Închinarea la Dumnezeu
de Ronald Clausen
În Vechiul Testament, Dumnezeul Atotputernic si-a învatat
poporul cum sa I se închine. Instructiunile cu privire la ce trebuia facut si
ce trebuia construit erau foarte detaliate:
„Din acestea sa-Mi faci locas sfânt si voi locui în mijlocul
lor. Cortul si toate vasele si obiectele lui sa le faci dupa modelul ce-ti voi
arata Eu; asa sa le faci!” (Exodul 25:8,9)
„Vezi sa faci acestea toate dupa
modelul ce ti s-a aratat în munte". (Exodul 25:40)
Aceste porunci erau foarte
specifice, iar în Noul Testament ni se spune de ce anume.
„…care (preotii care aduc daruri) slujesc închipuirii si
umbrei celor ceresti, precum a primit porunca Moise, când era sa faca cortul:
‚Ia seama, zice Domnul, sa faci toate dupa chipul ce ti-a fost aratat în
munte’". (Evrei 8:5)
Dumnezeu le porunceste preotilor sa slujeasca în umbra celor
ceresti. Într-adevar, Moise, dupa ce a rostit fata cu tot poporul toate
poruncile din Lege, luând sângele cel de vitei si de tapi, cu apa si cu lâna
rosie si cu isop, a stropit si cartea si pe tot poporul, si a zis: „Acesta este
sângele testamentului pe care l-a poruncit voua Dumnezeu”. Si a stropit, de
asemenea, cu sânge, cortul si toate vasele pentru slujba.
Dupa Lege, aproape toate se curatesc cu sânge, si fara
varsare de sânge nu se da iertare. Trebuie dar ca chipurile celor din ceruri sa
fie curatite prin acestea, iar cele ceresti însesi cu jertfe mai bune decât
acestea. Caci Hristos n-a intrat într-o Sfânta a Sfintelor facuta de mâini -
închipuirea celei adevarate - ci chiar în cer, ca sa Se înfatiseze pentru noi
înaintea lui Dumnezeu. (Evrei 9:19-24)
Lucrurile acestea nu au fost facute dupa modelul celor
omenesti, cum ar fi sali de spectacol, teatre, sali de concerte sau de adunari
populare. Închinarea catre Dumnezeu trebuia facuta într-un cadru modelat dupa
realitatile ceresti, asa cum ea avea loc si înaintea tronului lui Dumnezeu.
Închinarea de pe pamânt oglindea si participa în mod spiritual la închinarea
din cer. Scopul închinarii aici, pe pamânt, nu era de a fi înteleasa de
participanti sau de a folosi un limbaj contemporan, ci de a participa la
închinarea din cer, unde Hristos este Marele Preot. Era o participare în jertfa
Lui care s-a facut odata pentru totdeauna.
Sinagoga evreiasca a fost „modelata" dupa templu si
acest model s-a transmis si Bisericii. „Sinagoga (dupa cuvântul grecesc
„adunare”) era o cladire în care evreii se adunau pentru închinaciune si
învatatura. Serviciile constau în rugaciune, cântare si învatatura; obiceiul
predicii îsi are originea în sinagoga. Bisericile crestine si moscheele
islamice au fost modelate dupa sinagoga.” (Sinagoga, Grolier Electronic
Publishing 1993, Bernard J. Bamberger)
Felul de închinare în sinagoga era foarte asemanator
închinarii din Biserica timpurie:
„Cum cântatul era deja un obicei în sinagoga, nu suntem de
loc surprinsi; Philo din Alexandria descrie dezvoltarea muzicii în biserica… El
descrie cum crestinii scriau imnuri cu diferite ritmuri si melodii, cu o notatie
speciala care sa indice seriozitatea muzicii sacre. Ei aveau cor de barbati sau
de femei, care cântau în armonie sau antifonic. Este foarte probabil ca primele
cântari crestine au fost preluate direct din practica sinagogii. Aceasta ar
explica, de exemplu, folosirea continua a cuvântului evreiesc Aleluia".
(Biserica timpurie, p. 273-274, de Henry Chawdick).
Eusebiu este de acord si adauga afirmatia ca aceste
obiceiuri erau în armonie cu cele lasate de la început de catre Apostoli:
„Mai este nevoie sa adaug la descrierea întâlnirilor lor…sau
la cea a disciplinei spirituale practicate printre noi, în mod special în
timpul comemorarii Patimilor Mântuitorului, când avem obiceiul sa ne retinem de
la mâncare, sa petrecem întreaga noapte în rugaciune si sa ne dedicam
cuvântului lui Dumnezeu? Toate acestea sunt descrise, în perfect acord cu
practica urmata de noi pâna astazi, în scrierile lui Philo. El descrie
vegherile de noapte din timpul sarbatorilor, disciplina spirituala în care
acestea sunt petrecute, imnurile pe care le cânta, si cum în timp ce unul cânta
într-un ritm obisnuit, ceilalti asculta si se unesc în partea de refren.
