„Că milostiv si iubitor de oameni, Dumnezeu esti si Tie mărire Îti înăltăm:
Tatălui si Fiului si Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor.
Amin".
Înalt Prea Sfintite
Părinte Arhiepiscop Andrei, distincti părinti si iubiti credinciosi, cuvintele
acestea cu care mi-am început cuvântarea, se rostesc la sfintele slujbe, prin
ele vorbim cu Dumnezeu si-I spunem lui Dumnezeu-Tatăl, lui Dumnezeu-Fiul si lui
Dumnezeu-Duhul Sfânt că-i milostiv si iubitor de oameni. Mărturisim aceasta în
legătură cu Dumnezeu si Îi spunem că Îi aducem multumire pentru că e milostiv
si iubitor de oameni si Îi aducem mărire, bineînteles, după puterea noastră si
aceasta o facem acum si o facem totdeauna, o facem în vecii vecilor. Aducem
mărire lui Dumnezeu pentru că „cu vrednicie si cu dreptate este a ne închina
Tatălui si Fiului si Sfântului Duh, Treimii celei de o fiintă si
nedespărtită".
Aducem mărire lui
Dumnezeu pentru că vrem să ne unim, de fapt, cu heruvimii si închipuim pe
heruvimi la Sfânta Liturghie tocmai pentru că aducem întreit sfântă cântare
Prea Sfintei Treimi.
Aducem mărire lui
Dumnezeu împreună cu îngerii când zicem „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot,
plin este cerul si pământul de mărirea Ta"; aducem mărire lui Dumnezeu
pentru că asa se cuvine si pentru că asa ne îndrumă Sfânta noastră Biserică.
Si, pe măsură ce ne apropiem
de Dumnezeu, pe măsură ce începem să cunoastem ceva din măretia lui Dumnezeu,
Îi aducem mărire lui Dumnezeu, pentru că nu putem altfel; Îi aducem mărire
pentru că stim că Lui I se cuvine toată mărirea, nu numai câtă aducem noi, nu
numai câte putem noi aduce, ci toată mărirea I se cuvine lui Dumnezeu. Din
această toată mărire carei I se cuvine, noi aducem mărire lui Dumnezeu pentru
că este sfânt si iubitor de oameni, pentru că este bun si iubitor de oameni,
pentru că este milostiv si iubitor de oameni, pentru că este Dumnezeul nostru
si Mântuitorul sufletelor noastre. Facem ce fac îngerii în cer. Aducem laudă
lui Dumnezeu, pentru că laudă lui Dumnezeu aduc îngerii; aducem mărire lui
Dumnezeu după puterea noastră, pentru că Dumnezeu e bun si iubitor de oameni,
pentru că Dumnezeu e „Dumnezeul milei si al îndurărilor si al iubirii de
oameni", pentru că a Lui este a ne milui si a ne mântui pe noi. Pentru
toate acestea aducem mărire lui Dumnezeu.
Astăzi, iubiti
credinciosi, am ales din acele cuvinte preamăritoare de Dumnezeu de la sfintele
slujbe, cuvintele „că milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie mărire
înăltăm, Tatălui si Fiului si Sfântului Duh si acum si pururea si în vecii
vecilor. Amin". Si am ales acestea pentru că sfântul pe care îl pomenim
astăzi, este un sfânt cu nume de milostiv. Numele lui, în limba greacă,
înseamnă cel mult milostiv, cel milostiv, Sfântul Pantelimon. Ne gândim la
Sfântul Pantelimon asa cum ne îndrumă Sfânta Biserică să ne gândim. Ne gândim
la numele lui de milostiv, ne gândim la faptul că e tămăduitor, ne gândim la
faptul că e doctor fără de arginti, ne gândim la faptul că e mucenic si mare
mucenic.
Toate acestea le avem
în vedere si aducem cinstire după puterea noastră si după îndrumarea Bisericii.
