Duhovnicul si ucenicul


– Părinte Teofil, ce este duhovnicul si cine poate să fie duhovnic?

– Domnul nostru Iisus Hristos a dat puterea legării si dezlegării păcatelor după Sfânta Sa Înviere, chiar în ziua Învierii Sale, zicând către ucenicii săi: „Luati Duh Sfânt! Cărora veti ierta păcatele, vor fi iertate, si cărora le veti tine, vor fi tinute" (In. 20, 22-23). Prin aceasta a împlinit Domnul Hristos o făgăduintă pe care a dat-o mai întâi Sfântului Apostol Petru, când i-a zis: „Si-ti voi da cheile împărătiei cerurilor, si oricâte vei lega pe pământ vor fi legate si în cer si oricâte vei dezlega pe pământ vor fi dezlegate si în cer" (Mt. 16, 19). Apoi, tot în Sfânta Evanghelie de la Matei avem o făgăduintă dată de Domnul Hristos ucenicilor Săi, când le-a zis la fel: „Oricâte veti lega pe pământ vor fi legate si în cer si oricâte veti dezlega pe pământ vor fi dezlegate si în cer" (Mt. 18, 18), iar făgăduinta aceasta a împlinit-o în ziua Învierii Sale. Deci, în lumea aceasta există oameni pe care Domnul Hristos i-a rânduit să fie iertători de păcate. Pentru a primi cineva iertarea păcatelor trebuie să meargă la oamenii lui Dumnezeu, hotărâti pentru iertarea păcatelor. Iar ca să poată primi iertarea păcatelor, în conditiile în care merg la duhovnic, trebuie să-si mărturisească păcatele, să se mărturisească în primul rând pe ei însisi ca păcătosi, să-si recunoască partea de vină, în aceasta făcând o dovadă că recunosc că au gresit înaintea lui Dumnezeu si că sunt vinovati înaintea lui Dumnezeu si că doresc să fie iertati de păcatele pe care le-au făcut. Preotul care primeste mărturisiri de păcate si care are puterea iertării păcatelor se numeste preot duhovnic; se numeste duhovnic, spre deosebire de preotul care nu este duhovnic si care n-are această calitate de a asculta spovedanii si de a da iertare de păcate. Duhovnicia nu se dă o dată cu hirotonia, ci se dă printr-o rânduială numită hirotesia de duhovnic. Preotul primeste puterea iertării păcatelor si primeste calitatea de ascultător de mărturisiri. Acesta este duhovnicul din punctul de vedere al dreptului bisericesc si din punctul de vedere al situatiei lui fată de cei care nu au această situatie, chiar preoti fiind.

– Părinte Teofil, de ce avem nevoie de un duhovnic, de un îndrumător în viată?

– E bine să avem duhovnic, pentru că e bine să ne verificăm cu o constiintă străină de constiinta noastră si cu o constiintă superioară constiintei noastre. Avem nevoie de un om străvăzător, un om care poate să-si dea seama de niste situatii pe care noi însine, părtinitori fiind, nu le putem sesiza si nu le putem rezolva. Si atunci e nevoie de cineva între noi si Dumnezeu, un om al lui Dumnezeu, care să ne descopere voia lui Dumnezeu, avem nevoie de un om care să asculte mărturisirile noastre, care pentru noi înseamnă si o usurare sufletească. Avem nevoie de un om care să stie mai bine decât noi ce trebuie să facem ca să înlăturăm din viata noastră cele rele si să ne întărim în cele bune. Asta însă nu înseamnă totdeauna că cel care se spovedeste are si un duhovnic. Sunt atâtia credinciosi ai nostri care nu au duhovnic, chiar dacă se spovedesc la un preot duhovnic. Adică nu au un om de care să atârne cumva, un om pe care să-l consulte în anumite situatii. Cineva care se spovedeste o singură dată pe an, cum ar fi în postul Pastelui, nu poti să zici că are duhovnic, ci s-a spovedit la un preot duhovnic. La fel cei care se spovedesc foarte rar, poate mai rar decât o dată pe an sau chiar dacă se spovedesc de două, de trei ori pe an, nu poti să zici că au duhovnic, ci au un preot la care s-au spovedit sau se pot spovedi la mai multi preoti, care au darul duhovniciei. Duhovnic ai atunci când depinzi de cel care îti este duhovnic, când ai constiinta că ai un duhovnic, când esti doritor să-i cunosti îndrumarea, când cauti îndrumare la el. În începuturile crestinismului si mai ales în începuturile monahismului, erau si călugări fără hirotonie si fără hirotesie, care erau consultati, care aveau o harismă a duhovniciei si care erau duhovnici fără să fie si dezlegători de păcate, dar aveau darul străvederii si puteau să îndrumeze nu numai pe baza unor cunostinte de viată morală, ci mai ales pe baza unei harisme de cunoastere, pe baza unei receptivităti fată de voia lui Dumnezeu care se descoperea celor care erau vrednici să aibă străvedere. Deci, pe vremea aceea, duhovnicia nu era o functie, ci era o realitate care se baza pe înainte-vedere, pe faptul că cei care aveau darul acesta erau văzători cu duhul. Or, acum duhovnicia este mai mult o functie, o situatie care, totusi, e superioară situatiei de a nu consulta pe cineva, dar nu este ceea ce ar trebui să fie sau ceea ce a fost odinioară. Credinciosii trebuie, totusi, să aibă un preot în care să se încreadă si prin constiinta căruia să aibă încredintarea că îi vorbeste Dumnezeu Însusi.

