Cine
este Iisus Hristos?
Hristos a înviat! Stimaţi ascultători, încă din
toamnă, când am vorbit despre Filocalie, "Eu şi Filocalia",
"Texte filocalice care se impun atenţiei de la prima
lectură" şi "Filocalia pentru toţi", am promis
că voi vorbi, cu proxima ocazie, despre "Cine este Iisus
Hristos", "Cine este Iisus Hristos pentru mine?" şi despre
"Rugăciunea lui Iisus". De fapt subiectele acestea au fost
propuse atunci când au fost propuse şi cele în legătură cu
Filocalia şi au fost preferate atunci cele în legătură cu
Filocalia, aşa că subiectele acestea au rămas pentru acum. Am
propus aceste subiecte, şi eu personal mă gândeam că ar fi bine
să le prezint pe acestea de acuma atunci, însă cei care m-au invitat
au socotit că sunt potrivite cele de atunci pentru atunci. Şi atunci
au rămas aceste subiecte pentru acum. Cu ajutorul lui Dumnezeu cred
că au să fie de folos şi acum, cum sunt de folos oricând.
Când am vorbit pentru prima dată aici la Timişoara, am
vorbit despre "Bucuria creştină". Motivam atunci că am
ales subiectul "Bucuria creştină" pentru că era în
vremea de bucurie a învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, era în 13 mai,
era după Paşti, şi pentru că bucuria se potriveşte cu
tinereţea şi eram conştient că vin să vorbesc mai ales
unor tineri, şi pentru că am avut bucurii deosebite aici la
Timişoara. Nu mi-a venit atunci în minte să vorbesc despre Domnul
nostru Iisus Hristos, deşi poate că cu asta trebuia să încep
atunci. Între timp mi-am dat seama că oamenii ştiu puţine despre
Domnul Hristos şi nu toţi ştiu ceea ce trebuie să
ştie. Între timp au venit la mine la mănăstire tineri care au
făcut yoga. Şi unii dintre ei au spus: "Părinte, să
ştiţi că despre Domnul Hristos eu am învăţat la
yoga". Le-am răspuns la fiecare, când a fost cazul: să ştii
că Hristos Cel de la yoga nu-i Hristos Cel adevărat. Despre Hristos
nu învăţăm de la yoga, ci despre Hristos învăţăm
din Biserica noastră. Şi având în vedere faptul acesta, că
mulţi dintre tineri nu ştiu cu adevărat cine e Domnul Hristos,
am socotit că e bine să vorbim cândva aici, să vorbesc eu
însumi, despre Domnul nostru Iisus Hristos, să spun pentru toţi cine
este Iisus Hristos. Eu am formulat acest subiect şi mi-am dat seama de la
început că nu-i bine formulat "Cine este Iisus Hristos?", dar
n-am putut să găsesc o altă modalitate de prezentare pentru cei
din vremea noastră.
Cei care L-au cunoscut pe Domnul Hristos sau au auzit despre
Domnul Hristos în vremea propovăduirii Sale puteau să întrebe foarte
bine: "Cine este Iisus din Nazaret, că se vorbeşte despre Iisus
din Nazaret". În Sfânta Evanghelie sunt mai multe locuri în care se spune
ceva despre Iisus din Nazaret. De pildă: "Trece Iisus din
Nazaret", de pildă "Şi acesta a fost cu Iisus din
Nazaret". Noi astăzi, după două mii de ani, nu mai vorbim
despre Iisus din Nazaret, ci vorbim despre Iisus şi mai cu seamă
vorbim despre Iisus Hristos. Şi atunci pentru noi se poate pune întrebarea
foarte bine: cine este Iisus Hristos, pentru că noi ştim despre Iisus
Hristos. Prin urmare, cine este Iisus Hristos? De fapt, într-un fel
răspundem la întrebarea "Cine este Iisus Hristos?" când punem
întrebarea "Cine este Iisus Hristos?". Răspunsul ar fi simplu:
Iisus Hristos este Iisus Hristos. Nu mulţi dintre cei care se gândesc la
Mântuitorul nostru ştiu că cele două cuvinte, "Iisus"
şi "Hristos" nu sunt un nume, ci numele este "Iisus"
şi "Hristos" arată calitatea lui Iisus. Noi zicem
"Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu" de pildă, şi
nu ne dăm seama că nu spunem, când zicem "Doamne, Iisuse
Hristoase", un nume, ci nouă ni se pare că spunem un nume. În
realitate noi spunem un nume şi o calitate a Celui care poartă
numele.
În Sfânta Evanghelie de la Matei, în legătură cu
Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, mai precis conceperea
Mântuitorului nostru Iisus Hristos în pântecele Preasfintei Fecioare Maria,
după firea omenească, se spune că îngerul binevestitor i-a spus
dreptului Iosif: "Vei chema numele Lui Iisus", deci Îi vei zice Iisus,
cu explicaţia că "El va mântui pe poporul Său de
păcate" (Matei 1, 21). În Sfânta Evanghelie de la Luca, în capitolul
2, acolo unde se vorbeşte despre vestea cea bună adusă de
îngerul binevestitor unor păstori din apropierea Betleemului, din apropierea
locului unde S-a născut Domnul Hristos, deci unor păstori din Betleem
îngerul le-a spus: "Vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi
pentru tot poporul, că vi S-a născut vouă un mântuitor, care
este Hristos Domnul" (Luca 2, 10-11).
Cuvântul "Iisus" este de origine ebraică şi
înseamnă "mântuitor", după spusa îngerului, iar cuvântul
"Hristos" este de origine greacă şi înseamnă
"Unsul", unsul în înţeles de "Alesul". În Vechiul
Testament erau aleşi ai lui Dumnezeu preoţii, proorocii şi
împăraţii şi erau investiţi în calitatea lor prin ungere,
prin ungere cu untdelemn sfinţit. Domnul nostru Iisus Hristos este preot,
este împărat şi este profet prin lucrarea Lui, prin activitatea Lui,
şi este numit pentru aceasta Unsul în înţelesul de Alesul. Deci când
zicem "Iisus Hristos" noi zicem "Iisus Cel ales de
Dumnezeu", "Iisus Cel uns de Dumnezeu", "Iisus Cel pus
deoparte pentru mântuirea oamenilor". Prin urmare, ştiind lucrurile
acestea în legătură cu numele Mântuitorului, care este Iisus, şi
cu calitatea Mântuitorului, care este Hristos - şi care de fapt pentru noi
în general sunt mai degrabă două nume decât un nume şi o
calitate - important este să ştim că Mântuitorul nostru are o
alegere specială. Care este alegerea specială a Mântuitorului nostru
au exprimat în general primii creştini prin faptul că au avut
totdeauna credinţa că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi
este Mântuitor. Această mărturisire de credinţă s-a
exprimat adeseori printr-un simbol, şi anume prin simbolul peştelui.
Când creştinii, fiind prigoniţi şi de evrei şi de
păgâni, de romani în special, s-au constituit într-un fel de societate
secretă, ca să poată fi în legătură cu ceilalţi
creştini - neştiindu-se unii despre alţii - au găsit un fel
de semn de prezentare, un semn de înţelegere între ei, o parolă, care
era prezentată prin semnul peştelui. S-a găsit acest semn al
peştelui, pe care ei îl făceau între ei, discret, cu mâna în aer, cu
toiagul pe pământ. Când se întâlnea un creştin cu unul despre care nu
ştia că e creştin făcea semnul acesta şi celălalt
se prindea imediat, ştia despre ce e vorba, dacă era şi el
creştin. Şi puteau intra în vorbă unul cu altul în calitatea lor
de creştini. De ce s-a ales ca semn de înţelegere, ca semn de
descoperire, peştele? Pentru că în limba greacă,
"peşte" se spune "ihtis", şi cuvântul
"ihtis" este format din iniţialele cuvintelor "Iisus
Hristos Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul".
Iată stimaţi ascultători câtă
înţelepciune au avut primii creştini pentru a se înţelege unii
cu alţii printr-un semn care cuprindea o mărturisire, o
mărturisire de credinţă, aceea că Iisus este Hristos, este
Fiul lui Dumnezeu, este Mântuitorul. În aceasta se cuprinde de fapt
mărturisirea de credinţă despre Domnul Hristos, se cuprinde
mărturisirea de credinţă pe scurt, în înţelesul acesta că
Iisus este Hristos, este Alesul, este Mesia, este Cel rânduit de Dumnezeu
pentru mântuirea lumii, este Fiul lui Dumnezeu şi este mântuitor.
