– Crestinismul a apărut si s-a grefat în si pe cultura romană si greacă.
Credinta noastră nu a fost si nu este ruptă de cultura si civilizatia vremii în
care se găseste. Vreau să vă întreb, Părinte Teofil, ce înseamnă pentru un
crestin a-si asuma cultura si civilizatia timpului său?
– Dragă, un crestin
nu poate să facă abstractie de cultura si civilizatia timpului său. Înainte de
a fi crestin constient, el este un rod al societătii din care face parte,
societatea îl învată, nu Biserica, ci societatea îl învată să vorbească, nu
Biserica, ci societatea îl învată pe om să scrie si să citească, nu Biserica,
ci societatea îi oferă o traditie culturală, laică, care după aceea poate să
fie folosită si în viata credinciosilor în biserică. Vreau să spun că Biserica
are marginile ei de manifestare, de îndrumare, dar nu poate face abstractie de
patrimoniul cultural în care trăieste fiecare dintre credinciosii Bisericii.
Adică, noi trebuie să stim că numai undeva departe de lumea aceasta, într-o
pustietate, ar putea Biserica să se ocupe de toate lucrurile acestea si să-i
îndrume pe toti cei care i-ar avea în lucrare acolo. Altfel, Biserica este unul
dintre factorii de formare a omului din societatea în care trăim, nu este
singurul factor, asa că orice credincios nu poate face abstractie – mai ales
vorbesc de un credincios preocupat de cultură, nu de un tăran care poate nu
stie să citească sau citeste greu si asa mai departe. Mă gândesc la un om
obisnuit, un membru al societătii nu poate face abstractie de ceea ce-i oferă
societatea ca societate, de ceea ce-i oferă Biserica în calitate de Biserică.
– Părinte, la nivel
personal, cum ar trebui să se formeze, care ar fi mijloacele cele mai la
îndemână de îmbogătire culturală a unei persoane? Ce trebuie să aibă mai ales
în vedere?
– Păi, de cultura
oamenilor se ocupă scoala, scoala-i oferă elevului, după aceea studentului,
ceea ce trebuie să stie el în calitatea pe care o are. Deci, de cultură, în
general, se ocupă scoala, de viata spirituală se ocupă Biserica. Si depinde
acuma de fiecare membru al societătii, în formare în special, cum este dirijat
pentru cultura pe care urmează să si-o formeze în afară de ceea ce i se cere si
i se oferă oficial. Pentru că n-o să treci prin scoală cu optiunile tale. În
scoală trebuie să înveti ceea ce te învată scoala, există o programă analitică
care trebuie urmărită si de profesori, si de elevi, si asta este de fapt baza,
de la asta se porneste, la asta, apoi, adaugă fiecare după priceperea
îndrumărilor, lecturile pe care le poate face, unele care tin de scoală si
altele care pot să fie făcute de către elevi, de către studenti în urma
îndrumărilor pe care le dau cadrele didactice, profesorii de română…
– Ce părere aveti de
muzică, de teatru?
– În ceea ce
priveste muzica, noi trăim într-o societate în care muzica are ponderea ei.
Păcat că oamenii în general nu sunt foarte doritori de a cânta ei însisi, cel
mult ascultă muzica la casetofon, la radio, la televizor, muzica cântată de
altii. Mai demult era o angajare a oamenilor, în general, pentru muzică. Nu mă
gândesc numai la cei care erau angajati într-un cor, ci la cei care erau gata
tot timpul să fredoneze ceva, să cânte ceva, eventual să cânte la un instrument
muzical, să interpreteze o cântare, o melodie, cântând el însusi vocal si parcă
în tineretea mea era mai multă preocupare de a face muzică, nu numai de a
asculta muzică. Si atunci, trăind într-o societate în care oamenilor li se
oferă după preocupările care sunt, îmi pare rău că se neglijează anumite
lucruri pentru că nu mai sunt la modă. Ei, as vrea să se cânte muzică din toate
domeniile, sunt foarte frumoase cantonetele italiene, sunt foarte frumoase
melodiile spaniole, sunt foarte frumoase melodiile cântate de francezi. Dar as
vrea să fie un amestec asa si o preocupare de muzică bună de tot felul, de la
toate popoarele care ne cunoastem si care au valori muzicale. Când eram eu
foarte tânăr se câta foarte mult Tino Rosi. Si acum asa mult îmi place Tino
Rosi! Mi-aduc aminte de tineretea mea si îmi plăcea si atunci foarte mult. Sau
acum, de exemplu, muzica de operă care-i frumoasă si e bine să se cânte.
