– Părinte Teofil, în zilele noastre mai mult ca niciodată, omul este prins
de grijile vietii, de serviciu, familie, probleme si multe altele. Există însă
si griji mântuitoare?
– Da, există griji
mântuitoare. „Toată grija cea lumească de la noi s-o lepădăm", se spune la
slujbă, la Sfânta Liturghie. Deci, grijile lumesti trebuie astupate cumva cu
încrederea în Dumnezeu si în bunătatea Lui, făcându-ne datoria, pentru că dacă
nu-ti faci datoria, grijile se înmultesc si îngrijorarea creste. Dar există si
o grijă pentru a deveni bun, o grijă pentru împlinirea voii lui Dumnezeu, grija
de a trăi corect, grija de a face ceea ce esti dator să faci. Există si griji
mântuitoare, griji care te ridică, te angajează în viata sfântă, grija de a-ti împlini
datoriile pe care le ai prin situatia în care te găsesti. De exemplu, cineva
care are familie, grija de copii, de a-i creste, de a-i educa frumos si bine,
grija de a le da o înzestrare spirituală care să-i păzească de necazurile
vietii, pentru că necazurile vietii vin de pe urma păcatelor. Ceea ce vrea
Dumnezeu cu noi este ca în fiecare zi să trăim o viată frumoasă si linistită, o
viată din care să lipsească îngrijorarea pentru lucruri pământesti, dar în care
să se facă vădită grija de a-I sluji lui Dumnezeu si de a-I face voia Lui. Si
în felul acesta omul este angajat spre bine si nu este asuprit de rău.
– Cum întelegeti
cuvântul din Evanghelie „Să nu ne îngrijim pentru ziua de mâine" (Mt. 6,
34)?
– Îl înteleg în
sensul acesta: să nu ne îngrijorăm pentru ziua de mâine, dar să ne facem
datoria în ziua de azi. Dacă ne facem datoria în ziua prezentă, ziua de mâine
este rezolvată cu problemele care le-ar aduce dacă nu ne-am împlini datoria în
ziua de astăzi. Bineînteles că toate acestea le avem în vedere cu gândul la
Dumnezeu, care l-a făcut pe om si cu posibilitatea de a se îngriji. Si chiar si
cu posibilitatea de a se îngrijora. Dar Domnul Hristos vrea să-l despovăreze pe
om de îngrijorarea păgubitoare si să-l angajeze cu grija mântuitoare.
– Părinte Teofil, în
viata duhovnicească e bine să avem anumite principii si repere?
– Da, neapărat.
Pentru că altfel duci o viată cumva în gol si n-ai posibilitatea să te
dirijezi, n-ai posibilitatea să te orientezi. E bine să ai niste principii la
care să tii si pe care să le urmezi si niste repere pentru verificare. Dacă
n-ai nici un reper, atunci te poti crede bun înainte de a fi bun, te poti crede
credincios fără să fii credincios, te poti crede întelept fără să fii întelept,
poti să ai păreri despre tine care nu consună cu realitatea. Or, având în
vedere niste principii si tinând seama de niste repere, te poti modela după
principiile respective si după reperele pe care le ai în vedere. Mi-aduc
aminte, când eram copil am auzit la biserică citindu-se la Apostol, din
epistola Sfântului Apostol Pavel către Romani. Aveam vreo 12-13 ani atunci si
am auzit cuvântul: „Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor
slabi, si nu nouă să plăcem, ci fiecare să facă spre plăcerea aproapelui întru
ce-i bine spre zidirea lui" (Rom. 15, 1-2). Si când am auzit cuvintele
acestea, le-am luat în seamă si am ajuns într-o împrejurare în care n-as fi
vrut să fac un bine pe care-l impunea situatia. Mama mea pleca la câmp, tata
era absent din gospodărie, parcă era-n armată, nu mai stiu ce s-a-ntâmplat si
trebuia să meargă mama cu cineva la lucru. Si atunci mama m-a rugat să am grijă
de copiii femeii aceleia, să stau cu ei acasă si să le port de grijă si pe mine
mă cam incomoda lucrul acesta. Dar mi-am adus aminte de cuvântul Sfântului
Apostol Pavel „Nu nouă să plăcem, ci fiecare să facă spre plăcerea
aproapelui". În felul acesta te ajută un principiu.
– Ne mai puteti da
câteva principii concrete pentru viata duhovnicească?
– Da. Nu te lăsa
biruit de rău, ci biruieste răul cu binele. Cel ce se smereste va fi înăltat,
cel ce se înaltă va fi smerit... Sunt foarte multe principii în cuprinsul
Vechiului Testament si-n Evanghelie. Sfântul Apostol Pavel, de exemplu, în
epistolele sale, are cuvântul: „Ori de mâncati, ori de beti, ori altceva de
faceti, toate spre mărirea lui Dumnezeu să le faceti" (I Cor. 10, 31).