Cu vremea lucrurile s-au lămurit tot mai bine. Mai întâi
Sfinţii Evanghelişti, fiecare în felul său, au prezentat pe
Mântuitorul lumii. Sfântul Evanghelist Matei, după scrierea sa, după
felul cum a conceput Evanghelia sa, ne dăm seama că s-a adresat unor
oameni care ştiau despre Mesia, ştiau despre nişte proorocii
care-L priveau pe Mântuitorul aşteptat şi de aceea pe el l-a
interesat foarte mult faptul de a scoate în evidenţă că Iisus
din Nazaret, Iisus despre care se vorbea pe atunci, este de fapt Mesia, este
Hristos, este Unsul, este Alesul, Cel făgăduit de Dumnezeu şi
proorocit de prooroci, şi că în El se împlinesc proorociile.
Scriindu-le evreilor, el a făcut mai multe menţiuni în
legătură cu prezenţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos în lume
ca mântuitor. A adus înainte mereu legătura dintre o proorocie din Vechiul
Testament şi împlinirea ei. Cineva care citeşte Sfânta Evanghelie de
la Matei îşi dă seama că, după spusa Sfântului Evanghelist
Matei, Mântuitorul nostru are o aşezare specială în
conştiinţa credincioşilor, în înţelesul că din
cuvintele pe care le-a spus Mântuitorul şi pe care le-a cuprins Sfântul
Evanghelist Matei vedem că Mântuitorul, vorbind despre cele se s-au zis de
demult în Scriptură, adaugă "Şi Eu vă spun
vouă". Deci: "Aţi auzit că s-a zis celor de demult:
să nu ucizi, că cel ce ucide este vrednic de osândă. Iar eu
vă zic vouă că cel ce se mânie pe fratele său este vrednic
de osândă" (Matei 5, 21). Sau: "Aţi auzit că s-a zis
celor de demult: să iubeşti pe aproapele tău şi să
urăşti pe vrăjmaşul tău. Iar eu vă zic vouă:
iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce
vă urăsc, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă şi
vă rugaţi pentru cei ce vă vatămă şi vă
prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri"
(Matei 5, 44). Deci Domnul Hristos Se compară pe Sine cu ceea ce s-a zis
celor de demult, şi El spune un cuvânt mai presus de ceea ce s-a zis celor
de demult, "Iar Eu vă zic vouă". Asta arată calitatea
Lui în faţa celor de odinioară, "Eu vă zic vouă",
autoritatea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Ştim apoi că Domnul Hristos S-a prezentat, după
mărturia Sfântului Evanghelist Matei, ca "Domn al sâmbetei", ca
mai mare decât templul, ca mai mare decât Iona, ca mai mare decât Solomon (cf.
Matei 12, 42. 41. 8). Ştim că i-a întrebat Domnul Hristos pe oameni
cine zic, cine li se pare lor că este El, şi ei au zis că este
fiul lui David şi Domnul Hristos atunci a zis cum de David Îl numeşte
pe El Domn, dacă este fiul lui, arătând prin aceasta că El este
mai mult decât un fiu al lui David (cf. Matei 22, 42-45). În sfârşit,
cunoaştem cuvintele Mântuitorului în care, vorbind despre Fiul Omului ca
titlu mesianic, se prezintă pe Sine ca unul ce va veni ca Fiu al Omului pe
norii cerului, că va avea o a doua venire în lumea aceasta, o a doua
venire în slavă (cf. Matei 26, 64). Şi cunoaştem o mulţime
de lucruri despre Domnul Hristos din Evanghelia de la Matei, pe Domnul Hristos
ca făcător de minuni, pe Domnul Hristos ca Cel ce S-a răstignit
pentru noi, pe Domnul Hristos Cel ce a biruit moartea, a înviat din morţi.
Toate acestea ne dau o perspectivă în înţelegerea felului cum Sfântul
Evanghelist Matei L-a înţeles pe Mântuitorul şi L-a prezentat pe El.
De fapt adevărul este că noi n-am învăţat despre Domnul
Hristos din Evanghelie, deşi putem învăţa şi din
Evanghelie. Nici din Evanghelia de la Matei, nici din celelalte Evanghelii. De
pildă, Sfântul Evanghelist Marcu nu are referiri la proorociile din
Vechiul Testament când vorbeşte despre Domnul Hristos. De ce? Pentru
că el a scris unor oameni care nu ştiau de proorociile din Vechiul
Testament şi atunci împlinirea proorociilor pentru ei nu constituia un
argument despre calitatea Mântuitorului ca mântuitor, despre calitatea Lui
Iisus ca Mesia. Şi a găsit altă modalitate de prezentare a
Mântuitorului, în special prin minunile făcute de Domnul Hristos, acestea
fiind pentru ei un argument mai puternic decât argumentul că prin El s-au
împlinit proorociile.
La fel, Sfântul Evanghelist Luca nu vorbeşte despre Domnul
Hristos referindu-se la proorociile din Vechiul Testament, dându-şi seama
desigur că pentru cel căruia e adresată Evanghelia sa -
ştiţi că Sfântul Evanghelist Luca a scris Evanghelia sa pentru o
singură persoană, pentru un om de vază cu numele Teofil,
căruia i-a spus ce ştie el, ce a aflat el despre Iisus Hristos,
despre învăţătura Lui - aceste referiri nu au mare însemnătate.
Şi Sfântul Evanghelist Luca are în vedere aspecte ale persoanei
Mântuitorului, iar Sfântul Evanghelist Ioan prezintă nişte profunzimi
de gând în legătură cu Domnul Hristos, pe care i le-a descoperit
Duhul Sfânt şi pe care le cunoaştem şi noi din câte a scris
Sfântul Evanghelist Ioan.
Totuşi, noi n-am învăţat din Evanghelie despre
Domnul Hristos, din citirea Evangheliei, ci am învăţat din
conştiinţa Bisericii, revărsată în special în sfintele
slujbe. Bineînţeles şi în propovăduire, dar adevărata
propovăduire a Bisericii se cuprinde în textele de la sfintele slujbe. Am
spus şi altă dată aici, când am vorbit despre "Filocalia
pentru toţi", că eu consider sfintele slujbe ale Bisericii
noastre ca fiind vuietul Duhului. Spuneam atunci că sunt trei locuri în Sfânta
Scriptură a Noului Testament în care Duhul Sfânt este prezentat ca cel ce
scoate un vuiet. Este asemănat cu vuietul vântului, cu vuietul apelor
şi cu vuietul unei vijelii. În Sfânta Evanghelie de la Ioan în capitolul
3, acolo unde e prezentată convorbirea Domnului nostru Iisus Hristos cu Nicodim,
se spune că Domnul Hristos a zis: "Duhul - sau vântul, cuvântul
"duh" şi cuvântul "vânt" în limba greacă fiind
exprimat prin aceeaşi expresie, "pnevma" - suflă unde vrea
şi tu auzi vuietul lui, dar nu ştii de unde vine şi încotro se
duce" (Ioan 3, 8), adică nu ştii unde începe şi unde se
sfârşeşte. Vuietul Duhului e la fel cum e vuietul vântului. Tot în
Sfânta Evanghelie de la Ioan, în capitolul 7, citim că a zis Domnul
Hristos că "Din fiinţa celui ce crede vor curge râuri de
apă vie" (Ioan 7, 38), şi Sfântul Evanghelist Ioan spune că
aceasta a zis-o Domnul Hristos despre Duhul pe care aveau să-L
primească cei ce cred în El, în Domnul Hristos. Iar în Faptele
Sfinţilor Apostoli este vorba despre un vuiet al Duhului, când S-a pogorât
Duhul Sfânt peste Sfinţii Apostoli s-a auzit o "vijelie ca de vânt
care suflă repede." (Fapte 2, 2) Când ne gândim că Domnul
Hristos a zis - şi s-a păstrat cuvântul acesta în Sfânta Evanghelie
de la Ioan - că "El - adică Duhul Sfânt - pe Mine Mă va
preamări", putem face o legătură între vuietul Duhului
şi sfintele slujbe în înţelesul că în sfintele slujbe se
exprimă preamărirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos cea de la
Duhul Sfânt, şi în sfintele slujbe se aude vuietul Duhului prin textele de
la sfintele slujbe în care se vorbeşte şi despre cine este Iisus
Hristos.
