Credinţă şi iubire

 

Cinstiţi părinţi, iubiţi fraţi şi iubiţi credincioşi, zilele trecute aminteam o īntrebare pe care Domnul Hristos a pus-o īn legătură cu credinţa, a pus-o unui om anume. Īntrebarea "Crezi tu īn Fiul lui Dumnezeu?", īntrebare pusă unui singur om sau despre care ştim că a fost pusă unui singur om. Īntrebarea aceasta Domnul Hristos o pune tuturor oamenilor, toţi oamenii trebuie să răspundă la īntrebarea dacă cred īn Fiul lui Dumnezeu, toţi oamenii, şi cei care cred, şi cei care nu cred vor fi īntrebaţi despre aceasta.

Mai este īn Sf. Evanghelie īncă o īntrebare īn legătură cu īntrebarea aceasta, deşi pusă altui om şi la o oarecare distanţă īn timp. Īntrebarea pe care i-a pus-o Domnul Hristos Sf. Apostol Petru după ce Domnul Hristos a īnviat din morţi, odată pe cānd Se găsea īmpreună cu 7 ucenici ai Săi īntre care şi Sf. Apostol Petru, la marea Tiberiadei, lacul Ghenizaret. Era după Īnvierea Domnului Hristos, Domnul Hristos a făcut o minune cu prilejul acela, o pescuire minunată, alta decāt cea relatată de Sf. Evanghelist Luca, şi īn īmprejurarea aceea Domnul Hristos, după ce au māncat ucenicii, l-a īntrebat pe Sf. Apostol Petru: "Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu pe Mine mai mult decāt aceştia?" La această īntrebare Sf. Apostol Petru a răspuns: "Da Doamne, Tu ştii că Te iubesc". L-a īntrebat şi a doua oară "Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu pe Mine?" Şi a răspuns din nou Sf. Apostol Petru: "Da Doamne, Tu ştii că Te iubesc". Şi l-a īntrebat şi a treia oară: "Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu pe Mine?" Şi īn faţa celei de-a treia īntrebări Sf. Apostol Petru s-a īntristat, s-a māhnit. Poate şi-a adus aminte de īntreita lui lepădare, poate s-a gāndit la altceva, nu avem de unde să ştim, ştim doar că Sf. Apostol Petru s-a īntristat şi a răspuns hotărāt: "Da Doamne, Tu ştii toate, Tu ştii că Te iubesc" (Ioan 21, 15-17). A răspuns: chiar dacă nu Ţi-aş răspunde cu cuvāntul, Tu īmi cunoşti inima, inimă iubitoare faţă de Tine, Tu ştii că Te iubesc.

E o bucurie pentru noi că această īmprejurare a fost cuprinsă īn Sf. Evanghelie. Căci dacă nu ar fi fost cuprinsă īn Sf. Evanghelie nu ar fi ajuns pānă la noi. Nu ne priveşte pe noi, īl priveşte pe Sf. Apostol Petru, dar putem īnvăţa şi noi. Cānd fac o paranteză la predicile pe care le spun, nu le spun oamenilor că fac o paranteză, căci nu ştiu ce e asta, zic: acum fac un ocoliş. Şi acum fac un ocoliş. Şi anume, vreau să pun īn atenţie un lucru īn legătură cu această īntrebare: "Mă iubeşti tu pe Mine mai mult decāt aceştia, Mă iubeşti tu pe Mine?". Că această īntrebare, pusă de Domnul Hristos Sf. Apostol Petru, ne-o pune Domnul Hristos şi nouă. De fapt o pune tuturor oamenilor care cred īn El. O pune tuturor pentru că, deşi īl priveşte īn special pe Sf. Apostol Petru, īntrebarea aceasta ne priveşte pe toţi. Dacă ne gāndim la Epistola I a Sf. Apostol Pavel către Corinteni, la cap. 13, acolo se precizează că "chiar dacă ar avea cineva - Sf. Apostol Pavel zice despre el, de aş avea eu - credinţă atāt de multă īncāt să mut şi munţii, dacă nu am dragoste, nimic nu-mi foloseşte" (I Corinteni 13, 2). O credinţă care ar realiza lucruri extraordinare, pānă la acea măsură cāt să mute munţii, totuşi nu e destulă dacă nu e unită cu iubirea. Ştim că Sf. Apostol Pavel, īn legătură cu tăierea īmprejur, o chestiune care pe vremea aceea era luată īn seamă mai ales de către iudaizanţi, care ziceau că dacă vrei să devii creştin trebuie să treci prin legea lui Moise şi trebuie să te tai īmprejur, Sf. Apostol Pavel a spus vorbă hotărātă: "Īn Iisus Hristos nici tăierea īmprejur nu foloseşte nimic, nici netăierea īmprejur - a dat două răspunsuri la aceasta: īntr-un loc a zis - ci credinţa lucrătoare īn iubire - şi īn altă parte - făptura cea nouă". Noi putem face legătură īntre aceste două răspunsuri, īntre credinţa lucrătoare īn iubire şi īntre făptura cea nouă. De ce? Pentru că credinţa lucrătoare īn iubire urmăreşte să formeze īn credincios o făptură nouă, un om nou, ceva ce nu a existat pānă cānd a ajuns omul la credinţa īn Dumnezeu, la credinţa īn Māntuitorul Hristos. Făptura cea nouă.

