Pocãinta cu fata spre viitor

Iubiti credinciosi, Sfânta Spovedanie are darul de a ne pune în fata constiintei noastre si cele rele de odinioarã si cele bune pe care le dorim si le asteptãm. Este o mare bucurie pentru noi sã ne putem face o cercetare de constiintã si la spovedanie, si în afarã de spovedanie, sã ne observãm pe noi însine, sã ne vrem mai buni, mai ca Hristos. Adicã sã ne modelãm, nu numai în raport cu noi însine cã ne vrem mai buni, ci sã ne modelãm mai ales în raport cu Domnul Hristos, cel îngãduitor, care a iertat femeia pãcãtoasã, care a gãsit o solutie spre binele unei alte femei pãcãtoase si a iertat-o, care a pretuit cei doi bani ai vãduvei, care a avut în vedere pe toti cei care au fãcut ceva bun si frumos în aceastã viatã, a lãudat, de pildã, pe omul acela care s-a întors dupã ce a fost vindecat de leprã. Sunt niste lucruri care ar trebui sã le avem în vedere mai mult si mai bine, si mai ales când este vorba de Sfânta Spovedanie. E foarte simplu asa sã spui niste insuficiente, niste greseli. Or, important este, nu atât sã faci o pocãintã cu fata spre trecut, ci important este sã faci o pocãintã cu fata spre viitor, adicã cu dorinta de a fi mai bun, mai blând si smerit cu inima, cum a spus Domnul Hristos, ca sã ne învãtãm de la El sã fim ca samarineanul, milostivi, binevoitori fatã de omul care are trebuintã de ajutorul nostru, sã fim ca sutasul din Capernaum, cu credintã, cu nãdejde, cu iubire si cu smerenie. Pentru cã oameni de felul acesta intrã în împãrãtia lui Dumnezeu. Sã ne punem problema recunostintei asa cum a pus-o Domnul Hristos când a spus cã astepta si El aceeasi recunostintã de la toti cei vindecati (Lc. 17, 18). Sã ne gândim la Iosif din Arimateea, care a fost cinstitor al Mântuitorului într-o vreme când ceilalti nu-L cinsteau, când atâta lume s-a lepãdat de El, când oamenii L-au condamnat pe Domnul Hristos, Iosif din Arimateea a vrut sã-I arate cinste Mântuitorului înmormântându-L cu cinste. E o mãrturisire si în împrejurãri în care cei din jur nu sunt de acord cu tine. Sunt unii credinciosi de-ai nostri care au o jenã sã-si facã cruce când trec pe lângã o bisericã si nu se gândesc cã Iosif din Arimateea s-a dus la Pilat si a zis sã-i îngãduie sã înmormânteze pe Cel pe care, de fapt, Pilat l-a condamnat. Si nu a fost foarte usor sã te duci sã spui unuia care l-a condamnat pe Domnul Hristos cã vrei sã-L cinstesti pe Domnul Hristos. Si totusi s-a dus si L-a cinstit pe Domnul Hristos.

