De
ce se boteaza pruncii?
Nici eu nu eram
la început convins ca este bine ca pruncii sa fie botezati. Si eu mi-am pus
întrebarea “Cum poate un prunc sa creada si sa se boteze ?” Numai acum, dupa un
studiu al Scripturii si al istoriei Bisericii primare, pot spune ca exista
argumente covarsitoare în favoarea botezului pruncilor. Sigur ca la prima
vedere, expresii ca “pocaieste-te si boteaza-te”, sau “crede si boteaza-te” pot
da impresia ca numai adultii se pot boteza. Greseala acestui mod de a gandi nu
consta în faptul ca un adult trebuie sa creada inainte de a se boteza, ci în
aplicarea în cazul pruncilor unei porunci adresata adultilor. Biblia nu a fost
scrisa pentru prunci, ei fiind în grija parintilor, care pot auzi, întelege si
crede. În plus, mai trebuie facuta o distinctie importanta între botezul
copilului si cel al adultului: adultul trebuie sa se pocaiasca în timp ce
pruncul, neavand greseli personale, nu are pacate pentru care sa se pocaiasca.
Din moment ce nu si-a inchis inima printr-o respingere voita a vointei lui
Dumnezeu, inima lui este deschisa si capabila de a primi harul lui Dumnezeu.
Gandeste-te, daca am urma acelasi rationament, din ceea ce citim în 2
Tesaloniceni 3:10 "Daca cineva nu vrea sa lucreze, nici sa nu
manance" ar reiesi ca trebuie sa ne infometam copiii, pentru ca nu vor sa
munceasca. Desigur ca nu este asa, copiii putand primi hrana chiar daca nu
muncesc. Verbele “a se pocai”, “a munci” se refera la cei care sunt capabili sa
faca aceste lucruri.
Pe de alta parte,
avem în Biblie exemple de copii ce primesc darul credintei atunci când sunt
atinsi de harul lui Dumnezeu. În Luca 1:44, când Maria s-a dus la Elisabeta,
aceasta a spus: "Iata, cum veni la urechile mele glasul salutarii tale,
pruncul a saltat de bucurie în pantecele meu." Deci, nu putem masura
intr-un mod stiintific predispozitia unei persoane de a primi harul mântuitor.
Ar mai fi si alte exemple: Psalm 8:2 (în traducerea Cornilescu, numerotarea
psalmilor este decalata cu 1 fata de traducere pe care o am eu), Matei 21:16
"…din gura copiilor si a celor ce sug Ti-ai pregatit lauda”, Psalm 21:9-10
"Ca Tu esti Cel care m-ai scos din pantece, nadejdea mea. Spre tine m-am
aruncat de la nastere, din pantecele maicii mele, Dumnezeul meu esti Tu".
În Matei 18:3 ni se spune: "De nu va veti intoarce si nu veti fi precum
pruncii, nu veti intra în împaratia cerurilor", deci vedem ca, pruncii
sunt modelul nostru de credinta. Nu este pusa conditia: pâna când pruncii nu
vor deveni adulti, ci exact opusul: pâna când adultii nu vor redeveni ca
pruncii.
Pentru a întelege
practica istorica crestina a botezului copiilor, este important sa întelegi
modul în care pruncii erau inclusi în procesul mântuirii din Vechiul Testament.
Cel mai important semn al legamântului între Dumnezeu si copii lui Israel era
circumcizia. Dumnezeu a poruncit ca acest ritual sa fie aplicat tuturor celor
de parte barbateasca în vârsta de 8 zile (Geneza 17:12).
Fireste, pruncul
nu era întrebat daca vrea sa se nasca în Israel sau daca vrea sa fie evreu.
Întrebarea: "vrei sa porti semnul legamântului si sa apartii poporului lui
Dumnezeu, sau nu vrei acest lucru?” nu a fost niciodata pusa, aceasta decizie
apartinand parintilor. Este usor de gasit legatura între circumcizie si botezul
crestin în scrierile lui Pavel privitoare la Israel si Biserica: "În El
ati si fost taiati împrejur, cu taiere împrejur nefacuta de mana, prin
dezbracarea de trupul carnii, intru taierea împrejur a lui Hristos ingropati fiind
impreuna cu El în botez” (Coloseni 2:11,12). Deci pentru crestini botezul este
plinirea taierii împrejur din Vechiul Testament. Folosindu-ne de aceasta
legatura, putem spune ca Dumnezeu a inclus toti evreii, chiar si copiii în
legamântul Vechiului Testament. Scriptura subliniaza ca “toti au fost botezati
în nor si în mare" (1 Cor. 10:2) atunci când l-au urmat pe Moise prin
Marea Rosie. Ar fi fost de neconceput ca oamenii sa-si lase copiii la tarm
pentru a deveni prada a armatelor lui Faraon, doar pentru ca nu erau destul de
mari pentru a întelege, sau pentru ca nu puteau lua o decizie personala de a se
salva strabatand Marea Rosie. În Exod 10:9 se vede ca toti au pornit în aceasta
calatorie, adulti si copii.
“Caci nu voiesc,
fratilor, ca voi sa nu stiti ca parintii nostri au fost toti sub nor si ca toti
au trecut prin mare. Si toti, intru Moise au fost botezati în nor si în mare.
Si toti au mancat aceeasi mancare duhovniceasca; Si toti, aceeasi bautura
duhovniceasca au baut, pentru ca beau din piatra duhovniceasca ce ii urma. Iar
piatra era Hristos (l Corinteni 10:1-4).
Un alt simbol al
mântuirii în Vechiul Testament, de asemenea destinata întregii familii, este
arca lui Noe. Dumnezeu i-a spus lui Noe: Intra în corabie, tu si toata casa ta
(Geneza 7:1). Apostolul Petru, referindu-se la potop si la arca, scrie: “putine
suflete…s-au mântuit prin apa. Iar aceasta mântuire prin apa închipuia botezul,
care va mântuieste astazi si pe voi” (1 Petru 3:20-21). Din nou, este dificil a
ne închipui ca nepotii lui Noe sa fi fost lasati în afara corabiei, numai
pentru ca nu puteau întelege misiunea lui Noe.