Oprindu-ne puţin la acest cuvānt al Sf. Apostol Pavel, că īn Iisus Hristos nu foloseşte nimic nici tăierea īmprejur, nici netăierea īmprejur, ci credinţa lucrătoare īn iubire, īnţelegem din ceea ce spune Sf. Apostol Pavel că mai ales aceste două lucruri ni se cer nouă tuturor: o credinţă care lucrează iubire. Credinţă şi iubire. "De aş avea credinţă atāt de multă īncāt să mut şi munţii, dacă nu am dragoste, nimic nu-mi foloseşte", nimic nu sunt. Aşadar credinţa trebuie unită cu iubirea. Sf. Apostol Pavel foloseşte cuvāntul dragoste. De ce? Pentru că cuvāntul "dragoste" care-i scăzut īn conştiinţa noastră, care pentru noi īnseamnă de multe ori ceva ce nu cuprinde dragostea, este un cuvānt care ne arată ce īnseamnă să iubeşti. Ştiţi că a fi drag, a-ţi fi drag de cineva, de fapt īnseamnă să-l iubeşti. Iubirea trebuie să cuprindă şi īndrăgirea. Să-ţi faci drag pe acela pe care-l iubeşti. Dacă nu ţi-i drag, nu-l iubeşti. Dacă ţi-i indiferent, nu-l iubeşti. Dacă eşti nepăsător faţă de el, nu-l iubeşti. Ce să mai vorbim dacă-l urăşti, dacă-l dispreţuieşti, sigur nu-l iubeşti. Undeva īn Scriptură se spune că "dragostea acoperă mulţime de păcate" (I Petru 4, 8), păcate de felul acesta, adică unde este dragoste nu e ură, unde-i dragoste nu e dispreţ, unde-i dragoste nu e indiferenţă, unde-i dragoste nu e nepăsare, unde e dragoste se acoperă mulţime de păcate prin dragostea care īnlătură acele păcate şi care pune īn evidenţă virtuţile. Cānd īl iubeşti pe cineva īl iubeşti cu defecte cu tot, şi cānd nu-l iubeşti, nu-l iubeşti nici cu calităţi cu tot. Dar noi avem o poruncă, porunca iubirii, şi suntem verificaţi īn legătură cu această poruncă īn īnţelesul acesta că Sf. Apostol Pavel zice că nu-i destulă credinţa singură, oricāt ar fi de mare, că ea trebuie să fie lucrătoare de iubire, trebuie să fie unită cu iubirea. Īn cap. 13 din Epistola I către Corinteni Sf. Apostol Pavel pomeneşte 15 īnsuşiri ale iubirii, pe care dacă le are cineva īnseamnă că īntr-adevăr are şi iubire, şi dacă nu are iubire trebuie să le urmărească măcar pe acelea ca să-şi alcătuiască iubire.

De fapt iubirea pānă la urmă se īntemeiază nu pe poruncă, porunca doar dirijează iubirea, despătimeşte iubirea. Nu se īntemeiază pe altceva decāt pe o pornire a sufletului omenesc, adică noi avem capacitatea de a iubi. Īnsă trebuie să-L iubim pe Dumnezeu mai presus de orice şi pe aproapele ca pe noi īnşine, aceasta este măsura, iar Sf. Apostol Pavel zice, vorbind despre dragoste: "Dragostea rabdă īndelung, dragostea este plină de bunătate, dragostea nu ştie de pizmă, nu se laudă, nu se trufeşte, nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mānie, nu pune la socoteală răul, nu se bucură de nedreptate, se bucură de adevăr, dragostea toate le suferă, dragostea toate le crede, dragostea e plină de nădejde, dragostea toate le rabdă, dragostea nu cade niciodată" (I Corinteni 13, 4-8).

