Tradiţia şi Biblia
Marile denominatii crestine de astazi se deosebesc nu numai
prin doctrinele lor privitoare la om, mântuire sau biserica, prin practicile si
metodele lor, ci si prin raspunsul pe care îl dau la o întrebare fundamentala: care
este sursa autoritativa de cunoastere pentru Biserica si pentru credincios?
Surse si metode de cunoastere
Toti crestinii accepta faptul ca avem multe surse de
cunoastere si calauzire în viata crestina. Scriptura, sfatul unui prieten, un
vis sau o impresie subiectiva, toate sunt mijloace prin care mi se poate revela
voia Lui, dar nu toate se bucura de acelasi statut de autoritate. Biblia este
investita cu o autoritate universal acceptata de crestini, poate cu exceptia
teologilor liberali, care o pun la îndoiala. Pe de alta parte, un vis sau o
impresie subiectiva nu pot fi folosite ca baza a unor doctrine în biserica.
Numai în unele biserici harismatice viziunea sau profetia unui conducator
devine învatatura propovaduita de la amvon.
Întrebarea nu este atât care sunt metodele de calauzire
(obiective sau subiective), ci care sunt sursele de cunoastere teologica si
practica crestina înzestrate cu autoritate. Cele trei ramuri istorice ale
crestinismului dau raspunsuri diferite la aceasta întrebare. Aceste raspunsuri
pot fi rezumate astfel:
Biserica Ortodoxa: Traditia
Bisericii (care include Biblia)
Biserica Catolica: Traditia
Bisericii (care include Biblia) + Papa
Protestantismul: Numai Biblia
(Sola Scriptura)
Cum a aparut principiul Sola
Scriptura
Doctrina Sola Scriptura a aparut ca o reactie la exagerarile
Catolicismului. Biserica Catolica din vremea lui Luther introdusese practici
care erau straine de învataturile Scripturii. Vânzarea indulgentelor a fost
unul din marile scandaluri ale crestinismului. Unul din trimisii Papei declara
ca în momentul în care moneda daruita de credincios a cazut în punga bisericii,
sufletul raposatului a si tâsnit din Purgatoriu catre Paradis. Starea vesnica a
sufletelor devenea astfel dependenta aproape exclusiv de starea materiala a
rudelor sau prietenilor. Aceasta practica nu era nici biblica, nici sanctionata
de traditia Bisericii, dar avea avantajul ca umplea visteria Papei si înlesnea
marile proiecte de constructii din Roma.
Ridicându-se împotriva acestor practici, Luther a trebuit sa
gaseasca o autoritate prin care sa le combata. Astfel, el a enuntat acest
principiu, Sola Scriptura, care declara ca toate doctrinele si practicile
crestine trebuiau bazate NUMAI pe Scriptura. Intentia buna a lui Luther avea sa
se dovedeasca o greseala, un pericol si o capcana în secolele care au urmat.
La numai 80 de ani dupa Luther, existau deja aproape vreo
300 de denominatii protestante separate. De ce asa de multe? Pentru ca de acum
orice crestin era liber sa gaseasca propria lui interpretare a Scripturii.
Conform principiului Sola Scriptura, crestinii nu erau doar liberi, ci chiar
datori sa caute doar în Scriptura învataturile si practicile crestine. S-au
format zeci si sute de curente. Fiecare curent a dat nastere la un contra-curent.
Exista harismatici si anti-harismatici, calvinisti si
arminieni, premilenialisti si postmilenialisti. Fiecare dintre aceste curente
au dat nastere la noi denominatii, într-o continua farâmitare a
Protestantismului. Problema nu este doar multitudinea opiniilor, ci si
multitudinea denominatiilor. Spectacolul acestei farâmitari este foarte trist
si este unul dintre cauzele majore ale slabirii marturiei crestine în lumea
Occidentala. Un observator din afara se poate pe buna dreptate întreba de ce
exista denominatii cu învataturi atât de diferite, din moment ce atât sursa
cunoasterii cât si metoda cunoasterii (Sola Scriptura) este aceeasi.