– Părinte Teofil, dacă cineva consideră că nu face păcate, mai are nevoie de duhovnic?

– Ar avea nevoie de duhovnic ca să-i descopere că, totusi, are păcate, că face păcate. Pentru că gândul acesta că nu faci păcate este un gând care-i cam străin de o viată duhovnicească superioară. Cineva care a ajuns la constiinta că nu face păcate poate să fie învârtosat sufleteste si să nu-si recunoască păcatele. Si în cazul acesta are nevoie de cineva care să-i descopere că, totusi, are păcate. Dar, cineva care are o viată superioară, o viată duhovnicească înaintată poate ajunge, nu la constiinta că nu face păcate, dar la constiinta că a trecut de faza aceea în care păcatul e predominant. Noi stim că sunt oameni care păcătuiesc cu adevărat, adică calcă vointa lui Dumnezeu cu deplină vointă si stiintă, poate trăiesc chiar într-un sistem de păcătuire, sunt oameni care au păcatul ca regulă generală si ajung la o învârtosare, încât zic: „Eu n-am nici un păcat, eu n-am ce spune". În cazul acesta ar fi bine să se consulte cu un duhovnic ca să stie că face niste lucruri pe care Dumnezeu nu le binecuvântează si că trăieste într-un sistem de păcătuire si că a ajuns la o nesimtire, la o învârtosare sufletească. În cazul acesta, duhovnicul îi descoperă starea în care se găseste, îl face să intuiască niste lucruri, pe care, din puterea lui nu le poate intui. Si atunci are nevoie de duhovnic, si în conditia aceasta. Ceilalti, care au o viată superioară, care într-adevăr nu mai păcătuiesc, pentru că există posibilitatea aceasta, de vreme ce Sfântul Ioan Evanghelistul, în Epistola sa sobornicească spune că „cel născut din Dumnezeu nu mai păcătuieste" (I In. 3, 9), adică cel în care Dumnezeu este stăpân al vietii lui nu mai face păcate, poate avea gânduri străine de Dumnezeu, străine de viata religioasă, dar sunt gânduri de o clipă, sunt gânduri care nu sunt păcate. Si într-un caz ca acesta, tot are nevoie de un duhovnic ca să i se ierte si insuficientele si nedesăvârsirile, eventualele devieri de la bine, tot ce este negativ si care se iartă împreună cu păcatele stiute si nestiute si împreună cu greselile care sunt. Asa că un credincios totdeauna e bine să depindă de un duhovnic.

– Părinte Teofil, de ce trebuie să ne mărturisim gândurile cu voce unui duhovnic si nu direct lui Dumnezeu?

– Dacă putem să ne mărturisim gândurile si direct lui Dumnezeu, si le mărturisim de fapt, de vreme ce avem trebuintă si de iertarea păcatelor, care se dă prin mijlocitor, asezat de Dumnezeu pentru iertarea păcatelor, e nevoie să ne si mărturisim gândurile. Toate negativele câte le avem, e nevoie să le mărturisim, pentru ca cel care dezleagă păcatele să stie dacă situatia este aceea pe care o prezintă credinciosul si ca să ierte păcatele, trebuie să stie ce anume trebuie să ierte. Mărturisirea păcatelor este un mijloc prin care omul contestă păcatul, adică nu doreste să fie sub puterea păcatului. E o mărturisire, nu numai în sensul că spui ceva, ci este o mărturisire despre faptul că nu doresti să fii sub asuprirea păcatului. Sunt unii credinciosi care nu au puterea să-si mărturisească păcatele, se spovedesc adeseori si totusi tăinuiesc anumite păcate. Si acesta este un semn că ei nu sunt de acord cu păcatul. Iar când, cu ajutorul lui Dumnezeu, reusesc să îsi mărturisească toate păcatele, atunci a biruit asupra păcatului si atunci are cu adevărat usurare.

– Părinte Teofil, cum ne alegem duhovnicul? Ce trebuie să căutăm la un duhovnic?

