Semnificatia
zilelor din Săptămâna Mare
– În această seară crestinii l-au privegheat pe Domnul nostru Iisus Hristos.
Cântările Prohodului se sting usor si urmează ceasuri de meditatie pentru
fiecare din noi. Având aceste câteva momente de asteptare a Învierii Domnului,
Părinte Teofil Părăian, să încercăm să rememorăm ultimul drum al Domnului. Să
parcurgem împreună cu ascultătorii nostri acest urcus prin pogorâre, plecând
din Duminica Floriilor, când am văzut intrarea în Ierusalim a Domnului nostru
Iisus Hristos, trecând cu gândul prin fiecare zi a Săptămânii Patimilor. Lunea
cea mare, când am făcut pomenire de Sfântul Iosif cel prea frumos si de
smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului, Martea cea mare, când am pomenit
pe cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie si pilda talantilor, Miercurea
mare, în care s-a făcut pomenire de femeia cea păcătoasă care a uns cu mir pe
Domnul si ajungem la ziua de ieri, Sfânta si marea joi, în care am prăznuit
patru lucruri: spălarea picioarelor, cina cea de taină, rugăciunea din
Ghetsimani si vânzarea Domnului. Să începem asadar cu Duminica Floriilor ca
punct de început al acestei privegheri.
– Duminica Floriilor
este punct de început al privegherii pentru adâncirea în gândurile prăznuitoare
ale evenimentelor care tin de mântuirea noastră. De fapt, Duminica Floriilor
sau Duminica Stâlpărilor este precedată de sâmbăta lui Lazăr, în care Biserica
pomeneste învierea lui Lazăr făcută de Domnul nostru Iisus Hristos si care are
legătură si cu Duminica Stâlpărilor, în întelesul că primirea triumfală ce I
s-a făcut Domnului Hristos, care a intrat în Ierusalim ca Împărat smerit,
împlinind o proorocire din Vechiul Testament, a fost determinată cumva si de
învierea Sfântului si dreptului Lazăr, de minunea premergătoare primirii
triumfale a Domnului în Ierusalim. De aceea Biserica si zice, vorbim cu Domnul
Hristos si în sâmbăta premergătoare Duminicii Floriilor, si în Duminica
Floriilor, zice exprimând prin alcătuirea Bisericii următoarele cuvinte:
„Învierea cea de obste mai înainte de patima Ta încredintând-o, pe Lazăr din
morti l-ai înviat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta si noi ca pruncii
semnele biruintei purtând, Tie biruitorului mortii strigăm: Osana Celui dintru
înăltime, bine esti cuvântat Cel Ce vii întru numele Domnului". Aducem în
actualitatea noastră un eveniment petrecut în vremea propovăduirii Domnului
nostru Iisus Hristos si participăm si noi la el în vremea noastră. Îl avem în
fată pe Mântuitorul care intră în Ierusalim, călare fiind pe mânzul asinei, cum
spune proorocia. Si noi îl întâmpinăm pe Domnul nostru Iisus Hristos cu crengi
înverzite si cu inima primitoare, ca Domnul Hristos să nu intre numai în
Ierusalimul cel pământesc, ci mai ales în Ierusalimul sufletului nostru, Ierusalim
însemnând cetatea păcii sfinte, pacea sfântă. Aducem si noi Mântuitorului
laudă, asa cum i-au adus pruncii din Ierusalim când au zis: „Osana celui dintru
înăltime, bine esti cuvântat Cel Ce vii întru numele Domnului" (Mt. 21,
9), iar Domnul nostru Iisus Hristos s-a îndreptat spre Templul din Ierusalim
unde a făcut minuni. Asteptăm ca si în sufletul nostru să intre Mântuitorul
nostru Iisus Hristos ca într-un lăcas al Său, ca într-un templu si să vindece
neputintele noastre. De aceea zicem cu Biserica: „Învierea cea de obste mai
înainte de patima Ta încredintând-o, pe Lazăr din morti l-ai înviat Hristoase
Dumnezeule". Si din partea noastră spunem: „Pentru aceasta si noi ca
pruncii" – se întelege de odinioară – „semnele biruintei purtând", –
semnele Învierii, arătată în viata cea nouă din crengile pe care le avem în
mână sau măcar în constiintă – „Tie biruitorului mortii strigăm: Osana Celui
dintru înăltime, bine esti cuvântat Cel Ce vii întru numele Domnului". Si
adăugăm: Vino si în viata noastră, în constiinta noastră, vino si ne ajută
să-Ti aducem tot mai multă mărire, să constientizăm tot mai mult binefacerile
Tale.
