SFINTII TREI IERARHI
„Unirea credintei si împărtăsirea Sfântului Duh cerând, pe noi însine si
unii pe altii si toată viata noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm".
La fiecare Sfântă Liturghie si la fiecare Sfântă Cununie ni se
dă îndemnul să dăm toată viata noastră lui Hristos Dumnezeu ca să ajungem la
unirea credintei si să ne împărtăsim de Duhul Sfânt. Când Duhul Sfânt este
lucrător în noi, El vine cu lumină, când Duhul Sfânt este lucrător în noi, El
vine cu sfintire, când Duhul Sfânt este lucrător în noi, El vine cu preamărire
pe care o aducem Domnului nostru Iisus Hristos, după cuvântul pe care Domnul
Hristos Însusi l-a spus: „Acela (adică Duhul Sfânt) Mă va slăvi" (Ioan
16, 14). Noi spunem că suntem crestini ortodocsi, deci trebuie să fim dreptmăritori.
Numai dacă aducem mărire lui Dumnezeu în gândurile noastre, cu cuvintele
noastre, cu faptele noastre, cu viata noastră întreagă, suntem în ortodoxie.
Cei pe care îi pomenim astăzi sunt trei oameni mari, trei sfinti
deosebiti. Toti sfintii sunt oameni deosebiti, dar si între sfinti sunt unii
care au parcă mai mult dar de la Dumnezeu si au mai mare lucrare în sfintire.
Pe sfintii pe care îi pomenim astăzi i-am mai pomenit în cursul acestei luni:
la întâi ianuarie am pomenit pe Sfântul Vasile cel Mare, la 25 ianuarie pe
Sfântul Grigorie Teologul si la 27 ianuarie pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Astăzi
îi mai pomenim o dată si împreună, ca să se stie că fiecare dintre ei este mare
în felul lui.
La această sărbătoare s-a ajuns pentru că unii crestini ziceau
că este mai mare Sfântul Vasile cel Mare, altii că Sfântul Ioan Gură de Aur,
iar altii ziceau că este mai mare Sfântul Grigorie Teologul. Ei credeau asa
pentru că aveau unele preferinte si aveau unele măsuri. Cei care au văzut că
Sfântul Vasile cel Mare a fost un bun organizator, un om practic, un om de
actiune, au zis: apoi Sfântul Ioan Gură de Aur n-a fost asa, Sfântul Grigorie
n-a fost asa, mai mare între ei este Sfântul Vasile cel Mare!
Cei care credeau că Sfântul Grigorie este cel mai mare, zi-ceau
asa pentru că Sfântul Grigorie are niste adâncimi de gân-dire mai mari decât
ceilalti doi sfinti.
Altii au zis: nu, Sfântul Ioan Gură de Aur a fost mai mare,
pentru că era tare pogorâtor, era tare îngăduitor, era tare doritor de a-i
ajuta pe oameni, era propovăduitor al credintei, dădea oa-menilor mai multă
nădejde. Oamenii au zis asa pentru că n-au avut pe Duhul Sfânt să-i lumineze,
n-au avut pe Duhul Sfânt să-i ducă în fata Mântuitorului nostru Iisus Hristos
si să-L preamă-rească pe El pentru acesti oameni mari.
Mitropolitului Ioan al Evhaidelor, în veacul al XI-lea, i s-a
arătat pe rând fiecare dintre cei trei sfinti pentru a căror mărire se certau
oamenii si apoi s-au arătat toti trei si i-au spus că certurile trebuie să
înceteze, să fie liniste si pace între oameni, pentru că unele sunt măsurile
lui Dumnezeu si altele sunt măsurile oamenilor.
Dintre cei trei sfinti, mai cunoscuti ne sunt Sfântul Vasile cel
Mare si Sfântul Ioan Gură de Aur. De la ei avem câte o Liturghie. Sfânta
Liturghie care se săvârseste de obicei este cea a Sfântul Ioan Gură de Aur;
Liturghia Sfântul Vasile cel Mare se face de zece ori pe an. Cei doi sfinti
sunt cunoscuti si pentru cuvântările lor. Sfântul Ioan Gură de Aur are foarte
multe cuvântări care au ajuns până în vremea noastră si sunt si acum actuale.
Sfântul Grigorie, mare prin adâncimea teologiei sale, este mai
putin cunoscut, pentru că oamenii nu pot primi în suflet adâncimile de
teologie, nu le pot urmări, decât dacă au un dar de la Dumnezeu. Omul de rând
nu poate întelege adâncimea teologiei. Sfântul Grigorie este mare pentru
putini, pentru cei care înteleg profunzimile lui de gând.
