Poezii Selecte
ISTORIA
LUI COSTANTIN-VODA BRĀNCOVEANUL
Anonim
O poveste minunata
Auzita īn lumea toata
Din-ceput si din vecie
Precum si la carti ne scrie
Cuvāntul cel tiparit
Carele iaste adeverit.
Ca lumea iaste trecatoare
Si īnca foarte īnsalatoare
Si mai mult amagitoare,
De-i face si-i amageste,
Si tot asa īi priilesteste
Pre domni si pre īnparati mari
Si pre cei ce sunt mai tari,
De vorbescu de avutie
Si sa tin īn sametie,
Ca cāndu nu ar avea nici o moarte
Si īntr-un ceas le lasa toate!
Precum, iata, am privit
Si Costandin-voda ce-au domnit;
Īntru ani doaozeci si sase
Bine sa īnradacinase;
Totodata sa sculara
Si dusmanii īl luoara
Din scaun, din Bucuresti.
Ia sa-mi sezi si sa privesti
De-acest domnu mare si bogat
Īn ce feli s-au adevaratu
Ca tiranul de īnparat
Un aga mare s-au mānat.
Si cum el au sosit,
Fara de veste l-au lovit
Si-i spune cu urgie
Cu cuvinte de mazilie.
Pre boiari tare īi striga
Toti la dānsul sa sa strānga,
Ca fermanul sa-l ceteasca
Si porunca sa-i īnplineasca.
Cāndu fermanul cetiia
Toti boiarii ca plāngea.
Asa lor le porunciia
Pre Costandin voda sa-l dea
Cu fii (si) cu ginerii
Si cu toti credinciosii.
Unde voda auzise
Foarte mult ca sa scārbisa.
Pre boiari īi īntreba
Si prea tare īi mustra:
- Care din voi ma viclenira,
Fara de veste ma lovira?
Dar nu den destul v-am cinstit
Si boiari mari v-am facut?
Cum de mine va īndurati
Den tara ma īnstriinati?
Domnul va face dreptate
Pentru a voastra rautate.
Toti boiarii sa lepada,
Foarte tare sa jura,
Cum ca nu sunt vinovati,
Nici nimic amestecati.
Iar Costandin-voda au grait:
- Faceti, dar, ce v-au poruncit
Ca eu sunt ca si un gonit.
Din spatarie esise,
Despre doamne trecusa.
Atunci doamna plāngea
Si cu glas mare sa jalea
Si toate le sfārsisa
Pentru amar ce le sosisa
Si coconii īncepura
Cu glas mare si cu-o gura:
- Oh! amara primavara,
Cum ne iau turcii den tara,
Lipsindu-ne den domnie,
Si ne duc īn grea urgie,
Acest foc, ce ne soseste,
Nu spre bine ne sfeteste.
Domnul sa se milostiveasca.
Pre noi sa ne izbaveasca.
Cānd cocoanele auzira,
Toate la curte venira.
Pre rāndu īn case īntra,
Cu multa jale suspina:
- Voi, taica, va īnstriinati.
Pe noi cu dusmanii ne lasati.
Iar cānd fu a doao zi,
Imbri(h)orul ca sosi,
Si cum el ca au (so)sit,
La boiari au poruncit,
Toti boiari la el sa vie,
Dentre ei domnu ca sa-s pue.
Cānd boiarii sa adunase,
Pre Stefan spatariul īl alesase
Si cu halai īl luase
Si la curte īl adusase.
Stefan-voda au īntrat
Tocma īn casa cea de sfat.
Toti boiarii, pre rāndu,
Īn casa īntra
Si māna īi saruta.
Daca de la Stefan-voda esiia,
Tot la Costandin-voda trecea,
Cu plecaciune sa īnchina
Si māna īi saruta,
Iar Costandin-voda graia,
Pre Stefan-voda pedepsiia:
- Daca t-au fost tie de domnie
De ce nu mi-ai spusu tu mie?
