Prea Sfintite Părinte Mitropolit Serafim, Preacucernici Părinti si iubiti
credinciosi,
S-a sfârsit cuvântul
Mântuitorului nostru Iisus Hristos în legătură cu pilda semănătorului si cu
tălmăcirea ei în cuvintele: „Cel ce are urechi de auzit să audă". Ce să
audă? Să audă pilda semănătorului si ce să mai audă? Să audă tâlcuirea ei. În
Sfânta Evanghelie avem două pilde spuse de Mântuitorului nostru Iisus Hristos
în legătură cu semănatul: pilda cu semănătorul si pilda cu sământa cea bună si
cu neghina. Pilda cu semănătorul o găsim în trei locuri, în trei Evanghelii: în
Sfânta Evanghelie de la Matei, cap. 13, în Sfânta Evanghelie de la Marcu, în
cap. 4 si în Sfânta Evanghelie de la Luca în cap. 8, iar pilda cu sământa cea
bună si cu neghina o găsim numai în Sfânta Evanghelie de la Matei, în
continuarea pildei cu semănătorul. Si este interesant de observat că amândouă
aceste pilde au fost tâlcuite de Domnul nostru Hristos. Dacă este vorba să ne
oprim cu gândul asupra pildei cu semănătorul, care s-a citit astăzi din Sfânta
Evanghelie, putem să stim numai din citirea Sfintei Evanghelii ce a înteles
Domnul Hristos prin semănător, ce a înteles Domnul Hristos prin pământul
bătătorit, ce a înteles Domnul nostru Iisus Hristos prin pământul pietros, ce a
înteles Domnul nostru Iisus Hristos prin pământul împresurat de spini si ce a
înteles Domnul nostru Iisus Hristos prin pământul cel bun, în care sământa cea
bună, care este – s-a spus clar – cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu
aduce rod bun în pământul cel bun. Dacă Domnul nostru Iisus Hristos si-a
sfârsit pilda si tălmăcirea ei cu cuvintele „Cel ce are urechi de auzit să
audă", înseamnă că lucrurile acestea sunt foarte importante pentru noi. E
important să stim că pământul cel bun îi reprezintă pe oamenii care, cu inimă
curată si bună primesc cuvântul si fac rod întru răbdare. E important să stim
că pământul împresurat de spini, în care nu ajunge sământa cea bună – cuvântul
lui Dumnezeu să rodească, îi reprezintă pe oamenii aceia care, sub povara
grijilor si a bogătiei si a plăcerilor vietii, nu ajung să vadă în sufletul lor
rodind cuvântul lui Dumnezeu. Cel ce are urechi de auzit să audă si să stie si
să nu uite, să tină minte că pământul pietros este pământul inimii acelor
credinciosi care se bucură de cuvântul lui Dumnezeu, dar care atunci când ajung
în împrejurări constrângătoare, în împrejurări mai grele, se leapădă de
cuvântul lui Dumnezeu si în aceia sământa cea bună nu aduce rod. Cei ce au
urechi de auzit să audă că pământul cel bătătorit în care nici măcar nu prinde
rădăcină cuvântul lui Dumnezeu, sunt acei oameni care auzind cuvântul îndată îl
si uită. Si Domnul Hristos spune chiar că diavolul, satana, împotrivitorul ia
cuvântul din inima lor – si acum fiti atenti – ca nu cumva crezând să se mântuiască.