Pavaroti, de pildă, Domingo, muzică frumoasă. Am impresia că nu-i destulă
preocupare de muzică din asta constructivă, adică elevată.
– Cam asa este.
– Câteodată deschid
aparatul de radio si nimeresc la câte o muzică si mă gândesc… asta-i muzica?
Oare asta poate fi socotită muzică?
– Si cum ati
califica-o?
– Nu cred că-i o
muzică, e ceva ce eu n-as mai asculta si a doua oară. Dar sunt lucruri pe care
le-as asculta de mai multe ori, si a treia oară si a zecea oară; si muzică
populară, si muzică cultă si muzică usoară, muzică simfonică; mie-mi place
muzica, n-am vreme de muzică, dar îmi place foarte mult.
– Părinte, Sfântul
Vasile cel Mare în Cuvântul către tineri recomanda să citim cât mai mult si nu
numai din cultura crestină, însă selectiv. Pentru zilele noastre, ce criterii
ati recomanda sfintia voastră pentru lectura personală, tinând cont că mare
parte din literatura ce se oferă pe piată nu numai că nu se încadrează în duhul
crestin, dar de cele mai multe ori sfidează bunul simt?
– Eu as recomanda
oamenilor să nu-si piardă vremea citind lucruri nefolositoare… romane de
dragoste, romane excitante, romane politiste, literatură degradantă, decadentă.
Le-as recomanda să se intereseze de autori seriosi, de autori care au urmărit
si morala; mie-mi place foarte mult din literatura noastră românească Ion
Agârbiceanu, Gala Galaction, Slavici, Vlahută, deci niste autori din acestia
care au fost cu grijă să si formeze prin ceea ce au oferit ei ca scriitori. Si
poezii, clasicii nostri, George Cosbuc, Eminescu, Goga, Ion Pillat, Minulescu,
stiu eu, si altii. Eu am fost totdeauna pentru o lărgire a orizontului
spiritual si cultural, deci sunt pentru literatura laică, dar pentru o
literatură constructivă, nu pentru o literatură decadentă, pentru ceva ce au
scris oameni fără credintă în Dumnezeu si care de fapt poate nici n-au stiut de
ce scriu asa.
– Părinte Teofil,
care este importanta unei culturi solide în viata unui crestin? Este cultura
decisivă, hotărâtoare pentru vesnicie?
– Nu, cultura nu
este hotărâtoare. Adică nu trebuie neapărat să fii un om cult ca să te
încadrezi în vesnicia fericită. Dacă esti cult, cu cultură cu tot te
mântuiesti, dacă nu esti cult, si cu simplitate te poti mântui. Domnul Hristos
nu le-a cerut oamenilor să se culturalizeze ca să se mântuiască, dar când zici
cultură, te gândesti la ceva ce cultivă si dacă ai cultură, nu poti să faci
abstractie de cultură, dar nici nu trebuie să urmezi si cultura neapărat ca să
poti ajunge în Împărătia lui Dumnezeu. Pe om îl formează ceea ce acumulează.
Dacă acumulează si cultură, îl formează si cultura, dacă e cultivat si prin
cultură, si cu cultivarea din cultură, va ajunge în Împărătia lui Dumnezeu. Dar
cultura nu este o conditie a mântuirii.
– Da, desi astăzi se
vorbeste de o cultură mântuitoare, soteriologică.
– Nu există o
cultură soteriologică, decât dacă e vorba de cultura crestină, aceea e o
cultură soteriologică, dar altfel. Poti să zici că dacă înveti poeziile lui
Goga te duci o treaptă mai sus în Împărătia lui Dumnezeu? Nu există asa ceva.
