Taina
tainelor, Sfânta Euharistie în Ortodoxie
Preacuvioase părinte stareţ, stimaţi
ascultători, cu ajutorul lui Dumnezeu suntem spre sfârşitul
programului pe care l-am avut, pentru care am venit aici, şi pentru seara
aceasta, ca o pecetluire a celor pe care le-am prezentat zilele trecute,
aş vrea să ne întreţinem puţin asupra celei mai adânci
taine din câte taine le are Biserica noastră, Taina Sf. Euharistii.
Spuneam luni, când am început programul, că "taină" în
limba noastră românească are două înţelesuri.
Înţelesul de taină ca ceva necunoscut deplin, ceva ce ni se ascunde
dar ni se şi arată, şi prin acest cuvânt desemnăm în
general oricare din cele 7 Sfinte Taine prin care harul lui Dumnezeu se
coboară peste credincioşi pentru trebuinţele pe care le au
credincioşii, pentru sfinţirea credincioşilor. În acest
înţeles Taina este o lucrare sfântă întemeiată de Mântuitorul
nostru Iisus Hristos, o lucrare sfântă care se lucrează în
Biserică şi prin care se împărtăşeşte harul lui
Dumnezeu, harul sfinţitor pentru trebuinţele diferite ale
credincioşilor. Sunt câteva Taine generale, pentru toţi
credincioşii, Taine de iniţiere, cum e Taina Sf. Botez, Taina Ungerii
cu Sf. Mir, Taina Sf. Euharistii. Apoi sunt dintre cele 7 Sfinte Taine şi
unele Taine care se dau credincioşilor pentru trebuinţe speciale, cum
e Taina Sf. Spovedanii pentru iertarea păcatelor, Taina Sf. Maslu pentru
cei bolnavi, Taina Cununiei pentru cei ce se căsătoresc şi Taina
Preoţiei pentru cei ce devin slujitori la Altar.
Am mai vorbit apoi de alte taine şi anume de tainele care
privesc adevărurile de credinţă creştină, pe care le
şi cunoaştem şi pe care nu le cunoaştem deplin, taina
adevărurilor descoperite de Dumnezeu. Şi aşa, luni am vorbit
despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu, marţi despre taina
Jertfei Mântuitorului, miercuri despre taina Învierii, joi despre taina
Înălţării Mântuitorului şi iată, astăzi am
socotit că e bine să ne întreţinem puţin asupra, aş
zice eu, acelei taine care e mai taină decăt toate tainele, în sensul
că în Sf. Euharistie, Sf. Cuminecătură, în Sf.
Împărtăşanie - îi zicem în mai multe feluri - nu ni se
descoperă ceea ce ştim că se cuprinde, ne împărtăşim
cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos dar nu vedem
Trupul şi Sângele Mântuitorului, ci vedem pâine şi vin. În acest
înţeles taina este mai taină decât alte taine, pentru că vedem
ce ni se prezintă şi credem în altceva, credem că este vorba de
Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Aceasta este
învăţătura Bisericii, în aceasta credem, aceasta este realitatea
pentru noi. La celelalte Sf. Taine vedem lucruri văzute, de exemplu la
Taina Sf. Mir ştim că e ungere cu Sf. Mir, la Taina Botezului vedem
apa, la Taina Cununiei vedem cununiile şi cunoaştem formula de
cununie, la Sf. Maslu vedem untdelemnul, dar la această Taină vedem
pâine şi vin şi credem în Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru
Iisus Hristos. Pentru noi nu e pâine şi vin, pentru noi sunt dumnezeieştile
Taine, pentru noi e Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos,
pâinea şi vinul fiind prefăcute în Trupul şi Sângele Domnului
Hristos. Noi lucrurile acestea le-am primit din tradiţia Bisericii
noastre, din atmosfera de credinţă, de slujbă a Bisericii
noastre.
Mai este o taină pe care am putea-o numi tot aşa de
bine taină a tainelor din punct de vedere al descoperirii
dumnezeieşti, şi anume taina Sf. Treimi. E ceva cu totul
neînţeles de noi, v-am spus că lucrurile acestea nu pot fi coborâte
la gândirea noastră pământească, în raţional, pentru
că sunt supraraţionale, nu le putem coborî în logic pentru că
sunt supralogice. Dacă le-ar putea cunoaşte omul prin raţiune
atunci nu ar trebui să credem în ele, ci le-am putea demonstra. Ori aşa
ceva nu se poate.
Eram la Arad, acum vreo trei ani, la Episcopie, unde s-a
făcut o întrunire cu reprezentanţi ai Oastei Domnului din diferite
părţi ale ţării. Din Moldova, din Arad, din Timişoara,
erau episcopi acolo şi o împrejurare a favorizat şi prezenţa mea
acolo. Era I.P.S. Serafim la Arad, venise din Germania sau din Occident în
orice caz, şi trebuia să ia parte la această adunare şi m-a
invitat şi pe mine. Şi acolo a venit vorba, între altele, despre un
reprezentant al Oastei Domnului care avea ceva cultură mai multă -
era un subinginer, om preocupat de studii şi de perspective de acestea
materiale, de analize - şi spunea cineva acolo despre unul din cei de
faţă - şi tare s-a simţit rău omul acela când i s-a
spus - că a analizat Sf. Împărtăşanie să vadă
dacă e Trupul şi Sângele Domnului Hristos. Nu ştiu cum, prin ce
s-au gândit ei că a analizat. Ei, aşa ceva nu se poate. Dacă
crezi, analizezi cu credinţa, primeşti dintr-odată. Dacă nu
crezi, degeaba încerci să cunoşti, pentru că nu ai cum să
cunoşti.
De fapt noi avem un buletin de analiză al Sf.
Împărtăşanii şi anume la Sf. Liturghie. Nu ştiu
dacă v-aţi gândit vreodată, bineînţeles că şi eu
m-am gândit la aceasta atunci când s-a pus problema că există cineva
care vrea, prin diferite mijloace, să cunoască Trupul şi Sângele
Domnului din Sf. Euharistie. Şi anume m-am gândit atunci că noi avem
un buletin de analiză complex şi foarte clar, bineînţeles pentru
credinţa noastră. Anume, după ce se împărtăşesc
preoţii şi credincioşii, este un cuvânt care zice aşa, un
îndemn: "Drepţi, primind dumnezeieştile, sfintele, preacuratele,
nemuritoarele, cereştile, de viaţă făcătoarele şi
înfricoşătoarele lui Hristos Taine, cu vrednicie să
mulţumim Domnului". Iată un buletin de analiză. Pentru
credinţă, bineînţeles. Cu cine m-am împărtăşit?