Mărimile sunt de multe feluri: Sfântul Vasile cel Mare este mare
ca organizator; Sfântul Grigorie este mare ca gânditor; Sfântul Ioan Gură de
Aur este mare ca ajutător spre mântuire, ca îndrumător de suflete. Are rost să
se certe oamenii pentru aceas-ta? De altfel, acum nu se mai ceartă nimeni, dar
a rămas ceva de pe urma certurilor dintre oameni – sărbătoarea de astăzi. Dacă
vrem să-I fim pe plac lui Dumnezeu trebuie să ne unim, nu să ne certăm. „Unirea
credintei si împărtăsirea Sfântului Duh cerând", să dorim să ne unim, să
ne căutăm unii pe altii, să mergem unii spre altii, să desfiintăm piedicile
dintre noi, să le înlăturăm, să avem iubire unii către altii si iubire fată de
Dumnezeu. Atunci suntem preamăritori de Dumnezeu si înseamnă că Duhul Sfânt
lucrează în noi pentru că aduce mărire în om si îi aduce mărire lui Dumnezeu.
Cineva asemăna iubirea dintre oameni cu o pâine caldă care se
împarte, aburul iesit din pâinea caldă simbolizând iubirea fată de Dumnezeu.
Noi uităm că există o poruncă a iubirii, că suntem datori cu iubire fată de
Dumnezeu si fată de oameni; dar noi pe unii îi urăm, pe altii îi iubim, pe unii
îi iubim mai mult, pe altii mai putin, pe unii uneori îi iubim, alteori nu-i
iubim si asa mai departe. Or, asta nu înseamnă că tinem seamă de porunca lui
Dumnezeu! Porunca lui Dumnezeu este „să ne iubim unii pe altii ca într-un gând
să mărturisim"; asa formulează Biserica porunca lui Dumnezeu „să iubesti
pe aproapele tău ca pe tine însuti".
Recunoastem că nu ajungem la măsurile acestea, dar trebuie să
fim preocupati de lucrul acesta. Atunci nu am avea motive să stăm unul
împotriva celuilalt nici pentru sfinti. Noi trebuie să fim asa cum este
Dumnezeu, care îsi revarsă iubirea Sa peste lume, când revarsă Soarele peste
cei buni si peste cei răi, când trimite ploaia peste cei drepti si peste cei
nedrepti, si nu zice „acestuia nu-i dau ploaie, pentru că este păcătos,
acestuia îi dau ploaie, pentru că este drept". Domnul Hristos a spus
lucrul acesta si avem cuvântul Lui în Sfânta Evanghelie: „Iubiti pe
vrăsmasii vostri, binecuvântati pe cei ce vă blestemă, faceti bine celor ce vă
urăsc, rugati-vă pentru cei ce vă vatămă si vă prigonesc, ca să fiti fiii
Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele peste cei răi si
peste cei buni, si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti"
(Matei 5, 44-45).
Asa ne-a spus Domnul Hristos, asa trebuie să facem si noi! Dar
noi nu facem! Nu facem pentru că nu putem. Răutatea este o realitate! Întâi
trebuie să desfiintăm răutatea din noi, ca să putem înmulti iubirea. De unde
stim noi că există o legătură între răutate si lipsa iubirii? Domnul Hristos
ne-a spus: „Din pricina înmultirii fărădelegii, iubirea multora se va
răci" (Matei 24, 12). Dacă nu avem iubire unii către altii, nu avem
pâinea cea caldă pe care să si-o împartă oamenii între ei si nu avem aburul
pâinii celei calde ca să se înalte către Dumnezeu. De ce? Pentru că nu suntem
cum trebuie, pentru că în loc să avem iubire – avem ură, pentru că în loc să
avem întelegere – avem ceartă.
Iată, si pentru sfinti ajung oamenii să se certe! Nu se poate,
nu-i voie! Dacă ne gândim la Evanghelie, dacă trăim Evanghelia, nu este voie să
se ajungă la asa ceva! Trebuie să întelegem de la început că mărimile sunt de
multe feluri, că fiecare e mare în felul lui, că fiecare poate să fie si mare
si mic, că părerile noastre sunt felurite. Acelasi om poate să fie pentru unii
mare, pentru altii mic.
Un duhovnic, de exemplu, poate să fie mare – pentru cei care îl
ascultă, poate să fie mic – pentru cei care nu-l ascultă, si de nimic – pentru
cei care nu-l iau în considerare. Acelasi pe care Dumnezeu poate-l primeste
si-l binecuvintează – oamenii îl hulesc. De ce-l hulesc oamenii? Pentru că ei
nu seamănă cu Dumnezeu, pentru că n-au pe Duhul Sfânt să-i lumineze, pentru că
n-au iubire în suflet, pentru că nu au consideratie, pentru că sunt judecători
în loc să fie oameni care să se plece cu mintea. Sfintii cei mari nu s-au
bucurat niciodată de cei care s-au certat între ei pentru că nu stiau cum să
facă să-l pună pe unul mai mare decât pe celălalt. Dumnezeu este cel care ne
primeste pe toti, iar noi trebuie să fim cu întelegere fată de toti.
