PACE,
BUCURIE SI BINECUVÂNTARE
Ciucea, 28 august
1998
Voi începe cuvântul meu cu o prezentare a unor lucruri care tin de mânăstirea de la care am venit aici, Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.
În 1971, la mânăstire la noi au venit doi germani, sot si sotie,
oameni cu învătătură - sotul era doctor în drept si judecător la tribunalul din
Karlsruhe, oameni credinciosi în legea lor, care au stat câteva zile la noi. Ei
au aflat că un părinte de la noi (părintele Serafim Popescu, Dumnezeu să-l
odihneas-că) a fost în Germania si a lucrat trei luni la o institutie
bisericească de ajutorare a epilepticilor numită Betel (un cuvânt evre-iesc
însemnând Casa lui Dumnezeu). Este o institutie mare, am aflat că sunt în jur
de cinci mii de ocrotiti în institutia aceea. Cei doi din Germania, aflând că
părintele Serafim a fost la Betel, la Bilefeld, ne-au spus că la intrare la
Betel este scris asa: "Pace celor ce vin, bucurie celor ce
rămân, binecuvântare celor ce pleacă".
Nouă ne-au plăcut tare mult cuvintele acestea... si numai nouă,
că pe urmă am observat că le plac tuturor oamenilor care vin la noi,
închinătorilor, vizitatorilor. Le repetă si ei, vor să le tină minte, le
scriu... Deci, germanii aceia au văzut că nouă ne plac mult cuvintele acestea
si au scris în cartea de onoare a mânăstirii: "Pace celor ce vin, bucurie
celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacă, doresc doi crestini din Germania
tuturor celor care în urma lor vor sta la această mânăstire". Pentru că
aceste cuvinte îi privesc pe vizitatorii, pe închinătorii mânăstirii, când se
nimereste să le vorbesc eu, le spun si cuvintele acestea; le spun că si lor le
doresc cei doi pace, bucurie si binecuvântare.
Să le luăm pe rând:
Pace! Pacea aceea pe care au vestit-o
îngerii la Nasterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pacea aceea pe care au
cân-tat-o îngerii când au zis: "Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu si pe
pământ pace, între oameni bunăvoire" (Luca 2, 14). Pacea pe care
le-a făgăduit-o Domnul Iisus Hristos ucenicilor când le-a zis: "Pace vă
las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu" (Ioan 14,
27). Pacea pe care le-a dat-o de fapt, pentru că după Învierea Sa,
Mântuitorul Hristos, întâlnindu-Se cu ucenicii, le-a zis: "Pace
vouă!" (Ioan. 20, 19). Pacea, care este izvorâtă din nepătimire,
pentru că Sfântul Marcu Ascetul spune că „Nepătimirea este pacea, si cei care
ajung la nepătimire, aceia ajung să aibă pacea lui Dumnezeu în sufletele
lor".
Bucurie! Bucuria pe care a adus-o îngerul –
Maicii Domnului, bucuria pe care a vestit-o îngerul dreptului Zaharia, când i-a
spus că "Bucurie si veselie vei avea si, de nasterea lui (a Sfântului Ioan
Botezătorul) multi se vor bucura" (Luca 1, 14). Bucuria pe care a
avut-o în vedere Domnul Hristos când a zis: "Bucurati-vă si vă veseliti,
că plata voastră multă este în ceruri" (Matei 5, 12) . Este
vorba despre bucuria pe care a pomenit-o Domnul Iisus Hristos când a zis
ucenicilor: "Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi si ca
bucuria voastră să fie deplină" (Ioan 15, 11). Este vorba de
bucuria pe care le-a făgăduit-o Mântuitorul ucenicilor când le-a zis:
"Iarăsi vă voi vedea si se va bucura inima voastră si bucuria voastră
nimeni nu o va lua de la voi" (Ioan 16, 22).
