Taina
Învierii
Preacuvioase părinte, dragi studenţi, ieri seara în
legătură cu taina Jertfei am venit şi cu unele aprecieri în
legătură cu taina Învierii, pentru că numai aşa se poate
înţelege taina Jertfei Mântuitorului. Numai în perspectiva Învierii are
valoare de jertfă Răstignirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos,
pătimirea pe care a suferit-o pentru noi. Fără Înviere ziceam
că Răstignirea ar fi fost un fapt obişnuit. Ar fi putut conta
pentru mulţi ca o pedeapsă, cum a şi contat pentru cei care nu
au ştiut de Înviere şi care nu au crezut în Înviere, care au zis
că un tâlhar a primit o pedeapsă. Ori noi, care ştim că
Domnul Hristos a înviat din morţi şi că este Dumnezeu
adevărat şi om adevărat, credem că Răstignirea
Domnului nostru Iisus Hristos a fost o jertfă, pătimirea Lui a fost o
jertfă adusă pentru ispăşirea păcatelor noastre,
pentru ispăşirea păcatelor lumii, pentru mântuirea lumii.
Sunt unii dintre creştini care nu sunt cinstitori ai Crucii
Domnului nostru Iisus Hristos, spunând că crucea a fost o unealtă de
chinuire. Noi însă credem altceva. Credem că crucea a fost un altar
de jertfă. E adevărat că a fost chinuit Domnul Hristos pe cruce
dar El a intrat întru mărirea Sa, după firea omenească, prin cruce,
şi după Învierea Sa din morţi, vorbind cu cei doi
călători spre Emaus, le-a spus mustrându-i: "Oare nu trebuia
Hristos să pătimească şi să intre întru mărirea
Sa?" (Luca 24, 26). Aceasta arată că Domnul Hristos pune accent
pe jertfa Lui şi o arată ca fiind un mijloc de mântuire. Firea
omenească a Domnului nostru Iisus Hristos a fost înviată din
morţi, respectiv a înviat Domnul Hristos cu trupul din morţi, pentru
că sufletul nu moare niciodată şi nici dumnezeirea nu poate
muri.
Noi ştim că la moartea Mântuitorului nostru Iisus
Hristos s-a întâmplat lucrul următor: orice moarte înseamnă
despărţirea sufletului de trup. Domnul Hristos are fire
omenească deplină şi fire omenească înseamnă trup
şi suflet, suflet şi trup. Noi vorbim de întruparea Fiului lui
Dumnezeu, de înomenirea Fiului lui Dumnezeu, dar prin aceasta nu înţelegem
că firea dumezeiască s-a unit doar cu trupul omenesc, s-a întrupat.
Şi când zicem că s-a întrupat înţelegem că s-a unit cu
firea omenească constătătoare din suflet şi trup, din trup
şi suflet. Deci Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nu a luat un trup, un
simplu trup în care S-a întrupat dumnezeirea, ci a luat omenitatea, adică
a luat pe om aşa cum este el în întregime. De ce? Pentru că altfel nu
avea cum să mântuiască firea omenească, care nu e numai trup ci
e şi trup şi suflet.
Prin urmare, la moartea Mântuitorului s-a întâmplat
despărţirea sufletului de trup şi despărţirea firii
omeneşti de firea dumnezeiască, nu în înţelesul că s-a
făcut o separare, ci că dumnezeirea de fapt a rămas cu cele
două elemente ale fiinţei omeneşti, cu sufletul şi cu
trupul, cu sufletul S-a pogorât în iad, cu sufletul şi cu dumnezeirea, cu
trupul şi cu dumnezeirea a rămas în mormânt şi cu dumnezeirea,
care e pretutindeni, Domnul Hristos a fost şi în rai cu tâlharul,
căci i-a promis tâlharului: "Astăzi vei fi cu Mine în rai"
(Luca 23, 43), i-a promis că vor fi împreună în rai.
Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este şi
rămâne taină, oricât am vorbi noi despre Învierea Domnului Hristos nu
putem ajunge la înţelegere deplină. Ştiţi, poate
ştiţi mai bine zis, că este o alcătuire între catavasiile
Crucii în care Învierea este prezentată expres "cea mai presus de
lume Înviere a lui Hristos Dumnezeu", adică ceva care e mai presus de
ceea ce putem noi înţelege cu puterile firii şi de fapt e mai presus
de ceea ce putem înţelege noi deplin. În orice caz nu ajungem
niciodată să înţelegem Învierea Mântuitorului, pentru că
este mai presus de fire.
Deci în ce a constat Învierea Mântuitorului Hristos? A constat în
învierea trupului, în unirea lui cu sufletul, deci sufletul la Învierea
Domnului Hristos s-a unit cu trupul Domnului Hristos şi prin putere
dumnezeiască a înviat din morţi. Despre acest lucru e scris în
Sfintele Evanghelii, în cele patru Evanghelii. Fiecare Evanghelist
prezintă Învierea Domnului Hristos ca realitate, nu o explică, nici
nu face aprecieri asupra Învierii, ci fiecare Evanghelist prezintă
Învierea ca o realitate, ca ceva care s-a întâmplat.