Domnul Hristos a zis: „lasă acum să împlinim toată dreptatea" (Mt. 3, 15).
„De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor si a
fariseilor, nu veti intra în împărătia lui Dumnezeu" (Mt. 5, 20). „Fiul
Omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească si să-Si dea sufletul
Său pret de răscumpărare pentru multi" (Mt. 20, 28). „Cel ce vrea să vină
după mine să se lepede de sine, să-si ia crucea si să-mi urmeze Mie" (Mt.
16, 24). Sunt foarte multe principii de viată, principii după care ne putem
dirija viata, ne putem orienta.
– Părinte, cum
trebuie să ne îngrijim de trup? Adică, există griji pentru trup si griji pentru
suflet?
– Da, există griji
pentru trup si Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Efeseni îi îndeamnă pe
bărbati să-si iubească sotiile cum îsi iubesc trupurile lor (Efes. 5, 28).
Sfântul Apostol Pavel zice că nimenea nu si-a urât vreodată trupul său, ci
fiecare îl hrăneste si-l încălzeste precum si Hristos Biserica (Efes. 5, 29).
Deci, nu e normal ca cineva să-si neglijeze trupul. E normal să-si îngrijească
trupul. Domnul Hristos, de pildă, când era înconjurat de multime, multime care
nu mai avea de mâncare, a zis că nu vrea să-i lase să lâncezească pe drum. Deci
a intervenit, dându-le hrană. E o rânduială a Bisericii noastre ca să ne ajutăm
unii pe altii, să ne îngrijim de sănătatea trupului ca să fie si sufletul în
conditia de a se manifesta bine în cele spirituale. Deci, Sfântul Apostol Pavel,
când compară iubirea fată de sotie cu iubirea fată de propriul trup, are în
vedere o îngrijire de trup, care este templul lui Dumnezeu, pe care-l dorim
sănătos, împreună slujitor cu sufletul, chiar dacă, cum zice părintele Arsenie
Boca referindu-se la trup, „fiecare dintre noi ducem un necredincios în
spate".
– Dar de suflet cum
trebuie să se îngrijească un crestin practicant, un crestin ortodox?
– Un crestin
parcticant trebuie să-si împlinească datoriile care tin de viata spirituală, de
rugăciune, de meditatie, de participarea la sfintele slujbe, de punere în
valoare a calitătilor sufletesti pentru binele lui si pentru binele altuia, de
acumularea de învătături sfinte, mai ales din Sfânta Evanghelie, cuvintele cele
vesnice ale Mântuitorului, de acumularea de gânduri manifestate în cuvânt de
Sfintii Apostoli. Toate lucrurile acestea sunt spre binele sufletului si aduc
apoi si buna chivernisire a trupului.
– Părinte Teofil, în
ce măsură rugăciunea este o împlinire a vietii, a grijilor vietii?
– Aici, Domnul
Hristos a spus că după lucrul veacului acestuia, care aduce griji si
îngrijorări, se străduiesc cei care nu stiu de Dumnezeu. Or, noi, crestinii,
stim că avem trebuintă de ele si stim că avem un Tată care se îngrijeste de
noi, si atunci rugăciunea ne întăreste în constiinta aceasta că Dumnezeu este
cu noi, că ne ajută, că găseste Dumnezeu mijloacele de a se rezolva lucruri si
mai presus de posibilitătile noastre. Ne rugăm lui Dumnezeu, de exemplu, pentru
îmbelsugarea roadelor pământului, la cununie ne rugăm ca să umple Dumnezeu
cămările celor care se căsătoresc de grâu, de vin, de untdelemn. La Litie ne
rugăm lui Dumnezeu să binecuvânteze pâinile, grâul, vinul si untdelemnul si să
le înmultească în locasul acesta, în tara aceasta si în toată lumea. Deci,
rugăciunea ne angajează spre bine si este o împlinire si, în acest sens, că ne
dă o întărire, o întemeiere în gândul că nu suntem singuri în această lume, ci
„cu noi este Dumnezeu... acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin".
Acestea nu sunt simple formule de ritual, ci sunt cuvinte pe care trebuie să ne
întemeiem viata.
– Părinte, în
Evanghelia după Matei, în capitolul zece când Mântuitorul îi trimite pe
Apostoli la propovăduire, le spune că „voi, atunci când veti fi prinsi, să nu
vă îngrijiti de ce veti vorbi..."
– Da, „că Duhul
Sfânt vă va da vouă ce trebuie să spuneti" (Mt. 10, 19).
