Întru această duminică, am auzit la sfintele slujbe spunându-se cuvintele:
„Când Te-ai pogorât la moarte Cela ce esti Viata cea fără de moarte, atunci
iadul l-ai omorât cu strălucirea dumnezeirii, iar când ai înviat pe cei morti
din cele de dedesubt, toate puterile ceresti au strigat: Dătătorule de viată,
Hristoase Dumnezeul nostru, mărire Tie". Cuvintele acestea le-am auzit de
mai multe ori în cuprinsul slujbei de duminică de la Glasul al II-lea. Si când
spunem aceste cuvinte, stăm în fata Mântuitorului nostru Iisus Hristos, vorbim
cu Mântuitorul, cu El, care este fără de moarte si care totusi s-a pogorât la
moarte. „Când Te-ai pogorât la moarte, Cela ce esti Viata cea fără de
moarte". A primit Mântuitorul nostru să moară pentru păcatele noastre, a
murit cu fire pământească, s-a despărtit sufletul de trup, asa cum se întâmplă
la moartea tuturor oamenilor, dar n-a murit cu firea dumnezeiască, El fiind
Viata cea fără de moarte. „Când Te-ai pogorât la moarte, Cela ce esti Viata cea
fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea dumnezeirii",
spunem noi mai departe. Cum anume? Atunci când Domnul nostru Iisus Hristos a
fost înmormântat de Iosif din Arimateea si de Nicodim, a fost asezat în mormânt
cu trupul si s-a pogorât în iad cu sufletul, dar cu dumnezeirea a fost
pretutindeni, si în mormânt cu trupul, si în iad cu sufletul. De aceea se
spune: „Atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea dumnezeirii". Când s-a
pogorât Domnul Hristos la iad, iadul a încetat să mai fie iad, întunericul a
fost strălucit de strălucirea dumnezeirii si a avut loc această pogorâre la
moarte si apoi în cele mai de jos ale pământului, în locasurile mortilor, iar
prin aceasta iadul a fost nimicit. Aceasta a avut drept urmare faptul că cei
morti au fost înviati: „Atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea dumnezeirii;
iar când ai înviat pe cei morti din cele de dedesubt" (din cele de jos).
Cei vechi credeau că lumea aceasta este împărtită în trei părti, ca si când ar
avea trei etaje: la mijloc pământul, sus cerul si jos iadul, sub pământ. Era o
conceptie a lor si atunci Biserica, având în vedere conceptia aceea, spune:
„Te-ai pogorât la iad, ai înviat pe cei morti din cele de dedesubt. Atuncea
iadul ai omorât cu strălucirea dumnezeirii Tale, iar când ai înviat pe cei
morti din cele de dedesubt, toate puterile ceresti au strigat: Dătătorule de
viată, Hristoase Dumnezeul nostru, mărire Tie". Ceea ce s-a întâmplat
atunci trebuie să se întâmple în fiecare dintre noi. Dacă avem un iad în
sufletul nostru, acesta trebuie să se nimicească. Dacă avem porniri rele,
trebuie să se schimbe spre bine. Iadul din sufletul nostru, atâta cât este,
dacă este, trebuie să fie pătruns de strălucirea dumnezeirii, să învieze
Dumnezeu în noi, „să învie Dumnezeu si să se risipească vrăjmasii Lui", să
simtim pe Dumnezeu viu si lucrător în noi si toate împotrivirile din suflet să
se nimicească si atunci puterile cerului strigă si pentru noi, si pentru cele
ce se întâmplă în noi: „Dătătorule de viată, Hristoase, Dumnezeul nostru,
mărire Tie".