Domnul Hristos a rânduit ca jertfa Lui să fie pomenită
până la sfârşitul veacului prin Sfânta Liturghie: "Aceasta
să o faceţi întru pomenirea Mea" (Luca 22, 19). Deci Domnul
Hristos nu are nici o ezitare când e vorba de a se pomeni jertfa, ci chiar a
lăsat să I se pomenească jertfa. Şi noi pomenim jertfa Domnului
Hristos împreună cu celelalte câte s-au întâmplat pentru noi şi
pentru a noastră mântuire, deci Răstignirea, înmormântarea, Învierea,
Înălţarea la cer, toate acestea sunt cuprinse în Sfânta Liturghie
care este o sărbătorire cuprinzătoare. Nu se fac aprecieri în
Sfânta Liturghie în legătură cu valoarea Jertfei, cu valoarea
Învierii, cu valoarea Înălţării Mântuitorului nostru Iisus
Hristos, ci ni se prezintă ca nişte lucruri reale în care noi credem.
Sfintele slujbe ale Bisericii însă, slujbele de la
Paşti în special, slujbele de dumineca, sunt prăznuitoare ale
Învierii Mântuitorului Hristos. Paştile se prăznuiesc cu
sărbătorire deosebită la Paşti, dar Paştile se
repetă în fiecare duminecă, cu câteva excepţii doar: nu se
prăznuieşe Învierea Domnului Hristos ca o prelungire a Paştilor
la Rusalii, în dumineca Rusaliilor, pentru că atunci se
sărbătoreşte pogorârea Duhului Sfânt; în Dumineca Floriilor,
pentru că atunci se prăznuieşte intrarea în Ierusalim, deci altceva
decât Învierea; şi apoi dacă într-una din dumineci cade o
sărbătoare împărătească, cum este Schimbarea la
faţă, Ziua Crucii, Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos,
Botezul Domnului Hristos, atunci se anulează însemnătatea de praznic
a Învierii pe care o are dumineca şi se prăznuieşte numai
praznicul respectiv, sărbătoarea care coincide într-o zi de
duminecă. În rest toate duminecile sunt pomenitoare,
sărbătoritoare a Învierii Domnului Hristos. Aşa încât am putea
zice că în fiecare duminică avem şi Paştile. Iar Sfânta
Liturghie este o prăznuire de Paşti, o continuare a Paştilor
şi chiar se spune la Sfânta Liturghie, de către clericii care se
împărtăşesc, după ce se împărtăşesc spun
şi cuvintele "O Paştile cele mari şi preasfinţite
Hristoase, o Înţelepciunea şi Cuvântul lui Dumnezeu şi Puterea,
dă-ne nouă mai adevărat a ne împărtăşi cu Tine în
ziua cea neînserată a împărăţiei Tale". Noi pomenim
deci Învierea Domnului nostru Iisus Hristos nu numai la Paşti, ci în toate
duminicile, cu mici excepţii, şi în toate Liturghiile avem o
prelungire a Paştilor.
Am zis că despre Învierea Domnului Hristos ne
relatează Sfinţii Evanghelişti. În fiecare Evanghelie avem
istorisiri ale Învierii, ale împrejurărilor în care a înviat Domnul
Hristos, şi a arătărilor Mântuitorului care au urmat după
Înviere. Sfântul Evanghelist Matei în capitolul 28 al Evangheliei sale are
aprecieri în legătură cu Învierea, respectiv prezentarea celor ce au
fost în legătură cu Învierea. La fel Sfântul Evanghelist Marcu, avem
în capitolul 16 astfel de relatări, în Sfânta Evanghelie de la Luca în
capitolul 24, tot capitolul, şi în Sfânta Evanghelie de la Ioan, două
capitole, 20 şi 21. De fapt cercetările făcute asupra
Evangheliei de la Ioan au ajuns la concluzia că Evanghelia de la Ioan se
sfârşeşte cu ultimul verset din capitolul 20, iar capitolul 21 din
Evanghelie este un adaos scris de ucenicii Sfântului Ioan Evanghelistul. În
realitate noi citim din Evanghelia de la Ioan, zicem că şi capitolul
21 e tot de la Ioan, nu se spune altceva în legătură cu aceasta, dar
cercetările mai noi au ajuns la concluzia că ultimul capitol e un
adaos. În Faptele Apostolilor se fac la fel unele afirmaţii în
legătură cu Învierea Domnului Hristos. Sfântul Apostol Pavel în
capitolul 15 din Epistola I către Corinteni, într-o bună parte din
capitol, mai ales în partea de început, are aprecieri în legătură cu
cele ce s-au întâmplat la Înviere.
Cât priveşte Învierea însăşi, este o taină.
Adică noi am spus şi ştim aceasta că înviere înseamnă
revenirea trupului la viaţă, unirea cu sufletul şi cu
dumnezeirea în cazul Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ştim că
aceasta înseamnă învierea. Dar ea rămâne totuşi o taină.