Pentru ce trebuie să mulţumim? Că ne-am
împărtăşit cu înfricoşătoarele lui Hristos Taine. Ce
înseamnă "înfricoşătoarele lui Hristos Taine"? Cu
nişte lucruri mai presus de înţelegerea noastră, cu ceva ce nu
putem înţelege în logica noastră, în perspectiva pământului,
ceva care e adus din cer pe pământ. Ştiţi că Domnul Hristos
a spus "Părinţii voştrii au mâncat mană şi au
murit, iar cel ce mănâncă Trupul şi Sângele Meu are
viaţă veşnică. Eu sunt pâinea care s-a pogorât din
cer" (Ioan 6, 58). Aşa a zis Domnul Hristos despre Sine: "pâinea
care s-a pogorât din cer" (Ioan 6, 41), deci sunt mai presus de ceea ce
putem noi gândi cu mintea noastră. "Fericit eşti Simone, fiul
lui Ion?, că nu trup şi sânge ţi-a descoperit ţie
aceasta" - adică faptul că Eu sunt cu adevărat Fiul lui
Dumnezeu, ţi s-a descoperit prin descoperire dumnezeiască şi
eşti fericit. Prin puterea firii nu ai fi putut ajunge, trupul şi
sângele nu pot descoperi aşa ceva, căci firea pământească
nu poate intui lucrurile mai presus de fire.
Deci e vorba de înfricoşătoarele lui Hristos Taine, de
ceva ce nu putem înţelege şi ceva ce e uimitor. Să
ştiţi că cuvântul "înfricoşător" nu e cel
mai potrivit cuvânt prin care s-a tradus un termen din altă limbă,
din limba greacă. Înfricoşător înseamnă mai mult
copleşitor sau uimitor. "Spăimântatu-s-au toate de
dumnezeiască mărirea ta" vorbim noi cu Maica Domnului. De fapt
s-au uimit toate, admiră toate, toate existenţele raţionale,
toate existenţele care gândesc admiră mărirea ta. Asta
înseamnă "s-au spăimântat": admiră sau sunt uimite,
sunt uluite de ceea ce se întâmplă. "Taină străină
văd şi preamărită; cer fiind peştera, scaun de
Heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire întru care s-a culcat Cel
neîncăput Hristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L Îl mărim".
Văd ceva şi înţeleg altceva. Văd o peşteră
şi înţeleg cerul. Văd o iesle şi înţeleg
sălăşluirea lui Hristos. Văd pe Maica Domnului şi
înţeleg scaunul Heruvimilor. Văd pe Hristos Dumnezeu pe Care-L
văd ca om şi El este şi Dumnezeu adevărat. Asta
înseamnă a privi în perspectiva tainei. Deci una văd şi alta
cred. Văd ce se vede şi cred în ce nu se vede. Credinţa mă
duce mai presus de ceea ce se vede. Vederea mă duce la ceea ce se vede,
îmi descoperă ceea ce îmi stă în faţă. "Taină
străină văd însă", adică eu am
conştiinţa că văd, prin ceea ce se vede, ceea ce nu se
vede. Deci văd pe Sfânta Fecioară şi nu mă opresc la Sfânta
Fecioară ci mă gândesc la scaunul de Heruvimi, pentru că Fiul
lui Dumnezeu - zicem noi tot printr-o descoperire şi, de fapt, tot prin
ceva neînţeles - Se odihneşte pe scaun de Heruvimi.
Toate lucrurile acestea pot fi înţelese într-o altă
perspectivă. Adică cum, sunt nişte Heruvimi şi Domnul
Hristos stă pe ei? Nu e aşa. Vrem să spunem că Domnul
Hristos e mai presus de Heruvimii care sunt mari şi puternici. De Maica
Domnului zicem: "Ceea ce eşti mai cinstită decât
Heruvimii". Heruvimii sunt fiinţe din imediata apropiere a lui
Dumnezeu. De altfel şi cu apropierea aceasta a lui Dumnezeu, trebuie
să înţelegem altfel, pentru că Dumnezeu nu e undeva
mărginit şi atunci, fiind mărginit, stă pe ceva, are o
dreaptă şi o stângă, Fiul lui Dumnezeu şade de-a dreapta
Tatălui; unde-i dreapta, unde-i stânga lui Dumnezeu, dacă-i vorba?
Pentru că Dumnezeu fiind infinit, nu are o dreaptă şi o stângă,
pentru că nu e în mărginire ca să aibă o dreaptă
şi o stângă. Şi atunci de ce se spune totuşi că Fiul
lui Dumnezeu stă de-a dreapta Tatălui? Se spune pentru că numai
aşa se poate înţelege cinstirea firii omeneşti din Mântuitorul
nostru Iisus Hristos, printr-o comparaţie. Stă de-a dreapta
Tatălui, de fapt stă în cinstire, asta înseamnă. Noi nu putem
coborî lucrurile cereşti la dimensiunile lucrurilor pământeşti,
doar găsim nişte comparative în lucrurile omeneşti ca să
înţelegem lucruri mai presus de ceea ce exprimăm prin termenii de
comparaţie.
Deci uimitoarele, înfricoşătoarele lui Hristos Taine
le-am primit la Sf. Liturghie când ne împărtăşim. Şi despre
uimitoarele Taine ale lui Hristos, despre Trupul şi Sângele pe care le-am
primit, despre Hristos întreg cu care ne-am unit ştim că ne unim cu
Domnul Hristos în întregimea Lui. Pornim de la Trupul şi Sângele Lui, dar
Domnul Hristos nu ne dă ceva din afară de El, ci ne dă ceva ca
să ni se poată comunica El însuşi, ne dă ceva din
fiinţa Lui, ca prin ceea ce ne dă, să intre El întreg în noi.
Învăţătura Bisericii este că cel care se
împărtăşeşte, se împărtăşeşte cu
Hristos întreg şi în lărgime şi în adâncime. Nu se
împărtăşeşte cu ceva din Hristos ci cu Hristos. Dacă
Hristos vine în noi prin poruncile Sale, poruncile Sale sunt mijlocul prin care
Hristos Se întrupează în noi, înseamnă că poruncile
Mântuitorului nostru Iisus Hristos sunt mijlocul prin care vine El în noi. Tot
aşa şi Trupul şi Sângele pe care ni le dă e ceea ce e mai
jos din tot ce reprezintă persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos, mai
apropiat de noi, mai materializat cumva, dar ca prin aceasta să ni se dea
El întreg. A găsit Domnul Hristos modalitatea aceasta de a Se uni cu omul.