Pentru a întelege
mai bine acest concept, al “mântuirii familiei” în Vechiul Testament, iti mai
dau un exemplu. Dumnezeu i-a vorbit lui Moise, poruncindu-i sa spuna poporului
sau sa ia "cate un miel de familie fiecare". Sângele acelui miel urma
sa salveze viata primului nascut al fiecarei familii. Acest concept al
mântuirii familiei este întâlnit nu numai în vremea lui Avram si Moise ci si
chiar în vremea ultimei perioade a Vechiului Testament, în vremea lui David (2
Regi 7:12-16).
Precum vezi, în
toate legamintele Vechiului Testament facute de Dumnezeu cu poporul sau erau
inclusi si copiii: legamântul cu Noe dupa potop (Geneza 9:9), legamântul cu
Avraam (Geneza 17:4,7), cu Moise “Va infatisati inaintea fetei Domnului… copiii
vostri, femeile voastre… ca sa închei legamânt cu Domnul Dumnezeul tau”
Deuteronomul (29:10-12). Chiar si consecintele incalcarii legamintului cu Adam
s-au facut simtite si asupra copiilor. Oare în Noul Testament, desi il
depaseste pe cel Vechi în ceea ce priveste privilegiile si promisiunile, acest
principiu sa nu mai functioneze ?
La Cincizecime,
atunci când Petru a predicat pentru prima data Evanghelia, el nu a spus ca
promisiunea este facuta numai adultilor. Dîmpotriva, dupa ce a aratat doar cu
un verset mai sus necesitatea botezului, el aminteste invatatura ce facea parte
dintotdeauna din legamântul iudeilor: Caci voua este data fagaduinta si
copiilor vostri si tuturor celor de departe, pe oricati ii va chema Domnul
Dumnezeul nostru (Fapte 2:39). Aceeasi fagaduinta a fost facuta de catre
Dumnezeu lui Avraam, si apoi reamintita de Pavel în epistola catre Galateni:
“Iar daca voi sunteti ai lui Hristos, sunteti deci urmasii lui Avraam,
mostenitori dupa fagaduinta” (Gal. 3, 29). Nimeni nu poate alege singur sa
devina mostenitor, asa se naste, fie ca doreste sau nu. Ma refer la un print
care va deveni mostenitorul tronului.
Gandul
despartirii parintilor de copiii lor mi se pare contrar atat sentimentului
crestin, cat si legilor umane. Se poate ca în vreme ce tulpina este în
biserica, ramura sa fie în afara ei ? Se poate ca în timp ce parintele este în
împaratia vizibila a Mântuitorului, copilul lui, trup din trupul lui sa nu aiba
nici o legatura cu ea ? Cum ziceam, si în legile facute de oameni vedem ca
pruncii sunt nascuti cetateni ai statului în care rezida parintii, avand
aceleasi drepturi cu acestia.
Copiii erau
membri recunoscuti în biserica din Vechiul Testament. Când Dumnezeu l-a chemat
pe Avram si a stabilit un legamânt cu el, nu numai ca l-a inclus si pe pruncul
lui, dar a stabilit si un ritual în care era pecetluita relatia copilului cu
biserica. Circumcizia exprima clar, în viziunea lui Pavel, o "pecete a dreptatii
în credinta" (Romani 4,11). Dumnezeu ii spune lui Avram: "Se vor
binecuvanta intru tine toate neamurile pamantului" (Geneza 12:3), deci nu
numai descendentii lui (Geneza 18:18; 22:18; 26:4). Legamântul, pecetea a fost
administrata la porunca lui Dumnezeu timp de aproape doua mii de ani. Daca
infinita intelepciune a considerat ca este drept ca pruncii sa faca obiectul
“pecetei dreptatii în credinta” inainte de a fi capabili sa si-o exercite, eu
cred ca acest lucru este potrivit si acum.
Biserica lui Dumnezeu este aceeasi în substanta acum ca si
atunci.
În Galateni 4:1-6
Pavel compara poporul aflat sub legamântul Vechiului Testament cu un copil
mostenitor. Asa cum un om ajuns la maturitate este acelasi individ ca pe vreea
când era copil, tot astfel si biserica, dupa venirea lui Hristos, aflata deci
în plenitudinea privilegiilor si a luminii, este aceeasi biserica cu cea care,
cu multe secole în urma nu se bucura de atatea privilegii, dar avea în fruntea
ei acelasi Conducator divin (Fapte 7:32). Tot Pavel, referindu-se la copiii lui
Israel, spune ca “Si noua ni s-a binevestit ca si acelora” (Evrei 4:2);
“parintii nostri au fost toti sub nor si toti au trecut prin mare. Si toti,
intru Moise au fost botezati în nor si în mare. Si toti au mancat aceeasi
mancare duhovniceasca; si toti, aceeasi bautura duhovniceasca au baut, pentru
ca beau din piatra duhovniceasca ce ii urma. Iar piatra era Hristos (l
Corinteni 10:1-4). Avraam, ni se spune, “a fost bucuros sa vada ziua lui
Hristos si a vazut-o si s-a bucurat” (Ioan 8:56). Deci biserica Vechiului
Testament nu este singura biserica divin constituita, ci exista si o biserica a
Evangheliei, a lui Hristos, zidita pe temelia apostolilor (Efeseni 2:20).
Pasajul care pune
sub cea mai puternica lumina identitatea bisericii este Romani 11: 15-24, unde
Biserica este comparata cu un maslin. Aceeasi comparatie este facuta si de
profetul Ieremia: “Maslin verde, impodobit cu roade frumoase, te-a numit
Domnul", dar din cauza pacatului "în zgomotul cumplitei tulburari a
aprins foc împrejurul lui si ramurile lui s-au stricat” (Ieremia 11,16). Romani
11:15-24 “Caci daca parga este sfânta, asa e si framantatura, si daca radacina
este sfânta, atunci si ramurile sunt. Dar daca unele din ramuri au fost taiate
si daca tu, maslin salbatic, ai fost altoit în locul lor si-ai devenit partas
al radacinii si al grasimii maslinului, nu te mandri fata de ramuri; iar daca
te mandresti, nu tu porti radacina ci radacina pe tine… Dar vei zice: Au fost
taiate ramurile ca sa fiu altoit eu… Bine ! Ele au fost taiate din pricina
necredintei, dar tu stai prin credinta. Nu te ingamfa, ci teme-te; ca daca
Dumnezeu n-a crutat ramurile firesti, nici pe tine nu te va cruta. Vezi dar
bunatatea si asprime lui Dumnezeu: asprimea fata de cei ce-au cazut, dar fata
de tine bunatatea lui Dumnezeu, daca vei ramane în aceasta bunatate; altfel si
tu vei fi taiat. Dar si aceia, de nu vor ramane în necredinta vor fi altoiti,
ca putere are Dumnezeu sa-i altoiasca din nou. Caci daca tu ai fost taiat din
maslinul cel din fire salbatic si împotriva firii ai fost altoit în maslin bun,
cu cat mai mult acestia, cei ce sunt dupa fire, vor fi altoiti în chiar
maslinul lor.
