Sământa si pământul inimii


Prea Sfintite Părinte Mitropolit Serafim, Preacucernici Părinti si iubiti credinciosi,

 

S-a sfârsit cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos în legătură cu pilda semănătorului si cu tălmăcirea ei în cuvintele: „Cel ce are urechi de auzit să audă". Ce să audă? Să audă pilda semănătorului si ce să mai audă? Să audă tâlcuirea ei. În Sfânta Evanghelie avem două pilde spuse de Mântuitorului nostru Iisus Hristos în legătură cu semănatul: pilda cu semănătorul si pilda cu sământa cea bună si cu neghina. Pilda cu semănătorul o găsim în trei locuri, în trei Evanghelii: în Sfânta Evanghelie de la Matei, cap. 13, în Sfânta Evanghelie de la Marcu, în cap. 4 si în Sfânta Evanghelie de la Luca în cap. 8, iar pilda cu sământa cea bună si cu neghina o găsim numai în Sfânta Evanghelie de la Matei, în continuarea pildei cu semănătorul. Si este interesant de observat că amândouă aceste pilde au fost tâlcuite de Domnul nostru Hristos. Dacă este vorba să ne oprim cu gândul asupra pildei cu semănătorul, care s-a citit astăzi din Sfânta Evanghelie, putem să stim numai din citirea Sfintei Evanghelii ce a înteles Domnul Hristos prin semănător, ce a înteles Domnul Hristos prin pământul bătătorit, ce a înteles Domnul nostru Iisus Hristos prin pământul pietros, ce a înteles Domnul nostru Iisus Hristos prin pământul împresurat de spini si ce a înteles Domnul nostru Iisus Hristos prin pământul cel bun, în care sământa cea bună, care este – s-a spus clar – cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu aduce rod bun în pământul cel bun. Dacă Domnul nostru Iisus Hristos si-a sfârsit pilda si tălmăcirea ei cu cuvintele „Cel ce are urechi de auzit să audă", înseamnă că lucrurile acestea sunt foarte importante pentru noi. E important să stim că pământul cel bun îi reprezintă pe oamenii care, cu inimă curată si bună primesc cuvântul si fac rod întru răbdare. E important să stim că pământul împresurat de spini, în care nu ajunge sământa cea bună – cuvântul lui Dumnezeu să rodească, îi reprezintă pe oamenii aceia care, sub povara grijilor si a bogătiei si a plăcerilor vietii, nu ajung să vadă în sufletul lor rodind cuvântul lui Dumnezeu. Cel ce are urechi de auzit să audă si să stie si să nu uite, să tină minte că pământul pietros este pământul inimii acelor credinciosi care se bucură de cuvântul lui Dumnezeu, dar care atunci când ajung în împrejurări constrângătoare, în împrejurări mai grele, se leapădă de cuvântul lui Dumnezeu si în aceia sământa cea bună nu aduce rod. Cei ce au urechi de auzit să audă că pământul cel bătătorit în care nici măcar nu prinde rădăcină cuvântul lui Dumnezeu, sunt acei oameni care auzind cuvântul îndată îl si uită. Si Domnul Hristos spune chiar că diavolul, satana, împotrivitorul ia cuvântul din inima lor – si acum fiti atenti – ca nu cumva crezând să se mântuiască. De ce ia diavolul cuvântul lui Dumnezeu din inima celor care nu-s interesati pentru cuvântul lui Dumnezeu? Ca