– Mass-media este în societatea contemporană vârful de lance care dirijează
si informează, care provoacă si schimbă opinii, atitudini, mentalităti. În
acest context, as vrea să vă întreb, Părinte Teofil, care credeti că ar fi
rolul unui post de radio al Bisericii? Poate el sau trebuie să devină un mijloc
de misiune, de informare si formare a unor constiinte crestine autentice?
– Dacă nu are în
vedere formarea unei constiinte crestine, dacă nu are în vedere informarea
fiilor Bisericii, dacă nu are în vedere misiunea, nu are rost să existe un post
de radio al Bisericii. Acesta este temeiul unui post de radio al Bisericii,
să-i angajeze pe oameni, să fie un fel de misiune dirijată de acest post de
radio. Să se propovăduiască Cuvântul lui Dumnezeu, să se propovăduiască
Evanghelia prin acest post de radio. Există posturi de radio ale
neoprotestantilor – „Vocea Evangheliei", îmi place acest nume. Asa trebuie
să avem si noi, să avem o voce a Evangheliei interpretată ortodox.
Pentru că, în
general, cei care au un post de radio îsi manifestă credinta lor până acolo
încât nu admit nimic altceva decât credinta lor. Nu auzi la un post de radio
neoprotestant zicându-se: „Mărire Tatălui si Fiului si Sfântului Duh",
desi si ei ar putea să spună asa ceva foarte simplu. Chiar dacă nu-si fac
semnul Sfintei Cruci, ar putea să zică: „Mărire Tatălui si Fiului si Sfântului
Duh". Ei sunt încrâncenati în sensul acesta.
Si noi cred că
trebuie să avem un specific al nostru si insist, dar nu în asa fel încât să nu
mai putem admite ceva bun din altă parte.
– Credinta vine prin
crez (Rm. 10, 7). În acest sens, părinte Teofil, care credeti că este avantajul
misiunii Bisericii prin radio?
– Eu cred că există
un avantaj, în sensul că la presa scrisă nu ajung atât de multi câti pot ajunge
să asculte un post de radio. Si prin ceea ce se oferă la radio se pot trezi
anumite constiinte, pot ajunge oamenii să stie ceva ce nu ajung să citească.
Deschide aparatul de radio si aude ceva, întâmplător, ceva care îl interesează,
si deja e un câstig.
– Părinte Teofil,
sunteti unul din slujitorii Bisericii care nu numai că nu refuzati orice
invitatie la radio, televiziune sau presa scrisă, ci participati cu bucurie si
dăruire. Din ce considerente aveti această atitudine si cum anume credeti că am
putea constientiza preotii nostri, oamenii de cultură, intelectualii s.a. din
Biserică să să implice efectiv în acest nou mijloc de misiune?
– Nu stiu cum am
putea să-i câstigăm pe altii, însă eu sunt câstigat gata, pentru că mie îmi
place să propovăduiesc si să atrag atentia asupra anumitor chestiuni cu
rezonantă în vesnicie si care pot avea consecinte în viata de zi cu zi. Mie îmi
place. E un lucru pe care-l fac cu plăcere, desi prea mare încredere nu am în
ceea ce fac, în sensul că cele mai multe lucruri pe care eu le spun le uită
oamenii, cele mai multe lucruri pe care eu le scriu le uită oamenii, cele mai
multe lucruri pe care le ofer eu într-o predică, oamenii le intuiesc ca
adevărate, dar nu rămân la ele pentru că nu le tin minte. Dar eu fac lucrul
acesta pentru bucuria mea de a face lucrul acesta. Îmi place să le spun
oamenilor multe lucruri; nu stii unde se împlântă în inima omului. Din ceea ce
stiu eu de la oamenii care mă cunosc si care ascultă cu plăcere ce spun eu la
radio sau privesc cu plăcere o emisiune la care iau si eu parte, înteleg că
unii, dacă nu au alt folos, cel putin au bucuria, de moment, a întâlnirii
dintre mine si ei, prin ceea ce se oferă din partea mea la radio sau la
televizor.
– Care ar fi câteva
exigente pe care le-ati cere sfintia voastră persoanelor – preoti, studenti
s.a. – care ar colabora la emisiuni religioase sau în cadrul unui post de radio
al Bisericii?
