HRISTOS
ÎN MIJLOCUL NOSTRU
Mânăstirea
Brâncoveanu, 5 septembrie 1997
Săptămâna trecută am slujit la Mânăstirea Bogdana, de lângă
Onesti, unde am întâlnit o staretă care se numea Hristofora. Când am auzit că o
cheamă Hristofora (purtătoare de Dumnezeu), i-am zis: „Maică, să-L arăti
pe Hristos pe care-L porti!" Adică să nu aibă nume mincinos, ci să aibă
nume real, care să se manifeste în viată. Dacă te numesti Hristofor – trebuie
să-L porti pe Hristos, si dacă-L porti pe Hristos, aceasta trebuie să se vadă.
Fiecare dintre noi trebuie să fie un „hristofor". Chiar dacă nu ne cheamă
Hristofor, trebuie să fim purtători de Hristos. Poate că unii dintre voi stiti
că, în 16 august, Sfânta noastră Biserică pomeneste Chipul cel nefăcut de
mână al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, chip pe care Domnul Hristos L-a
imprimat pe o pânză pe care i-a trimis-o apoi regelui Avgar din Edessa. Chipul
acela s-a păstrat si este o istorie întreagă în legătură cu el.
Când se face pomenirea acestei minuni a Mântuitorului nostru
Iisus Hristos, se citeste din Sfânta Evanghelie ceva din care întelegem
despre Chipul cel nevăzut al Domnului Hristos, despre Chipul lăuntric, despre
profilul sufletesc al Domnului Hristos. Anume, se citeste o istorisire în care
se spune că odată, pe când Domnul Hristos mergea spre Ierusalim, a trecut
printr-un sat din Samaria, unde oamenii n-au vrut să-L primească. Doi dintre
ucenicii Domnului Hristos, care erau mai râvnitori, au zis: „Doamne, vrei să
zicem să se pogoare foc din cer si să-i mis-tuiască?" (cum a făcut cândva
proorocul Ilie). Domnul Hristos a zis: „Nu stiti, oare, fiii cărui duh sunteti?
Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le
mântuiască" (Luca 9, 55) . Cu alte cuvinte – „Dacă ati cunoaste
Chipul Meu cel dinlăuntru, n-ati putea pune o astfel de problemă. N-ati putea
cere ceea ce vreti voi să faceti. N-as fi de acord să fie nimiciti cei care Mi
se-mpotrivesc. Nu vor să Mă primească – nu-i pedepsesc, ci sunt bun si cu
ei".
Cineva care nu este bun cu toti, nu-i bun. În Pateric este o
zicere a Sfântului Macarie: „Cu un cuvânt bun – si pe cel rău îl faci bun, iar
cu un cuvânt rău – si pe cel bun îl faci rău". Bineînteles, este vorba de
o răutate relativă si de o bunătate relativă, oscilantă si fluctuantă. Noi
trebuie să fim totdeauna buni. Cine e si rău, nu se aseamănă cu Domnul Hristos,
pentru că Domnul Hristos este totdeauna bun.
Cel care a rânduit să se citească chiar acest loc din Sfânta
Evanghelie de la Luca, a vrut probabil să ne pună în constiintă trăsătura cea
mai de căpetenie a Domnului Hristos – bunătatea. Bunătatea cuprinde si
îngăduinta, si întelegerea, si smerenia, si blândetea si multe altele.
Ucenicilor care aveau totusi răutate în suflet („Doamne, vrei să zicem să se
pogoare foc din cer si să-i mistuiască, pentru că nu Te-au primit?"),
Domnul Hristos le-a răspuns: „Nu aveti duhul Meu! Nu stiti ce duh purtati în
voi, dacă vreti un astfel de lucru! N-ar trebui să vreti asa ceva! Prin urmare,
fiti buni, ca să vă asemănati cu Mine! Fiul Omului n-a venit să piardă
sufletele, a venit să le mântuiască. Si dacă vreti să vă asemănati cu Mine,
Fiul Omului (Fiul Omului fiind un titlu mesianic al Domnului Hristos), atunci
să nu vă mai vină în inimă astfel de gânduri si astfel de dorinte! Fiti
buni!"