Este vorba de bucuria pe care le-a dat-o Domnul Iisus Hristos
ucenicilor Săi, întâlnindu-Se cu ei în ziua Învierii: "S-au bucurat
ucenicii văzând că este Domnul" (Ioan 20, 20). Este vorba de
bucuria pe care au avut-o ucenicii la Înăltarea Domnului Iisus Hristos, când au
primit binecuvântarea Domnului, când s-au închinat Mântuitorului si "s-au
întors în Ierusalim cu bucurie mare" (Luca 24, 52).
Fără îndoială că aceeasi bucurie a avut-o în vedere Sfântul
Apostol Pavel când a zis: „Bucurati-vă pururea întru Domnul. Si iarăsi zic:
Bucurati-vă" (Filip. 4, 4). Bucuria pe care a avut-o în vedere
Sfântul Apostol Pavel când a zis: "Bucurati-vă în nădejde" (Rom.
12, 12)" si "Bucurati-vă cu cei ce se bucură" (Rom. 12,
15). Este vorba de bucuria pe care o vom avea în împărătia lui Dumnezeu,
pentru că Domnul Hristos a zis în pilda cu talantii: "Bine, slugă bună si
credincioasă, peste putine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră
întru bucuria domnului tău" (Matei 25, 21). Bucuria pe care o are
în vedere Biserica, atunci când zice, la călugărire: "Fratele nostru (N)
se îmbracă cu haina veseliei" (cea dintâi haină a călugărului este haina
veseliei).
Să nu uităm niciodată de bucurie (părintele Arsenie Boca,
Dumnezeu să-l odihnească, zicea că „un călugăr trist este un călugăr cu luminile
stinse"). Este vorba, fără îndoială de bucuria pe care o are în vedere
Biserica atunci când, la slujba Sfântului Maslu, spune: "Facă-se, Doamne,
untdelemnul acesta untdelemn de bucurie, untdelemn de sfintenie, îmbrăcăminte
împărătească, pavăză puternică, izbăvitoare de toată lucrarea diavolească,
pecete nestricată, bucuria inimii, veselie vesnică".
Fără îndoială, este aceeasi bucurie pe care o pomenim la
sfârsitul Sfintei Liturghii, când se cântă "Fie numele Domnului
binecuvântat de acum si până în veac" si când zicem: "Plinirea Legii
si a proorocilor Tu Însuti fiind, Hristoase, Cel ce ai împlinit rânduiala cea
părintească, umple de bucurie si de veselie inimile noastre, totdeauna, acum si
pururea si în vecii vecilor". Iată ce lucruri frumoase putem să avem în
gând în legătură cu această urare frumoasă de bucurie.
Si, în sfârsit, binecuvântarea. Toate binecuvântările
sunt în prelungire de la binecuvântarea de la Înăltarea Domnului Iisus Hristos,
când Domnul Hristos, înăltându-Se la cer, Si-a ridicat mâinile, i-a
binecuvântat pe ucenici „Si pe când îi binecuvânta, S-a despărtit de ei si S-a
înăltat la cer" (Luca 24, 51).
Pentru că astăzi pomenim pe Sfântul Moise Arapul, vreau să spun
că în Filocalie găsim două scrieri ale Sfântului Ioan Cassian intitulate
Convorbiri cu Părintii din Pustia Sketică. În introducerea la aceste
două scrieri, una despre scopul si tinta vietii crestine si cealaltă despre
dreapta socotintă, Sfântul Ioan Cassian spune că în Pustia Sketică din Egipt,
unde a întâlnit mai multi părinti, cel mai iscusit dintre ei a fost Sfântul
Moise Arapul (Sfântul Moise Egipteanul, Sfântul Moise cel din tâlhari).
Fiind Domnul Hristos răstignit pe Cruce între doi tâlhari, unul
dintre tâlhari a zis: "Pomeneste-mă, Doamne, în împărătia Ta!", iar
Domnul Hristos a zis: "Adevăr grăiesc tie, astăzi vei fi cu Mine în
rai" (Luca 23, 42-43). Este o mare bucurie să stim că un tâlhar a
fost cel dintâi mostenitor al raiului. Gânditi-vă, un tâlhar nu-i un om care se
plimbă si, stiu eu, zice o vorbă rea, ci unul care are la activul lui păcate
grele, omoruri, jafuri, a dat foc, a făcut atâtea si atâtea rele si, cu toate
acestea, Domnul Hristos l-a primit pentru pocăinta lui. De ce? Pentru că
Domnul Hristos a venit pentru păcătosi, aceasta să nu o uităm niciodată!