Asa vorbim cu Domnul
Hristos si mai vorbim cu El în această duminică zicând: „De Te-ai si pogorât în
mormânt, cela ce esti fără de moarte, dar puterile iadului ai zdrobit si ai
înviat ca un biruitor, Hristoase, Dumnezeule, zicând femeilor mironisite:
Bucurati-vă si apostolilor Tăi pace dăruindu-le, Cela ce dai celor căzuti
ridicare". Îi spunem Domnului Hristos că, cu toate că s-a pogorât în mormânt,
cu toate că a fost ca un mort în mormânt, cu puterea dumnezeiască a zdrobit
iadul. „Cu toate că Te-ai pogorât în mormânt, cela ce esti fără de
moarte", Te-ai pogorât în mormânt după firea omenească, Te-ai unit cu cei
morti dar, cu puterea Ta, ai zdrobit iadul, „dar puterile iadului ai zdrobit si
ai înviat ca un biruitor, zicând femeilor mironosite: Bucurati-vă". După
învierea Sa, Domnul Hristos, asa cum mărturiseste Sfântul Evanghelist Matei,
s-a întâlnit cu femeile mironosite, care L-au întâmpinat si Domnul Hristos le-a
întâmpinat pe ele si a zis către ele: „Bucurati-vă" (Mt. 28, 9). Le-a
salutat. Cuvântul bucurati-vă nu este un îndemn la bucurie, ci este un salut.
„Bucurati-vă" e salutul pe care l-a întrebuintat Domnul Hristos în
întelesul că cuvântul din limba ebraică s-a tradus în limba greacă prin
„bucurati-vă", iar în limbile moderne nu peste tot găsim în Noul Testament
cuvântul „bucurati-vă", ci găsim cuvântul fiti salutati.
Iubiti credinciosi,
Domnul Hristos a zis femeilor: „bucurati-vă". Noi ne putem gândi si la un
îndemn la bucurie, pentru că Domnul Hristos a adus bucuria învierii si s-au
bucurat ucenicii că L-au văzut pe Domnul (In 20, 20). Deci, a zis femeilor
„bucurati-vă" si apostolilor le-a dat pace. „Si apostolilor Tăi pace
dăruindu-le, Cela ce dai celor căzuti ridicare". Iubiti credinciosi, însă,
în această zi în care pomenim pe femeile mironosite si zicem c-a zis Domnul
Hristos femeilor mironosite „bucurati-vă", ne gândim totodată si la
Sfântul Iosif din Arimateea, care a fost în legătură cu Domnul Hristos prin
aceea că l-a înmormântat cu cinste pe El. A cerut autorizatie de la Pilat să-l
înmormânteze pe Mântuitorul, pe Învătătorul cel răstignit. A primit autorizatie
si l-a înmormântat si Biserica îl pomeneste întru această zi împreună cu femeile
purtătoare de mir, cu femeile care au cumpărat miresme si au pregătit miresme
si s-au dus să le verse peste trupul Domnului nostru Iisus Hristos, dar n-au
putut să-si împlinească gândul pentru că Domnul nostru Iisus Hristos înviase
din morti.
În legătură cu aceste
femei mironosite, cu aceste femei purtătoare de mir, femei doritoare de a-l
cinsti pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în legătură cu aceaste femei,
Biserica noastră spune: „Pe Soarele cel mai înainte de soare, care a apus
oarecând în mormânt, mers-au mai înainte de către ziuă căutându-L ca pe o zi
mironositele fecioare si una către alta striga: «O, prietenelor, veniti să
ungem cu miresme trupul cel de viată purtător si îngropat, trupul care a înviat
pe Adam si care acum zace în mormânt. Să mergem si să ne sârguim ca si magii si
să ne închinăm, si să aducem miruri în loc de daruri, Celui ce nu în scutece,
ci în giulgiu este înfăsurat, si să plângem, si să strigăm: O, Stăpâne,
scoală-Te, Cela ce dai celor căzuti sculare»" (Icos). Aceasta este o alcătuire
a Bisericii noastre, o minunătie de gânduri bune si frumoase, pe care o avem în
cuprinsul slujbelor noastre de la Pasti, si o avem si în cuprinsul slujbei de
astăzi. Si spunem, vorbind cu cei ce ne ascultă: „Pe Soarele cel mai înainte de
soare – asa-l numim pe Domnul Hristos: Soare înainte de Soare, Soarele care a
făcut soarele – Pe Soarele cel mai înainte de soare, care a apus oarecând în
mormânt". A fost înmormântat soarele? Poate să fie soarele înmormântat? Nu
poate. Soarele nu apune niciodată, apune pentru noi si răsare pentru altii. „Pe
Soarele cel mai înainte de soare, care a apus oarecând în mormânt, mers-au mai
înainte de către ziuă – până nu s-a făcut ziuă (si aici urmează ceva frumos) –
căutându-l ca pe o zi mironositele fecioare (mironositele în general, c-au fost
si fecioare, si nefecioare între ele. Chiar mă întreba cineva, undeva, că de ce
se spune mironositele fecioare? Si am spus că se referă la acelea care au fost
fecioare. Dar, a fost si Maria Magdalena, care de fapt n-a fost fecioară); – si
una către alta striga: O, prietenelor, veniti să ungem cu miresme trupul cel de
viată purtător si îngropat, trupul care a înviat pe Adam cel căzut si care zace
în mormânt", ele considerau că Trupul Domnului e în mormânt, zace în
mormânt. Nu stiau că Domnul Hristos a înviat. „Să mergem să ne sârguim ca si
magii, si să ne închinăm, si să aducem miruri în loc de daruri". Magii au
adus daruri la nasterea Mântuitorului, când Domnul Hristos ca prunc a fost
înfăsurat în scutece, si acum era înfăsurat, dar nu în scutece, ci în giulgiu.
