Icoanele
de Parintele John Whiteford
Ce este o icoana?
O icoana este o imagine (de obicei bi-dimensionala)
reprezentând pe Hristos, sfinti, îngeri, evenimente biblice importante, pilde
sau evenimente din istoria bisericii.
Sf. Grigore Dialogul (Papa al Romei la aprox. 590-604),
vorbea despre icoane ca fiind Scriptura pentru analfabeti:
"Ceea ce scrisul prezinta cititorilor, imaginea
prezinta celor neînvatati care o privesc, caci în ea si cei ignoranti vad ce ar
trebui sa urmeze; în ea pot citi analfabetii" (Epistola catre Episcopul
Serenus din Marsilia, NPNF 2, Vol. XII, p. 53).
Celor care sugereaza ca acest fapt nu mai este relevant în
epoca noastra le aducem aminte de rata mare a analfabetismului pe care o avem
în epoca noastra, într-un segment major al populatiei... copiii.
Icoanele ne ridica mintile de la cele pamântesti la cele
ceresti. Sf. Ioan Damaschinul a scris, "prin icoane vizibile suntem
condusi la contemplarea a ceea ce este divin si spiritual". Prin pastrarea
memoriei celor pictati în icoane, suntem inspirati sa-i imitam. Sf. Grigore de
Nissa (aprox. 330-395) povestea cum nu putea trece pe langa o icoana cu Avraam
care-l jertfea pe Isaac "fara sa verse lacrimi". Într-un comentariu
la aceste cuvinte, s-a spus la al Saptelea Sinod Ecumenic, "Daca unui
asemenea Doctor imaginea i-a folosit si i-a produs lacrimi, cu atat mai mult ea
va aduce cainta si-i va face bine celui simplu si needucat".
Se închina ortodocsii la icoane?
Crestinii se roaga în prezenta icoanelor (asa cum evreii se
rugau în prezenta icoanelor Templului), dar nu la icoane.
Fac icoanele minuni?
Pentru a pune aceasta întrebare într-o perspectiva corecta,
sa încercam mai întâi sa raspundem la câteva întrebari: Facea chivotul
legamantului minuni (vezi Iosua 3:15, 1 Samuel 4:6, 2 Samuel 11-12)? Vindeca
sarpele de arama pe cei muscati de serpi (Numeri 21:9)? Au înviat oasele
profetului Elisei pe un om (2 Imparati 13:21)? A vindecat umbra lui Petru pe
bolnavi (Fapte 5:15)? Au vindecat hainele lui Pavel pe cei bolnavi si au scos
draci (Fapte 19:12)?
Raspunsul la aceste întrebari este DA, într-un anumit fel.
Totusi, ca sa fim mai corecti, Dumnezeu a fost Cel care a ales sa faca minuni
prin aceste obiecte. În cazul chivotului si a sarpelui de arama, avem de-a face
cu imagini prin care s-au facut minuni. Dumnezeu a facut minuni prin ramasitele
profetului Elisei, prin umbra unui sfant si prin lucruri care au fost doar
atinse de un sfant. De ce? Pentru ca Dumnezeu cinsteste pe cei ce Il cinstesc
(1 Samuel 2:30), Îsi gaseste placerea în a face minuni prin sfintii Lui, chiar
si pe aceste cai indirecte. Faptul ca Dumnezeu poate sfinti lucruri materiale
nu trebuie sa surprinda pe cei ce cunosc Scriptura. De exemplu, nu numai
altarul templului era sfant, ci tot ce îl atingea (Exod 29:37). A respinge
adevarul ca Dumnezeu lucreaza prin lucruri materiale înseamna a cadea în
Gnosticism.
Prin urmare, da, într-un sens larg
icoanele pot face minuni, deoarece El cinsteste pe cei ce-L cinstesc.
Care este diferenta dintre
închinare si venerare?
Crestinii ortodocsi nu se închina la icoane în sensul în
care cuvântul închinare este folosit în limba moderna.
Crestinii ortodocsi venereaza icoanele, ceea ce înseamna ca le
respecta pentru ca sunt obiecte sfinte si pentru ca respecta pe cei pe care îi
reprezinta. Nu ne închinam icoanelor asa cum nu ne închinam steagului tarii.
