VUIETUL
DUHULUI
Mânăstirea Brâncoveanu, 14
iunie 1996
Unul dintre gândurile pe care le am cel mai mult la inimă este
gândul că Duhul Sfânt are un vuiet si că vuietul lui sunt sfintele slujbe. În Sfânta
Evanghelie de la Ioan, acolo unde este scris despre convorbirea Domnului
nostru Iisus Hristos cu fariseul Nicodim, Domnul Hristos a făcut afirmatia că
„Vântul suflă unde voieste si tu auzi glasul lui, dar nu stii de unde vine,
nici încotro se duce" (Ioan 3, 8). Cuvântul acesta se poate spune
tot asa de bine si despre Duhul, pentru că pneuma în limba greacă
înseamnă si vânt si duh. „Duhul suflă unde voieste si tu auzi
vuietul lui si nu stii de unde vine si încotro se duce". Deci poate fi
vorba de un vuiet al Duhului asa cum este vorba de un vuiet al vântului.
Tot în Sfânta Evanghelie de la Ioan, la un praznic al iudeilor,
Domnul Hristos a zis către ascultătorii Săi: „Dacă însetează cineva, să vină la
Mine si să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor
curge din pântecele lui" (Ioan 7, 37-38). Este vorba despre Duhul
pe care aveau să-L primească cei ce credeau în Hristos, pentru că Duhul nu se
coborâse încă. Duhul este asemănat aici nu cu vântul, ci cu un râu care vuieste
pornind nu din afara credinciosilor, ci din credinciosii însisi. Cei ce vor
crede, râuri de apă vie vor curge din fiinta lor.
La pogorârea Duhului Sfânt se spune că s-a auzit un vuiet ca o
vijelie care vine repede (cf. Fapte 2, 2). Încă o dată vuiet! De trei
ori vuietul Duhului: prima dată comparat cu vântul din convorbirea Domnului
Hristos cu fariseul Nicodim; a două oară asemănat cu vuietul râului care curge
din fiinta celui ce a primit pe Duhul Sfânt, si a treia oară asemănat cu
vuietul care s-a auzit la pogorârea Sfântului Duh peste Sfintii Apostoli.
Domnul Hristos spune despre Duhul Sfânt: „El pe Mine Mă va
preamări". Dacă facem o legătură între cuvântul acesta si vuietul Duhului,
ne putem gândi foarte bine că Duhul Sfânt are ca lucrare preamărirea
Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Biserica noastră este o Biserică
preamăritoare, Biserică doxolo-gică, este Biserică aducătoare de preamărire lui
Dumnezeu, lucru care se realizează prin Duhul Sfânt la sfintele slujbe.
Sfintele slujbe sunt o lucrare a Duhului Sfânt, atât după conti-nutul lor, cât
si după felul în care se fac. Duhul Sfânt ne dă gândurile de la sfintele slujbe
cuprinse în Molitfelnic, în Liturghier, în cărtile de la strană
si de la altar. De fapt sfintele slujbe sunt ceea ce Duhul Sfânt a descoperit
Bisericii pentru slava lui Dumnezeu si pentru mântuirea credinciosilor.
Noi avem un dar de la Dumnezeu: acela de a spune cele rostite de
Duhul Sfânt si de a auzi cele cuprinse în cărtile de slujbă. Sfintele slujbe
ale Bisericii noastre sunt făcute pentru toti credinciosii din biserică, adică
sunt făcute nu numai pentru preot si pentru cântăret, de pildă, sau pentru
cititorii de la strană, ci pentru toti oamenii care iau parte la ele. Slujbele
trebuie făcute în asa fel încât să fie auzite de toti, ca toti să se folosească
de cuprinsul lor si de gândurile Duhului Sfânt.
Dacă avem retineri la slujbă, gresim în fata lui Dumnezeu si a
credinciosilor prezenti. Gresim în fata lui Dumnezeu, pentru că nu spunem
lucrurile lui Dumnezeu cu convingerea necesară, si gresim fată de credinciosi,
prin faptul că nu le dăm posibilitatea să se împărtăsească de darurile Duhului
Sfânt din cuprinsul sfintelor slujbe. În loc să audă vuietul Duhului,
preamărirea lui Dumnezeu, cinstirea Maicii Domnului, cinstirea sfintilor si
rugăciunile către sfinti, credinciosii aud doar un zum-zet! Asta nu-i destul!
Greseste oricine are de cântat sau de citit la strană si nu face lucrul acesta
la nivelul cuvenit. Nu vizez pe nimeni, desi fiecare se poate cerceta si poate
să stie dacă îl priveste chestiunea aceasta.
Lucrurile lui Dumnezeu trebuie spuse cu apăs, lucrurile lui
Dumnezeu trebuie spuse cu sigurantă, cu convingere, pentru că asa le-a spus
Duhul Sfânt. Când apostolii au primit pe Duhul Sfânt si au fost sub puterea
Duhului Sfânt, au început să vor-bească nu numai în limba cunoscută de ei, ci
în limbile pe care le-a dat lor Duhul Sfânt. Dar ce au spus? Nu stim cuvintele
pe care le-au spus, ci stim ce au spus: mărirea lui Dumnezeu. Cei care i-au
ascultat pe Sfintii Apostoli sub puterea Duhului Sfânt, au zis: „Îi auzim pe ei
vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu!" (Fapte
2, 11).
Slujbele noastre spun măririle lui Dumnezeu. Si noi, care
ascultăm slujba, trebuie să auzim măririle lui Dumnezeu. Dacă n-auzim măririle
lui Dumnezeu, pentru că nu sunt spuse cu glas hotărât, la intensitatea
cuvenită, atunci greseste înaintea lui Dumnezeu cel care face să nu se audă
măririle lui Dumnezeu. Le aude el, le aude poate vecinul lui, dar nu le aud cei
din biserică. De ce? Pentru că nu vrea acela să spună măririle lui Dumnezeu cu
glas hotărât, cu glas cuvenit.
Este adevărat că nu este necesară nici vreo intensitate care să
deranjeze dar, în orice caz, să avem constiinta că suntem lucrători pentru
preamărirea lui Dumnezeu, pentru constiinta noastră si pentru constiinta
credinciosilor care sunt de fată. Slujbele nu sunt ale noastre, slujbele sunt
ale lui Dumnezeu pentru toti credinciosii care sunt de fată.
Să spunem cu hotărâre lucrurile care sunt spre preamărirea lui
Dumnezeu si angajante pentru ceilalti credinciosi, asa încât să poată participa
si ei la vuietul Duhului.
Dumnezeu să ne ajute!