Învierea Domnului - Istorie Si Miracol
Din adâncuri de istorie, din strabuni, la slavitul praznic
al Învierii Domnului, întâmpinati cu salutul crestinesc: ''Hristos a înviat!''
spus cu toata inima, raspundem senini cu toata convingerea: ''Adevarat a
înviat!'' Da, adevarat a înviat Domnul si Mântuitorul nostru Iisus Hristos!
Învierea lui Iisus este pentru noi crestinii o certitudine, un adevar de
credinta si totodata un adevar istoric, un adevar suprarational devenit fapt
istoric, realitate. Este o minune a lui Dumnezeu demonstrata istoric, un
miracol înscris cu martori în filele istoriei, pentru eternitate.
Tinând seama de cele doua naturi unite tainic în persoana
lui Iisus, cea omeneasca si cea divina. Învierea Domnului este, dupa cele doua
firi, istorie si miracol, fapt istoric si divin totodata.
Ca fapt istoric, circumscris spatial si temporal,
evenimentul Învierii Domnului s'a petrecut pe când, la Roma, domnea împaratul
Tiberiu iar în Palestina guverna Pilat din Pont.
Rastignit, murind pe cruce, Mântuitorul a fost îngropat,
punându-I-se totodata straja la mormânt, pentru ca ''nu cumva ucenicii Lui sa
vina si saĐL fure si sa spuna poporului: S-a sculat din morti'' (Matei 27, 64).
Însa, Duminica ''a treia zi dupa Scripturi'' femeile
purtatoare de mir au gasit mormântul gol. Mormântul era gol, pentru ca Hristos
înviase.
Învierea Domnului este un eveniment probat cu martori.
Numerosi sunt cei ce L-au vazut si-au stat de vorba cu Domnul dupa Învierea Sa.
Primul martor, dupa cum spune Sf. Evanghelist Marcu (16, 9) a fost Maria
Magdalena.
Ea, care a pacatuit atâta, dar care a iubit atâta, ea îl
vazu cea dintâi. Alaturi de Maria Magdalena L-au vazut si-au stat de vorba cu
El femeile mironosite. Acestea ''au alergat cu frica si cu bucurie mare sa
vesteasca ucenicilor Lui'' (Matei cap. 28). Petru si Ioan au fost primii Sai
ucenici care au alergat la mormânt, dar l-au gasit gol. Se mai aflau acolo
numai giulgiurile de înmormântare. Vazând, ei au crezut ca Domnul a înviat cu
adevarat, dupa cuvintele Scripturii (Ioan 20, 9). În aceeasi zi, Iisus s'a
aratat celor doi ucenici Luca si Cleopa, care mergeau spre Emaus (Luca 24,
13-31), iar în seara aceleiasi zile s'a aratat ucenicilor Sai, care se
adunasera de frica iudeilor, într-o casa, zicându-le: ''Pace voua! Eu sunt, nu
va temeti ... Vedeti mâinile Mele si picioarele Mele, ca Eu însumi sunt.
Pipaiti-Ma si vedeti ca duhul nu are carne si oase, precum Ma vedeti pe Mine ca
am'' (Luca 36-39).
''Am vazut pe Domnul!'' - asa au grait ceilalti apostoli
catre Toma, care nu fusese de fata când Mântuitorul li se aratase lor. Însa
Toma, neîncrezator, a spus: ''Daca nu voi vedea în palmele Lui semnul cuielor,
daca nu voi pune degetul meu în semnul cuielor si daca nu voi pune mâna mea în
coasta Lui, nu voi crede.''
Dar dupa o saptamâna, Toma vazând mâinile si coasta lui
Iisus, s'a convins ca El nu numai ca a înviat, dar ca este si Dumnezeu
adevarat, zicând: ''Domnul meu si Dumnezeul meu!'' (Ioan 10, 28).
În urma acestora, spune Sf. Evanghelist Ioan, Mântuitorul
s'a aratat din nou ucenicilor Sai, la Marea Tiberiadei, în Galileea, vorbind cu
ucenicii, mâncând împreuna cu ei si savârsind pentru ei o minune. Aceasta este
acum a treia oara când Iisus s'a aratat ucenicilor dupa învierea Sa din morti
(Ioan 21, 14).
Un martor cu totul incontestabil a lui Iisus care a înviat
''cu moartea pre moarte calcând,'' este Sfântul Apostol Pavel, care, pe drumul
Damascului, din adversarul cel mai de temut al lui Iisus si al crestinilor,
întâlnindu-se cu El si stând de vorba cu El, a devenit Apostolul neamurilor,
marele propovaduitor si martor al Învierii Domnului:
''Hristos a murit pentru pacatele noastre dupa Scripturi; si
a fost îngropat si a înviat a treia zi dupa Scripturi. S-a aratat lui Chefa,
apoi celor 12. În urma s-a aratat deodata la peste 500 de frati, dintre care
cei mai multi traiesc pâna astazi, iar unii au si adormit. Dupa aceea s-a
aratat lui Iacov, apoi tuturor Apostolilor. Iar la urma tuturor ... mi s-a
aratat si mie ... care nu sunt vrednic sa ma numesc apostol, pentru ca am
prigonit Biserica lui Dumnezeu. Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt''
(I Corinteni 15, 3-10).