Eu tie sa t-o fiu daruit,
Cu pace sa o fi stapānit.
Dar de Dumnezeu nu te-ai temut,
Ci tiranilor ne-ai vāndut.
Sa stii, cu adevarat,
Ca nici tie nu-t va zabovi
Ci Dumnezeu īt va plati.
Iar Stefan-voda sa jura,
Foarte tare sa blestema:
- Sa stii, doamne, adevarat
Ca eu nu sunt vinovat,
Nici nimic amestecat.
Iara īn stire de-m va fi,
Dumnezeu īmi va plati,
Ci ma rog cu plecaciune
Sa am si eu ertaciune.
Iar Costandin-voda sa īnchinase,
Zioa buna īs luasa.
Cānd pre poarta esiia,
Toata teara sa strāngea
Si dupa dānsul mergea,
Cu glas mare īl plāngea
Si den gura asa graia:
- Domnul cu pace sa te pazeasca,
Īn grab sa te īnvārtesesti,
Iar pre noi sa ne domnesti
Ca cāt tu ca ne-ai domnit.
Cu pace ca ne-ai pazit.
Si den Bucuresti esiia.
Drumul Giurgiuvului apuca
Si daca turcii Dunarea īi trecura,
Ei mai mult sa vesalira.
Si īn Giurgiuvu au zabovit,
Pāna Pastile au facut.
Si īn Tarigrad l-au dus
Si īn Ediculea l-au īnchis.
Iar turcii navalira
Si toate ale lui jafuira
Si averea lui cea de multi ani
O luara acei tirani.
Iar, īn urma, īmbrionul
(I)e portul si tot ocolul.
Den Edecole īl scoasa,
La bostangi-basa īl dusa.
Cāndu postul sānta Mariei au
venit,
Īmbrionul au sosit
Si la īnparatul mersesa,
Sama de toate īs dedesa.
Si atunci vreme s-au gasit
Si mai mult ca l-au pārāt.
Iar pagānul de īnparat
Si mai rau s-u turburat
Si la bostangi-basa au poruncit
Si tot postul l-au muncit.
Iar cānd au fost īn zioa de sānta Mariia Mare,
Frica si cutremur tare,
Ca īnparatul poruncisa,
Pre Costandin-voda īl gatise.
Cu coconii dinpreuna,
Sa-i aduca pren gradina īnparateasca
Ca īnsus īnparatul sa-i priveasca.
Iar Costandin-voda striga,
Pre īnparatul blestema:
- Oh, pagāne si spurcate,
Cum ne tai fara dreptate?
Cu ce-t suntem vinovati,
De perim nejudecati?
Ca tu ce mi-ai poruncit,
Eu toate le-am īnplinit!
Macar (sa) fiu eu vinovat.
Dar copii ce au stricat?
Foc din ceri sa sa pogoare
Si aicea sa sa aprinza,
Pre voi pre toti sa va coprinza.
Cu sabie īngereasca
Pe toti sa va prapadeasca.
Iar coconii māna īi saruta,
Si cumplit ca suspina,
Nasterea lor blestema
Si plāngea cu omilinta:
- Ce vom sa ne facem, taiculita,
Ca vom sa ne pristavim
Si de lume ne lipsim.
Iar Costandin-voda dulce īi saruta
Si den gura īi māngāia:
- Nu va, fiilor, spareati
Ci pe Dumnezeu rugati:
Si strigati cu tarie
Si cu glas de bucurie,
Ca putintica durere vom lua,
Cu Dumnezau din ceri ne vom
īncununa.
Atuncea gealatu i-au luatu
Si pre rānd ca i-au taiat.
Halalii ca i-au radicat
Si īn mare i-au aruncat.
Iar doamna dac-au auzit,
Aici īndata au lesinat,
Cutremure mari o si lovi
Si-a treia zi sa trezi,
Cu glas mare ca striga:
- Oh! pahar ce l-am baut,
Tot trupul mi s-au otravit!