Dar dacă ai posiblitatea să te cultivi, s-o faci, e bine. Eu întotdeauna am
fost si pentru credintă, si pentru cultură. Pentru oamenii care pot avea
cultură, cultura nu trebuie evitată, dar nu e nici necesară. Deci, eu dacă am
vrut să înaintez în viata spirituală si am constatat că mă ajută si cultura, nu
am avut motive să evit cultura. Si m-am folosit si de cultură. Cultura mi-a dat
perspectivă, cultura mi-a dat posibilitatea să mă afirm, lucru pe care nu l-as
fi putut face dacă n-aveam cultura cât o am.
– Biblia sau Sfânta
Scriptură rămâne până acum cea mai răspândită carte. Din păcate, nu toti cei
care o au, o si citesc sau stiu cum să o citească. Cum recomandati sfintia
voastră citirea Sfintei Scripturi?
– Eu recomand celor
care se lasă îndrumati de mine să citească în fiecare zi două capitole din Noul
Testament, începând cu Evanghelia de la Matei, continuând cu celelalte
Evanghelii, si apoi să le citească încă o dată si încă o dată, de trei ori
Evangheliile una după alta, după aceea fiecare carte din Noul Testament, să
citească de trei ori în parte, Faptele Apostolilor o dată, de două ori, de trei
ori, Epistola către Romani o dată, de două, de trei ori si asa mai departe până
la sfârsitul Noului Testament. Recomand să se citească Evangheliile una după
alta de trei ori pentru că există si multe texte paralele si atunci e bine să
ai o perspectivă generală. Celelalte cărti al Noului Testament nu au o legătură
unele cu altele, sunt fiecare de sine stătătoare, asa că e bine să se citească
fiecare în parte de trei ori. După ce ai citit Noul Testament de trei ori în
felul acesta, apoi se citesc câte două capitole în fiecare zi fără să se mai
tină seama de numărul de citiri. Si asta până la sfârsitul vietii în scopul de
a ne împodobi mintea cu gânduri ceresti si de a le avea la îndemână pentru
înlăturarea ispitelor celui rău sau pentru întărirea în bine. Mă gândesc că
citirea Scripturii în general, si a Noului si a Vechiului Testament, trebuie
făcută în perspectiva în care Biserica ne îndeamnă să o facem. Când se citeste
din Vechiul Testament si din Epistolele Sfintilor Apostoli, credinciosii sunt
anuntati că se citesc lucruri izvorâte din întelepciune, chiar se spune
„Întelepciune", se anuntă de unde se citeste si slujitorul sfintit spune
în continuare: „Să luăm aminte!". Deci citirea trebuie făcută cu
luare-aminte, considerând că se citesc lucruri exceptionale, lucruri care ies
din comun.
– Părinte Teofil,
trebuie pus accentul pe anumite cărti din Scriptură?
– Da, în ceea ce
priveste Vechiul Testament, consider că unele cărti sunt mai importante decât
altele; de pildă, cărtile lui Moise: Deuteronomul, pe care unii îl consideră ca
Evanghelia de la Ioan fată de celelalte Evanghelii, de o valoare deosebită,
apoi Cărtile Întelepciunii, respectiv Pildele lui Solomon, Eclesiastul,
Cântarea Cântărilor, Întelepciunea lui Solomon, Întelepciunea lui Isus, fiul
lui Sirah, Cartea Iov, după aceea Cărtile Profetilor, în special ale
proorocilor mari, apoi în ceea ce priveste Noul Testament nu stiu dacă se poate
spune că-i mai importantă una decât alta, asa că toate fiind cu un continut
deosebit, se pot citi cu folos fără nici o exceptare, doar Apocalipsa e cu
semnul întrebării, în sensul că din Apocalipsă nu se citeste niciodată la
cultul Bisericii noastre si nici referire nu se face la textele Apocalipsei,
ceea ce înseamnă că Apocalipsa este privită cu o oarecare rezervă de către
Biserică, si atunci nici credinciosii nu e cazul să pună prea mult accent si
mai ales să interpreteze, pentru că e foarte greu de stiut cum anume trebuie
interpretate textele din Apocalipsă. Sunt însă si foarte multe lucruri de
îndrumare, lucruri de temei pentru viata spirituală, asa că e bine să se
citească, mai ales că e cuprinsă în Noul Testament, dar totusi cu rezerva
cuvenită, cu rezerva pe care o are Biserica fată de Apocalipsă. În ceea ce
priveste Evangheliile, citirea din Evanghelie trebuie făcută cu seriozitatea
cuvenită, în sensul că e vorba de cuvântul dătător de viată al Mântuitorului
Iisus Hristos. Biserica chiar cere o învrednicire pentru a asculta Sfânta
Evanghelie, ceea ce înseamnă că si lectura trebuie să fie făcută cu
luare-aminte si cu plecare de minte.
