SĂ
TACĂ TOT TRUPUL OMENESC
Mânăstirea
Brâncoveanu, 13 aprilie 1996
Alaltăieri, la Sfânta Liturghie, în loc de imnul heruvimic „Noi,
care pe heruvimi, cu taină închipuim, si făcătoarei de viată Treimi întreit
sfântă cântare aducem; toată grija cea lumească să o lepădăm. Ca pe Împăratul
tuturor să primim, pe Cel înconjurat în chip nevăzut de cetele îngeresti.
Aliluia, aliluia, aliluia", s-a cântat: „Cinei Tale celei de Taină, Fiul
lui Dumnezeu, astăzi părtas mă primeste, că nu voi spune vrăjmasilor Tăi Taina
Ta, nici sărutare Îti voi da cu Iuda; ci ca tâlharul mărturisindu-mă, strig
Tie: Pomeneste-mă, Doamne, întru Împărătia Ta".
Era firesc să se spună aceste cuvinte adresate Mântuitorului
nostru Iisus Hristos, pentru că se pomenea atunci Cina cea de Taină, ultima
cină pe care a avut-o Domnul Hristos înainte de Sfânta Sa Pătimire, înainte de
Răstignirea Sa. Este cina la care a fost întemeiată Sfânta Liturghie, adică s-a
rânduit ca acea cină să se repete mereu, până la sfârsitul veacurilor, pentru
credinciosii care se împărtăsesc.
Cuvintele acestea: „Cinei Tale celei de Taină astăzi..." le
spunem de fiecare dată când stăm în fata Sfântului Potir, pentru a ne împărtăsi
cu dumnezeiestile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cerestile, de viată
făcătoarele, înfricosătoarele lui Hristos Taine. În felul acesta, pomenind
Jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, avem în fată cinstitele Taine ale
Mântuitorului nostru Iisus Hristos si Cina cea de Taină, avem bucuria de a sta
în fata Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care a găsit chipul de a Se uni cu
credinciosii, intrând în alcătuirea mădularelor lor.
Tot la Sfânta Liturghie s-au spus niste cuvinte care se spun
numai o dată pe an, în Sâmbăta Mare: „Să tacă tot trupul omenesc si să stea cu
frică si cu cutremur si nimic pământesc în sine să nu gândească". Este un
îndemn al Bisericii noastre, o atragere a luării aminte: „Să tacă tot trupul
omenesc". De ce să tacă? Pentru că dacă ar vorbi, n-ar putea să spună ceea
ce ar trebui. Mai bine să stea cu frică si cu cutremur, în tăcere, pentru că
viata nu se manifestă numai în cuvânt, ci si în gând. Toate aspectele vietii
îsi au temelia în gând. După versetul „Să tacă tot trupul omenesc, să stea cu
frică si cu cutremur" se adaugă: „si nimic pământesc în sine să nu
gândească". Cu alte cuvinte, dacă putem avea gânduri ceresti, să gândim cu
gânduri ceresti si nimic pământesc să nu gândim. Răstignirea Mântuitorului
nostru Iisus Hristos, Moartea Lui pe Cruce, Înmormântarea Lui, Asezarea în
Mormânt, faptul că a petrecut în mormânt timp de trei zile, sunt lucruri mai
presus de gândul omului si nu le putem întelege cu mintea omenească
Poate că vă aduceti aminte că odată, când Domnul Hristos i-a
întrebat pe ucenicii Săi „Voi cine ziceti că sunt Eu?", Sfântul Apostol Petru
a zis „Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu", iar Mântuitorul l-a
fericit, zicând: „Fericit esti Simone, fiul lui Iona, că nu trup si sânge ti-au
descoperit tie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri" (Matei 16, 15-16).
Cu alte cuvinte, gândurile pe care le-a exprimat erau gânduri ceresti,
descoperite de Tatăl. Firea omenească nu poate să înteleagă asa ceva si nu
poate să afirme asa ceva. Dacă le stii, dacă le crezi, dacă le spui, atunci
înseamnă că acestea le stii de la Tatăl Cel din ceruri.
N-au trecut însă decât câteva clipe până când Sfântul Apostol
Petru să aibă niste gânduri pământesti. După ce Domnul Hristos a spus că El va
fi răstignit, că va muri pe cruce si apoi va învia, Sfântul Apostol Petru L-a
chemat pe Domnul Hristos deoparte si L-a dojenit: „Fie-Ti milă de Tine, să nu
Ti se întâmple Tie aceasta" (Matei 16, 22). Domnul Hristos l-a
înfruntat cu hotărâre si i-a zis: „Nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale
oamenilor". Deci, nu te-ai ridicat decât pentru o clipă la gândurile ceresti,
iar gândurile obisnuite ale tale sunt gândurile omului, gândurile firii,
gândurile trupului. Sunt gânduri care nu pot trece de suferinta trupească. Or,
Eu am venit să Mă jertfesc, am venit să sufăr. Asa-i voia Tatălui, asa-i voia
Mea, asa trebuie să fie! Pentru că nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale
oamenilor, nu mă iau după gândurile tale, căci „sminteală-Mi esti".