Si cāti īn lume de vor afla,
Toti de aceasta sa vor mira,
De lucru ce s-au facut
N-au mai fost pre acest pamānt,
Ca dusmanii ne vāndura,
Cu Iuda sa īnprotivira.
Urgie din ceri sa pogoare
Pe dusmani ca sa-i omoare
Si domnul sa le rasplateasca
Si īn tartar sa-i munceasca,
Muncile sa nu sfārsasca.
Ei tara sa o stapāneasca!
Ca tot Tarigradu s-au mirat
Cum tatal cu fii s-au taiat!
Si toti īntr-un ceas din zi
Īn veci sa vor pomeni.
Vedeti lumea cea bogata
Cum este īntru toate desarta?
Cāt ne pare ca este buna,
Īntru toate e nebuna!
Si cāt o videm frumoasa
Si ramāne mincinoasa.
Cāti cu lumea sa vor uni,
Tot īn iad vor vietui.
Si toti sa sa jaleasca.
Ca īn ceruri sa sa slaveasca,
Dumnezeu sa-l pomeneasca.
"...si
n-am iubit de ajuns."
Ioan
Alexandru
Ciudata-alcatuire -
Tribunul si ascetul -
Acest, ah, duh al vietii,
Ce īl numim poetul.
El are-un fel de arfa
Cu strune luminoase
Din raza diminetii
Si din strabune oase.
Si-o mīngīie-n iubire
Cu degete ce-i sīnger,
Ori zice ca de ziduri
Va sparge-o el singur.
Cīnd toata lumea doarme,
El umbla ca strigoiul
Si nu stiu ce tot spune:
De pilda, ca gunoiul
Nicicīnd nu e de pīine,
Iar frunza ce din carpen
Sunīnd īn palma-i cade
Nu-i frunza, ci un galben.
Culcīndu-se pe spada,
Pe patul cel de arma,
Ar vrea īn poala mamei
Albitu-i chip sa doarma.
El spune buna seara
La niste fagi sau dalii
Si ca un cuc tot bate
Din aripi, nu medalii.
Femeie mīndra lasa
Sa ia pe una sluta,
Si parca lumea-ncurca
Si parca si-o ajuta.
Pīndar se vrea la neaua
Ce-a mai ramas pe creste.
Si vrea sa taie limpezi
Si gardului ferestre.
Cu mīna goala-apuca
De fulger - ea e canga.
Si muta umbra crengii,
Dar fara-a rupe creanga.
Din grai tīsneste viu ca
Din grīu ciocīrlie,
Ori tot īn grai se stinge
Ca melcu-n cochilie.
Cu sufletu-i din gura
Vrea sa porneasca moara.
El naste dor. Si linge
Si sarea ca mioara.
Acoperit de verbe
Ca de sudoare-un bour,
El ara īn tacere
Si tine-n gura-un nour.
Cīnd toate ard si ploaia
Ne uita si nu cura,
Atunci pe lume ploua
Lin nouru-i din gura.
El unde un graunte
De-argila-n piatra vede.
Rasare-n ea sopīrla
De iarba dulce, verde.
El e chiar o sopīrla
Cu-a sa alcatuinta!
Sa-si lase poate coada,
Dar nu si-a sa fiinta.
Iubindu-si pīn-la lacrimi
Pe cea de l-a zidit, o,
Ca n-a fost bun, el zice,
Si nu mult a iubit-o.
Ah, nefiind ca sfīntul,
El crede-n cele sfinte
Si pentru ele facla
Īmi arde īn cuvinte.
La suflet si-adevaruri
Īmi umbla, la mistere,
La moarte dīnsul umbla,
Dar zice ca la miere.
Ciudata alcatuire -
Tribunul si ascetul -
Acest, ah, duh al vietii,
Ce īl numim poetul.