– Părinte Teofil,
pentru o aprofundare a unor cuvinte, a unor texte din Scriptură, ce recomandati
credinciosilor?
– Păi, as recomanda
să învete pe de rost anumite versete si să se gândească la ele, să le poarte în
minte. Am citit undeva că un detinut politic, în închisoare fiind, a avut
deprinderea de a se gândi la texte din Scriptură si mai ales în noptile de
insomnie se gândea să se cerceteze pe sine să vadă ce texte scripturistice, din
Noul Testament, stie el care încep cu litera a, care încep cu litera b, c si
asa până la sfârsitul alfabetului. Era o deprindere folositoare si o cercetare
de felul acesta ne duce si la gândul să înmultim cunostintele din Scriptură, pe
care după aceea să le împlinim cu fapta pentru că cunostinta singură îngâmfă pe
om, cum zice Sfântul Apostol Pavel, iar Sfântul Marcu Ascetul adăuga că
cunostinta singură îngâmfă pe om îndemnând la nelucrare, iar iubirea zideste,
îndemnând la răbdarea tuturor. Prin urmare, noi nu trebuie să facem o
performantă de cunostintă scripturistică, ci trebuie să căutăm să cunoastem
Scriptura pentru aplicarea ei în viată.
– Care ar fi
diferenta dintre cunoasterea, să zic asa, sectară, adică doar a unor versete,
si o întelegere ortodoxă a Scripturii?
– Întelegerea
ortodoxă a Scripturii se face în perspectiva Traditiei bisericesti, din
perspectiva Sfintilor Părinti, din perspectiva continutului slujbelor
Bisericii, pe când sectarii nu au referinte, ei interpretează de multe ori
textele detasate din context si atunci nu se ajunge totdeauna la o interpretare
corectă.
– Regăsim în
slujbele noastre, asa cum spuneati părinte Teofil, texte biblice. Ne pot ajuta
slujbele să pătrundem, să adâncim sensul cuvintelor Scripturii?
– De fapt, textele
biblice în cuprinsul Sfintelor Slujbe sunt pericopele care se citesc la
Liturghie, la Vecernie, în preajma praznicelor, si apoi faptul că noi
sărbătorim anumite evenimente se bazează pe Scriptură. De exemplu, cum e Buna
Vestire, Nasterea Domnului, Înăltarea la cer, Învierea, Pogorârea Duhului
Sfânt, Schimbarea la Fată, Botezul Domnului, Întâmpinarea Domnului, toate
acestea ne duc la gândul că Sfânta Scriptură este la temelia credintei noastre
ortodoxe, iar evenimentele care se prăznuiesc, se prăznuiesc într-un anumit
context liturgic în care revin adeseori cuvintele de temei ale sărbătorii
respective. De exemplu, la Întâmpinarea Domnului „Bucură-te ceea ce esti plină
de dar, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, că din tine a răsărit Soarele
dreptătii, luminând pe cei din întuneric", „Veseleste-te si tu, bătrânule
drepte", e vorba de Dreptul Simeon, „cel ce ai primit în brate pe
Eliberatorul tuturor, Cel ce ne-a dăruit nouă mare milă".