Oricine este doritor sa afle în detaliu aceste lucruri o poate face din
lucrarea lui Philo (filozof evreu 20 î.d.Hr. – 50 d.Hr.); oricine poate vedea
ca el se refera la primii vestitori ai învataturii evangheliei si la
obiceiurile lasate de la început de catre Apostoli.” (Eusebiu: Istoria
Bisericii, Penguin Classics, p. 53-54)
Aceasta descriere prezinta o închinare asemanatoare cu cea a
Bisericii Ortodoxe si a sinagogii. Ce altceva ar fi putut face acei crestini?
Aceasta era închinarea pe care o cunosteau. Aceasta era închinarea pe care
Însusi Domnul Iisus Hristos si Apostolii au vazut-o în Templu si la sinagoga.
Închinarea liturgica din Biserica Ortodoxa se trage direct din revelatia lui
Dumnezeu cu privire la închinare, asa cum aceasta aparea în Templu si în
sinagoga, dar împlinita si desavârsita de Hristos. Ea se trage din închinarea
Bisericii biruitoare care se închina înaintea tronului lui Dumnezeu si care
slujeste împreuna cu Biserica de pe pamânt. La putin timp dupa Înaltarea lui
Hristos, exista deja o slujba liturgica bine dezvoltata:
„Sa ne aducem aminte ca Apostolii si primii crestini erau
iudei, care-L recunosteau si acceptau pe Iisus Hristos ca Mesia Cel promis; ei
erau iudei împliniti. Din mostenirea lor liturgica ne-a parvenit o forma
iudaica de închinare. Din acest motiv putem vedea în istoria Bisericii o
închinare liturgica bine dezvoltata înca de la sfârsitul primului veac, adica
la saizeci de ani de la Înaltarea lui Hristos." (Închinarea ortodoxa:
continuitatea vie de la sinagoga, Templu si Biserica timpurie, p. 7, de
Benjamin D. Williams si Harold B. Anstall)
Acest fel de închinare venea de la Dumnezeu si a fost
pastrat de catre Apostoli si urmasii lor, dupa voia lui Dumnezeu.
Ca si poporul evreu, crestinii timpurii întelegeau ca
întreaga lor viata era o forma de închinare:
„Pe lânga structura si ordinea închinarii care s-a transmis
de la iudaism la crestinism, descoperim si ciclurile liturgice – cele zilnice,
saptamânale si anuale – care si ele provin din Vechiul Testament. Din nou,
primii crestini erau iudei care L-au primit pe Iisus Hristos ca Mesia si Dumnezeu.
Era natural pentru ei sa continue modelul de închinare relevat de Dumnezeu, asa
cum a facut-o Hristos Însusi, adaugând în schimb elemente distinct crestine. Cu
alte cuvinte, jertfa noastra nu mai era cea a taurilor si caprelor, ci jertfa
unica a Domnului nostru Iisus Hristos, Noul Legamânt în trupul si sângele Lui.
Dar modelul, forma liturghiei a ramas în esenta aceeasi. Trecerea de la Vechiul
Legamânt la Noul Legamânt nu a însemnat deci trecerea de la liturghie la
absenta acesteia, ci trecerea de la o jertfa buna la una mai buna, în acelasi
cadru al închinarii." (Închinarea ortodoxa: continuitatea vie de la
sinagoga, Templu si Biserica timpurie, p. 7, de Benjamin D. Williams si Harold
B. Anstall)
Obiectele folosite de Biserica în slujba de închinare sunt
mentionate de Scriptura ca fiind gasite si în ceruri. Ele apar în cuvântul lui
Dumnezeu. De exemplu, tamâia:
„Caci, de la rasaritul soarelui si pâna la apusul lui, mare
este numele Meu printre neamuri si în orice parte se aduc jertfe de tamâie
pentru numele Meu si prinoase curate, caci mare este numele Meu între neamuri,
zice Domnul Savaot.” (Maleahi 1:11)
„Si a venit un alt înger si a stat la altar, având cadelnita
de aur, si i s-a dat lui tamâie multa, ca s-o aduca împreuna cu rugaciunile
tuturor sfintilor, pe altarul de aur dinaintea tronului.” (Apocalipsa 8:3)
Vedem aici o profetie din Vechiul Testament care afirma ca
numele Lui va fi mare printre neamuri si ca pretutindeni se va aduce tamâie
numelui Lui. Aceasta profetie este împlinita în Biserica Ortodoxa. În imaginea
cerului din Scriptura gasim un altar, o cadelnita si tamâie. Aceleasi obiecte
din Biserica Ortodoxa sunt modelate dupa cele ceresti.
