Taina mãrturisirii

– Pãrinte Teofil, realitatea în care trãim este agitatã, este durã si ne marcheazã trupeste si sufleteste. Unii apeleazã la psiholog, altii la preot. Ce diferentã este între o sedintã la psiholog si spovedanie?

– O sedintã la psiholog este la nivelul omului, o spovedanie este cu implicatiile harului dumnezeiesc. Bineînteles cã un necredincios n-are ce sã caute la duhovnic si acela poate fi îndrumat la psiholog. Însã psihologul este om ca noi, poate sã înteleagã niste lucruri mai bine datoritã preocupãrilor pe care le are, dar cineva care merge la psiholog nu are smerenie, plecare de minte si alte lucruri pe care trebuie sã le aibã un credincios care merge la duhovnic. Duhovnicul nu vorbeste numai în numele lui personal, ci vorbeste în numele lui Dumnezeu, îi dã posibilitatea credinciosului care se spovedeste sã înteleagã anumite lucruri pe care el nu le întelege fãrã îndrumarea duhovnicului. Cineva care se spovedeste îsi recunoaste pãcatele, patimile, greselile, insuficientele, devierile, nedesãvârsirile. Pe toate acestea, le recunoaste nu numai în raport cu el însusi, cu sufletul sãu, ci le recunoaste în raport cu Dumnezeu, care este dãtãtorul a tot binele. Un credincios care se spovedeste nu-si enumerã sau nu-si pomeneste doar, nu-si etaleazã negativele din sufletul sãu, ci le si detestã, vrea sã nu le aibã, vrea sã aibã virtuti împotriva patimilor, vrea sã aibã împlinirea poruncilor împotriva pãcatelor si, mai presus de toate, vrea sã i se steargã orice fel de rãutate, sã fie iertat de Dumnezeu si binecuvântat de Dumnezeu, îsi doreste sã primeascã de la Dumnezeu harul de a putea sã-si limpezeascã viata si sã înlãture toate chipurile rãutãtii din sufletul lui. Asa ceva însã nu se întâmplã cu cel care n-are credintã în Dumnezeu si care nu are nici constiinta pãcatului. Acela, ducându-se la psiholog, cautã doar niste rezolvãri la mãsurile omului, cu puterea omului si atâta tot.

– În legãturã cu spovedania, cum ar trebui sã ne pregãtim pentru spovedanie? Unele persoane urmeazã anumite chestionare de spovedanie, iar altele asteaptã sã fie întrebate de preot. Ce rol are examenul de constiintã?

– Chestionarele de spovedanie au doar rostul sã atragã atentia asupra unor rele pe care ar fi putut sã le facã cel ce vrea sã se spovedeascã, asupra unor rele pe care el oricum trebuie sã le ocoleascã si sã se sileascã sã nu le facã. Eu cred cã cineva care se spovedeste nu trebuie sã urmãreascã un chestionar de spovedanie. Sunt în cãrtile de rugãciuni niste îndrumãri scurte în legãturã cu spovedania si sunt pomenite si unele pãcate. De obicei, la spovedanie omul spune ceea ce îl apasã, ceea ce îl preocupã, ceea ce-i dã nedumeriri, nemultumiri, îi dã un fel de pedeapsã din partea constiintei. Si de aceea e bine ca omul sã se cerceteze, nu numai pentru spovedanie, ci sã îsi cerceteze sufletul si sã îsi cunoascã negativele cât mai des, chiar în fiecare zi. Seara, e bine sã ne facem un examen de constiintã si sã retinem, în urma examenului de constiintã, ceea ce este rãu în viata noastrã. Si apoi, când vine vremea de spovedanie, avem cumva precizate lucrurile care trebuie mãrturisite si pentru care dorim si îndrumare si pentru care dorim si iertare.

– Pãrinte Teofil, o altã problemã de lãmurit ar fi cât de des trebuie sã ne spovedim sau, altfel spus, când e bine sã mergem la duhovnic pentru mãrturisirea gândurilor sau a faptelor rele?