Sunt protestantii credinciosi
principiului Sola Scriptura?
Adevarul este ca toate aceste denominatii nu practica o
forma pura de Sola Scriptura. O ducere la ultimele consecinte a acestui
principiu ar avea ca urmare o farâmitare completa a bisericilor protestante sau
neoprotestante, pâna acolo încât nici o biserica nu ar mai putea exista ca o
comunitate stabila de credinciosi. O Sola Scriptura pura ar însemna ca noului
venit în biserica sa i se puna o Biblie în mâna si sa i se spuna: "Citeste
si gaseste-ti propriile concluzii. Nu te lua dupa ce vezi aici, ca nu cumva sa
fi abatut de la Scriptura de vreo traditie omeneasca." Dar nici o biserica
nu sfatuieste asa pe noul venit.
Când la vârsta de douazeci de ani am devenit baptist, am
trecut printr-un solid curs de catiheza. În acest curs mi s-a explicat nu numai
ce spune Biblia, ci si care este învatatura distincta baptista. Uneori între
cele doua exista o tensiune, sau cel putin legatura nu era chiar imediata. De
pilda, ca unul neinstruit si neconditionat înca de zeci sau sute de predici
auzite în biserici baptiste, as fi putut foarte usor sa citesc pretutindeni în
Scriptura ca pâinea si vinul Împartasirii sunt într-adevar trupul si sângele
Domnului Iisus. Mi s-a explicat cu multa grija ca "noi credem ca ele sunt
doar simboluri".
De asemenea, ni s-a spus ca, în timp ce ortodocsii au sapte
taine, noi avem doar doua simboluri. Termeni ca "taine" sau
"simboluri" erau noi si ciudate pentru mine, dar am hotarât în sinea
mea sa cred si sa accept ceea ce eram învatat, bazat pe respectul pe care îl
aveam fata de crestinii baptisti mai vechi si fata de toti înaintasii lor. În
bisericile baptiste existau deci traditii, care însa nu erau recunoscute ca
atare. Astazi nu mai sunt de acord cu unele, dar pe multe dintre aceste
traditii baptiste continui sa le apreciez. De exemplu, o practica baptista
foarte pozitiva este accentul pus pe cunoasterea Scripturii. Copiii sunt
învatati de mici sa citeasca Biblia si sa o memoreze.
Vrând-nevrând, constient sau inconstient, orice biserica
crestina urmeaza o anumita traditie. Predicatorul, învatatorul sau preotul nu
ne explica doar Biblia, ci Biblia asa cum este ea înteleasa si interpretata în
traditia acelei biserici.
Exista suficiente ambiguitati în Scriptura care sa necesite
o cunoastere si o metoda extra-scripurala pentru stabilirea adevarului. Va rog
sa observati ca nu am spus "greseli", ci "ambiguitati". Noi
credem ca Scriptura este insuflata de Dumnezeu si fara greseli. Ambiguitatile
nu sunt un defect al Scripturii, ci apar din propriile noastre limitari.
Personal cred ca unele au fost lasate intentionat de Dumnezeu ca sa ne faca sa
alergam nu numai la cuvântul scris ci si la Cuvântul viu al lui Dumnezeu si la
viata Lui manifestata în trupul Lui, Biserica.
Metode extra-biblice dar nu
anti-biblice
În acest sens am putea crea o paralela între Biblie si
constiinta. Constiinta ne-a fost data ca un organ prin care sa cunoastem binele
si raul. Acest organ a fost creat perfect si functional de Dumnezeu, dar astazi
nu ne mai putem bizui NUMAI pe el, din cauza starii noastre de pacat si a
ambiguitatii situatiilor vietii. Adam, primul om, s-ar fi putut folosi mai mult
pe constiinta lui, dar pentru noi exista situatii în care ea nu mai este
suficienta pentru a face o alegere, de aceea trebuie sa alergam si la alte
surse.