Şi despre Tainele Mântuitorului noi spunem că sunt
dumnezeieşti. Nu se poate să nu fie dumnezeieşti dacă
ţin de Dumnezeu. E tot ce are omenirea mai scump, tot ce are omenirea mai
înalt, Trupul şi Sângele Mântuitorului cu care noi ne
împărtăşim de multe ori aşa învârtoşaţi cum
suntem şi nu înţelegem mare lucru, ca şi când s-ar întâmpla ceva
obişnuit. De ce? Pentru că nu noi Îl descoperim pe Domnul Hristos,
ci Domnul Hristos ni se descoperă nouă. Şi în măsura în
care ni se descoperă Îl cunoaştem şi Îl preţuim, apreciem
acest dar, avem această valoare, şi dacă nu ni se descoperă
El degeaba căutăm noi să Îl cunoaştem din
Împărtăşire sau gândindu-ne la Trupul şi Sângele Lui, nu
putem, numai Tatăl Cel din ceruri, numai Duhul Sfânt, numai Domnul Hristos
Însuşi ne poate descoperi acest lucru, aşa cum a descoperit de fapt
şi adevărurile care le credem şi pe care le-am primit ca
lucrătoare în sufletul nostru. Am spus că Învierea Domnului Hristos
au cunoscut-o şi au crezut în ea numai aceia pe care Domnul Hristos Cel
Înviat i-a încredinţat. Există o încredinţare
lăuntrică, nu trebuie neapărat să ne gândim la o
încredinţare din afară, să-L vedem pe Domnul Hristos în
faţă. Dacă ar fi aşa, cineva îşi imaginează pe
Domnul Hristos şi zice că L-a văzut pe Domnul Hristos. Asta nu e
sigur. Un părinte din Pateric când i s-a arătat vrăjmaşul
şi i-a zis "Închină-te mie că sunt Hristos", el a zis:
"Vezi că eu nu sunt vrednic să-L văd pe Hristos, îi fi
trimis la altcineva". A avut o ezitare, şi a avut o ezitare pe
bună dreptate, pentru că pot fi şi înşelăciuni. Cineva
îl întreabă pe un părinte din Pateric că ce zice despre cei care
au vedenii cu îngeri. Şi el răspunde: "Eu îi fericesc pe aceia
care-şi văd păcatele lor". E mai mare lucru să-ţi
vezi păcatele tale decât să-L vezi pe Domnul Hristos. Pe Domnul
Hristos Îl vom vedea toţi, deodată, la a doua venire, şi atunci
nu va fi nici o îndoială. Dar până atunci pot fi şi îndoieli în
ceea ce priveşte apariţia Domnului Hristos. Bineînţeles că
pot fi şi apariţii bune, dar omul în general e bine să fie
circumspect.
Sfintele Taine ale Mântuitorului sunt dumnezeieşti, Sf.
Taină a Euharistiei este dumnezeiască. "Drepţi primind
dumnezeieştile ..." Şi bineînţeles că dacă sunt
Dumnezeieşti sunt şi sfinte. Nu poate să fie ceva dumnezeiesc
şi să nu fie sfânt. Dacă sunt sfinte sunt preacurate. Fiind
dumnezeieşti, sfinte şi preacurate, sunt şi nemuritoare,
adică rămân în veci. În noi şi în afară de noi ele
rămân în veci, nu se dizolvă. Niciodată nu se dizolvă
Sfintele Taine ale Mântuitorului cu care ne împărtăşim, ci
intră în alcătuirea mădularelor noastre. Ştiţi că
există o rugăciune după ce ne împărtăşim,
rugăciunea a treia, în care zicem către Domnul Hristos
"Intră în alcătuirea mădularelor mele, în rărunchi
şi în inimă". Te-am primit în fiinţa mea, acum vreau
să se întâmple ceva mai departe, să intri în alcătuirea
mădularelor mele, să intri în rărunchi şi în inimă. Ce
înseamnă asta să intri în rărunchi şi în inimă? În
ceea ce are fiinţa mea mai adânc, mai esenţial, acolo să intri,
să intri în tot, să Te reverşi în existenţa mea
întreagă. Domnul Hristos nu ne-a descoperit nimic în legătură cu
faptul că ar pleca din existenţa noastră pentru nevredniciile
noastre, dar fiind veşnic şi fiind veşnice, noi nu putem să
facem nişte aprecieri în legătură cu aceasta, dar ştim
că nu dispare, nu se nimiceşte, nu se risipeşte, ci Tainele lui
Dumnezeu fiind veşnice, se unesc cu Dumnezeu dacă omul e nevrednic
şi nu poate să fie purtător de Dumnezeu. Ştiţi că
noi la slujbele noastre pomenim pe purtătorii de Dumnezeu
părinţi ai noştri. Toţi trebuie să fim purtători
de Dumnezeu şi mai ales cei care se împărtăşesc
neapărat trebuie să fie purtători de Dumnezeu, teofori.
Purtător de Dumnezeu se numeşte "teofor" în greceşte.
Cine-i teofor poate să fie în acelaşi timp şi
"hristofor", purtător de Hristos. Ştiţi că
există numele acesta, Hristofor, mai ales în Apus. Purtător de Duh se
spune "pnevmatofor". Cine se împărtăşeşte cu
dumnezeieştile Taine este teofor, hristofor, pnevmatofor, pentru că
unde e Hristos acolo e şi Tatăl şi Duhul Sfânt. Însă Domnul
Hristos este cel mai apropiat de noi pentru că e şi om, nu numai
Dumnezeu. E Dumnezeu şi om. Trupul şi Sângele Mântuitorului ţin
de Mântuitorul-om, om unit cu Dumnezeu. Nu se poate să separi
vreodată pe omul Hristos de firea dumnezeiască, ci unde e Domnul
Hristos ca om, acolo este şi firea dumnezeiască a Domnului Hristos.
Deci primim Tainele dumnezeieşti, înfricoşătoare, primim Tainele
sfinte, primim Tainele preacurate, primim Tainele nemuritoare, primim Tainele
de viaţă făcătoare. Când se
împărtăşeşte cineva, se spune: "Se împărtăşeşte
robul lui Dumnezeu cutare cu Sfântul şi Preacuratul Trup şi Sânge al
Domnului Hristos spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de
veci". E taina vieţii.
Oamenii în general au o ezitare când e vorba de moarte. Şi
Domnul Hristos nu vrea ca omul să moară, nu vrea ca să
moară casa lui Israel. În Scriptură nu este nici un loc în care
să se spună că Dumnezeu a creat moartea. Moartea există dar
nu e creată, ci e o consecinţă a slăbiciunii omeneşti
şi a păcatului, dar lucrul acesta nu l-a vrut Dumnezeu. Şi atunci,
cum nu există o moarte creată, tot aşa nu există nici un iad
creat. Noi când ne gândim la iad ne gândim la ceva ce există
fără să fie creat. Atunci cum există dacă nu e creat?
Nicăieri în Biblie nu se spune că Dumnezeu a creat iadul. Spune
că a făcut cerul şi pământul, că l-a făcut pe om,
că a făcut animalele, că a făcut plantele, toate acestea
sunt mărturisite ca existând din puterea lui Dumnezeu şi de fapt sunt
şi foarte complicate şi foarte instructive în ceea ce priveşte
vederea lui Dumnezeu, vederea înţelepciunii lui Dumnezeu, a puterii lui
Dumnezeu, a bunătăţii lui Dumnezeu. Dar nu se spune
nicăieri că Dumnezeu a creat moartea, chiar se spune că nu a
creat moartea şi nu se spune nicăieri că a creat iadul. Şi
totuşi există. Cum există? Există prin cei care sunt
vrednici de moarte şi prin cei care sunt vrednici de iad. Şi nefiind
firesc să moară cineva, şi nefiind firesc să meargă în
iad, e firesc ca omul să-şi dorească viaţa. Şi
Sfintele Taine ale lui Hristos sunt făcătoare de viaţă, dătătoare
de viaţă.
