FEMEIA PĂCĂTOASĂ
Mânăstirea
Brâncoveanu, 15 aprilie 1998
Cu ziua de astăzi se sfârseste vremea în care se face Liturghia
Darurilor mai înainte sfintite. Aceasta înseamnă că până în Postul Pastilor din
anul viitor nu vom mai auzi spunându-se în biserică: „Acum, puterile ceresti
împreună cu noi slujesc. Că iată, intră Împăratul măririi, iată Jertfa cea de
taină săvârsită se înconjoară. Cu credintă si cu dragoste să ne apropiem, ca să
fim părtasi vietii celei vesnice. Aliluia, aliluia, aliluia!" sau: „Pâinea
cea cerească si Paharul Vietii gustati si vedeti că bun este Domnul. Aliluia,
aliluia, aliluia!". Nu se va mai spune în Sfânta Biserică: „Bine voi
cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea".
Si pentru că până în Postul Pastilor din anul viitor nu se va
mai face această dumnezeiască Liturghie a Domnului nostru Iisus Hristos,
înseamnă că nu vom mai auzi spunându-se în biserică, vorbind cu Dumnezeu Tatăl:
„Cu întelepciunea Sa a zidit toată făptura. Cu nespusa Sa purtare de grijă si
pentru multă bunătatea Sa ne-a adus pe noi în aceste cinstite zile, spre
curătirea sufletului si a trupului, spre nădejdea Învierii, spre înfrânarea
poftelor". Nu ne vom mai ruga până atunci să ne dea Dumnezeu „Lupta cea
bună să o luptăm, calea postului să o săvârsim, credinta nedespărtită să o
păzim, capetele nevăzutilor balauri să le sfărâmăm, biruitori asupra păcatului
să ne arătăm si fără de osândă să ajungem a ne închina si Sfintei
Învieri".
Biserica nu va mai zice aceste cuvinte, dar este bine ca noi să
le avem în vedere. Să ne gândim mereu că la Sfânta Liturghie nu suntem singuri,
ci suntem împreună cu îngerii, că puterile ceresti slujesc împreună cu noi, că
avem posibilitatea să ne împărtăsim cu Pâinea cea cerească si cu Paharul
Vietii. Este bine să ne gândim că avem datoria să binecuvântăm pe Domnul în
toată vremea, să avem în vedere că nu numai zilele Sfântului Post sunt cele
preacinstite, că nu numai zilele acestea sunt cele în care ni se cere să ne
curătim sufletele si trupurile, să avem nădejdea Învierii, să luptăm lupta cea
bună, să săvârsim calea mântuirii, ci toate celelalte zile. În toată vremea să
ne arătăm cu grijă să fim biruitori asupra păcatului, să călcăm peste capetele
nevăzutilor balauri, peste răutătile de toate felurile. Să nu uităm aceste
lucruri si să ducem mai departe dorinta noastră de a-I sluji lui Dumnezeu.
Întru această zi de miercuri din Săptămâna Sfintelor Patimi,
Biserica ne-a pus înainte exemplul de întoarcere la Mântuitorul nostru Iisus
Hristos a unei femei cinstitoare a Mântuitorului, femeia păcătoasă.
Cinstiri aduse Mântuitorului nostru Iisus Hristos prin mir au
fost mai multe, iar Sfânta noastră Biserică stăruie în chip deosebit asupra
faptului că una dintre femeile care I-a adus cinstire Mântuitorului nostru
Iisus Hristos a fost o păcătoasă. Unii fac legătură între Sfânta Maria
Magdalena, pe care Biserica o pomeneste în 22 iulie, si femeia păcătoasă, care
a turnat peste Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în semn de cinstire, mir de
mare pret. Nu stim dacă este asa! Stim că în Evanghelia de la Luca se
istoriseste despre cinstirea adusă Mântuitorului nostru Iisus Hristos de către
o femeie păcătoasă care a uns cu mir picioarele Domnului Hristos, care a plâns
si a udat cu lacrimi picioarele Mântuitorului, care le-a sters cu părul din
capul ei si le-a sărutat.
Pentru că în Sfânta Evanghelie de la Luca se spune că
erau si ucenite care L-au urmat pe Domnul Hristos, între care si Maria
Magdalena, unii au făcut legătura între Maria Magdalena (cf. Luca 8, 2)
– păcătoasa din vremea aceea devenită sfântă mai târziu – si între păcătoasa
care a udat cu lacrimi picioarele Domnului Hristos (cf. Luca 7, 38).
