– Părinte Teofil, ce
este prietenia?
– Prietenia, dacă e
să răspund la această întrebare, poate că nu răspund privind esenta prieteniei,
desi o să vorbesc si despre asta... Dacă mă întreabă cineva ce este prietenia,
gândul care-mi vine mai întâi în minte este: prietenia este un dar, un dar de
la Dumnezeu. Este o relatie care depăseste toate relatiile existente între
oameni în această lume. Este o relatie aparte, o relatie care aduce aminte
cumva de realitatea Raiului, aduce ceva din cer pe pământ, prietenia fiind o
relatie de bucurie. Se spune că, relatiile de rudenie sunt cele pe care le ai
pentru că nu poti să nu le ai, în sensul că vii într-un mediu care înseamnă
rudenie, în niste relatii pe care nu le poti schimba, dar prietenia este o
relatie pe care ti-o rânduiesti singur. S-ar putea zice că rudele ni le dă
Dumnezeu si prietenii ni-i alegem noi. Prietenia este o relatie în care esenta
este iubirea si respectul reciproc. Deci, iubirea reciprocă si respectul
reciproc. În esenta prieteniei se uneste iubirea si respectul, nu numai iubire
sau numai respect, ci iubire si respect, dar din amândouă părtile. Prietenia
este cu reciprocitate. Nu poti să zici că esti prieten cu cineva care nu-ti
răspunde la iubire cu iubire si la cinstire cu cinstire.
– Părinte Teofil,
există cealaltă jumătate hărăzită nouă? Cum recunoastem persoana cu care ne vom
petrece viata?
– Nu există o metodă
de împrietenire, dar există multi prieteni în lumea aceasta. Fiecare dintre noi
trebuie să simtă consonanta pe care o are cu persoana cu care urmează să-si
petreacă cealaltă vreme a vietii sale si aceasta se realizează pe bază de ceea
ce numim noi simpatie. Adică e plăcerea de a fi cu persoana pe care o ai în
vedere. Nu-i o situatie pe care o determini altfel decât determini în general
relatiile în lumea aceasta. Prin faptul că stai de vorbă, prin faptul că-ti
place cum vede lucrurile, că există un fond comun, care de fapt nu se
realizează prin convorbiri, ci există o atractie pe care n-o poti avea fată de
altcineva sau si fată de altcineva. Toate acestea te duc să te opresti la
cineva anume. Si e bine ca atunci când te opresti să ai si niste motive, să
zicem asa, care vin în completarea acestei situatii de fond, acestui fond
comun. Dar, în orice caz, ceea ce contează cel mai mult si mai mult este faptul
că te simti bine, că te simti atasat, că te simti atras, că te simti angajat în
prietenia cu persoana care urmează să îti fie, se zice, cealaltă jumătate, dar
de fapt nu este o jumătate, pentru că fiecare îsi mentine întregimea si în
căsătorie, dar pentru că Biserica întemeiată pe cuvântul Domnului Hristos
socoteste viata de familie ca un singur trup, ca un organism care constă din
două suflete si din două trupuri, nu înjugate, ci conjugate. În cazul acesta se
poate vorbi si despre cealaltă jumătate. Numai că nu s-ar putea zice că cei
care nu au si cealaltă jumătate, deci nu au viată de familie, sunt numai
jumătate.
– Părinte, dacă doi
tineri s-au hotărât pentru căsătorie, cum trebuie să-si petreacă vremea până la
cununie?
– Relatiile între un
băiat si o fată care urmează să se căsătorească trebuie să fie relatii în care
să predomine spiritul si relatiile trebuie să fie acelea care sunt între o fată
si o soră. Celelalte sunt în plus, dacă sunt, si nu e bine să fie, pentru că
relatiile celelalte pe care le implică unii în prietenia care nu mai e
prietenie, ci anticipare a căsătoriei, nu tin de prietenie, ci tin de
căsătorie.
– Părinte Teofil,
cum se aleg nasii si ce rol au ei?
– Nasii în general
se aleg... Hai să zicem altfel. Nasii în general nu se aleg, ci se oferă, se
oferă în sensul acesta că dacă părintii au fost cununati de niste nasi, fiii de
obicei sunt cununati de fiii nasilor. Asa se obisnuieste si e bine când e asa.