– Mai întâi de
toate, să caute să aibă o competentă, să fie oameni care să poată spune ceva în
cazul când sunt solicitati să spună, să aibă o competentă în întelesul de a
spune adevărul si de a spune ceea ce ar putea angaja pe oameni si ceea ce i-ar
putea interesa. Când e vorba de mass-media si de scris în general, nu se pune
atât problema tinutei morale, cum s-ar pune când e vorba despre predica
directă, când oamenii asteaptă. Sunt atâtia autori de cărti sau de materiale
publicate în reviste, ziare bisericesti, pe care oamenii nu-i cunosc ca să se
intereseze de viata lor morală, si contează mult viata morală pentru că si viata
morală aduce o gândire luminată, o gândire care să ajungă la inima oamenilor;
din punctul acesta de vedere, al exigentei pentru radio, pentru tv, eu cred că
trebuie să fie oameni cât se poate de cunoscuti de ascultători, de
telespectatori. De pildă, când eram eu tânăr si stiam că vorbeste la radio Gala
Galaction, ah, era un nume, eram foarte bucuros. Mi-aduc aminte de cuvântările
pe care le-a tinut el la radio, în tineretea mea, despre Stâlpi ai puterii
sufletesti, despre Sfântul Grigorie de Nazianz. Mi-aduc aminte că a vorbit
Onisifor Ghibu, Procopie Pătrut. Nu stiam cine-i Onisifor Ghibu, dar stiam
cine-i Gala Galaction…
– Ce tipuri de
emisiuni ati propune pentru un post de radio al Bisericii? Ce ati dori mai mult
să auziti pe un asemenea post de radio?
– Pe un asemenea
post de radio, eu as dori să aud lucruri care privesc învătătura Bisericii,
adică de câte ori deschid aparatul de radio să aud ceva, o învătătură, eventual
o melodie bisericească, să aud ceva ce în general nu pot auzi la celelalte
posturi de radio. Si n-as vrea niciodată să găsesc la un post de radio
bisericesc lucruri pe care le-as putea auzi la un alt post de radio care nu-i
bisericesc. Mi-ar plăcea să pot auzi lucruri care interesează în general pe
oameni, lucruri care tin de ortodoxie, de specificul nostru, informatii,
muzică, însă muzică religioasă si simfonică, cum ar fi Bach, Beethoven, Missa
Solemnis, Oratorii de Bach si de Händel, adică lucruri si de felul acesta, nu
numai neapărat Corul Athos sau stiu eu ce cor, care nu-s destul de cunoscute,
dar care pot fi cunoscute prin mijlocul acesta de răspândire a frumosului.
Mi-ar plăcea să ascult poezie religioasă, bine aleasă, mă gândesc la autorii de
poezie, la poetii nostri, nu numai la cei care au fost consacrati în poezie
religioasă, cum au fost Traian Dorz, care a scris numai poezie religioasă. Mă
gândesc si la alti poeti, de exemplu la Ion Pillat, care a scris poezie
frumoasă, la Nichifor Crainic; s-ar putea găsi, după aceea, lecturi din
Scripturi, din Sfintii Părinti, bine alese si alese pentru majoritatea
oamenilor, nu chestiuni de aprofundare, de exemplu „Cuvântările teologice"
ale Sfântului Simeon Noul Teolog, ci, de exemplu, o cazanie citită frumos la
radio, chiar din cele vechi, cum ar fi „Cartea de învătătură a lui Varlaam";
după aceea lecturi frumoase cu tentă religioasă: Gala Galaction, Ion
Agârbiceanu, asa, niste cenacluri aranjate cu oameni care se interesează de
poezie, de literatură, în special de poezia si literatura religioasă. Mi-ar
plăcea, asa cum se face si la celelalte posturi de radio – momente poetice sau
niste sugestii, cum erau mai demult, „tableta de seară", cinci minute ceva
frumos din partea cuiva, prezentarea unui scriitor bisericesc, prezentarea unei
cărti, a unui cerc literar, a unei asociatii bisericesti. După aceea să fie
niste emisiuni-avertisment în ceea ce priveste devierile de la credinta
adevărată.