Martori ai învierii Domnului mai sunt si altii De asemenea,
marturii sunt ''un nor de marturii,'' spune Apostolul neamurilor în Epistola sa
catre Evrei (12, 1).
Din toate aceste marturii, ca si din multe altele, reiese în
mod cu totul evident ca Învierea Domnului e un eveniment istoric a carui
realitate nu poate fi pusa la îndoiala sau înlaturata din memoria istoriei. Un
sir neîntrerupt de crestini au vestit-o si si-au dat viata marturisind-o.
''Faptele Apostolilor,'' cea dintâi istorie a
crestinismului, aminteste aproape în fiecare capitol aceasta minune. ''Noi
suntem martori ai acestui fapt'' (Faptele Apostolilor 3, 15), spun Apostolii
ori de câte ori vorbesc de Hristos si Învierea Sa. Iar când erau opriti sa o
vesteasca raspundeau: ''Nu putem sa nu graim cele ce am vazut si am auzit''
(Faptele Apostolilor 4, 20).
Certitudinea Învierii Domnului sta la temelia crestinismului
si este izvorul nadejdii noastre în învierea cea de obste.
Privita dupa natura divina a persoanei lui Iisus, Învierea
Sa e un miracol, pentru ca El n-ar fi putut învia, daca n-ar fi fost si
Dumnezeu în acelasi timp. Mântuitorul ca Fiu al lui Dumnezeu n'a fost niciodata
lipsit de putere. Dar, vietuind ca om, într'o desavârsita smerenie si umilinta,
El nu si-a aratat puterea Sa divina. Numai în momentul învierii din morti, El
se arata ca ''Fiu al lui Dumnezeu întru putere, dupa Duhul Sfinteniei, prin
învierea Lui din morti'' (Romani 1, 4). Înviindu-L pe Hristos din morti,
Dumnezeu ''L-a asezat de-a dreapta Sa întru cele ceresti, mai presus de toate
... Si toate le-a supus sub picioarele Lui si mai presus de toate, L-a dat pe
El cap al Bisericii'' (Efeseni 1, 20-23).
Înviind din morti, Mântuitorul nu s'a întors la viata Sa de
mai înainte de moarte, în trupul Sau omenesc, asemenea lui Lazar din Betania,
fiicei lui Iair sau fiului vaduvei din Nain, pe care Iisus îi înviase din
morti.
Acestia, fiecare la sorocul cuvenit, au murit din nou,
fiindca ei îmbracasera la înviere trupurilor lor pamântesti supuse osândei
mortii din pricina pacatului (Romani 7, 24). Însa, Iisus Hristos ''a fost dat
mortii în trup,'' cum spune Sfântul Apostol Petru, dar ''a fost facut viu în
duh'' (I Petru 3, 18).
Mântuitorul a murit în trup omenesc, dar a înviat în trup
dumnezeiesc; a murit în trup pamântesc, dar a înviat în trup ceresc (I
Corinteni 15, 30-50).
Cu trupul Sau înnoit si desavârsit, deplin înduhovnicit,
Iisus a trecut prin piatra mormântului sau, prin usile încuiate ale camerei
unde erau Sfintii Apostoli. Cu acelasi trup duhovnicesc, El se arata sau se
facea nevazut; cu acelasi trup, El s-a înaltat la cer în vazul Sfintilor Sai
Apostoli. În felul acesta, înviind din morti, Mântuitorul S'a descoperit ca
adevarat Fiu al lui Dumnezeu, Domnul si Mântuitorul nostru. Pe scaunul maririi,
împreuna cu Tatal si cu Sfântul Duh în ceruri sade si aici cu noi este, în
toate zilele, pâna la sfârsitul veacului (Matei 18, 20).
Întrucât Mântuitorul ''a gustat moartea pentru fiecare om''
(Evrei 2, 9), oamenii toti au fost rascumparati de sub osânda mortii. Prin
jertfa Sa cea mare, prin curatia Sa, noi ''ne-am spalat, ne-am sfintit si ne-am
îndreptat, întru numele Domnului Iisus Hristos si întru Duhul Dumnezeului
nostru'' (I Corinteni 6, 11). Astfel, din marea lui dragostea fata de noi,
Dumnezeu, iertându-ne greselile, ne-a daruit si viata în duhurile noastre,
facându-ne vii împreuna cu Hristos.
Iar, daca ''Duhul Celui ce a înviat pe Iisus din morti
locuieste în noi, El Cel ce a înviat pe Iisus din morti, vii va face si
trupurile noastre muritoare din pricina Duhului Sau care salasluieste în noi''
(Romani 8, 11).
Fie ca, Învierea Domnului, sarbatoarea sarbatorilor si
praznic al praznicilor, sa aduca bucurie în toate casele si în toate inimile
credinciosilor! Pretutindeni unde este închinat Domnul nostru Iisus Hristos,
ziua Învierii Lui sa reverse mai multa lumina în cugetele noastre, mai multa
bunatate în noi si prietenie între oameni, o mai mare apropiere între neamurile
conlocuitoare si între popoare, si multa liniste si spor întru toate greu
încercatului si mult rabdatorului nostru popor!
Prof. C. Z. Bustiuc (Din ''Învierea,''
Aprilie 1997)