Inlaturarea
ramurilor naturale (evreii) din cauza necredintei nu duce la distrugerea maslinului.
A ramas trunchiul, radacina. Neamurile – ramurile unui maslin salbatic – au
fost altoite în maslinul bun, acelasi maslin din care s-au taiat ramurile
naturale. Evreii vor fi altoiti în insusi maslinul lor când vor reveni în
biserica crestina. Daca cele doua biserici ar fi fost distincte, ar fi fost o
exprimare gresita referitoare la evreii ce “vor fi altoiti în chiar maslinul
lor".
Daca pruncii erau
membri iar biserica este aceeasi, atunci ei raman inca membrii bisericii,
garantia primirii pruncilor fiind data cu 2000 de ani inaintea scrierii Noului
Testament, ea nefiind revocata niciodata.
Introducerea
pruncilor în sanul bisericii prin porunca divina este de netagaduit. Unicitatea
bisericii, în ambele perioade, este de netagaduit. Permanenta legamântului lui
Avraam, care atinge “toate neamurile pamantului”, de asemenea este de
netagaduit. Si nu gasim în Noul Testament sau în scrierile bisericii primare
nici un indiciu potrivit caruia acest mare privilegiu sa fi fost retras, deci indiscutabil
ramane în vigoare. O noua reinstituire a acestui privilegiu nici nu ar fi fost
necesara, mai ales pentru ca se intelesese deja ca în Noul Testament,
privilegiile nu se micsorau ci se extindeau. Nu se poate imagina ca
privilegiile si semnul apartenentei copiilor cu care erau asa de obisnuiti
primii crestini sa fie brusc retrase, fara a rani inimile parintilor. Totusi,
nu se semnaleaza în istoria erei apostolice nici o disputa pe aceasta tema.
Diferentele între circumcizie si botez sunt în aceleasi
puncte în care si Vechiul Testament difera de Noul Testament. Botezul nu mai
are limitarea de a se administra numai partii barbatesti si numai în a opta zi,
aceste ridicari ale constrangerilor reamintindu-ne de noile privilegii ale
Noului Testament, sub care "nu mai este nici iudeu, nici elin, nu mai este
nici rob, nici liber, nu mai este parte barbateasca si parte femeiasca, pentru
ca voi toti una sunteti în Hristos Iisus" (Galateni 3:28).
Profetul Isaia,
desi nu este un scriitor al Noului Testament, vorbeste mult despre timpurile
Noului Testament. Vorbind despre zilele de pe urma, profetul declara: “Nu va fi
nici o nenorocire si nici un prapad în muntele meu cel sfânt… Eu voi face
ceruri noi si pamant nou… Vârsta poporului Meu va fi ca vârsta copacilor… ei
vor fi un neam binecuvatat si impreuna cu ei si odraslele lor” (Isaia 65:25;
11:9; 65:17; 22-23). Putem face legatura între spusele proorocului Ieremia si
cele ale lui Hristos pe care le gasim la Matei 19:13-15:”Lasati copiii si nu-i
opriti sa vina la Mine, ca a unora ca acestora este împaratia cerurilor."
În original, este aceeasi exprimare folosita de Hristos în predica de pe munte;
Matei 5:3,10 "Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este împaratia
cerurilor". Daca împaratia slavei le apartine, cu atat mai mult au dreptul
la privilegiile bisericii pe pamant.
Tot Dumnezeu
spune ca sub Noul Testament, va scrie legea Lui pe inimile poporului sau: “Voi
pune legea Mea inauntrul lor si pe inimile lor voi scrie si le voi fi Dumnezeu,
iar ei Imi vor fi popor… toti de la sine Ma vor cunoaste, de la mic pâna la
mare” (Ieremia 31:34). De aici eu înteleg ca credinta noastra reprezinta mai
mult decât cunoasterea unei anumite doctrine, ci mai mult o incredere
neconditionata, ca cea a unui copil, în Dumnezeu. Mai înteleg ca pruncii
participa în credinta, chiar daca nu o pot articula, deoarece credinta noastra
este lucrarea lui Dumnezeu în noi si nu depinde de capacitatea noastra de a o
explica.
1 Corinteni 7:14
“Caci barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa si femeia
necredinciosa se sfinteste prin barbatul credincios. Altminteri, copiii vostri
ar fi necurati, dar acum ei sunt sfinti".
Termenii sfânt si
necurat au si un sens eclezial în Biblie. În Vechiul Testament, numai poporul lui
Dumnezeu era “popor sfânt si deosebit de toate popoarele fiind al Domnului”
(Lev. 20:26) pentru ca era poporul cu care incheiase legamânt.
Printre corinteni
erau multe cazuri de crestini uniti prin casatorie cu pagani. Pavel spune ca
atunci când necredinciosul vrea sa locuiasca cu femeia credincioasa, ei trebuie
sa continue sa locuiasca impreuna, legatura lor fiind sfintita prin caracterul
persoanei credincioase, copiii lor fiind "sfinti", adica, membrii ai
bisericii din care face parte persoana credincioasa. Deci partea necredincioasa
este sfintita de persoana credincioasa în sensul în care copiii sunt
recunoscuti ca apartinand familiei sfinte din care face parte persoana
credincioasa.
Faptul ca atunci
când ambii parinti sunt credinciosi copiii lor au dreptul sa apartina bisericii
se subîntelegea. Daca s-ar fi stiut ca nici un copil – din parinti credinciosi
sau nu – nu poate apartine bisericii, atunci nu ar fi existat nici un dubiu.
Caci daca credinta amândurora nu ar fi insemnat nimic, credinta unuia nici
atat. Întrebarea pe care Pavel ar fi primit-o ar fi putut fi urmatoarea: “Vad
copiii vecinilor mei crestini fiind membri ai bisericii si mai vad copiii
cerlorlalti, care sunt necredinciosi, ca nu apartin bisericii. Eu cred în
Hristos, dar barbatul meu nu. Ce se va intampla cu copiii nostri ? Vor fi
admisi cu mine sau vor ramane ca barbatul meu ?" Dumnezeu ii considera de
partea celui credincios. Necredinta partenerului nu poate interveni în
legamântul lui Dumnezeu.