Nici când dormim să nu uităm că Domnul Hristos a venit să mântuiască lumea de
păcate, pentru păcătosi, în folosul păcătosilor.
Si încă ceva: avem bucurie că Maria Magdalena, o păcătoasă, o
mare păcătoasă, a fost cea dintâi care L-a văzut pe Domnul Hristos înviat din
morti (după Evanghelia Sfântului Evanghelist Marcu). O femeie din care
(tot Sfântul Evanghelist Marcu spune) Domnul Hristos a scos sapte draci.
Acestea stiindu-le noi, nu avem cum să nu ne bucurăm de Evanghelie ca dătătoare
de nădejde. Evanghelia – izvor de nădejde. Evanghelia – izvor de bucurie.
În prelungirea celor stiute de noi din Sfânta Evanghelie, îl
avem si pe Sfântul Moise Arapul, cel mai iscusit, cel mai întelept dintre
sfintii din Pustia Sketică, el, care mai înainte a fost tâlhar. În Pateric
sunt multe cuvinte ale Sfântului Moise, iar în Filocalie avem cele două
convorbiri foarte importante, cu multă lumină îndrumătoare de suflet.
Stiti de ce îmi place mie mult de Sfântul Moise Arapul? Pentru
că era un om comunicativ. Nu a fost un om închistat, nu a fost crispat, nu a
fost un om posac, nu a fost un om rezervat, a fost un om care îsi arăta
sufletul comunicând cu ceilalti, care aducea bucurie în jurul lui. În Pateric,
în legătură cu Sfântul Arsenie cel Mare, se spune că cineva, cunoscându-i pe
Sfântul Arsenie si pe Sfântul Moise Arapul si stiind că Sfântul Arsenie era om
retras, om necomunicativ, iar Sfântul Moise Arapul era comunicativ, a pus
întrebarea: „Pe care-l primeste Dumnezeu, pe cel tăcut, sau pe cel
comunicativ?" Si i s-a descoperit unui părinte că pe Nil erau două
corăbii: într-una era Sfântul Arsenie asupra căruia se pogorâse Duhul Sfânt,
iar în cealaltă Sfântul Moise Arapul pe care-l hrăneau îngerii cu faguri de
miere. Până la urmă, concluzia a fost că pe amândoi i-a primit Dumnezeu, pe
fiecare în felul lui, pentru că fiecare si-a lucrat mântuirea în conditiile lui
si după firea lui.
Fiecare om trebuie să fie cum este lăsat de Dumnezeu, că doar
Dumnezeu l-a lăsat cu firea pe care i-a dat-o, numai să fie disciplinat; dacă
are de spus ceva să stie ce să spună, să stie cum să spună, să stie cum să
aducă bucurie prin comunicare, iar cel care este retras, stiu eu... să se roage
mai mult, să facă ceva el, ca retras, tot spre binele altora.
Dumnezeu îl primeste pe om în starea pe care i-a dat-o si în
starea pe care a realizat-o omul pe temeiul firii lui. Eu, cum sunt un om mai
comunicativ, nu mă gândesc că o să zică Dumnezeu de ce am fost comunicativ! Sau
dacă ar fi cineva retras, nu o să zică Dumnezeu de ce a fost retras, dacă asa
este firea lui, dacă asa este chipul lui de vietuire si asa este temelia
existentei lui.
Vorbind despre sărbătoarea de mâine, Tăierea capului
Sfântului Ioan Botezătorul, o sărbătoare tristă, o sărbătoare cu post (nu
se prea potriveste cuvântul de sărbătoare cu cuvântul "tristete"),
poate că ar trebui să insistăm asupra faptului că avem si de ce ne bucura că
s-a întâmplat trecerea din lumea aceasta a Sfântului Ioan Botezătorul.