nu cumva să fie interesati, ca nu cumva să primească cuvântul lui Dumnezeu, ca nu cumva crezând în cuvântul lui Dumnezeu, să se mântuiască. Sunt multe locuri în Sfânta Evanghelie în care ni s-au păstrat cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos în legătură cu credinta si cu mântuirea. Să ne gândim, de pildă, la sfârsitul Evangheliei de la Marcu, unde e scris că a zis Domnul Hristos după Învierea Sa către ucenicii Săi: „Propovăduiti Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede si se va boteza se va mântui" – cu credinta lui Dumnezeu, „iar cel ce nu va crede se va osândi". Or, diavolul vrea aceasta ca oamenii să nu se mântuiască, ci să se osândească. Stim apoi că de multe ori a zis Domnul Hristos în privinta mântuirii de suferintă, în privinta mântuirii de moarte, în privinta mântuirii de boală, în privinta mântuirii de păcat, a zis Domnul Hristos că aceasta se realizează prin credintă. Si a zis Domnul Hristos si că „de nu veti crede cine sunt, în păcatele voastre veti muri". Si a zis Domnul Hristos în legătură cu femeia păcătoasă, despre care citim în al VII-lea capitol din Sfânta Evanghelie de la Luca: „Credinta ta te-a mântuit. Mergi în pace" (Lc. 7, 5). La fel a zis si către femeia cu curgere de sânge, care s-a atins de poala hainei Domnului nostru Iisus Hristos, încredintată fiind că se va vindeca. A zis Domnul Hristos către ea: „Îndrăzneste, fiică, credinta ta te-a mântuit" (Mt. 9, 22). Ca să avem în noi cuvântul lui Dumnezeu si ca cuvântul lui Dumnezeu primit în sufletul nostru prin credintă să fie roditor spre mântuire, este de trebuintă credinta. Către Iair, mai marele unei sinagogi care avea o fiică pe moarte si care s-a dus la Domnul Hristos, rugându-L pentru fiica lui, Domnul Hristos a zis: „Voi veni în casa ta si se va tămădui". Si când Iair a aflat că copila lui a si murit, nu numai că era pe moarte cum o stia el, si-a pierdut credinta. Si atunci a zis Domnul Hristos: „Îndrăzneste, crede numai si se va mântui" (Lc. 8, 50). A stăruit Domnul Hristos ca oamenii să aibă credintă. Să aibă credintă în cuvântul lui Dumnezeu, să nu se îndoiască. Sfântul Isaac Sirul spune că „casa credintei este mintea de copil si inima curată". Si avea de unde să stie Sfântul Isaac Sirul că credinta se întăreste în inima curată, pentru că a citit si el desigur din Sfânta Evanghelie cuvântul Domnului Hristos că cei care au inimă curată si bună aceia aduc rod întru răbdare. Multi dintre credinciosii nostri sunt ispititi de gândul că ar putea înainta în credintă, că ar putea înainta într-o viată curată, într-o viată deosebită, dacă ar cunoaste mult. Sfântul Marcu Ascetul, însă, atrage atentia asupra faptului că cunostinta singură, cum zice Sfântul Apostol Pavel, îl îngâmfă pe om, iar împlinirea cuvântului este mântuitoare. Credinta nelucrătoare, „cunostinta singură îl îngâmfă pe om, îndemnându-l la nelucrare, iar iubirea zideste, îndemnându-l la răbdarea tuturor". E cuvântul Sfântului Marcu Ascetul.