– Părinte Teofil, de
ce se numeste acest răstimp Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare?
– Răstimpul acesta
până la Sfintele Pasti, până în Sâmbăta cea Mare inclusiv, se numeste Săptămâna
Patimilor sau poate că mai corect Săptămâna Pătimirilor Domnului Hristos,
pentru că în acest răstimp se pomenesc evenimente legate de suferintele
Mântuitorului si evenimente premergătoare acestor suferinte, si se face
pomenire de lucruri care privesc mântuirea noastră, lucruri de o importantă
deosebită. De aceea săptămâna aceasta se mai numeste si Săptămâna Mare,
săptămâna în care ne gândim la lucruri mari si minunate, de importantă pentru
fiecare dintre noi. Credinciosii în această săptămână sunt cu mai multă grijă
în ceea ce priveste rânduiala Postului, sunt cu mai multă luare aminte la
slujbele dumnezeiesti care se fac în mod deosebit în această săptămână, slujbe
mai lungi, slujbe mai adânci parcă decât în altă vreme, slujbe mai angajante
pentru credinciosii care iau parte la ele, în dorinta de a-si aduce iubirea si
recunostinta lor fată de Mântuitorul care pentru noi si pentru a noastră
mântuire s-a răstignit în vremea lui Pontiu Pilat si a pătimit si s-a îngropat,
ca după aceea să urmeze Învierea cea de-a treia zi, propovăduită de Scripturi
si prăznuită de noi la Sfintele Pasti. În primele zile ale Săptămânii Sfintelor
Pătimiri ale Domnului Hristos este rânduit ca în Sfânta Biserică să se spună în
chip de mărturisire si de rugăciune următorul text liturgic: „Cămara Ta
Mântuitorule o văd împodobită si îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa.
Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină si mă miluieste".
– În Sfânta si Marea
Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel prea frumos si de smochinul care
s-a uscat prin blestemul Domnului.
– Luni, în Săptămâna
Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica ne aduce aminte
de fericitul Iosif cel frumos, cel frumos la trup si la suflet. Este vorba de
Patriarhul Iosif, care ne impresionează pe toti prin dorinta lui de a-I sluji
lui Dumnezeu împlinind poruncile, prin dorinta lui de a fi curat înaintea lui
Dumnezeu, prin faptul că a fost bun si binevoitor cu fratii săi care l-au
vândut în Egipt. El este o preînchipuire a Domnului nostru Iisus Hristos, cel
vândut de Iuda, unul dintre ucenicii săi, este o preînchipuire a Domnului
Hristos, care a tinut să împlinească întru toate voia Părintelui Ceresc si să
ne fie nouă pildă de urmat. Fericitul Iosif este omul vrednic de pomenire
pentru toate câte s-au întâmplat cu el. A fost iubit de părintii lui, a fost
iubit de Patriarhul Iacob. Fratii lui l-au vândut în Egipt. A ajuns în Egipt si
asezarea sufletului său a fost probată într-o ispită peste care a trecut. A
ajuns în închisoare învinuit fiind de păcate, el, care a tinut să rămână fără
de păcat, apoi ca tâlcuitor al viselor lui Faraon, mai-marele Egiptului, însă a
fost găsit drept întelept si bun de a conduce Egiptul si a salvat de la moarte
prin înfometare pe concetătenii săi si pe conationalii săi, pe care după aceea
i-a adus în Egipt. De aceea Sfânta noastră Biserică îl pomeneste cu cinstire ca
un preînchipuitor al Mântuitorului.