Sfânta noastră Biserică ne ajută să-i aducem cinstire cu cuvintele Bisericii,
cu cuvintele de slujbă ale Bisericii. Îi aducem cinstire după puterea noastră,
ne unim cu cinstirea pe care i-o aduce Biserica prin cuvânt, ne unim cu
simtirea noastră de cinstitori ai Sfântului mare mucenic, tămăduitor, doctor
fără de arginti, Sfântul Pantelimon.
E bună cinstirea pe
care i-o aducem unui sfânt prin cuvânt, e bună cinstirea pe care i-o aducem
unui sfânt prin gând, e bună cinstirea pe care i-o aducem unui sfânt prin
laudele rânduite de Biserică, e bună cinstirea pe care o aducem oricărui sfânt
sub îndrumarea Bisericii noastre, dar, iubiti credinciosi, cea mai de căpetenie
cinstire pe care i-o putem aduce unui sfânt, este să ne asemănăm cu el.
Cum putem noi să ne
asemănăm cu Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, fără să fim doctori? El a fost
doctor, a primit dar de la Dumnezeu să fie doctor si a fost doctor fără de
arginti, adică unul care n-a umblat după averi când tămăduia si noi, care nu
suntem doctori, cum putem să fim asemenea sau măcar să urmăm ceva, din cât se
poate, pe Sfântul Pantelimon, doctor fără de arginti? Stiti cum, iubiti
credinciosi? Să facem noi, la puterile noastre, ceea ce ne-a dat nouă Dumnezeu
să facem. Vin la mine uneori oameni care îmi cer ajutorul, cer ajutorul
Bisericii si întotdeauna le spun, când lucrurile sunt mai presus de puterea
noastră: cu putere omenească nu putem face nimic. Singurul lucru pe care poti
să-l faci tu, ca unul care ai necazuri, este să rabzi necazurile si să te rogi
lui Dumnezeu, pentru că numai Dumnezeu mai poate limpezi necazul pe care îl ai.
E adevărat că
Dumnezeu poate toate si face unde crede El că trebuie făcut ceva, unele
suferinte le vindecă, pe altii care suferă îi întăreste să ducă suferinta; asa
că gândurile lui Dumnezeu noi nu le stim, stim doar să primim ceea ce
rânduieste Dumnezeu pentru noi si pentru a noastră mântuire si în conditiile
noastre, să facem pentru noi si pentru altii ceea ce putem face.
Mă gândesc, iubiti
credinciosi, la acei patru insi care l-au dus pe slăbănogul din Capernaum în
fata Domnului Hristos. Ei nu puteau să-l vindece, îsi dădeau seama că nu pot
să-l vindece, dar, totusi ceva puteau: să-l ducă în fata Domnului Hristos.
Sfântul Marcu Ascetul, în Filocalie, spune că Sfintii Evanghelisti, cei patru
evanghelisti, sunt închipuiti de cei patru care l-au dus pe slăbănogul din
Capernaum în fata Domnului Hristos si ne duc si ei în fata Domnului Hristos. Ne
dau o putere sufletească din darul lui Dumnezeu.
Nu suntem doctori, nu
suntem tămăduitori, dar mângâietori putem fi, alinători de suferintă cu putere
omenească, cu dorintă de bine pentru cel care suferă, asta o putem face si noi;
si dacă facem cele la măsurile noastre, face si Dumnezeu prin noi, ceea ce nu
putem face noi numai prin puterea noastră. Si atunci, iată că suntem si noi pe
calea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon.
Sfântul Pantelimon a
fost doctor fără de arginti, adică n-a umblat după averi si s-a multumit cu
ceea ce putea avea din rosturile lui si nu cerea de la nimeni să-i plătească
pentru ceea ce făcea. Spre binele lui. Putem să fim si noi asa, să nu umblăm
după interese pământesti când suntem de ajutor celor pe care ni-i trimite
Dumnezeu în fată.