De ce ia diavolul cuvântul lui Dumnezeu din inima celor care nu-s interesati
pentru cuvântul lui Dumnezeu? Ca nu cumva să fie interesati, ca nu cumva să
primească cuvântul lui Dumnezeu, ca nu cumva crezând în cuvântul lui Dumnezeu,
să se mântuiască. Sunt multe locuri în Sfânta Evanghelie în care ni s-au
păstrat cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos în legătură cu credinta si cu
mântuirea. Să ne gândim, de pildă, la sfârsitul Evangheliei de la Marcu, unde e
scris că a zis Domnul Hristos după Învierea Sa către ucenicii Săi:
„Propovăduiti Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede si se va boteza se
va mântui" – cu credinta lui Dumnezeu, „iar cel ce nu va crede se va
osândi". Or, diavolul vrea aceasta ca oamenii să nu se mântuiască, ci să
se osândească. Stim apoi că de multe ori a zis Domnul Hristos în privinta
mântuirii de suferintă, în privinta mântuirii de moarte, în privinta mântuirii
de boală, în privinta mântuirii de păcat, a zis Domnul Hristos că aceasta se
realizează prin credintă. Si a zis Domnul Hristos si că „de nu veti crede cine
sunt, în păcatele voastre veti muri". Si a zis Domnul Hristos în legătură
cu femeia păcătoasă, despre care citim în al VII-lea capitol din Sfânta
Evanghelie de la Luca: „Credinta ta te-a mântuit. Mergi în pace" (Lc. 7,
5). La fel a zis si către femeia cu curgere de sânge, care s-a atins de poala
hainei Domnului nostru Iisus Hristos, încredintată fiind că se va vindeca. A
zis Domnul Hristos către ea: „Îndrăzneste, fiică, credinta ta te-a
mântuit" (Mt. 9, 22). Ca să avem în noi cuvântul lui Dumnezeu si ca
cuvântul lui Dumnezeu primit în sufletul nostru prin credintă să fie roditor
spre mântuire, este de trebuintă credinta. Către Iair, mai marele unei sinagogi
care avea o fiică pe moarte si care s-a dus la Domnul Hristos, rugându-L pentru
fiica lui, Domnul Hristos a zis: „Voi veni în casa ta si se va tămădui".
Si când Iair a aflat că copila lui a si murit, nu numai că era pe moarte cum o
stia el, si-a pierdut credinta. Si atunci a zis Domnul Hristos: „Îndrăzneste,
crede numai si se va mântui" (Lc. 8, 50). A stăruit Domnul Hristos ca
oamenii să aibă credintă. Să aibă credintă în cuvântul lui Dumnezeu, să nu se
îndoiască. Sfântul Isaac Sirul spune că „casa credintei este mintea de copil si
inima curată". Si avea de unde să stie Sfântul Isaac Sirul că credinta se
întăreste în inima curată, pentru că a citit si el desigur din Sfânta
Evanghelie cuvântul Domnului Hristos că cei care au inimă curată si bună aceia
aduc rod întru răbdare. Multi dintre credinciosii nostri sunt ispititi de
gândul că ar putea înainta în credintă, că ar putea înainta într-o viată
curată, într-o viată deosebită, dacă ar cunoaste mult. Sfântul Marcu Ascetul,
însă, atrage atentia asupra faptului că cunostinta singură, cum zice Sfântul
Apostol Pavel, îl îngâmfă pe om, iar împlinirea cuvântului este mântuitoare.
Credinta nelucrătoare, „cunostinta singură îl îngâmfă pe om, îndemnându-l la
nelucrare, iar iubirea zideste, îndemnându-l la răbdarea tuturor". E
cuvântul Sfântului Marcu Ascetul.
Iubiti credinciosi,
uităm, prea mult uităm. Uităm când vrem să cunoastem mult. Nu acesta este
lucrul de căpetenie. Uităm lucrul acesta si mai ales uităm că Domnul Hristos a
zis „Fericiti sunt cei curati cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu".