Şi de fapt Învierea nu a văzut-o nimenea. Nimeni nu L-a văzut pe
Domnul Hristos înviind, L-a văzut înviat. Sfântul Evanghelist Matei în
Evanghelia sa relatează că în dimineaţa celei dintâi zile
după sâmbătă, respectiv în dumineca de după
răstignirea Mântuitorului, după moartea Mântuitorului,
dimineaţa, când s-au dus mironosiţele la mormânt, Domnul Hristos
înviase. Şi Mântuitorul S-a întâlnit cu femeile mironosiţe şi
le-a zis "Bucuraţi-vă!" (Matei 28, 9) şi "Nu
vă temeţi!" (Matei 28, 10). Tot Sfântul Evanghelist Matei spune
că în dimineaţa acelei zile, în dimineaţa zilei în care a înviat
Domnul Hristos, s-a prezentat un înger la mormântul Mântuitorului nostru Iisus
Hristos, şi de lumina îngerului străjerii care erau de
faţă, şi despre care vorbeşte numai Sfântul Evanghelist
Matei - deci ceilalţi evanghelişti nu spun că a fost
străjuit mormântul, dar Sfântul Evanghelist Matei ne informează
că mormântul a fost străjuit de ostaşi puşi de mai marii
iudeilor, cu învoirea lui Pilat - după ce ei au pecetluit mormântul
şi străjerii au fost puşi ca nu cumva, ziceau ei, să se
întâmple ceea ce a zis "înşelătorul" acela - aşa Îl
numeau pe Domnul Hristos, înşelător - că El va învia şi
ucenicii să-L fure şi să zică ei că de fapt a înviat
(cf. Matei 27, 62-66). Au pus strajă, au pecetluit mormântul.
Ceilalţi evanghelişti nu spun despre aceasta, de fapt fiecare dintre
evanghelişti a scris ceea ce a crezut el că este important pentru
cititorii săi. Evangheliile nu au fost scrise pentru noi, au fost scrise
pentru primii cititori. A rânduit Dumnezeu să ajungă Evangheliile
până la noi şi noi citim Evangheliile, avem elemente de istorisire
cuprinse în Evanghelii şi aceste elemente de istorisire ne
informează. Dar de fapt nici unul dintre noi, eu cred că nici unul
dintre câţi sunteţi aici n-aţi învăţat despre Învierea
Domnului Hristos din Evanghelie. Chiar dacă am ascultat cu toţii Evanghelia
citindu-se la sfintele slujbe, am putea zice că am învăţat de la
sfintele slujbe în cazul acesta, din cuprinsul sfintelor slujbe, am
învăţat din atmosfera din jurul nostru, am învăţat din
credinţa înaintaşilor noştri.
Ştiţi că la Paşti se obişnuieşte
ca atunci când se întâlnesc credincioşii între ei, să zică, ca
cel dintâi cuvânt, "Hristos a Înviat!", şi se răspunde
"Adevărat a Înviat!". E o mărturie. De fapt nu e un salut
în cuvintele acestea de întâlnire, ci e o mărturie despre Înviere. Ea pare
ca un salut, că în loc de "Bună ziua", de pildă, zici
"Hristos a Înviat". Poţi să zici "Hristos a
Înviat" şi după aceea să zici "Bună ziua".
Şi pentru că se zic cuvintele acestea, ele par ca un salut, dar nu
sunt un salut, sunt o mărturie, o mărturisire despre Învierea
Domnului Hristos.
Acest lucru noi l-am învăţat înainte de a şti ce
înseamnă "Hristos a Înviat". De pildă eu, când eram copil,
ştiu eu, oi fi avut patru, cinci ani, îmi aduc aminte - şi zic
aşa, cumva întâmplător că îmi aduc aminte, nu ştiu cum de
mi s-a împlântat în minte lucrul acesta - că a zis mama către mine:
"Du-te la mama tână - mama tână era bunica, mama tatălui
meu, şi noi locuiam în aceeaşi casă, în camere diferite -
şi zi ?Hristos a Înviat?, şi apoi mama tână îţi dă un
ou". M-am dus la mama tână şi am zis "Hristos a Înviat, mama
tână!" şi mama tână a zis "Adevărat că a
Înviat, hai să-ţi dea mama tână un ou". Mi-aduc aminte de
lucrul acesta şi de ce îl amintesc? Pentru că eu de fapt atunci nu
ştiam ce înseamnă "Hristos a Înviat" şi pentru că
de fapt nu ştiam ce înseamnă "Adevărat a Înviat", dar
eram introdus într-o atmosferă de Paşti pe care cei care erau în
jurul meu o înţelegeau şi o trăiau, pe când eu participam la
atmosfera aceasta dar nu o înţelegeam. Au trecut ani şi ani peste
mine, bineînţeles am participat la slujbele Bisericii şi când nu
ştiam ce se spune la Biserică. Când eram copil credeam că nici
nu se spune nimic, decât se scot nişte sunete la biserică. Cu vremea
am început să-mi dau seama că totuşi se spune ceva, după
aceea am învăţat texte pe de rost, din copilărie ştiam
Liturghia, tot ce spune preotul ştiam, dar nu înţelegeam, sau în
orice caz nu apreciam în adânc lucrurile pe care le puteam exprima cu cuvântul,
ca o poezie.