Iubiti credinciosi, uităm, prea mult uităm. Uităm când vrem să cunoastem mult. Nu acesta este lucrul de căpetenie. Uităm lucrul acesta si mai ales uităm că Domnul Hristos a zis „Fericiti sunt cei curati cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu". Sunt bune si studiile, e bine si să cunosti, să cunosti multe, dar cel mai bine e să-ti cunosti sufletul, să-ti cunosti inima, să stii cum te raportezi tu ca om la ceea ce-ti spune Dumnezeu. Un părinte cu viată îmbunătătită si cu cunostintă deosebită, care a trăit cândva si la mănăstire la Sâmbăta, părintele Arsenie Boca, a zis că „studii teologice pot cunoaste si păgânii". Lucrul de căpetenie este să ai cunostintă de Dumnezeu. Si mi-a pus în fată o alcătuire din catavasiile de la Înăltarea Domnului, prima catavasie, care zice asa: „Cu dumnezeiescul nor fiind acoperit gângavul – e vorba de Moise – a spus legea cea scrisă de Dumnezeu". Cum s-a ajuns la aceasta? Ni se spune mai departe: „Că scuturând tina de pe ochii mintii, vede pe Cel Ce este", adică pe Dumnezeu, care s-a prezentat pe Sine, zicând: „Eu sunt Cel Ce sunt", vede pe Dumnezeu, vede pe Cel Ce este –„ si se învată cunostinta Duhului, cinstind cu dumnezeiesti cântări", e vorba de cunostinta pe care i-o dă Duhul Sfânt, iar rezultatul este că cinsteste cu dumnezeiesti cântări. Deci, textul este următorul: „Cu dumnezeiescul nor fiind acoperit gângavul, a spus legea cea scrisă de Dumnezeu, că scuturând tina de pe ochii mintii", norul fiind Duhul Sfânt, înlăturând ceea ce se împotriveste cunostintei, să zicem asa preconceptiile, dacă vreti, care nu tin de Dumnezeu, „scuturând tina de pe ochii mintii", scuturând urmările păcatului care întunecă mintea, întunecă cunostinta, scuturând tina de pe ochii mintii, înlăturând tina de pe ochii mintii, „vede pe Cel Ce este", îl vede pe Dumnezeu. Cum îl vede pe Dumnezeu? Cum poate omul să vadă pe Dumnezeu? Stiti cum îl poate vedea cel mai bine? Stiind că nu-L poate vedea. Când are constiinta aceasta că eu orice as face nu pot vedea pe Dumnezeu, pentru că „Dumnezeu e mai presus de ceea ce poate omul cugeta si spune", zice Sfântul Simeon Noul Teolog. Si de aceea „vede pe Cel Ce este", pentru că stie că nu-L poate vedea si se pleacă cu mintea. Tot Părintele Arsenie zicea că „noi avem mintea care discută cu Dumnezeu, în loc să se supună fără discutie".