Se face o legătură, pe care bineînteles că n-au făcut-o mironositele, dar pe
care o face Biserica. „Si să mergem să ne sârguim ca si magii, si să ne
închinăm, si să aducem miruri în loc de daruri". Nu aducem aur, tămâie si
smirnă cum au adus magii, ci aducem miruri în loc de daruri Celui ce, nu în
scutece ca la nastere, ci în giulgiu este înfăsurat si să plângem si să
strigăm: „O, Stăpâne, scoală-Te, Cel ce dai celor căzuti ridicare". Sunt
niste lucruri minunate cu care ne împodobim mintea la această sărbătorire, în
această duminică în care pomenim pe femeile mironosite, pe femeile purtătoare
de mir, pe femeile gânditoare de Dumnezeu. Cred că acesta este lucrul cel mai
de căpetenie pe care ar trebui să-l avem în vedere într-o zi ca aceasta.
Biserica ne spune că femeile mironosite au fost gânditoare de Dumnezeu, L-au
avut în vedere pe Dumnezeu, L-au avut în principal în sfera gândurilor lor pe
Domnul Hristos si de aceea erau gânditoare de Dumnezeu. Când eram eu copil,
buna mea, Dumnezeu s-o odihnească, când îi venea ceva deosebit în minte spunea:
„Mi-o adus Dumnezeu în gând". Aceasta înseamnă să fii gânditor de
Dumnezeu, să primesti în gând gândurile lui Dumnezeu, să aduni în minte,
gândurile lui Dumnezeu. De unde? Din Sfânta Evanghelie, unde sunt cuvintele lui
Dumnezeu, gândurile lui Dumnezeu, care sunt vesnice; din scrierile Sfintilor
Apostoli, care au fost insuflati de Duhul Sfânt, din scrierile Sfintilor
Părinti si mai ales de la sfintele slujbe. Iată, v-am spus niste gânduri luminate.
Asta înseamnă să ai gândurile lui Dumnezeu si să fii gânditor de Dumnezeu si
mai ales femeile să fie gânditoare de Dumnezeu ca să se potrivească cu femeile
mironosite.
Deci, iubiti
credinciosi, în această zi în care ne gândim la femeile cinstitoare de
Dumnezeu, care au vrut să-L cinstească pe Mântuitorul prin miruri, pe care
le-au cumpărat si pe care le-au pregătit si în care si-au pus inima lor, în
această zi e cazul să ne aducem aminte că femeile purtătoare de mir, femeile
gânditoare de Dumnezeu, femeile mironosite, n-au putut să-si întrebuinteze
mirurile si s-au întors cu ele înapoi, pentru că Domnul Hristos înviase din
morti. De aceea zicem noi la Sfânta Slujbă de Înviere: „Femeile cele gânditoare
de Dumnezeu în urma Ta cu miruri au alergat si pe care ca pe un mort cu lacrimi
Te căutau, bucurându-se s-au închinat Tie, Dumnezeului celui viu si Pastile
cele mântuitoare ucenicilor Tăi, Hristoase, le-au binevestit". Au plecat
cu un gând la mormânt si s-au întors cu gândul că Domnul Hristos a înviat si au
spus ucenicilor că Domnul Hristos a înviat.