Respectul fata de steag reprezinta aceaasi atitudine ca si fata de icoane, un
fel de venerare. Asa cum nu veneram lemnul sau vopseaua, ci persoana pictata în
icoana, tot asa patriotii nu venereaza tesatura si culorile, ci tara
reprezentata de steag.
Acesta a fost felul de gandire al celui de al Saptele Sinod
Ecumenic, care a decretat în al sau Oros:
"Acesta fiind cazul, urmand calea împarateasca si
învatatura de inspiratie divina a Sfintilor Parinti si a Traditiei Bisericii
sobornicesti - caci noi stim ca este inspirata de Duhul Sfant, care se afla în
ea - decidem în mod corect si dupa o lunga examinare, ca asemenea Crucii sfinte
si datatoare de viata, la fel sfintele si pretioase icoane pictate în culori si
impodobite cu pietre pretioase sau cu alta materie avand acelasi scop
(epitedeios) sa fie puse în sfintele biserici ale lui Dumnezeu, pe obiecte si
haine sfinte, pe pereti si pe strazi, indiferent daca ele sunt icoane ale
Domnului Dumnezeu si Mântuitor Iisus Hristos, ale Preacuratei Fecioare, Sfânta
Nascatoare de Dumnezeu, sau ale îngerilor sau Sfintilor. Caci ori de câte ori
vedem reprezentarea lor prin imagini, ori de câte ori le privim, ne aducem
aminte de prototipuri, îi iubim mai mult, suntem îndemnati sa ne închinam
sarutând imaginea si sa ne marturisim veneratia (proskenesin), nu adevarate
închinare (latreian) care, dupa credinta noastra este cuvenita numai naturii
divine, dar în acelasi fel veneram imaginea Crucii celei scumpe si datatoare de
viata, Sfânta Evanghelie si alte obiecte sfinte pe care le cinstim cu tamaie si
lumanari, dupa obiceiurile înaintasilor nostri. Caci cinstea data imaginii se
adreseaza prototipului, iar persoana care venereaza o icoana venereaza pe cel
reprezentat de ea. Într-adevar, aceasta este învatatura Sfintilor nostrii
Parinti, si Traditia Sfintei Biserici sobornicesti care a dus Evanghelia de la
un capat la celalalt al pamântului."
Evreii întelegeau diferenta dintre venerare si închinare
(adorare). Un evreu pios isi saruta salul de rugaciune înainte sa si-l puna si
saruta Tora înainte sa o citeasca în sinagoga. Cu siguranta Iisus a facut la
fel, înainte sa citeasca Scriptura în sinagoga.Primii crestini au înteles si ei
aceasta distinctie. În Martirajulul lui Polycarp (care a fost un ucenic al
Sfantului Apostol Ioan, si al carui martiraj a fost descris de credinciosii
bisericii lui, care au fost martori), ni se spune cum unii au cautat sa-l
influenteze pe magistratul roman sa nu le dea voie sa ia trupul Sfantului
Martir
"ca nu cumva, s-a spus, ei sa renunte la cel rastignit
si sa înceapa sa se închine la acesta. Aceasta s-a facut la îndemnul iudeilor,
care au urmarit si când era sa-l luam din foc, ei nestiind ca era imposibil
pentru noi sa renuntam la Hristosul care a suferit pentru mântuirea întregii
lumi - desi fara pacat - sau sa ne închinam altuia. Caci Lui, care este Fiul
lui Dumnezeu, ne închinam, dar pe martiri îi cinstim doar ca pe ucenici si
imitatori ai Domnului care merita aceasta pentru neegalata lor dragoste fata de
Împaratul si Învatatorul lor... Atunci sutasul, vazand impotrivirea iscata de
iudei, l-a pus în mijloc si l-a ars dupa obiceiul lor. Dupa aceea noi i-am luat
oasele, care erau mai de pret decat pietrele pretioase si mai scumpe decat
aurul curat, si le-am asezat într-un loc potrivit; unde Domnul ne va îngadui sa
ne adunam dupa cum putem, cu bucurie, si sa sarbatorim martirajul lui aducandu-ne
aminte de cei care s-au luptat deja si pregatindu-i pe cei care vor avea de
luptat" (Martirajul lui Polycap 17:2- 3; 18:1-3).