Tot aşa mai vorbim noi despre Duhul Sfânt dătător
şi făcător de viaţă, şi tot aşa vorbim noi
la sfintele slujbe despre Crucea cea dătătoare de viaţă:
"Cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei
Cruci". Care face viaţa. Cum face Crucea viaţa? Prin jertfa
Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-a ajuns la viaţă, ne-am mutat de
la moare la viaţă. Zicem noi la Paşti: "Ziua Învierii
popoare să ne luminăm, Paştile Domnului, Paştile; că
de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos
Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce-I cântăm cântare de
biruinţă". Asta înseamnă că noi de fapt trebuie
să trăim în cer, în cerul cel de pe pământ, în pământul
devenit cer. Deocamdată nu întru deplinătate, pentru că
aşteptăm un cer nou şi un pământ nou, cum se scrie în
Scriptură, dar totuşi credincioşii trebuie să ducă
o viaţă cerească în condiţiile pământeşti.
Mie îmi place să spun că mănăstirea e - ştiţi,
nu? - tinda raiului, poarta cerului, casa lui Dumnezeu, locul împlinirilor,
într-un fel cerul cel de pe pământ. Şi Sf. Ioan, cel ce a scris
"Scara", chiar are afirmaţia aceasta că
"mănăstirea e cerul cel de pe pământ". Şi
biserica e cerul cel de pe pământ, biserica ca locaş de închinare -
de ce? - pentru că se fac slujbele dumnezeieşti în biserică,
pentru că aduce cerul pe pământ, reprezintă pe pământ cerul
cel mai presus de lume despre care nu ştim exact ce este. Astfel, Sfintele
Taine sunt cereşti pentru că nu sunt de pe pământ, nu le
creează cineva pe pământ.
Când sunt prezentate Cinstitele Daruri ca să fie
sfinţite, în timp ce credincioşii cântă "Pe Tine Te
lăudăm, pe Tine bine Te cuvântăm, Ţie Îţi
mulţumim, Doamne, şi ne rugăm Ţie, Dumnezeului
nostru", cuvinte spuse după "Ale Tale dintru ale Tale, Ţie
Ţi-aducem de toate şi pentru toate", deci ca un fel de oferire
inimii credincioşilor pentru Dumnezeu, preotul se roagă şi zice
către Dumnezeu Tatăl să trimită pe Duhul Sfânt. De ce? Ca
să vină peste noi şi peste aceste Cinstite Daruri şi
să prefacă pâinea în Trupul Mântuitorului, ceea ce este în potir -
vinul amestecat cu apa - în sângele Mântuitorului şi acestea să se
realizeze prin Duhul Sfânt: "Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi
şi peste aceste Daruri ce sunt puse înainte. Şi fă, adică,
pâinea aceasta, cinstit Trupul Hristosului Tău. Iar ce este în potirul
acesta, cinstit Sângele Hristosului Tău. Prefăcându-le cu Duhul
Tău Cel Sfânt. Amin. Amin. Amin". Aceasta este rugăciunea
numită "Epicleză" şi este momentul în care Cinstitele
Daruri, pîinea şi vinul, devin Trupul şi Sângele Mântuitorului.
Pentru credinţa noastră, pentru viaţa noastră devin Trupul
şi Sângele Mântuitorului. Deci nu mai sunt închipuitoare ale Trupului
şi Sângelui Mântuitorului, pentru că înainte de prefacere, cinstitele
Daruri sunt pâine şi vin obişnuite, sunt de fapt preînchipuitoare ale
Trupului şi Sângelui Mântuitorului. La Liturghia Sf. Vasile cel Mare se
şi spune: "Cele ce le-am adus înainte şi închipuiesc Trupul
şi Sângele Tău să se prefacă în Trupul şi Sângele
Mântuitorului". Deci sunt nişte lucruri pe care noi nu le putem
înţelege la măsurile noastre, dar le primim ca adevărate şi
considerăm apoi că ceea ce e în faţa noastră este Trupul
şi Sângele Mântuitorului pe care nu-l descoperim noi, ci ni-l
descoperă Dumnezeu, ni-l descoperă Mântuitorul Care Se uneşte cu
noi. Şi în continuare avem în faţă Sfintele Taine, Trupul
şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos pentru împărtăşirea
preoţilor şi a credincioşilor şi ne
împărtăşim nu cu pâine şi vin preînchipuitoare, ci cu
trupul şi sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu o realitate, o
realitate indiscutabilă pentru noi.
Au încercat cei vechi şi au pus problema - unii dintre ei -
cum este, dacă într-adevăr este sau nu este prezent Trupul şi
Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Li s-a descoperit unor
părinţi că e carne şi sânge. Toate lucrurile acestea sunt o
încercare de elucidare a problemei, problema rămâne problemă, pentru
unii problemă şi pentru unii realitate. E elucidată gata şi
fără aceste intervenţii de sus. Pentru că, la drept
vorbind, noi ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Mântuitorului
nostru Iisus Hristos, nu cu bucăţi ci cu Trupul şi Sângele Domnului
Hristos întreg, în întregimea lui. Adică Îl primim pe Domnul Hristos
întreg, nu primim părţi din Domnul Hristos, ci pe El întreg. Fiecare
credincios Îl primeşte pe Hristos întreg. Am putea zice aşa
comparativ, dacă priveşti un munte, de pildă, muntele e şi
în afară de tine, e şi în tine, la măsurile la care poate fi
cuprins muntele, cum e cuprins muntele într-o fotografie, de pildă,
aşa mare cum e, muntele intră într-o fotografie mică. Tot
aşa intră Trupul şi Sângele Domnului Hristos cu toate
măreţiile Lui, cu tot ceea ce este Domnul Hristos, intră în
fiinţa noastră redusă. La proporţiile la care este
intră şi se face trup în noi. Căci scopul
împărtăşirii este acesta, ca Domnul Hristos să devină
trup în noi, trupul Domnului Hristos să se unească cu fiinţa
noastră şi noi să devenim mădulare ale trupului lui
Hristos. Nu e o chestiune teoretică.
Sf. Apostol Pavel, de pildă, vorbeşte în Epistola
către Efeseni despre mădularele Trupului lui Hristos. Şi în
Epistola către Romani şi în Epistola I către Corinteni e o idee
pe care Sf. Apostol Pavel o are în vedere, o răspândeşte, dar nu e o
simplă teorie, ci e o realitate. Adică Domnul Hristos intră în
alcătuirea umană ca să devină omul ceea ce este El în firea
omenească şi prin aceasta să se unească cu Dumnezeu. Sigur
că e o distanţă foarte mare între omul fără Dumnezeu
şi omul unit cu Dumnezeu. Părinţii cei care au încercat să
dea o explicaţie au luat ca termen de comparaţie un fenomen, şi
anume unirea fierului cu focul. Şi zic că aşa cum fierul, când e
băgat în foc, primeşte însuşirile focului fără să
fie foc, e fier fierbinte, e fier unit cu focul, nu e foc, nu devine foc, nu se
transformă în foc, dar primeşte însuşiri ale focului, arde, cum
arde focul arde şi fierul înroşit în foc, aşa este şi cu
unirea omului cu Dumnezeu.