Iubiti credinciosi,
femeile purtătoare de mir si-au arătat cinstirea pe care o purtau în inima lor,
dar nu si-au arătat-o prin mirurile pe care le-au pregătit, pentru că nu mai
era trebuintă de ele, dar cinstirea cea din inimă a rămas pentru totdeauna
lucrătoare si de la femeile mironosite putem învăta să fim si noi cinstitori ai
Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cu ce, iubiti credindiosi? Noi ce putem
să-i aducem Domnului Iisus Hristos ca să ne aflăm în lucrarea femeilor
mironosite? Miruri nu avem de unde, dar Biserica noastră zice asa: „Să mânecăm
cu mânecare adâncă si în loc de mir, cântare să aducem Stăpânului, si să-L
vedem pe Hristos, Soarele dreptătii, tuturor viată răsărind" (Irmos,
cântarea a cincea de la Slujba Învierii). Mirurile noastre sunt cântarea
noastră de laudă, cântarea noastră de preamărire adusă Domnului Hristos.
Slujbele noastre care sunt ca o revărsare de mir, de miresme, către Mântuitorul
nostru Iisus Hristos si aduc binecuvântarea Domnului nostru Iisus Hristos peste
noi. Femeile purtătoare de mir, femeile gânditoare de Dumnezeu, femeile care au
adus miruri, ne învată pe noi să aducem cântare Stăpânului si să-L vedem pe
Hristos, Soarele dreptătii, tuturor viată răsărind.
Iubiti credinciosi,
femeile purtătoare de mir au vrut să aducă miresme, au pregătit miresme si au
arătat cinstirea lor prin miresme. Noi să arătăm cinstirea noastră prin laude
aduse lui Dumnezeu, prin laude aduse Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Celui
ce a înviat din morti cu moartea pe moarte călcând si nouă ne-a dăruit viată
vesnică. Si închinarea noastră să o aducem pentru că si femeile purtătoare de
mir s-au închinat Mântuitorului nostru Iisus Hristos când s-au întâlnit cu
Hristos, iar Domnul Hristos le-a spus: „Bucurati-vă", si le-a spus: „nu vă
temeti" (Mt. 28, 9-10). A pomenit două din darurile Învierii. Noi stim că
din mormântul dătător de viată al Mântuitorului au izvorât mai ales cinci
daruri ale Învierii si anume: iertarea păcatelor, că Domnul Hristos a dat
ucenicilor puterea de a ierta păcatele, a suflat peste ei Duh Sfânt si a zis:
„Luati Duh Sfânt, cărora veti ierta păcatele vor fi iertate si cărora le veti
tine, vor fi tinute" (In. 20, 22-23). A dat Mântuitorul nostru Iisus
Hristos, după Înviere, bucurie, „s-au bucurat ucenicii văzând pe Domnul"
(In. 20, 20), iar femeilor mironosite le-a zis „bucurati-vă". A dat Domnul
Hristos, după Învierea Sa, netemere, a zis „Nu vă temeti" (Mt. 28, 10). A
dat Domnul Hristos, deci, curaj celor care au crezut în Înviere, a dat Domnul
Hristos pace Apostolilor Săi, că de fiecare dată când s-a întâlnit cu ei, le-a
zis „Pace vouă" (In. 20, 2; Lc. 24, 36) si le-a dat binecuvântare, căci la
cer s-a înăltat binecuvântând (Lc. 24, 51).
Să ne învrednicească
bunul Dumnezeu si pe noi să fim gânditori de Dumnezeu ca femeile purtătoare de
mir, să aducem si noi cinstire Mântuitorului ca femeile mironosite, să-L asezăm
si noi în sufletul nostru cu cinstirea pe care i-a arătat-o Domnului Hristos
Iosif din Arimateea, care L-a asezat în mormânt, să avem si noi bucuria
întâlnirii cu Dumnezeu cum au avut-o femeile mironosite, să avem si noi
binecuvântarea Domnului nostru Iisus Hristos, care se arată mai ales în
iertarea păcatelor si atunci vom fi părtasi învierii Domnului nostru Iisus Hristos,
de acum si până-n veac. Amin. Mărire Tatălui si Fiului si Sfântului Duh. Amin.
Hristos a înviat!
Predică tinută la
Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus în
Duminica a treia după Pasti, a Mironositelor, 3 mai 1998)