Sunt bune si studiile, e bine si să cunosti, să cunosti multe, dar cel mai bine
e să-ti cunosti sufletul, să-ti cunosti inima, să stii cum te raportezi tu ca
om la ceea ce-ti spune Dumnezeu. Un părinte cu viată îmbunătătită si cu
cunostintă deosebită, care a trăit cândva si la mănăstire la Sâmbăta, părintele
Arsenie Boca, a zis că „studii teologice pot cunoaste si păgânii". Lucrul
de căpetenie este să ai cunostintă de Dumnezeu. Si mi-a pus în fată o alcătuire
din catavasiile de la Înăltarea Domnului, prima catavasie, care zice asa: „Cu
dumnezeiescul nor fiind acoperit gângavul – e vorba de Moise – a spus legea cea
scrisă de Dumnezeu". Cum s-a ajuns la aceasta? Ni se spune mai departe:
„Că scuturând tina de pe ochii mintii, vede pe Cel Ce este", adică pe
Dumnezeu, care s-a prezentat pe Sine, zicând: „Eu sunt Cel Ce sunt", vede
pe Dumnezeu, vede pe Cel Ce este –„ si se învată cunostinta Duhului, cinstind
cu dumnezeiesti cântări", e vorba de cunostinta pe care i-o dă Duhul
Sfânt, iar rezultatul este că cinsteste cu dumnezeiesti cântări. Deci, textul
este următorul: „Cu dumnezeiescul nor fiind acoperit gângavul, a spus legea cea
scrisă de Dumnezeu, că scuturând tina de pe ochii mintii", norul fiind
Duhul Sfânt, înlăturând ceea ce se împotriveste cunostintei, să zicem asa
preconceptiile, dacă vreti, care nu tin de Dumnezeu, „scuturând tina de pe
ochii mintii", scuturând urmările păcatului care întunecă mintea, întunecă
cunostinta, scuturând tina de pe ochii mintii, înlăturând tina de pe ochii
mintii, „vede pe Cel Ce este", îl vede pe Dumnezeu. Cum îl vede pe
Dumnezeu? Cum poate omul să vadă pe Dumnezeu? Stiti cum îl poate vedea cel mai
bine? Stiind că nu-L poate vedea. Când are constiinta aceasta că eu orice as
face nu pot vedea pe Dumnezeu, pentru că „Dumnezeu e mai presus de ceea ce
poate omul cugeta si spune", zice Sfântul Simeon Noul Teolog. Si de aceea
„vede pe Cel Ce este", pentru că stie că nu-L poate vedea si se pleacă cu
mintea. Tot Părintele Arsenie zicea că „noi avem mintea care discută cu
Dumnezeu, în loc să se supună fără discutie".
Deci, vede pe „Cel Ce
este si se-nvată cunostinta Duhului", se-nvată o altă cunostintă decât
cunostinta din carte. Sfântul Ioan, cel care a scris Scara, spune asa,
referindu-se la cuvântul Domnului Hristos: „Învătati-vă de la Mine că sunt
blând cu inima si veti avea odihna sufletelor voastre". „Învătati-vă, nu
de la om, nu de la înger, nu din carte, ci de la Mine, de la lucrarea Mea cea
din voi si veti avea odihnă sufletelor voastre de patimile cele ce vă hărtuiesc
pe voi".
Deci, iubiti
credinciosi, aceasta trebuie să avem noi în vedere la ceea ce a spus Domnul
Hristos, să avem inimă curată: „Fericiti sunt cei curati cu inima că aceia vor
vedea pe Dumnezeu". Să ne gândim la aceea că cei cu inimă curată si bună
aduc rod întru răbdare. Pe ce temei? Pe temeiul credintei în cuvântul lui
Dumnezeu. Pe temeiul cuvântului semănat în sufletele noastre. Să stiti că nu-i
fără importantă faptul că Biserica noastră are rânduieli ca în această vreme de
toamnă când se seamănă grâul, să se citească din Sfânta Evanghelie pilda cu
semănătorul. Bineînteles că Domnul Hristos n-a vrut să le dea oamenilor o
lectie de agricultură. Domnul Hristos a luat împrejurări din agricultură, din
plugărie ca să-i învete pe oameni lucruri mai presus de lumea aceasta, să-i
învete despre un alt semănat. Că nu există numai semănatul de grâu, că nu
există numai semănatul de plante, ci există si un semănat spiritual, un semănat
duhovnicesc. Eu, de pildă acuma, semăn. Semăn prin cuvânt, aduc cuvântul lui
Dumnezeu în inimile voastre si voi îl primiti. Unii ca pământ bătătorit, altii
ca pământ pietros, altii ca pământ împresurat de spini si altii ca pământ care
reprezintă inima curată si bună. Rod vor aduce aceia care primesc cuvântul cu
inimă curată si bună, cu minte de copil neîmpotrivitoare, cu inimă curată,
primitoare. Cine e asa, are nădejde să rodească în el cuvântul lui Dumnezeu si
acela are urechi de auzit si aude. Toti care vorbim, nu numai când predicăm,