Poate vă mai aduceţi unii aminte de cuvântul Sf.
Simeon Noul Teolog, cuvântul al V-lea dintre Imnele Sf. Simeon Noul Teolog. El,
vorbind cu Dumnezeu, vorbind cu Domnul Hristos, îşi exprimă uimirea
în faţa Domnului Hristos şi zice: "Cum de foc eşti ce
ţîşneşte şi eşti val răcoritor? - deci eşti
şi foc, şi val, şi fierbinţeală, şi răcoare
în acelaşi timp - Cum de arzi şi-alini îndată? - foarte
interesant, deci eşti şi foc, şi răcorire, şi arzi,
şi alini - Cum mă faci nemuritor? Cum de faci din vameşi îngeri
- prin unirea Ta pe vameşi şi pe păcătoşi îi faci
îngeri, îi ridici la treapta de îngeri prin prezenţa Ta -
şi-ntunericul lumină? Cum de scoţi din iad şi cum de
curăţeşti pe cei din tină? Cum tragi bezna în lumină?
Cum de noaptea o cuprinzi? Cum de mă prefaci cu totul? Inima cum o
aprinzi?" Şi acum urmează să zicem punctul de culme:
"Cum de Te-mpreuni cu robii, fii ai Tatălui de-i faci? - îi faci fii
ai Tatălui pe robii, pe creştinii care sunt robii lui Dumnezeu, dar
cum îi faci fii? Nu din afară, ci din înăuntru, intri în
alcătuirea mădularelor lor. De aceea Sf. Simeon Noul Teolog zicea:
"Privesc mâna mea şi văd mâna lui Hristos". De ce? Pentru
că e străbătută de Hristos - Cum de arzi de dor,
rănindu-i, cum de iarăşi îi împaci? Cum de rabzi şi suferi
Doamne, cum nu răsplăteşti îndată? Cum de vezi cele ce-n
taină numai Ţie Ţi se-arată? Cum fiind aşa departe
vezi ce facem fiecare? Doamne, robilor Tăi dă-le îndelunga Ta
răbdare".
Părinţii cei duhovniceşti nu au mers foarte
departe cu aprecierile acestea pentru că acestea nu sunt aprecieri, nu
sunt teorii, nu sunt nişte lucruri care trebuie elucidate, ci sunt
nişte lucruri pe care le primim, pe care le trăim. Dacă nu le
trăieşti, degeaba le ştii, le teoretizezi. Ştiţi
că Domnul Hristos a spus că "cel ce mănâncă Trupul Meu
şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică" şi
"cel ce nu mănâncă Trupul Meu şi nu bea Sângele Meu nu are
viaţă veşnică". Sunt cuvinte pe care le-au auzit
iudeii. Iudeii, când au auzit cuvintele acestea au zis: cum poate acesta
să ne dea Trupul Lui să-l mâncăm? Doar ştim pe tatăl
Său şi pe mama Sa, cum zice El: "M-am pogorât din cer?"
(Ioan 6, 42). Şi într-adevăr Domnul Hristos S-a pogorât din cer,
adică Fiul lui Dumnzeu S-a făcut om, S-a pogorât din cer, a devenit
om în condiţii umane dar într-un chip deosebit, întrupându-Se de la Duhul
Sfânt, şi a devenit om. În faţa oamenilor de fapt a contat ca om. Cei
care L-au văzut pe Domnul Hristos dar nu au crezut în El ci numai L-au
văzut după firea omenească, după figura Lui, au zis că
e un om de rînd, care are tată şi mamă, că tatăl Lui
este Iosif, că mama Lui este Maria, un om ca toţi oamenii. Şi El
totuşi a zis: "M-am pogorât din cer". Şi iudeii se
întrebau: cum zice că S-a pogorât din cer şi cum poate să ne dea
Trupul Lui să-l mâncăm? Şi Domnul Hristos nu le-a dat nici o
explicaţie. Dacă citim în Sf. Evanghelie găsim tot
afirmaţii de felul acesta, că El Îşi dă Trupul să fie
mâncat, Îşi dă Sângele să fie băut, că are viaţă
veşnică, toate acestea le spune Domnul Hristos şi nu dă o
explicaţie a acestui fapt. De ce nu dă o explicaţie? Pentru
că omului care nu e la măsurile de a înţelege lucrurile acestea
degeaba îi dai o explicaţie. O explicaţie nu schimbă o
situaţie, şi situaţia e aceasta: Trupul şi Sângele
Domnului Hristos ni se dau nouă spre mâncare şi spre viaţă
veşnică şi intră în alcătuirea noastră aşa
cum intră mâncarea prin care trăim. Hrana pe care o primim se
asimilează, se face trup în noi. Aşa cum se face trup în noi hrana pe
care o primim, tot aşa şi Domnul Hristos El Însuşi intră în
alcătuirea mădularelor noastre, adică se face trup în noi, se
continuă Întruparea Fiului lui Dumnezeu.
Când preotul de roagă ca să se prefacă Cinstitele
Daruri în Trupul şi Sângele Domnului Hristos, îi spune lui Dumnezeu de ce
anume cere lucrul acesta. Şi zice: "Ca să fie celor ce se vor
împărtăşi - spre ce? - spre trezirea sufletului." Cel
dintâi lucru pe care-l afirmă în legătură cu dumnezeieştile
Taine este să fie "spre trezirea sufletului", ca omul să
fie sensibilizat , să fie treaz în faţa lucrurilor sfinte şi mai
presus de ceea ce înţelegem noi. După aceea spre ce? "Spre
iertarea păcatelor". După aceea spre ce? "Spre
împărtăşirea cu Duhul Sfânt - mai departe - spre plinirea
Împărăţiei cerurilor şi spre îndrăznirea cea
către Tine". Şi apoi adaugă: "Iar nu spre
judecată sau spre osândă". Există şi posibilitatea ca
împărtăşindu-se cineva, să se
împărtăşească spre osândă, atunci când nu este
luător aminte la dumnezeieştile Taine. Sf. Apostol Pavel în Epistola
I către Corinteni zice: "Deci să se cerceteze omul pe sine
şi numai aşa să mănânce din această pîine şi
să bea din acest pahar, pentru că cel ce mănâncă cu
nevrednicie, mănâncă şi bea sieşi osândă. De aceea
sunt printre voi mulţi slabi şi bolnavi şi o bună parte
mor" (I Corinteni 11, 28-30).