Niciodată prigonitorii crestinilor n-au înteles că Dumnezeu
Se răstigneste, chiar dacă Se răstigneste în fire omenească. Niciodată n-au
înteles valoarea Jertfei Mântuitorului. Ei i-au bat-jocorit pe crestini pentru
credinta lor în Dumnezeu Unul, Care S-a răstignit, Care a murit. N-au înteles
cum „cu moartea pre moarte a călcat", n-au înteles că putea să nu Se
răstignească Cel ce S-a răstignit, că putea să cheme „mai mult de douăsprezece
legiuni de îngeri" (Matei 26, 53) să stea împotriva Pătimirilor.
Dacă totusi a pătimit, a pătimit pentru că a vrut să pătimească, pentru
că a fost nevoie de Pătimirea Lui.
Oamenii si-au făcut probleme nu numai în fata acestor lucruri,
pe care, dacă le întelegi cu gândurile descoperite de Dumnezeu, sunt mari si
minunate, iar dacă le întelegi cu gândurile omului, sunt lucruri care nu-ti
impun nici un respect, care Îl scad si pe Acela care este mare si în moartea si
în Pătimirea Sa. Gânditi-vă la faptul că atunci când Domnul Hristos le spunea
ascultătorilor Săi că pentru a se mântui ei trebuie să mănânce trupul Său si să
bea sângele Său si să mănânce pâinea care s-a pogorât din cer, ei se întrebau:
„Cum poate Acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?" (Ioan 6, 52)
sau „Cum zice că S-a pogorât din cer când noi stim pe tatăl Său si pe mama
Sa?" (cf. Ioan 6, 42). Aici este diferenta dintre gândurile omului
si gândurile Domnului. Gândurile Domnului – că pentru mântuire trebuie să
primim si ajutorul Lui prin Sfântă Împărtăsire – si gândurile omului, care
gândeste după logica omenească.
Să luăm aminte că Domnul Hristos n-a dat nici o explicatie. De
ce? Pentru că la măsurile omului nu pot fi întelese lucrurile Domnului. „Vrei
să întelegi ceva din măretiile lui Dumnezeu? Bate la portile Scripturii cu
mâinile virtutii!" Va veni o vreme când vei întelege ceva din ceea ce nu
poti întelege încă. Explică unui copil, de pildă, lucruri pe care le întelege
numai omul mare. Degeaba i le spui. Arată-i opere de artă, arată-i tot ce poate
avea omenirea mai înalt si mai frumos si n-o să te înteleagă. De ce? Pentru că
nu e la măsurile întelegerii. Tot asa si noi. Cine nu întelege, să stie că nu a
ajuns la măsurile întelegerii. Trebuie să le primim pe toate prin credintă, să
ne plecăm cu mintea, să stim că Taina nu suferă ispitire, să ne lăsăm condusi
de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, de Biserica noastră. Dacă va vrea Dumnezeu
să întelegem mai mult cândva, vom întelege, iar dacă nu, nu. Cât stim – e
destul, dacă stim să ne plecăm cu mintea.
Primim măretiile lui Dumnezeu în trupurile noastre omenesti, în
gândurile noastre pământesti, luminate totusi de gânduri ceresti. „Să tacă tot
trupul pământesc" si nimic să nu vorbească, să stea cu frică si cu
cutremur, să fie respectuos fată de lucrurile lui Dumnezeu. Să fie respectuos
fată de tainele lui Dumnezeu si „nimic pământesc întru sine să nu
gândească", pentru că degeaba gândeste cu gânduri pământesti ca să
înteleagă lucruri ceresti. De ce toate acestea? De ce tăcere? Pentru că vrea să
nu mai gândim nimic cu gândurile noastre în ziua aceasta, în fata unor astfel
de măretii.
Într-o alcătuire de la slujba Maicii Domnului se spune că „Întru
tine se biruiesc rânduielile firii, Fecioară curată", adică firea nu-i asa
cum este la tine. Tu ai născut si ai rămas fecioară. În ordinea firească, cine
naste nu mai e fecioară. Totusi „Întru tine s-au biruit rânduielile
firii". De ce? Pentru că unde vrea Dumnezeu, se biruiesc rânduielile
firii. Dumnezeu poate folosi alte rânduieli, mai presus de fire, si le
foloseste când stie El si unde stie El. Nu poti să întelegi cele mai presus de
fire dacă privesti lumea după rânduielile firii. Noi trebuie să ajungem odată
la gândul acesta, că de aceea este credintă, de aceea ne ridicăm prin credintă,
pentru că fără credintă nu putem atinge lucrurile mai presus de fire. Învierea
Domnului Hristos este un lucru mai presus de fire si nu-l poti întelege cu
gândurile firii.