Argumentul
conform caruia daca nu exista nici un exemplu de botez al pruncilor în Biblie,
atunci acest lucru nu este posibil, ar trebui sa functioneze si în cazul
femeilor care nu ar avea voie sa se impartaseasca, sa primeasca Cina Domnului.
Totusi, acest lucru nu se intampla nici în bisericile neoprotestante.
Toate cazurile de
botezuri întâlnite sunt administrate convertitilor de la iudaism sau paganism
la crestinism. Nu exista cazuri de persoane nascute din parinti crestini care
sa fie botezati, odata ajunsi la maturitate. Nu se intra în detalii din sanul
bisericii decât pentru a arata rezolvarea unor disensiuni. Botezul pruncilor
neiscand nici un conflict, fiind un eveniment de zi cu zi în biserica, nu avea
rost a fi subliniat.
Conform acestor
principii neoprotestante, copiii crestinilor sunt complet “în afara"
(Efeseni 2:12), ca si copiii paganilor si mahomedanilor, pâna când prin
credinta si pocainta devin subiecti ai legamântului. Convertirea si botezul lor
ar fi trebuit insemnate, detaliate, ca si botezul celor “instrainati de
cetatenia lui Israel”. Totusi, pe parcursul celor 60 de ani cuprinsi în Noul
Testament, nu exista vreun botez al unui adult nascut din parinti crestini.
Folosul botezului
copiilor, ca si folosul circumciziei iudeilor “este mare, în toate privintele”
(Rom 3:2). Copilul devine purtator de har si este protejat de puterea raului
inainte de a da vreun semn de inteligenta sau de capacitate de întelegere. Nu
exista nici un parinte care sa astepte trezirea credintei, a cugetului, pentru
a-si imbraca, hrani, imbaia copilul. Dorinta pentru sanul mamei si nevoia de
caldura sunt naturale la copil.
Odata cu botezul,
copilul începe sa locuiasca în Hristos si vointa lui este intarita pentru a
depasi efectele pacatului mostenit. Umanitatea cazuta, corupta, este unita cu
umanitatea inviata a lui Hristos.
Hristos a luat
asupra lui pacatele tuturor, s-a dat jertfa pentru toti. Daca viata începe la
nastere, oare Hristos nu are mila de a-si oferi leacul nemuririi si copiilor
care au nevoie de el ?
Romani 5:12 "De aceea, precum
printr-un om a intrat pacatul în lume si prin pacat moartea, asa si moartea a
trecut la toti oamenii, pentru ca toti au pacatuit în el." De aceea,
"nu este drept nici unul, nici macar unul nu este".
Tit 3:5 “El ne-a
mântuit, nu din faptele cele intru dreptate savarsite de noi, ci dupa a Lui
indurare, prin baia nasterii celei de-a doua si prin innoirea Duhului Sfânt”.
Credinta nu
trebuie considerata un act al mintii si al vointei. Este o relatie de dragoste
si incredere, o relatie care nu este limitata de ratiune. (Psalm 21:9-10, Marcu
9:42, Luca 1:44).
Am cateva întrebari la care sunt curios sa aflu raspunsul tau.
Daca botezul copiilor este o inventie ulterioara, când a
fost mentionat prima data si cine a fost initiatorul ?
De ce nu exista proteste împotriva validitatii din partea
nimanui în timpul bisericii primare ?
Unde se spune în Biblie exact ca este interzis botezul
copiilor ?
Unde este abolit legamântul lui Dumnezeu cu evreii, care ii
includea si pe copii ?
Unde prescrie Scriptura o vârsta anume pentru botez ?
Chiar daca ar exista o vârsta când credinta ajunge la
maturitate, cum se poate discerne ea ? Care credinta nu se maturizeaza mereu ?
Când este ea destul de matura pentru botez ?
Unde scrie în Scriptura ca pruncii sunt scutiti de efectele
caderii pentru ca nu sunt destul de maturi sa creada? (chiar si creatia este
sub blestemul caderii omenirii - Romani 8:19-21)
Cum ramane cu multele intelesuri biblice ale botezului,
altele decât “urmare a pocaintei”, cum ar fi: taina regenerarii (Tit 3:5),
altoirea în trupul lui Hristos (1 Cor. 12:13), trecerea din domnia Satanei sub
autoritatea lui Hristos (Romani 6:17), expresia manifestarii dumnezeirii (Luca
3:21, 22), primirea în legamântul lui Dumnezeu (Coloseni 2:11), actul de
adoptiune al Domnului si imbracarea cu Hristos (Gal 3:26, 27). De ce sa fie
luate aceste lucruri si interzise copiilor unei familii crestine ?
Daca ar fi existat norma de a boteza copiii la o vârsta mai
mare, de ce nu exista mentionate în Biblie sau în scrierile bisericii
instructiuni date parintilor pentru a sti cum sa-si ajute tinerii adolescenti
sa se pregateasca pentru botez ?
Botezul copiilor este o expresie a dragostei lui Dumnezeu. Ne arata ca
ne iubeste si ne accepta inainte ca noi sa Il cunoastem si sa-L iubim, inca din
momentul nasterii. A spune ca o persoana trebuie sa ajunga la vârsta
responsabilitatii inainte de a fi botezat inseamna a face harul lui Dumnezeu
oarecum dependent de inteligenta omului. Harul dumnezeiesc nu este dependent de
nici o actiune a noastra, ci este un dar al dragostei Lui.
Ceea ce ma
nedumereste cel mai mult este conceptul varstei responsabilitatii, sub care
nimeni nu se poate boteza. Oare la ce vârsta un copil, fara vina personala în
fata lui Dumnezeu, se transforma peste noapte dintr-un miel inocent intr-un
pacatos pe care il asteapta iadul daca nu se pocaieste si se boteaza ? Sa fie
la 8, 12, 14 sau 20 de ani ? Când va considera Dumnezeu unele actiuni care ieri
ar fi fost trecute cu vederea, puse pe seama imaturitatii, ca fiind acum
pasibile de pedeapsa cea mai grea?