Pentru acelasi motiv în Biserica Ortodoxa gasim Icoane cu
imagini din cer. Este ceea ce li s-a poruncit si copiilor lui Israel cu privire
la Templu:
„Apoi sa faci doi heruvimi de aur; si sa-i faci ca dintr-o
bucata, ca si cum ar rasari din cele doua capete ale capacului.” (Exodul 25:18)
„Pe cele doua jumatati ale usilor de lemn de maslin, el a
facut heruvimi sapati, finici si flori îmbobocite; si le-a îmbracat în aur si
heruvimii si finicii.” (1 Împarati 6:32)
„Marea statea pe doisprezece
boi…" (2 Cronici 4:4)
„De asemenea a facut zece sfesnice de aur, cum trebuia sa
fie, si le-a pus în templul Domnului…” (2 Cronici 4:7)
„Cortul însa sa-l faci din zece covoare de în rasucit si de
matase violeta, stacojie si visinie; în tesatura lor sa faci chipuri de
heruvimi alese cu iscusinta." (Exodul 26:1)
„Apoi sa ia preotul apa curata de
izvor într-un vas de lut…" (Numeri 5:17)
Epistola lui Barnaba lamureste ca poruncile lui Dumnezeu nu
erau îndreptate împotriva acestora (înfatisari), ci împotriva unei închinari
care nu este îndreptata catre Dumnezeu:
„..Acelasi Moise care a poruncit, Sa nu va faceti idoli,
nici chipuri cioplite (Levitic 26:1; Deuteronom 27:15), el însusi face o astfel
de înfatisare pentru a arata catre Iisus. Moise deci face un sarpe de arama
si-l aseaza pe o înaltime si cheama poporul sa-l priveasca… În acestea
straluceste slava lui Iisus - pentru ca de la El si prin El si întru El sunt
toate (Romani 11:36)” (Epistola lui Barnaba 12:6)
Chiar si primele biserici care se întâlneau prin case
foloseau imagini si simboluri ca si în sinagoga:
„Cel mai vechi exemplu cunoscut de biserica cu asemenea
picturi pe pereti este biserica dintr-o casa din Dura pe Eufrat, din secolul
trei, unde o casa construita în primul secol dupa Hristos a fost adaptata
pentru folosinta ca biserica în anul 232. Aceasta casa mica statea în umbra
unei mari si bogate sinagogi, ale carei pereti erau pictati cu imagini si
figuri din Vechiul Testament. Sinagoga din Dura dovedeste în mod clar ca iudeii
aveau decoratii elaborate în sinagogile lor…" (Biserica timpurie, p. 279
de Henry Chadwick)
Sf. Ioan Damaschinul afirma clar pozitia ortodoxa
referitoare la imagini:
„Pe vremuri, Dumnezeu, care este fara forma sau trup, nu a
putut fi înfatisat. Dar acum, când Dumnezeu este vazut în trup vorbind cu
oamenii, fac o înfatisare (icoana) a Dumnezeului pe care-L putem vedea. Nu ma
închin materiei, ci Dumnezeului materiei care a devenit materie pentru mine…
care a lucrat mântuirea mea prin materie. Nu voi înceta sa cinstesc materia
prin care mi-a adus mântuirea. O cinstesc, dar nu ca Dumnezeu." (Despre
înfatisarile divine, Sf. Ioan Damaschinul)
Numai lui Dumnezeu I se cuvine închinarea; noi nu ne
închinam celorlalte lucruri care ne ajuta sa ne îndreptam închinarea catre El,
înaintea Tronului Sau. Aceste lucruri nu sunt rele sau pacatoase, ci au fost
sfintite de Dumnezeu pentru a ne închina Lui. Fiind modelate dupa cele ceresti,
ele ne ajuta sa ne închinam înaintea Tronului si sa crestem în asemanarea
înfatisarii lui Iisus:
„Crestinismul este un proces – procesul continuu al cresterii
în înfatisarea lui Hristos, care începe prin botez si primirea Duhului Sfânt.