– Părinte Teofil,
credeti că mass-media din Biserică poate si trebuie să fie un mijloc de
îmbogătire culturală si educativă?
– Poate să fie, dar
asta poate o fac si altii mai bine decât noi; dacă se poate, n-am nimic
împotrivă, însă nu trebuie să aibă o pondere în chestiunea aceasta, adică să nu
se considere că un post bisericesc numai atunci e bun dacă are rubrici sau
emisiuni de culturalizare. Asta o poate face un alt post cu traditie, cu
preocupări de felul acesta. Dar nu trebuie să excludem si această posibilitate,
însă mi-ar părea rău să se insiste prea mult pe lucruri de felul acesta, în
sensul că numai asa îsi are rostul un post de radio bisericesc.
– La modul concret,
în Alba-Iulia pentru început am putea demara un ciclu de emisiuni religioase –
între 15-20 de minute pe zi – pe anumite posturi de radio private – Radio 21
sau ProFM, posturi la care predomină muzica (nu de cea mai bună calitate) si buletinele
de stiri. Cum vedeti dumneavoastră acest început si această situatie?
– Eu cred că se
poate, dacă există posibilitatea de a avea o emisiune chiar si la un post de
radio laic si într-un cadru să zicem laic, nebisericesc, se poate, pentru că
oamenii care ascultă pot să fie interesati si de ce spunem noi din partea
Bisericii. Ar fi bine dacă s-ar putea găsi locuri unor astfel de emisiuni la
niste ore de exemplu, după „Buletinul de stiri", pentru că as zice că e un
cadru asa, mai propriu pentru o emisiune religioasă, decât dacă ar fi încadrată
între muzică populară si muzică rock, pentru că cei de la posturile de radio
laice n-or să-si facă programul după noi.
– Părinte Teofil,
Biserica noastră este acuzată de multă lume că nu este profesionistă în mass-media,
atât din presa scrisă cât si audio-vizuală, si realitatea cam asta este. Cum
credeti sfintia voastră că poate deveni presa din Biserică cu adevărat prezentă
în viata Bisericii si a societătii, fără să fie anacronică sau pietistă? Cum
poate să ajungă ea un mijloc viu, practic si la nivelul exigentelor misiunii
acestui sfârsit de mileniu?
– Cred că Biserica
trebuie să aibă o angajare în misiunea aceasta a informării credinciosilor, a
îndrumării credinciosilor, si prin mijloacele mass-media, cu presa, cu
audio-vizualul, dar nu se poate cere de la Biserică o angajare în această
chestiune asa cum există o angajare a laicilor si a celor care sunt
profesionisti în chestiunea aceasta, pentru că Biserica are marginile ei,
competenta ei, Biserica are obiectivul ei, Biserica îi îndrumă pe fiii ei si îi
îndrumă pe oamenii cu care vine în legătură în măsura în care acestia sunt
deschisi pentru ceea ce le oferă Biserica. În orice caz, asa cum e o datorie să
propovăduim cuvântul lui Dumnezeu prin viu grai, e tot asa o datorie să
propovăduim cuvântul lui Dumnezeu si prin scris – prin scris pentru cei care
citesc, prin viu grai pentru cei care ascultă.
Cei care citesc sunt
de multe ori mult mai multi decât cei care ascultă, în întelesul că nu toti cei
care citesc se pot aduna undeva unde să li se vorbească. Presa scrisă e la
îndemâna oamenilor nu numai într-o anumită conditie, ci în toate conditiile pe
care le au oamenii; si atunci, stiindu-se lucrul aceta, Biserica trebuie să fie
preocupată de o presă bine pusă la punct, de o presă dirijată spre binele
oamenilor, de o prelungire a cuvântului vorbit în scris si la îndemâna celor
care se pot folosi de ceea ce oferă Biserica. Din acest punct de vedere,
Biserica trebuie să aibă o responsabilitate deosebită, să se folosească de
oameni competenti, care pot oferi celorlalti oameni idei salvatoare, gânduri
bune pentru alte gânduri bune, să le ofere oamenilor lumini de gând pentru a-si
dirija viata de zi cu zi. Este foarte important ca, într-o societate în care se
pune accent pe presă, să aibă si Biserica o presă competentă si o presă
superioară, care să se impună prin continutul ei si prin tinuta ei, presă care
să-i impresioneze pe oameni, care contine impresii si în felul cum li se oferă,
cum li se serveste învătătura pe care o oferă, în cazul nostru, Biserica sau pe
care o oferă cei care se ocupă cu răspândirea ideilor.
