– Părinte Teofil, de ce credeti că este asa de greu exercitiul ascezei, al
înfânării, pentru omul, chiar crestin, al acestui sfârsit de veac?
– Cred că este greu
pentru că si tentatiile sunt multe si mult mai multe decât odinioară. Astăzi
există, pe lângă comoditatea care nu se potriveste cu crucea pe care cere
Domnul Hristos să ne-o purtăm si multe tentatii care răscolesc, care excită si
este greu să ocolesti pricinile, pe care odinioară nu le aveau oamenii în fată.
Sunt atâtia oameni care mărturisesc că le vin în fată, mai ales vara, când
oamenii sunt mai putin îmbrăcati, lucruri care îi scormonesc din obisnuitul lor
în care ar fi dacă n-ar apărea astfel de lucruri si atunci, sigur că e mai greu
să te înfrânezi, să ocolesti situatiile acestea de răscolire.
– Ce este, în
conceptia Bisericii noastre, asceza?
– Asceza este un
exercitiu, este o angajare pentru disciplina sufletească si trupească, este ca
un fel de gimnastică a sufletului si a trupului. Biserica noastră este prin ea
însăsi ascetică. Cere omului post, a fixat zile anume de post, zile în care nu
se poate mânca orice. Or, faptul acesta de a alege o mâncare de post, de o
mâncare care nu se poate mânca într-o zi de post, deja este o asceză, este o
angajare în asceză. Bineînteles că mai ales la început, după ce intră omul în
rânduiala Bisericii si o are în vedere nu se mai pune problema. Cineva care
este obisnuit cu postul, nu-si mai pune problema că ar putea si să nu
postească. Cineva care stie de zilele de post nu ocoleste zilele de post sau nu
asteaptă alte zile, că ele vin si asa după zilele de post si atunci se poate
mânca orice. Deci, asceza este o chestiune care îl angajează pe om într-o
lucrare de disciplină sufletească si trupească.
– Putem vorbi de o
asceză a trupului si de o asceză a sufletului?
– Da. Putem vorbi si
de o asceză a trupului si de o asceză a sufletului, desi numai în conceptia
noastră despărtim sufletul de trup, pentru că în realitate noi nu cunoastem
sufletul despărtit de trup sau trupul despărtit de suflet. Pentru că dacă noi
vedem un trup mort, să zicem, un cadavru, în realitate în existenta umană
sufletul nu este pus într-un cadavru pe care îl însufleteste, ci trupul face
parte integrantă din ceea ce este omul. Asa că noi în realitate nu cunoastem
cum e sufletul fără trup, nici trupul fără suflet.
– Părinte Teofil, ce
este paza simturilor?
– Paza simturilor
este grija de a nu-ti băga în minte, în constiintă, lucruri care vin prin
simturi si care pot să tulbure asezarea mintii. Un sfânt din Grecia, care a
trăit la Sfântul Munte, Sfântul Nicodim Aghioritul, a scris o carte intitulată
„Paza celor cinci simturi", o carte adresată unui episcop, care i-a cerut
lucrul acesta si în care el îl învată pe episcopul respectiv cum să-si păzească
vederea, auzul, mirosul, gustul, pipăitul, îi dă anumite îndrumări, îi spune ce
greseli poate să facă cineva prin simturi. De exemplu, cum ar fi acum, el nu a
avut în vedere lucrurile acestea pentru că nu erau pe vremea lui, să privesti
la televizor sau la cinematograf lucruri care după aceea, intrând în suflet te
urmăresc, te asupresc, vin ca o obsesie. În Pateric se spune despre un părinte
trăitor în pustie că trei ani de zile a fost luptat de o imagine a unei fete
arabe care aduna spice după secerători. Or, părintii aveau în vedere lucrul
acesta si ei au îndrumat pe credinciosi să-si păzească simturile de lucrurile
care ar putea să le fie dăunătoare. În Filocalie, de fapt, se spune că nu
simtul e vinovat, ci simtul este ca o poartă prin care ajunge în constiintă,
ajunge la creier, la inimă, la simtire, o imagine, o situatie care n-ar fi în
constiinta noastră dacă n-ar fi poarta aceasta a simturilor, dar nu simturile
sunt vinovate pentru aceasta, ci felul cum se raportează cineva la cele pe care
le primeste în minte. Eu am cunoscut, de exemplu, un cetătean, care nici nu
vede, nici nu aude. E groaznic să nu poti să comunici cu un om de acesta. El de
fapt a fost demutizat până la urmă. S-au ocupat de el mai multi oameni, în
principal o profesoară pe care am avut-o si eu si care aproape că nu putea
spune cum, ce metode a folosit pentru a intra prin simtul pipăitului în
constiinta lui, la care normal s-ar fi putut ajunge, dacă simturile ar fi fost
sănătoase prin văz si prin auz. Or, să înveti pe cineva să vorbească fără să
audă cuvântul e un lucru extraordinar, e un eroism, ai putea zice, al celui
care se ocupă de asa ceva. Dar e groaznic să stai în fata unui om care nu poate
să-si exprime viata lăuntrică pentru că-i lipsesc simturile. E mult mai simplu,
de exemplu, când lipseste un anumit simt si poti să te folosesti de celelalte.