Sfântul Ioan Botezătorul a trecut din lumea aceasta, zice textul
liturgic din condacul sărbătorii, după „o rânduială oarecare
dumnezeiască". Cinstita tăiere a capului Sfântului Ioan Botezătorul a fost
cu orânduială dumnezeiască. De ce? Ne spune mai departe: ca să-L vestească celor
din iad pe Mântuitorul nostru, pe Dumnezeu care S-a întrupat. "Slăvita
tăiere a Botezătorului, o rânduială dumnezeiască oarecare a fost". Parcă
nu-ti vine să crezi! Cum se poate întâmpla un lucru rău spre bine? Uite că se
poate! Dumnezeu a rânduit asa, folosind răută-tile oamenilor spre bine. Nu a
creat Dumnezeu răutăti; nu l-a creat pe Irod ca să-l omoare pe Sfântul Ioan
Botezătorul, nu i-a creat pe răstignitorii Domnului Iisus Hristos ca să-L
răstig-nească! Nu! Irod i-a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, iar
Irodiada a fost autorul moral al tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul,
fără să se gândească nici Irod, nici Irodiada, nici fiica Irodiadei si nici
unul dintre cei care au participat la moartea Sfântului Ioan Botezătorul, că
fac un bine. De fapt ei au făcut un rău, dar un rău care s-a îndreptat spre
bine: omorându-l pe Sfântul Ioan Botezătorul, sufletul Sfântului Ioan
Botezătorul s-a dus în iad ca să-L vestească pe Mântuitorul acolo. Credinta
noastră este o credintă veselitoare, o credintă despovărătoare, o credintă
eliberatoare, pentru că putem să ne bucurăm si de lucruri care nu sunt spre
bucurie.
Cu toate că Sfântul Ioan Botezătorul a fost un om din pustie, un
om care nu poate fi urmat de cei multi, mi se pare foarte interesant de
observat că a fost un om care i-a înteles pe oameni si societatea omenească.
I-a îndrumat pe oamenii care au venit la el ca unul care a fost plin de Duhul
Sfânt, de la început. Duhul Sfânt S-a sălăsluit în trupul lui înainte de a se
naste, atunci când Sfânta Elisabeta a primit vizita Sfintei Maria. Sfânta
Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt, pruncul a săltat în pântecele ei si Sfânta
Elisabeta a mărturisit lucrul acesta si a zis: "De unde mie aceasta, ca să
vină la mine – nu a zis verisoara mea? ci a zis – Maica Domnului meu? Că
iată, cum veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de
bucurie în pântecele meu" (Luca 1, 43-44). Atunci s-a umplut
Sfântul Ioan Botezătorul de Duhul Sfânt si în puterea Duhului Sfânt a rămas tot
timpul.
Dumnezeu nu dă daruri ca să le ia, dă daruri ca să le tină, să
le tină omul si să le tină si Dumnezeu în om. Pe la noi, la Făgăras, când vin
oamenii si vorbesc cu preotii, este o vorbă: "Dumnezeu să-ti tină darul,
părinte". Dumnezeu să-ti tină darul, să rămâi în dar, să nu cumva să
pierzi darul! Dumnezeu să-ti tină darul! Sigur că Dumnezeu ne tine darul.
Sfântul Ioan Botezătorul a fost întrebat de oameni, ce să facă
să se mântuiască. Si au întrebat vamesii, ce să facem, ca vamesi? Să nu mai fim
vamesi? Vamesii erau urgisiti, pentru că erau functionari romani, evrei în
slujba romanilor. Vamesii si desfrânatele erau două categorii urgisite de
evrei. Deci vamesii l-au întrebat pe Sfântul Ioan Botezătorul – ce să facă? Si
Sfântul Ioan Botezătorul a răspuns: „Nu faceti nimic mai mult peste ce vă este
rânduit" (Luca 3, 13). Adică să nu se îmbogătească din jafuri, din
suprataxe si asa mai departe. Deci Sfântul Ioan Botezătorul nu le-a zis „să nu
mai fie vamesi", ci să fie corecti. De ce? Pentru că societatea în care
trăia Sfântul Ioan Botezătorul avea nevoie de astfel de functionari.