Deci, vede pe „Cel Ce este si se-nvată cunostinta Duhului", se-nvată o altă cunostintă decât cunostinta din carte. Sfântul Ioan, cel care a scris Scara, spune asa, referindu-se la cuvântul Domnului Hristos: „Învătati-vă de la Mine că sunt blând cu inima si veti avea odihna sufletelor voastre". „Învătati-vă, nu de la om, nu de la înger, nu din carte, ci de la Mine, de la lucrarea Mea cea din voi si veti avea odihnă sufletelor voastre de patimile cele ce vă hărtuiesc pe voi".

Deci, iubiti credinciosi, aceasta trebuie să avem noi în vedere la ceea ce a spus Domnul Hristos, să avem inimă curată: „Fericiti sunt cei curati cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu". Să ne gândim la aceea că cei cu inimă curată si bună aduc rod întru răbdare. Pe ce temei? Pe temeiul credintei în cuvântul lui Dumnezeu. Pe temeiul cuvântului semănat în sufletele noastre. Să stiti că nu-i fără importantă faptul că Biserica noastră are rânduieli ca în această vreme de toamnă când se seamănă grâul, să se citească din Sfânta Evanghelie pilda cu semănătorul. Bineînteles că Domnul Hristos n-a vrut să le dea oamenilor o lectie de agricultură. Domnul Hristos a luat împrejurări din agricultură, din plugărie ca să-i învete pe oameni lucruri mai presus de lumea aceasta, să-i învete despre un alt semănat. Că nu există numai semănatul de grâu, că nu există numai semănatul de plante, ci există si un semănat spiritual, un semănat duhovnicesc. Eu, de pildă acuma, semăn. Semăn prin cuvânt, aduc cuvântul lui Dumnezeu în inimile voastre si voi îl primiti. Unii ca pământ bătătorit, altii ca pământ pietros, altii ca pământ împresurat de spini si altii ca pământ care reprezintă inima curată si bună. Rod vor aduce aceia care primesc cuvântul cu inimă curată si bună, cu minte de copil neîmpotrivitoare, cu inimă curată, primitoare. Cine e asa, are nădejde să rodească în el cuvântul lui Dumnezeu si acela are urechi de auzit si aude. Toti care vorbim, nu numai când predicăm, toti cei care scriem cuvinte de învătătură sau scriem ceva spre cunostinta altora care citesc suntem semănători. Toti care vorbim în vorbirea de toate zilele suntem semănători. În faptele Apostolilor se spune că ajungând Sfântul Apostol Pavel în Atena si începând să propovăduiască în piată unii au întrebat: „Ce vrea acest semănător de vorbe?" Deci era conceptia aceasta înstăpânită în gândurile oamenilor că si cuvintele rostite, ceea ce spunem noi în vorbirea de toate zilele, de fapt este un semănat. Un semănat spre rodire bună sau un semănat spre rodire rea. Pentru că am zis că este si o pildă cu sământa cea bună si cu neghina. Si în acea tâlcuire a pildei Domnul Hristos spune că cel ce seamănă sământa cea bună, seamănă cuvântul cel bun, dar sunt si unii care seamănă neghină, seamănă învătături rele. Si atunci înseamnă că noi trebuie să fim cu grijă si la ce se seamănă în sufletul nostru prin ceea ce auzim, si la ceea ce se seamănă în sufletul nostru prin ceea ce citim. Sunt unii care zic: „A, păi pe mine nu mă interesează. Din orice carte poti să înveti si ceva bun." Să stiti că nu-i asa. Nu din orice carte poti să înveti ceva bun. Si mai ales nu înveti ceva bun atunci când n-ai ceva bun în sufletul tău ca să nimicească relele care îti vin. Trebuie să fii întărit în suflet ca bând ceva dătător de moarte, cum zice Domnul Hristos că semnele celor care vor crede vor fi acestea: în limbi noi vor vorbi, serpi vor lua în mână si chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma pe ei. Cine-s acestia? Cei care trăiesc prin credintă, cei care stiu de Dumnezeu, cei care stiu de cuvântul lui Dumnezeu. Da, acestia într-adevăr pot să nimicească orice răutate care le-ar veni în suflet si nu primesc în suflet lucruri necuviincioase si lucruri nefolositoare. Pentru că-L auzim pe Domnul Hristos spunând: „Cel ce are urechi de auzit să audă". Stie, a auzit ceea ce trebuie să audă. Si zice Sfântul Marcu Ascetul că „gândul cel rău în inima iubitoare de osteneală nu rămâne cum nu rămâne focul în apă". Dacă pui foc în apă se stinge dintr-o dată. Tot asa si cu gândul cel rău, si cu învătătura cea rea.

Deci, iubiti credinciosi, să tinem minte lucrul acesta si că trebuie să ne pregătim inima în asa fel încât să fie primitoare a cuvântului lui Dumnezeu, dar si că noi însine suntem învătători, suntem, prin ceea ce spunem, înmultitori de semănat, aducem seminte în sufletul altora si să fim cu grijă ca să aducem numai ceea ce e frumos si bun. Am ascultat odată un preot vorbind la noi la mănăstire, un preot venit din străinătate, un preot romano-catolic. A tinut o mesă în pădure si am fost si câtiva dintre noi, si a vorbit în limba franceză pentru cei pe care-i avea în grijă si s-a referit la pilda cu semănătorul si mi-a rămas de atunci o idee foarte importantă. A semănat părintele acela în inima mea, cum a fost curată, necurată, dar în orice caz am retinut de la el, n-a venit vrăjmasul să-mi ia cuvântul din inimă, nu am verificat cu alte lucruri, pentru că nu am avut cum să-l verific pentru că era o idee, dar o idee importantă si eu o pun la inimă, iubiti credinciosi, si atunci înseamnă că si eu semăn în sufletele voastre această idee semănată de altul în inima mea. Asa merg lucrurile. Unul primeste, seamănă mai departe, celălalt aude, duce si el mai departe, numai să fie cu grijă ce duce. Si ce-a spus părintele acela? A spus că a zis Domnul Hristos despre cele patru feluri de pământ: pământ bătătorit, pământ pietros, pământ cu spini, pământ bun. Si zicea el, si asta mi-a plăcut foarte tare, si nu m-a slujit mintea să mă gândesc la asta mai înainte să-l fi auzit pe el. A zis că acelasi om poate să fie uneori pământ bătătorit, alteori poate să fie pământ pietros pentru cuvântul lui Dumnezeu, alteori poate să fie pământ cu spini si alteori poate să fie pământ care reprezintă inima curată si bună. Tare mi-a plăcut mie ideea asta. Si asa mi-a plăcut de tare că n-am putut să n-o spun si aici, fiind vorba de pilda cu semănătorul.