Tot în această zi de
Luni binecuvântată, pomenim si o minune pe care a făcut-o Domnul Hristos, o
minune spre înteleptirea credinciosilor, pentru că negăsind smochine într-un
smochin neroditor, l-a blestemat să se usuce si s-a uscat, iar Sfânta noastră
Biserică pomenind această întâmplare, are în vedere o explicatie pentru cei
credinciosi, atrăgându-le atentia că suntem toti chemati spre rodire si că
Domnul Hristos asteaptă ceva de la noi, si noi suntem datori să-i oferim
Mântuitorului virtutile noastre în loc de alte roade. Smochinul cel blestemat
de Mântuitorul este un fel de pildă pentru noi, ca să stim că Domnul Hristos
răsplăteste nu numai binele pe care-l fac oamenii, ci răsplăteste si pedepseste
si îndărătniciile lor, si neangajările lor spre bine. Se spune în Sinaxarul de
la slujba de Luni, din Săptămâna Patimilor că Domnul Hristos nu si-a arătat
niciodată puterea pedepsitoare asupra oamenilor – să întelegem în vremea
propovăduirii Sale – dar si-a arătat-o asupra unui smochin, ca să se înteleagă
din aceasta că El are si putere pedepsitoare, iar credinciosii să se silească
să fie, nu sub blestem, ci sub binecuvântarea Mântuitorului nostru Iisus
Hristos, cum reiese si dintr-o alcătuire din Postul Sfintelor Pasti, în care
vorbim fiecare dintre noi cu propriul nostru suflet si ne îndemnăm pe noi
însine să nu dormităm, ci să ne trezim si să lucrăm pentru slava lui Dumnezeu
si pentru binele nostru vremelnic si vesnic.
„Cămasa Ta,
Mântuitorul meu, o văd împodobită, si îmbrăcăminte nu am, ca să intru
într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină, si mă
mântuieste" (Luminânda).
– În Sfânta si Marea
Marti se face pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie.
– În Martea
Săptămânii celei Mari am făcut pomenire, tot îndrumati de Sfânta noastră
Biserică, despre pilda celor zece fecioare, deci despre fecioarele întelepte si
despre fecioarele neîntelepte. Este o pildă spusă de Domnul Hristos si pe care
Sfânta noastră Biserică ne-o pune în fata constiintei în Martea cea Mare. Si
noi, parcurgând Săptămâna Sfintelor Pătimiri, am pomenit marti pilda cu cele
zece fecioare si pe cele zece fecioare, luând aminte si prin textele liturghice
din ziua respectivă la cele cinci fecioare întelepte, care au avut untdelemn în
candelele lor si care l-au întâmpinat pe Mirele care este Domnul Hristos, au
intrat cu el în cămara nuntii si s-au bucurat de ospătul mirelui, în timp ce
celelalte cinci fecioare nu s-au putut bucura de întâlnirea cu Mirele pentru că
au mers să-si cumpere untdelemn pentru candelele lor. Această pildă, Domnul
Hristos ne-o pune în fată ca să ne gândim la faptul că trebuie să fim
întotdeauna pregătiti prin fapte bune pentru întâmpinarea Mirelui ceresc, să
fim alcătuiti prin faptele nostre cele bune ca să putem lua parte la ospătul
cel vesnic. Domnul Hristos ne îndeamnă la priveghere, concluzia pildei fiind:
privegheati si vă rugati că nu stiti cînd vine Fiul Omului (Mt. 25, 13). Deci,
Sfânta noastră Biserică ne învată în fiecare zi de marti din Săptămâna
Sfintelor Pătimiri, ne-a învătat si în această săptămână în ziua de marti, să
fim cu luare aminte la noi însine, la datoriile noastre, să asteptăm pe mirele
ceresc cu inimă iubitoare si cu fapte bune, ca si întru aceasta să se
preamărească Tatăl nostru cel din ceruri. În această zi de marti, ca si în
celelalte zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, până miercuri inclusiv, la
slujba de dimineată, la utrenie, se spun următoatrele cuvinte:
„Iată mirele vine în
miezul noptii si fericită este sluga pe care va afla-o priveghind; iară
netrebnică e cea pe care o va găsi lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu
somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai mortii si afară din Împărătie să te
încui, ci te desteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt esti Dumnezeul nostru,
pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi".
– În Sfânta si Marea
Miercuri, dumnezeiestii Părinti au hotărât să se pomenească femeia cea
păcătoasă care a uns cu mir pe Domnul, pentru că aceasta s-a întâmplat cu putin
înainte de mântuitoarea Patimă.