L-au întrebat soldatii, ei ce să facă? Si a zis Sfântul Ioan
Botezătorul: „Să nu asupriti pe nimeni, nici să învinuiti pe nedrept, ci să
fiti multumiti cu solda voastră" (Luca 3, 14). Si au întrebat si
ceilalti oameni, noi ce să facem? Si Sfântul Ioan Botezătorul a zis: „Cel ce
are două haine să dea una celui ce nu are, si cel ce are bucate să facă
asemenea" (Luca 3, 11). Adică, Sfântul Ioan Botezătorul a avut în
vedere o egalizare a oamenilor, care să se facă din prisos; fiecare să dea din
prisosul său celui ce nu are nici cele de trebuintă. Bineînteles că lucrurile
nu trebuie întelese literal, că dacă ai două haine, neapărat trebuie să dai
una. Este vorba de un principiu, de o rânduială, adică să fim întelegători fată
de cel care are trebuintă de ceea ce ai putea să-i oferi tu.
Mai este ceva frumos în viata Sfântului Ioan Botezătorul, ceva
ce impune atentie si respect. Faptul că, odată, ucenicii lui si-au arătat
nemultumirea si i-au atras atentia Sfântului Ioan Botezătorul că după Domnul
Hristos se duce mai multă lume decât după el. Sfântul Ioan Botezătorul a zis:
„Cel ce are mireasă este mire, iar prietenul mirelui se bucură cu bucurie de
glasul mirelui". Si apoi a zis un cuvânt pe care ar trebui să-l avem în
vedere ca îndreptător pentru întreaga viată: "Acela trebuie să crească,
iar eu să mă micsorez" (Ioan 3, 29-30). Numai Dumnezeu poate să
vorbească asa! Omul, să stiti că nu poate! Si dacă vorbeste si omul asa, sigur
este luminat de Dumnezeu. "Acela trebuie să crească, iar eu să mă
micsorez"...
Ce bine ar fi să avem noi în vedere lucrurile acestea! Ce bine
ar fi să dorim ca Domnul Hristos să fie întotdeauna preamărit! Este ceea ce a
spus si Maica Domnului la Nunta din Cana Galileii: „Faceti orice vă va
spune". Nu luati seama la altcineva, El să fie preamărit! Mirele să fie
preamărit, nu prietenul mirelui! Prietenul mirelui are bucurie din faptul că e
prieten cu mirele.
Am zis la începutul expunerii despre Tăierea capului Sfântului
Ioan Botezătorul că este o sărbătoare tristă, dar este si o sărbătoare de
bucurie. Ne bucurăm că a existat un om în lumea aceasta care a stat împotriva
fărădelegii chiar cu riscul de a muri! S-a dus la Irod si i-a spus că nu face
bine, că legătura pe care o are el cu cumnata lui nu este bună. Irod l-a băgat
la închisoare si după aceea i-a tăiat capul. Si Sfântul Ioan Botezătorul a
rămas pe punctul acesta de vedere, că Irod nu face bine. Ce fain ar fi în lumea
aceasta dacă ar fi multi oameni care să se lupte împotriva fărădelegii
spunându-i răului rău si să nu aibă ezitări să atragă atentia atunci când ceva
trebuie îndreptat!
Este mare lucru să poti fi îndreptător de oameni. Când vezi că
ceva nu-i în regulă, să găsesti modalitatea să-i spui, bineînteles, asa cum
este omul, nu cu răutate, nu cu mândrie, si mai ales să-i spui de ce nu este
bine, să-i spui cum ar fi bine să facă. Si-atunci suntem pe urmele Sfântului
Ioan Botezătorul si n-o să ne taie nimeni capul! În sfera noastră, între noi,
frăteste, prieteneste, cu dorinta de a se îndrepta lucrurile, am putea măcar o
dată, de două ori, să spunem un lucru, chiar dacă oamenii nu tin seama de el.
Închei cu dorinta de pace, bucurie si binecuvântare.
Dumnezeu să ne ajute tuturor!