POEZII
SELECTE – DIN ÎNCHISOARE
Cântecul
Potirului
Nichifor
Crainic
Când holda de seceri taiata fu gata,
Bunicul si tata
Lasara o chita de spice 'n picioare
Legând-o cucernic cu fir de cicoare;
Iar spicele'n soare sclipeau
matasos
Sa-nchipuie barba lui Domnu Cristos.
Când pâinea-n cuptor semana cu arama,
Bunica si mama
Scotând-o sfielnic cu semnele Crucii,
Purtau parca moaste cinstite si
lucii
Iar pâinea, dând abur cu dulce miros,
Parea ca e fata lui Domnu Cristos.
Si iata potirul la gura te duce,
Iisuse Cristoase, Tu jertfa pe Cruce,
Hraneste-ma carne de sfânt Dumnezeu.
Ca bobul în spice si mustu'n
ciorchine
Esti totul în toate si toate prin Tine,
Tu pâinea de-apururi a neamului meu.
Din curpenul vitei ce'nfasura crama,
Bunica si mama
Au rupt un ciorchine, spunându-i povestea:
-Copile, graira, broboanele-acestea
Sunt lacrimi de mama varsate
prinos
La caznele Domnului nostru Cristos!
Apoi, când culesul de struguri fu gata,
Bunicul si tata
In joc de calcâie jucând nestemate,
Ce lasa ca rana siroaie'nspumate,
Copile, graira, e must sângeros
Din inima Domnului nostru Cristos.
Si iata potirul la gura te duce,
Iisuse Cristoase, Tu jertfa pe Cruce,
Adapa-ma, sânge de sfânt Dumnezeu.
Ca bobul în spice si mustu'n
ciorchine
Esti totul în toate si toate prin Tine,
Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.
Podgorii bogate si lanuri manoase,
Iisuse Cristoase,
E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.
Priveste-Te'n vie si vezi-Te'n
grâne
Si sângera'n struguri si frânge-Te'n pâne.
Ca bobul în spice si mustu'n
ciorchine
Esti totul în toate si toate prin Tine,
Tu, viata de-apururi a neamului meu.
Radu Gyr
Azi noapte Iisus mi-a intrat în celula.
O, ce trist si ce'nalt parea Crist !
Luna venea dupa El, în celula
si-L facea mai înalt si mai trist.
Mâinile Lui pareau crini pe morminte,
ochii adânci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
argintându-I pe mâini vechi sparturi.
Uimit am sarit de sub patura sura :
- De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gura
si mi-a facut semn ca sa tac.
S'a asezat lânga mine pe rogojina :
- Pune-mi pe rani mâna ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
parca purtase lanturi cândva.
Oftând si-a întins truditele oase
pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina, dar zabrelele groase
lungeau pe zapada Lui, vargi.
Parea celula munte, parea capatâna
si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum îmi cade capul pe mâna
si-am adormit o mie de ani...
Când m-am desteptat din afunda genuna,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celula si era luna,
numai Iisus nu era nicairi...
Am întins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul : nici un raspuns !
Doar razele reci, ascutite'n unghere,
cu sulita lor m'au strapuns...
- Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele
Din luna venea fum de catui...
M-am pipait... si pe mâinile mele,
am gasit urmele cuielor Lui.
Unde Sunt
Cei Care Nu Mai Sunt?
Nichifor Crainic
Intrebat-am vântul, calatorul,
Bidiviu pe care-alearga norul
Catre-albastre margini de pamânt:
- Unde sânt cei care nu mai sânt?
- Unde sânt cei care nu mai sânt?
Zis-a vântul: Aripile lor
Ma apasa nevazute'n zbor.
Intrebat-am luminoasa ciocârlie,
Candela ce leagana'n tarie
Untdelemnul cântecului sfânt:
- Unde sânt cei care nu mai sânt?
- Unde sânt cei care nu mai sânt?
Zis-a ciocârlia: S'au ascuns
In lumina Celui Nepatruns.
Intrebat-am bufnita cu ochiul sferic,
Oarba care vede'n întuneric
Tainele nespuse de cuvânt:
- Unde sânt cei care nu mai sânt?
- Unde sânt cei care nu mai sânt?
Zis-a bufnita: Când va cadea
Marele'ntuneric, vei vedea.