Nu interzice Porunca a Doua icoanele? Se pune întrebarea ce
înseamna "chipul cioplit" în Porunca a doua? O întelegere literala ar
însemna ca toate imaginile din Templu calcau aceasta porunca. Cea mai buna
metoda sa aflam ce însemnau cuvintele evreiesti folosite aici este sa aflam ce
însemnau ele pentru evrei. Când acestia au tradus-o în greaca, au folosit
cuvantul "eidoloi", adica "idoli". Cuvantul evreiesc pesel
nu este niciodata folosit cu privire la imaginile din Templu. Este deci clar ca
pasajul se refera la imagini pagâne, si nu la imagini în general. Sa privim cu
atentie pasajul din Scriptura:
"Sa nu-ti faci chip cioplit (adica idol), nici o
înfatisare a lucrurilor care sunt în ceruri, sau jos pe pamânt sau în apele mai
pe jos decat pamântul. Sa nu te închini înaintea lor si sa nu le slujesti
(închini)." (Exod 20:4-5a).
Daca interpretam aceste cuvinte ca referindu-se la orice fel
de imagini, în mod clar heruvimii din Templu calcau aceasta porunca. Daca însa
le interpretam ca referindu-se doar la idoli, orice contradictie dispare. Mai
mult decât atât, daca textul se refera la toate imaginile, atunci chiar si
carnetul meu de conducere este un idol si o încalcare a acestei porunci. Una
din doua: ori fiecare protestant care are carnet de conducere este un idolatru,
ori icoanele nu sunt idoli. Lasând de o parte pentru moment semnificatia
cuvintelor "chip cioplit", sa vedem ce ne spune de fapt textul. Sa nu
faci x, sa nu te închini la x, sa nu slujesti la x. Daca x = imagine, atunci
însusi Templul calca porunca. Daca x = idol, atunci nici Templul, nici icoanele
ortodoxe nu calca porunca. Nu interzice Deuteronom 4:14-19 orice înfatisari ale
lui Dumnezeu? Cum putem deci admite icoane ale lui Hristos? Acest pasaj îi
învata pe evrei sa nu-si faca o înfatisare falsa a lui Dumezeu, pentru ca nu
L-au vazut; dar noi, crestinii credem ca Dumnezeu S-a întrupat prin persoana
lui Iisus Hristos, deci putem înfatisa "ce am privit" (1 Ioan 1:1).
Dupa cum a spus Sf. Ioan Damaschinul:
"În vechime, Dumnezeul neîntrupat si nemasurat nu a
fost niciodata înfatisat. Dar acum ca Dumnezeu a fost vazut în trup si a vorbit
cu oamenii, acestia pot face o înfatisare a lui Dumnezeu asa cum L-am vazut. Nu
ma închin materiei, ci Dumnezeului materiei, care a devenit materie pentru mine
si S-a coborât sa locuiasca în materie, care mi-a pregatit mântuirea prin
intermediul materiei. Nu voi înceta sa cinstesc aceasta materie care mi-a
daruit mântuirea. O cinstesc, dar nu ca Dumnezeu."
Având în vedere împotrivirea iudeilor fata de imagini, cum
au putut primii crestini sa accepte icoane? Icoane pot fi gasite nu numai în
catacombele crestine, ci si în cele evreiesti din aceleasi perioade. Putem
vedea, de exemplu, icoanele evreiesti bine pastrate de la Dura-Europos, un oras
distrus de persieni în mijlocul secolului al treilea (ceea ce ne da o idee cât
de recente ar fi putut fi). Uneori, în mod gresit, conceptiile lui Iosefus cu
privire la icoane sunt considerate ca fiind cele prevalente la evrei în acea
perioada. Unul din textele mult citate este acela care se refera la rascoala
care a avut loc atunci când romanii au pus un vultur imperial pe poarta
Templului. Acest episod nu este atât de simplu cum ar crede unii. Acei evrei
erau zeloti. Iosephus, care povesteste aceste evenimente, a fost el însusi unul
dintre ei, dar a trecut mai târziu de partea romanilor. El ne spune cum romanii
au plasat acest vultur la intrarea în templu, iar poporul l- a dat jos,
privindu-l ca pe un sacrilegiu. Întrebarea este însa ce i-a înfuriat pe evrei,
imaginea în sine, ori faptul ca romanii o plasasera pe poarta Templului.
