Despre boalã si suferintã

– Pãrinte Teofil, ce este boala? Este rodul pãcatului sau este o încercare de la Dumnezeu?

– Boala, ca orice fel de suferintã, este o realitate, bineînteles nedoritã, o problemã nerezolvatã, de aceea este o problemã si este o tainã; este o realitate, în primul rând o realitate nedoritã, în sensul cã boala nu este conformã cu firea, este ceva adãugat, deviere de la ceea ce gândim noi cã este normal. Este o realitate nedoritã în sensul cã nimeni nu urmãreste sã se îmbolnãveascã si toti cei care sunt bolnavi, care ajung sã fie bolnavi doresc sã se facã sãnãtosi, normalã fiind sãnãtatea. Este o problemã, în sensul cã nu avem un rãspuns satisfãcãtor la ceea ce este suferinta în general si deci, nu avem un rãspuns satisfãcãtor în ceea ce priveste boala ca manifestare de suferintã. Nu stim, în general, nici cauzele bolii si nici sensul pe care îl are boala ca suferintã, nu stim care este scopul bolii, dar ne raportãm în diferite feluri la aceastã problemã si totdeauna cu dorinta de a o rezolva. În conceptia religioasã a Vechiului Testament, boala este de cele mai multe ori o pedeapsã pentru pãcat, deci cauza bolii este pãcatul. Asa au gândit boala ca urmare a pãcatului cei care s-au confruntat cu Dreptul Iov, cel ce ajunsese sã pãtimeascã, sã fie si bolnav, între altele, si în cartea Iov se prezintã o convorbire între Iov si prietenii sãi pe temeiul faptului cã boala este generatã de pãcat. În Deuteronom, Cartea a cincea a lui Moise, avem afirmatii fãcute de Dumnezeu prin Moise în acest sens, cã cei binecuvântati de Dumnezeu nu vor avea de suferit boli, iar cei blestemati de Dumnezeu pentru pãcatele lor vor avea de suportat diferite boli. În Noul Testament existã, de asemenea, raportare la boalã si la pãcat, de pildã în istorisirea minunii vindecãrii slãbãnogului din Capernaum se constatã cã cel dintâi cuvânt pe care l-a spus Domnul Hristos omului ce I-a fost pus înainte de cãtre cei patru insi: „Îndrãzneste, fiule, pãcatele tale sunt iertate", api i-a dat Domnul Hristos vindecare, iar vindecarea este arãtatã în textul Evangheliei ca o consecintã a faptului cã celui care s-a vindecat i s-au iertat pãcatele. Asta în legãturã cu vindecarea slãbãnogului de la Capernaum. Iar în legãturã cu vindecarea slãbãnogului de la Vitezda aflãm din Evanghelia de la Ioan cã omul acela care s-a fãcut sãnãtos prin puterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, s-a întâlnit cu Domnul Hristos în Templul din Ierusalim, iar Domnul Hristos i-a spus: „De acum sã nu mai gresesti ca sã nu ti se întâmple ceva rãu", deci si aici este o legãturã între pãcat si boalã. Totusi, e sigur cã la boalã nu ajung numai pãcãtosii, ci ajung si dreptii, si în cazul acesta bolii nu-i premerge pãcatul; ne-am putea gândi în acest sens la suferintele lui Iov, la boala pe care a suportat-o Dreptul Iov, ne-am putea gândi foarte bine la suferintele Sfântului Apostol Pavel, la bolile pe care le-a avut de suportat el, care era plãcut lui Dumnezeu si care, totusi, a avut de suferit, poate mai mult, ca sã se arate statornicia lui în credintã si în legãturã cu Dumnezeu, ca sã fie un exemplu de suportare a bolilor. Este interesant de constatat cã cei vechi, nestiind de cauze microbiene ale bolilor, n-au fãcut vreun fel de referire la felul acesta asa cum ar face astãzi omul modern care stie cã unele boli au drept cauzã agenti patogeni, agenti microbieni. Ceea ce stiau cei vechi era doar faptul cã cel binecuvântat de Dumnezeu n-are de suportat sau dacã suportã o boalã, o suportã pentru cã îngãduie aceasta Dumnezeu cu vreun scop oarecare, cu vreun scop moral, dar în cele mai multe cazuri boala se socoteste ca urmare a pãcatului, mai ales de pe urma constatãrii cã boala a venit în lume dupã sãnãtate, a venit în lume dupã ce mai întâi omul a avut o sãnãtate deplinã si a venit ca un fel de pedeapsã pentru cãderea în pãcat, deci boala este în urma cãderii în pãcat.

– Pãrinte Teofil, omul fiind alcãtuit din trup si suflet, putem vorbi în acelasi timp de boli ale sufletului si boli ale trupului?

