– Părinte Teofil, ce este duhovnicul si cine poate să fie duhovnic?
– Domnul nostru
Iisus Hristos a dat puterea legării si dezlegării păcatelor după Sfânta Sa
Înviere, chiar în ziua Învierii Sale, zicând către ucenicii săi: „Luati Duh
Sfânt! Cărora veti ierta păcatele, vor fi iertate, si cărora le veti tine, vor
fi tinute" (In. 20, 22-23). Prin aceasta a împlinit Domnul Hristos o
făgăduintă pe care a dat-o mai întâi Sfântului Apostol Petru, când i-a zis:
„Si-ti voi da cheile împărătiei cerurilor, si oricâte vei lega pe pământ vor fi
legate si în cer si oricâte vei dezlega pe pământ vor fi dezlegate si în
cer" (Mt. 16, 19). Apoi, tot în Sfânta Evanghelie de la Matei avem o
făgăduintă dată de Domnul Hristos ucenicilor Săi, când le-a zis la fel:
„Oricâte veti lega pe pământ vor fi legate si în cer si oricâte veti dezlega pe
pământ vor fi dezlegate si în cer" (Mt. 18, 18), iar făgăduinta aceasta a
împlinit-o în ziua Învierii Sale. Deci, în lumea aceasta există oameni pe care
Domnul Hristos i-a rânduit să fie iertători de păcate. Pentru a primi cineva
iertarea păcatelor trebuie să meargă la oamenii lui Dumnezeu, hotărâti pentru
iertarea păcatelor. Iar ca să poată primi iertarea păcatelor, în conditiile în
care merg la duhovnic, trebuie să-si mărturisească păcatele, să se
mărturisească în primul rând pe ei însisi ca păcătosi, să-si recunoască partea
de vină, în aceasta făcând o dovadă că recunosc că au gresit înaintea lui
Dumnezeu si că sunt vinovati înaintea lui Dumnezeu si că doresc să fie iertati
de păcatele pe care le-au făcut. Preotul care primeste mărturisiri de păcate si
care are puterea iertării păcatelor se numeste preot duhovnic; se numeste
duhovnic, spre deosebire de preotul care nu este duhovnic si care n-are această
calitate de a asculta spovedanii si de a da iertare de păcate. Duhovnicia nu se
dă o dată cu hirotonia, ci se dă printr-o rânduială numită hirotesia de
duhovnic. Preotul primeste puterea iertării păcatelor si primeste calitatea de
ascultător de mărturisiri. Acesta este duhovnicul din punctul de vedere al
dreptului bisericesc si din punctul de vedere al situatiei lui fată de cei care
nu au această situatie, chiar preoti fiind.
– Părinte Teofil, de
ce avem nevoie de un duhovnic, de un îndrumător în viată?
– E bine să avem
duhovnic, pentru că e bine să ne verificăm cu o constiintă străină de
constiinta noastră si cu o constiintă superioară constiintei noastre. Avem
nevoie de un om străvăzător, un om care poate să-si dea seama de niste situatii
pe care noi însine, părtinitori fiind, nu le putem sesiza si nu le putem
rezolva. Si atunci e nevoie de cineva între noi si Dumnezeu, un om al lui
Dumnezeu, care să ne descopere voia lui Dumnezeu, avem nevoie de un om care să
asculte mărturisirile noastre, care pentru noi înseamnă si o usurare
sufletească. Avem nevoie de un om care să stie mai bine decât noi ce trebuie să
facem ca să înlăturăm din viata noastră cele rele si să ne întărim în cele
bune. Asta însă nu înseamnă totdeauna că cel care se spovedeste are si un
duhovnic. Sunt atâtia credinciosi ai nostri care nu au duhovnic, chiar dacă se
spovedesc la un preot duhovnic. Adică nu au un om de care să atârne cumva, un
om pe care să-l consulte în anumite situatii. Cineva care se spovedeste o
singură dată pe an, cum ar fi în postul Pastelui, nu poti să zici că are
duhovnic, ci s-a spovedit la un preot duhovnic. La fel cei care se spovedesc
foarte rar, poate mai rar decât o dată pe an sau chiar dacă se spovedesc de