Chiar si teologii protestanti folosesc metode extra-scripturale
pentru a întelege mai bine Scriptura. Una din metodele ermeneutice folosite
pentru întelegerea textului Scripturii este întrebarea "Cum ar fi înteles
evreii acelui timp acest text?" Raspunsul la o astfel de întrebare
presupune ample cunostinte istorice cu privire la locurile si vremurile
Vechiului si Noului Testament. Aceste cunostinte pot depasi cadrul Bibliei,
facând de fapt apel la alte surse istorice pentru a o putea întelege.
Sola Scriptura este deci un principiu seducator prin
simplitatea lui si aparenta reverenta fata de Scriptura, dar insuficient pentru
formularea doctrinelor si practicilor crestine. Spunând acesta, nu vreau sa
stirbesc de loc importanta Scripturii. Biblia ramâne cuvântul lui Dumnezeu, în
întregime inspirat si fara greseala în felul în care a fost original dat
oamenilor. Dar, orice interpretare a ei adauga ceva din propriile noastre
traditii.
Întrebarea este nu daca am încalcat Sola Scriptura prin
folosirea unei traditii (suntem siliti sa o facem), ci care este traditia pe
care o folosim. Vom accepta traditia introdusa acum treizeci de ani de un
predicator popular, sau traditia Parintilor Bisericii, traditie care a rezistat
la 1800 sau 1500 de ani de istorie?
Interpretarea Scripturii este o activitate pe care trebuie
sa o facem cu grija si mai ales cu umilinta. Apostolul Petru ne avertizeaza cu
privire la interpretarile usuratice ale Scripturii: cum v-a scris si prea
iubitul nostru frate Pavel, dupa întelepciunea data lui, ca si în toate
epistolele lui, când vorbeste despre lucrurile acestea. În ele sunt unele
lucruri grele de înteles pe care cei nestiutori si nestatornici le rastalmacesc
ca si pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor. (2 Petru 3:15, 16)
Traditia explica BibliaÎnseamna aceasta ca nu mai sunt liber
sa citesc singur Biblia si sa aflu din ea învatatura si sfaturi pentru viata
mea crestina? Nicidecum! Ceea ce trebuie sa evit este interpretarea Scripturii
în afara cadrului traditional al Bisericii.
Daca vreun om pretinde ca are o noua întelegere a Scripturii,
o întelegere care contrazice sute sau mii de ani de traditie crestina, este
foarte probabil ca noua întelegere nu este de la Duhul Sfânt ci provine din
propria lui mândrie si aroganta. Când un ortodox interpreteaza Biblia prin
prisma Traditiei, el recunoaste cu umilinta ca nu este propriul lui Papa
investit cu aura infailibilitatii. Aceasta umilinta, aceasta deschidere de a fi
învatati de altii este în contradictie cu spiritul modern al lumii. Cultura
moderna, mai ales cea occidentala, accentueaza individualismul.
Eroul ei este cel care s-a ridicat prin propriile puteri si
care învinge neajutat de nimeni. Pentru omul modern este greu sa-si recunoasca
limitele, cautând ajutor de la Biserica si de la Sfintii Parinti.Prin Traditie,
ortodocsii nu înteleg doar niste obiceiuri arbitrare ramase întâmplator printre
noi. Traditia este de fapt întreaga comoara de învataturi si practici crestine,
acumulate de la Apostoli pâna în zilele noastre. Traditia este viata Duhului
Sfânt, exprimata în istoria Bisericii. Nu toate aspectele Traditiei au aceeasi
autoritate.
Pe de o parte, Biblia are o autoritate absoluta. Sfintii
parinti din primele veacuri au si ei autoritate, dar unii dintre ei, sau
anumite scrieri ale lor au fost repudiate de Biserica. Este aceasta surprinzator?