– Liturghia si
predica, prin excelentă, sunt mijloace de adâncire a întelesurilor textelor
biblice. Cum pot si cum ar trebui să se pregătească credinciosii pentru a
întelege mai bine tâlcuirea Evangheliei?
– În măsura în care
cunosc textul, se pot raporta mai usor la cele spuse în predică, iar dacă nu cunosc
textul, atunci si predica rămâne ceva în afară de posibilitătile lor de
asimilare. Asa că contează foarte mult cunostinta Scripturii, desi se poate si
fără cunostintă de Scriptură pentru că ceea ce ni se cere nouă este împlinirea
poruncilor, nu cunostinta textelor scripturistice, însă e foarte bine, e de
mare ajutor cunostinta textelor scripturistice pentru a întelege, pentru a
asimila cele care ni se oferă prin predicile omiletice sau predicile sintetice
bazate pe Scriptură.
– Părinte Teofil,
cât de mult ne poate ajuta si ne ajută rugăciunea să întelegem Scriptura? Este
un dar de la Dumnezeu, un dar al Duhului Sfânt, a întelege si a putea tâlcui
Scriptura?
– Da, pe măsură ce
omul înaintează în virtute, înaintează si în întelegere si nu e tot timpul ca
la prima lectură. Se pot face anumite aprofundări care vin ca o consecintă a
angajării în cunostintă de Scriptură si ca o consecintă a angajării în virtute.
În Filocalie, la Evagrie Ponticul, e scris: „Bate la portile Scripturii cu
mâinile virtutii".
– La finalul
interviului, Părinte Teofil, v-as întreba ce înseamnă o întelegere
duhovnicească a Scripturii?
– Întelegerea
duhovnicească a Scripturii este o altă întelegere decât întelegerea literară, o
întelegere interpretativă a celor spuse în Scriptură, este o chestiune pe care
n-o pot urmări toti si la care nici nu au aderentă toti credinciosii. Noi
suntem pentru o întelegre literară, nu trebuie neapărat să interpretez, să
zicem, pilda Samarineanului milostiv, care a fost pusă ca să se stie cine este
aproapele si cum trebuie iubit aproapele, nu trebuie neapărat interpretat ce-i
Ierusalimul, ce-i Ierihonul, ce-i drumul care duce de la Ierusalim la Ierihon,
ce înseamnă preotul, ce înseamnă levitul, ce înseamnă untdelemnul si vinul pe
care le-a pus pe ranele celui căzut între tâlhari, ce înseamnă să cazi între
tâlhari, ce înseamnă tâlharii, hanul, casa de oaspeti în care a fost găzduit,
cei doi dinari si asa mai departe. Acestea sunt deja lucruri care se pot
cerceta, dar nu sunt absolut necesare pentru viata spirituală. În perspectiva
liturgică pe care o avem în legătură cu Triodul, acolo se fac interpretări si
de felul acesta: Eu sunt cel căzut între tâlhari, tu esti Samarineanul
milostiv, de la Ierusalimul linistit am ajuns la patimile Ierihonului si asa mai
departe, dar acestea sunt niste lucruri care nu trebuie neapărat urmărite si
mai ales pe care nu le pot urmări toti. De altfel, nu numai pildele sunt
interpretate în felul acesta. În Triod se vorbeste, de exemplu, în legătură cu
învierea lui Lazăr despre piatra care a fost înlăturată de pe mormântul lui
Lazăr, piatra învârtosării, mintea, care este Lazăr, învierea care este
eliberarea mintii, se face o legătură între cei doi Lazări, Lazărul – prietenul
Domnului Hristos si Lazăr de la usa bogatului nemilostiv si asa mai departe.
Sunt interpretări de genul acesta, însă asta este o chestiune pe care n-o pot
urmări toti credinciosii, că e frumoasă, e bună pentru oameni mai înaintati în
viata spirituală.
Interviu
realizat la Mănăstirea Brâncoveanu / de
la Sâmbăta de Sus, 17 septembrie 1999