două, de trei ori pe an, nu poti să zici că au duhovnic, ci au un preot la care
s-au spovedit sau se pot spovedi la mai multi preoti, care au darul
duhovniciei. Duhovnic ai atunci când depinzi de cel care îti este duhovnic,
când ai constiinta că ai un duhovnic, când esti doritor să-i cunosti
îndrumarea, când cauti îndrumare la el. În începuturile crestinismului si mai
ales în începuturile monahismului, erau si călugări fără hirotonie si fără
hirotesie, care erau consultati, care aveau o harismă a duhovniciei si care
erau duhovnici fără să fie si dezlegători de păcate, dar aveau darul
străvederii si puteau să îndrumeze nu numai pe baza unor cunostinte de viată
morală, ci mai ales pe baza unei harisme de cunoastere, pe baza unei
receptivităti fată de voia lui Dumnezeu care se descoperea celor care erau
vrednici să aibă străvedere. Deci, pe vremea aceea, duhovnicia nu era o
functie, ci era o realitate care se baza pe înainte-vedere, pe faptul că cei
care aveau darul acesta erau văzători cu duhul. Or, acum duhovnicia este mai
mult o functie, o situatie care, totusi, e superioară situatiei de a nu
consulta pe cineva, dar nu este ceea ce ar trebui să fie sau ceea ce a fost odinioară.
Credinciosii trebuie, totusi, să aibă un preot în care să se încreadă si prin
constiinta căruia să aibă încredintarea că îi vorbeste Dumnezeu Însusi.
– Părinte Teofil,
dacă cineva consideră că nu face păcate, mai are nevoie de duhovnic?
– Ar avea nevoie de
duhovnic ca să-i descopere că, totusi, are păcate, că face păcate. Pentru că
gândul acesta că nu faci păcate este un gând care-i cam străin de o viată
duhovnicească superioară. Cineva care a ajuns la constiinta că nu face păcate
poate să fie învârtosat sufleteste si să nu-si recunoască păcatele. Si în cazul
acesta are nevoie de cineva care să-i descopere că, totusi, are păcate. Dar,
cineva care are o viată superioară, o viată duhovnicească înaintată poate
ajunge, nu la constiinta că nu face păcate, dar la constiinta că a trecut de
faza aceea în care păcatul e predominant. Noi stim că sunt oameni care
păcătuiesc cu adevărat, adică calcă vointa lui Dumnezeu cu deplină vointă si
stiintă, poate trăiesc chiar într-un sistem de păcătuire, sunt oameni care au
păcatul ca regulă generală si ajung la o învârtosare, încât zic: „Eu n-am nici
un păcat, eu n-am ce spune". În cazul acesta ar fi bine să se consulte cu
un duhovnic ca să stie că face niste lucruri pe care Dumnezeu nu le
binecuvântează si că trăieste într-un sistem de păcătuire si că a ajuns la o
nesimtire, la o învârtosare sufletească. În cazul acesta, duhovnicul îi
descoperă starea în care se găseste, îl face să intuiască niste lucruri, pe
care, din puterea lui nu le poate intui. Si atunci are nevoie de duhovnic, si
în conditia aceasta. Ceilalti, care au o viată superioară, care într-adevăr nu
mai păcătuiesc, pentru că există posibilitatea aceasta, de vreme ce Sfântul
Ioan Evanghelistul, în Epistola sa sobornicească spune că „cel născut din
Dumnezeu nu mai păcătuieste" (I In. 3, 9), adică cel în care Dumnezeu este
stăpân al vietii lui nu mai face păcate, poate avea gânduri străine de
Dumnezeu, străine de viata religioasă, dar sunt gânduri de o clipă, sunt
gânduri care nu sunt păcate. Si într-un caz ca acesta, tot are nevoie de un
duhovnic ca să i se ierte si insuficientele si nedesăvârsirile, eventualele
devieri de la bine, tot ce este negativ si care se iartă împreună cu păcatele
stiute si nestiute si împreună cu greselile care sunt. Asa că un credincios
totdeauna e bine să depindă de un duhovnic.