Nicidecum. Sa nu uitam ca, de exemplu, Apostolul Pavel a trebuit sa-l critice
pe Apostolul Petru. Aceasta nu descalifica însa toate scrierile
Apostolului Petru. Alti Sfinti sau Teologi ai Bisericii au
adaugat la întelegerea Scripturii si la desavârsirea practicilor crestine.
Biblia este parte a TraditieiÎn Biserica Ortodoxa, Scriptura este o parte a
Traditiei, partea ei investita cu cea mai mare autoritate. Multi protestanti
sau neoprotestanti cred în mod gresit într-o falsa alegere între Biblie si Traditie
si li se pare ca între cele doua ei aleg Biblia, în timp ce ortodocsii aleg
Traditia. Dar pentru un ortodox aceasta dilema nu exista. Biblia este parte a
Traditiei. Nu numai atât, dar toate învataturile si practicile Bisericii dupa
Apostoli sunt judecate în functie de Scriptura. Într-adevar, un teolog ortodox
contemporan, Thomas Hopko, scrie:
"Totul în Biserica Ortodoxa este judecat dupa Biblie.
Nimic din Biserica nu trebuie sa o contrazica. Toate aspectele Bisericii
trebuie sa fie biblice; pentru ca Biserica sa fie Biserica, ea trebuie sa fie
credincioasa Bibliei si sa exprime realitatile la care Biblia este
martora." ("Biblia în Biserica Ortodoxa", Plinatatea lui
Dumnezeu, pg. 50-51)
Adauga Traditia la Biblie?
O alta acuzatie, în aceasta falsa opozitie între Biblie si
Traditie este ca Biserica Ortodoxa, prin Traditie, a adaugat la Biblie. Dar ce
înseamna de fapt a adauga la Biblie? O astfel de acuzatie ar avea sens daca
Biserica Ortodoxa ar fi adaugat ceva la textul Bibliei si ar fi pretins ca este
parte din Biblie. Evident, asa ceva nu s-a întâmplat.
Pe de alta parte, Traditia contine învataturi si practici
care completeaza si explica Scriptura. Argumentul ca aceste învataturi sau
practici sunt fundamentate în 1500 de ani de istorie este foarte puternic si
valabil. De ce anumite traditii protestante sau neoprotestante, inventate cu
mai putin de 100, 200 sau 400 de ani în urma ar fi mai valabile decât cele care
au existat în biserica de 1700 de ani?
Sa luam un exemplu. Biserica primelor veacuri a folosit
icoanele ca mijloc de aducere aminte si de concentrare a atentiei
credinciosilor la Prototipul nostru divin, Iisus Hristos. Biserica ortodoxa
recunoaste aceasta practica si o continua. Practica folosirii icoanelor nu este
explicit descrisa în Biblie, dar este parte integranta a Traditiei Bisericii.
La fel este Crezul, la fel tinerea Duminicii ca zi de sarbatoare pentru
crestini. (Într-adevar, Noul Testament mentioneaza ca unele grupuri de crestini
se întâlneau în prima zi a saptamânii, dar nu dezvolta aceasta practica pâna la
a o face o porunca sau o doctrina.
De aceea unele grupuri – cum ar fi adventistii - resping
tinerea zilei de Duminica drept o zi de odihna sau sarbatoare.)Baptistii au
introdus si ei traditii extra-biblice. În apararea lor, as dori sa observ ca
într-un sens strict, nici acestea nu sunt anti-biblice.
De exemplu:
Amvonul
Organizarea în comunitati de biserici, conduse de un
presedinte de comunitate
Folosirea instrumentelor de percutie care sa acompanieze
muzica din biserica Oare orice practica care nu este descrisa în Biblie este în
mod necesar rea?