toti cei care scriem cuvinte de învătătură sau scriem ceva spre cunostinta
altora care citesc suntem semănători. Toti care vorbim în vorbirea de toate
zilele suntem semănători. În faptele Apostolilor se spune că ajungând Sfântul
Apostol Pavel în Atena si începând să propovăduiască în piată unii au întrebat:
„Ce vrea acest semănător de vorbe?" Deci era conceptia aceasta înstăpânită
în gândurile oamenilor că si cuvintele rostite, ceea ce spunem noi în vorbirea
de toate zilele, de fapt este un semănat. Un semănat spre rodire bună sau un
semănat spre rodire rea. Pentru că am zis că este si o pildă cu sământa cea
bună si cu neghina. Si în acea tâlcuire a pildei Domnul Hristos spune că cel ce
seamănă sământa cea bună, seamănă cuvântul cel bun, dar sunt si unii care
seamănă neghină, seamănă învătături rele. Si atunci înseamnă că noi trebuie să
fim cu grijă si la ce se seamănă în sufletul nostru prin ceea ce auzim, si la
ceea ce se seamănă în sufletul nostru prin ceea ce citim. Sunt unii care zic:
„A, păi pe mine nu mă interesează. Din orice carte poti să înveti si ceva bun."
Să stiti că nu-i asa. Nu din orice carte poti să înveti ceva bun. Si mai ales
nu înveti ceva bun atunci când n-ai ceva bun în sufletul tău ca să nimicească
relele care îti vin. Trebuie să fii întărit în suflet ca bând ceva dătător de
moarte, cum zice Domnul Hristos că semnele celor care vor crede vor fi acestea:
în limbi noi vor vorbi, serpi vor lua în mână si chiar ceva dătător de moarte
de vor bea nu-i va vătăma pe ei. Cine-s acestia? Cei care trăiesc prin
credintă, cei care stiu de Dumnezeu, cei care stiu de cuvântul lui Dumnezeu.
Da, acestia într-adevăr pot să nimicească orice răutate care le-ar veni în
suflet si nu primesc în suflet lucruri necuviincioase si lucruri nefolositoare.
Pentru că-L auzim pe Domnul Hristos spunând: „Cel ce are urechi de auzit să audă".
Stie, a auzit ceea ce trebuie să audă. Si zice Sfântul Marcu Ascetul că „gândul
cel rău în inima iubitoare de osteneală nu rămâne cum nu rămâne focul în
apă". Dacă pui foc în apă se stinge dintr-o dată. Tot asa si cu gândul cel
rău, si cu învătătura cea rea.
Deci, iubiti
credinciosi, să tinem minte lucrul acesta si că trebuie să ne pregătim inima în
asa fel încât să fie primitoare a cuvântului lui Dumnezeu, dar si că noi însine
suntem învătători, suntem, prin ceea ce spunem, înmultitori de semănat, aducem
seminte în sufletul altora si să fim cu grijă ca să aducem numai ceea ce e
frumos si bun. Am ascultat odată un preot vorbind la noi la mănăstire, un preot
venit din străinătate, un preot romano-catolic. A tinut o mesă în pădure si am
fost si câtiva dintre noi, si a vorbit în limba franceză pentru cei pe care-i
avea în grijă si s-a referit la pilda cu semănătorul si mi-a rămas de atunci o
idee foarte importantă. A semănat părintele acela în inima mea, cum a fost
curată, necurată, dar în orice caz am retinut de la el, n-a venit vrăjmasul
să-mi ia cuvântul din inimă, nu am verificat cu alte lucruri, pentru că nu am
avut cum să-l verific pentru că era o idee, dar o idee importantă si eu o pun
la inimă, iubiti credinciosi, si atunci înseamnă că si eu semăn în sufletele
voastre această idee semănată de altul în inima mea. Asa merg lucrurile. Unul
primeste, seamănă mai departe, celălalt aude, duce si el mai departe, numai să
fie cu grijă ce duce. Si ce-a spus părintele acela? A spus că a zis Domnul
Hristos despre cele patru feluri de pământ: pământ bătătorit, pământ pietros,
pământ cu spini, pământ bun. Si zicea el, si asta mi-a plăcut foarte tare, si
nu m-a slujit mintea să mă gândesc la asta mai înainte să-l fi auzit pe el. A
zis că acelasi om poate să fie uneori pământ bătătorit, alteori poate să fie
pământ pietros pentru cuvântul lui Dumnezeu, alteori poate să fie pământ cu
spini si alteori poate să fie pământ care reprezintă inima curată si bună. Tare
mi-a plăcut mie ideea asta. Si asa mi-a plăcut de tare că n-am putut să n-o
spun si aici, fiind vorba de pilda cu semănătorul.
