NavigareSăptămâna Mare în constiinta noastră


– Părinte Teofil, stim cu totii că fiecare zi din Săptămâna Mare are o semnificatie precisă, însă problema si dificultatea stă tocmai în întelegerea lor profundă si mai ales în actualizarea si concretizarea lor în viată. De ce se întâmplă acest lucru si mai ales cum poate fi depăsită această neputintă?

– Viata pe care o ducem noi este o viată în care în prim-planul vietii nu este întotdeauna Dumnezeu, nu e întotdeauna mântuirea, nu e întotdeauna silinta de a ne depăsi pe noi însine si atunci, într-un fel este firesc să nu putem cuprinde si mai ales să nu putem întelege si să nu putem aprecia la justa valoare sau la o valoare cât mai mare pentru noi, cele ce s-au petrecut odinioară pentru mântuirea noastră si cele ce se sărbătoresc. Se actualizează tot pentru mântuirea noastră, pentru cercetarea noastră, pentru silinta noastră de a depăsi obisnuitul si de a intra într-o sferă mai înaltă a gândirii si a simtirii. Si pentru Săptămâna Sfintelor Patimi noi ne pregătim prin postul premergător. Noi zicem că postul e Postul Pastilor si de fapt e Postul Pastilor pentru că avem în vedere Sfintele Pasti si Învierea cea mai presus de lume, dar avem în vedere si jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos. La sărbătoarea Schimbării la fată este o alcătuire care zice: „În munte Te-ai schimbat la fată Hristoase, Dumnezeul nostru, si pe cât au cuprins ucenicii Tăi mărirea Ta, au văzut, că dacă Te vor vedea răstignit să cunoască Patima Ta cea de bună voie si lumii să propăvăduiască că Tu esti cu adevărat raza Tatălui". Cu gânduri de felul acesta trebuie întâmpinată jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu constiinta că jertfa e jertfă reală, că e de bună voie, că Domnul Hristos s-a adus Tatălui pentru mântuirea noastră, cum se spune chiar în Vinerea Mare într-o alcătuire numită Condac: „Pe Cel ce s-a răstignit pentru noi venti toti să-l lăudăm că pe Acesta l-a văzut Maria pe lemn (sau pe cruce) si i-a zis: «desi rabzi răstignire, Tu esti Fiul si Dumnezeul meu!»". Constiinta aceasta dacă o avem, în general o putem avea si în special în fata pătimirilor Mântuitorului, în fata mortii Mântuitorului, în fata înmormântării Mântuitorului, în fata petrecerii Mântuitorului în mormânt care de fapt, nu se realizează de fiecare dată când o prăznuim, dar pe care o avem în constiintă si pe care Biserica noastră vrea să ne-o aducă cât mai aproape ca să putem să depăsim obisnuitul si să intrăm în sfera mai presus de obisnuit si cu celelalte zile al Săptămânii Sfintelor Patimi. De exemplu, cu pomenirea Cinei celei de Taină, cu pomenirea Spălării picioarelor, cu pomenirea rugăciunii din grădina Ghetsimani, cu pomenirea vinderii Mântuitorului, a prinderii Mântuitorului, toate acestea se desfăsoară cumva în constiinta noastră prin rânduiala Bisericii, prin ceea ce ne aduce Biserica în fată si toate acestea pe noi ne găsesc la măsurile noastre. Noi nu putem să ne detasăm de noi însine, de obisnuitul vietii noastre, de nepăsările noastre câte le avem, ci în fata acestor lucruri stăm cu viata noastră, cu ceea ce am devenit, cu ceea ce am agonisit de-a lungul anilor. Miercuri, în Săptămâna Sfintelor Patimi, de pildă, pomenim pe femeia care l-a cinstit pe Domnul nostru Iisus Hristos vărsând asupra lui mirul. E un prilej si pentru noi să ne gândim câtă cinstire avem noi fată de Mântuitorul, dacă aducem mirul vietii noastre, mirul unei vieti curate întru pocăinta agonisită, dacă aducem si noi cinstirea aceea pe care a adus-o femeia pe care a rânduit Domnul Hristos să o pomenească în propăvăduirea lor Sfintii Apostoli, că a zis: „Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta se va spune si ce a făcut ea spre pomenirea ei" (Mt. 26, 13; Mc. 14, 9). Sunt niste lucruri care vor să ne ridice într-o întelegere mai înaltă, într-o simtire mai înaltă. Sigur că lucrurile acestea nu se pot realiza fără participarea noastră si fără o silintă a noastră. Marti, în Săptămâna Sfintelor Patimi, pomenim pe cele zece fecioare. Împărătia lui Dumnezeu asa cum este prezentată în Evanghelie, în pilda cu cele zece fecioare dintre care unele au fost primite înăuntrul cămării si altele nu, si aceasta este un prilej pentru noi de cercetare si de silire să fim vrednici de a fi cu Mântuitorul, să fim vrednici de a fi cu cele cinci fecioare pe care le-a cunoscut Mântuitorul pentru că au avut nu numai fecioria ci si fapte bune. Luni, în Săptămâna Sfintelor Patimi, pomenim pe Patriarhul Iosif cel vrednic de pomenire pentru viata lui curată, pentru felul cum i-a slujit lui Dumnezeu si care îl închipuie pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Iarăsi este un prilej de a ne cerceta pe noi însine. Deci toate acestea sunt niste lucruri pe care noi nu le împlinim ca un ritual, ci le împlinim ca un mijloc de îmbunătătire sufletească. În zilele din Săptămâna Sfintelor Patimi, si luni si marti si miercuri si joi avem în sfintele slujbe ale Bisericii noastre o alcătuire în care ne gândim în mod special la cămara Cinei celei de taină, ne gândim la cămara de nuntă a Fiului de Împărat, ne putem gândi la Foisorul în care s-a arătat Domnul Hristos ucenicilor Săi, dar îndrumati de Sfânta noastră Biserică ne aducem aminte si de faptul că nu avem o îmbrăcăminte corespunzătoare cu ceea ce ni se cere si de aceea suntem îndemnati să zicem cu cântare si zicem de fapt în constiinta noastră cuvinte de rugăciune ca acestea: „Cămara ta, Mântuitorule, o văd împodobită si îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină, si mă mântuieste."

 

Interviu înregistrat la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, martie 1998

HOME