Daca raspunsul este nu, atunci traditiile ortodoxe nu pot fi
criticate ca nebiblice. Daca raspunsul este da, atunci neoprotestantii se fac
si ei vinovati de aceleasi pacate.Ce zice Biblia despre TraditieCa dovada ca nu
exista o contradictie între Biblie si Traditie este faptul ca Biblia însasi
confirma si întareste rolul Traditiei. Când este vorba de Traditie si Biblie,
cei mai multi protestanti sau neoprotestanti îsi amintesc textul din Matei
15:2, 3:
"Pentru ce calca ucenicii Tai datina batrânilor? Caci
nu-si spala mâinile când manânca?" Drept raspuns, El le-a zis, "Dar
voi, de ce calcati porunca lui Dumnezeu în folosul datinei voastre?"
O interpretare superficiala a acestui pasaj ar duce la
concluzia ca orice traditie sau datina are un caracter negativ, fiind o
adaugire omeneasca la cuvântul lui Dumnezeu. Dar Domnul Iisus a afirmat nu ca
problema ar fi fost datina în sine, ci faptul ca o anumita datina calca porunca
lui Dumnezeu. În general, datina sau traditia nu este nici buna nici rea.
Continutul ei si raportarea ei la cuvântul si la poruncile lui Dumnezeu este
ceea ce-i determina caracterul.Surprinzator pentru cei care au cunoscut textul
Bibliei doar în versiunea lui Cornilescu este faptul ca Biblia însasi întareste
rolul si importanta traditiei. În 2 Tesaloniceni 2: 15, citim, în traducerea
lui Cornilescu,
Asadar, fratilor, ramâneti tari si tineti învataturile pe
care le-ati primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastra.
Cuvântul tradus aici "învataturile" este cuvântul
grecesc paradosis, exact acelasi cuvânt care apare si în textul din Matei,
citat mai sus. Probabil Cornilescu, având anumite prejudecati împotriva
traditiei ortodoxe, a preferat sa foloseasca un alt cuvânt. Ce spune de fapt
textul din Tesaloniceni? Apostolul Pavel îi îndeamna pe credinciosi sa tina
traditia pe care au preluat-o de la el. Aceasta traditie era atât scrisa, cât
si orala.
Biblia a fost validata de traditia BisericiiÎn primele
secole crestine circulau diferite scrieri atribuite Apostolilor sau altor
autori. Unele dintre acele scrieri nu au fost acceptate de Biserica.
Pe de alta parte, multe din cartile actuale ale Noului
Testament erau puse la îndoiala. La început, canonul Noului Testament nu constituia
o problema serioasa. A înfiinta o noua biserica, în afara partasiei cu alte
biserici era considerat un pacat cu mult mai grav decât a afirma ca o epistola
a lui Clement este are aceeasi autoritate cu epistola lui Iacov.
Biserica vie a lui Hristos era considerata o realitate mai
importanta decât canonul Noului Testament. În zilele noastre perspectiva
protestanta este cu totul diferita de cea a bisericii de la început.
Învataturile Bisericii se transmiteau la început prin traditia orala primita de
la Apostoli. Papias, care a trait între anii 70 si 155 dupa Hristos, a scris,
Daca ma întâlnesc cu cineva care i-a urmat pe Apostoli, am
grija sa-I întreb ce învataturi dadeau ei. Ce spunea Andrei, Petru sau Filip?
Ce spuneau Toma, Iacov, Ioan, Matei, sau alti ucenici ai Domnului? Ce spunea
Aristion sau presbiterul Ioan, ucenici ai lui Hristos? Nu cred ca am câstigat
atât de mult din carti, cât din marturisirile vii ale celor care înca traiesc.
(Eusebiu, Istoria bisericii).
