Acum, stimati ascultători, cât priveste isihasmul, neo-isihasmul, să zicem asa,
căci de asta era vorba, procupare sau idee de isihasm, de linistire, de
rugăciune, e mai multă acum în tara noastră, în România decât era odinioară,
sunt mai multe preocupări si de Filocalie, desi eu am întâlnit oameni, de
exemplu, care au făcut un festival „Filocalia" si până la urmă n-au stiut
ce autori sunt cuprinsi în primul volum din Filocalie. Nu-i destul, dar în orice
caz există mai multă procupare: gânditi-vă, douăsprezece volume de Filocalie,
să le ai în fată, să poti să le citesti, nu e putin să poti să le citesti
pentru că sunt mii de idei si dacă sunt mii de idei, n-ai cum să le tii minte
decât dacă le studiezi. Din câte gânduri sunt în Filocalie, ti se împlântă
unele în minte. De exemplu eu, când am citit prima dată Filocalia, m-am
întâlnit cu niste gânduri care mi-au rămas pentru toată viata, de exemplu, de
la Sfântul Marcu Ascetul: „Când îti aduci aminte de Dumnezeu, înmulteste
rugăciunea, ca atunci când îl vei uita, Domnul să-si aducă aminte de
tine". Asa mult mi-a plăcut mie cuvântul acesta!
E ceva extraordinar!
Ceva asemănător stiu de la părintele Placide Deseille, poate unii îl
cunoasteti, care fiind la Sfântul Munte si trecând pe la noi mi-a spus că la
Sfântul Munte este un cuvânt care zice asa: „La Dumnezeu să te gândesti ca la
Dumnezeu nu ca la om, si să-L respiri pe Dumnezeu cum respiri aerul". E
foarte important asa, adică lucrurile se leagă unele de altele si dacă esti
proecupat, îti dă Dumnezeu în minte fel de fel de gânduri bune, mai scoti si tu
la iveală niste gânduri cum a scos părintele Arsenie că: „În mintea strâmbă si
lucrul drept se strâmbă". Păi, acesta e ca din Filocalie! „În mintea
strâmbă si lucrul drept se strâmbă", vrei să faci lucru drept, întâi
îndreaptă mintea, că dacă nu, mintea îti strâmbă lucrul drept. Sunt asa multe
lucruri, dar mie îmi pare rău că lucrurile acestea sunt lucruri pe care eu
personal, dacă nu eram la mănăstire, degeaba mă puneati să vă spun acum ceva de
neo-isihasm, căci nu stiam nici de isihasm, numai târziu am aflat eu de
treburile acestea. Si când m-am dus la Teologie si le-am spus la colegi cum e
cu „Doamne Iisuse", ziceau: „Te rătăcesti dacă nu ai un îndrumător";
mă gândeam: bine, dar atunci înseamnă că rugăciunea nu are nici o eficientă,
adică eu cer de la Dumnezeu să mă ajute si când colo îmi trebuie un om ca
îndrumător. Dar nu-mi trebuie! Dumnezeu să mă ajute, si mi-ajută Dumnezeu, mă
ajută trimitându-mi omul dacă e necesar. Dar eu vă spun încă o dată: eu încă nu
am constiinta, acum la saptezeci de ani, că m-am întâlnit cu cineva care are
rugăciunea de toată vremea si care este un adevărat isihast. Nici în tară, nici
în altă parte, câti oameni am cunoscut.
Eu nici nu cer lucrul
acesta, pentru că, în definitiv, fiecare om se angajează la viata spirituală cu
măsurile lui si cu capacitatea lui si realizează cât poate el realiza si cât îi
ajută Dumnezeu să realizeze si atâta tot. Dar se mai face si ceva reclamă în
legătura cu unii cu altii, însă realitatea este că fiecare avem măsurile
noastre si Dumnezeu să ne ajute si să ne dea gânduri bune, să înmultească
gândurile bune, să înmultească luminile din gând si atunci, dacă nu există
altii isihasti, o să fim noi cât o să putem să fim si binecuvântarea lui
Dumnezeu va fi peste noi, că, zice Sfântul Ion Scărarul, dacă nu te rogi, se
împutinează rugăciunea si e mai putin bine si în lumea aceasta.
Se zice că la
Dragomirna se ducea câte un frate si zicea către un părinte de acolo: „Părinte,
am venit si eu aici, la mănăstire." Si părintele zicea: „Bine frate, bine
c-ai venit, că abia s-o înmulti rugăciunea" si după ce stătea cât stătea,
zicea fratele: „Părinte, m-am socotit să nu mai stau pe aici". Iar
părintele răspundea: „Du-te frate, că abia s-or împutina ispitele".
Trebuie să stim,
totusi, că înmultind rugăciunea, înmultim binele. Dacă se renuntă la rugăciune,
la slujbă, la Liturghie, la Euharistie, la toate cele necesare, se slăbănogeste
firea, si degeaba vrei să fii altfel, că nu te poate nici convinge, nici
învinge nimeni.
