PSALMUL 102
Mânăstirea Brâncoveanu, 9 octombrie 1992
Între cei 150 de psalmi, doi îmi sunt cei mai apropiati: Psalmul 22
si Psalmul 102. Sunt psalmii bucuriei, psalmii revăr-sării sufletesti de
multumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite. Am putea zice, ca odinioară
avva Filimon: „Psalmii a-cestia, parcă eu i-am făcut".
Vom lua astăzi în considerare câteva versete desprinse din Psalmul
102, în care se arată bunătatea lui Dumnezeu fată de fiecare dintre noi.
Vorbind cu Dumnezeu, ne gândim la bunătatea lui Dumnezeu si
spunem că „Pe cât e de sus cerul deasupra pămân-tului, atât de mare este
bunătatea Lui spre cei ce se tem de Dânsul". Nimeni nu stie ce distantă
este între cer si pământ. Nimeni nu stie unde este cerul. „Toti stim că este
cer, dar nu stim ce este", zice Sfântul Petru Damaschin; Ilie Miniat
spune, vorbind despre rai: „O, raiule, noi putem să te dobândim, dar nu putem
să te întelegem". În orice caz, între cer si pământ este o distantă foarte
mare. Numai în măsura în care ne apropiem de cer ne dăm seama ce este cerul.
Dacă cerul este locul lui Dumnezeu, atunci inima omului este
cerul. Prin urmare, când ne gândim la bunătatea lui Dumnezeu cea mai presus de
cunostinta noastră, ne gândim la ceva nemărginit, ne gândim că „Pe cât de mare
este mărirea Ta pe atât de mare este si mila Ta". Stim că mărirea lui
Dumnezeu, ca si mila lui Dumnezeu, este nemărginită si că ne putem încrede în
mila lui Dumnezeu. Sfântul Isaac Sirul zice că „păca-tele noastre fată de mila
lui Dumnezeu sunt ca un pumn de nisip fată de un suvoi îmbelsugat care
împrăstie nisipul".
Prin urmare, trebuie să fim încredintati că Dumnezeu este bun,
să avem încredere în bunătatea lui Dumnezeu, dar nu ca să păcătuim, ci ca să
stim că Dumnezeu ne iartă. Dacă Sfântul Evanghelist Luca s-ar fi gândit că pilda
cu fiul risipitor, care este o mărturie despre bunătatea lui Dumnezeu, i-ar
putea duce pe unii să păcătuiască, nu ne-ar fi lăsat această pildă. Nu ne este
teamă că dacă credem în bunătatea lui Dumnezeu se înmultesc păcatele, pentru că
omul care are dreaptă judecată n-are de ce să înmultească păcatele. Trebuie să
fim încredintati că bunătatea lui Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu si mila lui
Dumnezeu sunt nemărginite.
Apoi, vorbind mai departe despre cele ale lui Dumnezeu, zicem:
„Pe cât este de departe răsăritul de apus, atât a depărtat de la noi
fărădelegile noastre". Putem să fim încredintati nu numai că Dumnezeu este
bun, ci putem să fim încredintati că este bun cu noi însine. Ne ridică mai
presus de noi, ne duce acolo unde este El, ni Se dăruieste nouă. Acesta este un
lucru extraordinar!
Mai departe zicem: „Cum miluieste un tată pe copiii săi, asa
miluieste Domnul pe cei ce se tem de Dânsul". Nu a găsit Psalmistul o
comparatie mai potrivită pentru a arăta legătura lui Dumnezeu cu noi, decât
legătura dintre un tată si un fiu al său. Proorocul Isaia, vorbind ca din
partea lui Dumnezeu, zice că Dumnezeu a spus: „Oare va uita mama pe copiii
săi?" si spunând apoi că nu va uita mama pe copiii săi, adaugă: „După cum
mama îsi mângâie pe fiul ei si Eu vă voi mângâia pe voi, si voi veti fi
mângâiati în Ierusalim" (Isaia 66, 13).
Dacă vrem să exprimăm legătura între Dumnezeu si om, trebuie să
pornim de la faptul că Dumnezeu este Tatăl nostru si să ne gândim la Domnul
Hristos, Care ne-a lăsat o rugăciune pe care noi o spunem fără să o gândim
destul: „Tatăl nostru Care esti în ceruri" – avem Tată în cer! Avem si
mamă în cer, tot pe Dumnezeu, avem si frate în cer, tot pe Dumnezeu. Dumnezeu
este tot ce-i bun si frumos fată de noi. Domnul Hristos a spus că „Dacă un fiu
îi va cere tatălui său pâine, oare piatră îi va da? Si dacă-i va cere peste,
oare sarpe îi va da? Si dacă-i va cere un ou, oare scorpie-i va da?". Si
spune Domnul Hristos: „Dacă voi, răi fiind (în calitatea de tată, fiind răi ca
oameni), stiti să dati fiilor vostri daruri bune, cu atât mai mult Tatăl vostru
Cel din ceruri" (Luca 11, 13).
Eu nu stiu cum oamenii cred atât de mult în ceea ce spune Sfânta
Evanghelie si Sfânta Scriptură despre pedepsele vesnice, cum le este
frică de iad, de pedeapsă si de mânia lui Dumnezeu, si nu cred în bunătatea lui
Dumnezeu. Nu zic să nu credem în ceea ce se spune în Sfânta Scriptură, în toate
privintele, dar să nu uităm de bunătatea lui Dumnezeu. Stiind noi despre
bunătatea lui Dumnezeu, să avem bucuria că suntem cuprinsi în bunătatea Lui.
Iată de ce îmi plac mie acesti psalmi, dintre care pe unul îl
spunem în fiecare zi, la utrenie si, cu toate acestea, suntem asa de nebăgători
de seamă fată de el. Sfântul Isaac Sirul zice: „Cine nu se uimeste de Dumnezeu,
încă nu-L cunoaste pe Dumnezeu".
Dacă am cunoaste mai mult bunătatea lui Dumnezeu si am
întelege-o si am simti-o, ne-am uimi de bunătatea lui Dumnezeu si nu ne-am mai
împrăstia cu lucrurile lumii acesteia, cu atâtea rele, cu atâtea desertăciuni
si chiar cu atâtea spurcăciuni.
Să ne ajute bunul Dumnezeu să ne încredintăm de tot ce-i sfânt,
frumos, bun si înăltător, să ne ajute Dumnezeu să ne încre-dintăm si de
mijlocirile Maicii Preacurate, de bunătatea Maicii Preacurate, pentru că se
spune că „tot ce poate Dumnezeu cu puterea, poate Maica Domnului cu
rugăciunea".
Dacă avem încredintarea aceasta, n-avem de ce să ne mai temem:
nici de moarte, nici de boală, nici de iad, nici de pedepse, de nimic, pentru
că un tată nu poate să facă altceva decât să miluiască pe fiii săi, mai ales
atunci când are la îndemână si mijlocirile unei mame bune, ale Maicii
Preacurate, si ale tuturor sfintilor. Dumnezeu să ne ajute!