Să stiti, iubiti
credinciosi, că atunci când Domnul Hristos a rânduit lucrul acesta, să iubim pe
aproapele nostru, a avut în vedere pe orice om care ne vine în fată, pe care
într-un fel, Dumnezeu ni-l trimite în fată, Dumnezeu ni-l face aproape de noi,
Dumnezeu ni-l aduce lângă noi. Spunea cineva, si pe bună dreptate, că cel mai
însemnat om din lumea aceasta este omul de lângă tine, de care atârnă mântuirea
ta. În Pateric se spune: „de la aproapele este viata si moartea că, dacă ajutăm
pe aproapele nostru, lui Dumnezeu îi slujim, dacă-l smintim pe aproapele
nostru, lui Hristos gresim".
Domnul Hristos a vrut
să ne apropie de orice om. Este adevărat că noi, de multe ori uităm că avem o
poruncă de la Dumnezeu: să iubim pe toti oamenii, chiar si pe vrăjmasii nostri.
În Sfânta Evanghelie care s-a citit astăzi, chiar la început s-au spus
cuvintele: „Aceasta vă poruncesc vouă", fiti atenti, aceasta vă poruncesc
vouă, deci nu vă îndemn aceasta sau vă dau o sugestie, nu vă dau o îndrumare ci
vă dau o poruncă. „Aceasta vă poruncesc, să vă iubiti unii pe altii".
Domnul Hristos vrea să ne iubim unii pe altii cum ne-a iubit El pe noi, cum ne
iubeste El pe noi si cuvintele acestea le rosteste către ucenicii săi, pe care
într-adevăr îi iubea.
Vrea Domnul Hristos
lucrul acesta, să ne iubim unii pe altii. Vin la mine unii oameni după cuvânt
de folos. De la o vreme încoace, stiti ce cuvânt de folos le spun? „Să ne iubim
unii pe altii ca într-un gând să mărturisim". E un cuvânt de la Sfânta
Liturghie. Sau le mai spun: „După aceasta vor cunoaste oamenii că sunteti
ucenicii mei, dacă veti avea iubire unii către altii". Si cine-i iubitor,
e milostiv.
Sfântul Pantelimon a
fost milostiv, a fost dătător de multumire, a dat multumire în jurul lui, cu
minunile pe care le-a făcut si pe care i-a dat Dumnezeu să le facă. A lucrat cu
puterile pe care le-a pus Dumnezeu în el. Si noi trebuie să facem la fel, să
lucrăm la măsurile noastre, cu puterile noastre, dar, în orice caz să fim
preocupati si ocupati de gândul de a înmulti iubirea.
Nu s-ar putea zice că
oamenii n-au iubire si că nu se iubesc unii pe altii, măcar în cercuri
restrânse si în situatii speciale, dar aceasta nu o fac după poruncă. Domnul
Hristos ne dă o poruncă, să ne iubim: „aceasta vă poruncesc, a zis Domnul
Hristos, să vă iubiti unii pe altii" si a mai spus Domnul Hristos că cea
mai mare poruncă de care atârnă toată legea si proorocii, este porunca iubirii.
Stim despre Sfântul
Pantelimon că a fost mucenic. Ce înseamnă să fie cineva mucenic? Si-a dat viata
pentru preamărirea lui Dumnezeu, si-a dat viata pentru credintă. Si a ajuns la
aceasta, stiti de ce, iubiti credinciosi? Pentru că s-a întâlnit cu Domnul
Hristos. Nu numai că a stiut de Domnul Hristos, nu numai că s-a gândit la
Domnul Hristos, nu numai că a încercat să se apropie de Domnul Hristos, ci
chiar s-a întâlnit cu Domnul Hristos. A avut atâta sigurantă în legătură cu
Domnul Hristos încât a primit mai bine să moară decât să se lepede de credinta
în Hristos. Pe noi încă nu ne-a pus nimeni în situatii din acestea, de limită,
de margine. Nu ne-a pus nimeni în niste confruntări de felul acesta. Dar ne
pune totusi Dumnezeu de multe ori la încercare, de fapt, nu ne încearcă El pe
noi, pentru că El stie ce avem de făcut, dar ne dă situatii în care să ne
încercăm noi însine si să vedem unde suntem. Si dacă stim că Dumnezeu e
milostiv si noi trebuie să fim milostivi, si dacă nu suntem milostivi, nu
suntem ca Dumnezeu; si dacă stim că Dumnezeu e iubitor de oameni si noi nu
suntem iubitori de oameni ci, poate, uneori, chiar urâtori de oameni, nu ne
asemănăm cu Dumnezeu.