D-apoi ce să vă mai
spun? Asta este, nu v-am prezentat neo-isihasmul românesc, pentru că, de fapt,
preocupări de isihasm există, oamenii caută să facă ceva, însă nu putem să
spunem că în cutare loc sunt unii si altii care au realizat ceva sau cât au
realizat, Dumnezeu îi stie pe toti, El are robii lui ascunsi, noi nu ne putem
lăuda cu altii. Să dea Dumnezeu să putem să stăm în fata Lui cu realizările
noastre. Si atunci dacă nu o să fie altii, o să fim noi si tot o să fie cineva.
Că vom fi cu performante, că vom fi fără performante, asta e altă treabă.
Dumnezeu ne primeste cum suntem.
Să stiti că mie
totdeauna mi-a plăcut Evanghelia pentru realismul ei. Niciodată nu m-am gândit
cum zic unii: „A, păi dacă n-ai credintă destulă, nu-ti dă Dumnezu". Nu se
stie, îti dă Dumnezeu după credinta pe care o ai. Important este să te angajezi
cu credinta pe care o ai. Tatălui fiului lunatic nu i-a spus: „Dacă n-ai
destulă credintă, n-am ce-ti face". Dimpotrivă, l-a ajutat cu credinta
câtă a avut-o. „De poti ceva, ajută-ne nouă, fie-ti milă de noi, cred Doamne,
ajută necredintei mele" (Mc. 9, 22-24) si tot l-a ajutat Domnul Hristos.
Important este să tinem de Dumnezeu, să nu ne răzletim de Dumnezeu si dacă nu
ne răzletim si dacă folosim mijloacele acestea, rugăciunea aceasta, „Doamne,
Iisuse" si alte rugăciuni; să stiti că eu nu sunt numai pentru rugăciunea
aceasta, „Doamne, Iisuse", se pot spune si alte multe rugăciuni, rugăciuni
liturgice, si în trecut si în Pateric, dacă cauti, găsesti si alte rugăciuni cu
care s-au mântuit oamenii. De exemplu, Sfântul Ioanichie zicea: „Nădejdea mea
este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime
Sfântă mărire Tie", aceasta era rugăciunea lui. Si noi putem zice cuvinte
din psalmi, nu trebuie neapărat, tot timpul să zicem „Doamne, Iisuse",
putem să zicem: „Mare esti Doamne si minunate sunt lucrurile Tale si nici un
cuvânt nu este deajuns spre lauda minunilor Tale", putem să zicem: „Cât de
minunate sunt lucrurile Tale Doamne, toate cu întelepciune Le-ai făcut",
putem să zicem: „Slăvescu-Te că sunt minunat întocmit" si altele si
altele, câte ne pot veni în minte, să le zicem. „Pe Tine Te lăudăm, pe Tine
bine Te cuvântăm, Tie îti multumim, Doamne si ne rugăm Tie Dumnezeului
nostru", „De tine se bucură ceea ce esti plină de dar toată făptura,
soborul îngeresc si neamul omenesc; ceea ce esti biserică sfintită si rai
cuvântător, lauda fecioriei din care Dumnezeu s-a întrupat si prunc s-a făcut,
Cel ce este mai înainte de veci. Căci bratul tău scaun l-a făcut si pântecele
tău mai desfătat decât cerurile au lucrat. De tine se bucură ceea ce esti plină
de dar toată făptura, mărire tie". Ei, dacă le stii, le zici, dacă nu, nu
le zici. Eu de obicei când spovedesc pe cineva întreb: „Stii să zici «Cuvine-se
cu adevărat»?" De ce? Pentru că atunci când m-am spovedit eu la Părintele
Arsenie, el a zis „Cuvine-se cu adevărat" după ce mi-a dat dezlegarea. Si
Prea Sfintitul Lucian, care e acum la Tomis, la Constanta, când a fost Episcop
vicar la Sibiu, ne punea pe noi să zicem „Cuvine-se cu adevărat" si după
aceea ne dădea dezlegarea. Si m-am învătat si eu asa si întreb pe oameni: stii
să zici „Cuvine-se cu adevărat"?, cu ocazia aceasta verific dacă cunosc
rugăciuni către Maica Domnului.