– Da, se poate vorbi de boli care privesc în mod special trupul. Lãcomia poate duce la boli de stomac, de ficat. Betia poate duce la fel la boli de ficat, fumatul duce la cancer pulmonar, desfrâul duce la boli ale desfrânãrilor…

– Dar celelalte patimi, cum ar fi mândria sau slava desartã?

– Mândria si slava desartã nu duc direct la boalã; s-ar putea ajunge de la mândrie la nebunie, sã zicem, la orgoliu puternic, la ceva ce depãseste normalul mândriei, dar, în orice caz, mândria e un temei de deviere în sensul acesta al unor consecinte care înseamnã nebunie, iesire din sine…

– Asemenea si în cazul mâniei.

– Mânia poate duce, de exemplu, la boli fizice, chiar la paralizii, pentru cã se angajeazã toatã firea omului si se pot declansa niste rãutãti care au consecinte în alcãtuirea umanã.

– Pãrinte Teofil, referitor la bolile trupesti sau la bolile sensibile pe care noi le sesizãm si le întelegem ca atare, mai ales la cazurile grave, incurabile, la boli chinuitoare (cancer, SIDA), ce atitudine trebuie sã aibã un crestin autentic?

– Un crestin autentic trebuie sã ia toate ca din mâna lui Dumnezeu, adicã dacã ai ajuns la o boalã, înseamnã cã boala la care ai ajuns îti este necesarã pentru mântuire, dacã boala respectivã nu te desfiinteazã ca om, iar dacã te desfiinteazã ca om prin dureri chinuitoare, prin alterãri ale mintii, în cazul acesta nu putem spune nimic, pentru cã dacã omul este desfiintat nu mai poate sã foloseascã situatia ca atare ca pe un mijloc în favoarea lui. Am spus cã boala, totusi, este si o tainã. Sunt lucruri inexplicabile: în momentul în care o boalã te desfiinteazã, îti ia capacitatea de gândire, îti anuleazã dorinta de împotrivire când te vezi, eventual desfiintat sau nu, mãcar nici nu poti sã-ti dai seama în ce situatie ai ajuns, lucrul acesta este inexplicabil. Inexplicabile sunt bolile incurabile, inexplicabile sunt bolile care desfiinteazã capacitatea omului, care desfiinteazã pe om ca om, si la fel bolile copiilor sunt inexplicabile. Ca sã suferi în situatia de copil, ca unul care n-ai prilejuit, nu ai provocat boala respectivã si totusi o ai. E inexplicabil, noi trebuie sã recunoastem din cer pânã-n pãmânt faptul cã suferinta n-are o explicatie satisfãcãtoare, este o problemã nerezolvatã si nerezolvabilã în multe cazuri chiar din punct de vedere al înlãturãrii suferintei, al înlãturãrii bolii, în cazul nostru, dar este inexplicabilã, si atunci când nu poate fi rezolvatã, este inexplicabilã ca realitate. În orice caz, noi nu avem o explicatie satisfãcãtoare a bolii, dar când e vorba de o boalã pe care o putem duce si care nu ne desfiinteazã ca oameni, în cazul acesta trebuie sã ne gândim cã dacã am ajuns la suferinta respectivã, ne este de folos si poate fi un ajutor spre îmbunãtãtirea sufleteascã.

– Chiar si atunci, pãrinte, când, de exemplu, se ajunge într-o situatie de a rãmâne infirm de vedere, de o mânã, de un picior, în anumite accidente, sã spunem?

– Da, si atunci omul care-i crestin si care stie cã perii capului nostru toti sunt numãrati, trebuie sã foloseascã aceastã situatie spre îmbunãtãtirea lui sufleteascã. Numai asa poate dovedi cã are o credintã realã în Dumnezeu. Cine n-are credintã, nu poate sã se raporteze în felul acesta, dar cineva care are credintã, trebuie sã îsi poarte crucea ca sã urmeze Domnului Hristos.

– Pãrinte Teofil, ce pãrere aveti vizavi de transplantul de organe? Un crestin poate accepta sã doneze sau sã primeascã organe în timpul vietii sau dupã moarte?