Biserica însă, introducându-ne în această
atmosferă a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, vine şi cu
nişte lămuriri, cu nişte aprecieri asupra Învierii, mai ales în
slujba de la Paşti. Pentru noi slujba de la Paşti nu este un simplu
cadru în care se citeşte Evanghelia, pentru că la drept vorbind Evanghelia
ar trebui să fie temeiul credinţei noastre în Învierea Domnului
Hristos pentru că în Evanghelie se scrie despre Înviere. Ori temeiul
credinţei noastre e credinţa celor din jurul nostru, e credinţa
celor care mărturisesc aceeaşi credinţă. Apoi slujbele în
general, şi temeiul din Evanghelie vine, am putea zice noi, în ultimul
rând, deşi cei care vor să studieze despre Învierea Domnului Hristos,
despre ceea ce spun evangheliştii, despre ceea ce se spune în Faptele
Apostolilor, pot să citească şi să studieze. Însă
nimenea nu învaţă despre Înviere, nu se încredinţează
despre Înviere prin studiu. Nu poţi să zici către cineva uite,
ia Evanghelia şi citeşte şi te convingi despre Învierea Domnului
Hristos. Nici noi nu ne-am convins aşa.
Eu când eram tânăr, şi mai ales când eram student la
Teologie mi-am propus să cercetez ce e scris în Evanghelii despre Învierea
Domnului Hristos şi să citesc în Faptele apostolilor ceea ce au scris
Sfinţii Apostoli despre Învierea Domnului Hristos şi până la
urmă mi-am dat seama că totuşi nu e convingător. Adică
noi avem informaţie, dar convingeri nu putem avea pe baza celor citite.
Şi de fapt cred că nimenea nu a avut încredinţarea despre
Învierea Domnului Hristos pe baza celor citite din Evanghelie. De ce? Pentru
că Învierea fiind mai presus de ceea ce poate aştepta cineva, nu
ajunge nimenea să se încredinţeze despre Înviere din informaţie.
Nici din informaţia Evangheliei, nici din informaţia prin cuvânt,
prin predică, ci ajunge să se încredinţeze prin ceea ce s-au
încredinţat cei care au ajuns să-şi spună "Hristos a
Înviat", nu ca formulă, ci ca realitate, ca mărturisire de
credinţă, şi aceia, de la început, au ajuns prin puterea lui
Dumnezeu. Să ştiţi că numai Dumnezeu ne poate
încredinţa despre lucrurile dumnezeieşti.
Atmosfera din jurul nostru ne introduce într-o gândire şi
într-o trăire realizate de cei din jurul nostru, dar putem rămâne ca
persoane singuratice, putem rămâne absenţi de la încredinţare.
Încredinţarea o dă Dumnezeu. Nu există nici unul dintre câţi
sunt prezentaţi în Evanghelii ca oameni care s-au convins de Învierea
Domnului Hristos şi care au dus mai departe convingerile lor şi au
făcut mărturisiri despre Înviere, nici unul nu s-a încredinţat
altfel decât prin prezenţa Domnului Hristos, prin ceea ce a lucrat Domnul
Hristos în ei.
Femeile mironosiţe. De exemplu să o luăm pe Maria
Magdalena întâi. Maria Magdalena s-a dus la mormântul Domnului Hristos dis-
de-dimineaţă. Şi a găsit mormântul descoperit, piatra a
văzut-o dată la o parte, mormântul a rămas gol. Şi atunci
ea s-a gândit că cineva L-a furat pe Domnul Hristos. Nu s-a gândit că
a înviat, şi s-a dus la ucenici, după mărturia Sfântului
Evanghelist Ioan, şi le-a spus: "Au furat pe Domnul şi nu
ştiu unde L-au pus" (Ioan 20, 2). Ucenicii au luat aminte la ceea ce
a spus Maria Magdalena dar nu ni se spune că ar fi zis "A, nu L-a
furat nimeni, a Înviat din morţi, că doar a spus înainte de
pătimirea Lui că va învia". Nici ei nu s-au gândit la
această posibilitate. S-au dus şi au văzut mormântul fără
trupul Domnului Hristos, dar au văzut giulgiurile rămase în mormânt
ca mărturie despre Înviere. Între timp Maria Magdalena L-a văzut pe
Domnul Hristos înviat şi a crezut că e grădinarul. Când a
întrebat-o Domnul Hristos "Femeie, de ce plângi, pe cine
cauţi?", ea şi-a spus gândul ei: "Pentru că L-au luat
pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus pe El". Şi atunci,
crezând că Domnul Hristos e grădinarul, a zis "Dacă L-ai
luat Tu şi L-ai pus undeva, spune-mi unde L-ai pus", să mă
duc să-l iau. Şi atunci Domnul Hristos a zis din nou
"Marie!" şi Maria Magdalena şi-a dat seama că e Domnul
Hristos, i-a cunoscut glasul, şi a zis "Rabuni!" (Ioan 20,
3-16), atât a zis. Cel puţin Evanghelia nu ne spune că a zis mai
mult. Şi după aceea s-a dus la ucenici şi le-a spus "Hristos
a Înviat!", adică nu a mai zis "L-au furat" ci a zis
"Hristos a Înviat", "Am văzut pe Domnul" (Ioan 20,
18). Aceasta însemna "Hristos a Înviat", L-am văzut eu, sunt
încredinţată că Hristos a înviat.