– În Miercurea
Săptămânii Sfintelor Pătimiri, pomenire s-a făcut si se face totdeauna despre o
femeie cinstitoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care Sfânta noastră
Biserică o prezintă si ca pe o femeie păcătoasă. În Sinaxarul zilei respective
însă se pomenesc mai multe ungeri cu mir, pe care le-a primit Domnul Hristos,
iar Sfânta noastră Biserică se opreste în mod special asupra ungerii cu mir din
partea unei femei care a adus mir de mult pret, mir care era socotit ca având
pretul mai mare decât 300 de dinari, ceea ce însemna pretul a 300 de zile de
lucru. Femeia si-a arătat cinstirea ei fată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos
turnând peste El mirul cel de mult pret si Domnul Hristos a primit cinstirea pe
care i-a adus-o acea femeie. Este de observat că în Sfânta Evanghelie nu se
spune că acea femeie a fost păcătoasă. Sfânta noastră Biserică însă face o
legătură între femeia cinstitoare a Mântuitorului si femeia păcătoasă despre
care istoriseste Sfântul Evanghelist Luca si despre care se poate citi în
capitolul al saptelea din Sfânta Evanghelie de la Luca. Cântările, textele
liturgice care împodobesc slujba din Miercurea Săptămânii celei Mari se referă
la această femeie ca la o femeie păcătoasă, si sfântul Ioan Gură de Aur face o
legătură între vinderea lui Iuda, între faptul că Iuda l-a vândut pe
Mântuitorul, si femeia căreia i s-au dezlegat păcatele de către Domnul Hristos.
Iar Sfânta noastră Biserică face si ea aceeasi legătură, iar în legătură cu
femeia păcătoasă ne spune că acea femeie a luat rânduială de mironosită.
„Doamne", zicem noi către Domnul Hristos, „femeia care căzuse în păcate
multe, simtind dumnezeirea Ta", deci fiind miscată de darul lui Dumnezeu
ca să cunoască ceva din măretia Mântuitorului, „si luând rânduială de
mironosită", deci făcând ceea ce voiau să facă femeile mironosite după
înmormântarea Domnului Hristos, a anticipat cumva înmormântarea Mântuitorului
si pregătirea lui cu miresme, „aducând mir de mult pret", dar si-a adus si
inima ei cinstitoare, si-a adus si dorinta ei de a i se dezlega păcatele,
pentru că zicea femeia: Dezleagă-mi păcatele mele, asa cum eu mi-am dezlegat
părul. Si cerea de la Domnul Hristos lacrimi, de la El care scoate apă din mare
prin nori. E o alcătuire extraordinar de frumoasă si minunată, o alcătuire
impresionantă pentru toti credinciosii, este un text liturgic de o măretie
unică si ar fi bine să îl avem mai mult în vedere si să-i ascultăm cuprinsul
si-n această zi în care ne gândim la ceea ce s-a întâmplat când femeia
păcătoasă a adus mir de mult pret ca semn de cinstire pentru cel ce a rânduit
apoi ca fapta ei să fie pomenită si să fie propovăduită spre pomenirea ei
oriunde se va propovădui Evanghelia (cf. Mt. 26, 13).
„Doamne, femeia ceea
ce căzuse în păcate multe, simtind Dumnezeirea Ta, luând rânduială de
mironosită si tânguindu-se a adus Tie mir mai înainte de îngropare, zicând: Vai
mie! Că noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului, si întunecată si fără de
lună pofta păcatului. Primeste izvoarele lacrimilor mele, Cel Ce scoti cu norii
apă din mare; pleacă-Te spre suspinurile inimii mele, Cel Ce ai plecat cerurile
cu nespusa plecăciune. Ca să sărut preacuratele Tale picioare si să le sterg pe
ele iarăsi cu părul capului meu. Al căror sunet auzindu-l cu urechile Eva în
Rai în miazăzi, de frică s-a ascuns. Cine va cerceta multimea păcatelor mele si
adâncurile judecătilor Tale, Mântuitorule de suflete, Izbăvitorul meu? Să nu mă
treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel Ce ai nemăsurată milă" (Idiomelar,
glasul al 8-lea, alcătuire a Casianei monahia, Triod).
– În Sfânta si Marea
Joi, dumnezeiestii Părinti care au rânduit pe toate bine, urmând predaniilor
dumnezeiestilor Apostoli si Sfintelor Evanghelii, ne-au predat să prăznuim
patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de taină, adică predarea
înfricosătoarelor Taine, rugăciunea cea mai presus de fire din Ghetsimani si
vânzarea Domnului.