Eu v-am mai spus si altă dată si mi-e drag să vă spun si acum:
când îi pomenim pe Sfintii Trei Ierarhi, ne putem gândi si la trei oameni mari
cu care s-a început mânăstirea aceasta si care, într-un fel, au o asemănare cu
Sfintii Trei Ierarhi. Mă gândesc la părintele Arsenie Boca, la părintele
Nicolae Mladin, mitropolitul Mladin de mai târziu, si la părintele Serafim
Popescu, Dumnezeu să-i odihnească!
Credinciosii, dacă i-ai fi întrebat sau dacă i-ai întreba acum,
care a fost cel mai mare dintre acestia, eu cred că aproape toti s-ar repezi si
ar zice că părintele Arsenie. Într-adevăr, părintele Arsenie a fost mare, a
avut o mărime deosebită pe care au înteles-o cei multi. Dacă citesti ceva din
scrierile părintelui Arsenie îti dai seama de profunzimea de gândire, dar nu
asta i-a dat mărimea. Aici, la mânăstire, părintele s-a distins în special ca
îndrumător de suflete si ca bun organizator. Îmi spunea un meserias oarecare că
părintele Arsenie era asa de priceput la orice lucru, încât stia mai bine decât
un meserias ce trebuie să facă: „uite măi, asta o faci asa, vezi că aici
lipseste ceva"... Si asta l-a făcut mare pentru oamenii care pricepeau
ceva din ale meseriei. Altora le descoperea anumite stări sufletesti si oamenii
se minunau de cât de pătrunzător este părintele.
Altii au zis: Domnule, dar părintele Mladin avea un dar de
cuvânt, a lăsat niste studii, a lăsat în urma lui niste profunzimi de teologie,
parcă a semănat cu Sfântul Grigorie de Nazianz, cu Sfântul Grigorie Teologul,
asa cum părintele Arsenie, ca organizator, a semănat cu Sfântul Vasile cel
Mare.
Si a mai fost unul mare si nu prea mult băgat în seamă,
părintele Serafim Popescu, pe care eu tare mult îl am la inimă. Tare mi-e drag
părintele Serafim, pentru pogorămintele pe care le făcea, pentru inima lui de
părinte, pentru inima lui de frate, pentru inima lui de prieten, pentru faptul
că era odihnitor de oameni, pentru faptul că aducea bucurie în jurul lui,
pentru faptul că aducea seninătate în jurul lui. Părintele Serafim nu avea
niste lucruri asa, de pricepere, de meserie, nu a făcut niste studii deosebite,
dar a fost bun, învăluitor, odihnitor, a fost un om de care s-au bucurat
oamenii, asa că si el a fost mare.
Ne mai rămâne ceva si nouă: să ne silim si noi să fim mari! Oare
e nevoie să te silesti să fii mare? Vrea Dumnezeu ca un om să fie mare sau să
se silească să fie mare? Eu zic că da! Numai că vrea ca omul să fie mare întru
smerenie, să fie mare întru iubire, să fie mare întru rugăciune, să fie mare în
ceea ce apoi aduce si alte mărimi. De unde stim noi că Domnul Hristos vrea să
le căutăm si pe cele mari si înalte? După ce Domnul Hristos a înviat din morti,
a zis către Sfântul Apostol Petru, la marea Tiberiadei: „Simone, fiul lui Iona,
Mă iubesti tu mai mult decât acestia?" (Ioan 21, 15). Deci Domnul
Hristos ne-a dat voie să înaintăm în întelesul acesta: vreau să fiu mare, vreau
să iubesc mai mult decât altii, vreau să agonisesc în sufletul meu nu
coborându-i pe altii, ci înaintând eu însumi. Cine este mare întru smerenie,
este cel mai mare, pentru că Domnul Hristos a spus: „Cel ce se va smeri, se va
înălta".
Deocamdată noi ce să facem? Să fim cinstitori de sfinti si să-i
avem în consideratie, pentru că numai cineva care este mare poate să aibă
consideratie fată de un om mare. Noi facem ce putem la măsurile noastre:
multumim lui Dumnezeu pentru oamenii pe care i-am cunoscut ca fiind oameni
mari. Mă gândesc la cei trei cu care s-a început mânăstirea de aici, care
fiecare, cu cuvântul, cu fapta, cu îndrumarea, într-un fel sau al-tul, si-a pus
pecetea pe existenta noastră, a celor ce suntem mai învârstă.
Să dorim din toată inima si din toate puterile noastre să avem
unirea credintei, să-L primim pe Duhul Sfânt, să ni se împărtăsească Duhul
Sfânt ca să ne îndrume, să ne rugăm ca „toată vita noastră lui Hristos Dumnezeu
să o dăm" si atunci toate sunt rezolvate: stim si cine-i mare, stim si că
suntem mici. Cum zic copii: „eu sunt mic, tu fă-mă mare". Nu se mai
potriveste la vârsta înaintată, dar se potriveste în ceea ce priveste via-ta duhovnicească.
Stiindu-ne mici si considerându-ne mici, să asteptăm ca Dumnezeu
să ne facă mari ca să-i întelegem si noi pe cei mari. Amin.