Adevăratul nostru contact, al credincioşilor
drept-măritori, cu cele dumnezeieşti se realizează în cuprinsul
sfintelor slujbe. Noi nu suntem cu Scriptura în mână şi să le
spunem mereu oamenilor ce scrie aici şi ce scrie dincolo. De ce? Pentru
că Sfânta Scriptură pentru noi se întrupează, adevărurile
din Scriptură se întrupează în trăirile religioase determinate
de dumnezeieştile slujbe. La slujba de dimineaţă din duminici
şi sărbători, înainte de a se citi Sfânta Evanghelie, se cere o
învrednicire a credincioşilor pentru a asculta Sfânta Evanghelie,
căci se zice: "Şi pentru ca să ne învrednicim noi a asculta
Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm". Cerem
o învrednicire specială pentru a asculta Sfânta Evanghelie. De ce? Pentru
că Sfânta Evanghelie este cuvânt mai presus de lumea aceasta, este cuvânt
veşnic pe care nu-l putem înţelege cu măsurile gândurilor
noastre, şi de aceea trebuie să avem o învrednicire specială. În
Filocalie este un cuvânt la Evagrie Ponticul care zice aşa: "Bate la
porţile Scripturii cu mâinile virtuţii". Prin urmare noi
cunoaştem învăţătura Bisericii despre Mântuitorul nostru
Iisus Hristos din alcătuirile de la slujbele Bisericii.
În secolul IV, respectiv în anul 325, s-a formulat
învăţătura Bisericii, mărturisirea Bisericii de până
atunci, în ceea ce numim noi astăzi Simbolul credinţei sau Crezul. În
Simbolul credinţei formulat în partea formulată în Sinodul I de la
Niceea avem credinţa în Dumnezeu Tatăl şi credinţa în
Dumnezeu Fiul, pentru ca mai târziu să se formuleze la al doilea Sinod
Ecumenic credinţa în Dumnezeu Duhul Sfânt şi credinţa în
Biserică, în Sfintele Taine şi în viaţa de veci. În Simbolul
credinţei, aşa cum îl cunoaştem noi şi cum de fapt a fost
formulat la cele două sinoade ecumenice, în partea întâi, în
legătură cu credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos - care este
Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul - se precizează nişte
lucruri care trebuie înţelese de către toţi aşa cum sunt
prezentate în Simbolul credinţei, pentru că numai aşa se poate
vorbi despre Ortodoxie. Cine crede ortodox acela este ortodox. Este în
Ortodoxie cine mărturiseşte credinţa ortodoxă. Ori
credinţa ortodoxă despre Domnul Hristos este formulată în felul
următor: după ce zicem "Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl
Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al
tuturor celor văzute şi nevăzute" adăugăm
"Şi într-unul Domn Iisus Hristos". Aşa cum credem în Dumnezeu
Tatăl credem şi în Dumnezeu Fiul, "într-unul Domn Iisus Hristos
- despre care precizăm că este - Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut,
Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii".
Adăugăm în continuare că este "Lumină din Lumină
- deci Domnul Hristos Fiul lui Dumnezeu este Lumină din Lumină -
Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat - deci este nu numai om, ci
este Dumnezeu, şi anume Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat
- născut - nu este creat - iar nu făcut, - este de o fiinţă
- Cel de o fiinţă cu Tatăl, - şi ştim despre El
că toate s-au făcut prin El - prin Care toate s-au făcut".
Asta ştim noi despre firea dumnezeiască a Mântuitorului. Şi mai
departe spunem că El, deci firea dumnezeiască, Fiul lui Dumnezeu
"S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din
Fecioara Maria şi S-a făcut om". Şi acum, după firea
omenească unită cu firea dumnezeiască, spunem ce s-a întâmplat
în continuare: "S-a răstignit pentru noi în vremea lui Ponţiu
Pilat, a pătimit, S-a îngropat şi a înviat a treia zi după
Scripturi; Şi S-a suit la ceruri - S-a înălţat la ceruri -
şi şade de-a dreapta Tatălui; - de unde - iarăşi va
să vină să judece vii şi morţii, a Cărui
împărăţie nu va avea sfârşit".
Deci dacă cineva vrea să ştie ce învaţă
Biserica despre Domnul Hristos, dacă vrea să aibă un
răspuns la întrebarea "Cine este Iisus Hristos?", să
aibă în vedere învăţătura Bisericii din Simbolul
credinţei, să aibă în vedere ce spune Biserica, ce a spus
Biserica la Sinodul I Ecumenic de la 325 despre Domnul Hristos. Ce a spus? A
spus că este o fiinţă, o persoană în două firi, fire
dumnezeiască şi fire omenească. După firea
dumnezeiască este din veşnicie născut din Tatăl şi de
o fiinţă cu Tatăl, este Cel prin care toate s-au făcut.
Că firea dumnezeiască s-a unit cu firea omenească. Când şi
unde? Atunci când Preasfânta Fecioară Maria a primit să fie mamă
a Mântuitorului lumii, când a zis "Iată roaba Domnului, fie mie
după cuvântul tău", cuvânt spus către îngerul binevestitor.
Când a zis Preasfânta Fecioară Maria "Iată roaba Domnului, fie
mie după cuvântul tău", atunci firea dumnezeiască a început
să aibă în apropiere de ea şi în legătură cu ea firea
omenească a Mântuitorului. Deci cele două firi, firea
dumnezeiască şi firea omenească s-au unit, au început să
existe împreună în pântecele Preasfintei Fecioare Maria. Asta este
credinţa Bisericii, şi zicem: "S-a pogorât din cer şi S-a
întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut
om". Avem, prin urmare, de acum pe Domnul nostru Iisus Hristos ca Dumnezeu
adevărat şi om adevărat. Noi stăm în legătură cu
Domnul nostru Iisus Hristos când ne rugăm Lui sau când ascultăm
cuvintele Lui. Ori de câte ori ne gândim la Domnul Hristos noi trebuie să
avem în vedere faptul că El este Dumnezeu adevărat şi om
adevărat. După o expresie de la slujbele dumnezeieşti ale Bisericii
noastre, Iisus Hristos este "om nu simplu şi Dumnezeu nu gol".
Aşa zice o expresie de la Duminica Tomii, că Iisus Hristos este om,
nu simplu, nu este numai om deci, ci este om unit cu Dumnezeu şi este
Dumnezeu, şi este Dumnezeu dar nu gol, ci este Dumnezeu unit cu omul. Noi
nu ne putem gândi la Domnul Hristos niciodată altfel decât la Cel ce este
Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat şi om adevărat
născut din Preasfânta Fecioară Maria, iar aceasta pentru
veşnicie.
La Buna Vestire, în 25 martie, şi la sărbătoarea
Naşterii Mântuitorul nostru Iisus Hristos la 25 decembrie, şi în
toată perioada de sărbătorire a Naşterii Domnului -
ştiţi, probabil ştiţi, că vreme de 12 zile, din 20
decembrie şi până în 31 decembrie - Biserica noastră
sărbătorind Naşterea Mântuitorului face aprecieri în
legătură cu întruparea Fiului lui Dumnezeu, face aprecieri în
legătură cu unirea între firea dumnezeiască şi firea
omenească pentru veşnicie. Niciodată nu se mai desparte în
persoana Mântuitorului firea dumnezeiască de firea omenească a
Mântuitorului. Când Domnul Hristos a fost pe Cruce şi a murit pe Cruce, a
murit după firea omenească, pentru că firea dumnezeiască nu
moare, nu poate muri. Dar firea dumnezeiască a fost unită cu firea
omenească şi în vremea când trupul era în mormânt, când trupul
Mântuitorului era în mormânt, când sufletul Mântuitorului era în iad, iar
dumnezeirea era pretutindenea, şi cu trupul în mormânt, şi cu
sufletul în iad, şi în rai cu tâlharul, şi stând pe scaun
împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.
Stimaţi ascultători, dacă noi ne gândim la lucrurile
acestea cu adevărat, suntem copleşiţi de ele, rămânem
uimiţi de măreţia lui Dumnezeu. De altfel Sfântul Isaac Sirul -
cred că v-am mai spus eu lucrul acesta - zice că "Cel ce nu se
minunează de Dumnezeu încă nu a cunoscut pe Dumnezeu". Iar la
Sfântul Munte este o vorbă care zice: "La Dumnezeu să te
gândeşti ca la Dumnezeu, nu ca la om, şi să-l respiri pe
Dumnezeu în toată vremea cum ai respira aerul". Deci să te
gândeşti la Dumnezeu într-una şi să te gândeşti cu evlavie,
cu copleşire, şi atunci te-ai întâlnit cu Dumnezeu. Iar dacă nu
te minunezi de Dumnezeu, oricât te-ai gândi la Dumnezeu, să ştii
că încă nu te-ai întâlnit cu Dumnezeu. Prin urmare şi noi, având
în vedere lucrurile acestea, ne minunăm de ele, şi aşa ne
învaţă Duhul care vuieşte în sfintele slujbe, şi aşa
ne învaţă sfânta noastră Biserică, care îşi cuprinde
învăţătura în dumnezeieştile slujbe. De aceea participarea
la sfintele slujbe ale Bisericii pentru noi ortodocşii este o chestiune
esenţială. Nu este o chestiune posibilă, o chestiune care e bine
să o ai în vedere, ci este o chestiune esenţială: trebuie
să stai în faţa lui Dumnezeu în atmosfera sfintelor slujbe.