– După evenimentele
pe care le-am pomenit în primele trei zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, am
ajuns să ne gândim si la cele petrecute si în Joia premergătoare pătimirilor
Domnului, si ne-am bucurat de toate cele ce au rânduit Părintii cei duhovnicesti
să fie pomenite în Biserică si de către toti credinciosii. Ne-am oprit cu
bucuria de a întelege măretia Domnului Hristos, Cel ce Dumnezeu fiind, a spălat
picioarele ucenicilor Săi. Ne-am minunat de Dumnezeu Cel ce spală picioarele
omului si care a rânduit ca si noi să facem la fel. Pentru că a zis apoi: „Voi
mă numiti pe mine Învătătorul si Domnul si bine ziceti căci sunt. Deci dacă Eu
Domnul si Învătătorul v-am spălat vouă picioarele voastre, si voi sunteti
datori să vă spălati picioarele unii altora, pildă v-am dat vouă ca si voi să
faceti la fel" (In. 13, 14). Este o poruncă a Mântuitorului ca să fim unii
fată de altii cinstitori, de a ne smeri unii în fata altora, de a fi curătitori
ai fratilor nostri. Pentru că duhovniceste asta înseamnă si la asta suntem
chemati de către Domnul Hristos.
Am pomenit apoi Cina
cea de taină, ultima cină pe care a avut-o Domnul Hristos împreună cu ucenicii
săi înainte de Sfintele Sale Pătimiri, când a rânduit ca cele ce le-a făcut El
atunci, acolo, să se facă în continuare spre pomenirea Lui, căci luând pâine în
sfintele, preacuratele si fără prihană mâinile sale a sfintit, a binecuvântat,
a frânt si a dat ucenicilor săi, zicând: „Luati, mâncati, acesta este trupul
Meu care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor. Asemenea si paharul după
cină zicând: Beti dintru acesta toti, acesta este sângele Meu al legii celei
noi care pentru voi si pentru multi se varsă spre iertarea păcatelor" (Mt.
26, 26-27). În Sfânta Evanghelie de la Luca si în Epistola I către Corinteni a
Sfântului Apostol Pavel se afirmă că Domnul Hristos după ce a spus aceste
cuvinte a rânduit: „Aceasta să faceti întru pomenirea Mea" (Lc. 22, 19; I
Cor. 11, 25), si aceasta o facem si noi la fiecare Sfântă Liturghie, când ne
aducem aminte de această poruncă mântuitoare si de toate cele ce s-au făcut
pentru noi: de cruce, de groapă, de învierea cea de a treia zi, de suirea la
cer si de sederea de-a dreapta Tatălui, si de cea de-a doua slăvită iarăsi
venire, aducem cinstitele daruri si le oferim Mântuitorului, si le oferim lui
Dumnezeu în general, zicând: „Ale Tale dintru ale Tale, Tie aducem de toate si
pentru toate". Acestea le facem la fiecare Sfântă Liturghie, dar le
pomenim în chip deosebit în Joia cea Mare, când pomenim Cina cea de taină în pomenirea
cea de peste an. Am făcut si aceasta în Joia cea Mare.
Noi pomenim si am
pomenit în Joia cea Mare si rugăciunea din grădina Ghetsimani, când Domnul
Hristos L-a rugat pe Tatăl ceresc să treacă paharul suferintelor de la El dacă
este cu putintă si a precizat că vrea să împlinească voia Părintelui ceresc,
pentru că a zis: „Nu voia Mea, ci voia Ta să se împlinească" (Mt. 26, 39).
Este rugăciunea de care pomenesc sfintii evanghelisti si pe care o pomenim si
noi în Joia cea Mare, si la care e bine să ne gândim si noi, si ne gândim de
fapt, si când putem să ne oprim la acest eveniment minunat si pentru noi
dătător de orientare, în sensul că si rugăciunea noastră trebuie să fie o
rugăciune cât mai adâncă, o rugăciune totală. Mai pomenim si prinderea
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, arestarea lui în grădina Ghetsimani, când
Iuda l-a sărutat si i-a zis" „Bucură-te, Învătătorule" (Mt. 26, 49),
si când cei care au venit împreună cu el l-au prins pe Domnul Hristos si l-au
dus la judecata lor, si l-au dus să-l chinuiască. În fata Sfântului Potir cu
dumnezeiestile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cerestile si de viată
făcătoarele Taine ale lui Hristos, noi spunem Mântuitorului: „Nu-ti voi da
sărutare ca Iuda, nu voi spune Taina Ta vrăjmasilor Tăi; ci, ca tâlharul
mărturisindu-mă, strig Tie: Pomeneste-mă, Doamne, întru împărătia Ta".