Aceste marturii ale ucenicilor lui Iisus, ale urmasilor lor
si ale urmasilor urmasilor lor au devenit Traditia vie a Bisericii. Canonul
Noului Testament nu a fost stabilit decât mai târziu. Un fragment din secolul
al doilea face o enumerare a scrierilor care circulau în biserica, si enumara
evangheliile lui Marcu, Luca si Matei. Alte carti sunt de asemenea mentionate,
dar Evrei, Iacov, 1 si 2 Petru sunt omise. Sunt enumerate carti care nu au fost
pastrate în canon, cum ar fi de exemplu Apocalipsa lui Petru. Marele istoric
crestin Eusebiu dedica un spatiu amplu dezbaterii cu privire la valoarea si
autoritatea diferitelor carti. El afirma ca Iacov, Iuda, 2 si 3 Ioan si
Apocalipsa sunt carti disputate.
Sinodul din Laodicea, de la mijlocul secolului al patrulea,
enumera toate cartile Vechiului si Noului Testament, cu exceptia Apocalipsei.
Atanasius face la anul 267 o lista a tuturor cartilor existente astazi în
canon, lista confirmata ulterior si de Augustin (354 - 430) si de Episcopul
Inocent (Episcop între 401 si 413). În secolul al cincilea, canonul devine
complet stabil.Întrebarea este, cum a fost stabilit canonul? Daca, asa cum
afirma multi istorici protestanti sau neoprotestanti, Biserica secolului al
patrulea era deja "corupta", ce încredere mai putem avea în canonul
Noului Testament?
Adevarul este ca aceeasi Biserica care ne-a lasat canonul
Noului Testament, aceeasi Biserica care ne-a lasat Crezul si învatatura clara
despre Sfânta Treime si natura lui Hristos, este Biserica care folosea icoane,
care avea episcopi si patriarhi, si care cinstea pe Fecioara Maria. Cum poate
un neoprotestant accepta autoritatea Noului Testament daca respinge Traditia
Bisericii care ne-a dat canonul Noului Testament? Daca acei episcopi din
secolul patru erau "idolatrii" pentru ca acceptau icoanele, de ce sa
acceptam canonul Noului Testament pe care tocmai ei l-au stabilit?Adevarul este
ca Biserica a stabilit canonul Noului Testament în functie si în conformitate
cu Traditia ei.
Analizând veridicitatea unei carti, pentru a stabili daca
poate face parte din canon, episcopii s-au întrebat, "Corespunde aceasta
carte învataturilor pe care Biserica le-a tinut si transmis de-a lungul
anilor?" Au fost carti care erau îmbibate de gnosticism, o erezie pe care
Biserica a respins-o. Ca urmare, aceste carti au fost respinse. Biserica nu a
respins gnosticismul din cauza Noului Testament – acesta nu exista pe vremea
acelei erezii. Biserica a respins gnosticismul pentru ca nu corespundea
Traditiei – învatatura si practica vie a Bisericii. Ulterior, anumite carti au
fost respinse din acelasi motiv. Sfânta Traditie si traditiileAsa cum am mai
aratat, nu exista biserici sau denominatii care sa nu-si aiba traditiile lor.
Orice interpretare a Bibliei în biserica se face pe baza anumitor traditii. Mai
mult decât atât, orice practica a unei biserici reprezinta o anumita traditie.
O practica bisericeasca complet divortata de orice traditie
este o absurditate. Serviciile din bisericile baptiste sau penticostale sunt la
fel de predictibile ca si cele din bisericile ortodoxe. Dupa ce am participat
zeci de ani la astfel de servicii, as putea sa descriu cu lux de amanunte ce se
întâmpla în ele minut cu minut. În sensul acesta, îmi aduc aminte de urmatoarea
întâmplare.La vârsta de douazeci si cinci de ani, mi s-a cerut odata sa conduc
serviciile într-o biserica baptista din Bucuresti. Înainte de predica am cerut
sa se cânte prima strofa dintr-o cântare, dupa care am ridicat adunarea în
picioare pentru rugaciune.