Practica
botezului numai la adulti a aparut în secolul XVI, odata cu aparitia
anabaptistilor. Vrand ca adeptii lor sa demonstreze public renuntarea la orice
mostenire catolica, anabaptistii voiau ca acesti adepti sa-si demonstreze
supunerea la vointa Domnului printr-un botez public. Initial ei nu admiteau pe
nimeni sub 20 de ani. Aceasta vârsta a fost coborata mai apoi la 16 ani, iar si
mai tarziu a scazut si mai mult, ajungandu-se ca astazi sa nu fie o regula
stricta pentru toate bisericile descendente ale doctrinei anabaptiste. Astfel,
se pot întâlni copii de cinci, sase ani al caror botez sa fie permis în unele
biserici iar în altele nu.
Ce se intampla cu
copiii care mor inainte de a ajunge la vârsta responsabilitatii, la vârsta la
care credinta lor ar putea creste ? Vor ajunge în iad ?
Daca crezi în
realitatea mostenirii pacatului stramosesc, nu poti trage alta concluzie.
"Ce este nascut din trup, trup este, si ce este nascut din Duh, Duh este”
(Ioan 3:6), “Carnea si sângele nu pot sa mosteneasca împaratia lui Dumnezeu” (I
Corinteni 15:50), “Nimeni nu e curat de intinaciune, chiar daca viata lui ar fi
o singura zi” (Iov 14,4) si “intru faradelegi m-am zamislit si intru pacate m-a
nascut maica mea” (Psalm 50,6).
Daca raspunsul
tau este "Nu, Dumnezeu este prea milostiv ca sa lase sa se intample asa
ceva unui prunc nevinovat", inseamna ca exista o justificare a botezului copiilor,
din moment ce admiti existenta unor factori, altii decât propria lor vointa,
care pot interveni în procesul mântuirii.
În Ioan 3:5,
Hristos ne spune: “Adevar, adevar iti spun, de nu se va naste cineva din apa si
din Duh, nu va putea sa între în împaratia lui Dumnezeu." Conform spuselor
lui Hristos, pentru a intra în împaratia lui Dumnezeu, fiecare persoana trebuie
sa se nasca din apa si din Duh. Vedem ca Hristos nu aminteste de nici o
exceptie în ceea ce ii priveste pe prunci. El nu spune: "Pentru a intra în
împaratia lui Dumnezeu adultii trebuie sa se nasca din apa si din Duh, dar
copiii pot intra si fara nastere din apa si din Duh”. Aceasta porunca este
universala, iar daca cineva vrea sa fie sigur ca pruncii sai vor ajunge în
împaratia lui Dumnezeu în caz de moarte, trebuie sa stie ca nasterea din apa si
Duh este absolut necesara.
Stiu ca unii
neoprotestanti nu considera ca Ioan 3:5 se refera la botez, desi nu pot da o
interpretare clara a versetului. Nu vreau sa intru acum în amanunte în ceea ce
priveste semnificatia botezului, dar bucuros o voi face daca si tu vrei intr-o
scrisoare viitoare. Tot ce vreau sa spun este ca nici o interpretare a
versetului nu poate scoate din cauza necesitatea botezului copiilor. Daca vei
admite ca aici este vorba de botez, atunci cu siguranta si copiii trebuie sa se
boteze pentru a ajunge în rai în caz de deces. Daca nu admiti ca aici este
vorba de botez, atunci sustii ca numai adultii, cei care ajung la vârsta
responsabilitatii se pot naste din nou. Din moment ce Hristos a spus ca trebuie
sa fii nascut din nou pentru a ajunge în împaratie inseamna ca propria teologie
condamna pe cei decedati inainte de vârsta responsabilitatii la iad. Totusi,
imi vei spune ca acesti prunci pot ajunge în rai.
Reiau pasajul din
Matei 18:2-5 “Si El, chemand la Sine un copil, l-a pus în mijlocul lor si le-a
zis: Adevar va spun: De nu va veti întoarce si nu veti fi precum copiii, nu
veti intra în împaratia cerurilor. Dar cel ce se va smeri pe sine ca acest
copil, acela este mai mare intru împaratia cerurilor. Si cel ce va primi un
copil ca acesta intru numele Meu, pe Mine Ma primeste.” Ar fi ciudat sa spunem
ca trebuie sa venim la El ca si copiii, iar apoi sa-i excludem chiar pe copiii
care ni s-au dat drept model de la a intra în comuniune cu el prin botez.
Pasajul are aluzii directe la botez, Hristos spunand "în numele Meu".
În Fapte 2:38 ni se vorbeste despre botezul "în numele lui Iisus Hristos”
adica sub autoritatea lui Hristos. Sunt patru astfel de pasaje (Fapte 2:38,
8:16, 10:48 si 19:5). Intr-adevar, botezul se face "în numele Tatului, a
Fiului si a Sfântului Duh” (Matei 28:19). Comparand versetele, tragem concluzia
ca Hristos se gandea la botez când a spus cuvintele din Matei 18.
Principala
dificultate a unora dintre protestanti de a accepta botezul pruncilor o
constituie notiunea ca nimeni nu poate primi har fara sa ceara. Totusi, acest
lucru este bine stabilit în Noul Testament. Il vedem pe Hristos în Matei 19:15
punandu-si mainile peste copiii adusi de parinti. Oare nu s-a transmis har din
mainile Lui, chiar daca pruncii nu au cerut acest lucru ? Când sutasul Corneliu
L-a rugat pe Hristos sa-i vindece sluga, Hristos nu i-a spus "imi pare
rau, dar nu pot face asta decât daca sluga ta mi-o va cere", ci l-a vindecat
pe baza credintei sutasului. Fiica femeii cananeence din Matei 15:21-28 a fost
tamaduita datorita credintei mamei sale.
Matei 9:2-6
"Si iata, I-au adus un slabanog zacand pe pat. Si Iisus, vazand credinta
lor, i-a zis slabanogului: Indrazneste fiule, iertate fie pacatele tale…
Ridica-te, ia-ti patul si mergi la casa ta!” Credinta prietenilor slabanogului
a facut posibila atat vindecarea fizica cat si iertarea de pacate.
În Marcu 5:22, 23
tatal unei fetite aflate pe moarte vorbeste în numele ei, zicand “Fiica mea
este pe moarte; vino si pune-Ti mainile pe ea, ca sa scape si sa traiasca.” Nu
cred ca a spus cineva la acel moment ca fata ar fi trebuit sa creada pentru ea,
nimeni neputand sa creada în locul ei. Hristos o inviaza datorita credintei tatalui
ei.