În această Joi
minunată si vrednică de tinut minte, Sfânta noastră Biserică ne conduce să
vorbim cu Mântuitorul si să zicem:
„Când măritii
ucenici, la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu
iubire de argint bolnăvindu-se, s-a întunecat si judecătorilor celor fără de
lege pe Tine, Judecătorul cel drept, Te-a dat. Vezi, iubitorule de avutii, pe
cel ce pentru aceasta spânzurare si-a agonisit; fugi de sufletul nesătios, cel
ce a îndrăznit unele care acestea asupra Învătătorului. Cela ce esti spre toti
bun, Doamne, mărire Tie".
– În Sfânta si Marea
Vineri se prăznuiesc sfintele si mântuitoarele si înfricosătoarele Patimi ale
Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Se mai face încă pomenire si de
mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost
răstingnit împreună cu El.
– Astăzi, în Vinerea
cea Mare, Vinerea Pătimirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ne aducem
aminte de suferintele Domnului pentru noi si pentru a noastră mântuire, de
scuipările, de bătăile, de chinuirile de tot felul, de batjocurile, de
răstignirea pe cruce si de moartea pe cruce a Mântuitorului nostru Iisus
Hristos, care toate s-au făcut pentru noi si pentru a noastră mântuire. Ne-am
pregătit vreme îndelungată pentru aceste întâmpinări, pentru aceste gânduri si
simtăminte care ne pun în legătură cu iubirea Mântuitorului arătată pe cruce,
ne pune în legătură cu jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos adusă pentru
noi. Fiind lucru mai presus de fire, fiind mai presus de lume, cu greu putem să
apreciem aceste pătimiri pe care Domnul nostru Iisus Hristos le-a primit pentru
mântuirea noastră si în măsura în care le întelegem sau întelegem ceva din ele,
stăm si noi în fata Domnului Hristos, în fata crucii, stăm împreună cu Sfântul
Ioan Evanghelistul si cu Maica Domnului în apropierea crucii Mântuitorului
nostru Iisus Hristos si învătăm de la El să iertăm pe vrăjmasii nostri. Căci
Domnul Hristos a zis: „Părinte, iartă-le lor că nu stiu ce fac" (Lc. 23,
34), iar aceasta a zis-o despre răstignitorii Săi. Învătăm de la Domnul Hristos
să ne încredintăm toate ale noastre în mâinile lui Dumnezeu, căci Domnul
Hristos fiind pe cruce, a zis către Dumnezeu: „Părinte, în mâinile Tale îmi dau
duhul meu" (Lc. 23, 46). Învătăm de la Domnul Hristos să împlinim toate
lucrurile până la deplinătatea lor. Căci îl auzim pe Domnul Hristos zicând:
„Săvârsitu-s-a" (In. 19, 30). Învătăm de la Domnul nostru Iisus Hristos
ceva despre măretia pocăintei, pentru că tâlharul cel bine cunoscător, care
si-a dat seama că pentru păcatele lui pătimeste, că pentru ale lui păcate este
răstignit împreună cu Domnul Hristos, care este nevinovat, a zis către
Mântuitorul: „Pomeneste-mă, Doamne, întru împărătia Ta", iar Domnul
Hristos i-a răspuns: „Adevăr grăiesc tie, astăzi vei fi cu mine în Rai"
(Lc. 23, 42-43). Toate acestea pomenindu-le, cerem de la Dumnezeu ajutor ca să
întelegem cât mai bine cele ce s-au făcut pentru noi si întelegându-le, recunostinta
noastră să fie cât mai deplină. Condusi de Sfânta noastră Biserică în această
zi de Vinere Mare, în această zi de Vineri întunecată si luminată. Întunecată
pentru că s-a întunecat soarele si s-a cutremurat pământul, dar si luminată,
pentru că-i luminată de iubirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în care se
arată Dumnezeu Însusi, Cel ce este iubire; întru această zi binecuvântată de
Dumnezeu ne îndemnăm unii pe altii cu cuvintele Bisericii si zicem:
„Pe cel ce S-a
răstignit pentru noi veniti toti să-L lăudăm că pe acesta L-a văzut Maria – e
vorba de Maica Domnului – pe cruce si a zis: Desi rabzi răstignire, Tu esti
Fiul si Dumnezeul meu".
– În Sfânta si Marea
Sâmbătă prăznuim îngroparea dumnezeiască si trupească a Mântuitorului nostru
Iisus Hristos si pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din
stricăciune a fost mutat spre viată vesnică.