– Biserica îi îndrumã pe credinciosi sã se spovedeascã în cele patru posturi. În posturile mai lungi este practica sã se spovedeascã credinciosii cel putin de douã ori, adicã la începutul si la sfârsitul postului. Asta în legãturã cu postul pregãtitor pentru Sfintele Pasti si cu postul pregãtitor pentru Crãciun, pentru sãrbãtoarea Nasterii dupã trup a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Se pot spovedi credinciosii si mai des, când doresc, când simt nevoia, când au ceva de spus, pot sã se spovedeascã. Eu cred cã cel mai bine este ca credinciosii sã se spovedeascã o datã pe lunã. În mãnãstiri e rânduialã ca vietuitorii mãnãstirii sã se spovedeascã o datã pe sãptãmânã. Nu existã o regulã propriu-zis, ci fiecare trebuie sã-si aleagã el timpul pentru spovedit, intervalul între spovedanii, dar, în orice caz, în cele patru posturi de peste an sã se spovedeascã.

– Pãrinte, la spovedanie, cât de mult trebuie sã intrãm în amãnunte, în detalii, sau cât de general putem sã ne mãrturisim pãcatele?

– La spovedanie trebuie sã avem grijã sã fim întelesi. Adicã sã nu spunem lucrurile în asa fel încât sã nu le înteleagã preotul care ascultã spovedania. În cazul când chestiunile nu sunt destul de lãmurite, preotul poate sã întrebe si de amãnunte, de exemplu, despre frecventa pãcatului respectiv, când l-a fãcut ultima datã, ce consecinte are pentru cel care se spovedeste faptul de a fi fãcut cutare sau cutare pãcat. Credinciosii care se spovedesc des, însã, si care duc o viatã îngrijitã, în general nu prea au ce spune la spovedanie. Eu mã bucur totdeauna când n-au oamenii de spus la spovedanie si nu scormonesc în gândurile lor, în simtirile lor doar asa ca sã aibã omul ceva de spus. Si îmi dau seama cã unii dintre cei care se spovedesc cautã ceva de spus, dar nu au realmente ceva de spus. Vin totusi ca sã primeascã iertarea pãcatelor si eventual ca sã primeascã îndrumare. Mai vin unii asa, si din dorinta de a vorbi cu duhovnicul. Chiar mie mi s-a întâmplat de foarte multe ori, cã au venit oameni care s-au spovedit de curând în altã parte si au ajuns si la mine. Si când i-am întrebat de ce au venit la mine la spovedit, au spus cã „am vrut pãrinte sã fiu mai aproape de dvs., sã-mi spuneti si dvs. un cuvânt de învãtãturã, am venit, e-adevãrat cã n-am ceva de spus, dar am tinut sã mã spovedesc si la dvs".

– Pãrinte, care este rolul canonului dat de duhovnic dupã spovedanie?

– Duhovnicul când dã canon trebuie sã se gândeascã sã îl ajute pe om sã scape de pãcatele pe care le-a mãrturisit si atunci îi dã posibilitatea sã se preocupe de îndreptarea lui proprie si îi dã mai mult posibilitatea de a se interesa el însusi de mijloacele care îl ajutã sã trãiascã mai aproape de Dumnezeu. Pot fi canoane date în general, de exemplu, post cu ajun, cu nemâncare pânã la amiazã, cu ajun de toatã ziua... Postul, în general, pune în atentia credinciosului rânduielile lui Dumnezeu si disciplina. Poate fi un canon de interes pentru credinciosul care-l face si totodatã, si pentru societatea în care trãieste, de pildã, milostenie fatã de cei care au trebuintã de ajutor, mângâiere fatã de cei întristati, interesare pentru cei care au trebuintã de ajutor. Si aceasta ne ajutã si pentru a ne apropia de Dumnezeu, si pentru a ne apropia de oameni. Apoi, existã canoane care privesc ocolirea pricinilor care duc la pãcate si anume, îndrumarea credinciosilor de a nu citi cãrti necuviincioase, reviste necuviincioase, de a nu se uita la filme cu necuviinte, de a nu se duce acolo unde nu-i binecuvântarea lui Dumnezeu, la baruri de noapte, la discoteci, la locuri unde, mie îmi place sã spun cã îi gura iadului. În sfârsit, sunt si credinciosi la care nu trebuie sã le mai dai un canon special, pentru cã ei deja sunt angajati într-o viatã religioasã autenticã si atunci n-are rost sã le mai dai ceva anume de fãcut pentru ceea ce spun ei, care, la drept vorbind, n-are nici o pondere si nu-i caracterizeazã. În cazul acesta nu dãm nici un canon. Apoi, mai sunt oameni care au de suferit, au greutãti de dus si suferintele lor sunt ele însele un canon, pentru cã le-a dat Dumnezeu canon.