Mi-aduc aminte de textul acesta, l-am auzit pentru prima
dată în 1942 la Sâmbăta când am fost pentru prima dată acolo
şi părintele Arsenie predica. Nu mai îmi aduc aminte foarte multe din
predica părintelui - totuşi îmi mai aduc aminte câte ceva - dar
şi de cuvântul acesta pe care l-am auzit pentru prima dată. Poate
că l-am citit în Scriptură, nu îmi aduc aminte dacă am ajuns la
textul acesta până la 13 ani şi jumătate. De altfel nu e foarte
important să ajungi la un text, e foarte important ca ajungând la un text
să-l iei în seamă, să-l asimilezi, să-ţi dai seama de
valoarea lui. Ori părintele a luat în consideraţie acest text şi
l-a detaşat din context pentru credincioşii care erau atunci de
faţă, printre care eram şi eu. Şi a spus despre ceea ce
zice Sf. Ap. Pavel, atrăgându-le atenţia credincioşilor că
poate cineva să se împărtăşească cu nevrednicie
şi în cazul acesta ajunge la slăbiciune, bineînţeles în primul
rând la slăbiciune sufletească, dar de multe ori şi
slăbiciunile trupeşti sunt slăbiciuni determinate şi de
slăbiciunea sufletească. "Să se cerceteze omul pe sine
şi numai aşa să mănânce din această pâine şi
să bea din acest pahar, pentru că cel ce mănâncă cu
nevrednicie, mănâncă şi bea sieşi osândă. De aceea -
adaugă Sf. Ap. Pavel, citim în cap. 11 din prima Epistolă a Sf. Ap.
Pavel către Corinteni - sunt printre voi mulţi slabi şi bolnavi
şi o bună parte mor". Nu toţi oamenii care mor, mor pentru
că nu s-au împărtăşit cu vrednicie. De multe ori se împărtăşesc
oamenii pe patul de moarte şi poate chiar cu vrednicie, mulţi dintre
ei s-au împărtăşit de multe ori în viaţă şi
totuşi mor, moartea nu este un semn de împărtăşie cu
nevrednicie. Dar există şi o moarte sufletească şi atunci
moartea sufletească este totdeauna o consecinţă a
neascultării de Dumnezeu. Sunt oameni care mor înainte de moarte, din
punct de vedere sufletesc. După cum sunt oameni care înviază înainte
de Înviere, din punct de vedere sufletesc. Sf. Ioan Scărarul în
"Scara" are cuvântul că "nepătimirea este cerul cel de
pe pământ" şi că este "învierea sufletului înainte de
Învierea cea de obşte", înainte de învierea trupului.
Stimaţi ascultători, oricât am buchisi noi lucrurile
acestea, tot nu înţelegem mai mult decât ni se spune şi nici ce ni se
spune nu înţelegem. Noi să preţuim aceste daruri ale lui
Dumnezeu şi să le folosim spre binele nostru. Să ştiţi
că s-a făcut multă teorie în istoria Bisericii în
legătură cu Sf. Taine, în legătură cu Sf. Euharistie.
Cuvîntul "euharistie" înseamnă în greceşte
"mulţumire". Noi când zicem "euharistie" nu
înţelegem "mulţumire", deşi cuvântul grecesc
"euharistie" înseamnă "mulţumire", dar nici ei nu
se gîndesc la mulţumire în primul rând, când e vorba de Cinstitele Daruri,
ci la Sf. Împărtăşanie, la Sf. Cuminecătură, la Trupul
şi Sângele Mântuitorului. La dumnezeieştile Taine se gândesc şi
ei. Cuvântul "euharistie" nu prea are circulaţie de fapt. E un
termen teologic, îl înţeleg teologii, credincioşii noştri nu zic
că primesc Sf. Euharistie, ci zic că primesc Sf. Cuminecătură,
că se comunică. Ce înseamnă cuminecătură? Mijloc de
comunicare cu Dumnezeu, mijlocul de a intra în sfera divină prin aceste
daruri sfinţite, prin Sf. Taine comunicăm cu Domnul Hristos. De aceea
trebuie să avem o corespondenţă cu Domnul Hristos, să ne
asemănăm cu Domnul Hristos. Nu poate să se împărtăşească
cu vrednicie cineva care are ură în suflet, pentru că un
purtător de răutate, un purtător de ură nu se
aseamănă cu Domnul Hristos şi neasemănându-se cu Domnul
Hristos nu poate să se unească cu Domnul Hristos. Chiar dacă are
mijlocul acesta de comunicare, de cumineacre, care înseamnă comunicare,
înseamnă comuniune, înseamnă unire cu Domnul Hristos.
Sau Sf. Împărtăşanie. Ce înseamnă asta,
Împărtăşanie? Mijloc de împărtăşire, de a te
împărtăşi de ceea ce dă Dumnezeu, de ceea ce este Dumnezeu,
coborât la măsurile posibilităţilor omului de a se uni cu
Dumnezeu. Adică Domnul Hristos îl caută pe om unde este el. Unde-i
omul acolo se duce Domnul Hristos. Dacă omul e pe pământ, vine la
omul de pe pământ. Dacă omul e în iad, se duce la omul din iad. S-a
pogorât la iad. De ce S-a pogorât la iad? Pentru că erau şi acolo
oameni care trebuiau mântuiţi. S-a pogorât la iad, până unde era
omul, până în cele mai de jos. "Pogorâtu-Te-ai - zicem noi la
Paşti - întru cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat
veşnicile încuietori care îi ţineau pe cei legaţi, Hristoase,
şi a treia zi, precum Iona din chit, ai înviat din mormânt". Deci
"pogorâtu-Te-ai întru cele mai de jos ale pământului". Pentru
că v-am spus ieri că concepţia de atunci era că iadul e sub
pământ.
Noi, când ne gândim la iad, ne gândim că e undeva jos, în
sensul că nu poate fi sus, nu poate fi şi iadul şi raiul în
acelaşi loc, deşi nu se vorbeşte de ceva spaţial, dar în
orice caz altceva e raiul, altceva e iadul. Şi atunci nu pot
convieţui, nu pot fi împreună raiul şi iadul. Şi atunci
dacă zicem că raiul e sus, zicem că iadul e jos. Dumnezeu
ştie unde e josul, dacă-i vorba. Pentru că noi acum, de exemplu,
stăm aici cu picioarele pe pământ şi josul nostru este
pământul pe care călcăm. Dar ştim că cei din America,
de pildă, unde răsare soarele acuma, sunt opuşii noştri,
şi josul lor e susul nostru. Ei au un sus care-i altul şi un jos
care-i altul faţă de noi. Şi am putea zice că aşa cum
se învârte pământul, stăm cu capul la vale de multe ori, când se
întoarce pământul pe partea cealaltă. De aceea e gravitaţia care
ne ţine să nu cădem în sus. Poate cunoaşteţi expresia
Sf. Grigorie de Nyssa de "oameni care cad în sus". Sunt oameni care
cad în sus: aceia care sunt mândri. Nu cad în jos, cad în sus, dar tot
cădere e. În sfârşit sunt nişte lucruri pe care eu mă
gândesc să vi le pun în atenţie, că după aceea voi trebuie
singuri să le cercetaţi sau să fiţi cu raportare la ele.