Despre aşa ceva e vorba īn porunca iubirii şi despre aşa ceva ne īntreabă Domnul Hristos şi pe noi, pe noi credincioşii, dacă cuprindem īn sufletul nostru iubirea faţă de El. "Mă iubeşti tu pe Mine?" Mă iubeşti tu pe Mine īnseamnă Mă iubeşti tu pe Mine mai presus de orice? Iubeşti pe aproapele tău ca pe tine īnsuţi? Ai acea dragoste care are răbdare īndelungă - "dragostea rabdă īndelung" - care are bunătate - "dragostea este plină de bunătate" - care are īngrijirea şi de altul, pentru că dragostea nu caută ale sale, sau nu caută numai ale sale, dragostea care nu ştie de pizmă, care īnlătură invidia - pentru că asta īnseamnă pizma, invidia, nemulţumirea de binele pe care-l face cineva sau de īnaintarea pe care o are cineva mai mult decāt tu īnsuţi - dragostea nu se aprinde de mānie, īnlătură mānia, nu pune la socoteală răul, răul din prezent şi răul de odinioară, pentru că sunt mulţi oameni care neavānd dragoste sunt pomenitori de rău. Ori Sf. Isidor Pelusiotul zice că răul să-l scrii pe apă, să nu-l ai īn vedere. Dacă īncearcă cineva să scrie pe apă, vede că nu rămāne nici o urmă, oricāt ar scrie, se astupă imediat linia pe care o faci. Răul să-l scrii pe apă, să nu-l ai īn vedere, să-l treci cu vederea. Şi sunt oameni care neavānd dragoste sunt pomenitori de rău, sunt chinuiţi de pomenirea răului, de faptul că nu pot uita, nu pot ierta un rău pe care i l-a făcut cineva. De aceea Sf. Ioan cel ce a scris "Scara", poate aţi citit, şi poate aţi citit şi aţi şi uitat, spune īn capitolul despre pomenirea de rău că "Pomenirea de rău este rugina sufletului, viermele minţii, păcat neīncetat, cui īnfipt īn suflet, fărădelege neadormită". Aşa ceva spune el despre pomenirea răului, care este o realitate chinuitoare pentru omul care nu poate trece cu vederea, care nu poate să fie plin de iubire şi care nu poate să īnlocuiască cu iubirea răutatea.

Iubiţi credincioşi, aşadar aceste două, iubirea şi credinţa. Credinţa şi iubirea. Credinţa lucrătoare īn iubire trebuie să o avem īn vedere cu toţii pentru a duce o viaţă superioară, o viaţă liniştită şi o viaţă īmbunătăţită, o viaţă plină de bunătate, pentru că unde-i iubire e fericire. Nu poţi avea iubire fără să fii fericit din iubire. Mai ales la tinereţe oamenii sunt capabili de iubire mai mult decāt la bătrāneţe, sunt mai proprii pentru iubire şi de aceea mai ales la tinereţe se poate pune accent mai mult pe iubire, dar īn acelaşi timp trebuie ca iubirea să fie māntuită, să fie salvată, să fie curăţită, să fie purificată. Nu e mai fericit omul decāt atunci cānd iubeşte şi cānd se ştie iubit. Iubirea īnsă să ne-o dirijăm cu credinţa şi să căutăm din toate puterile să răspundem pozitiv la īntrebarea: "Mă iubeşti tu pe Mine?" Şi la fel la īntrebarea "Crezi tu īn Fiul lui Dumnezeu?" Dacă simţim cumva nişte carenţe īn sufletul nostru īn ce priveşte credinţa şi iubirea, să cerem ajutorul cel de la Dumnezeu, conştienţi fiind că "toată darea cea bună şi tot darul desăvārşit de sus este, pogorānd de la Tine Părintele luminilor" şi că numai Dumnezeu poate să īmplinească ceea ce noi, cu puterile omeneşti, nu putem īmplini. Dumnezeu să ne ajute! 

26 iulie 1996

HOME