Rugăciunea pentru morţi
Una din practicile ortodoxe cele mai atacate sau neîntelese de neoprotestanti este rugaciunea pentru morti. As dori sa fac câteva clarificari în legatura cu acest subiect, asa cum l-am înteles dupa ce l-am cercetat debarasat de prejudecatile pe care le aveam înainte.
Rugaciunea pentru cine?
Ortodocsii cred, asemenea altor crestini, ca cei care au
adormit în Hristos nu sunt cu adevarat morti, în sensul pe care lumea seculara
o da acestui cuvânt. Nu numai ca existenta lor nu înceteaza, dar ei sunt vii si
constienti de ei însisi si de lumea de dincolo. Aceasta apare clar din multe
texte ale Scripturii, în particular în pilda Domnului Iisus despre Lazar si
bogat.
Fara sa cunoastem multe amanunte despre viata celor care au
trecut dincolo, putem afirma si crede ca ei sunt vii, la fel ca si noi, dar cu
o viata în care prezenta si suveranitatea lui Dumnezeu apare mult mai clara
decât pentru noi. Din acest motiv, chiar si expresia "rugaciune pentru
morti" este nepotrivita. Ar fi bine sa ne referim mai degraba la
"rugaciunea pentru cei plecati dintre noi".
Cultul mortilor?
O alta expresie care mi se pare nepotrivita este aceea de
"cult al mortilor". Ea creeaza falsa impresie ca în Ortodoxie cultul
crestin este înlocuit cu un fel de cult pentru morti. Nimic mai fals.
Ca si alte practici crestine, rugaciunea pentru cei plecati
poate capata pentru unii o importanta disproportionata. Este adevarat ca am
cunoscut persoane care faceau din mersul la cimitir si din pomenile pentru
morti preocupare centrala a vietii lor crestine.
Aceasta este o greseala nu mai mica decât a celor care iau
alte aspecte ale vietii crestine si le ridica la un rang nepotrivit.
Am întâlnit baptisti pentru care scopul principal al vietii
era cunoasterea Scripturii. Oricât ar fi de importanta aceasta, ea devine un
pericol si o capcana daca nu este însotita de trairea învataturii crestine.
Scopul nostru este sa-L cunoastem pe Dumnezeu, sa-I facem
voia, sa crestem în asemanarea cu El – ceea ce ortodocsii numesc îndumnezeire
sau theosis.
Nu exclud posibilitatea ca un crestin sa aiba o vocatie
deosebita sau un rol aparte ca madular al lui Hristos, dar telul ramâne acelasi
si Hristos trebuie sa fie în centrul vietii, mai presus de Biblie, de
evanghelizare sau de rugaciunea pentru cei plecati.
"Cultul mortilor" mai evoca si imaginea unei magii
sau chemari a mortilor, practica pe care Biserica nu numai ca nu o accepta, dar
o respinge viguros si o condamna ca pe un obicei pagân, care calca în mod
grosolan Scriptura.
Expresii ca "rugaciunea pentru morti" sau
"cultul mortilor" sunt expresii pe care le putem încarca cu diferite
continuturi semantice. Daca aud pe cineva folosind aceste expresii, problema nu
este sa-l condamn, ci sa aflu ce întelege el prin ele. Experienta mea este ca
în practica comuna, ortodocsii le dau acestor expresii un continut corect, cu
anumite regretabile exceptii, care nu sunt definitorii pentru Ortodoxie.
Pot schimba prin rugaciune
destinatia vesnica a unui suflet?
Mântuirea depinde în mod esential de dragostea lui Dumnezeu
pentru oameni, de lucrarea mântuitoare a lui Iisus Hristos si de credinta
exprimata prin fapte a omului. A crede ca putem schimba destinul vesnic al
unuia care L-a urât pe Dumnezeu ar fi o mare greseala, pe care ortodocsii nu o
fac.
Mai mult decât atât, ortodocsii nu accepta doctrina catolica
a purgatoriului. Purgatoriul a fost conceput de crestinii latini din cauza
înclinatiei lor de a vedea destinul omului în termeni pur juridici. Ei cred ca
anumite pacate nerezolvate si-ar gasi ispasirea în purgatoriu. Biserica
Ortodoxa vede destinul omului mai putin ca o sentinta juridica, ci mai mult ca
o realitate existentiala. Dragostea lui Dumnezeu este suficienta si nu necesita
o administrare a unei justitii impersonale pentru completare mântuirii.
Acestea fiind zise, se poate însa observa ca sufletele de
dincolo, indiferent de starea în care se afla, sunt totusi în asteptarea
judecatii universale. Un suflet aflat într-o asemenea asteptare se poate afla
într-o stare de pace, de odihna, dar si de neliniste.
Cum ma voi simti când toate faptele mele, bune sau rele, vor
fi descoperite? Recunoscând ca nu cunoastem raspunsul la aceste întrebari,
putem totusi constata ca dragostea fata de frate, copil, parinte sau prieten ma
îndeamna sa ma rog pentru pacea si odihna sufletului lui, chiar daca nu cunosc
în detaliu rezultatul rugaciunii mele.
Cu alte cuvinte, cu toate ca rugaciunile nu pot schimba
destinatia, ele pot schimba starea de asteptare a celui plecat. Exista
argumente pentru aceasta pozitie.
Pe ce ne bazam?
Pentru un ortodox, Traditia Bisericii este un argument cu o
foarte mare greutate. Chiar daca nu au acelasi respect pentru Traditie,
protestantii nu pot respinge automat o practica existenta de veacuri în biserica.