Conceptile lui Iosephus erau atât de extreme încât el considera ca pâna si înfatisarile
de animale de pe Marea de Arama din Templul lui Solomon ar fi fost pacatoase
(Antichitati VIII,7,5). Atitudinea generala a iudeilor fata de arta religioasa
nu era de fapt atât de iconoclasta. În Talmudul palestinian gasim scris (în
Abodah Zarah 48d) "În zilele lui Rabbi Jochanan oamenii au început sa
picteze imagini pe ziduri, iar el nu i-a oprit" si "În zilele lui
Rabbi Abbun oamenii au început sa creeze imagini în mozaicuri, iar el nu i-a
oprit". Targumul Pseudo-Ionatan repeta porunca împotriva idolilor, dar
adauga, "o coloana cioplita cu imagini si înfatisari poti sa-ti faci, dar
sa nu te închini la ele". Cele mai vechi scrieri evreiesti pe care le avem
contin ilustratii. Printre acestea sunt imagini cu scene biblice, asemanatoare
cu cele gasite la sinagoga din Dura Europos (si cu cele din biserica aflata
alaturi de aceasta sinagoga) care a fost îngropata în secolul al treilea, când
persienii au distrus orasul (vezi "Escavatiile de la Dura-Europos conduse
de Universitatea Yale si de Academia Franceza de Inscriptii si Litere",
Raportul Final VII, Partea I-a, Sinagoga, de Karl H. Kraeling). Este demn de
remarcat ca cele mai timpurii icoane din catacombe erau în majoritate scene din
Vechiul Testament si icoane ale lui Hristos. Predominanta scenelor din Vechiul
Testament arata ca aceasta nu era o practica pagâna introdusa de anumiti
convertiti, ci una evreiasca, adoptata de crestini. Daca icoanele sunt atât de
importante, cum de nu le gasim în Scriptura? De fapt le gasim în Scriptura - si
înca în multe locuri! Observati cât de frecvente erau ele în Cort si apoi în
Templu. Existau imagini de heruvimi:
Pe chivot - Ex. 25:18
Pe perdelele din Cort - Ex. 26:1
Pe perdeaua din Sfânta Sfintelor - Ex. 26:31
Doi heruvimi în Locul Sfânt - 1 Imparati 6:23
Pe pereti - 1 Imparati 6:29
Pe usi - 1 Imparati 6:32
Pe alte lucraturi din Templu - 1 Imparati 7:29,36 Existau
deci icoane încotro îti întorceai ochii. Chiar daca admintem ca icoanele sunt
un fel de Scriptura, unde era scris evreilor sa le venereze? Scriptura poruncea
evreilor sa se închine înaintea chivotului, care avea pe el imaginea a doi
heruvimi. În Psalmul 99:5, se porunceste "Înaltati pe Domnul, Dumnezeul
nostru, si închinati-va înaintea asternutului picioarelor Lui, caci este
Sfânt!”. Sa observam ca aici cuvântul “închinare” este acelasi cu cel folosit
în Exodul 20:5, unde ni se porunceste sa nu ne închinam la idoli. Ce este
"asternutul picioarelor Lui"? În 1 Cronici 28:8, David foloseste
aceasta expresie referindu-se la Chivotul Legamântului. Psalmul 99 (98 în
Septuaginta) începe cu imaginea Domnului care “sade pe heruvimi” (99:1) si
sfârseste cu îndemnul de a ne închina pe muntele Lui cel Sfânt - ceea ce
întareste faptul ca în acest context se refera la Chivotul Legamântului.