– Părinte Teofil, de
ce trebuie să ne mărturisim gândurile cu voce unui duhovnic si nu direct lui
Dumnezeu?
– Dacă putem să ne
mărturisim gândurile si direct lui Dumnezeu, si le mărturisim de fapt, de vreme
ce avem trebuintă si de iertarea păcatelor, care se dă prin mijlocitor, asezat
de Dumnezeu pentru iertarea păcatelor, e nevoie să ne si mărturisim gândurile.
Toate negativele câte le avem, e nevoie să le mărturisim, pentru ca cel care
dezleagă păcatele să stie dacă situatia este aceea pe care o prezintă
credinciosul si ca să ierte păcatele, trebuie să stie ce anume trebuie să
ierte. Mărturisirea păcatelor este un mijloc prin care omul contestă păcatul,
adică nu doreste să fie sub puterea păcatului. E o mărturisire, nu numai în
sensul că spui ceva, ci este o mărturisire despre faptul că nu doresti să fii
sub asuprirea păcatului. Sunt unii credinciosi care nu au puterea să-si
mărturisească păcatele, se spovedesc adeseori si totusi tăinuiesc anumite
păcate. Si acesta este un semn că ei nu sunt de acord cu păcatul. Iar când, cu
ajutorul lui Dumnezeu, reusesc să îsi mărturisească toate păcatele, atunci a
biruit asupra păcatului si atunci are cu adevărat usurare.
– Părinte Teofil,
cum ne alegem duhovnicul? Ce trebuie să căutăm la un duhovnic?
– Mai întâi de toate
se consideră că orice preot fiind duhovnic, orice preot care-ti vine-n fată, si
mai ales un preot care conduce comunitatea din care faci parte, este duhovnicul
tău sau poate fi duhovnicul tău. Deci, cei mai multi dintre credinciosi nu fac
deosebire între preot duhovnic si preot care nu-i duhovnic si nu stiu cei mai
multi dintre credinciosi deosebirea aceasta, pentru că în majoritatea
parohiilor din tara noastră în special, preotii sunt si duhovnici. Si mai ales
în Ardeal. Preotii sunt duhovnici, primesc duhovnicia îndată după hirotonie si
în cazul acesta credinciosii se pot spovedi la orice preot duhovnic si sunt
îndemnati să se spovedească la duhovnicul care conduce parohia din care fac
parte. Numai că există si niste ezitări si anume, oamenii în vârstă de obicei
ezită să se spovedească la un preot tânăr, desi un preot tânăr este mai mare
decât un om în vârstă de ani si care nu e preot si nu are duhovnicie. Dar
există o ezitare, am putea zice, într-un fel firească. Un om în vârstă se simte
cumva împiedicat să spună unui preot tânăr chestiuni care sunt de-o viată
întreagă, asa că fiind astfel de situatii sau apărând astfel de situatii, care
sunt situatii firesti si care nu pot fi trecute adeseori, omul trebuie să-si
găsească un preot la care să aibă deschiderea de suflet si să-i spună ceea ce
simte el că-l apasă pe suflet sau ceea ce în mod firesc n-ar spune la nimeni.