Deci învăţăm de la sfânta Biserică despre
firea dumnezeiască a Mântuitorului că s-a unit cu firea
omenească, şi în firea omenească Mântuitorul, unit cu firea
dumnezeiască, a suferit pentru păcatele noastre. El neavând
păcat a suferit pentru păcatele noastre, şi toate s-au întâmplat
pentru mântuirea noastră. Deci Fiul lui Dumnezeu care S-a pogorât din cer,
S-a făcut om din Preasfânta Fecioară, în realitate Şi-a creat
fire omenească - asta înseamnă că S-a făcut om, nu că
firea dumnezeiască a devenit om, ci că firea dumnezeiască s-a
unit cu firea omenească fără posibilitatea de
despărţire, aşa S-a făcut om Fiul lui Dumnezeu, S-a
născut de la Duhul Sfânt din Preasfânta Fecioară Maria. Deci unirea
firilor s-a făcut în Preasfânta Fecioară Maria, aşa încât Maica
Domnului când L-a născut pe Domnul Hristos a născut om nu simplu
şi Dumnezeu nu gol, om unit cu Dumnezeu şi Dumnezeu unit cu om. De
aceea Maica Domnului în Ortodoxie este mărturisită ca
Născătoare de Dumnezeu. Nu că L-a născut pe Dumnezeu, ci a
născut o fiinţă care era şi Dumnezeu. Pe Dumnezeu nu-L
poate naşte om, pe Dumnezeu Îl naşte Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu e născut
din Tatăl, aşa mărturisim.
Să ştiţi că lucrurile acestea sunt mai
presus de fire, mai presus de înţelegere, noi nu putem înţelege
lucrurile acestea, sunt nişte taine, şi credinţa noastră
e o credinţă a tainelor şi învăţătura Bisericii
noastre este o învăţătură de taină şi de taine.
Noi nu avem numai cele şapte Taine prin care se coboară Harul lui
Dumnezeu peste credincioşi, ci avem o mulţime de taine. Iată,
taina Întrupării. Cine poate dezlega taina Întrupării Fiului lui
Dumnezeu? Nimenea. Dar noi credem în această taină, ne supunem cu
mintea. La sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos
este o alcătuire în care se spune: "Taina nu suferă
ispitire", nu o poţi cerceta. Dacă vrei să faci dintr-o
taină ne-taină, dacă vrei să explici o taină înseamnă
că pentru tine nu mai este taină şi înseamnă că nu
ştii ce este o taină dacă vrei să o explici. Nu se poate
explica, "taina nu suferă ispitire". Numai cu mintea, stând
plecaţi cu mintea, "zicem împreună cu tine - vorbim noi cu
Născătoarea de Dumnezeu -: Negrăite Doamne, slavă
Ţie". Slăvim pe Dumnezeu ca pe Cel ce este mai presus de noi,
mai presus de puterile noastre de cunoaştere, ne supunem tainei, cinstim
taina, dar taina rămâne taină, cine vrea să explice o taină
nu ştie ce vrea. O taină nu poate fi explicată, nici taina
Întrupării, nici taina Jertfei, nici taina Învierii, nici taina
Înălţării. Toate rămân taine pe care ni le comunică
Biserica noastră şi în care noi credem şi pe care le cinstim ca
taine, dar nu le putem explica, nu avem cum să le explicăm.
Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om, a primit în fiinţa Sa
firea omenească, care e alcătuită din trup şi din suflet,
iubiţi credincioşi. Să ştiţi că numai la Teologie
mi-am dat seama de lucrul acesta. M-am rugat Domnului Hristos de când mă
ştiu dar aveam impresia că Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
Şi-a luat trup şi că în trup a vorbit cu firea
dumnezeiască. Nu m-am gândit că de fapt firea omenească este
alcătuită din suflet şi din trup şi deci Domnul Hristos a
luat firea omenească aşa cum este ea, cu trup şi cu suflet, cu
tot ce are firea omenească, afară de păcat. Şi în firea
omenească Domnul Hristos Şi-a manifestat firea dumnezeiască cum
poate ea să fie manifestată, cum putea ea să fie înţeleasă.
De exemplu la Schimbarea la Faţă spunem "arătând ucenicilor
Tăi mărirea Ta pe cât li se putea", deci nu cât era şi cât
este, că nu poate omul să cuprindă pe Dumnezeu nici în
extensiune, în lărgime, şi nici în adâncime. Noi totdeauna stăm
cumva la suprafaţa cunoştinţei de Dumnezeu, că nu poate om
mărginit să cuprindă nemărginitul. Cred că v-am spus
eu atunci când v-am vorbit despre raportul între om şi Dumnezeu - am
ţinut odată un cuvânt aici "Unele aspecte ale raportului dintre
Dumnezeu şi om" - că Fericitul Augustin şi-a propus să
scrie o carte despre Dumnezeu. Şi gândindu-se el la lucrul acesta, a
văzut pe malul mării când se plimba odată, un copil care a
făcut o groapă în nisip şi cu un vas ducea apă din mare în
groapa din nisip. Şi când l-a întrebat ce face, el a zis că vrea
să mute marea în groapa din nisip. Şi atunci Fericitul Augustin a
avut un gând: uite, ce vrea copilul acesta să facă vreau şi eu
când vreau să scriu o carte despre Dumnezeu. N-am cum să scriu o
carte despre Dumnezeu pentru că Dumnezeu nu poate fi cuprins într-o carte.
Aşa este şi când ne gândim la tainele mântuirii, la tainele Domnului
Hristos: nu putem cuprinde nemărginitul în mărginit, oricât am vrea
noi să cunoaştem, trebuie să fii nemărginit ca să
cuprinzi nemărginitul.
Fiul lui Dumnezeu care S-a făcut om, în firea
omenească a pătimit pentru păcatele noastre, S-a jertfit pe
cruce, a murit şi după aceea a înviat a treia zi. Cu sufletul S-a
coborât la iad, cu sufletul îndumnezeit. Gândiţi-vă de exemplu la
cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur în legătură cu Sfintele
Paşti, unde se spune că Fiul lui Dumnezeu S-a coborât la iad şi
că iadul s-a amărât: "Iadul s-a amărât văzându-Te pe
Tine jos. S-a amărât că s-a stricat, s-a amărât că s-a
batjocorit, s-a amărât că s-a omorât, s-a amărât că s-a
legat. A luat trup şi de Dumnezeu s-a lovit; a luat pământ şi
s-a întâmpinat cu cerul, a luat ce a văzut şi a căzut întru ce
n-a văzut. Unde-ţi este moarte boldul? Unde-ţi este, iadule,
biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu te-ai surpat. Înviat-a Hristos
şi au căzut dracii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii.
Înviat-a Hristos şi viaţa vieţuieşte". Toate lucrurile
acestea se întâmplă în realitate pentru noi care avem dreapta
credinţă ortodoxă. După aceea, după ce a înviat din
morţi, la 40 de zile Domnul nostru Iisus Hristos S-a înălţat la
cer "şi şade de-a dreapta Tatălui - de unde,
mărturisim noi - iarăşi va să vină să judece vii
şi morţii, a Căruia împărăţie nu va avea
sfârşit".
Prin urmare, dacă e vorba să răspundem la
întrebarea cine este Iisus Hristos din perspectiva învăţăturii
Bisericii noastre, spunem că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu Unul
Născut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, Dumnezeu adevărat
din Dumnezeu adevărat, om adevărat din Preasfânta Fecioară, este
Dumnezeu şi om, este om şi Dumnezeu, este om nu simplu, este Dumnezeu
nu gol, este Dumnezeu unit cu omul, este om unit cu Dumnezeu. S-a
răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, a înviat a treia zi,
după Scripturi, S-a înălţat la ceruri, şade de-a dreapta
Tatălui. Toate acestea noi le mărturisim şi le mărturisim
nu numai cu cuvântul ci şi cu trăirea, în înţelesul că noi
avem o sărbătoare a Bunei Vestiri în care se pun în
evidenţă începuturile firii omeneşti a Mântuitorului nostru
Iisus Hristos în Preasfânta Fecioară Maria. După aceea avem o sărbătoare
a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos în care se pune în
evidenţă naşterea după firea omenească a Celui ce este
Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Cinstim apoi celelalte în
legătură cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos prin
sărbătorire, de pildă în Vinerea Mare Jertfa Mântuitorului,
moartea de pe Cruce, în Duminica Învierii Învierea Domnului Hristos, la
sărbătoarea Înălţării Înălţarea la cer a
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi aşteptăm a doua venire,
pentru că mărturisim că iarăşi va să vie
Mântuitorul să judece vii şi morţii.
