Neo-isihasmul românesc

Înalt prea Sfintite Pãrinte Arhiepiscop Iosif, iubiti credinciosi, pentru cã a fost afirmatã ideea cã îmi plac versurile, si versurile scrise de Zorica Latcu, pentru cã s-a cântat Acatistul Bunei Vestiri, îmi voi începe cuvântul cu niste versuri, si anume, cu o alcãtuire intitulatã Filã din Acatist, care mie îmi place foarte mult si care, sigur, o sã vã placã tuturor:

„Bucurã-te, leagãn alb de iasomie,
cãtre care-n roiuri fluturii coboarã,
Bucurã-te, raza stelei din vecie,
sipot care curge lin cu apã vie,
Bucurã-te, Maicã, pururea Fecioarã,
dulcea mea Marie.
Bucurã-te, floare fãrã de prihanã,
albã ca argintul noptilor de varã,
spicul cel de aur vesnic plin cu hranã
mirul care vindeci orice fel de ranã,
Bucurã-te, Maicã pururea Fecioarã,
ploaia cea de manã.
Bucurã-te, brazdã plinã de rodire,
munte sfânt în care s-a-ngropat comoarã,
Bucurã-te, cântec tainic de iubire,
clopot de chemare, cântec de mãrire.
Bucurã-te, Maicã pururea Fecioarã,
blândã fericire.
Bucurã-te, mãrul vietii care-nvie,
pomul greu de roadã-n plinã primãvarã,
Bucurã-te, iarãsi, tãrm de bucurie
dintru care curge miere aurie,
Bucurã-te, Maicã, pururea Fecioarã,
Sfânta mea Marie."

M-am gândit la versurile acestea când se cânta acatistul, si mi-am zis: „Uite, ar fi potrivit ca dupã acatistul acesta sã spun eu versurile acestea – Filã din Acatist – chiar în bisericã" si iatã a rânduit Dumnezeu sã fie asa.

Si acum sã spun ceea ce am fost rugat sã spun cu prilejul acestei întâlniri.Stiam încã de acasã cã venind aici, va fi o întâlnire în locul acesta, si cã ar fi bine sã vorbesc, s-a propus sã vorbesc ceva despre neo-isihasmul românesc. Mi-a cam dat de cap lucrul acesta, în sensul cã nu stiu dacã mã voi putea achita de aceastã obligatie asa cum asteaptã cei care au zis cã ar fi bine sã vorbesc despre neo-isihasmul românesc. De ce? Pentru cã e foarte greu de spus dacã existã un neo-isihasm românesc, si dacã existã, e greu de spus unde existã, cum se realizeazã, care sunt metodele si, în sfârsit, care sunt rezultatele si asta ar fi lucrul cel mai de cãpetenie.

Voi începe spunându-vã cã odatã, Înalt Prea Sfintitul Mitropolit Antonie, de la Sibiu, mã întreba, pe mine, fiind eu duhovnic la Mânãstirea de la Sâmbãta de Sus – în tinda raiului, în locul împlinirilor, în casa lui Dumnezeu, la poarta cerului –, fiind eu acolo, a întrebat: „Ai vreun isihast prin mânãstire?", si eu i-am rãspuns clar: „Nu am nici un isihast si nici eu nu sunt isihast". Si atunci Înalt Prea Sfintitul, zic eu, ironic, mi-a spus: „La Sibiu sunt multi". Ce voia sã spunã cu asta? Cã existã o societate pentru isihasm, care, probabil, se laudã cu realizãri, dar în orice caz vrea sã facã cunoscut isihasmul, si în felul acesta, la Sibiu sunt multi.

Deci, la mânãstire nu este nici unul si la Sibiu sunt multi! Este si în Fãgãras o filialã a Asociatiei pentru Isihasm, unde eu am tinut vreo treizeci de conferinte, între care si câteva despre isihasm, însã nu are nici o eficientã în sensul cã oamenii sunt angajati, cã se întâlnesc, cã zic „Doamne, Iisuse", cã fac lucrul acesta ei însisi, cã se îndeamnã unii pe altii, ci e o organizatie numitã Pentru Isihasm, care tine, de vreo câtiva ani, în fiecare lunã, de obicei în prima luni din lunã, o conferintã si pe care aproape toate le-am tinut eu. Aceasta este Asociatia pentru Isihasm. În felul acesta vorbindu-se, am putea zice cã existã un neo-isihasm românesc.

Acum, însã, se pune o întrebare: Poate exista un cãlugãr fãrã sã fie isihast? Am putea zice cã poate exista, si am putea zice cã nu poate exista! Mai întâi de toate, orice cãlugãr trebuie sã-si urmãreascã îmbunãtãtirea sufleteascã si sã ajungã la starea de linistire. Nepãtimirea, dupã Sfântul Marcu Ascetul, este starea de linistire. Cine a ajuns la linistirea sufleteascã a ajuns la nepãtimire. În slujba Sfântului Maslu, în a cincea rugãciune se spune, vorbind cu Domnul Hristos: „Cel ce miluiesti cu linistirea". Pânã n-ajunge omul la liniste încã n-a ajuns la isihie, deci nu e isihast, nu poate fi isihast. Cum se poate ajunge la liniste? Un cãlugãr trebuie sã ajungã la liniste, pentru cã acesta este între altele si rostul lui, de a se linisti. Retragerea din lume, în general, este si pentru încetarea tentatiilor, celor din afarã, ca un fel de linistire. Numai cã linistirea aceasta trebuie realizatã si lãuntric, nu numai dinafarã. Se poate întâmpla sã ai liniste dinafarã si sã n-ai liniste înlãuntru; si se poate întâmpla si invers, sã n-ai liniste în afarã, sã trãiesti în zgomot, sã trãiesti printre oameni si totusi sã ai liniste interioarã. Se poate realiza lucrul acesta? Da, se poate. De cãtre cine? De cãtre cine vrea sã poatã si de cãtre cine se angajeazã la lucrul acesta. Orice candidat la cãlugãrie, când se face slujba de cãlugãrire, slujba de tundere în monahism, primeste ceea ce numim noi metanii, sau metanie, un obiect de felul acesta, care este un sir de noduri, o atã înnodatã, care are un rost, un rost spiritual desi este un obiect material. Când i se dã candidatului la cãlugãrie obiectul acesta, în slujba de cãlugãrie se spune asa: „Fratele nostru – i se spune numele – primeste sabia duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu, spre rugãciunea din tot ceasul cãtre Hristos" si apoi, slujitorul slujbei de cãlugãrie, adresându-se candidatului, spune asa: „Cã esti dator în toatã vremea, a avea în minte, în inimã, în cuget si în gura ta numele Domnului Iisus si a zice, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mã pe mine, pãcãtosul." Aceasta este rugãciunea cu care se mântuiesc cãlugãrii.

HOME