Asa numea această rugăciune Părintele Arsenie Boca, cred că unii dintre
dumneavoastră ati auzit de Părintele Arsenie Boca, cândva trăitor si în
Mânăstirea de la Sâmbăta, între 1939-1948, un om cu o pregătire multilaterală,
deci nu numai cu pregătire teologică, ci si cu pregătire de artă, (a făcut si
scoala de Belle Arte după Teologie, si a făcut si ceva cursuri de medicină) un
om cu cunostinte din diferite domenii, dar mai presus de toate un om dotat cu
niste calităti pe care dacă nu le ai, din cultură nu le poti avea.
Toată lumea stie că
cultura are rostul de a slefui pe om, de a-l cultiva. Dar cultura are limitele
ei. Pe lângă cultură îti mai trebuie ceva. Eram cândva la noi, la Mânăstirea
Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, în fata unei icoane pictată de Părintele
Arsenie Boca. Prezentam unui vizitator de atunci expozitia de icoane si am
ajuns în fata icoanei făcute de Părintele Arsenie, o icoană cu Adormirea Maicii
Domnului. A observat vizitatorul respectiv, care era de fapt cadru universitar
de la Sibiu, pe nume Bologa, că e o icoană deosebită, si i-am spus că e făcută
de un părinte pe care eu îl consider a fi geniu. Si atunci domnul respectiv
zice: „Asta înseamnă că are o cultură perfectă si încă ceva". Mie mi-a
plăcut foarte mult afirmatia asta si am zis: „Domnule, într-adevăr nu stiu dacă
are o cultură perfectă dar sunt sigur că pe lângă cultura, cât o are, mai are
ceva, are încă ceva. Acel „încă ceva" îl are Părintele Arsenie. Deci
Părintele Arsenie, numea rugăciunea aceasta, „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul
lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul", rugăciunea cu care se
mântuiesc călugării. Si când m-am dus eu la Mânăstirea de la Sâmbăta în 1942 să
mă fac călugăr, aveam treisprezece ani si jumătate. Părintele era acolo. M-a
luat la spovedit, am stat de vorbă, mi-aduc aminte si de amănunte, de
întrebările pe care mi le-a pus, între care o întrebare care am spus-o eu de
multe ori, prin care vroia să intre dincolo de mine, prin mine dincolo de mine.
Mă întreabă dacă mi-a venit în gând vreodată să omor un om. Mie mi s-a părut
foarte curios la vârsta aceea că m-a întrebat dacă mi-a venit în minte să omor
vreun om, că nu-mi venise niciodată un gând de acesta, nici până atunci, nici
de atunci încoace, dar i-am mai auzit pe oameni zicând: „Te omor, fireai…"
si nu stiu ce. Si nu m-am gândit decât după aceea că Părintele a vrut să vadă
de unde vin, care sunt străfundurile existentei mele. De ce? Pentru că
Părintele avea în gândurile lui si după aceea în afirmatiile lui, zicerea
aceasta că copilul e oglinda părintilor, că mostenim din străfunduri de existentă,
lucruri pozitive si negative, că fiecare dintre noi aducem o încărcătură în
existenta noastră.
A zis odată părintele
către unul: „Mă, tu esti sinteza harababurii din casa voastră". Deci,
părintele îsi dădea seama de anumite lucruri, pe care ceilalti nu le observau,
sau treceau pe lângă ele, sau în orice caz nu aveau posiblitatea să le
formuleze asa de fain: „Tu esti sinteza harababurii din casa voastră"
Deci, dacă vrei să stii cine esti, cercetează-te si vezi de unde ai venit! Si
părintele, bineînteles că stia toate lucrurile acestea, că noi nu începem
propriu-zis de la conceperea noastră, ci începem cu rădăcini, mai departe,
Dumnezeu stie de unde, îi cumulăm pe părintii nostri, pe bunicii nostri.
Eu aveam o bunică, mama mamei,
zicea câte cineva de un nepot al ei: „Seamănă cu dumneata". Si ea zicea:
„Păi numai de-ar semăna cu mine, că-i bine". Vedeti, sunt niste lucruri pe
lângă care noi trecem usor. Adevărul este că fiecare dintre noi suntem o
sinteză, a unei harababuri, a unei linisti, Dumnezeu stie cum suntem, cine
suntem. Dar lucrurile acestea trebuie rezolvate, si dacă nu le rezolvăm noi, nu
le rezolvăm niciodată si nu le rezolvă nimeni. Si atunci părintele stiind
lucrul acesta, si având capacitatea aceasta de a intui esentialul în orice
chestiune, ca si când ar fi zis către mine: „Uite ce-i, tu vrei să te faci
călugăr? Păi îti spun eu ce să faci tu, dacă vrei să te faci călugăr. Nu te
faci călugăr, dar faci ce fac călugării: zici rugăciunea cu care se mântuiesc
călugării". Si mi-a spus să zic: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul". Mi-a zis asa: „S-o zici cu
gândul, deci cu cuvântul gândit, nu cu cuvântul vorbit, desi se poate si cu
cuvântul vorbit, e voie, dar s-o zici cu cuvântul gândit". Nu mi-a dat nici
o explicatie, bineînteles că s-a gândit la asta, ca să o zic cu cuvântul gândit
pentru că lupta se dă în gând, si atunci ca să scoatem din lucrare gândurile
negative, trebuie să avem gânduri pozitive; nu mi-a făcut nici un fel de
teorie, ci mi-a zis asa: „Zici în gând, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul", lipesti de respiratie
rugăciunea, în felul următor: între respiratii zici „Doamne", trăgând
aerul în piept, odată cu asta zici „Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu"
si dând aerul afară din piept, o dată cu asta zici, „miluieste-mă pe mine,
păcătosul". Atât mi-a spus, despre altceva nu mi-a spus nimic. Am mai
vorbit noi de una, de alta, am plecat, mi-am văzut de scoală, am făcut liceul,
am făcut Teologia si după unsprezece ani m-am făcut călugăr. Deci, înainte cu
unsprezece ani de a mă face călugăr, stiam rugăciunea cu care se mântuiesc
călugării si foloseam rugăciunea cât o puteam folosi. Interesant, însă, că
Părintele nu mi-a dat directiva să iau legătura cu vreun practicant al
rugăciunii, cu vreun duhovnic, cu cineva care să mă îndrumeze, doar mi-a spus
să mă angajez la rugăciune. Nu mi-a spus cât să zic, de câte ori să zic, cât
timp să stau în rugăciune, să am o pravilă cât timp să zic rugăciunea, dar s-o
zic. Bineînteles că mi-am văzut de treabă, nu m-am gândit niciodată că trebuie
să o fac cu exclusivitate, dar am stiut de rugăciune si de câte ori îmi aduceam
aminte ziceam: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe
mine, păcătosul", cum m-a învătat părintele: între respiratii;
„Doamne", trăgând aerul în piept: „Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu", dând aerul afară: „miluieste-mă pe mine, păcătosul".
Bineînteles nu e absolut necesar să se facă asa, dar asa m-a învătat părintele,
eu asa am făcut.
HOME