– Pãrinte, este conditionatã împãrtãsania de spovedanie? Adicã, dacã vrem sã ne împãrtãsim cu Trupul si Sângele Domnului, trebuie sã ne spovedim neapãrat înainte?

– Nu de fiecare datã. Pentru cã dacã te-ai spovedit si duci o viatã care te recomandã în general si nu mai ai ceva de spus la spovedanie, nu trebuie neapãrat sã te spovedesti, dat fiind faptul cã Sfânta Împãrtãsanie se dã si pentru iertarea pãcatelor si spre viata de veci. Deci, iertarea pãcatelor se primeste si prin împãrtãsire, nu trebuie neapãrat s-o primesti prin spovedanie ca sã o primesti apoi prin împãrtãsire. Eu personal socotesc cã, dacã un credincios se spovedeste o datã pe lunã si nu face un lucru care sã fie socotit cu adevãrat pãcat, adicã nu face un rãu cu deplinã vointã si stiintã, ar putea sã se împãrtãseascã foarte bine si cu spovedania aceea care a fãcut-o. Si la vremea potrivitã sã se spovedeascã din nou si cu aceeasi spovedanie sã se împãrtãseascã si pe mai departe, pânã când ajunge în situatia în care trebuie neapãrat sã se spovedeascã, dar, oricum, e bine ca cel putin o datã pe lunã sã-si facã omul o rânduialã în sensul acesta de a se spovedi.

– Pãrinte Teofil, în încheierea interviului nostru, vã rog sã ne spuneti care sunt foloasele si roadele spovedaniei în viata credinciosului?

– Credinta noastrã este o credintã despovãrãtoare. Sfânta spovedanie ne despovãreazã de pãcate, de insuficiente, de tot ce este negativ, ne tine în legãturã cu Dumnezeu, ne pune în atentia lui Dumnezeu si pune pe Dumnezeu în atentia noastrã, ne face mai cu grijã de a ocoli ceea ce este negativ în viata noastrã, în special pãcatele, care sunt cãlcãri ale legii lui Dumnezeu cu deplinã vointã si stiintã. Multi dintre credinciosii nostri au rezolvat chestiunea aceasta. Asta nu înseamnã cã nu pot avea totusi niste insuficiente, niste greseli, niste nedesãvârsiri, care toate sunt negative si toate trebuie rezolvate, dar eu personal cred cã e necesarã Sfânta Spovedanie ca sã i se ierte omului toate pãcatele stiute si nestiute, ca sã aibã omul constiinta cã s-a întâlnit cu Dumnezeu si cã a primit prin Sfânta Spovedanie darul iertãrii si asa sã poatã duce o viatã cât mai lipsitã de nedumeriri, de neliniste. Pentru cã noi, la slujba Sfântului Maslu îl mãrturisim pe Domnul Hristos ca dãtãtor de liniste sufleteascã: „Cel ce miluiesti cu linistirea".

– Pãrinte Teofil, vã multumim si vã dorim multã sãnãtate si bucurie.

– Dumnezeu sã ne-ajute la toti.

Interviu înregistrat în Bucuresti la 4 decembrie 1997

HOME