Ar mai fi o chestiune. Şi anume chestiunea dacă ni se
dă posibilitatea să ne împărtăşim cu Trupul şi
Sângele Domnului Hristos, dacă ni se dă posibilitatea să avem
Trupul şi Sângele Domnului Hristos, de unde le avem? Domnul Hristos a zis
că vin din cer pe pământ, "Pâinea care s-a pogorât din
cer". Ori nici unul dintre noi nu am văzut coborându-se pâine din cer
ca să ni se dea nouă, dar avem dumnezeieştile Taine care se
realizează în cerul cel de pe pământ şi am putea zice că
tot din cer ne sunt venite, dar din cerul cel de pe pământ, prin lucrarea
lui Dumnezeu. Şi atunci se pune întrebarea: dacă există
această posibilitate să avem dumnezeieştile Taine cu care
să ne împărtăşim, dacă există Sf. Liturghie care
este anume - să nu uităm niciodată, e anume - ca să existe
Sf. Taine pentru împărtăşire, nu pentru contemplare, pentru a fi
privite, pentru a şti că există, ci pentru
împărtăşire, când pot credincioşii să se
împărtăşească? Sau când trebuie să se
împărtăşească? Mulţi dintre credincioşi zic
că nu se împărtăşesc pentru că nu sunt vrednici.
Şi să ştiţi că nimenea de fapt nu e vrednic. Eu cred
că nici sfinţii nu au crezut despre ei că sunt vrednici să
se împărtăşească. Acum ştiţi că noi cerem de
la Dumnezeu o învrednicire şi zicem: "Şi ne învredniceşte
pe noi Stăpâne, cu îndrăznire, fără de osândă, să
cutezăm a Te chema pe Tine, Dumnezeul cel ceresc, Tată, şi a
zice [...]" Chiar şi să zicem "Tatăl nostru"
cerem o învrednicire. Sau cerem o învrednicire să nu păcătuim:
"Învredniceşte-ne Doamne, în noaptea aceasta, fără de păcat
să ne păzim noi", e o învrednicire. Singur Dumnezeu îl poate
învrednici pe om.
Am zis că s-a făcut foarte multă teorie în
legătură cu Sf. Taine. Să ştiţi că Sf. Taine nu
ni s-au dat să le teoretizăm. În istorie s-au făcut multe
aprecieri în legătură cu împărtăşirea şi cu ce
este şi cum se dă, s-au încercat elucidări ale unor lucruri care
de fapt nu se pot elucida. Biserica noastră să ştiţi
că nu are nici un fel de teorie în legătură cu prefacerea. Spune
pur şi simplu: Cinstitele Daruri se prefac în Trupul şi Sângele
Mântuitorului. Deci Domnul Hristos nu ne-a dat Sf. Taine ca să le analizăm
în nici un fel: nici prin analize pe care le-ar putea face cineva în laborator,
nici în analize de credinţă, ci le primim direct aşa cum ni se
dau, ca "dumnezeieşti, sfinte, preacurate, nemuritoare, cereşti,
de viaţă făcătoare, înfricoşătoare", acesta
e buletinul de analiză. Dacă asta este situaţia, atunci
întrebarea este când putem să le primim? Răspunsul ar fi: când suntem
vrednici. Când suntem vrednici, cine poate să spună: acum eşti
vrednic, poţi să te împărtăşeşti? Duhovnicul
poate să spună că te poţi împărtăşi. Deci
depinde de duhovnic, de ceea ce spune duhovnicul, dacă poţi să
te împărtăşeşti.
Însă în ceea ce priveşte frecvenţa, adică
faptul de a te împărtăşi, nu există o rânduială în
sensul acesta, că numai atunci şi atunci, numai la sorocul cutare.
S-au făcut nişte reguli, dar să ştiţi că atunci
când preotul zice "Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă
şi cu dragoste să vă apropiaţi", îi cheamă pe
toţi care vor să meargă. Pe toţi îi cheamă. Nu are de
selectat pe nimenea. Sigur că îi pregăteşte şi trebuie
să se pregătească ei înşişi, cu spovedanie, cu
rugăciune, cu rugăciune anume pentru împărtăşire, dar
el îi cheamă pe toţi. Şi îi împărtăşeşte pe
toţi care vin. Şi credincioşii trebuie să dorească
să se unească cu Domnul Hristos, să ceară lucrul acesta,
să insiste pentru lucrul acesta, însă să nu ajungem
niciodată la o modă, cum e în Occident. În Occident, cei care se duc
la biserică, la Liturghie, se şi împărtăşesc. Nu
există nici o cernere, nici o selectare, nici o spovedanie - se spovedesc
odată pe lună şi mai rar. Aşa ceva la noi nu se poate. Dar
nici nu trebuie să stea oamenii cu gândul că nu se
împărtăşesc pentru că nu sunt vrednici. Când eşti
vrednic? Cum ziceam noi când eram copii: "Eu sunt mic, Tu fă-mă
mare. Eu sunt slab, Tu fă-mă tare".
Vorbeam aseară cu nişte prieteni, aici, când le-am
spus că o fetiţă, când ziceam să spună după noi
"Eu sunt mic, Tu fă-mă mare", ea zicea - în loc să
zică "Tu fă-mă mare - "Eu te fac mare". Să
ştiţi că Dumnezeu asta o şi face. Ne învredniceşte.
Dacă suntem sinceri, ne învredniceşte Dumnezeu. Nu noi ne
învrednicim. Sigur că dacă duci o viaţă superioară, o
viaţă distinsă, într-un fel te faci vrednic şi prin asta.
Nu o să crezi că eşti vrednic atunci când faci rele, când te-ai
certat, şi acum te duci să te împărtăşeşti, nu te
mai gândeşti că te-ai cetat, nu te-ai certat, că ai asuprit, nu
ai asuprit pe cineva, că l-ai bruscat, că nu l-ai bruscat şi te
duci să te împărtăşeşti că doar te
învredniceşte Dumnezeu. Nu aşa trebuie văzute lucrurile. Dar
dacă duci o viaţă care te recomandă în general pentru
Dumnezeu, atunci ai motive şi să te împărtăşeşti,
ca să primeşti putere. Nu te împărtăşeşti numai
aşa, ca să zici că ţi-ai împlinit un lucru, ci ca să
primeşti putere. Şi orice duhovnic trebuie să se gândească
la faptul acesta, că el trebuie să-l ajute pe om să se
împărtăşească. Bineînţeles că nu poţi
să-l laşi să se împărtăşească pentru că
vrea el aşa numai, fără nici o condiţie. Dar după ce
l-ai pus odată în rânduială şi după ce a devenit un om
superior şi un om care îl poţi recomanda lui Dumnezeu, nu ai nici un
motiv să zici: poate te-ai împărtăşit ieri, mai vrei
şi astăzi, ce înseamnă asta? Dacă eu ca preot mă
împărtăşesc şi ieri, şi azi, şi mâine, şi
poimâine, de ce nu s-ar putea împărtăşi şi
credincioşii tot aşa, dacă doresc şi dacă sunt la
măsurile acelea ca să se poată împărtăşi.