La sfintele slujbe este o alcătuire: „Preacuratului Tău chip ne
închinăm Bunule, cerând iertare greselilor noastre, Hristoase Dumnezeule. Că de
voie bine ai voit a Te sui cu trupul pe cruce, ca să mântuiesti din robia
vrăjmasului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta, cu multumită strigăm
Tie: «Toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit să
mântuiesti lumea»". Deci, când ne stă în fată chipul Mântuitorului Iisus
Hristos, cel văzut si făcut de mână omenească, trebuie să ne gândim la Chipul
cel nefăcut de mână omenească, la Chipul lăuntric al Domnului Hristos, cât îl
cunoastem, si să ne gândim că Domnul Hristos este bun: „Preacuratului Tău chip
ne închinăm, Bunule". Si când ne închinăm Tie, Cel ce esti bun, cerem
iertare de greselile noastre. Doamne, Iisuse Hristoase, Tu ai chip văzut, făcut
de mână omenească, sfintit de Biserică, un chip în care-Ti reversi harul,
icoana fiind un fel de prezentă harică, un fel de priză de har venit de la
Dumnezeu.
Deci „Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare
de greseli, Hristoase Dumnezeule". De ce cerem iertare de greseli? Pentru
că-L stim bun. Spunem Domnului nostru Iisus Hristos ce încredere avem noi în
El: „Că de voie bine ai voit a Te sui cu trupul pe cruce", adică a Te
răstigni; deci noi, Doamne, ne închinăm Tie, care esti bun, care din bunătate
Te-ai răstignit pentru noi, pentru că avem încredintarea că ne ajuti. „Că de
voie Te-ai suit cu trupul pe cruce", si nu se poate, după ce ai făcut
lucrul cel mare, să nu faci unul mai mic decât acesta: să ne ierti păcatele!
„Pentru aceasta, toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai
venit să mântuiesti lumea".
Cerem iertare de greselile noastre pentru că „de bună voie Te-ai
suit cu trupul pe cruce" – de ce? „ca să scoti din robia vrăjmasului pe
cei ce i-ai zidit". Suntem ziditi de Tine, dar suntem în robia
vrăjmasului; Tu Te-ai suit pe cruce ca să mântu-iesti din robia vrăjmasului pe
cei i-ai zidit, deci „cu multumită strigăm Tie: «Toate le-ai umplut de
bucurie»".
Iată că, privind chipul făcut de mână omenească, chipul cel
văzut al Domnului Hristos, putem să ne gândim la Chipul cel nevăzut al Domnului
Hristos.
Dacă cineva vrea să fie purtător de Hristos, trebuie să se
distingă fată de ceilalti oameni prin bunătate. O bunătate lucrătoare, o
bunătate care ne face asemenea cu Hristos, care a venit nu să piardă sufletele,
ci să le mântuiască. Când zicem bunătate, ne gândim la ceva cuprinzător. Domnul
Hristos a spus despre Sine: „Învătati-vă de la Mine, că sunt blând si smerit cu
inima si veti avea odihnă sufletelor voastre" (Matei 11, 29). Fără
blândete si fără smerenie, nu există bunătate. Bunătatea cuprinde smerenia si
blândetea din inimă si, dacă vrem să fim ca Domnul Hristos, trebuie să avem si
noi blândete si smerenie.
Domnul Hristos a fost foarte îngăduitor. Gânditi-vă la femeia
aceea care era acuzată pe drept că a făcut adulter si pe care au adus-o oamenii
ca Domnul Hristos s-o condamne. Domnul Hristos a zis: „Cel fără de păcat dintre
voi să arunce cel dintâi cu piatra asupra ei" (Ioan 8, 7). Si n-a
mai lovit-o nimeni! De ce? Pentru că toti erau în păcat! Toti erau vinovati,
vinovati nearătati, vinovati nestiuti de oameni, dar stiuti de constiinta lor.