Deci, iubiti
credinciosi, să fim cu luare-aminte. Ce-am auzit să auzim cu adevărat, să tinem
minte. Să tinem minte că fată de cuvântul lui Dumnezeu ne raportăm în chip
diferit. Fiecare stie cum se raportează el: ca pământ bătătorit, neavând
aderentă la cuvântul lui Dumnezeu sau cuvântul lui Dumnezeu la inima noastră;
ca pământ pietros, primind cuvântul cu bucurie, si acesta e un semn că pretuim
cuvântul, dacă-l primim cu bucurie; apoi alteori poate suntem noi însine si
fiecare dintre noi numai pământ împresurat de spini si numai Dumnezeu stie
cine-i pământ bun, care aduce roade bune si aduce rod întru răbdare.
Deci să ne gândim,
iubiti credinciosi, mai ales la aceste două lucruri: că mântuirea-i prin
credintă si să ne cercetăm dacă suntem în credintă, cum zice Sfântul Apostol
Pavel în Epistola a doua către Corinteni: „Cercetati-vă pe voi dacă sunteti în
credintă" (II Cor. 13, 5). Si, sigur, voi, cei care sunteti aici sunteti
în credintă, pentru că credinta v-a adus aici, credinta v-a tinut la sfânta
slujbă, credinta vă întăreste în gânduri bune, credinta vă tine aproape de
Biserică. Si sunt bucuros de toti, si vă felicit pe toti că aveti atâta
credintă câtă să vă aducă în fata lui Dumnezeu duminica la sfânta slujbă.
Să multumim lui
Dumnezeu toti, să multumiti si fiecare dintre voi pentru această credintă câtă
o aveti. Numai că credinta nu trebuie să fie numai în cuprinsul slujbei si
numai în cuprinsul bisericii, ci să mergem mai departe si s-o ducem între
oamenii între care trăim si să le dovedim că cuvântul lui Dumnezeu este viu si
lucrător în viata noastră si poate fi viu si lucrător în viata altora. Si să nu
uităm niciodată că numai inima curată ne apropie de Dumnezeu. Cunostinta înmultită
poate să ne depărteze de Dumnezeu, cunostinta înmultită si de multe feluri
poate să ne ducă la confuzii si la nedumeriri, dar cine are inimă curată nu se
poate să nu simtă prezenta lui Dumnezeu în ea, inima curată si bună. De aceea a
zis că uneori putem să fim un fel de pământ pentru cuvântul lui Dumnezeu,
alteori alt fel de pământ. Să fim cu grijă să fim mai ales pământ roditor,
pământ bun, să avem inimă curată si bună, ca să avem si rod înmultit, rod de
faptă bună, să aducem bucurie în jurul nostru, să nu supărăm pe nimeni, iar
sământa pe care o răspândim să fie sământă care să rodească spre binele nostru
si spre binele celor din jurul nostru, spre lauda lui Dumnezeu, spre mărirea
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care ne-a spus o astfel de pildă si ne-a
atras atentia să ascultăm cuvântul si să-l împlinim. Amin.
Cuvânt la Duminica a
XXI-a după Rusalii (Pilda Semănătorului), Biserica
Sfântul Nicolae, Paraclis Universitar din Bucuresti, 11 octombrie 1998