– Mai întâi de toate se consideră că orice preot fiind duhovnic, orice preot care-ti vine-n fată, si mai ales un preot care conduce comunitatea din care faci parte, este duhovnicul tău sau poate fi duhovnicul tău. Deci, cei mai multi dintre credinciosi nu fac deosebire între preot duhovnic si preot care nu-i duhovnic si nu stiu cei mai multi dintre credinciosi deosebirea aceasta, pentru că în majoritatea parohiilor din tara noastră în special, preotii sunt si duhovnici. Si mai ales în Ardeal. Preotii sunt duhovnici, primesc duhovnicia îndată după hirotonie si în cazul acesta credinciosii se pot spovedi la orice preot duhovnic si sunt îndemnati să se spovedească la duhovnicul care conduce parohia din care fac parte. Numai că există si niste ezitări si anume, oamenii în vârstă de obicei ezită să se spovedească la un preot tânăr, desi un preot tânăr este mai mare decât un om în vârstă de ani si care nu e preot si nu are duhovnicie. Dar există o ezitare, am putea zice, într-un fel firească. Un om în vârstă se simte cumva împiedicat să spună unui preot tânăr chestiuni care sunt de-o viată întreagă, asa că fiind astfel de situatii sau apărând astfel de situatii, care sunt situatii firesti si care nu pot fi trecute adeseori, omul trebuie să-si găsească un preot la care să aibă deschiderea de suflet si să-i spună ceea ce simte el că-l apasă pe suflet sau ceea ce în mod firesc n-ar spune la nimeni. Si atunci ceea ce ar duce la o relatie de felul acesta între duhovnic si credincios ar fi deschiderea de suflet, omul căruia pot eu să-i spun ceva ce n-as spune la nimeni si ceva ce ezit să-mi spun si mie însumi. Pentru că sunt fel de fel de păcate, sunt fel de fel de situatii, pe care oamenii le poartă în suflet si pe care unii le poartă în suflet o viată întreagă si abia la moarte dacă le pot spune. În cazul acesta, motivul de apropiere ar fi deschiderea de suflet. În fata unuia nu ai deschidere de suflet, deci nu poate să-ti fie duhovnic în mod firesc si fată de altul ai deschidere de suflet si acela îti poate fi duhovnic si îti este duhovnic în momentul în care l-ai ales. Apoi, sigur că trebuie să fii încredintat de viata lui morală, să fii încredintat de capacitatea lui de a nu face caz de chestiunile care te privesc pe tine, capacitatea de a tine secretul spovedaniei si poate că e până la urmă si o chestiune de simpatie.

– Părinte, credeti că există sau trebuie să existe o pedagogie a duhovniciei, în sensul că duhovnicul să se raporteze la fiecare în functie de statutul său?

– Da, neapărat. Omul nefiind o fiintă stas, trebuie să îl iei pe fiecare după ceea ce poti întelege despre el, după ceea ce stii despre el. Pe unii îi folosesti cu asprimea, pe altii cu bunătatea. Pe cei mai multi îi folosesti cu bunătatea. Un credincios, de obicei, când merge la un duhovnic, se duce la un părinte, nu se duce la judecător, nu se duce la asupritor, nu se duce la cineva care să dispună cumva de el dinafară, ci se duce la un părinte, care are inimă de părinte. Un duhovnic trebuie neapărat să aibă sau inimă de părinte, si asta e cel mai bine, sau inimă de frate sau inimă de prieten, sau să aibă si inimă de părinte si inimă de frate si inimă de prieten. Un duhovnic trebuie să aibă inimă. Dacă n-are inimă, nu-i duhovnic. Si să-l trateze pe cel care vine cum s-ar trata pe sine însusi sau cum si-ar trata propriii lui copii, dacă are copii.

– Părinte, duhovnicul poate fi consultat sau căutat si în afara spovedaniei?

– Da, si e bine. Sunt lucruri care se spun numai la spovedanie, pentru că păcatele nu se spun, ci se spovedesc – e o vorbă care-mi place foarte mult. Duhovnicul poate fi consultat în chestiuni generale si în afară de spovedanie. Pentru că nu trebuie neapărat să creăm un cadru de spovedanie ca să rezolvăm niste chestiuni care nu trebuie rezolvate neapărat în spovedanie.

– Părinte Teofil, ce înseamnă să fii ucenic?