Si atunci ceea ce ar duce la o relatie de felul acesta între duhovnic si
credincios ar fi deschiderea de suflet, omul căruia pot eu să-i spun ceva ce
n-as spune la nimeni si ceva ce ezit să-mi spun si mie însumi. Pentru că sunt
fel de fel de păcate, sunt fel de fel de situatii, pe care oamenii le poartă în
suflet si pe care unii le poartă în suflet o viată întreagă si abia la moarte
dacă le pot spune. În cazul acesta, motivul de apropiere ar fi deschiderea de
suflet. În fata unuia nu ai deschidere de suflet, deci nu poate să-ti fie
duhovnic în mod firesc si fată de altul ai deschidere de suflet si acela îti
poate fi duhovnic si îti este duhovnic în momentul în care l-ai ales. Apoi,
sigur că trebuie să fii încredintat de viata lui morală, să fii încredintat de
capacitatea lui de a nu face caz de chestiunile care te privesc pe tine,
capacitatea de a tine secretul spovedaniei si poate că e până la urmă si o
chestiune de simpatie.
– Părinte, credeti
că există sau trebuie să existe o pedagogie a duhovniciei, în sensul că
duhovnicul să se raporteze la fiecare în functie de statutul său?
– Da, neapărat. Omul
nefiind o fiintă stas, trebuie să îl iei pe fiecare după ceea ce poti întelege
despre el, după ceea ce stii despre el. Pe unii îi folosesti cu asprimea, pe
altii cu bunătatea. Pe cei mai multi îi folosesti cu bunătatea. Un credincios,
de obicei, când merge la un duhovnic, se duce la un părinte, nu se duce la
judecător, nu se duce la asupritor, nu se duce la cineva care să dispună cumva
de el dinafară, ci se duce la un părinte, care are inimă de părinte. Un
duhovnic trebuie neapărat să aibă sau inimă de părinte, si asta e cel mai bine,
sau inimă de frate sau inimă de prieten, sau să aibă si inimă de părinte si
inimă de frate si inimă de prieten. Un duhovnic trebuie să aibă inimă. Dacă
n-are inimă, nu-i duhovnic. Si să-l trateze pe cel care vine cum s-ar trata pe
sine însusi sau cum si-ar trata propriii lui copii, dacă are copii.
– Părinte,
duhovnicul poate fi consultat sau căutat si în afara spovedaniei?
– Da, si e bine.
Sunt lucruri care se spun numai la spovedanie, pentru că păcatele nu se spun,
ci se spovedesc – e o vorbă care-mi place foarte mult. Duhovnicul poate fi
consultat în chestiuni generale si în afară de spovedanie. Pentru că nu trebuie
neapărat să creăm un cadru de spovedanie ca să rezolvăm niste chestiuni care nu
trebuie rezolvate neapărat în spovedanie.
– Părinte Teofil, ce
înseamnă să fii ucenic?
– Să fii ucenic
înseamnă să te lasi îndrumat si modelat. Asta-i situatia de ucenic: să te pleci
cu mintea, să nu stii tu mai multe decât cel care te îndrumează. Să faci ceea
ce a zis Domnul Hristos: să mergi pe urmele Lui, să-l urmezi pe cel care te
îndrumează. Sfântul Apostol Petru, de pildă, la Pescuirea Minunată, a zis către
Domnul Hristos: „Toată noaptea ne-am trudit si n-am prins nimic, dar pentru
cuvântul Tău arunc mreaja în mare si pentru că zici Tu" (Lc. 5, 5). Asta
înseamnă să fii ucenic. De aceea a putut fi Sfântul Apostol Petru ucenic,
pentru că s-a plecat cu mintea. Părintele Arsenie Boca zicea că noi avem mintea
care discută cu Dumnezeu, în loc să se supună fără discutie. O astfel de minte
avea Sfântul Apostol Petru la Cina cea de Taină, când a zis: „Doamne, Tu să-mi
speli mie picioarele?" Si a auzit de la Domnul Hristos: „Ceea ce fac Eu
acum tu nu întelegi, dar mai târziu vei întelege" (In. 13, 6-7). S-a
împotrivit mai departe si atunci a zis Domnul Hristos: „Dacă nu te voi spăla,
nu ai parte cu Mine" (In. 13, 8). De unde întelegem că ucenicia este
plecare de minte. Dacă nu te pleci cu mintea, dacă stii tu mai bine, dacă ai tu
opinii care te scot de sub ascultarea fată de duhovnic, în cazul acesta sau
duhovnicul nu-i duhovnic, sau ucenicul nu-i ucenic. Sau amândouă.