Aceasta fraza reapare în Psalmul 132:7, unde este precedata de expresia “haide
la locuinta Lui” si este urmata de chemarea “Scoala-Te, Doamne, vino la locul
tau de odihna, Tu si Chivotul maretiei Tale!" Este interesant ca aceasta
expresie este folosita în slujba din biserica referitor la Cruce, si legatura
nu este întâmplatoare - pentru ca pe Chivot, între heruvimi se afla capacul
ispasirii, peste care era stropit sângele jertfelor pentru pacatele poporului
(Exod 25:22, Levitic 16:15). Nu a fost Sarpele de Arama distrus tocmai pentru
ca poporul îl venera? Daca te uiti atent la pasajul acesta (2 Împarati 18:4),
observi ca Sarpele de Arama nu a fost distrus pentru ca poporul îl respecta, ci
pentru ca îl transformasera într-un dumnezeu-sarpe numit Nehustan. Nu au
existat oare iconoclasti în biserica, chiar înaintea protestantilor? Atunci
când discutam despre icoane este important sa avem în vedere ca doua chestiuni
separate sunt adesea confundate: 1. Ne este permis sa facem sau sa posedam
icoane? 2. Ne este permis sa le veneram? Din Vechiul Testament este clar ca
raspunsul la amândoua este DA. Protestantii se opun venerarii icoanelor, dar de
obicei nu se opun oricaror imagini, altfel nu ar avea carti ilustrate,
televizoare sau tablouri. În afara de grupul Amish, cu greu poti gasi un alt grup
protestant care sa se opuna în mod consecvent tuturor imaginilor. Protestantii
se opun de obicei venerarii imaginilor, dar este interesant ca, daca ar fi
consecventi, argumentele si dovezile aduse de ei se potrivesc oricaror imagini.
Iconoclastii, adesea citati de protestanti, aveau de fapt o ideologie opusa
acestora. Pe de o parte, iconoclastii au anatemizat pe toti cei care
"îndraznesc sa înfatiseze… cu materiale si culori…” pe Hristos sau pe
Sfinti – protestantii cad în aceasta categorie. Pe de alta parte, ei au mai
anatemizat si pe cei care “nu marturisesc pe pururea fecioara Maria ca
adevarata Nascatoare de Dumnezeu, mai presus de orice creatura vazuta sau
nevazuta, si nu cauta, printr-o credinta sincera, cererile ei adresate lui
Dumnezeu pe care L-a purtat…”. Ei au anatemizat si pe “oricine care neaga
folosul pomenirii Sfintilor” (NPNF2, Vol. 14, p. 545f). De fapt, protestantii
s-ar afla mult mai mult sub anatema iconoclastilor decât ortodocsii.
Protestantii aproba faptul ca iconoclastii se opuneau venerarii icoanelor, dar
venerarea în sine nu era o problema pentru iconoclasti. Ei se împotriveau
venerarii icoanelor pentru ca se împotriveau icoanelor. Ei nu se opuneau
venerarii altor obiecte sfinte – de fapt venerau Crucea fara nici un fel de
rezerve (Jaroslav Pelikan, Spiritul crestinismului rasaritean (600, 1700),
Chicago: University of Chicago Press, 1974, p.110). Protestantii mai citeaza
anumiti parinti ai bisericii ca sa-si sustina pozitia. Cele mai multe dintre
aceste citate nu fac decât sa respinga idolatria, si nu au nimic de-a face cu
icoanele. În putinele cazuri în care sensul ar parea sa fie acesta (unele
scrieri continând adaugiri facute chiar de iconoclasti), o interpretare
consecventa ar cere respingerea oricaror imagini (nu numai a icoanelor din
biserica). Nici unul dintre aceste texte nu atinge subiectul venerarii. Canonul
Sinodului din Elvira este adesea citat în sprijinul pozitiei iconoclaste. În
canonul 36, se declara, "Se stabileste ca în biserici sa nu fie picturi,
pentru ca ceea ce este adorat nu poate fi pictat pe pereti". Chiar si
protestantii admit ca întelesul acestui canon nu este atât de clar cât s-ar
parea. Nu se stie care a fost cauza acestui canon, nici ce încerca el sa
previna, fapt recunoscut chiar si de protestanti:
"…(canonului 36 al sinodului din Elvira) nu i se poate
da prea mare importanta, rostul lui nefiind cunoscut" (Edward James
Martin, O istorie a controversei iconoclaste, London: Society for the Promotion
of Christian Knowledge, 1930, p.19)
Prin cuvintele folosite, acest canon nu poate fi interpretat
ca o condamnare generala a imaginilor. Nu este clar ce se interzicea si, mai
ales, de ce. Diferitele interpretari variaza de la o interdictie a imaginilor
în biserica, pâna la încercarea de a feri icoanele de pagâni (posibil, dat
fiind ca acest sinod s-a întrunit în timpul persecutiilor). În oricare caz, se
stie ca icoanele au fost folosite în bisericile spaniole atât înainte, cât si
dupa acest sinod, fara nici un fel de controverse cunoscute. În orice caz,
sinodul a fost unul local, niciodata proclamat la nivel ecumenic.