Toate aceste sărbătoriri de peste an noi de fapt le
cuprindem în dumnezeiasca Litrughie. Dumnezeiasca Liturghie a Bisericii noastre
Ortodoxe e sărbătorire cuprinzătoare, cuprinde
învăţătura Bisericii şi cuprinde trăirea evenimentelor
care s-au petrecut şi pe care noi le sărbătorim peste an la date
calendaristice. În cuprinsul Sfintei Liturghii noi avem şi Naşterea
Mântuitorului nostru Iisus Hristos în înţelesul că pe Sfânta
Masă se prefac Cinstitele Daruri în Trupul şi Sângele Mântuitorului
nostru Iisus Hristos prin puterea Duhului Sfânt, aşa cum s-a întâmplat
aceasta la întruparea Mântuitorului, prin puterea Duhului Sfânt s-a creat firea
omenească a Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Aşa cum s-a întâmplat
atunci se întâmplă pentru împărtăşirea credincioşilor
şi prefacerea Cinstitelor Daruri, fiind de faţă Preasfânta
Treime, anume Dumnezeu Tatăl care trimite pe Duhul Sfânt, Dumnezeu Duhul
Sfânt care preface Cinstitele Daruri în Trupul şi Sângele Mântuitorului
şi Dumnezeu Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu, care are în prelungirea
trupului şi sufletului Său Trupul şi Sângele unit cu sufletul
şi cu dumnezeirea în Sfânta Euharistie pentru împărtăşirea
credincioşilor. Deci întruparea Domnului nostru Iisus Hristos se
realizează pentru împărtăşirea credincioşilor, pentru
întruparea Lui în credincioşi la Sfânta Liturghie. Şi mai departe
avem la Sfânta Liturghie şi Cina cea de Taină cu "Luaţi
mâncaţi, acesta este Trupul Meu", "Beţi dintru acesta
toţi, acesta este Sângele Meu". Avem moartea pe Cruce a Mântuitorului
nostru Iisus Hristos, pomenim noi cele ce s-au făcut pentru noi, şi
anume: "Aducându-ne aminte [...] de Cruce, de groapă, - de
înmormântarea Domnul Hristos - de Învierea cea de a treia zi - avem şi
Sfintele Paşti la Sfânta Liturghie, - de înălţarea la cer, de
şederea de-a dreapta Tatălui şi de iarăşi a doua
slăvită venire". Toate acestea le pomenim la Sfânta Liturghie.
Deci la Sfânta Litrughie noi avem un răspuns la întrebarea cine este Iisus
Hristos. Este Fiul lui Dumnezeu care S-a făcut om, este Dumnezeu din
Dumnezeu, este om din Preasfânta Fecioară, realizat prin contribuţia
Duhului Sfânt, este Cel ce S-a răstignit pentru noi. Ştiţi
că se zice în Vinerea Mare: "Pe Cel ce S-a răstignit pentru noi
veniţi toţi să-L lăudăm; că pe Acesta
văzându-L Maria pe Cruce a zis: Deşi rabzi răstignire, Tu
eşti fiul şi Dumnezeul meu". În faţa aceste ziceri din
Vinerea Mare, în care noi mărturisim că Cel ce S-a răstignit S-a
răstignit pentru noi şi că este Fiul şi Cuvântul lui
Dumnezeu, să punem cuvântul de la Înviere care zice: "De Te-ai
şi pogorât în mormânt Cela ce eşti fără de moarte, dar
puterea iadului ai zdrobit şi ai înviat ca un biruitor Hristoase
Dumnezeule, zicând femeilor mironosiţe: Bucuraţi-vă, şi
Apostolilor Tăi pace dăruindu-le, Cela ce dai celor căzuţi
sculare".
Toate acestea avându-le în vedere, de fapt avem în vedere ceea
ce ne spune Biserica noastră despre Mântuitorul, şi aşa ceva
să ştiţi că nu spune nimeni la yoga. Chiar dacă
ziceţi voi - poate unii dintre voi - "Eu am învăţat despre
Hristos la yoga", nu-mi pot închipui că v-a spus cineva ce v-am spus
eu acuma. Ce v-am spus eu spune Biserica şi aici trebuie să
căutăm credinţa. Nu ne spune nimenea dintre cei care fac
păcate mari şi care zic că nu-i nici un păcat, că
trebuie să-ţi dirijezi energiile către cer făcând
răutăţi şi spurcăciuni. Stimaţi ascultători,
mai ales dragi tineri, nu vă uitaţi la lucruri din acestea, că
vă duc în fundul iadului, nu vă înalţă către cer.
Biserica vă înalţă către cer, Liturghia vă duce
către cer, Sfânta Euharistie vă ridică mai presus de lumea
aceasta. Aşa ceva nu puteţi auzi în altă parte decât în
Biserică şi de la oamenii Bisericii. Eu vă spun nişte
lucruri pe care sigur nu le-aţi auzit. Le-aţi fi putut auzi la
slujbele noastre dacă v-ar fi atras cineva atenţia, dar să
ştiţi că nici eu, deşi m-am trezit în Biserică şi
am învăţat lucruri pe de rost - o mulţime de lucruri le
ştiam şi le spuneam - nu le înţelegeam, ca şi când
le-aş fi învăţat în limbă străină. Abia la
Teologie mi s-a deschis capul asupra comorilor Ortodoxiei din sfintele slujbe.
Abia acolo am început eu să-mi dau seama de profunzimea de gând a textelor
liturgice, care sunt foarte importante.
Să ne mai gândim noi la un cuvânt liturgic, la o
alcătuire de la Sfânta Liturghie care se zice la toate Liturghiile,
şi anume la alcătuirea care are următorul cuprins: "Unule
Născut, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, Cela ce eşti
fără de moarte şi ai primit pentru mântuirea noastră a Te
întrupa din Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioară
Maria, care neschimbat Te-ai întrupat şi răstignindu-Te Hristoase
Dumnezeule, cu moartea pe moarte ai călcat. Unul fiind din Sfânta Treime,
împreună mărit cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt,
mântuieşte-ne pe noi". Cât e rugăciune în cuvântul acesta, în
alcătuirea aceasta? Doar atât: Fiul lui Dumnezeu "mântuieşte-ne
pe noi", atât e rugăciune. Cât e dogmatică în cuvântul acesta?
Tot ce se spune e dogmatică. Mai întâi "Unule Născut - vorbim cu
Domnul Hristos - Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, Cela ce eşti
fără de moarte şi ai primit pentru mântuirea noastră - ce?
- a Te întrupa - din cine? - din Sfânta Născătoare de Dumnezeu
şi Pururea Fecioară Maria" Cum? Neschimbat Te-ai întrupat,
adică cum ai fost ca Dumnezeu aşa Te-ai întrupat în firea
omenească, Te-ai unit cu firea omenească, "neschimbat Te-ai
întrupat". Şi ce ai mai făcut? Te-ai răstignit. Unde? În
firea omenească. Cine? "Hristoase Dumnezeule", Hristos Dumnezeu.
Şi ce eşti Tu? "Unul din Sfânta Treime, împreună mărit
cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt". Şi acum cerem ceva de la El:
"mântuieşte-ne pe noi".