Citiţi "Urmarea lui Hristos", cartea a patra e îndemnătoare
spre împărtăşire. Şi de fapt acesta e şi rostul
Liturghiei, ca să se poată împărtăşi
credincioşii, ca să aibă la îndemână Sf. Taine ca să
se poată împărtăşi.
Eu vă pun la inimă lucrurile acestea în toate
aspectele pe care vi le-am prezentat şi doresc să ţineţi
seama de ele şi să vă orientaţi, să găsiţi
modalitatea de a putea să primiţi putere din dumnezeieştile
Taine. Să nu aşteptaţi Postul Paştilor, să nu
aşteptaţi alt Post, ci să puteţi să vă
folosiţi de darul lui Dumnezeu cât de des posibil. Numai să nu
ajungem la o modă, că trebuie să mă împărtăşesc,
sunt la Liturghie, mă împărtăşesc. Nu. Ci să dorim
să ne împărtăşim fiind la Sf. Liturghie şi de câte ori
putem să ne împărtăşim, să ne şi
împărtăşim.
Eu, cum am spus, vă pun la inimă lucrurile acestea.
Să rămânem cu folos din toate câte vi le-am prezentat. Adică
lucrurile acestea mie nu mi-au fost cerute de cineva, ci m-am gândit că
dacă eu, la vârsta voastră de tineri, aş fi avut aceste
comunicări, aceste informaţii, mi-ar fi prins foarte bine, şi de
aceea am ales să vă spun ce v-am spus. Urmează ca fiecare
să aveţi folosul pe care am gândit eu că-l puteţi avea
şi întâlnirile acestea, din această vreme, aici, la locul acesta, în
tinda raiului, în casa lui Dumnezeu, la poarta cerului şi în locul
împlinirilor să le ducem cu noi acolo unde ne sunt rosturile de
viaţă şi să se cunoască că am auzit ceva
deosebit, să se cunoască că am fost undeva unde simţim mai
mult darul lui Dumnezeu decât acolo unde suntem în general preocupaţi de
multe altele şi uităm, poate prea mult şi prea des, de cele care
nu ar trebui să le uităm niciodată.
Dumnezeu să ne ajute!
Omul, când se împărtăşeşte, Îl primeşte
pe Mântuitorul întreg. Dacă ne împărtăşim zilnic, iată
că pe Mântuitorul zilnic Îl vom primi întreg. Mintea mea nu înţelege.
Rămâne taină?
Rămâne taină, fără îndoială. Toate
lucrurile acestea sunt mai presus de noi. Dar învăţătura
Bisericii este că nu primim părţi din Domnul Hristos, nici în
ceea ce priveşte lărgimea, adică primim o parte, cum am zis eu,
un deget, ci Îl primim pe Hristos întreg. Asta este învăţătura
Bisericii. Dar Îl primim pe Hristos întreg nu numai în înţelesul acesta,
ci şi în înţelesul de adâncime, cât putem cuprinde din Hristos.
Domnul Hristos spune undeva în Evanghelia de la Ioan că "Dumnezeu nu
dă Duhul cu măsură". Îl dă cât poate cuprinde omul. Nu
ştim cât, până când, dar ştim că atâta primim cât putem
cuprinde. Dar Domnul Hristos ni se dă întreg.
Am urmărit copilul mic, să zicem de 2-3 ani, care se
împărtăşeşte cu mai multă vrednicie decât omul mare,
pentru că are mai puţine păcate. Şi am urmărit
comportamentul lui în ziua respectivă. Şi s-a întâmplat să
facă ceva ce altădată nu a făcut, să zicem ceva grav,
un act de răutate, nu a vrut să dea ceva cuiva. Am zis că
dacă s-a împărtăşit, cum de nu a devenit mai bun?
Bine, un copil nu are discernământ. Domnul Hristos e Domnul
Hristos şi copilul e copil. Chiar dacă s-a împărtăşit.
Să ştiţi că în Biserica noastră nu există
îndemnul acesta ca să se împărtăşească copiii. Pentru
că încă nu sunt conştienţi, ei se
împărtăşesc cu împărtăşirea de după Botez
şi după aceea pot să nu se împărtăşească
până când ajung la vârstă conştientă.
Are sens noţiunea de răsărit? Nu o dată Sf.
Părinţi ne spun că trebuie să ne aşezăm la
rugăciune către răsărit, aşa cum altarul este
către răsărit, dar cei opuşi nouă, cum bine aţi
spus adineaori, au alt răsărit. Şi atunci mai are sens?
Are sensul cu răsăritul lor, pentru că aceasta
este o chestiune simbolică, nu e o chestiune că dacă
priveşti în altă parte nu-ţi stă Dumnezeu în
faţă. Dumnezeu e pretutindeni. Dar e o practică, mulţi
dintre credincioşi zic "hai să mă întorc cu faţa
către răsărit", sau au icoanele la răsărit,
depinde cum ţi-i aranjată şi camera, căci sunt şi
situaţii când nu ai icoanele la răsărit.
Chiar şi venirea Domnului...
Vine de la răsărit. Zice "cum apare fulgerul de
la răsărit la apus". Bine, dar venirea Domnului nu va fi într-un
punct, ci va fi învăluitoare. Oriunde te-ai uita poate să fie
răsăritul atunci.
Părinte, în Biserica noastră Ortodoxă, pentru
acelaşi păcat, mulţi duhovnici dau canoane diferite, la
aceeaşi persoană. Cum se face că se întâmplă în cazul
Împărtăşaniei, că unul te opreşte şi altul nu te
opreşte?
Cel mai bine este să te ţii de omul care te poate
folosi, adică care se potriveşte cu tine. Şi eu le spun la
credincioşii care vin la mine - eu sunt destul de larg - şi
întreabă: "Părinte, pot să mă mai spovedesc şi la
alt părinte?", le spun "Da, numai să ai grijă să
nu te duci la unul mai aspru ca mine!"
Apropo de această împărtăşanie, orice om
credincios tinde către Hristos, deci va alege, zic eu, pe acela care îi
dă voie să se împărtăşească cât mai des.
Păi, nu întotdeauna. Să ştiţi că la
mine a venit cineva care era tare încurcată, o femeie, care a fost
oprită de un părinte de la Frăsinei şi după aceea s-a
dus la un alt părinte, la Ocna Sibiului şi acesta i-a spus: "Nu
pleci de aici până te împărtăşeşti". Şi s-a
împărtăşit şi îi părea tare rău că nu l-a
ascultat pe celălalt. Adică pot fi şi confuzii.
26 iulie 1996