Atunci când
ucenicii ii opresc pe cei care isi aduceau pruncii la Iisus (Matei 19:14, Luca
18:15-16), Hristos le spune: "Lasati copii sa vina la Mine si nu-i opriti,
ca a unora ca acestia este împaratia lui Dumnezeu". Cuvantul folosit în limba
greaca este brephe = prunci, care nu se pot apropia de Hristos de unii singuri
si care nu pot lua o decizie constienta de a-l “accepta pe Iisus ca Domn si
Mântuitor personal” (citatul l-am pus între ghilimele, desi nu este din
Biblie). Dar Hristos nici nu le cere sa faca o asemenea alegere, spunand ca ei
sunt exact genul de oameni care pot veni la El sa mosteneasca împaratia. Daca
Hristos spune, "lasati-i sa vina la Mine", putem sa nu-i lasam sa se
imbrace în El (Gal 3, 27) prin botezul în Hristos (Romani 6:3)?
Sunt exemple în Noul Testament de întregi familii botezate.
“…am botezat si
casa lui Stefanas” (1Cor 1,16); “Iar dupa ce s-a botezat, si ea si casa ei…”
(Fapte 16:15), “…s-a botezat indata,
el si toti ai lui” (Fapte 16:33) Este greu de imaginat ca acele familii nu
contineau copii, intr-o cultura unde familiile erau numeroase, neexistand
metode contraceptive sofisticate, iar copiii erau considerati o binecuvantare
de la Dumnezeu.
Apoi, daca
crestinii din veacul apostolic, din dorinta de a usura sufletele celor care au
murit nebotezati în vremea pregatirii pentru botez, începusera a se boteza ei a
doua oara, pentru cei morti nebotezati (I Cor 15,29), cum si-ar fi lasat ei
copiii sa moara nebotezati ?
Ai observat ca
pâna acum am analizat doar texte biblice desi, pentru mine, ca ortodox, Biblia
nu este singurul ghid. Am vrut doar sa-ti arat ca practica botezului pruncilor
reiese chiar din Biblie. Dar si invataturile bisericii sunt clare si unanime în
privinta botezului aplicat pruncilor. Toti episcopii, toti sfintii Bisericii
spun ca si pruncii trebuie botezati. Primii care au refuzat aceasta practica au
fost anabaptistii, în secolul 16. Majoritatea protestantilor, de-a lungul
istoriei, incluzand luterani, anglicani, metodisti, reformati, prezbiteriani,
au botezat si ei prunci. Luther si Calvin (folosindu-se de acelasi principiu
“Sola Scriptura”) au propovaduit botezul pruncilor.
Dupa cum spuneam,
toti Parintii Bisericii au afirmat aceasta practica, începand cu Policarp, episcopul
Smirnei, discipol al apostolului Ioan, nascut în jurul anilor 70, care a fost
ars de viu la Roma pentru ca a refuzat sa-l renege pe Hristos, continuand cu
Iustin Martirul (110-165), Irineu, episcopul Lyonului (120-202), Hipolit
(170-236), Origen (185-254). Sfântul martir Ciprian, episcopul Cartaginei, a
condus sinodul din Cartagina în anul 251 în care s-a redactat un raspuns catre
Fidus, care propusese ca botezul sa fie administrat ca si circumcizia
odinioara, adica în a opta zi de la nastere. În raspuns se spune ca mila si
harul lui Dumnezeu nu trebuie refuzat nici unui om, indiferent de vârsta. Este
de notat ca Fidus nu se indoia de legitimitatea botezului pruncilor, el doar
credea ca botezul trebuie administrat exact ca si circumcizia, în a opta zi.
Lista ar putea
continua cu Grigore de Nazianz, cu Ioan Gura de Aur, toti aratand în scrierile
lor insemnatatea botezului pruncilor.
Pentru a-ti arata
cat de importante sunt aceste scrieri, vreau sa-ti aduc aici un citat din epistola
lui Pavel catre tesaloniceni "…fratilor, stati neclintiti si tineti
predaniile pe care le-ati invatat fie prin cuvant, fie prin epistola noastra”
(2 Tes 2:15). Evanghelia consta din traditii orale si scrieri (traditie =
paradosis -> a transmite).
Biblia condamna
doar traditiile omenesti care contrazic Cuvantul lui Dumnezeu (Matei 15:3-9,
Marcu 7, Coloseni 2:8-9) ca de exemplu obiceiul de a da zeciuiala din banii
destinati parintilor. Biserica se bazeaza pe traditia apostolica, nu pe cea
omeneasca. Pavel ii lauda pe cei care tin predaniile (1 Cor 11:2) si ii
sfatuieste pe crestini sa se fereasca de cei care nu umbla dupa predanie (2
Tes. 3:6).
Matei 23:2-3:
Scaunul lui Moise nu este mentionat nicaieri în Vechiul Testament. Hristos,
care condamna traditia umana în capitolul 15, valideaza traditia autentica în
capitolul 23.
.
Fapte 2:42: Dupa
predica lui Petru, cei botezati staruiau în invatatura apostolilor si în
partasie, în frangerea painii si în rugaciuni. Conform teoriei Sola Scriptura,
biserica vizibila nu are autoritate în doctrina. Totusi se vede ca doctrina
deja exista prin biserica asezata de Hristos, desi nu exista nici un rand scris
din Noul Testament. Conform Sola Scriptura, acesti crestini nu ar fi putut avea
nici o doctrina în care sa staruie.
Cum s-a rezolvat
disputa privind circumcizia din Fapte 15 ? Crestinii din Iudeea voiau sa-i
forteze pe cei ce se crestinau sa fie circumcisi. Cine a luat decizia finala si
cum a fost luata ? Daca s-ar fi aplicat Sola Scriptura, adevarul ar fi trebuit
sa fie dovedit cu versete din Vechiul Testament, apostolii ar fi trebuit sa
scrie raspunsul si dupa ce se stabilea ca este o scriere a Noului Testament,
atunci s-ar fi lamurit problema. Totusi, dupa ce Petru le-a zis ce s-a hotarat
de catre apostoli si preoti, în Fapte 15:12 toata multimea a tacut. Aceasta
decizie nu s-a scris decât dupa 25 de ani, insa biserica nu a asteptat ca Luca
sa scrie pentru a aplica decizia.
2 Petru 1:20:
"Nici o proorocire a Scripturii nu se talcuieste dupa socotinta
fiecaruia.” Petru condamna interpretarea personala, principiul ce sta la baza
teoriei Sola Scriptura.