Femeile mironosiţe la fel, după ce L-au văzut pe
Domnul Hristos înviat, au mărturisit că Domnul Hristos a înviat. Apoi
cei doi care mergeau spre Emaus. S-au întâlnit cu Domnul Hristos şi
şi-au mărturisit informaţiile pe care le-au spus, adică nu
şi-au mărturisit credinţa în Înviere. Spuneau că au fost
unele dintre femei la mormânt, au spus că L-au văzut, au văzut
vedere de îngeri, dar ei spuneau aceasta nu ca o încredinţare a lor, ci
spuneau aceasta ca o informaţie. Se zice că e posibil, probabil
şi aşa mai departe. Ori cu probabilitate, cu posibilitate nu ajungi
la convingeri. Şi abia după ce s-au întâlnit cu Domnul Hristos
şi s-au încredinţat că Domnul Hristos a mers cu ei pe cale,
şi L-au cunoscut la frângerea pâinii, când Domnul Hristos a şi
dispărut de lângă ei, abia atunci au ajuns ei să-şi dea
seama că Domnul Hristos a înviat şi că L-au văzut pe Domnul
Hristos. Şi nu au mai putut sta în Emaus, s-au dus la Ierusalim să le
spună celorlalţi că Hristos a Înviat şi ceilalţi
ucenici ziceau că e adevărat că a înviat, că S-a
arătat lui Chefa, lui Simon Petru (Luca 24, 34).
Mare lucru, să ştiţi. Adică Domnul Hristos
nu l-a lăsat pe Sfântul Apostol Petru în întristarea de pe urma
lepădărilor, ci îndată după Înviere i S-a arătat
şi lui. Nu ni se spune în ce împrejurări. Sfântul Evanghelist Luca
dă mărturie despre faptul că ziceau ucenicii "Cu
adevărat S-a sculat Domnul şi S-a arătat lui Petru". Apoi
şi ceilalţi care L-au cunoscut pe Domnul Hristos, afară de
Sfântul Apostol Toma. Ştiţi că nu a fost de faţă când
Domnul Hristos S-a arătat ucenicilor şi a zis că el nu va crede.
Dacă nu va pune el mâna să se convingă, nu va crede. E o
mărturisire de necredinţă şi e foarte interesant că în
ziua de Paşti, la Vecernie, e rânduit să se citească din Sfânta
Evanghelie despre întâlnirea Domnului Hristos cu ucenicii Săi în ziua Învierii,
în seara zilei în care a înviat. Şi Evanghelia care se citeşte în
ziua de Paşti la Vecernie se termină cu această
necredinţă a Sfântului Apostol Toma. "Nu voi crede" (Ioan
20, 25). Cu aceste cuvinte se termină. Nu le-a fost frică
sfinţilor care au rânduit lucrul acesta că nu vor crede oamenii dacă
vor afla despre necredinţa unuia dintre ucenici. Până la urmă
s-a convins şi Sfîntul Apostol Toma. Cum s-a convins? L-a convins Domnul
Hristos, i S-a arătat Domnul Hristos care i-a zis "Adu mâna ta
şi o pune în coasta Mea, adu degetul tău şi îl pune în urmele
cuielor şi nu fi necredincios, ci credincios" (Ioan 20, 27).
Stimaţi ascultători, aici este o chestiune care e bine
să o avem în vedere, şi anume în Sfânta Evanghelie nu ni se spune
dacă Sfântul Apostol Toma a pus sau nu a pus mâna acolo unde erau semne
ale Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în coastă sau pe mâini
sau pe picioare. Deşi să ştiţi că şi Sfântul
Evanghelist Luca relatează că ucenicii, când L-au văzut pe
Domnul Hristos, au stat la îndoială şi erau cuprinşi de
teamă şi de bucurie, şi în această stare nu au putut
să se încredinţeze de Înviere. Ei credeau că văd un duh
şi atunci Domnul Hristos a zis către ei:
"Pipăiţi-Mă şi vedeţi că duhul carne şi
oase nu are, precum Mă vedeţi pe Mine având" (Luca 24, 39). E
vorba de materialitatea trupului, deşi nu e o materialitate cum sunt
trupurile noastre şi cum a fost trupul Domnului Hristos înainte de
Înviere, dar în orice caz e şi ceva din materie, pentru că şi
materia trebuie salvată. E adevărat că Domnul Hristos după
Înviere a intrat prin uşile încuiate la apostolii Săi, în două
rânduri, şi condiţiile trupului sunt altele decât cele de dinainte de
Înviere, dar realitatea este că Domnul Hristos le-a spus
"Pipăiţi-Mă şi vedeţi".
Încredinţaţi-vă şi prin pipăire, nu numai prin vedere.
Nu ni se spune că Sfântul Apostol Toma a pus mâna şi
de aceea sunt unii, cu greşeală, care spun că nici nu a
pipăit Sfântul Apostol Toma pe Domnul Hristos. Însă toţi
aceştia contrazic Biserica. Biserica mărturiseşte clar şi
apăsat, din ziua de pomenire a Sfântului Apostol Toma, deci de la Dumineca
Tomii şi până la sfârşitul săptămânii care
urmează Duminecii Tomii, că Sfântul Apostol Toma a pipăit coasta
Domnului. Şi între altele zice aşa: "Cine a păzit mâna
ucenicului nearsă, când s-a apropiat de coasta Domnului cea de foc? Cine
i-a dat ei putere de a putut pipăi osul cel de văpaie? Cu
adevărat ceea ce s-a pipăit. Căci dacă n-ar fi dat
coasta putere dreptei celei de lut, cum ar fi putut pipăi patimile
care au zguduit şi cele de sus şi cele de jos? - ne gândim la cele ce
s-au întâmplat la pătimirea Domnului Hristos, când s-a cutremurat
pământul şi celelalte. Cu adevărat, acest dar lui Toma i s-a dat
a o pipăi pe aceasta şi a striga: Domnul meu şi Dumnezeul
meu!"
