Părintele
Teofil - o candelă plină cu untdelemnul bucuriei
Iată-ne în faţa unei noi cărţi a
Părintelui Teofil. Am putea spune că prin aceasta împlinim o datorie,
e un răspuns la dragostea cu care Părintele a fost în mijlocul
tinerilor din Timişoara poate mai mult decât în orice altă parte, un
semn al preţuirii noastre pentru preţuirea arătată de
Părintele Teofil.
La prima Consfătuire Naţională a ASCOR-ului s-a
hotărât ca această organizaţie să urmeze şi să
promoveze duhul filocalic redescoperit de Părintele Stăniloae. Credem
că Părintele Teofil ne-a ajutat cel mai mult în acest demers, ca un
cunoscător şi trăitor al Filocaliei şi al scrierilor
Sfinţilor Părinţi în general. Părintele este o Filocalie
vie, care trăieşte în mijlocul nostru, un exemplu de trăitor al
Ortodoxiei autentice. Cu ocazia lansării volumului "Lumini de
gând" apărut la Cluj, Î.P.S. Bartolomeu spunea că Părintele
îi corectează şi pe Sfinţii Părinţi. Îi
corectează ca unul care îi cunoaşte şi urmează
învăţăturile lor, întemeiat pe Scriptură şi având o
bogată experienţă de viaţă. Dacă marea operă
a Părintelui Stăniloae este traducerea Filocaliei, ceea ce a realizat
Părintele Teofil, pe lângă atâtea suflete modelate după sufletul
său, ca părinte duhovnicesc, este aducerea Filocaliei în mijlocul
credincioşilor. Părintele nu a scris o Filocalie, ci pornind de la
aceasta, ne arată "cum se poate omul curăţi, lumina şi
desăvârşi" prin participarea la viaţa liturgică a
Bisericii dreptmăritoare. Prin accentuarea importanţei vieţii
liturgice, Părintele Teofil continuă opera Părintelui
Stăniloae şi împlineşte cuvintele lăsate ca testament de
Părintele Arsenie la Mănăstirea Brâncoveanu, "să
vă ţineţi de Biserică".
Îndrăznesc să fac o comparaţie între Moise
şi Părintele Teofil. Nu în sensul de oameni prin care se arată
Dumnezeu - printr-unul ca Judecător, prin celălalt ca Tată al
nostru - nu în sensul de oameni rânduiţi de Dumnezeu spre călăuzirea
fiilor Lui. Ci în lumina unei alcătuiri de la sfintele slujbe care spune
aşa: "Cu dumnezeiescul nor fiind acoperit gângavul, a spus legea cea
scrisă de Dumnezeu; că scuturând tina de pe ochiul minţii, vede
pe Cel ce este şi se învaţă cunoştinţa Duhului,
cinstind cu dumnezeieşti cântări". Moise - gângavul - este
acoperit de un nor în care Îl vede pe Dumnezeu şi primeşte legea Lui,
scrisă pe table de piatră, după ce prin credinţă
îşi curăţă ochiul minţii ca să poată primi
cunoştinţa Duhului prin care apoi Îl cinsteşte pe Cel ce este.
Părintele Teofil, gângav în cunoaşterea lui Dumnezeu, a fost acoperit
de norul dragostei dumnezeieşti, şi-a limpezit mintea prin
rugăciune, a ajuns să-L vadă, cu ochiul minţii, pe Cel ce
este, a descoperit o altă lege, legea dragostei, scrisă în
inimă, iar apoi a început să-L imite, îndrumat de Duhul, spunând
dumnezeieşti cântări spre cinstirea lui Dumnezeu. Aceasta este calea
Părintelui: curăţirea şi luminarea interioară prin
rugăciune, vederea lui Dumnezeu aşa cum este El, modelarea propriei
fiinţe după Cel ce este şi apoi, îndrumat de Duhul,
preamărirea lui Dumnezeu. Iată o cale pe care ne-o propune şi
nouă, o cale a bucuriei, o cale luminată de certitudinea că
Dumnezeu este Tatăl nostru şi ne poartă pe fiecare ca pe fii ai
Săi.
Părintele Teofil este o candelă plină cu
untdelemnul bucuriei. Aşa cum o candelă pune în lumină o
icoană, Părintele Îl pune în lumină pe Cel din icoană,
pentru noi, pentru cei care avem nevoie de această lumină spre
înţelegerea lucrurilor mai presus de înţelegere. Cuvintele
Părintelui trebuie aprofundate, la fel cum trebuie aprofundate cuvintele
Scripturii sau ale Filocaliei. Pentru a le înţelege şi a se întrupa
în noi, pentru a intra în componenţa fiinţei noastre ca
interpretări ale cuvintelor veşnice din Scriptură sau ca
izbucniri de preamărire a lui Dumnezeu, este nevoie de o anumită
sensibilitate faţă de astfel de lucruri, de modelarea sufletului prin
ele pentru primirea lor, la fel cum pentru înţelegerea unei icoane nu
ajunge candela care o pune în lumină ci contează şi starea
interioară a celui care priveşte.
Prin publicarea conferinţelor Părintelui Teofil îl
putem avea cu toţii în preajma noastră, îl putem auzi spunând
lucrurile lui Dumnezeu întru preamărirea lui Dumnezeu, îi putem
mulţumi prin împlinirea acestor cuvinte în viaţa noastră, ne
putem face părtaşi la bucuria pe care o are şi vrea să o
avem şi noi. Să culegem, deci roadele unei vieţi trăite în
Hristos, să ne lăsăm miruiţi de untdelemnul bucuriei care
se revarsă dintr-o inimă care ne cuprinde pe toţi şi care
nu se mai poate opri din a spune măreţiile lui Dumnezeu, să ne
lăsăm luminaţi de lumina pe care o revarsă Dumnezeu peste
noi şi prin Părintele Teofil.
Sorin Mariş
ianuarie 1998