– Chiar acum de curând au fost un tatã cu un fiu, fiul avea nevoie de un rinichi si tatãl era dispus sã-i ofere copilului unul dintre cei doi rinichi ai lui. Mi-a plãcut gestul tatãlui, desi nu stiu dacã eu personal as putea ajunge în situatia sã ofer un organ cuiva ca sã trãiascã el mai departe în lumea aceasta prin ceea ce pot eu sã-i ofer. De fapt, ar trebui cu totii sã avem capacitatea aceasta adoptatã, fãrã sã fie deosebit de religios, nu din motive religioase, ci din motive de paternitate, e dispus sã-i ofere fiului sãu un organ. Eu cred cã se poate oferi un organ si în viatã, si dupã moarte, nu se mai pune problema, în fond, cã nu mai esti tu cel care dispui de organele tale, se poate oferi cine are tãria moralã ca sã facã lucrul acesta. Poate sã-l facã ca o jertfã, desi nu stiu dacã e chiar jertfã în toate cazurile. Poate sã fie o jertfã în sensul cã suportã omul o operatie si dupã aceea se poate trãi, de exemplu, fãrã un rinichi, se poate trãi ca si cu doi rinichi, nu mai este o jertfã dupã aceea, dar atunci poate sã fie o jertfã, atunci când te supui la operatia respectivã. În rest, ai bucuria cã ai putut sã ajuti pe cineva si acel cineva e un membru al familiei tale, e o bucurie sã-l vezi trãind lângã tine, prin ceea ce ai putut tu sã-i oferi. Nu cred cã e un lucru rãu sã oferi un organ care poate sã fie pentru binele altuia.

– În Occident sau peste Ocean existã deja posibilitatea de a opta încã din viatã si acest lucru se înscrie chiar pe buletin ca în alte situatii extreme, de exemplu de accident, sã poti sã donezi un organ. Cum vi se pare aceastã atitudine?

– Nu stiu acum din punct de vedere moral cum se poate categorisi aceastã situatie, pentru cã sunt oameni care ar putea sã-si ofere organele contra cost, pe bani.

– Existã si asa ceva!

– Da, sigur cã da. Si în cazul acesta nu stiu dacã mai poate fi vorba de o jertfã sau de un act moral valabil si lãudabil.

– Gândul meu, de fapt, vreau sã ajungã pânã la Parusie, când vom învia, cum va fi?

– Când vor învia cei care vor fi transformati, ei se vor face deplin sãnãtosi, desi existã în lumea aceasta oameni care se nasc cu un singur rinichi functionabil.

– Dar dacã se face un transplant de rinichi la un astfel de om?

– Unde merge rinichiul acela care s-a fãcut. Nu s-a discutat niciodatã chestiunea aceasta si cred cã nici nu trebuie discutatã. Trebuie sã ne gândim pur si simplu cã Dumnezeu când reface alcãtuirea umanã o reface perfect.

– Referitor la tratarea unei boli, ce primeazã mai mult, sfatul medicului sau sfatul duhovnicului?

– Si unul, si altul, adicã sunt oameni care tin la sfatul medicului, pentru cã nu au o credintã în Dumnezeu si atunci nu au pe ce sã se bazeze, decât pe sfatul medicului. Sunt alti oameni care se lasã mai mult în seama lui Dumnezeu si nu tin atât la sfatul medicului si sunt oameni care tin seama si de una si de alta si eu cred cã asta ar trebui luat în considerare. Dacã e nevoie de o operatie, de pildã, operatia e bine sã se facã si omul sã se refacã de pe urma operatiei si sã-si ducã viata mai departe în conditiile omului la care s-a intervenit spre bine. Sunt oameni care dacã ar renunta la operatie ar muri si în cazul acesta nu cred cã este bine sã tinã seama, de exemplu, de sfatul unui duhovnic, care ar zice ca totusi sã lupti cu acea operatie. Eu am întâlnit un caz din acesta în Moldova. La mãnãstirea Agapia m-a întrebat (sunt de atunci vreo 30 de ani) m-a întrebat o maicã ce sã facã pentru cã ea avea nevoie de o operatie de apendicitã si duhovnicul ei îi spune sã nu se opereze. Asa cã trebuie sã ai discernãmânt si nu trebuie sã-i întrebi pe cei care au o îngustime de gândire sau privesc lucrurile dintr-o perspectivã la mãsurile cãreia tu n-ai ajuns ca om, care ar trebui sã te lasi în seama lui Dumnezeu. Câtã vreme existã posibilitatea de a folosi un tratament eficient, de pildã, astãzi nu mai moare de turbare nici un om care are judecatã, cum mureau oamenii înainte de a se descoperi serul antirabic. Si în cazul acesta, cred cã fiecare dintre noi trebuie sã aibã în vedere realitãtile date, cã un om credincios are si un sfat al duhovnicului care îi dã o mai multã putere, pentru cã cineva care are credintã în Dumnezeu poate face mai usor lucrurile care trebuie fãcute în anumite situatii. De pildã, mai ales douã lucruri nu le poate face un om fãrã credintã: sã creascã copii buni si sã suporte o suferintã grea. Cineva care are o suferintã grea de suportat si are si sfatul sã rabde suferinta respectivã, nu fãrã sã intervinã în sensul acesta de a-si ameliora suferinta, pentru cã dacã existã posibilitatea aceasta sã-ti ameliorezi suferinta si nu vrei sã ti-o ameliorezi, nu cred cã e bine. Bine e atunci când suporti ceea ce nu poti înlãtura. Dacã ai o boalã si vrei sã scapi de ea e foarte firesc. Biserica, de pildã, se roagã pentru sãnãtatea si mântuirea credinciosilor, se roagã pentru Întâistãtãtorul bisericesc si nu numai pentru el, ci si pentru toti si pentru toate, pentru toti credinciosii si pentru toate credincioasele, sã fie întregi, cinstiti, sãnãtosi, îndelungati în zile, sã-si trãiascã viata în pace, deci se roagã pentru binele oamenilor. Sau, de pildã, spunem la slujbã „Sfârsit crestinesc vietii noastre fãrã durere, neînfruntat, în pace, rãspuns bun la înfricosãtoarea judecatã a lui Hristos sã cerem". Biserica nu vrea ca credinciosii sã sufere, dar dacã ajung totusi la suferintã pentru judecãtile nestiute nouã ale lui Dumnezeu, atunci îi îndeamnã pe credinciosi sau sã facã ce pot face sã scape de suferintã sau dacã au vreo suferintã de care nu pot scãpa, sã o suporte cu rãbdare, pentru cã este crucea vietii lor, este mântuirea lor. Sunt oameni care, nu ca performantã, ci ca situatie, pot face abstractie de anumite împiedicãri pe care le au prin infirmitatea pe care o au de dus, fie cã au venit cu ea în lumea aceasta, fie cã i-a întâmpinat în existenta lor. E foarte usor sã vorbesti despre suferinta altuia, despre ce ar trebui sã facã el, mai greu este când tu însuti esti atins de o suferintã, de o îngrãdire, de o boalã, de o boalã incurabilã, de o boalã suportabilã; atunci lucrurile se schimbã putin si trecem de la teorie la practicã si practica nu totdeauna se potriveste cu teoria.