Să vedem ce se spune mai departe în alcătuirea la care ne este
luarea aminte. Iarăsi lucruri greu de înteles si de primit: că Împăratul
împăratilor si Domnul domnilor, Domnul nostru Iisus Hristos, merge să Se
junghie si să Se dea de mâncare credincio-silor. Dacă am lua lucrurile în
înlăntuirea lor, la Cina cea de Taină, în Joia cea Mare, Domnul Hristos le-a
spus ucenicilor Săi că pot să mănânce trupul Său si să bea sângele Său. Ar fi
putut cineva să se întrebe ca iudeii de odinioară, cum se poate aceasta? Acum,
în Sâmbăta cea Mare, în prima liturghie care se face după Joia cea Mare, ni se
spune că „Împăratul împăratilor si Domnul domnilor merge să Se junghie si să Se
dea de mâncare credin-ciosilor". Este vorba despre ceea ce s-a întâmplat
la Cina cea de Taină. În fata ucenicilor există Trupul si Sângele Mântuitorului
nostru Iisus Hristos. Acum ni se spune că Trupul si Sângele pe care le primim
sunt Trupul si Sângele Împăratului împăratilor si ale Domnului domnilor.
Lucrurile sunt asa de minunate si asa de jos le coborâm noi... Domnul nostru
Iisus Hristos ni Se dă ca să se facă din Trupul Lui – trupul nostru.
Asa de minunate si asa de mărete sunt lucrurile acestea!
Biserica ne spune că Domnul Hristos nu este singur în această împrejurare, ci
merg înaintea Lui „toate puterile îngeresti cu toată domnia si stăpânia, cu
heruvimii cei cu ochi multi (cu mul-tă cunostintă), si cu serafimii cei cu câte
sase aripi, fetele aco-perindu-si si cântând cântarea aliluia, aliluia,
aliluia". Heruvimii si serafimii, care stiu ce au în fată, îsi acoperă
fetele. N-au curajul să privească direct, n-au curajul să se unească direct cu
lucrurile mărete care se întâmplă. Iar noi, niste păcătosi, ne împărtăsim cu
Trupul si Sângele Domnului nostru Iisus Hristos cu nepăsare, pentru că de multe
ori suntem nepăsători, ca urmare a păcatelor noastre. Nu mai vedem măretiile
lui Dumnezeu, ci vedem interesele noastre. Or, ar trebui să vedem măretiile lui
Dumnezeu, să izbucnim si noi din sufletele noastre nu o cântare învătată de
undeva, ci o cântare întru simtire.
Noi nu putem întelege cât trebuie din lucrurile lui Dumnezeu.
Dacă le-am întelege, ar fi mai prejos de noi si n-am avea nici un folos din
ele. Avem folos din ele, chiar din neîntelegerea lor, tocmai pentru că sunt mai
presus de noi. Este mai mult să stii că un lucru e mai presus de întelegere
decât să crezi că l-ai înteles, mai ales dacă este vorba de lucrurile lui
Dumnezeu. Firea noastră nu poate descoperi adevărurile lui Dumnezeu, ci cel
mult le poate primi prin credintă.
Vom sărbători mâine, dacă ne ajută Dumnezeu, Învierea Domnului
nostru Iisus Hristos. Gândul la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos nu ne
părăseste niciodată. Toate liturghiile depline, toate liturghiile Sfântului
Ioan Gură de Aur si ale Sfântului Vasile cel Mare sunt prăznuire de Pasti.
Toate Duminicile, cu câteva exceptii, sunt reeditarea sărbătorii de Pasti. Dar
avem si Pastile cele de la Pasti. Nu numai ca să intrăm într-o atmosferă de
lumină duhovnicească, ci si ca să ne verificăm în privinta raportării noastre
la măretia Sfintei Învieri. În Biserica noastră dreptmăritore, în Biserica
Ortodoxă, Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este centrul credintei
noastre, asa cum Domnul Iisus Hristos este centrul simtirii, centrul vietii
noastre.
Să ne ajute bunul Dumnezeu să ne putem cerceta pe noi însine,
măcar întru această zi, în privinta felului cum ne raportăm la lucrurile
dumnezeiesti. Să nu uităm că trebuie „să tacă tot trupul omenesc", să stea
cu frică si cu cutremur în fata măretiei lui Dumnezeu. Să nu uităm că trebuie
să dispară orice gând pământesc când este vorba de lucruri ceresti. Să ne
gândim la Cel ce merge să Se junghie si vine către noi să Se dea de mâncare
nouă, credinciosilor; să nu uităm că merg înaintea Lui cetele îngeresti cu
toată domnia si stăpânia, cu heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu
câte sase aripi, fetele acoperindu-si si cântând cântarea aliluia, aliluia,
aliluia!
Să avem constiinta că trebuie în toată vremea să izbucnim din
sufletele noastre cântări de mărire si să zicem împreună cu ei: aliluia,
aliluia, aliluia!