Stimaţi ascultători, eu vă spun lucrurile
acestea, sigur nu le ţineţi minte acum, că nici eu nu aş fi
ţinut minte dacă mi-ar fi spus cineva câte v-am spus eu deodată
acuma, dar vă dau o sugestie: urmăriţi singuri lucrurile acestea
în slujbele noastre, învăţaţi nişte texte de felul acesta,
analizaţi-le, aprofundaţi-le, împodobiţi-vă mintea cu ele
şi să vedeţi câtă bucurie puteţi avea ştiind cine
este Mântuitorul nostru Iisus Hristos, şi apoi raportându-ne cu toţii
cum trebuie la Mântuitorul nostru Iisus Hristos, la Dumnezeu adevărat, la
om adevărat, la Dumnezeu unit cu omul, la om unit cu Dumnezeu şi la
faptul că aceasta s-a întâmplat pentru veşnicie. Deci noi când auzim
pe Domnul Hristos spunându-ne un cuvânt în Evanghelie, Îl auzim pe Cel ce este
Dumnezeu adevărat şi pe Cel ce este om adevărat vorbindu-ne
nouă. A găsit modalitatea de a ajunge la noi. La o rugăciune de
la Sfântul Maslu spunem noi, vorbind cu Domnul Hristos, că "Te-ai
făcut om pentru zidirea Ta". Iar Sfântul Simeon Noul Teolog, uimit de
măreţia lui Dumnezeu, zice: "Cum de foc eşti ce
ţâşneşte, şi eşti val răcoritor / Cum de arzi
şi-alini îndată, cum mă faci nemuritor? / Cum de faci din
vameşi îngeri şi-ntunericul lumină? / Cum de scoţi din iad şi
cum de curăţeşti pe cei din tină? / Cum tragi bezna în
lumină, cum de noaptea o cuprinzi? / Cum de mă prefaci cu totul,
inima cum mi-o aprinzi?". Şi acum urmează ceva foarte, foarte
important: "Cum de Te împreuni cu robii, fii ai Tatălui de-i
faci?", cum prelungeşti întruparea prin oameni, în oameni. "Cum
de-i arzi de dor, rănindu-i, cum de iarăşi îi împaci? / Cum de
rabzi şi suferi Doamne, cum nu răsplăteşti îndată? /
Cum de vezi cele ce-n taină numai Ţie Ţi se-arată? / Cum
fiind aşa departe, vezi ce facem fiecare? / Doamne, robilor Tăi
dă-le îndelunga Ta răbdare!" Sunt nişte perle de gând,
nişte lumini din lumea de dincolo, nişte daruri ale lui Dumnezeu care
se dau oamenilor care-şi curăţesc sufletul ca să le
primească şi să le înţeleagă. Pentru că sunt
atâţia dintre credincioşii noştri care se plictisesc la
slujbă, care se tot uită cine intră, cine iese, care
aşteaptă să se sfârşească slujba. Bineînţeles
că aceia nu pot avea dar de la Dumnezeu din cuprinsul sfintelor slujbe,
dar dacă-ţi curăţeşti sufletul şi te faci deschis
pentru lucruri dumnezeieşti, pentru lumini din cer, atunci, după ce
s-a sfârşit slujba ţi se pare că ar trebui să mai
înceapă una. Şi aceasta ne ridică mai presus de noi şi ne
apropie de Dumnezeu. Să ştiţi că Sfintele Paşti de
pildă, împreună cu Săptămâna Luminată, sunt raiul
anului bisericesc. Noi la Sfintele Paşti şi în Săptămâna
Luminată trăim clipe de rai aici pe pământ, anticipăm
raiul. Noi ne închipuim raiul ca o trăire de Paşti, şi de fapt
aşa este. De aceea zicem noi "Dă-ne nouă mai adevărat
a ne împărtăşi cu Tine în ziua cea neînserată a
împărăţiei Tale".
Stimaţi ascultători, pentru nişte sugestii în
legătură cu ceea ce am vrut să vă prezint în seara aceasta,
ca răspuns la întrebarea "Cine este Iisus Hristos?", eu cred
că am spus destul. Dacă mai sunt nişte lucruri de lămurit,
se pot lămuri în dialogurile care vor urma, iar pentru mine este foarte
important să vă pregătiţi sufletul în aşa fel încât
să puteţi fi locaşuri ale Sfintei Treimi, mai întâi prin
gândurile sfinte de la sfintele slujbe, şi apoi prin trăirile acelor
gânduri. Şi atunci vom avea pe Domnul Hristos lucrător în noi şi
ne va răspunde El mai mult şi mai bine la întrebarea "Cine este
Iisus Hristos?"
Părinte, vă rugăm să ne spuneţi cum s-a
făcut cunoscut numele lui Dumnezeu de către Domnul Iisus Hristos
şi dacă Domnul Hristos a pronunţat numele lui Dumnezeu şi
care este acesta?
În ceea ce priveşte numele lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru
Iisus Hristos a întrebuinţat atunci cuvântul care era înţeles de
toţi oamenii. Noi nu cunoaştem cuvântul, sau nu ştim cum a
pronunţat Domnul Hristos numele lui Dumnezeu, decât ştim că
numele lui Dumnezeu aşa cum l-a pronunţat Domnul Hristos a fost
tradus în limba noastră. De exemplu Sfântul Apostol Pavel menţine în
Epistola către Romani, capitolul 8, şi în Epistola către
Galateni, cuvântul "Avva", "Părinte". E un cuvânt pe
care l-a întrebuinţat Domnul Hristos, noi însă nu
întrebuinţăm cuvinte străine, ci întrebuinţăm cuvântul
corespunzător în limba noastră. Nu are rost să zicem
"Avva" când putem să zicem foarte bine "Părinte",
nu are rost să zicem alt fel când putem să zicem
"Dumnezeu". Zicem cum e în limba noastră.
Mântuitorul spune: "Eu sunt calea, adevărul şi
viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine". Credeţi
că după întruparea Fiului lui Dumnezeu mai poate fi mântuire în afara
împărtăşirii cu Iisus Hristos?
În afara Mântuitorului nostru Iisus Hristos, adică
fără Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu există mântuire.
Mântuirea vine prin Hristos, nu există alt nume prin care ne mântuim decât
numele Domnului nostru Iisus Hristos, citim noi în Faptele Apostolilor cuvânt
spus de Sfântul Apostol Petru (Fapte 4, 12). El este "calea, adevărul
şi viaţa", noi urmărim mântuirea mergând pe calea
Mântuitorului, având adevărul Mântuitorului şi având puterea
dătătoare de viaţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În
legătură cu Mântuitorul avem mântuirea, ne ridicăm. El ne
ridică, nu noi ne ridicăm.
Vă rugăm să ne explicaţi, pe cât se poate,
numele de "Fiu al Omului".
"Fiul Omului" era un titlu mesianic. În Vechiul
Testament în special se întrebuinţează cuvântul acesta, de exemplu în
cartea proorocului Iezechiel i se atrage atenţia proorocului spunându-i-se
"Fiul Omului". Cuvântul "Fiul Omului" nu înseamnă fiu
de om, ci înseamnă un titlu mesianic, adică Fiul Omului I se zicea Mântuitorului
nostru Iisus Hristos ca Mesia. De aceea zice Domnul Hristos "Fiul Omului
nu are unde să-şi plece capul" (Matei 8, 20) şi când zice
aceasta Se referă la El Însuşi că nu are unde să-Şi
plece capul, că nu avea o proprietate personală, o casă a Lui.
Şi când Îşi zice Lui Fiul Omului are în vedere tocmai acest titlu
mesianic. Sau spune că "Fiul Omului va veni pe norii cerului",
nu spune că orice om va veni pe norii cerului, ci unul anume. Cine?
Mântuitorul Hristos va veni pe norii cerului (cf. Matei 26, 64). Sau zice "Cine
zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?" (Matei 16, 13). Deci Domnul
Hristos face legătură între El şi Mesia Cel făgăduit,
care era aşteptat ca Fiu al Omului. Deci asta să reţineţi,
că e vorba de un titlu mesianic.
Vă rugăm să ne explicaţi versetul din I
Timotei 3, 16: "Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul,
a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut
în lume, S-a înălţat întru slavă" pe care Sfântul Apostol
Pavel îl numeşte "taina dreptei credinţe".
Taina dreptei credinţe se crede că a fost un imn pe
care-l cântau credincioşii pe vremea Sfântului Apostol Pavel, şi
Sfântul Apostol Pavel îl cuprinde în Epistola către Timotei şi are în
vedere istoria mântuirii. Adică "Dumnezeu S-a arătat în
trup", S-a întrupat Dumnezeu, era o mărturisire de credinţă.
"S-a îndreptat în Duhul", adică S-a făcut cunoscut prin
firea dumnezeiască. "S-a propovăduit între neamuri, a fost
crezut în lume, S-a înălţat întru slavă", e istoria
mântuirii prin Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
La sfânta arătare de la stejarul lui Mamvri cei trei îngeri
sunt o imagine a Sfintei Treimi sau chiar cele trei persoane ale Sfintei
Treimi?
Da, sunt o arătare a Sfintei Treimi la măsura la care
poate omul să înţeleagă ceea ce e mai presus de înţelegere.
Taina Sfintei Treimi să ştiţi că rămâne o taină.