– Pãrinte, sunt multe boli care provoacã suferinte îngrozitoare, chiar insuportabile. Credeti cã este îndreptãtitã recurgerea la eutanasie?

– Cred cã nu-i îndreptãtitã recurgerea la eutanasie, desi poate cã eutanasia ar fi o rezolvare în stare sã considere cã interventia aceasta de a scurta suferinta, pentru cã totusi se ajunge în cele din urmã la moarte, poate cã ar fi totusi o rezolvare, dar asta este o pãrere personalã, dacã ar fi sã provoc eu o etapã de eutanasie, bineînteles cã n-as provoca.

– Dar referitor la metodele de tratament ale unei boli, acceptati si credeti cã un crestin poate apela si la tehnici neconventionale cum ar fi homeopatia, acupunctura?

– Sigur cã da. Sunt totusi mijloace de întremare a fiintei umane, de ce sã nu poatã face apel la tot ceea ce se poate face pentru binele omului? Oamenii, în general, nu sunt încã obisnuiti cu chestiunea aceasta si se pot face si multe lucruri care sã-i însele pe oameni, se pot prezenta unii care au, stiu eu, practica aceasta de a ajuta pe oameni si de fapt o fac pentru bani sau pentru avantaje ale lor, nu pentru avantaje ale bolnavului. Pot fi si lucruri de felul acesta, însã, în general, acolo unde omul are încredere cã poate fi ajutat, se poate duce si la acupuncturã, si la bioenergie, si la orice unde poate câstiga un spor de bine pentru viata lui personalã, asa cum te duci la un izvor de apã termalã, la izvoare de apã mineralã si te poti folosi de acestea, cam asa te poti duce si la un bionergetician, dacã acela este om serios si dacã simti cã îti foloseste la ceva interventia lui.

– Referitor la om serios, credeti cã e foarte importantã, si aceasta ar fi o ultimã întrebare, persoana medicului pe mâna cãruia te angajezi?

Da, eu cred cã da. Vedeti ce se întâmplã când e vorba de un om în care ai încredere, asta-i o chestiune a ta, nu-i o chestiune a lui, fiecare se prezintã pe sine ca unul în care poti avea încredere, însã tu personal îti cauti omul în care poti avea încredere, însã la suferintã omul încearcã pe toate, se duce oriunde, unde aude de ceva spre bine, se duce, cautã, pentru cã fiecare dintre oameni, dintre oamenii normali, doreste sã scape de asuprirea suferintei.

Interviu realizat la Mãnãstirea Brâncoveanu / de la Sâmbãta de Sus, 17 septembrie 1999

HOME