Aici e o teologie deja. Nu e numai o constatare, o relatare, o
informare, ci e o teologie. Dar în orice caz se afirmă de patru ori în
alcătuirea aceasta scurtă că Sfântul Apostol Toma a pipăit
coasta Mântuitorului, aşa încât greşesc toţi aceia care
contrazic Biserica sau care socotesc că au o părere mai bună când
afirmă că Sfântul Apostol Toma nu a îndrăznit, nu a împlinit
ceea ce i-a zis Domnul Hristos - "pipăie" - ci s-a
încredinţat fără pipăire. Nu avem voie să facem
aşa ceva. Dacă Biserica are un punct de vedere, noi trebuie să
ne unim cu punctul de vedere al Bisericii. Şi dacă noi suntem
cinstitori ai Sfântului Apostol Toma şi avem în vedere evenimentul acesta,
noi îl sărbătorim, îl cinstim după rînduiala Bisericii şi
cu rânduielile Bisericii. Ori Biserica ne spune că "dreapta cea de
lut" a lui Toma, mâna materială a lui Toma s-a apropiat de "coasta
Domnului cea de foc", coasta Domnului o prezintă ca fiind
coastă de foc pentru că era pătrunsă şi de dumnezeire.
Ori dumnezeirea e prezentată de multe ori ca foc mistuitor. "Cine a
păzit mâna ucenicului nearsă când s-a apropiat de coasta Domnului cea
de foc? Cine i-a dat ei putere de a putut
pipăi - ce? - osul cel de văpaie? Cu
adevărat ceea ce s-a pipăit. Căci dacă nu ar fi dat coasta
putere dreptei celei de lut, cum ar fi putut pipăi patimile - respectiv e
Învierea care cuprinde şi patimile - care au zguduit cândva
şi cele de sus şi cele de jos. Cu adevărat, acest
dar - e un dar - lui Toma i s-a dat - a pipăi coasta,
a pipăi pe Domnul Hristos, a pipăi semnul lăsat de suliţa
care a străpuns coasta Mântuitorului - a o pipăi pe aceasta şi a
striga: - lui Hristos - Domnul meu şi Dumnezeul meu!"
E o teologie a Învierii în Ortodoxie. E Ortodoxia, credinţa
ortodoxă despre Învierea Domnului Hristos. Şi mai e ceva în
Ortodoxie, în legătură cu taina aceasta a Învierii mai presus de
lume. Noi avem afirmaţii la sfintele slujbe că Învierea s-a petrecut
înviind Domnul Hristos străbătând piatra de pe mormânt. Deci nu a
fost înlăturată întâi piatra ca să poată ieşi Domnul
Hristos din mormânt, ci prin piatră a înviat Domnul Hristos, a ieşit
din mormânt prin piatră. Aceasta e credinţa Bisericii noastre.
Şi aceasta se afirmă în anumite alcătuiri. De pildă:
"Piatra fiind pecetluită şi ostaşii străjuind prea
curat trupul Tău, înviat-ai a treia zi, Mântuitorule, dăruind lumii
viaţă. Pentru aceasta Puterile cerurilor strigau Ţie,
Dătătorule de viaţă: Mărire Învierii Tale, Hristoase;
mărire împărăţiei Tale; mărire purtării Tale de
grijă, Unule, Iubitorule de oameni" (Troparul Învierii glas I). Deci
"piatra fiind pecetluită şi ostaşii străjuind
preacurat trupul Tău, înviat-ai a treia zi Mântuitorule, dăruind
lumii viaţă".
Sau la Paşti. La Paşti, la alcătuirile de la
slujba de Paşti se zice aşa: "Păzind peceţile întregi,
Hristoase, ai înviat din mormânt, Cel ce n-ai vătămat cheile
Fecioarei întru a Ta naştere şi ne-ai deschis nouă uşile
raiului". Sau gândiţi-vă, de pildă, la o alcătuire din
Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos în care, de asemenea, se spune că
Domnul Hristos a ieşit din mormânt prin piatra pecetluită. După
aceea a fost dată piatra la o parte de către îngeri - se spune în
Sfânta Evanghelie - desigur cu scopul ca să se vadă mormântul gol de
trupul Mântuitorului, să se vadă giulgiurile în care a fost
înfăşurat Domnul Hristos.
Iată atâtea lucruri, atâtea elemente care ne menţin în
sfera tainei Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care ne fac
cunoscută Învierea ca realitate, dar care ne încredinţează
că Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos e mai presus de lume
şi rămâne taină, una dintre cele mai mari taine.