Mie mi-e foarte la inimã sfântul si dreptul Iosif, cel care a fost logodnicul Preasfintei Fecioare. Despre Iosif e scris putin în Evanghelie, dar e un lucru minunat sã stii din ceea ce s-a scris, cã Iosif a fost delicat si n-a vrut s-o vãdeascã. Delicatetea aceasta este extraordinarã. Si nu-i delicatetea, sã zicem, Fiului lui Dumnezeu întrupat, ci delicatetea unui om. Si pânã la urmã i s-a descoperit de cãtre îngerul binevestitor cã cele ce s-au petrecut cu Maica Domnului sunt lucruri mai presus de fire si a luat-o sã-i fie sotie cu adevãrat, în legalitate sotie. Lucru pe care l-a rânduit Dumnezeu. Gânditi-vã ce-ar fi fost ca Sfânta Fecioarã sã nu fie într-o însotire si totusi sã aibã un copil. Si atunci Dumnezeu le-a rânduit toate. Stie Dumnezeu ce sã facã. Dar e foarte, foarte frumos de observat si de retinut cã Maica Domnului n-a cãutat niciodatã sã se afirme cu cele specifice ei, cu cele care tineau de ea, ci toate le-a lãsat în seama lui Dumnezeu. Si toate le-a primit asa cum le-au gândit oamenii din jurul ei, cum le-au putut gândi, si iatã cã Dumnezeu ne conduce la niste întelegeri. Nu cred cã poate cineva sã fie nepãsãtor fatã de faptul cã, de pildã, atunci când l-a întâlnit pe Domnul Hristos la templul din Ierusalim, Maica Domnului a zis: „Iatã, tatãl Tãu si eu îngrijorati Te cãutãm" (Lc. 2, 48). Cine? „Tatãl Tãu". Pãi, nici un tatã cã drept îi cã Iosif n-a fost tatãl Domnului Hristos. Si totusi, Maica Domnului a zis: „Iatã, tatãl Tãu si eu îngrijorati Te cãutãm". Asta face smerenia. Asa se acoperã omul cu smerenie. Lucruri de felul acesta ar trebui sã ne preocupe si pe noi la spovedit. Adicã cât suntem de delicati, cât suntem de binevoitori, cât suntem de îngãduitori, cât suntem de întelegãtori fatã de neputinta omeneascã, cât suntem de învãluitori, cât suntem de revãrsãtori, dacã privim pe omul de lângã noi ca cel care îl reprezintã pe Domnul Hristos, ca cel cu care Domnul Hristos are o legãturã, cã îl ajutãm pe cel de lângã noi slujindu-I si Domnului Hristos. Sunt niste lucruri care ar trebui sã ne preocupe mai mult la spovedanie. Si atunci, poate cã am avea ceva de spus. Pentru cã altfel, si trebuie sã recunoastem, cei care se spovedesc des nu mai au ce spune cã a jignit pe cineva, cã a fost nepãsãtor, cã a bruscat si treburi din acestea, deja sunt lucruri, sã zicem asa, groase. Trebuie sã ne mai gândim si la lucruri din acestea de subtirime sufleteascã. Dacã îi cuprinzi pe oameni în rugãciune, dacã îi cuprinzi pe oameni în sfera sufletului tãu, dacã te raportezi si la strãini ca la rudele dupã trup, dacã nu faci deosebire între unii si altii, niste lucruri care bineînteles cã sunt insuficiente, nu sunt pãcate asa încât, dacã le ai, gata ai cãzut din dar. Nu este asa. Totusi, când e vorba sã-L urmezi pe Domnul Hristos si sã-i urmezi pe cei aproape de Domnul Hristos trebuie sã te silesti sã fii ca ei. Pentru cã nu poti s-o urmezi pe Maica Domnului, de exemplu, afirmându-te, cu orice te-ai afirma. Nu poti sã urmezi pe dreptul Iosif care era acoperitor de rele, sã zicem, când a considerat cã e vorba de rele, a fost acoperitor de rele, n-a fost vãditor de rele. Nu poti sã-i urmezi femeii cananeence dacã nu esti stãruitor în rugãciune si tare în credintã. Nu poti sã urmezi samarineanului milostiv, dacã te gândesti mai mult la ce sã-ti rãmânã decât la ce poti sã dai. Sunt niste lucruri care, as zice eu, pentru cei care sunt înaintati în viata spiritualã, ar trebui sã fie niste preocupãri de îmbunãtãtire sufleteascã. Mie îmi pare bine cã se pun probleme din acestea: cã ce-i mai bine sã faci, sã te duci la mãnãstire sau sã te cãsãtoresti. Sunt toate bune. Însã, sã stiti cã Dumnezeu, de fapt, nu asteaptã de la oameni sã fie cãlugãri, nu asteaptã de la oameni sã fie cu viatã de familie, ci asteaptã sã fie oameni care sã fie corecti, oameni care sã-I slujeascã Lui. Si cei care-I slujesc cu viatã de familie, Îi slujesc dupã rânduiala lãsatã de Dumnezeu si dupã rânduiala imprimatã în existenta umanã. Cei care se fac cãlugãri Îi slujesc lui Dumnezeu într-o altã modalitate. Toti însã sã fim preamãritori de Dumnezeu si sã ducem o viatã care sã ne recomande în fata lui Dumnezeu. Eu vã doresc sãrbãtori fericite si cu cât mai multã bucurie, vã doresc cât mai multã limpezime sufleteascã, cât mai multã luminã în minte, în suflet, cât mai multã bunãtate, cât mai multã iubire. Toate acestea sã ne ajute Dumnezeu sã le avem, ca sã ne putem împãrtãsi de darurile lui Dumnezeu, care se revarsã pentru cei buni, pentru cei iertãtori, pentru cei întelegãtori pentru neputinta omeneascã. Dumnezeu sã ne-ajute.

– Pãrinte, vã rugãm, dacã puteti sã ne mai faceti o datã distinctia dintre pãcat, patimã, gresealã, insuficientã.