Domnul Hristos, după ce s-au retras toti pârâsii, a zis: „Femeie, unde sunt pârâsii
tăi? Nu te-a osândit nici unul? Nici unul, Doamne". Si Domnul Hristos a
încheiat: „Nu te osândesc nici Eu". Asa face bunătatea! Asa face Domnul
Hristos! Asa face purtătorul de Hristos! Asa face Hristofor: nu condamnă, nu
asupreste, nu defaimă, ci acoperă, învăluie.
Stiti că despre Sfântul Macarie se spunea că a fost Dumnezeu
pământesc (parcă te ia groaza când auzi un astfel de cuvânt în Pateric:
Dumnezeu pământesc!). De ce Dumnezeu pământesc? Pentru că asa cum Dumnezeu
acoperă lumea, asa acoperea si el păcatele oamenilor: pe cele pe care le vedea,
ca si cum nu le-ar fi văzut, pe cele pe care le auzea, ca si când n-ar fi auzit
de ele.
Asa face Domnul Hristos, asa trebuie să facem si noi! Să fim
buni, să fim întelegători, să fim milostivi, să fim iertători. Si cu asta n-am
făcut totul! Mai trebuie să facem ceva: Domnul Hristos a spus despre Sine că
„Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El si să-Si dea
sufletul, pret de răscumpărare pentru multi" (Matei 20, 28). Deci
să fim în slujba oamenilor, în slujba altora.
Când ucenicii au vrut să-i lase pe oameni să se descurce singuri
(„Dă drumul multimilor să se ducă să-si cumpere de mâncare") Domnul
Hristos a zis: „N-au trebuintă să se ducă; dati-le voi lor să mănânce" (Matei
14, 16) – adică întâi gânditi-vă ce puteti face voi pentru ei, nu ce poate
face altul.
Dacă facem asa, dacă ne gândim ce putem face noi pentru omul de
lângă noi, nu ce ar putea face altul, atunci suntem ascul-tători de Domnul
Hristos si suntem pe calea îmbunătătirii sufletesti. Fiind pe calea
îmbunătătirii sufletesti, suntem nu numai gânditori la Hristos, gânditori
despre Hristos, ci si hristofori.
Dacă ne silim să fim asa, sigur că suntem odihnitori de oameni,
sigur că suntem înmultitori de bucurie („Toate le-ai um-plut de bucurie, Cel ce
ai venit să mântuiesti lumea"), suntem purtători de bunătate, suntem
purtători de smerenie, de blândete, de îngăduintă, de întelegere. Dăm ceva din
ceea ce avem noi, pentru binele altuia. Nu ne gândim ce să facă altii si ce să
nu facem noi, ci ne gândim ce să facem noi. Să fim oameni buni, întelegători,
si atunci Hristos este în mijlocul nostru.
La Sfânta Liturghie, la un moment dat, preotii se îmbrătisează
si zic: „Hristos în mijlocul nostru. Este si va fi, totdeauna, acum si pururea
si în vecii vecilor, amin!". Constiinta aceasta, că Hristos este în
mijlocul nostru, trebuie să se realizeze si în sensul acesta, ca prin noi
Hristos să fie adus în mijlocul nostru. Să-L aducem noi însine pe Hristos în
mijlocul nostru si în mijlocul oamenilor care nu stiu de Hristos. Noi să arătăm
ce înseamnă omul care-L are pe Hristos, nu ce înseamnă omul care nu stie de
Hristos, omul care nu se gândeste la Hristos. În felul acesta, dacă Îl aducem
noi pe Domnul Hristos în mijlocul oamenilor, suntem hristofori, suntem
purtători de Hristos.
Poate că ar fi bine ca la spovedanie, unde câteodată unii nu au
ce să spună în ceea ce priveste răutatea, să ne gândim să spunem ceva în ceea
ce priveste bunătatea. Nu cumva suntem si noi ca ucenicii aceia râvnitori pentru
Domnul Hristos, dar fără dreaptă judecată, care au zis: „Doamne, vrei să zicem
să se pogoare foc din cer să-i mistuiască?"
Să ne gândim dacă suntem asa cum vrea Domnul Iisus Hristos să
fim: ca El, Care nu a venit să piardă sufletele, ci ca să le mântuiască. Amin!