– Părinte, ce este
ascultarea de duhovnic si până unde trebuie să meargă ea?
– Ascultarea de
duhovnic, într-un fel, ar trebui să fie neconditionată. Dacă stii că-ti vorbeste
Dumnezeu, dacă ai constiinta că prin duhovnic îti vorbeste Dumnezeu, atunci nu
mai discuti nimic si faci ce ti se spune. Acum, nici duhovnicii nu trebuie să
fie pretentiosi, în sensul acesta că ce-a spus el e cuvânt din Evanghelie, ci
trebuie să fie cu întelegere fată de neputinta omenească. Trebuie să aibă
elasticitate, să nu fie teapăn într-o chestiune, ci să fie binevoitor,
întelegător, asa cum este un părinte fată de copil. Pentru că, dacă nu l-ai
câstigat dintr-o dată, s-ar putea să-l câstigi cu vremea. Si în cazul acesta
trebuie să te ocupi de el, să-l tii aproape de tine, ca să-l poti ajuta mai
târziu, dacă nu-l poti ajuta în clipa de fată. Numai dacă sunt niste
împotriviri puternice si niste împotriviri care-l înjosesc pe duhovnic în fata
credinciosului, adică, dacă credinciosul îl coboară, îl defaimă pe duhovnic, în
cazul acesta el nu poate fi duhovnic pentru respectivul si îl îndrumează să se
ducă si să-si găsească alt duhovnic pe care-l poate asculta, la care poate să
se supună.
– Părinte Teofil,
care este rostul păstrării tainei si de către ucenic?
– Cred că ucenicul
totusi dispune de ceea ce i se spune, în întelesul că nu trebuie neapărat să nu
spună nimănui niciodată ceea ce i s-a spus la spovedanie, mai ales dacă este o
îndrumare care poate fi folosită si pentru altul. Eu spun adeseori că Părintele
Serafim mi-a spus: „Să te depăsesti si să te dăruiesti". Asta mi-a spus-o
în cadrul unei spovedanii. Acum, ca să nu ajungi să scazi cumva cuvântul de
îndrumare sau ceea ce ti s-a spus la spovedanie, poti să nu spui că ti s-a spus
la o spovedanie. Dar dacă oamenii au întelegere fată de situatii de felul
acesta, poti să spui: „Mie, la o spovedanie, mi s-a spus că..." sau „Mi-a
spus părintele cutare si cutare lucru". De ce să nu poti spune? Pentru că e
o chestiune care depinde de tine e, să zicem, un secret al tău care poate să nu
fie secret. Doar dacă ti se încredintează niste lucruri care nu trebuie să le
stie nimeni, decât tu si duhovnicul, atunci e altceva. În orice caz, duhovnicul
nu poate să spună de la spovedanie ceva ce stie numai de la spovedanie. Poate
să-l aducă pe credincios în situatia să-i spună si în afară de spovedanie un
lucru, pe care el, apoi, poate să-l folosească într-o anumită situatie. Dar
dacă-l stie numai de la spovedanie, atunci nu poate să se refere, să spună
undeva că „mie mi-a spus cutare la o spovedanie asta si asta". Chiar dacă
un duhovnic opreste un preot, să zicem, să slujească, îl opreste de la slujbă
pentru vina pe care o are si acela vine si slujeste cu el însusi, cu duhovnicul
care l-a oprit, el nu poate să îi spună lui în afară de spovedanie că „doar
te-am oprit de la slujbă si n-ai voie să slujesti". Trebuie să-l primească
să slujească cu el si în conditia aceasta: l-a oprit si el vine si slujeste. De
ce? Pentru că nu poate să lărgească cumva cadrul de la spovedanie în altă parte
si în alte conditii.
Interviu
realizat la Mănăstirea Brâncoveanu de la
Sâmbăta de Sus, 5 octombrie 1997