POEZII SELECTE – DIN ÎNCHISOARE

 

Cântecul Potirului

 

Nichifor Crainic

 

Când holda de seceri taiata fu gata,

Bunicul si tata

Lasara o chita de spice 'n picioare

Legând-o cucernic cu fir de cicoare;

Iar spicele'n soare sclipeau matasos

Sa-nchipuie barba lui Domnu Cristos.

 

Când pâinea-n cuptor semana cu arama,

Bunica si mama

Scotând-o sfielnic cu semnele Crucii,

Purtau parca moaste cinstite si lucii

Iar pâinea, dând abur cu dulce miros,

Parea ca e fata lui Domnu Cristos.

 

Si iata potirul la gura te duce,

Iisuse Cristoase, Tu jertfa pe Cruce,

Hraneste-ma carne de sfânt Dumnezeu.

Ca bobul în spice si mustu'n ciorchine

Esti totul în toate si toate prin Tine,

Tu pâinea de-apururi a neamului meu.

 

Din curpenul vitei ce'nfasura crama,

Bunica si mama

Au rupt un ciorchine, spunându-i povestea:

-Copile, graira, broboanele-acestea

Sunt lacrimi de mama varsate prinos

La caznele Domnului nostru Cristos!

 

Apoi, când culesul de struguri fu gata,

Bunicul si tata

In joc de calcâie jucând nestemate,

Ce lasa ca rana siroaie'nspumate,

 

Copile, graira, e must sângeros

Din inima Domnului nostru Cristos.

 

Si iata potirul la gura te duce,

Iisuse Cristoase, Tu jertfa pe Cruce,

Adapa-ma, sânge de sfânt Dumnezeu.

Ca bobul în spice si mustu'n ciorchine

Esti totul în toate si toate prin Tine,

Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.

 

Podgorii bogate si lanuri manoase,

Iisuse Cristoase,

E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.

Priveste-Te'n vie si vezi-Te'n grâne

Si sângera'n struguri si frânge-Te'n pâne.

Ca bobul în spice si mustu'n ciorchine

Esti totul în toate si toate prin Tine,

Tu, viata de-apururi a neamului meu.

 

 

Iisus În Celulă

 

Radu Gyr

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celula.

O, ce trist si ce'nalt parea Crist !

Luna venea dupa El, în celula

si-L facea mai înalt si mai trist.

 

Mâinile Lui pareau crini pe morminte,

ochii adânci ca niste paduri.

Luna-L batea cu argint pe vestminte

argintându-I pe mâini vechi sparturi.

 

Uimit am sarit de sub patura sura :

- De unde vii, Doamne, din ce veac ?

Iisus a dus lin un deget la gura

si mi-a facut semn ca sa tac.

 

S'a asezat lânga mine pe rogojina :

- Pune-mi pe rani mâna ta !

Pe glezne-avea urme de cuie si rugina

parca purtase lanturi cândva.

 

Oftând si-a întins truditele oase

pe rogojina mea cu libarci.

Luna lumina, dar zabrelele groase

lungeau pe zapada Lui, vargi.

 

Parea celula munte, parea capatâna

si misunau paduchi si guzgani.

Am simtit cum îmi cade capul pe mâna

si-am adormit o mie de ani...

 

Când m-am desteptat din afunda genuna,

miroseau paiele a trandafiri.

Eram în celula si era luna,

numai Iisus nu era nicairi...

 

Am întins bratele, nimeni, tacere.

Am intrebat zidul : nici un raspuns !

Doar razele reci, ascutite'n unghere,

cu sulita lor m'au strapuns...

 

- Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele

Din luna venea fum de catui...

M-am pipait... si pe mâinile mele,

am gasit urmele cuielor Lui.

 

 

Unde Sunt Cei Care Nu Mai Sunt?

 

Nichifor Crainic

Intrebat-am vântul, calatorul,

Bidiviu pe care-alearga norul

Catre-albastre margini de pamânt:

- Unde sânt cei care nu mai sânt?

- Unde sânt cei care nu mai sânt?

 

Zis-a vântul: Aripile lor

Ma apasa nevazute'n zbor.

Intrebat-am luminoasa ciocârlie,

Candela ce leagana'n tarie

Untdelemnul cântecului sfânt:

- Unde sânt cei care nu mai sânt?

- Unde sânt cei care nu mai sânt?

 

Zis-a ciocârlia: S'au ascuns

In lumina Celui Nepatruns.

Intrebat-am bufnita cu ochiul sferic,

Oarba care vede'n întuneric

Tainele nespuse de cuvânt:

- Unde sânt cei care nu mai sânt?

- Unde sânt cei care nu mai sânt?

 

Zis-a bufnita: Când va cadea

Marele'ntuneric, vei vedea.

 

 

HOME