– Părinte Teofil,
stiu că sunteti colaborator al mai multor publicatii. Care este argumentul (sau
argumentele) decisiv pentru care, ca preot-duhovnic, vă angajati si răspundeti
acestor solicitări cu atâta bucurie?
– Mai întâi de
toate, eu răspund unor solicitări si cu toată bucuria în cazul când nu mi se
cer niste lucruri de angajare permanentă. În general, nu mă angajez la o
rubrică, la un ziar sau revistă, pentru că nu am constiinta că as putea pregăti
totdeauna la timp si foarte bine lucrurile pe care le-ar astepta cineva de la
mine, dar când e vorba să colaborez printr-un material oarecare sau prin mai
multe materiale si pot să o fac, o fac cu toată bucuria, pentru că stiu că ceea
ce ofer e primit, în general, cu deschidere de suflet si n-am motive să fiu
retinut când e vorba de a face binele si pe directia aceasta.
– Ce rubrici
considerati că ar trebui neapărat să existe într-un ziar (sau revistă) al Bisericii?
– În general nu m-am
ocupat si nu citesc ziare si nu m-am ocupat în mod special de alcătuirea unui
ziar, dar trebuie să existe un articol de fond, în orice caz, trebuie să existe
informatii, aprofundări ale unor idei, sugestii si lucruri care angajează, care
interesează, care îi pun pe oameni pe gânduri. În orice caz, când e vorba de
presa bisericească nu mă pot gândi la alte rubrici decât cele care privesc
Biserica, credinta, nu mă pot gândi la alte lucruri pe care le pot citi oamenii
în alte publicatii, poate scrise de oameni mai competenti decât cei care
lucrează în Biserică, pentru Biserică în special; pentru că cei din Biserică
lucrează si pentru societatea, să zicem, neangajată în Biserică. Nu se poate
considera, de pildă, că toti oamenii care sunt de o anumită credintă, practic
sunt angajati în viata societătii respective. Nu toti cei care sunt considerati
ca având credinta ortodoxă sunt de fapt ortodocsi si sunt angajati într-o viată
de ortodoxie. În ultima vreme s-au declarat 87% din cetăteni ca fiind
ortodocsi. Si totusi s-a tinut un simpozion cu titlul acesta: „Biserica si
societatea civilă", si chiar am pus problema aceasta, am atras atentia
asupra faptului că dacă 87% din populatie sunt ortodocsi, se mai putea pune
problema „Biserica si societatea civilă", societatea neortodoxă pentru cei
13% care mai rămân până la 100%? Si aceia sunt angajati într-un fel sau altul,
sau s-au declarat într-un fel sau altul ca apartinând unei credinte religioase.
De fapt, aproape toată lumea ar fi religioasă. În realitate, lucrurile nu stau
chiar asa. Cei 87% cu care ne lăudăm, ne lăudăm degeaba, pentru că din acestia
abia 5-10% sunt oameni care se angajează, care trăiesc credinta si în cazul
acesta cei care sunt angajati în Biserică si care au competentă si care au
functii în mass-media trebuie să se gândească si la cei care sunt mai putin
angajati, deci la alti membri ai Bisericii, la cititori în general, si se pot
gândi si la alti cititori la care ar putea ajunge publicatiile respective si
care nu fac parte din Biserica Ortodoxă. În conditiile în care ne găsim noi
astăzi, cu confruntările cu necredinta, cu nepăsarea din punct de vedere
religios, cu nestiinta, sunt atâtia oameni care n-au informatie religioasă,
care motivează că n-au primit la vreme informatie religioasă, dar care, de
fapt, nici singuri nu s-au interesat de informatie religioasă. Într-o societate
în care sunt atâtia oameni de altă credintă si sunt oameni activi în
răspândirea credintei lor, alta decât credinta ortodoxă, cred că presa bisericească
ar trebui să aibă în vedere toate lucrurile acestea si să se raporteze real si
prompt si competent la toate situatiile acestea si să declare eventual chiar un
război de gând celor care au o altă credintă. Bineînteles, lucrul acesta se
poate face în sensul de a-i întări pe credinciosii Bisericii în credinta
ortodoxă, adică să ia în considerare învătăturile altora si să li se spună
credinciosilor nostri că nu au dreptate cei care învată altfel decât învată
Biserica; si acest lucru am impresia că nu se prea face, poate din motive de
delicatete sau din alte motive, dar ar trebui să se facă, pentru că altfel ne
omogenizăm si ne nivelăm cumva. Ajungem să credem că toti au dreptate, că toti
pot avea dreptate, că oriunde poti găsi adevărul. Sfântul Apostol Pavel n-a
lucrat asa. Sfântul Apostol Pavel, de pildă, a spus galatenilor: „O, Galateni
fără de minte, dacă ar veni înger din cer si v-ar propovădui altă evanghelie
decât cea propovăduită de mine, să fie anatema!" (Gal. 1, 9).