– Cum să întelegem
noi, astăzi, aceste cuvinte?
– Tot asa cum au
înteles Sfintii Apostoli. Adică, noi acumulăm în suflet anumite lucruri pe care
le putem folosi, inspirati fiind si de Duhul Sfânt, în împrejurări nedorite si
în împrejurări neasteptate. Sfântul Apostol Petru în epistola sa sobornicească
zice să fim gata să dăm răspuns tuturor celor ce ne cer socoteală, însă cu
blândete si cu cuviintă (I Ptr. 3, 15-16). Să căutăm să fim în asa fel
orientati, încât să creăm în jurul nostru o atmosferă care să impună respect si
celor care altfel ar fi potrivnicii nostri.
– Părinte, de obicei
grijile vietii, nu întotdeauna, dar de multe ori, duc la probleme în familie,
probleme între prieteni. Ce cale le recomandati să urmeze în aceste situatii?
– Mi-aduc aminte că
atunci când eram copil se spunea în familie că si din pricina sărăciei, si din
pricina necazurilor vin certurile. Si mi se întâmplă si acum să-mi spună
oamenii că se ceartă pentru lipsurile în care trăiesc. Si eu zic întotdeauna:
Bine, dar dacă vă certati, le rezolvati, treceti de lipsuri prin ceartă? Si
toti mărturisesc că nu. Deci, cearta nu e un mijloc de înlăturare a răului, ci
e o slăbiciune a celor care se angajează în felul acesta, pentru că nu câstigi
nici un ban când te certi, nu realizezi nici un avantaj când nu esti în
limitele bunei cuviinte. Asa că oamenii trebuie să evite tot ce nu aduce nimic
pozitiv, ci aduce multă nemultumire si mult negativ în viata de toate zilele.
– Munca este un
lucru necesar pentru familie, pentru om, în general?
– Sigur că da. Munca
este o binecuvântare a lui Dumnezeu. Pentru împrejurarea în care trăieste fiecare,
Sfântul Apostol Pavel reglementează că „cine nu vrea să muncească, acela nici
să nu mănânce" (II Tes. 3, 10). Spune că el însusi a câstigat pentru el si
pentru cine era cu el cele de trebuintă (Fapte 20, 34). Munca este o
necesitate, este un mijloc de îmbunătătire sufletească, este un mijloc de
retinere de la împrăstiere. În pilda cu lucrătorii tocmiti la vie, către unii
care au stat până seara fără lucru, Domnul Hristos a zis: „De ce ati stat toată
ziua fără lucru?" (Mt. 20, 6). Când eram eu copil, în familia noastră era
o vorbă: Nu sta fără lucru că-i păcat. Munca e o binecuvântare a lui Dumnezeu
pentru om. E mare lucru să fii constient de aceasta, că esti dator cu munca. Să
ai constiinta că „cu nădejdea fără muncă, nu-ti răsare grâu-n luncă, dar cu amândouă-n
plug, umpli lunca de belsug" (Vasile Militaru, „Vorbe cu tâlc"). Sau,
este o rugăciune de seară, scrisă tot de Vasile Militaru de la care-i cuvântul
aceasta: „Să pornesc la muncă sfântă cum pornesc albinele, să pot umple ca si
ele fagurii cu binele" (Vasile Militaru, „Rugăciune de seară").
– Părinte, există
mai ales între tineri o rezervă în a se angaja în muncă, si aceasta considerând
că nu sunt în stare, că nu pot să facă fată. Ce să-i îndemnăm pe acesti oameni?