Oricât ar căuta oamenii să o explice, oricât ar căuta să o
aducă în logic, nu pot să o înţeleagă prin raţiune. De
ce nu ni se spune "Raţionaţi şi veţi înţelege",
ci spune "Credeţi şi veţi înţelege, de nu veţi
crede nu veţi înţelege". Noi primim tainele prin
credinţă, Sfântul Isaac Sirul spune că "credinţa este
uşa tainelor". Singura modalitate de a înţelege tainele, de a
putea primi tainele e credinţa în ele, noi nu putem să explicăm
tainele. "N-au cunoscut când Te-ai întrupat îngerii Tăi cei
fără de trup, - zice o cântare a Bisericii noastre la glas V - n-au
simţit când ai înviat ostaşii cei ce Te străjuiau, că
amândouă s-au pecetluit de către cei ce ispiteau şi s-au
arătat taine celor ce le primesc cu credinţă" (Octoih,
Duminica glasului V la Utrenie).
Vă rugăm să ne spuneţi de ce dintre
persoanele Sfintei Treimi tocmai Fiului Îi revine misiunea de a veni pe
pământ.
E o taină până la urmă. Orice încercare de a
explica tainele nu aduce mai mult decât ştim. Dumnezeu aşa a
găsit în înţelepciunea Lui, ca Fiul Lui să fie Cel care ne
mântuieşte.
În cadrul rugăciunilor dinaintea Sfintei
Împărtăşanii spunem: "Că nu vom spune taina Ta
vrăjmaşilor Tăi". Care este această taină? Cum
să nu o spunem vrăjmaşilor?
În vremea aceea creştinii aveau o grijă deosebită
să nu se cunoască tainele neînţelese de oameni celor care nu le
pot înţelege. Probabil e vorba chiar de Taina Sfintei
Înpărtăşiri pe care oamenii n-ar fi înţeles-o.
Ştiţi că evreii se certau între ei şi ziceau: "Cum
poate Acesta să ne dea trupul Său să-l mâncăm" (Ioan
6, 52). Şi Domnul Hristos nu le-a dat nici o explicaţie. De ce nu
le-a dat explicaţie? Pentru că şi aşa nu puteau
înţelege, taina rămâne taină. Şi atunci "nu voi spune
vrăjmaşilor Tăi taina Ta" - nu voi coborî cele sfinte la
nivelul celor pătimaşe.
Vă rugăm să comentaţi afirmaţia
făcută de Sfântul Maxim Mărturisitorul: "Întruparea lui
Dumnezeu atât îl face pe om dumnezeu cât S-a făcut El pe Sine om".
E vorba despre faptul că până acolo poate ajunge omul
ca să-L primească pe Dumnezeu, cât a putut ajunge firea
omenească a Mântuitorului ca să primească pe Dumnezeu.
De ce în calendarul nostru Duminica Tomii este aşezată
înaintea Duminicii Mironosiţelor?
E foarte simplu, pentru că în Duminica Tomii se
prăznuieşte ce s-a întâmplat a opta zi după Înviere. Ori a opta
zi după Înviere e prima duminică după Învierea Domnului Hristos.
Şi atunci nu puteau fi pomenite sfintele femei mironosiţe în a opta
zi, când în a opta zi trebuia să se prăznuiască arătarea
Mântuitorului de faţă fiind şi Sfântul Apostol Toma. Atunci
sfânta Biserică a lăsat pentru mai târziu pomenirea femeilor
mironosiţe, pentru prima duminică după Duminica Tomii, când nu
mai era ceva special de prăznuit.
Ce reprezintă naşterea din nou despre care
vorbeşte Domnul nostru Iisus Hristos lui Nicodim, în Sfânta Evanghelie de
la Ioan, capitolul 3?
Despre care vorbeşte şi Sfântul Evanghelist Ioan în
Epistola sa Sobornicească. Reprezintă transformarea omului la o
viaţă nouă, trăită în Dumnezeu şi din Dumnezeu.
Care este legătura între naşterea supranaturală a
Mântuitorului din Fecioara Maria şi lipsa de păcat a lui Iisus
Hristos?
Este legătură în înţelesul acesta că Duhul
Sfânt a contribuit la alcătuirea firii omeneşti în persoana
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru că altfel nu s-ar fi deosebit
firea omenească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos de firea
omenească a celorlalţi oameni. Ca fire nici nu se deosebeşte,
dar ca început se deosebeşte. Noi nu cunoaştem nici taina aceasta,
rămâne totuşi mai departe taină, însă în orice caz Domnul
Hristos El Însuşi a spus cuvintele "Cine Mă va vădi pe Mine
de păcat?", iar Sfântul Apostol Pavel afirmă că S-a
făcut Fiul lui Dumnezeu om "întru toate asemenea nouă,
afară de păcat".
Când spunem că Iisus S-a înălţat la cer ne gândim
că El S-a ridicat în planul veşniciei. Ne este destul de greu să
înţelegem cum putem noi lua act de legătura cu Iisus Hristos pe care
El o intenţionează. Cum se poate întâlni timpul cu veşnicia?
Este o taină şi acesta, ceea ce ştim noi este
atâta, că vom fi înălţaţi şi noi într-un plan altul
decât planul existenţei noastre aici pe pământ. Cum va fi vom
cunoaşte numai când vom fi noi în acel plan. Ceea ce ar putea veni aici în
legătură cu cuvântul acesta e cuvântul pe care l-a spus Domnul
Hristos, că "ceea ce la oameni este cu neputinţă este cu
putinţă la Dumnezeu" (Matei 19 ,26). N-avem cum să
ştim modalitatea în care se va realiza, dar ştim că se va
realiza aşa cum a găsit înţelepciunea lui Dumnezeu de
cuviinţă.
Putem spune că trăim o experienţă a
transcendenţei numai în momentul în care întâlnim absolutul într-o
persoană concretă?
În măsura în care ne depăşim pe noi înşine
putem înţelege tot mai mult din tainele existenţei mai presus de noi.
Asta este o chestiune care ţine de ceea ce vrea Dumnezeu cu noi, nu de ceea
ce vrem noi de la Dumnezeu.
Vă rugăm să ne vorbiţi despre dragoste ca:
motiv al Creaţiei, al Întrupării şi al Jertfei pe Cruce,
cunună a virtuţilor. Sentimentalismul şi simţurile, în ce
raport se află ele cu dragostea. Dragostea omului trupesc în ce sens se
deosebeşte de dragostea omului duhovnicesc?
Toate ale omului sunt la nivelul omului.
Sigur că un om trupesc nu poate avea decât dragoste trupească, un om
pătimaş nu poate avea decât dragoste pătimaşă, un om
curat nu poate avea dragoste pătimaşă, are dragoste curată.
Fiecare îşi manifestă interiorul său în faptele sale, în
gândurile sale, în ceea ce este el. Nimenea nu poate sări peste umbra lui,
când sari, sari cu umbră cu tot. Aşa cum eşti, aşa
eşti în toate.
Cât priveşte dragostea lui Dumnezeu, noi credem că
Dumnezeu a creat lumea din iubire şi o mântuieşte tot din iubire
şi prin iubire, şi ne cheamă pe noi la iubire, la o iubire
după poruncă, la iubire curată, nepătimaşă, pe
care o realizăm - Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că
"Dragostea adevărată este născută de
nepătimire". Întâi trebuie să fim nepătimaşi, şi
după aceea avem o dragoste curată, o dragoste adevărată.
Jertfa Mântuitorului s-a făcut din iubire, "Crucea Mântuitorului -
zicea cineva pe bună dreptate, m-aş bucura dacă aţi
reţine cuvântul acesta - este faţa lui Dumnezeu îndreptată
către oameni". Pentru că Dumnezeu este iubire şi jertfa s-a
făcut din iubire, Crucea Mântuitorului reprezintă iubirea lui
Dumnezeu, deci este "faţa lui Dumnezeu îndreptată către
oameni". Bineînţeles, Crucea Mântuitorului - şi aceasta cred
că e bine să o avem în vedere - nu reprezintă numai jertfa
Mântuitorului, ci reprezintă şi învierea Mântuitorului, deci este
şi simbol al biruinţei, nu numai un simbol al jertfei, al neputinţei,
al iubirii lui Dumnezeu care Se jertfeşte, ci este şi un semn al
biruinţei iubirii asupra neiubirii. Este un semn şi al învierii.
Iar dragostea ca cunună a virtuţilor, dragostea este
virtutea cea mai mare. Sfântul Apostol Pavel în Epistola I-a către
Corinteni în capitolul 13, în ultimul verset, zice: "Rămân acestea
trei, credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare decât toate
este dragostea ". Numai că în Evanghelie se spune că "cei
dintâi vor fi pe urmă şi cei de pe urmă întâi" (Matei 20,
16), iar Sfântul Marcu Ascetul spune că dragostea este cea dintâi
după importanţă şi cea din urmă după realizare.