Deci, iubiti credinciosi, să fim cu luare-aminte. Ce-am auzit să auzim cu adevărat, să tinem minte. Să tinem minte că fată de cuvântul lui Dumnezeu ne raportăm în chip diferit. Fiecare stie cum se raportează el: ca pământ bătătorit, neavând aderentă la cuvântul lui Dumnezeu sau cuvântul lui Dumnezeu la inima noastră; ca pământ pietros, primind cuvântul cu bucurie, si acesta e un semn că pretuim cuvântul, dacă-l primim cu bucurie; apoi alteori poate suntem noi însine si fiecare dintre noi numai pământ împresurat de spini si numai Dumnezeu stie cine-i pământ bun, care aduce roade bune si aduce rod întru răbdare.

Deci să ne gândim, iubiti credinciosi, mai ales la aceste două lucruri: că mântuirea-i prin credintă si să ne cercetăm dacă suntem în credintă, cum zice Sfântul Apostol Pavel în Epistola a doua către Corinteni: „Cercetati-vă pe voi dacă sunteti în credintă" (II Cor. 13, 5). Si, sigur, voi, cei care sunteti aici sunteti în credintă, pentru că credinta v-a adus aici, credinta v-a tinut la sfânta slujbă, credinta vă întăreste în gânduri bune, credinta vă tine aproape de Biserică. Si sunt bucuros de toti, si vă felicit pe toti că aveti atâta credintă câtă să vă aducă în fata lui Dumnezeu duminica la sfânta slujbă.

Să multumim lui Dumnezeu toti, să multumiti si fiecare dintre voi pentru această credintă câtă o aveti. Numai că credinta nu trebuie să fie numai în cuprinsul slujbei si numai în cuprinsul bisericii, ci să mergem mai departe si s-o ducem între oamenii între care trăim si să le dovedim că cuvântul lui Dumnezeu este viu si lucrător în viata noastră si poate fi viu si lucrător în viata altora. Si să nu uităm niciodată că numai inima curată ne apropie de Dumnezeu. Cunostinta înmultită poate să ne depărteze de Dumnezeu, cunostinta înmultită si de multe feluri poate să ne ducă la confuzii si la nedumeriri, dar cine are inimă curată nu se poate să nu simtă prezenta lui Dumnezeu în ea, inima curată si bună. De aceea a zis că uneori putem să fim un fel de pământ pentru cuvântul lui Dumnezeu, alteori alt fel de pământ. Să fim cu grijă să fim mai ales pământ roditor, pământ bun, să avem inimă curată si bună, ca să avem si rod înmultit, rod de faptă bună, să aducem bucurie în jurul nostru, să nu supărăm pe nimeni, iar sământa pe care o răspândim să fie sământă care să rodească spre binele nostru si spre binele celor din jurul nostru, spre lauda lui Dumnezeu, spre mărirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care ne-a spus o astfel de pildă si ne-a atras atentia să ascultăm cuvântul si să-l împlinim. Amin.
 

Cuvânt la Duminica a XXI-a după Rusalii (Pilda Semănătorului), Biserica Sfântul Nicolae, Paraclis Universitar din Bucuresti, 11 octombrie 1998

 

HOME