Când nu poate fi asa sau când s-ar găsi altă modalitate, atunci trebuie
neapărat să fie o întelegere ca nu cumva să fie cineva supărat că părăsesti
nasii de pe curte, cum se zice pe la noi pe la tară. În cazul când nasii n-ar
vrea să fie nasi, adică fiii nasilor, atunci e altceva. Dar dacă ei vor să fie
si pot să fie, în cazul acesta e bine să tii seama de nasi, să ai respect fată
de nasii părintilor, ca să ai si tu în continuare nasii tăi în raport cu cei ai
părintilor. Dacă nu e asa, si nu e nici o supărare că nu e asa, atunci nasii
ti-i alegi tot asa: după simpatia pe care o ai fată de ei, după viata morală pe
care o duc, după ceea ce reprezintă ei din punct de vedere religios. Pentru că
chestiunea nasilor este o chestiune care tine de credintă, de religie.
– Părinte Teofil, ce
înseamnă viata în doi? Trebuie să existe o rânduială în viata conjugală?
– Ar trebui să
existe în sensul acesta că dacă sunt doi, să se orienteze unul după altul,
să-si coordoneze viata unul în folosul celuilalt, să caute fiecare fericirea
celuilalt, să caute fiecare să fie fericit, pentru că e fericit cel de lângă
el. Să nu intervină niste calcule, că aici am dat mai mult, tu ai dat mai
putin, fiecare vine cu ce are si fiecare oferă cât are, în prietenie si-n
familie în continuarea prieteniei fiind ca-n vasele comunicante: fiecare toarnă
cât are si totul se nivelează si nu se mai stie care a turnat mult si care a
turnat putin.
– Părinte Teofil, pe
ce se bazează trăinicia într-o familie?
– În primul rând pe
credinta în Dumnezeu, pe legătura în numele Tatălui si al Fiului si al
Sfântului Duh, care se face la Logodnă si la Cununie. Aceasta este ceea ce tine
familia neîntreruptă. Si apoi, nici unul să nu caute să aibă o viată particulară
a lui, nici din punct de vedere duhovnicesc. „Unirea credintei si împărtăsirea
Sfântului Duh cerând, pe noi însine si unii pe altii si toată viata noastră lui
Hristos Dumnezeu să o dăm" este principiul care îl găsim la liturghie si
la cununie. Deci, la Liturghie si la Cununie, nu numai la Liturghie, ci si la
Cununie, ca un principiu dătător de unitate si mentinător al unitătii. Sigur că
se pot ivi si lucruri care nu favorizează unitatea, dar, în cazul acesta, de la
început trebuie insistat ca să se înlăture tot ceea ce se împotriveste unirii.
– Părinte, cum se
poate trece peste momentele de criză din familie?
– Păi, momente de
criză în familie n-ar trebui să existe câtă vreme există iubirea, care le
rezolvă pe toate. Dacă sotii sunt cu respect si cu iubire unul fată de altul,
nu trebuie să apară vreo criză între ei. Numai că omul e om, e nedesăvârsit, e
neputincios, pot să intervină si lucruri nedorite, dar în cazul acesta trebuie
de la început observate si de la început înlăturate. Rugăciunea comună în
familie ajută mult, participarea la sfintele slujbe, spovedania, împărtăsirea
cu Sfintele Taine, toate acestea duc la mentinerea unitătii. Si mai ales, dacă
ai început un început bun. Pentru că sunt foarte multi, chiar dintre
credinciosi, care îsi creează niste relatii de familie cu niste persoane
necredincioase si în cazul acesta nu poate avea un program religios în familie,
si de la început sunt niste carente care nu asigură unirea.
– Părinte, în
încheierea interviului nostru, vă rugăm să ne spuneti ce rol au copiii într-o
familie si dacă sunt ei tinta sau scopul căsătoriei.
– Cununia implică
nasterea de copii, în sensul că la slujba Cununiei se spune: „Pentru ca să se
veselească ei la vederea fiilor si a fiicelor lor, Domnului să ne rugăm, pentru
ca să li se dea lor bucuria nasterii de prunci buni si purtare fără prihană în
viată, Domnului să ne rugăm, pentru ca să li se dea lor cumpătare si întelegere
trupească si sufletească, Domnului să ne rugăm, pentru ca să fie binecuvântati
ei în deplină întelegere si în credintă tare, pentru ca să li se dea lor fii
spre mostenirea neamului..." Deci, toată slujba Cununiei este străbătută
si de ideea că cei care se căsătoresc trebuie să aducă în lumea aceasta, cu
darul lui Dumnezeu, copii, prin care să se realizeze si unirea lor mai multă
decât dacă n-ar fi copiii, care sunt o sinteză a celor doi. Credinta în
Dumnezeu îti arată ce ai de făcut si copiii vin ca un dar de la Dumnezeu, ca o
binecuvântare a familiei, ca o angajare în prezent si în viitor si în vesnicie pentru
binele societătii în care familia îsi desfăsoară existenta.
Interviu
realizat la Bucuresti în octombrie 1998