Deci cei dintâi vor fi pe urmă şi cei de pe urmă întâi, cei de
pe urmă care se realizează, trebuie să fie în vedere întâi în dorinţa
de a se realiza.
Care este diferenţa dintre dragostea aproapelui şi
dragostea frăţească?
E acelaşi lucru în exprimări diferite. Dragostea
frăţească trebuie să fie realizată faţă de
toţi oamenii.
Părinte, cum trebuie să se pregătească
cineva pentru spovedanie?
Să se cerceteze pe sine, să-şi cunoască
negativele, să şi le noteze ca să nu le uite, şi să le
spună cu toată sinceritatea.
Care este părerea Sfinţiei Voastre despre deasa
împărtăşanie?
Dragă, eu sunt pentru deasă
împărtăşanie. Să se împărtăşească omul
cât de des, nu mi-e frică de cei care se împărtăşesc, mi-e
frică de cei care nu se împărtăşesc.
Care este explicaţia conform căreia în Vechiul
Testament Dumnezeu este nemilos şi de ce este, iar în Noul Testament este
bun, iertător? Este aceasta legată de jertfa lui Iisus?
Da, este legată de jertfa lui Iisus în sensul că
Domnul Hristos a adus un temei de iertare. Domnul Hristos, ştiţi
că şi pe cruce fiind, a zis "Părinte, iartă-i că
nu ştiu ce fac" (Luca 23, 34). Înseamnă că Domnul Hristos a
adus ceva care ne favorizează, prin jertfa Lui.
Ce semnifică cuvintele rostite de Iisus Hristos pe cruce:
"Eli, Eli, lama sabahtani?"
Domnul Hristos trebuia să sufere pe cruce ca Mântuitor al
lumii toate consecinţele păcatului, deci trebuia să aibă
şi o clipă în care să simtă cumva părăsirea lui
Dumnezeu din pricina păcatelor. Şi atunci El, având acest sentiment
care ţinea de pătimire şi de pedepsirea păcatului, a spus
cuvântul acesta "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai
părăsit?" (Matei 27, 46).
Este admisă de Biserica Ortodoxă incinerarea
morţilor?
Nu, deocamdată nu e admisă, dar cred că cu vremea
va trebui să o admită şi Biserica noastră, dat fiind faptul
că sunt condiţiile care sunt acuma şi nu mai au oamenii loc în
pământ. Dar deocamdată Biserica Ortodoxă nu e pentru incinerare.
Vă rugăm să comentaţi parabola despre
iconomul necredincios...
De la Luca 16, 1-8. Să ştiţi că parabola
aceasta cu iconomul nedrept de fapt nu ne îndeamnă la nedreptate, ci are
în vedere Domnul Hristos în parabola aceasta iscusinţa unui om care a
ştiut cu mijloace nedrepte să-şi rezolve nişte chestiuni
care-l priveau pe el. Domnul Hristos de fapt trage şi o concluzie de pe
urma acestei parabole şi zice: "Faceţi-vă prieteni cu
mamona nedreptăţii ca să vă primească în corturile
lor". Ce vrea Domnul Hristos să spună? Sunt unii oameni care au
ajuns pe nedrept la nişte bogăţii care nu li se cuvin. Şi
atunci Domnul Hristos zice că în cazul când ai ajuns la o astfel de
situaţie, în vremea neştiinţei ai câştigat nişte
lucruri care nu ţi se cuvin, să ai în vedere lucrul acesta, ca ceea
ce ai agonisit rău să întrebuinţezi spre bine. Deci Domnul
Hristos nu ne îndeamnă să ne agonisim nişte averi pe nedrept
şi după aceea cu ele să facem bine, ci dacă a ajuns cineva
ca să-şi câştige nişte averi pe nedrept în vremea când nu
era creştin, în vremea când nu cunoştea adevărurile de
credinţă, acum când cunoaşte adevărurile de
credinţă să folosească acele agonisiri pentru împlinirea
binelui, ca cei ajutaţi prin agoniselile nedrepte să fie mijlocitori
către Dumnezeu pentru binele celor care le-au făcut parte din agoniselile
nedrepte.
Vă rugăm să ne spuneţi cum trebuie să
fie adevărata dragoste între un băiat şi o fată.
Dragă, asta cred că mi-o puteţi spune voi mai
bine decât v-o pot spune eu vouă. Sau mă gândesc la altceva, că
poate vreţi să vă spun o poezie, că v-am mai spus eu
şi de altă dată. E vorba despre poezia Te port în mine,
adică un băiat poate să spună la o fată aşa
şi o fată la un băiat, cum spune poezia:
Te port în suflet ca pe-un vas de preţ, Te port în minte ca pe-un imn sfinţit, Te port în mine, tainic, ca pe-un vis, Te port pe buze ca pe-un fagur plin Cum poartă rodul floarea de cais, |
Rugăciunile credincioşilor în cadrul bisericii au
puterea de a mântui sufletele celor necredincioşi, sau de a opri răul
să vină?
Şi una şi alta. Adică noi credem că
rugăciunea are putere nelimitată, cât se poate atâta se aduce,
şi pentru mântuirea credincioşilor, şi pentru ajutorul
necredincioşilor, şi pentru biruinţa Evangheliei în lume,
şi pentru întărirea credincioşilor în credinţă,
şi pentru a deveni cei mai puţin credincioşi mai
credincioşi. Rugăciunea este cu puteri nelimitate.
Vă rugăm să ne vorbiţi despre locul şi
rolul scrierii "Cântarea cântărilor" în cadrul Sfintei
Scripturi.
În cadrul Sfintei Scripturi Cântarea cântărilor este o
alcătuire care face parte din scrierile lui Solomon, e pusă în
legătură cu scrierile lui Solomon. În general pare o scriere
erotică, deşi în realitate vrea să exprime nişte
realităţi suprafireşti şi care de fapt au fost luate în
consideraţie şi comentate de anumiţi sfinţi
părinţi sau anumiţi scriitori bisericeşti. De exemplu
Origen are comentar la Cântarea cântărilor, Sfântul Grigore de Nyssa are
comentar la Cântarea cântărilor. Sunt nişte lucruri care în general
trebuie comentate, pentru că altfel oamenii le consideră la starea
lor de inferioritate, adică cum sunt oamenii aşa le e şi
gândirea, şi atunci le coboară în loc să le ridice. Cântarea
aceasta de fapt nu e o cântare, ci sunt mai multe imne care toate la un loc
sunt prezentate ca fiind cea mai deosebită cântare, Cântarea
cântărilor. Dacă vreţi să cunoaşteţi comentarul
la Cântarea cântărilor citiţi traducerea părintelui
Stăniloae din Sfântul Grigore de Nyssa sau puteţi tot aşa de
bine să citiţi Cântarea cântărilor comentată de Ion
Alexandru.
Credeţi în prietenie?
Da, din toate puterile.
Ce este acesta?
Asta o ştiu cei care sunt prieteni. Ce este prietenia?
Prietenia este confluenţa între iubiri, este o realitate din cer
adusă pe pământ, este ceva ce se alcătuieşte din
reciprocitate în iubire şi respect. Eu să ştiţi că totdeauna
am avut prieteni, de când mă ştiu am avut prieteni, am şi acuma
şi nu puţini, şi sunt foarte bucuros de prieteni. Sunt într-o
măsură oarecare şi o realizare a prietenilor mei care m-au
ajutat să cunosc lucruri care prin puterile mele personale n-aş fi putut
să le cunosc. Iată şi din ce v-am prezentat în seara aceasta
sunt multe cunoştinţe pe care le-am câştigat prin intermediari,
prin ajutorul prietenilor mei. Cred într-o prietenie adevărată
şi sfântă şi curată şi o recomand din toate puterile
mele şi atrag atenţia a nu se implica în prietenie ceva ce nu
ţine de prietenie, să nu fie de pildă într-o prietenie, într-o
prietenie între un băiat şi o fată, anticipări ale
căsătoriei.
Rămâne ea în veşnicie?
Da.
Dar dacă unul dintre prieteni ajunge în rai şi
celălalt în iad?
Nu se poate, pentru că prietenii trebuie să
ajungă la acelaşi loc, că-s cam la fel. Cei care-s buni la bine,
cei care-s răi la rău, pentru că sunt şi prietenii
întemeiate pe răutate. Nu se poate să ajungă unul în rai şi
unul în iad.
8 mai 1995