Însă aceasta s-a întâmplat pe la mijlocul propovăduirii Domnului nostru Iisus
Hristos, nu către sfârsit, în fata Sfintelor Pătimiri. De fapt, în Sfânta
Evanghelie nu ni se spune dacă femeia aceea a fost sau nu păcătoasă, ci doar că
L-a cinstit pe Mântuitorul. Sfânta noastră Biserică ne-o pune în constiintă cu
dorinta de a ne trezi să ne recunoastem păcatele si să avem nădejde la mila lui
Dumnezeu.
Este bine să retinem faptul că, în timp ce Iuda L-a vândut pe
Domnul Hristos pe 30 de arginti, o femeie păcătoasă a primit dar de la Domnul
nostru Iisus Hristos, si că Domnul Hristos a rânduit ca acea femeie si fapta ei
să fie cunoscută de multi: „Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în
toată lumea, se va spune si ce a făcut ea, spre pomenirea ei" (Matei
26, 13). Este un îndemn de a-i fi recunoscători ei si celor care ne-au
făcut într-un fel sau altul vreun bine în viata noastră.
Sfânta noastră Biserică, pomenind pe femeia care L-a cinstit pe
Domnul Hristos cu mir de mare pret, care I-a udat picioarele cu lacrimi, care
I-a sărutat picioarele Domnului nostru Iisus Hristos, are o alcătuire minunată:
„Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simtind dumnezeirea Ta si luând
rânduială de mironosită, a adus Tie mir înainte de îngropare". Pomenind pe
această femeie, Domnul Hristos a primit-o, iar noi, vorbind cu Domnul Hristos,
spunem că femeia aceea a simtit dumnezeirea Mântuitorului, a simtit că Domnul
Hristos nu este om de rând: „Simtind dumnezeirea Ta si luând rânduială de
mironosită (adică fiind cinstitoare si prin mir) a adus Tie mir înainte de
îngropare, zicând (desi în Sfânta Evanghelie nu ni se spune că ar fi zis
ceva, însă se fac niste legături minunate): «Vai mie, că noapte îmi este mie
înfierbântarea desfrâului si întunecată si fără lună, pofta păcatului»".
Aseamănă pornirile cele rele cu o noapte întunecată, cu o noapte fără lună, cu
o noapte în care nu se vede răutatea: „Noapte îmi este mie înfierbântarea
desfrâului si întunecată si fără lună, pofta păcatului. Primeste izvoarele
lacrimilor mele, Cela ce scoti cu norii – apă din mare".
S-a gândit sau nu s-a gândit femeia păcătoasă la acestea? Nu
stim! Dar stim că este adevărat că Domnul Hristos, cu puterea Lui, scoate apa
mării, o ridică în nori si o preface în ploaie. „Primeste izvoarele lacrimilor
mele, pleacă-Te peste suspinurile inimii mele, Cela ce ai plecat cerurile cu
nespusa plecăciune". Venind Dumnezeu în lumea aceasta din cer, a adus
cerul pe pământ, a plecat cerurile cu „nespusa Lui plecăciune". „Si-mi dă
să-Ti sărut preacuratele Tale picioare si să le sterg cu părul capului meu, pe
care auzindu-le [suspinurile] Eva în rai, întru amiază-zi, de frică, s-a
ascuns". Si-apoi minunându-se de păcatele ei si de măretia Domnului
Hristos, zice: „Cine va cerca multimea păcatelor mele si adâncul judecătilor
Tale? De suflete Mântuitorule, Izbăvitorul meu, nu mă trece cu vederea pe mine,
roaba Ta, Cel ce ai nemăsurată mare milă".
Stiind noi cuvintele acestea ale Sfintei Biserici, este bine să
ne cercetăm pe noi însine si să ne gândim ce putem face pentru a aduce cinstire
Mântuitorului Iisus Hristos, ce putem să aducem noi în loc de mir: „Viată
curată, întru pocăintă agonisită, cântare de biruintă". Ce putem noi să
aducem în loc de lacrimi, pe care nu le avem? Dorinta de a avea ce încă nu
avem. În orice caz, să ne gândim mai mult si mai bine că păcatul este
întunecat, că Hristos este lumină si să cerem lumina lui Hristos în viata
noastră. Să ne gândim că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om si a plecat cerurile
pentru noi, că se cuvine să ne scufundăm întru smerenie ca să ne ridice
Mântuitorul nostru Iisus Hristos mai presus de noi însine. Să ne gândim la
nemăsurata milă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos si să avem încredintarea
că Domnul Hristos ne primeste si pe noi, El, care are „nemăsurată mare
milă".
Trecem de ziua de astăzi, vor veni si alte zile, mereu altele,
fiecare dintre ele fiind pentru noi o zi de mântuire, în care trebuie să ne
aducem aminte de ceea ce trebuie să purtăm în suflet, în nădejdea mântuirii
noastre, amin!