapele ca pe noi
īnşine, aceasta este măsura, iar Sf. Apostol Pavel zice, vorbind
despre dragoste: "Dragostea rabdă īndelung, dragostea este plină
de bunătate, dragostea nu ştie de pizmă, nu se laudă, nu se
trufeşte, nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale
sale, nu se aprinde de mānie, nu pune la socoteală răul, nu se
bucură de nedreptate, se bucură de adevăr, dragostea toate le
suferă, dragostea toate le crede, dragostea e plină de nădejde,
dragostea toate le rabdă, dragostea nu cade niciodată" (I
Corinteni 13, 4-8).
Despre aşa ceva e vorba īn porunca iubirii şi despre
aşa ceva ne īntreabă Domnul Hristos şi pe noi, pe noi
credincioşii, dacă cuprindem īn sufletul nostru iubirea
faţă de El. "Mă iubeşti tu pe Mine?" Mă
iubeşti tu pe Mine īnseamnă Mă iubeşti tu pe Mine mai
presus de orice? Iubeşti pe aproapele tău ca pe tine īnsuţi? Ai
acea dragoste care are răbdare īndelungă - "dragostea rabdă
īndelung" - care are bunătate - "dragostea este plină de
bunătate" - care are īngrijirea şi de altul, pentru că
dragostea nu caută ale sale, sau nu caută numai ale sale, dragostea
care nu ştie de pizmă, care īnlătură invidia - pentru
că asta īnseamnă pizma, invidia, nemulţumirea de binele pe
care-l face cineva sau de īnaintarea pe care o are cineva mai mult decāt tu
īnsuţi - dragostea nu se aprinde de mānie, īnlătură mānia, nu
pune la socoteală răul, răul din prezent şi răul de
odinioară, pentru că sunt mulţi oameni care neavānd dragoste
sunt pomenitori de rău. Ori Sf. Isidor Pelusiotul zice că răul
să-l scrii pe apă, să nu-l ai īn vedere. Dacă īncearcă
cineva să scrie pe apă, vede că nu rămāne nici o urmă,
oricāt ar scrie, se astupă imediat linia pe care o faci. Răul
să-l scrii pe apă, să nu-l ai īn vedere, să-l treci cu
vederea. Şi sunt oameni care neavānd dragoste sunt pomenitori de rău,
sunt chinuiţi de pomenirea răului, de faptul că nu pot uita, nu
pot ierta un rău pe care i l-a făcut cineva. De aceea Sf. Ioan cel ce
a scris "Scara", poate aţi citit, şi poate aţi citit
şi aţi şi uitat, spune īn capitolul despre pomenirea de rău
că "Pomenirea de rău este rugina sufletului, viermele
minţii, păcat neīncetat, cui īnfipt īn suflet, fărădelege
neadormită". Aşa ceva spune el despre pomenirea răului,
care este o realitate chinuitoare pentru omul care nu poate trece cu vederea,
care nu poate să fie plin de iubire şi care nu poate să
īnlocuiască cu iubirea răutatea.
Iubiţi credincioşi, aşadar aceste două,
iubirea şi credinţa. Credinţa şi iubirea. Credinţa
lucrătoare īn iubire trebuie să o avem īn vedere cu toţii pentru
a duce o viaţă superioară, o viaţă liniştită
şi o viaţă īmbunătăţită, o viaţă
plină de bunătate, pentru că unde-i iubire e fericire. Nu
poţi avea iubire fără să fii fericit din iubire. Mai ales
la tinereţe oamenii sunt capabili de iubire mai mult decāt la
bătrāneţe, sunt mai proprii pentru iubire şi de aceea mai ales
la tinereţe se poate pune accent mai mult pe iubire, dar īn acelaşi
timp trebuie ca iubirea să fie māntuită, să fie salvată,
să fie curăţită, să fie purificată. Nu e mai
fericit omul decāt atunci cānd iubeşte şi cānd se ştie iubit.
Iubirea īnsă să ne-o dirijăm cu credinţa şi să
căutăm din toate puterile să răspundem pozitiv la
īntrebarea: "Mă iubeşti tu pe Mine?" Şi la fel la
īntrebarea "Crezi tu īn Fiul lui Dumnezeu?" Dacă simţim
cumva nişte carenţe īn sufletul nostru īn ce priveşte
credinţa şi iubirea, să cerem ajutorul cel de la Dumnezeu,
conştienţi fiind că "toată darea cea bună şi
tot darul desăvārşit de sus este, pogorānd de la Tine Părintele
luminilor" şi că numai Dumnezeu poate să īmplinească
ceea ce noi, cu puterile omeneşti, nu putem īmplini. Dumnezeu să ne
ajute!
26 iulie 1996