Dragi studenţi, iată nişte gânduri care ar trebui
să le avem în vedere mai ales dumineca, mai ales la Paşti, mai ales
când ni se pune în faţă Învierea Domnului Hristos. Noi înşine am
ajuns la certitudinea despre Învierea Domnului nostru Iisus Hristos printr-o lucrare
a Mântuitorului Însuşi în sufletele noastre. Nu din simplă
informaţie. Dacă ar fi suficientă informaţia, atunci
toţi oamenii informaţi ar şi crede. Aveam un cunoscut în
tinereţea mea care ştia multe despre ale credinţei şi
soacra lui zicea "Ştie dar nu crede". Adică nu e destul
să ştii, ca să crezi trebuie să realizezi o stare
sufletească, care, deşi porneşte de la informaţie, nu e
numai informaţie. Părintele Arsenie Boca zicea că "cea
mai lungă cale e calea care duce de la urechi la inimă",
adică de la informaţie la convingere. Când eşti numai
informat e prea puţin. Când eşti convins e cât trebuie.
Credinţa înseamnă convingere. Credinţa în Învierea Domnului
Hristos înseamnă convingere. La Paşti toate alcătuirile de
slujbă sunt izbucniri de încredinţare a Învierii şi anume se
spun cuvinte ca acestea: "Ziua Învierii, să ne luminăm popoare,
Paştile Domnului, Paştile. Că din moarte la viaţă
şi de pe pământ la cer Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi cei ce-I
cântăm cântare de biruinţă". "Prăznuim omorârea morţii,
sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice
şi săltând lăudăm pe Pricinuitorul, pe Unul Cel
Binecuvântat Dumnezeul Părinţilor şi Preamărit".
"Acum toate de lumină s-au umplut: şi cerul şi
pământul şi cele de dedesubt. Deci să prăznuiască toată
făptura Învierea lui Hristos întru care s-a întărit".
"Cerurile după cuviinţă să se veselească şi
pământul să se bucure şi să prăznuiască
toată lumea cea văzută şi cea nevăzută, că
Hristos a Înviat, veselia cea veşnică".
Dar este şi o intervenţie în care ni se arată
calea pe care putem să ne încredinţăm. E de fapt ceea ce zice
Domnul Hristos în Sfânta Evanghelie în Fericiri: "Fericiţi sunt cei
curaţi cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu" (Matei 5, 8),
şi anume chiar la Paşti se spune: "Să ne curăţim
simţirile şi să vedem pe Hristos strălucind cu
neapropiată lumina Învierii şi bucuraţi-vă zicând,
luminaţi să-L auzim cântându-I cântare de biruinţă".
Când poate ajunge omul să se încredinţeze despre Învierea Domnului
Hristos? Când îşi curăţeşte simţirile, când se face
receptiv pentru Învierea cea mai presus de lume, când îl învredniceşte
Dumnezeu să fie încredinţat, nu numai informat, despre Învierea
Domnului Hristos.
Aş vrea să reţineţi aceste lucruri şi
mai ales faptul că Învierea Domnului Hristos e mai presus de lume, că
Învierea Domnului Hristos e o taină, că Învierea Domnului Hristos nu
o putem înţelege şi nu o putem primi ca adevăr decât în
măsura în care Mântuitorul Însuşi, Mântuitorul Cel înviat ne încredinţează
cum l-a încredinţat pe Sfântul Apostol Toma, cum l-a încredinţat pe
Sfântul Apostol Petru, cum i-a încredinţat pe ucenicii de la Marea
Tiberiadei, cum i-a încredinţat pe ucenicii cu care S-a întâlnit în ziua
Învierii Sale, cum i-a încredinţat pe cei cinci sute care pe muntele din
Galileea L-au întâmpinat pe Domnul Hristos şi s-au încredinţat de
Învierea Lui şi cum i-a încredinţat pe toţi oamenii care au
mărturisit cu adevărat Învierea Domnului Hristos. Pentru că
să ştiţi că până la urmă martori ai Învierii
Domnului Hristos nu sunt numai cei care L-au văzut înviat îndată
după Înviere, ci toţi care cred în Înviere, toţi care credem în
Înviere suntem martori ai Învierii Domnului Hristos. Şi suntem martori ai
Învierii Domnului Hristos în măsura în care primim ca adevărat tot
ceea ce ne spune Sfânta Biserică ca realitate, deci şi că a
înviat străbătând prin piatră, prin piatra de pe mormânt,
şi că a intrat prin uşile încuiate la apostoli, şi că
a păzit întregi peceţile şi a înviat din mormânt aşa cum
S-a născut din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Dumnezeu
să ne ajute!
Când ne împărtăşim cu Sfintele Taine, în ce
constă aceasta, în fiinţa lui Hristos sau în energiile necreate?
Lucrurile acestea au încercat să le elucideze unii şi
alţii. Noi credem că ne împărtăşim cu Hristos întreg.
Cum, nu ştim. Adică nu ne împărtăşim cu o parte din
Hristos, nu numai cu Trupul şi Sângele Lui ne împărtăşim.
Trupul şi Sângele Mântuitorului este ceea ce ni se oferă, dar nu ni
se oferă separat de Mântuitorul. Deci unde e Trupul şi Sângele
Mântuitorului, acolo e Mântuitorul. E Mântuitorul întreg: şi în
lărgime, adică nu primim o parte din Domnul Hristos, o parte din
Trupul Lui, ci-L primim întreg, tot Trupul şi tot Sângele Mântuitorului Îl
primim fiecare dintre noi, şi aşa cum primim pe Hristos întreg în
ceea ce priveşte Trupul şi Sângele, cât e necesar să primim atât
primim, nimenea nu a spus că primeşte o parte din Trupul Domnului
Hristos. Cum primim pe Domnul Hristos întreg în ceea ce priveşte Trupul
şi Sângele - şi e un lucru tainic, un lucru peste
înţelegere - tot aşa primim şi pe Hristos întreg în ceea ce este
El, adică nu numai Trupul şi Sângele, ci Trupul unit cu sufletul
şi cu dumnezeirea.
