– Părinte Teofil, stim cu totii că fiecare zi din Săptămâna Mare are o
semnificatie precisă, însă problema si dificultatea stă tocmai în întelegerea
lor profundă si mai ales în actualizarea si concretizarea lor în viată. De ce
se întâmplă acest lucru si mai ales cum poate fi depăsită această neputintă?
– Viata pe care o
ducem noi este o viată în care în prim-planul vietii nu este întotdeauna
Dumnezeu, nu e întotdeauna mântuirea, nu e întotdeauna silinta de a ne depăsi
pe noi însine si atunci, într-un fel este firesc să nu putem cuprinde si mai
ales să nu putem întelege si să nu putem aprecia la justa valoare sau la o
valoare cât mai mare pentru noi, cele ce s-au petrecut odinioară pentru
mântuirea noastră si cele ce se sărbătoresc. Se actualizează tot pentru
mântuirea noastră, pentru cercetarea noastră, pentru silinta noastră de a
depăsi obisnuitul si de a intra într-o sferă mai înaltă a gândirii si a
simtirii. Si pentru Săptămâna Sfintelor Patimi noi ne pregătim prin postul
premergător. Noi zicem că postul e Postul Pastilor si de fapt e Postul Pastilor
pentru că avem în vedere Sfintele Pasti si Învierea cea mai presus de lume, dar
avem în vedere si jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos. La sărbătoarea
Schimbării la fată este o alcătuire care zice: „În munte Te-ai schimbat la fată
Hristoase, Dumnezeul nostru, si pe cât au cuprins ucenicii Tăi mărirea Ta, au
văzut, că dacă Te vor vedea răstignit să cunoască Patima Ta cea de bună voie si
lumii să propăvăduiască că Tu esti cu adevărat raza Tatălui". Cu gânduri
de felul acesta trebuie întâmpinată jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos,
cu constiinta că jertfa e jertfă reală, că e de bună voie, că Domnul Hristos
s-a adus Tatălui pentru mântuirea noastră, cum se spune chiar în Vinerea Mare
într-o alcătuire numită Condac: „Pe Cel ce s-a răstignit pentru noi venti toti
să-l lăudăm că pe Acesta l-a văzut Maria pe lemn (sau pe cruce) si i-a zis:
«desi rabzi răstignire, Tu esti Fiul si Dumnezeul meu!»". Constiinta
aceasta dacă o avem, în general o putem avea si în special în fata pătimirilor
Mântuitorului, în fata mortii Mântuitorului, în fata înmormântării Mântuitorului,
în fata petrecerii Mântuitorului în mormânt care de fapt, nu se realizează de
fiecare dată când o prăznuim, dar pe care o avem în constiintă si pe care
Biserica noastră vrea să ne-o aducă cât mai aproape ca să putem să depăsim
obisnuitul si să intrăm în sfera mai presus de obisnuit si cu celelalte zile al
Săptămânii Sfintelor Patimi. De exemplu, cu pomenirea Cinei celei de Taină, cu
pomenirea Spălării picioarelor, cu pomenirea rugăciunii din grădina Ghetsimani,
cu pomenirea vinderii Mântuitorului, a prinderii Mântuitorului, toate acestea
se desfăsoară cumva în constiinta noastră prin rânduiala Bisericii, prin ceea
ce ne aduce Biserica în fată si toate acestea pe noi ne găsesc la măsurile
noastre. Noi nu putem să ne detasăm de noi însine, de obisnuitul vietii noastre,
de nepăsările noastre câte le avem, ci în fata acestor lucruri stăm cu viata
noastră, cu ceea ce am devenit, cu ceea ce am agonisit de-a lungul anilor.
Miercuri, în Săptămâna Sfintelor Patimi, de pildă, pomenim pe femeia care l-a
cinstit pe Domnul nostru Iisus Hristos vărsând asupra lui mirul. E un prilej si
pentru noi să ne gândim câtă cinstire avem noi fată de Mântuitorul, dacă aducem
mirul vietii noastre, mirul unei vieti curate întru pocăinta agonisită, dacă
aducem si noi cinstirea aceea pe care a adus-o femeia pe care a rânduit Domnul
Hristos să o pomenească în propăvăduirea lor Sfintii Apostoli, că a zis:
„Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta se va spune si ce a făcut ea spre
pomenirea ei" (Mt. 26, 13; Mc. 14, 9). Sunt niste lucruri care vor să ne
ridice într-o întelegere mai înaltă, într-o simtire mai înaltă. Sigur că
lucrurile acestea nu se pot realiza fără participarea noastră si fără o silintă
a noastră. Marti, în Săptămâna Sfintelor Patimi, pomenim pe cele zece fecioare.
Împărătia lui Dumnezeu asa cum este prezentată în Evanghelie, în pilda cu cele
zece fecioare dintre care unele au fost primite înăuntrul cămării si altele nu,
si aceasta este un prilej pentru noi de cercetare si de silire să fim vrednici
de a fi cu Mântuitorul, să fim vrednici de a fi cu cele cinci fecioare pe care
le-a cunoscut Mântuitorul pentru că au avut nu numai fecioria ci si fapte bune.
Luni, în Săptămâna Sfintelor Patimi, pomenim pe Patriarhul Iosif cel vrednic de
pomenire pentru viata lui curată, pentru felul cum i-a slujit lui Dumnezeu si
care îl închipuie pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Iarăsi este un prilej de
a ne cerceta pe noi însine. Deci toate acestea sunt niste lucruri pe care noi
nu le împlinim ca un ritual, ci le împlinim ca un mijloc de îmbunătătire
sufletească. În zilele din Săptămâna Sfintelor Patimi, si luni si marti si
miercuri si joi avem în sfintele slujbe ale Bisericii noastre o alcătuire în
care ne gândim în mod special la cămara Cinei celei de taină, ne gândim la
cămara de nuntă a Fiului de Împărat, ne putem gândi la Foisorul în care s-a
arătat Domnul Hristos ucenicilor Săi, dar îndrumati de Sfânta noastră Biserică
ne aducem aminte si de faptul că nu avem o îmbrăcăminte corespunzătoare cu ceea
ce ni se cere si de aceea suntem îndemnati să zicem cu cântare si zicem de fapt
în constiinta noastră cuvinte de rugăciune ca acestea: „Cămara ta,
Mântuitorule, o văd împodobită si îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa.
Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină, si mă mântuieste."
Interviu
înregistrat la Mănăstirea Brâncoveanu de
la Sâmbăta de Sus, martie 1998