De exemplu, cineva care nu vede. E adevărat că nu poate ajunge niciodată să
cunoască lucrurile pe care ceilalti le cunosc prin vedere. Dar poate să
înteleagă lucrurile în măsura în care le pot întelege cei care ar putea să le
înteleagă si fără să folosească vederea. Dar în principal, fiecare simt aduce
ceva ce tine de el si care nu poate fi înlocuit de alt simt. Noi, când zicem
paza simturilor, nu ne gândim la înlăturarea simturilor, ci ne gândim la
disciplinarea lor. Avem în vedere grija de a introduce în sufletul nostru, în
viata noastră interioară, numai lucruri care sunt pozitive si care pot
îmbunătăti, pot îmbogăti viata sufletească. Dacă eu, de exemplu, acum vorbesc,
vorbesc având în vedere că cel care îmi stă în apropiere mă aude, că cei care
ascultă află de la mine lucruri pe care le pot afla pentru că au simtul
auzului. Eu am posibilitatea să emit cuvintele pentru că m-a lăsat Dumnezeu si
ne-a lăsat Dumnezeu pe toti care puteam face aceasta ca să putem vorbi. Deci,
Dumnezeu însusi a avut în vedere simturile ca mijloace de comunicare si ca
mijloace de receptare. Si prin aceasta există posibilitatea ca omul să se îmbogătească.
Deci e un mare dar de la Dumnezeu să ai simturile toate. În rugăciunile de
multumire după împărtăsire noi ne rugăm lui Dumnezeu să ne lumineze numărul
celor cinci simturi. Contăm pe faptul că avem cinci simturi. Chiar dacă ai
numai patru, să zicem că-ti lipseste unul, tot asa zici: „numărul celor cinci
simturi îl luminează". De ce?... Pentru că stii că ceea ce-ti lipseste ar
trebui să nu-ti lipsească sau ar fi bine să nu-ti lipsească si nu zici numărul
celor patru simturi, pe care le am eu îl luminează, ci zici numărul celor cinci
simturi îl luminează, contând pe aportul pozitiv al fiecăruia dintre cele cinci
simturi. Asceza nu este altceva decât o punere în rânduială a simturilor, decât
o disciplinare, în asa fel încât să introducem în constiinta noastră, în
existenta noastră intimă, lăuntrică ceea ce putem primi prin simturi din afara
noastră.
Trebuie să multumim
lui Dumnezeu că ne putem îmbogăti sufleteste prin mijlocirea simturilor care
trebuie doar disciplinate, nu trebuie expandate, nu trebuie înlăturate, ci
trebuie puse la lucru prin ceea ce stim noi că este pozitiv în existenta
noastră. De aceea, având patru simturi, nu zicem numărul celor patru simturi îl
iluminează, ci „numărul celor cinci simturi îl iluminează", pentru că
fiecare aduce aportul lui în viata spirituală.
– Părinte, cât de
important este ocolirea pricinilor de cădere?
– Dragă, nici nu se
poate spune cât de important este ocolirea pricinilor patimilor sau ocolirea
pricinilor care încarcă viata, care aduc obsesii în suflet. Este unul dintre
cele mai importante mijloace de îmbunătătire sufletească, de curătire
sufletească, la drept vorbind. Pentru că îmbunătătirea sufletească începe cu
înlăturarea negativului, cu înlăturarea răului. Si aceasta o face asceza, ne
pune în situatia de a ocoli pricinile, de a nu da prilej de înmultire a
ispitelor. Adică omul se îmbracă si pentru el, si pentru altul. Nu se îmbracă
numai pentru el si dintr-o necesitate de a se apăra de frig, ci se îmbracă si
dintr-o cuviintă, din cuviinta aceasta de a nu scoate în evidentă lucruri care
ar putea în mintea altora, ajungând prin vedere, de pildă, să aducă gânduri
inferioare. Faptul de a nu privi la lucruri necuviincioase, de a nu citi cărti
excitante s.a.m.d., toate acestea sunt o asceză până la urmă. Oamenii trebuie
să fie de acord cu asceza si să dorească s-o folosească pentru binele lor
sufletesc, pentru limpezirea lor lăuntrică, pentru înlăturarea gândurilor care
se împlântă în minte si de multe ori nu le poti scoate.
– Care credeti că
sunt păcatele si patimile cele mai frecvente la tinerii de astăzi?
– Cele legate de
sexualitate sunt cele mai frecvente. După aceea sunt cele legate de afirmare,
de mândrie, de lene, de mânie, toate patimile sunt frecvente, dacă cercetezi
bine lucrurile.
Interviu realizat la
Mănăstirea Brâncoveanu / de la Sâmbăta de Sus
în 3 mai 1998 si difuzat în 18 februarie 1999
la Radio România Actualităti, în cadrul emisiunii
„Cuvânt si suflet"
HOME