2 Petru 3:16:
Petru spune despre scrierile lui Pavel ca ar contine “lucruri anevoie de
inteles pe care cei nestiutori si neintariti le rastalmacesc ca si pe celelalte
Scripturi, spre a lor pierzare”. Interpretarea personala poate duce la erezii.
Daca fiecare
punct teologic trebuie dovedit din Scriptura, atunci si Sola Scriptura trebuie
dovedita din Scriptura. Asta este cea mai mare problema a teoriei Sola
Scriptura: nu poate fi dovedita din Biblie, deci se autocontrazice. Imi aduc
aminte de o vorba: “Nici o generalizare nu este adevarata”, care de asemenea se
auto-desfiinteaza. Vei gasi în Biblie versete care sa spuna ca Scriptura este
de folos, ca este inspirata, dar nicaieri ca este suficienta, ca ar contine tot
adevarul inspirat necesar sau ca numai ea ar fi de folos.
Matei 18:17-18:
"Drept aceea, mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le
…invatindu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua. Si iata, Eu cu voi
sunt în toate zilele, pâna la sfarsitul veacului.” Ce s-a intamplat cu
apostolii carora li s-a poruncit sa propovaduiasca? Numai Ioan, Matei si Petru
au scris ceva în Noul Testament. Oare ceilalti nu si-au indeplinit misiunea ?
Fapte 13:5: Pavel
si Barnaba au vestit cuvantul în Salamina iudeilor. Dar nu se scrie nicaieri ce
continea predica lor.
Fapte 20:27,
31-32: Pavel spune ca i-a invatat pe Efeseni 3 ani zi si noapte. Oare cele sase
scurte capitole din epistola catre Efeseni epuizeaza toata invatatura data de
Pavel ?
2 Timotei 2:2:
“Si cele ce ai auzit de la mine cu multi martori de fata, acestea le
incredinteaza la oameni credinciosi, care vor fi destoinici sa invete si pe
altii.” Pavel nu spune: scrie ce-ti spun si distribuie copiile la toata lumea
ca sa citeasca si sa interpreteze singuri. Timotei, care a fost hirotonisit de
Pavel (1 Timotei 4:14; 2 Timotei 1:6) va propovadui ceea ce Pavel i-a spus
verbal, credinta venind din ceea ce se aude (Romani 10:17). Nu exista nici un
verset care sa spuna ca cuvantul scris este singurul cuvant al lui Dumnezeu.
Daca autorii
Noului Testament credeau în Sola Scriptura, de ce apelau la traditia orala,
considerand-o drept cuvantul lui Dumnezeu ? (Matei 2:23; 23:2; 1 Cor 10:4; 1
Petru 3:19; Iuda 9, 14 15)?
Când Iisus s-a
ridicat la cer, ce a lasat în urma, o carte sau o biserica ? Biserica s-a
raspandit cu decenii inainte ca Noul Testament sa fie scris si adunat. Prima
carte s-a scris la mai mult de 20 de ani dupa rastignire, iar ultima la mai
mult de 60 de ani. Canonul Scripturii a fost stabilit de sinoadele de la
Cartagina (393) si Hippo (397). Cum au rezistat crestinii, toti acesti ani fara
o lista a cartilor Noului Testament, daca Iisus a vrut ca toti crestinii sa
urmeze numai Biblia ? Biblia provine din Biserica, nu Biserica din Biblie.
Exista deja stalpul si temelia adevarului (1Timotei 3:15), Biserica cea care
rezista de atunci. Daca cineva nu asculta de Biserica, trebuie sa-ti fie pagan
si vames (Matei 18:17-18). Aici cred ca este singurul loc unde
"ecclesia" este tradus prin neutrul "adunare" în traducerea
Cornilescu. Sa-ti mai dau un exemplu de traducere dupa parerea mea eronata.
Psalmul 97,7: “Sunt rusinati toti cei ce slujesc icoanelor si care se falesc cu
idolii” care în traducerea ortodoxa este “Sa se rusineze toti cei se inchina
chipurilor cioplite si se lauda cu idolii lor”. Fireste cuvantul icoana nu avea
ce cauta aici.
Hristos a dat autoritate Bisericii vazute sa lege pe pamant si
în cer.
De ce acceptam în Scriptura carti care nu au ca autori pe
vreunul din cei 12 apostoli ?
De unde stim cine a scris cartile carora le spunem Matei,
Marcu, Luca, Ioan, Fapte…
Unde în Biblie gasim o lista inspirata si infailibila a
cartilor ce trebuie sa fie continute în Biblie ?
De unde stim,
numai din Biblie, ca fiecare carte a Noului Testament este inspirata, chiar
daca numai Apocalipsa isi atesta propria canonicitate ? Totusi, chiar
Apocalipsa si Epistola catre Evrei nu au fost de toti recunoscute, pâna la cele
doua cele doua sinoade din secolul patru. Intr-adevar, chiar daca Scriptura ar
spune care sunt autentice, am putea crede bazandu-ne numai pe acest lucru? Si
Cartea lui Mormon sustine ca este inspirata.
Majoritatea
cartilor Noului Testament au fost scrise pentru a aborda probleme specifice
Bisericii primare, nici una dintre ele nefiind o prezentare sistematica a
teologiei, a dogmei crestine. Pe ce suport biblic se bazeaza protestantii când
spun ca toate invataturile apostolilor sunt cuprinse în scrierile Noului
Testament ?
Daca sinoadele
din Cartagina si Hippo erau infailibile, atunci de ce nu sunt recunoscute toate
doctrinele sustinute de membrii celor doua sinoade, cum ar fi succesiunea
apostolica, botezul pruncilor, etc. Tot în 397 a fost stabilit si canonul
Vechiului Testament, care continea cele sapte carti care si acum sunt incluse
în traducerea ortodoxa, spre deosebire de traducerea Cornilescu. Cele sapte
carti sunt citate atat de episcopii cei mai importanti ai primelor secole, cat
si chiar de Pavel (Evrei 11:35). Nicaieri în Vechiul Testament, varianta
protestanta, nu vei gasi un exemplu de persoane torturate, care refuza
eliberarea pentru a dobandi una mai buna, invierea. Va trebui sa cauti prîntre
cartile Vechiului Testament, cele inlaturate de Luther, si anume în 2 Macabei
7:1, 5-9: "Intamplatu-s-a si cu sapte frati, pe care, impreuna cu maica
lor prinzandu-i, i-a silit regele, cu biciul si cu vine batandu-i, sa manance
carnuri de porc, care nu le era slobod a manca…Dar fratii impreuna cu mama lor
se indemnau a muri vitejeste zicand asa: Domnul Dumnezeu vede si cu adevarat
mangaiere are dintre noi… Si dupa ce primul frate s-a savarsit, a adus pe al
doilea sa-l batjocoreasca …insa si acesta, ca si cel dintai, pe rand toate
chinurile le-a suferit si, când era sa moara, a zis: tu, dar, nelegiuitule, ne
scoti pe noi dintr-aceasta viata, insa Imparatul lumii pe noi cei care murim
pentru legile Lui, iarasi ne va invia cu inviere de viata vesnica".