– Pãcatul este fapta rea sau gândul rãu sau cuvântul rãu, prin care se calcã voia lui Dumnezeu cu deplinã vointã si stiintã. De exemplu, stii cã vointa lui Dumnezeu este sã nu furi si tu furi. În cazul acesta-i pãcat.

Dacã furi pentru cã esti iubitor de avere, nu-ti trebuie, dar furi pentru cã esti iubitor de avere, sã zicem, atunci înseamnã cã ai ajuns la o patimã, patima iubirii de avere sau iubirii de arginti. E o deprindere în rãu care te angajeazã prin ea spre fapte rele. Asta este patimã. Adicã ceva care te asupreste, ceva care nu te lasã sã fii liber în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. E patimã, esti pãtimitor, esti bolnav de rãutatea respectivã.

Greseala este atunci când nu stii cã un lucru este rãu si tu îl faci totusi. De pildã, nu stii cã-n 29 august se mãnâncã de post si mãnânci de dulce. Dar cineva ti-atrage atentia: „Vai, tu mãnânci de dulce?...Pãi, ãsta-i pãcat". El zice cã-i pãcat si tu trebuie sã stii cã-i gresealã. Pentru cã tu n-ai fãcut-o din gândul de a încãlca o poruncã, ci ai fãcut-o din nestiintã. Dar dacã-ti atrage cineva atentia cã nu-i bine, de-atunci încolo sã nu mai faci greseala aceasta. Pentru cã se zice cã omul întelept nu greseste si a doua oarã în aceeasi chestiune.

Insuficiente sunt lucruri pe care nu le putem împlini dintr-o deprindere, dintr-o nepãsare, dintr-o neluare aminte. N-ajungem, n-avem tãria sã ne angajãm asa cum ar trebui si cât ar trebui. Vrem sã facem un bine si ne simtim împiedicati sã-l facem. Aceasta este o insuficientã.

Nedesãvârsiri sunt toate lucrurile care stirbesc cumva deplinãtatea. Fatã de aceste lucruri trebuie sã avem îngãduintã. Bineînteles cã noi nu vrem sã avem nici un fel de lucru negativ în noi, dar nu trebuie sã exagerãm lucrurile si sã ne gândim cã, uite, sunt foarte jos cu viata pentru cã am o întrelãsare sau cã am avut aceastã neluare aminte. Noi trebuie sã avem grijã si sã ne silim sã fim corecti si, dacã ne silim sã fim corecti, toate vin pe rând, si vom ajunge acolo unde vrea Dumnezeu sã fim si unde vom putea sã fim fiecare dintre noi. Pentru cã nu oricine poate fi cu credinta, sã zicem, Sfântului Maxim Mãrturisitorul, ca sã i se taie mâna si sã i se taie limba si el totusi sã rãmânã în credinta sa. Nu toti putem sã avem credinta mucenicilor. Fiecare dintre noi ne angajãm în mãsura la care suntem si Dumnezeu ne primeste si ne ocroteste si ne dã situatii care sã nu cearã mai mult decât putem noi sã facem. Dacã nu suntem în stare sã fim mucenici, ne fereste Dumnezeu de cãderile pe care le-am avea în fata unor situatii grele, ca acelea la care n-am putea face fatã. Dar, eu cred cã cel mai bine este, atunci când este vorba de raportarea noastrã la Dumnezeu, sã stim cã Dumnezeu este Tatãl nostru, cã Dumnezeu e bun, cã Dumnezeu e iubire, cã Dumnezeu ne cuprinde în iubirea Lui, cã Dumnezeu este binevoitor, adicã sã nu uitãm niciodatã partea aceasta. Sã nu ne gândim la Dumnezeu atâta, cã-i judecãtor si cã-i rãsplãtitor de rele. Desi, si lucrurile acestea intrã cumva în componenta raporturilor noastre cu Dumnezeu, dar sã contãm mai ales pe lucrul acesta: cã Dumnezeu este Tatãl nostru, asa ni l-a arãtat Domnul Hristos, asa-L stim; cã Mântuitorul e fratele nostru, asa ni S-a prezentat, asa-L stim; cã Duhul Sfânt înmulteste binele în viata noastrã, asa ni S-a decoperit si asa este. Adicã, sã avem în vedere pozitivismul vietii crestine.

Cuvânt rostit la Biserica Sfântul Nicolae, Paraclis Universitar din Bucuresti, înainte de spovedanie, în Postul Crãciunului, 1998

HOME