Am putea răspunde la întrebarea aceasta că Îl
primim cum ştie Domnul Hristos şi cum nu ştim noi. Pentru
noi important este să avem încredinţarea că Îl primim în
întregime.
Dumnezeirea Mântuitorului vine în fiinţă, în
fiinţa în sine, sau e vorba de energiile necreate?
Sfântul Grigorie Palama spune că dumnezeirea e de infinite
ori infinit mai presus de ceea ce putem noi înţelege din Dumnezeu şi
că dumnezeirea e de infinite ori mai presus de energiile Sale. Şi
abia în secolul al XIV-lea a apărut ideea aceasta că ne întâlnim cu
Dumnezeu prin Harul Său, prin energiile necreate. Domnul Hristos nu spune
nimic despre aceasta, ci spune în Evanghelie: "Cel ce mănâncă
Trupul Meu şi bea Sângele Meu - nu zice "cel ce primeşte
nişte energii" - are viaţă veşnică". Noi nu
facem nici o teorie în privinţa aceasta ci suntem încredinţaţi
că Îl primim pe Dumnezeu, aşa cum ştie El că ni se dă,
nu cum ştim noi că-L primim.
Să ştiţi că Trupul şi Sângele Domnului
Hristos care ni se dă, deci Domnul Hristos întreg, este Cel de după
Înviere şi de după Înălţare, nu ceva care a fost înainte de
pătimire. A fost şi înainte de pătimire, pentru că trupul
din Înviere şi din Înălţare cuprinde şi pe cel dinainte de
Pătimire, dar credinţa noastră este că Îl primim pe Domnul
Hristos aşa cum este El după Înviere şi după
Înălţare.
Sfinţii Apostoli s-au împărtăşit şi ei
cu Trupul de după Înviere şi Înălţare, înainte de a
pătimi Mântuitorul?
S-au împărtăşit cu Trupul pe care li l-a dat
Mântuitorul. Probabil s-au împărtăşit cu acelaşi Trup cu
care ne împărtăşim şi noi. Nu se împlinise încă, dar
putea fi o anticipare.
Ce legătură este între harul primit la Botez şi
harul primit cu Sfânta Împărtăşanie?
E acelaşi.
În legătură cu ce era vorba aseară, şi anume
că dacă omul nu ar fi păcătuit, era nevoie sau nu de jertfa
Mântuitorului.
Sigur că nu era nevoie, dar nici nu avea cum să se
întâmple, pentru că nu era răutatea care să ducă la
răstignire.
Dar jertfa e o expresie a iubirii.
Sigur că da. Eu am zis aseară că Crucea este
"faţa lui Dumnezeu îndreptată către oameni" şi
aceasta înseamnă iubirea lui Dumnezeu, Dumnezeu fiind iubire. Iar
relaţiile lui Dumnezeu cu oamenii sunt relaţii de iubire şi
iubirea este aceea care L-a determinat pe Dumnezeu să-L trimită pe
Fiul Său pentru mântuirea lumii, mântuirea lumii fiind o necesitate
după căderea în păcat. Dar Sfântul Maxim Mărturisitorul
spune că în planul lui Dumnezeu din veşnicie a fost ca Fiul lui
Dumnezeu să Se unească cu omul, şi chiar dacă nu ar fi
păcătuit omul, tot S-ar fi întrupat Fiul lui Dumnezeu. Însă
aseară s-a pus şi problema aceasta, că dacă nu ar fi
căzut omul în păcat, atunci Jertfa mai avea loc? Bineînţeles
că acestea sunt nişte lucruri asupra cărora ne dăm noi
părerile, să zicem, căci nu poate fi altfel decât aşa cum a
fost. Dar să zicem, în cazul când omul nu ar fi păcătuit şi
Fiul lui Dumnezeu S-ar fi întrupat, după cum spune Sfântul Maxim
Mărturisitorul, de Jertfă nu ar fi fost nevoie, iar condiţiile
Jertfei, Răstignirea ca atare nu s-ar fi putut întâmpla şi din
motivul că răutatea oamenilor nu era ca să poată să
facă lucrul acesta, ca să existe lucrul acesta, al Jertfei, al
Răstignirii, căci Jertfa de fapt e iubirea Mântuitorului
arătată în Răstignirea pentru noi.
Hristos nu este înfăţişat ca Mielul junghiat de
la facerea lumii?
Mântuitorul e prezentat ca jertfă, ca miel înjunghiat
şi e văzut aşa în perspectiva faptului că El de fapt
trebuia să se jertfească, în condiţiile noastre. Noi nu
cunoaştem alte condiţii. Dar Sfântul Maxim Mărturisitorul când
spune aceasta că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat şi S-ar fi întrupat
şi dacă omul nu păcătuia, vrea să scoată în
evidenţă faptul că nu păcatul L-a adus pe Fiul lui Dumnezeu
în lume, ci iubirea lui Dumnezeu care urmăreşte îndumnezeirea omului.
24 iulie 1996