„Stii să zici
Cuvine-se cu adevărat?". Zice, stiu. Zic eu, zii! Face: „Cuvine-se cu
adevărat". Si vine odată o femeie si zic: stii să zici Cuvine-se cu
adevărat? Ea zice: „stiu". Eu zic, zii! ea face: „Cuvine-se cu
adevărat". Eu zic: Nici nu stii despre ce este vorba. Ea după mine: „Nici
nu stii despre ce este vorba". Să stiti că noi râdem dar lucrurile acestea
spun ceva despre starea noastră, despre neo-isihasmul nostru românesc. Stimati
ascultători, să stiti că eu tin la niste lucruri asa din toate puterile mele,
acum mai si glumesc. În fond, asta e realitatea. Eu, de exemplu, tin foarte
mult să meargă lumea la biserică, păi dacă nu vine cineva la biserică, dacă nu
merge la biserică…., asta îl si întreb la spovedit: „Mergi la biserică?",
„Păi Părinte, că nu prea", „Când ai fost ultima dată?", zice unul:
„Numai acum opt ani". Zic eu: „Mă, dacă n-or fi trecut opt?" , zice
„Da, au trecut opt, când m-am cununat, atunci am fost ultima oară". În
sfârsit, eu dacă nu merge cineva la biserică, pe acela la păgâni îl număr, nici
n-am ce vorbi cu el. Nu că: „Las că ne întelegem noi". Domnule, ori mergi
la biserică si după aceia vii la mine, ori de acum n-am ce vorbi cu tine. „Păi,
că să vedeti….", nici un… mergi la biserică! cum merg eu, trebuie să mergi
si tu. Că nu vei putea în toate duminicile, nu vei putea. Zic către unul: „Tu
ce faci când nu mergi la biserică?" zice: „Mă uit la televizor". Zic:
„stii ce înseamnă asta? Asta înseamnă să ai televizorul în fată si pe Dumnezeu
în spate!" Schimbă, zic acum, du-te la biserică, să ai pe Dumnezeu în fată
si televizorul în spate. Sau îl întreb pe unul: „Când te-ai spovedit ultima
dată?" zice „Păi atunci si atunci, ce stiu eu, de mult, de multă
vreme". Păi zic: „Trebuie să te spovedesti în toate posturile!" Bine.
Vine anul următor si-l întreb: „Când te-ai spovedit ultima dată?" zice
„Anul trecut în postul Pastelui". Zic: „La cine?" „La
dumneavoastră". Păi zic, „Mă nu ti-am spus să te spovedesti în toate
posturile?". „Mi-ai spus, părinte, dar acum ce să fac?". Si-apoi eu
zic: „Acum ce să fac eu cu tine, că nu m-ai ascultat?". Nu-i destulă
preocupare. Se creează si niste mode: sunt unii care, de exemplu, se
împărtăsesc mereu; eu nu am nimic împotrivă. As vrea să se împărtăsească
credinciosii la toate Liturghiile dacă e vorba. Căci dacă se împărtăsesc, si
merg la slujbă. Dar nu acesta este lucrul de căpetenie. Pentru mine lucrul de
căpetenie este legătura cu Dumnezeu. Dacă vrea să se întâlnească cu Dumnezeu,
are posibilitatea. Or, dacă el ocoleste lucrul acesta si are posibilitatea să
se spovedească nu numai de patru ori pe an, poate de patruzeci de ori pe an, nu
am nimic împotrivă. De câte ori e nevoie să se spovedească, dar să se
spovedească si atunci să se si împărtăsească dacă e de împărtăsit, dacă nu, să
astepte până când e vremea să se poată împărtăsi. Deci, trebuie o practică
religioasă, nu ne bazăm numai pe asta că zic „Doamne, Iisuse" si cu asta
am rezolvat! Îmi spune câte cineva: „Părinte, eu am văzut pe Maica
Domnului". Si el e păcătos de nu stiu cum a putut vedea pe Maica Domnului!
Zic: „Cum ai văzut-o, asa cum o vezi în icoană?" Zice „Da". „Cum măi,
vezi în icoană? păi zic, ti-ai închipuit icoana si zici că ai văzut pe Maica
Domnului si gata, ce mai…". Oamenii pot fi si înselati, dar noi trebuie
să-i ajutăm, să-i luminăm, si-i ajutăm si angajându-i la rugăciunea aceasta,
dar nu în locul celorlalte. Când e duminică mergem la biserică, la Liturghie,
cei care nu merg la Liturghie, pentru mine la păgâni îi număr. De ce? Adică,
dacă pot ei să renunte la câte se fac acolo, la binecuvântări si la cuvântul
lui Dumnezeu din Evanghelie, la predică si la faptul de a cânta împreună cu
îngerii: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot", dacă pot să renunte la
lucrul acesta, înseamnă că au renuntat într-un fel chiar la Dumnezeu. Dar omul
zice: „Nu părinte, că la Dumnezeu eu nu renunt". Păi nu renunti constient,
dar uite că renunti totusi dacă tu poti să neglijezi pe Dumnezeu. Pe Dumnezeu
nu-L poti neglija, dacă Îl neglijezi să stii că n-ai Dumnezeu. Apoi, ori ai
Dumezeu si nu-L neglijezi, ori dacă-L neglijezi, să stii că nu ai Dumnezeu.
Cuvânt
rostit de Părintele Teofil la Villiers sur Marne, Franta,
în 18 iunie 1999