– Părinte Teofil, Postul Mare este răstimpul în care omul este chemat să se
cerceteze pe sine mai mult decât altădată, să se apropie mai mult de Dumnezeu.
Pentru aceasta Biserica noastră Ortodoxă ne întâmpină cu slujbe mai multe si
mai lungi, dintre acestea Canonul cel Mare are un loc deosebit. Ce este, de
fapt, Canonul cel Mare?
– Canonul cel Mare
este un canon mare, cel mai mare canon din toate canoanele câte sunt în
rânduiala Bisericii noastre, prin lungimea lui, prin bogătia lui, prin
alcătuirile din care este compus. Canoanele Bisericii noastre, canoanele de
slujbă, sunt alcătuiri care au în general opt cântări numărate ca nouă pentru
că una lipseste de obicei si anume cântarea a doua. Canonul cel Mare are si
cântarea a doua, de altfel în Triod sunt mai multe canoane care au toate cele
nouă cântări. Nu este vorba de o singură cântare, ci e vorba de alcătuiri din
mai multe ziceri care împreună formează ceea ce numim noi o cântare, cântarea
întâia, cântarea a doua, cântarea a treia s.a.m.d. Canonul cel Mare are multe
alcătuiri de felul acesta apartinând fiecărei cântări si de pe urma faptului că
este lung se numeste Canonul cel Mare. De fapt, ce înseamnă canon în acest
înteles, înseamnă îndreptare nu înseamnă chinuire, un canon în care te chinui
ca să realizezi ceva sau te chinui pentru că ai făcut ceva rău, ci este vorba
de un îndreptar, de un mijloc de îmbunătătire sufletească, de ceva care te
ajută să te faci din rău bun sau să fii preocupat de îmbunătătire. Acesta e
rostul tuturor canoanelor de slujbă, de exemplu, Canonul de pocăintă care este
o rânduială pentru credinciosi în general, pentru rugăciunea particulară, e
acelasi lucru, adică o rânduială de rugăciune prin care îti propui să nu mai
fii rău dacă ai fost rău sau dacă esti bun, să fii si mai bun, să fii mai
angajat într-o viata superioară. Canonul cel Mare, de fapt, ca si celelalte
canoane, nu are atât importantă când îl realizăm, de exemplu miercuri seara din
săptămăna a cincea a postului. Spus o singură dată pe an nu are mare
importantă, însă importanta lui este în continutul lui, în ceea ce se poate
realiza prin continutul lui si de aceea e important să îl avem la îndemână si
să îl studiem, să-l aprofundăm, să ni-l impropriem prin învătarea anumitor
ziceri din cuprinsul canonului, să ne orientăm după continutul lui. Asa că eu
as recomanda să fim cu mai multă luare aminte nu numai la vremea când se face,
pentru că atunci fiind o multime de idei, ideile urmează una pe alta si am
putea zice că într-un fel se desfiintează una pe alta. Trecem de la o alcătuire
la altă alcătuire, cea de la care am trecut o uităm, cea la care suntem o avem
în vedere, dar după ea urmează alta si alta si asa că acolo sunt, poate, sute
de idei care sunt în folosul nostru, dar care nu sunt lucrătoare în viata
noastră pentru că nu ne rămân. Ne rămâne doar ideea că am participat la un
canon lung, la un canon mare, la un canon care e mare nu numai prin lungime ci
e mare si prin profunzime. E un sentiment de coplesire. Suntem prea mici pentru
un canon asa de mare.
– Părinte Teofil ce
ne propune Canonul cel Mare pentru viata noastră?
– Scurt vorbind, să
lepădăm lucrurile întunericului si să ne îmbrăcăm în armele luminii, să nu mai
fim răi, ci să fim buni, să ne pară rău de răutătile noastre si să adăugăm
lucruri bune în viata noastră.
– Părinte, vă rugăm
să ne tâlcuiti întelesul stihirii următoare din Canonul cel Mare al Sfântului
Andrei Criteanu: „Fie mie scăldătoare sângele cel din coasta Ta, totodată si
băutură si apa iertării ce a izvorât, ca să mă curătesc cu amândouă ungându-mă
si bând si ca o ungere si o băutură, cuvintele tale cele de viată".
– În această
alcătuire vorbim cu Domnul nostru Iisus Hristos care, pe Cruce fiind, a fost
străpuns cu sulita după ce si-a dat duhul, după ce a murit pe Cruce si din
coasta Lui a curs sânge si apă, ne mărturiseste Sfânta Evanghelie (In. 19, 34).
La această apă si la acest sânge, care a curs din coasta Mântuitorului se
referă alcătuitorul acestei stihiri, acestei ziceri, si spune în rugăciune
către Mântuitorul: să-mi fie si mie sângele curs din coasta ta, mijloc de
iertare a păcatelor, să-mi fie si mie apa care a curs o dată cu sângele din
coasta ta mijloc de îmbunătătire, să beau sângele tău si să mă ung, să mă spăl
cu apa ta, să-mi fie scăldătoare, să mă facă curat sângele si apa din coasta
ta, să mă facă curat ca iertat si să mă facă curat de orice întinăciune. Ne
rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Lui care este Cuvântul lui Dumnezeu,
să ne fie nouă cuvintele Lui folositoare pentru mântuirea sufletelor noastre,
care de fapt, e bine să stim, înseamnă mai ales curătire, mai ales îmbunătătire
sufletească. Când zicem mântuire la asta să ne gândim în mod special: să fim
îmbunătătiti, să fim iertati de greseli, de păcate si să fim curati si să fim
mai buni decât am fost atunci când am făcut cele rele pentru care cerem
iertare.
– Canonul este lung
si cere din partea nostră nu numai multă răbdare ci si multă atentie. Exemplele
si pildele din Vechiul si Noul Testament precum si analiza profundă a
sufletului căzut sunt privite de multi dintre credinciosi ca ceva putin depăsit
de timpul în care trăim. Cum trebuie înteles textul Canonului si mai ales
mesajul, îndemnul cuprins în el, de fiecare dintre noi?
– Numai cei care
sunt putini credinciosi pot să facă aprecieri negative fata de ceva atât de
înalt si atât de însemnat. Sigur că cineva care nu este obisnuit cu slujbe
lungi, cineva care nu este interesat de îmbunătătire prin sfintele slujbe,
cineva care ar vrea ca înaintarea lui să se realizeze cumva de la sine, acela
poate să coboare si cele înalte si să le micsoreze din măretia lor, dar cineva
care îsi dă seama de importanta acestor lucruri si de ajutorul pe care îl poate
avea din aceste exemple, din exemplul celor din Vechiul Testament care i-au
slujit lui Dumnezeu: să fii primitor de străini ca Avraam, să fii răbdător ca
Iov, să fii ostenitor ca Iacob pentru împlinirea dorintelor pe care le ai, să
fii postitor ca Moise ca să poti primi legea lui Dumnezeu sau să poti aprecia
pozitiv legea lui Dumnezeu, toate lucrurile acestea sunt lucruri de mare
însemnătate si pe care noi, credinciosii adevărati, le pretuim, iar credinciosii
cei cu putină credintă le defaimă sau le neglijează.
Interviu
realizat la Mănăstirea Brâncoveanu, 7
martie 1998