– Un buletin sau o
foaie parohială – scrisă de membrii unei comunităti – poate să fie un mijloc de
întărire a comunicării si a comuniunii dintre credinciosi?
– Poate. Mai ales în
străinătate se insistă pe o foaie parohială. La noi nu prea există interes
pentru asa ceva, pentru că cei care merg la biserică nu citesc prea mult si nu
se interesează de ceea ce li se oferă prin aceste publicatii. Eu cred că mai
multă atentie ar trebuie să se dea mijloacelor de informare prin radio si
televiziune, la care iau aminte oamenii mai mult decât la presa scrisă. Sunt si
cei care citesc presa scrisă, dar de ascultat si vizualizat se găsesc mult mai
multi. Dacă s-ar face o statistică, s-ar constata că cei mai multi sunt
bucurosi de ceea ce li se oferă direct.
– Care ar fi
argumentele pe care le-ati aduce preotilor-parohi – mai ales din orase, dar si
din enoriile de la sat – în ceea ce priveste utilitatea sau poate chiar
necesitatea unei foi/reviste parohiale?
– Eu cred că n-as
putea să le spun prea multe. Ei ar trebui să-si dea seama singuri cum merge
presa bisericească în general, cea care nu este o foaie parohială, ci
publicatii deja existente. Câti sunt interesati de asa ceva? Pentru că dacă
oamenii nu sunt interesati de „Telegraful român", „Oastea Domnului",
„Credinta străbună", „Renasterea" s.a.m.d., nu vor fi interesati nici
de o foaie parohială.
– Bine, acestea sunt
publicatii oficiale, eparhiale, care trebuie să depăsească sfera unei
comunităti.
– Eu mă gândesc că
foile acestea ar putea să cuprindă informatii din fiecare parohie. Dar mă
gândesc si la aceasta: că nu există foarte multe evenimente care să se ia în
considerare la fiecare parohie. Unde se poate realiza lucrul acesta, e bine să
se realizeze (…).
Într-o foaie
parohială ar putea să se cuprindă întotdeauna evenimentele care sunt: botezuri,
cununii, înmormântăr s.a.
– La finalul
interviului, părinte Teofil, v-as ruga să transmiteti un îndemn pentru toti cei
care citesc acest ziar („Credinta Străbună") si care ar putea deveni
colaboratori si sprijinitori ai unor articole sau emisiuni radio sau TV de
viată religioasă.
– Eu îndemn pe toti
să folosească toate mijloacele pe care le au la îndemână pentru înmultirea
binelui, pentru înmultirea credintei în Dumnezeu, pentru înmultirea bucuriei în
lumea aceasta, fie colaborând, fie citind cu luare-aminte cele care li se oferă
de către presa bisericească, fie ascultând emisiunile de radio si ascultând si
văzând emisiunile televizate. Le doresc la toti folos din aceste posibilităti
si mai ales doresc să fie totdeauna oameni care să sustină lucrarea aceasta de
misiune prin mass-media.
Interviu înregistrat
la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus în 17 septembrie 1999,
publicat partial în „Credinta străbună", an X, nr. 10
(163), octombrie 1999, Alba Iulia