Si am început să mă ocup de chestiunea mea personală, de îmbunătătirea
sufletului meu, o îmbunătătire care nu se poate realiza altfel decât
ocupându-te de tine însuti.
Întâi trebuie să
desfiintezi negativele din tine, câte sunt, de unde sunt, de unde le-ai
mostenit, toate astea trebuie desfiintate. Cum le poti desfiinta? Păi nu le
poti desfiinta altfel decât cerând ajutorul lui Dumnezeu, pentru că mântuirea
nu ti-o realizezi tu, ci mântuirea ti-o realizează Dumnezeu, împreună cu tine,
adică mântuirea e cum e cultura: nu poti avea cultură, dacă nu te ocupi de
cultură.
Tot asa e si cu
credinta, dacă te ocupi de credintă, ai credintă, dacă nu te ocupi de credintă,
n-ai credintă, îti scade si credinta, câtă o ai.
Si am început să
răscolesc prin mine, si am început să-mi dau seama: domnule, stai putin că duc
încărcături. Eu, de fapt, nu stiam atunci câte am stiut după aceea si câte
mi-am explicat după aceea. Îmi veneau tot felul de gânduri străine, tot felul
de gânduri cu care nu m-as fi putut prezenta oriunde si oricând. Căci asa le
spuneam eu, la tineri în special, când am început să spovedesc si mă întrebau
anumite lucruri, le spuneam că acelea sunt gânduri bune pe care le poti scoate
la iveală oriunde si oricând, si dacă nu-s asa, înseamnă că ceva nu-i în
regulă, că ceva nu-i bine. Si am constatat eu tot felul de gânduri si expresii
si fel de fel, si mizeria din suflet câtă o poate avea cineva de vârsta mea, de
agoniseala pe care o aveam eu atunci, din mediul în care eram, din trecut si
din prezent, mă rog, toate lucrurile acestea se cumulează. Pentru că omul zice:
mă uit, de exemplu, mă uit la un film necuviincios; bun, te uiti, dar după
aceea îl derulezi tu în tine, acela s-a terminat si începe în tine. Si atunci
înseamnă că dacă nu-ti păzesti simturile si nu te păzesti de răutatea câtă o
poti avea în suflet, te chinuie răutatea si te chinuie impresiile, si tu zici
că esti stăpân si că: „Păi da, eu pot să citesc orice carte că nu mi se
întâmplă nimic". Nu ti se întâmplă pentru că nu stii că ti se întâmplă, de
aceea nu ti se întâmplă, dar dacă te cercetezi, vezi tu că ti se întâmplă! Că
zic către unul: „Mă, să te duci la biserică duminica". Zice, „Părinte, eu
m-as duce dar dumneavoastră nu stiti câte spurcăciuni duc eu în minte în
biserică, când mă duc la biserică!" si am zis: „Nu-i nimic, cu ele cu tot
să te duci la biserică". De ce? Pentru că altfel nu se pot rezolva.
Lucrurile se rezolvă prin Dumnezeu, nu le rezolvăm noi.
Si cum zic, am
început să răscolesc prin mine, cu rugăciunea, adică eu nu stiam, ziceam
„Doamne, Iisuse Hristoase" si hop!… apăreau gândurile rele. Mă gândeam,
domnule, poate că cu toată lumea se întâmplă asa, numai că oamenii nu spun,
după cum nu spuneam nici eu.Si m-a ajutat foarte mult, s-a limpezit încet,
încet sufletul, dar nu stia nimeni să-mi spună; eu, de fapt, nici n-aveam pe
cine să întreb, căci părintele nu a zis să întreb pe cineva; si eu cred că
părintele n-a zis să întreb, si pentru motivul că stia că nu am pe cine
întreba. Dacă vrei să întrebi pe cineva, pe cine să întrebi, pe acela care nu
stie, nici n-a auzit de lucrul acesta? Pe acela care nu face? Cum să-l întrebi,
el nu stie nimic. Si să stiti, uite-s la vârsta mea de saptezeci de ani, eu declar,
acum, aici, în Franta, că eu încă n-am întâlnit un om, despre care să fiu sigur
că-i isihast. Am auzit că cutare are rugăciunea mintii; erau presupuneri că
cutare este răpit la cele sfinte. De exemplu, părintele Serafim, de la noi de
la mânăstire, era un om absent, în general din lumea asta, dar nu era absent
pentru că era prezent în cer, era absent pentru că era absent si gata. Si unii
ziceau: „A, păi nu, că părintele Serafim, zice, e cu gândul în lumea cealaltă,
de aia e asa". Eu să stiti că l-am apreciat foarte mult pe părintele
Serafim. Dar nu l-am apreciat pentru lucruri pe care nu le avea. Adică am
căutat să fiu realist în toate privintele. Dacă m-am dus si am întrebat pe
cineva despre rugăciunea de toată vremea, despre rugăciunea mintii, de obicei,
cei pe care i-am întrebat mi-au spus ce puteam să stiu si eu de oriunde din
cărti. Dacă l-am întrebat pe Părintele Cleopa, mi-a spus că cutare de la Valaam
nu stiu ce spune, acela nu stiu ce spune, pe acelea le găsec în cărti domnule,
pe mine mă interesează o experientă vie a omului, cum e cu treaba aceasta. Că
spune Sfântul Grigorie de Nyssa asa, că celălalt scrie asa, asta pot citi eu
singur în carte, dacă-i vorba de informatii, să zicem teologice. Pe mine mă
interesează experienta, uite, eu dau o experientă personală acum: că omul se
întâlneste, înainte de a se întâlni cu Dumnezeu, se întâlneste cu mizeria din
el. Dar să nu-i fie frică, pentru că lucrurile acestea toate se rezolvă, dar se
rezolvă dacă stărui. Dacă esti nepăsător, dacă mai adaugi altele, bineînteles
că nu se rezolvă.
După aceea sunt unii
care zic că trebuie să ajungi la niste performante: trebuie să ajungi să zici
într-una, într-una „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă
pe mine, păcătosul", că trebuie să ai tot timpul mintea mai presus de
lumea asta, tot timpul mintea la Dumnezeu. Eu sunt de acord cu treaba asta, dar
nu stiu cine e acela care poate avea tot timpul mintea la asa ceva. As vrea să
stiu, să-l cunosc si eu si să am convingerea, nu numai să-mi spună el. Eu, de
exemplu, fac o rugăciune să zicem si mi se duce mintea la un om cumsecade si mă
rog la Dumnezeu pentru el si nu-mi pare rău că mi s-a dus mintea la un om
cumsecade, sau la un prieten. Sau îmi aduc aminte de o poezie faină si o zic si
zic: „Doamne, asa-i că-i faină?". Bineînteles, în particular, nu când sunt
cu niste oameni. Deci, sunt niste lucruri care trebuie avute în vedere si
bineînteles că lucrurile progresează, dacă esti ocupat de tine însuti. Însă
unde se ajunge?
HOME