Asa cum am aratat în alt articol, o conceptie corecta despre biserica si
istoria ei duce în mod natural la aprecierea practicilor pe care crestinii
le-au avut de sute sau mii de ani. Doar ideea ca noi, cei de azi, suntem mai
destepti si mai avansati duce la o respingere automata a Traditiei.
Exemple de rugaciuni pentru cei plecati apare apar în
cartile Macabeilor. Aceste carti sunt uneori numite apocrife, dar este
important de observat ca ele erau tratate la începutul bisericii ca fiind parte
din Scriptura. Noul Testament face multiple referiri la texte din scrierile
apocrife, ceea ce dovedeste autoritatea de care se bucurau în epoca apostolica.
Biserica Ortodoxa si cea Catolica continua sa le dea si astazi respectul
cuvenit.
Un exemplu usor trecut cu vederea apare si în Noul
Testament. Fara a avea o enuntare explicita a acestei învataturi, putem deduce
din acest exemplu ca ea era practicata. Este vorba de un text pe care multi
teologi îl înteleg ca un exemplu de rugaciune pentru morti.
În 2 Timotei 1:16-18 gasim aceasta rugaciune a Apostolului
Pavel (versiunea Cornilescu):
16 Domnul sa-si verse îndurarea peste casa lui Onisifor;
caci de multe ori m-a mângâiat si nu i-a fost rusine de lantul meu.
17 Nu numai atât, dar, când a fost
în Roma, m-a cautat cu multa grija si m-a gasit.
18 Dea Domnul sa capete îndurare de la Domnul „în ziua
aceea". Tu stii foarte bine cât ajutor mi-a dat el în Efes.
În 2 Timotei 4:19, la încheierea epistolei, Pavel scrie:
19 Spune sanatate Priscilei si lui
Acuila, si casei lui Onisifor.
Putem face urmatoarele constatari:
Pavel cere sa se transmita urari de sanatate unor persoane. În
cazul lui Onisifor, urarile sunt facute doar casei, familiei lui.
În timp ce urarile pentru diferite persoane se refera la stare
prezenta (sanatate!), pentru Onisifor rugaciunea este doar pentru "ziua
aceea".
Putem deduce de aici, printr-o interpretare directa si
naturala, ca Onisifor nu mai era în aceasta viata în momentul scrierii
epistolei. Altfel, de ce le-ar ura Pavel sanatate Priscilei, lui Aquila si
familiei lui Onisifor, dar nu si lui Onisifor însusi? Fiind trecut în vesnicie,
Pavel se roaga pentru îndurarea Domnului pentru el "în ziua aceea".
Daca Pavel a facut aceasta rugaciune, de ce nu am putea sa o facem si noi
pentru cineva drag care a plecat dintre noi? Daca dragostea ne îndeamna sa o
facem si Biblia ne da exemple în acest sens, atunci ce ne opreste?
Probabil singurul motiv este ca noi, cei crescuti în
biserici neoprotestante am fost învatati sa nu facem o astfel de rugaciune.
Acesta un exemplu în care "datina baptista" a înlocuit Scriptura si
Traditia de secole a Bisericii.De ce ne rugam pentru morti?Exista un singur
raspuns la aceasta întrebare: din dragoste.
Experienta mea este ca aceasta practica este usor respinsa
de cei care nu au pe cineva foarte iubit trecut dincolo, dar usor acceptata de
cei care au pierdut pe cineva drag. Am constatat aceeasi atitudine în ceea ce
priveste alte învataturi. De exemplu, multi dintre cei care sunt sanatosi sau
nu au bolnavi în familie sustin cu usurinta ca rugaciunea pentru vindecare
(practicata si în Biserica Ortodoxa ca o taina) este nescripturala. Cu sfiala,
ei se roaga cel mult "sa se faca voia Domnului".
Când însa li se îmbolnaveste cineva drag, atitudinea lor se
schimba. De exemplu, am cunoscut baptisti care, potrivit învataturii baptiste,
nu credea în ungerea cu untdelemn (Taina Sfântului Maslu, în Biserica
Ortodoxa). Când însa copilul lor a cazut grav bolnav, dupa câteva zile de
ezitare, l-au luat si au mers cu el la “fratii penticostali” ca sa-i faca acolo
ungerea cu untdelemn pentru vindecare.
Dragostea ne îndeamna sa ne rugam intens si cu multa
speranta pentru însanatosirea copilului, fratelui sau mamei. O vorba înteleapta
prinde foarte bine esenta acestei atitudini: "În transee nu exista
atei." Lovindu-ne însa de realitatile dure ale vietii si mortii, devenim
mult mai flexibili si mai întelegatori.
Strigatul sufletului catre Dumnezeu, pentru viata, sanatate,
pâine sau odihna celui plecat dintre noi este o reactie cât se poate de
naturala, nu doar o superstitie nascuta din neputinta, asa cum cred
ateii.Închei cu un citat din C.S. Lewis, considerat de multi ca fiind cel mai
mare scriitor si eseist crestin protestant din secolul douazeci. În cartea sa
"Scrisori catre Malcom: Despre rugaciune", el scrie:
"Sigur ca ma rog pentru morti. Actiunea este atât de
spontana si inevitabila ca numai un argument teologic foarte convingator ar
putea sa ma opreasca. Nu stiu cum ar supravietui celelalte rugaciuni ale mele,
daca cele pentru morti ar fi interzise. La vârsta noastra, majoritatea celor pe
care i-am iubit sunt morti. Ce fel de relatie as mai avea cu Dumnezeu daca mi
s-ar interzice sa-i pomenesc înaintea Lui pe cei pe care i-am iubit cel mai
mult?"