Daca Hristos a
intentionat ca crestinismul sa fie religia unei carti, cum de a asteptat pâna
în anul 1450 pâna când sa arate cuiva cum sa construiasca o masina de tiparit ?
În plus, cei care stiau sa citeasca în timpul Imperiului Roman nu depaseau zece
procente din totalul populatiei.
Traditia si
Sfânta Scriptura se conditioneaza reciproc si se completeaza una pe alta; caci
Scriptura s-a nascut din traditia orala, care a existat de la început. Daca
traditia se regaseste pâna la Iisus si pâna la apostoli, atunci ea are
autoritate. Daca nu poate fi urmarita în trecut, pâna la apostoli, este facuta
de oameni. Daca adevarul lui Dumnezeu nu se poate schimba, atunci teologia
noastra poate fi gasita în secolele I, III, VII, XV, XX. Daca nu, atunci nu
poate fi apostolica (Matei 16:18-19, 28:20; Ioan 16:13). Sola Scriptura o gasim
numai din secolul XVI.
Vreau sa-ti spun
ca, avand ocazia sa stau mai mult timp pe internet, am vorbit cu cativa
ortodocsi, majoritatea din SUA, care proveneau din biserici neoprotestante.
Unul dintre ei facea parte din grupul de doua mii de neoprotestanti care în
anul 1987 au trecut în jurisdictia arhiepiscopala a Bisericii Ortodoxe de
Antiohia. Auzisem despre ei, dar nu stiam amanunte. L-am întrebat ce l-a facut
sa se converteasca la Biserica Ortodoxa. Mi-a spus ca în anul 1986 se publicase
în Christian Sourcebook o situatie statistica, conform careia existau 21.000
denominatiuni, cu 270 de noi denominatiuni care se formau în fiecare an, deci probabil
ca acum numarul lor a ajuns la 25.000. Fiecare denominatiune este sigura ca
este singurul grup care întelege revelatia lui Dumnezeu si ca nimeni altcineva
în ultimii 2000 de ani nu a mai gasit deplina invatatura a lui Hristos.
Majoritatea rupturilor s-au format ca rezultat al interpretarilor personale ale
Noului Testament. Un asemenea haos nu poate fi vointa lui Dumnezeu, pentru ca
Dumnezeu nu este autorul neorinduielii, ci al pacii (1 Cor. 14:33). Mi-a dat un
citat din rugaciunea lui Hristos dupa despartirea de apostoli (Ioan 17:21) “Ma
rog si pentru cei ce prin cuvantul lor vor crede în Mine, pentru ca toti sa fie
una; asa cum Tu, Parinte, esti intru Mine si Eu intru Tine, tot astfel si ei sa
fie una intru Noi, ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis.” Între crestini
trebuie sa existe o unitate conforma cu unitatea Sfintei Treimi. Iti imaginezi
ca ar putea exista disensiuni între persoanele Sfintei Treimi ?
Si din alte
versete reiese aceasta idee:
Filipeni 2:2:
Faceti-mi bucuria deplina ca sa ganditi la fel, avand aceeasi iubire, aceleasi
simtiri, aceeasi cugetare.
1 Corinteni 1:10:
Va indemn, fratilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos ca toti sa
vorbiti la fel si sa nu fie dezbinari între voi, ci sa fiti cu totul uniti în
acelasi cuget si în aceeasi întelegere.
Mi-a spus ca a
început sa citeasca scrierile episcopilor primelor biserici crestine,
hotararile primelor sinoade si a constatat ca a gasit concepte care erau
categoric respinse de biserica din care facea parte si a început sa ia mai în
serios versetul 1 Timotei 3:15.
Am spus ca nu voi
intra în amanunte privind semnificatia botezului, si intr-adevar, nu vreau
sa-ti citez, sa fac o exegeza a unor versete ca 1 Petru 3:18-21, Fapte 22: 12-16;
Fapte 2:38-39,41; Romani 6:3-4, Galateni 3:27; 1 Cor 12:13; Evrei 10:22; Tit
3:5; Marcu 16:16, 1 Cor 6:11, etc., pe care sunt convins ca le-ai citit si tu.
Vreau insa sa-ti aduc aici cateva profetii ale Vechiului Testament privitoare
la botez. Primul citat este din Iezechiel 36:24-27 care sintetizeaza cred
întreaga invatatura ortodoxa despre botez:
“De aceea va voi
scoate dintre neamuri si din toate tarile va voi aduna si va voi aduce în
pamantul vostru. Si va voi stropi cu apa curata si va veti curati de toate
intinaciunile voastre si de toti idolii vostri va voi curati. Va voi da inima
noua si duh nou va voi da; voi lua din trupul vostru inima cea de piatra si va
voi da inima de carne. Pune-voi inauntrul vostru Duhul Meu si voi face ca sa
umblati dupa legile Mele si sa paziti si sa urmati randuielile Mele.”
Ideea
"spalarii" pacatelor o gasim si la Isaia, în 4:4. Mai departe, în
Zaharia 13:1, Domnul spune: "În vremea aceea va fi un izvor cu apa
curgatoare pentru casa lui David si pentru locuitorii Ierusalimului, pentru
curatirea de pacat si de orice alta intinare.” Profetul ne arata cu siguranta
promisiunea botezului, asa cum face si regele David în Psalmi 50:3: “Mai vartos
ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curateste". În final
Isaia leaga apa de mântuire Isaia 12: 2-3: “Iata Dumnezeul cel tare al
mântuirii mele; nadajdui-voi intru El si nu ma voi infricosa, ca izvorul
puterii mele si cantarea mea de lauda este Domnul Dumnezeu si izbavirea mea.
Veti scoate apa cu veselie din izvoarele mântuirii".