La terminarea
serviciilor, unul din batrânii bisericii s-a plâns pastorului ca am încalcat
ordinea normala. Într-adevar, adunarea trebuia ridicata în picioare numai dupa
a doua strofa a cântarii!Chiar daca unui baptist modern îi vine sa zâmbeasca,
acum îi dau într-un fel dreptate acelui credincios batrân. Ce s-ar întâmpla
daca serviciile noastre bisericesti ar trece printr-o continua revolutie? Cine
s-ar mai putea concentra la rugaciune sau învatatura daca ordinea acestor
activitati ar fi întoarsa de fiecare data pe dos.
Recunoscând ca interpretarea Scripturii si viata în biserica
nu este posibila fara o anumita traditie, întrebarea care ramâne este,
"Care traditie?" De acum, fiecare denominatie îsi are traditiile ei.
Care dintre ele este mai buna?Exista multiple traditii chiar si în interiorul
unor denominatii care au acelasi nume. În Statele Unite sunt zeci sau poate
sute de varietati de baptisti. Unii vin dintr-o traditie calvinista, altii
dintr-o traditie arminianista. Unii pun accentul pe activitati sociale, altii
pe misionarism. Chiar si baptistii români îsi au propriile traditii, care îi deosebesc
de alti baptisti. În mod surprinzator, baptistii români au multe obiceiuri
preluate de la ortodocsi.
Un nou curent în protestantismul evanghelic este formarea
unor biserici evanghelice independente, neafiliate nici unei denominatii. Va
avea oare fiecare dintre aceste biserici propria ei traditie?În fata atâtor
traditii, Biserica Ortodoxa recunoaste o traditie de baza, traditia care are ca
început cuvântul Scripturii si care se continua cu hotarârile sinoadelor
ecumenice si cu scrierile Parintilor Bisericii. Este traditia care încorporeaza
în ea nu numai învataturile, ci si practicile primelor veacuri. Aceasta nu este
o oarecare traditie între multe altele, ci Sfânta Traditie.
Confruntat cu un text dificil, ortodoxul nu se întreba ce
zice despre el psihologia moderna, ci cum l-a interpretat Ioan Gura de Aur sau
Clement sau Ignatiu. Cei care au trait la doar câteva generatii de Apostoli si
au înfruntat fiarele în arenele romane îmi inspira mai multa încredere decât
ultimele curente de psihologie popularizata.Când într-un sat se deschide o noua
biserica ortodoxa, preotul nu inventeaza un nou program de servicii religioase.
El oficiaza aceeasi slujba ca în zecile de mii de biserici ortodoxe de aproape
doua mii de ani.
Participând la aceasta slujba, ajung sa simt cea ce au
simtit si sa gândesc ceea ce au gândit milioane de credinciosi ortodocsi de-a
lungul veacurilor. Aceasta este unitatea Bisericii, o unitate si comuniune care
transcende nu numai distantele, ci si veacurile. De aceea, ortodocsii nu asculta
de o oarecare traditie, ci de Sfânta Traditie.Cine este mai mare?
Întrebarea nu este care este mai mare, Biblia sau Traditia.
Am vazut ca Traditia include Biblia si se bazeaza pe ea. Adevarata întrebare
este cine este mai mare, eu sau Biserica? Protestantul sau neoprotestantul
modern este învatat sa interpreteze singur Biblia.
Spiritul veacului nostru îl face pe om masura tuturor
lucrurilor. Curentul istoric al Renasterii a început în lumea catolica si s-a
continuat în cea protestanta. O anumita exaltare a omului, un anumit umanism
strabate toata istoria, practica si învatatura protestantismului, asa cum
acesta s-a manifestat pe vremea lui Luther si cum se manifesta în zilele
noastre.În opozitie cu acest curent, în Ortodoxie se recunoaste ca Biserica
este mai mare decât individul. Ortodoxul recunoaste ca învatatura si practica
de sute sau mii de ani a Bisericii este mai presus de capacitatea lui de a
întelege, interpreta sau inventa. În ultima instanta, ortodoxului i se cere sa
dea dovada de o umilinta care este straina spiritului acestui veac.