Si dacă nu facem
aceasta, să-i iubim pe oameni si să fim milostivi fată de oameni nu numai cu
fapta materială, si cu asta cât se poate, dar cu bunăvointa, iubiti
credinciosi, să se simtă omul de lângă noi învăluit de noi, încă nu îndeplinim
porunca iubirii. Când iubesti pe cineva, mai ales îl aduci în tine, îl porti în
tine, dacă nu-l porti si în tine, încă nu-l iubesti; dacă-l tii numai în afară
de tine, încă nu-l iubesti. Or, noi trebuie să-l purtăm în noi însine pe cel pe
care îl iubim pentru că asa e iubirea, aduce în tine.
Iubiti credinciosi,
iubirea impropriază, adică pe cel pe care îl iubesti, îl aduce în sufletul tău
si în felul acesta se înmulteste si bucuria si fericirea, iubirea e fericire.
De aceea a rânduit Domnul Hristos să ne înmultească iubirea, ca să se
înmultească fericirea.
Nouă nu ni se cere să
mărturisim pe Domnul Hristos în fata mortii, cum a fost mărturisitor al
credintei Sfântul Pantelimon. De ce? Pentru că împrejurările nu sunt de asa
fel, dar ne cere Dumnezeu să-l mărturisim cu viata noastră, în toate
împrejurările de viată, să fim buni, să fim milostivi, să fim iubitori, să fim
iertători, să fim îngăduitori, să fim răbdători, să trecem cu vederea, să ne
gândim la neputinta omenească.
Părintele Arsenie
Boca, Dumnezeu să-l odihnească!, mi-a spus cândva un cuvânt; de fapt, nu mie ci
unui părinte, pe atunci student la teologie, un cuvânt pe care eu îl socotesc
cel mai important cuvânt pe care l-am auzit de la el din câte stiu că le-a spus
si le-a scris, anume: „să ai întelegere fată de neputinta omenească". Să
fim îngăduitori, să fim iertători, să fim binevoitori si atunci suntem pe calea
Sfântului Mare Mucenic, doctor fără de arginti si tămăduitor Pantelimon.
Iubiti credinciosi,
asadar să nu uităm cuvintele pe care le spunem la sfintele slujbe, vorbind cu
Dumnezeu: „ că milostiv si iubitor de oameni, Dumnezeu esti si Tie mărire
înăltăm Tatălui si Fiului si Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii
vecilor" si mai ales să ne gândim că acest cuvânt nu este spus pentru o
clipă, ci este un cuvânt spus într-o clipă pentru vesnicie.
Să fim buni, să fim
milostivi, să nu ne dăm pace până nu suntem asa cum ne vrea Dumnezeu, ca să ne
binecuvânteze Dumnezeu si să fim si noi miluiti cu cei milostivi, după cuvântul
Domnului Hristos: „fericiti cei milostivi, că aceia se vor milui".
Si cu gândul la
Sfântul Pantelimon să zicem: „Purtătorule de chinuri, Sfinte si tămăduitorule
Pantelimoane, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greseli
sufletelor noastre" si când spunem cuvintele acestea să ne gândim că
Sfântul Pantelimon ar putea să ne spună si el: „urmati-mi iubirea, urmati-mi
milostivirea, urmati-mi dorinta de a ajuta si atunci veti fi sub binecuvântarea
lui Dumnezeu, atunci veti fi sub ocrotirea Maicii Preacurate, atunci veti fi în
rândul sfintilor, în rândul acelor oameni care I-au slujit lui Dumnezeu si cu
care dorim să fim cu totii în împărătia lui Dumnezeu". Amin.
Cuvânt
rostit la Mănăstirea Oasa, judetul Alba, 27
iulie 2000