– Vom pomeni cu
darul lui Dumnezeu în Sâmbăta cea Mare înmormântarea Domnului Hristos,
petrecerea în mormânt a Mântuitorului nostru. Vom avea în vedere cele ce s-au
petrecut pentru noi si pentru a noastră mântuire în această zi. Si anume, îl
vom avea în vedere pe Mântuitorul Cel ce a fost în mormânt cu trupul, în iad cu
sufletul si în Rai ca un Dumnezeu cu tâlharul, care a fost cu dumnezeirea
pretutindeni: si cu trupul în mormânt, si cu sufletul în iad, si împreună cu
tâlharul cel mântuit în Rai. E o zi în care ne arătăm nedumerirea si totodată
convingerea că moartea s-a întâmplat în viată, că Viata a primit moartea. Căci
zicem: „În mormânt, Viată, pus ai fost, Hristoase, si împărătia iadului Tu ai
zdrobit". Ne gândim la Mântuitorul nostru Iisus Hristos în care se
întâlnesc cele potrivnice: moartea si viata. Moartea prin despărtirea
sufletului de trup si viata prin faptul că vorbind cu Domnul Hristos noi zicem:
„Când Te-ai pogorât la moarte Cela ce esti fără de moarte, atunci iadul l-ai
omorât cu strălucirea dumnezeirii. Iar când ai înviat pe cei morti din cele de
dedesubt, toate puterile ceresti au strigat: Dătătorule de viată, Hristoase
Dumnezeul nostru, mărire Tie". Rânduiala Bisericii noastre este ca îndată
după ce se spun cu cântare cuvintele în care facem prohodirea Mântuitorului
nostru Iisus Hristos, îndată după aceea se pomeneste Învierea. Pentru că noi
aducem aminte de moartea celui fără de moarte, aducem aminte prin prohodire de
cel ce a murit fără să moară cu dumnezeirea, si în cazul acesta ne minunăm de
Domnul nostru Iisus Hristos si nu uităm de învierea Lui. „Desi rabzi
răstignire", am zis în vinerea cea mare, „Tu esti Fiul si Dumnezeul meu".
Si putem spune în continuare: „Desi esti în mormânt, Tu esti Dumnezeul
meu". În această sâmbătă a tăcerii suntem chemati de Sfânta noastră
Biserică în cuprinsul Sfintei Liturghii să tăcem cu gândurile noastre
iscoditoare si să zicem:
„Să tacă tot trupul
omenesc si nimica pământesc în sine să nu gândească, căci Împăratul Împăratilor
si Domnul Domnului merge să se junghie si să se dea de mâncare credinciosilor.
Si merg înaintea Lui puterile îngeresti cu toată domnia si stăpânia, heruvimii cei
cu ochi multi si serafimii cei cu câte sase aripi, fetele acoperindu-si si
cântând cântarea: Aliluia, Aliluia, Aliluia".
Asa se spune la
Sfânta Liturghie. Asa trebuie să spunem si noi în constiinta noastră, asa
trebuie să gândim si noi despre tainele mai presus de întelegere. Să tacă firea
omenească cu gândurile ei pământesti si să audă, să asculte, să vadă pe cei
care îl însotesc pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos în moarte si prin moarte
spre învierea cea de a treia zi, pe care o asteptăm si pentru care ne-am rugat
să o ajungem ca să ne închinăm Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos fără
de osândă si să ne împăcăm cu toti. Să le zicem frati celor ce ne urăsc pe noi
si asa, în ziua Învierii să strigăm: „Hristos a înviat din morti cu moartea pe
moarte călcând si celor din morminte viată dăruindu-le".
Pentru vremea la
care am ajuns ne-am rugat de-a lungul întregului post al Pastilor. Am zis la
Liturghia Darurilor mai înainte sfintite rugăciune către Dumnezeu: „Dă-ne nouă,
Bunule să luptăm lupta cea bună, calea postului să o săvârsim, credinta
nedespărtită să o păzim, capetele nevăzutilor balauri să le sfărâmăm, biruitori
asupra păcatului să ne arătăm si fără de osândă să ajungem a ne închina si
Sfintei Învieri". Am ajuns în ziua Sfintei Învieri, am ajuns să ne
închinăm Sfintei Învieri. Biserica însă ne cere ceva anume si zice:
„În Ziua Învierii să
ne luminăm cu prăznuirea si unii pe altii să ne îmbrătisăm, si să le zicem
frati si celor ce ne urăsc pe noi si asa să strigăm: Hristos a înviat din morti
cu moartea pe moarte călcând si celor din morminte viată dăruindu-le".