Liturghia Divina exprima aceasta relatie si îi aduce pe cei credinciosi într-o
continua relatie mântuitoare cu Dumnezeu Tatal, facuta posibila prin Fiul, si
realizata de Duhul Sfânt; îi aduce într-o experienta de închinare adânca,
personala si spirituala înaintea Tronului lui Dumnezeu.” (Închinarea ortodoxa:
continuitatea vie de la sinagoga, Templu si Biserica timpurie, p. 2, de
Benjamin D. Williams si Harold B. Anstall)
Aceasta închinare are ca punct central Cina Domnului:
„Primele scrieri din al doilea veac (Didahiile, Ignatiu din
Antiohia, Iustin Martirul) sunt de acord în afirmatia ca închinarea de duminica
a crestinilor consta mai întâi din serviciul de multumire, euharistia, un
termen care treptat a înlocuit pe acela mai primitiv de frângerea pâinii.
Cuvântul grec euharistia a devenit atât de consacrat încât s-a transmis exact
în crestinismul latin…Cu exceptia sectelor gnostice care erau foarte
delasatoare în aceasta privinta, numai cei botezati erau admisi la masa sfânta.
Euharistia din 150 este descrisa de Iustin Martirul într-un pasaj menit sa-i
asigure pe pagâni ca ritualurile crestine nu erau magie neagra. Dupa citirea
amintirilor Apostolilor, si a profetilor Vechiului Testament, cel ce prezida
(în mod evident Episcopul) tinea o predica, în urma careia toti se ridicau
pentru o rugaciune solemna care se sfârsea printr-un sarut al pacii. Apoi
pâinea si un pahar cu apa amestecata cu vin erau aduse celui care prezida si
acesta oferea o rugaciune de multumire Tatalui prin Fiul si Duhul Sfânt, dupa
care cei prezenti îsi dadeau acordul printr-un Amin… Urma împartasirea, în care
fiecare lua pâinea si vinul primite de la diaconi, nu ca o mâncare pentru
satisGeneza foamei sau a setei, ci ca trupul si sângele lui Hristos… toti
crestinii considerau ca absoluta obligatia de a fi prezenti în fiecare
duminica, cât le statea în putinta. Iustin vedea în obiceiul universal crestin
al euharistiei o directa împlinire a profetiei din Maleahi 1:11, dupa care în
orice loc o jertfa curata va fi oferita Domnului, de la rasaritul la apusul
soarelui.” (Biserica timpurie, p.261-262, de Henry Chadwick)
Biserica Ortodoxa a pastrat aceasta închinare adevarata pe
care a primit-o de la Apostoli si de la Parintii Bisericii. Dupa cum am
mentionat mai înainte, în istoria Bisericii timpurii exista deja o slujba
liturgica bine dezvoltata. Iata un exemplu din Biserica timpurie, care pare a
fi citat direct dintr-o carte moderna liturgica a Bisericii Ortodoxe:
„Anumite forme fixe erau necesare pentru ca adunarea sa se
uneasca într-un rugaciune rostita ca un dialog între cel care celebra si popor,
înaintea rugaciunii de multumire. Rugaciunea descrisa de Hipolit este un
exemplu foarte timpuriu care merita a fi citat în întregime:
Episcopul: Domnul cu voi.
Poporul: Si cu duhul tau.
Episcopul: Înaltati inimile.
Poporul: Le înaltam Domnului.
Episcopul: Sa multumim Domnului.
Poporul: Este bine si drept.”
(Biserica timpurie, p.263, de Henry Chadwick)> Aceasta este
închinarea poruncita de Dumnezeu, care ni s-a transmis si noua. A o respinge
înseamna a te pune în postura lui Cain care a refuzat dreapta închinare si a
ales una proprie. Este întelepciunea ta mai mare? Poti alege singur cum sa te
închini Domnului? Dumnezeu i-a spus lui Cain: „Pentru ce te-ai întristat si
pentru ce s-a posomorât fata ta? Când faci bine, oare nu-ti este fata senina?
Iar de nu faci bine, pacatul bate la usa si cauta sa te târasca, dar tu
biruieste-l!" (Geneza 4:6,7)Daca alegem propriile noastre cai, pacatul ne
sta la usa. La judecata de apoi nu ne va fi de folos sa spunem, „Doamne, noi am
fost poporul tau, am vindecat pe bolnavi, am vorbit în limbi si am scos draci;
dar felul acela de închinare nu corespundea nevoilor noastre, nu se potrivea
stilului nostru.” Nu ne este de folos sa urmam propriile noastre cai, dar ne
este de folos sa urmam calea îngusta, sa ne închinam Lui în duh si adevar (Ioan
4:24).