– Să-i îndemnăm să
muncească pentru ca să aibă să-i ofere ceva lui Dumnezeu, pentru ca să aibă
Dumnezeu ce să binecuvânteze, asa cum tânărul acela despre care pomeneste
Evanghelistul Ioan, a oferit Mântuitorului cinci pâini si doi pesti din care
Domnul Hristos a săturat multime de oameni (In. 6, 9). Fiecare dintre noi
trebuie să oferim ceva Mântuitorului, să-i dăm ceva Mântuitorului ca să
binecuvânteze si să înmultească pentru binele altora. E important de luat
aminte faptul că Domnul Hristos, când i-a spus diavolul să facă din pietre pâine,
n-a făcut, dar din pâine a făcut mai multă pâine. Si aceasta e o idee în sensul
că Dumnezeu binecuvântează munca omului si nu-i dă omului gândul că ar putea
să-i dea, să-i ofere pâine pe nemuncite, să facă din piatră pâine, desi Domnul
Hristos poate să facă si din piatră pâine, dar n-a făcut din piatră pâine,
pentru că ceea ce a făcut Domnul Hristos a făcut în fata lumii întregi, în fata
tuturor credinciosilor si atunci oamenii ar fi putut ajunge la gândul că asa
cum a făcut odinioară din piatră pâine, poate să facă si altă dată la fel. Or,
când Domnul Hristos a avut pâini în fată, a înmultit pâinile, pentru că în
pâine se întâlneste binecuvântarea Domnului cu munca omului. Domnul Hristos
binecuvântează. Când a binecuvântat cele cinci pâini la înmultirea pâinilor, a
binecuvântat toată munca pe care o face omul până are pâinea pe masă. Noi,
astăzi, nu avem totdeauna constiinta aceasta, noi, care cumpărăm pâine, o luăm
gata, n-avem constiinta ostenelii pe care o face omul până când ajunge să aibă
pâinea pe masă. Or, Domnul Hristos, când a binecuvântat pâinile, a binecuvântat
toată osteneala, toată munca. Si munca pe care o face omul când pregăteste
pământul, si munca pe care o face când seamănă, si munca pe care o face când
pliveste holda, munca pe care o face când seceră, munca pe care o face când
macină, munca pe care o face când plămădeste aluatul, munca pe care o face când
arde cuptorul, când pune pâinea în cuptor, când o scoate din cuptor si o lasă
după aceea să se ducă la Dumnezeu. Când eram eu copil, era o vorbă că nu-i voie
să te atingi de pâine si să mănânci pâine înainte de a se duce la Dumnezeu. De
ce? Pentru că oamenii aveau constiinta aceasta că pâinea n-o realizează omul
din puterea lui, ci pâinea o realizează omul si din puterea lui si cu binecuvântarea
lui Dumnezeu. Or, gânduri de felul acesta nu mai sunt si pentru că s-a schimbat
foarte mult viata oamenilor si fata societătii, pentru că sunt alte conditii.
Or, omul acela care îsi pregăteste el pâinea, care ajunge el să aibă pâinea pe
masă stie că în pâine se întâlneste lucrarea omului cu binecuvântarea Domnului.
Asa că oamenii din vremea noastră, tinerii nostri, trebuie educati în sensul
acesta că munca este o datorie, că nu-i voie să stai fără muncă. Că fiecare
dintre noi trebuie să oferim ceva lui Dumnezeu din partea noastră, ca Dumnezeu,
cu ceea ce oferim noi să lucreze pentru altii si să primească ceea ce oferim
noi. De pildă, la binecuvântarea colivei, care este grâu fiert si îndulcit cu
miere sau cu zahăr, se duce înaintea lui Dumnezeu, se face rugăciune si pentru
cei care au oferit-o lui Dumnezeu, care ne-a dat roadele pământului spre
desfătarea si hrana noastră, si după aceea se roagă preotul pentru cei care au
înfrumusetat acestea, cei care au adus acestea înaintea lui Dumnezeu. Pentru că
se consideră că lucrurile acestea nu le poti avea asa numai de undeva
luându-le, ci le ai pentru că ai muncit pentru ele. Ei, constiinta aceasta cam
lipseste la tineri, e multă comoditate. De multe ori nu se angajează, nu pentru
că se gândesc ei la niste neangajări ale lor, ci nu se gândesc la datoria de a
munci. E foarte simplu să nu faci ceva din comoditate si să astepti să facă
altii pentru tine, pentru că de multe ori pe tineri i-au învătat părintii asa.
Nu i-au lăsat să facă anumite lucruri prin care s-ar fi format pentru viată.
Noi, la tară, când eram în familie, părintii ne puneau să facem lucrurile pe
care le puteam face. Un copil când putea tine sapa în mână, deja si săpa
împreună cu părintii. S-a crescut într-un cult al muncii. Deci era o practică a
muncii, pe care cei de la oras nici nu o au pentru că nu au de unde s-o aibă.
Ei sunt lăsati doar să învete, să asculte muzică, să-si facă ceva de lucru asa
ca să nu lenevească, făcând nimica toată si de aceea nu se ajunge la niste
calităti pe care le are omul si pe care le poate avea omul dacă se angajează
normal si firesc în lucruri care odinioară erau de la sine întelese. Nu se
concepea să stai fără lucru când ti-a dat Dumnezeu putere să faci ceva. În
Pateric este o prezentare a unei situatii, care ar fi bine s-o avem în vedere
cu totii, si anume, un părinte a fost întrebat de un cuvânt de învătătură si el
a spus că de aseară si până acum a împletit foartă multă funie si, zice el,
„asta am făcut-o ca să nu zică Dumnezeu că nu am lucrat cu puterile pe care mi
le-a dat".
Interviu înregistrat
la 3 mai 1998 si difuzat în 27 iunie 1998 la
Radio România Actualităti, în cadrul emisiunii
„Cuvânt si suflet"