Întrebarea firească
pentru fiecare dintre noi este: Ne închinăm cu adevărat Sfintei Învieri? Le
zicem frati celor ce ne urăsc pe noi? Suntem binevoitori fată de toti oamenii?
Dacă da, atunci suntem fericiti, pentru că trăim Ziua Învierii întru care dorim
să ne luminăm. Spunem că Pastele Domnului sunt o trecere de la moarte la viată
si de pe pământ la cer. Chemăm cerul si pământul să se veselească si zicem:
„Cerurile după cuviintă să se veselească si pământul să se bucure, si să
prăznuiască toată lumea cea văzută si cea nevăzută că Hristos a înviat, veselia
cea vesnică". Pentru că stim că „prăznuim omorârea mortii, sfărâmarea
iadului si începutul altei vieti vesnice". Si de aceea „lăudăm pe
Pricinuitorul, adică pe Domnul nostru Iisus Hristos, pe Cel unul binecuvântat,
Dumnezeul părintilor si preamărit". Avem bucuria să vedem pe „Soarele
dreptătii tuturor viată răsărind", ne gândim la lumina Învierii, la
bucuria izvorâtă din mormântul cel dătător de viată al Mântuitorului nostru
Iisus Hristos, ne bucurăm si noi împreună cu uncenicii Mântuitorului, care s-au
bucurat văzându-l pe Domnul (In. 20, 20) si răspundem chemărilor Sfântului Ioan
Gură de Aur, care zice:
„Toti să vă ospătati
din ospătul credintei, toti să luati bogătia bunătătii. Nimeni să nu plângă
pentru sărăcie, că s-a arătat împărătia cea de obste, nimeni să nu se
tânguiască pentru păcate că iertare din mormânt a răsărit. Nimeni să nu se
teamă de moarte că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului. A stins-o pe ea
Cel ce a fost tinut de aceea, prădat-a iadul Cel ce s-a pogorât la iad. Si
aceasta mai înainte apucând Isaia a strigat: Iadul, zice, s-a amărât
întâmpinându-Te pe Tine jos, s-a amărât că s-a stricat, s-a amărât că s-a
batjocorit, s-a amărât că s-a omorât, s-a amărât că s-a legat. A luat trup si
de Dumnezeu s-a lovit, a luat pământ si s-a întâmpinat cu cerul, a luat ce a
văzut si a căzut întru ce n-a văzut. Unde-ti este moarte boldul? Unde-ti este
iadule biruinta? Înviat-a Hristos si tu te-ai surpat. Înviat-a Hristos si au
căzut dracii. Înviat-a Hristos si se bucură îngerii. Înviat-a Hristos si viata
vietuieste. Înviat-a Hristos si nici un mort nu este în mormânt. Că Hristos
înviind din morti începătură celor adormiti S-a făcut. A aceluia este slava si
stăpânirea în vecii vecilor. Amin".
În această atmosferă
trăind, suntem cu adevărat oameni care prăznuim Învierea Mântuitorului si dăm
slavă celui ce a înviat din morti cu moartea pe moarte călcînd.
„Hristos a înviat,
ce vorbă sfântă!
Îti simti de lacrimi calde ochii uzi
Si-n suflet parcă serafimi-ti cântă
De câte ori crestine tu auzi.
Hristos a înviat în firul ierbii,
A înviat Hristos în adevăr,
În poienita-n care zburdă cerbii,
În florile de piersic si de măr.
În stupii de albine fără gres,
În vântul care suflă mângâios,
În ramura-nflorită de cires.
Dar, vai, în suflet ti-a-nviat Hristos?
Ai cântărit cu mintea ta, crestine
Cât bine ai făcut sub cer umblând?
Te simti măcar acum pornit spre bine?
Măcar acum te simti mai bun, mai blând?
Simti tu topită-n suflet vechea-ti ură?
Mai vrei pieirea celui plin de har?
Ti-ai pus zăvor pe bârfitoarea-ti gură?
Iubirea pentru semeni o simti jar?
O, dacă aceste legi de-a pururi sfinte
În aur măcar azi te-au îmbrăcat,
Cu serafimii-n suflet imn fierbinte
Ai drept să cânti: Hristos a înviat!"
________________________________________
Interviu
difuzat în Vinerea Mare (10 aprilie 1998) pe
Canalul Radio România Actualităti