– Să fii ucenic înseamnă să te lasi îndrumat si modelat. Asta-i situatia de ucenic: să te pleci cu mintea, să nu stii tu mai multe decât cel care te îndrumează. Să faci ceea ce a zis Domnul Hristos: să mergi pe urmele Lui, să-l urmezi pe cel care te îndrumează. Sfântul Apostol Petru, de pildă, la Pescuirea Minunată, a zis către Domnul Hristos: „Toată noaptea ne-am trudit si n-am prins nimic, dar pentru cuvântul Tău arunc mreaja în mare si pentru că zici Tu" (Lc. 5, 5). Asta înseamnă să fii ucenic. De aceea a putut fi Sfântul Apostol Petru ucenic, pentru că s-a plecat cu mintea. Părintele Arsenie Boca zicea că noi avem mintea care discută cu Dumnezeu, în loc să se supună fără discutie. O astfel de minte avea Sfântul Apostol Petru la Cina cea de Taină, când a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?" Si a auzit de la Domnul Hristos: „Ceea ce fac Eu acum tu nu întelegi, dar mai târziu vei întelege" (In. 13, 6-7). S-a împotrivit mai departe si atunci a zis Domnul Hristos: „Dacă nu te voi spăla, nu ai parte cu Mine" (In. 13, 8). De unde întelegem că ucenicia este plecare de minte. Dacă nu te pleci cu mintea, dacă stii tu mai bine, dacă ai tu opinii care te scot de sub ascultarea fată de duhovnic, în cazul acesta sau duhovnicul nu-i duhovnic, sau ucenicul nu-i ucenic. Sau amândouă.

– Părinte, ce este ascultarea de duhovnic si până unde trebuie să meargă ea?

– Ascultarea de duhovnic, într-un fel, ar trebui să fie neconditionată. Dacă stii că-ti vorbeste Dumnezeu, dacă ai constiinta că prin duhovnic îti vorbeste Dumnezeu, atunci nu mai discuti nimic si faci ce ti se spune. Acum, nici duhovnicii nu trebuie să fie pretentiosi, în sensul acesta că ce-a spus el e cuvânt din Evanghelie, ci trebuie să fie cu întelegere fată de neputinta omenească. Trebuie să aibă elasticitate, să nu fie teapăn într-o chestiune, ci să fie binevoitor, întelegător, asa cum este un părinte fată de copil. Pentru că, dacă nu l-ai câstigat dintr-o dată, s-ar putea să-l câstigi cu vremea. Si în cazul acesta trebuie să te ocupi de el, să-l tii aproape de tine, ca să-l poti ajuta mai târziu, dacă nu-l poti ajuta în clipa de fată. Numai dacă sunt niste împotriviri puternice si niste împotriviri care-l înjosesc pe duhovnic în fata credinciosului, adică, dacă credinciosul îl coboară, îl defaimă pe duhovnic, în cazul acesta el nu poate fi duhovnic pentru respectivul si îl îndrumează să se ducă si să-si găsească alt duhovnic pe care-l poate asculta, la care poate să se supună.

– Părinte Teofil, care este rostul păstrării tainei si de către ucenic?

– Cred că ucenicul totusi dispune de ceea ce i se spune, în întelesul că nu trebuie neapărat să nu spună nimănui niciodată ceea ce i s-a spus la spovedanie, mai ales dacă este o îndrumare care poate fi folosită si pentru altul. Eu spun adeseori că Părintele Serafim mi-a spus: „Să te depăsesti si să te dăruiesti". Asta mi-a spus-o în cadrul unei spovedanii. Acum, ca să nu ajungi să scazi cumva cuvântul de îndrumare sau ceea ce ti s-a spus la spovedanie, poti să nu spui că ti s-a spus la o spovedanie. Dar dacă oamenii au întelegere fată de situatii de felul acesta, poti să spui: „Mie, la o spovedanie, mi s-a spus că..." sau „Mi-a spus părintele cutare si cutare lucru". De ce să nu poti spune? Pentru că e o chestiune care depinde de tine e, să zicem, un secret al tău care poate să nu fie secret. Doar dacă ti se încredintează niste lucruri care nu trebuie să le stie nimeni, decât tu si duhovnicul, atunci e altceva. În orice caz, duhovnicul nu poate să spună de la spovedanie ceva ce stie numai de la spovedanie. Poate să-l aducă pe credincios în situatia să-i spună si în afară de spovedanie un lucru, pe care el, apoi, poate să-l folosească într-o anumită situatie. Dar dacă-l stie numai de la spovedanie, atunci nu poate să se refere, să spună undeva că „mie mi-a spus cutare la o spovedanie asta si asta". Chiar dacă un duhovnic opreste un preot, să zicem, să slujească, îl opreste de la slujbă pentru vina pe care o are si acela vine si slujeste cu el însusi, cu duhovnicul care l-a oprit, el nu poate să îi spună lui în afară de spovedanie că „doar te-am oprit de la slujbă si n-ai voie să slujesti". Trebuie să-l primească să slujească cu el si în conditia aceasta: l-a oprit si el vine si slujeste. De ce? Pentru că nu poate să lărgească cumva cadrul de la spovedanie în altă parte si în alte conditii.

 

Interviu realizat la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, 5 octombrie 1997

HOME