2000 - ANUL EMINESCU

EMINESCU SAU PROBLEMA ÎNTELEGERII

Articol semnat de Mircea Gherbovet (ÎN CARE MIRCEA GHERBOVET ARATA CA A LUA LA CUNOSTINTA NU ÎNSEAMNA ACELASI LUCRU CU A ÎNTELEGE)

Daca doi oameni se contrazic si nici unul nu da dreptate celuilalt, se spune ca nu s-au înteles, adica nici unul nu este dispus sa-si asume punctul de vedere al celuilalt. În ceea ce-i priveste pe marii creatori - Eminescu fiind un bun exemplu, dar nu singurul - exista întotdeauna multe pareri în interpretarea operei lor, ajungându-se la teoria lui Ecco, din "Opera Perta", prin care se "permite" practic, ba chiar se recomanda, abordarea oricarei creatii prin cât mai multe puncte de vedere. Nu e rau, spune Ecco, ca o opera sa suporte mai multe opinii, e chiar necesar; o creatie mare este întotdeauna deschisa si ramâne vie atâta timp cât este în dicutie, deci controversata, daca nu ca valoare, cel putin ca maniera de interpretare. Ideea e atragatoare pentru intelectual, atât ca este veche de când lumea. Problemele încep sa apara în lipsa limitelor; aici exista un singur model, cel ortodox, care arata cât poti discuta o creatie, chiar Creatia, pastrându-te în niste limite si ramânând, rezistând chiar, 2000 de ani, în acelasi spirit. Fata de subtilitatea discutiilor teologiei bizantine, hermeneutica propusa de Ecco este o cearta de cuvinte, si totusi Bizantul n-a distrus, ci a întarit credinta dreapta, pe când hermeneutica moderna îsi face merite din distrugerea si satanizarea operelor, cu scuza libertatii de interpretare.

Fara limitele amintite nu mai putem vorbi de întelegere, ci de jocuri mentale, pentru care creatia artistica este doar un pretext, fiind în fond zdrobita sub ceea ce Eminescu concretiza în : "nu slavindu-te pe tine/lustruindu-se pe el".

Acesta este pericolul ce-l paste pe Eminescu în ultimul timp, când este supus în România, la acuze obscene si concertate sub acest pretext - al operei deschise - ce promoveaza "iesirea din canoanele unei întelegeri institutionalizate", care "l-ar omorî" pe Eminescu, "banalizându-l". Reflexul de a prefera sa distrugi decât sa "banalizezi", de a prefera facerea raului decât "plicitseala" este un simpton satanic, care ar merita o alta discutie.

În cazul unor mari creatori, însa, problema este extrem de simpla: admit mai multe interpretari, dar o singura întelegere! De ce? Creatia spirituala este dezvaluire si este solida doar când cel care se dezvaluie are ce dezvalui. Mai toti intelectuali se considera valori în sine, crezând ca si în lipsa creatiei sunt personalitati complexe care, nu-i asa, odata dezvaluite, ar trezi admiratia oamenilor. (Greseala pe care o fac sa-si considere meschinele lor insatisfactii erotice sau profesionale drept suferinte complexe si neîntelese, unice, dateaza de când lumea, nestiind ca nu existenta acestora îi face artisti ci exprimarea; suferinta si framântarile potentiale nediferind de la sclav la împarat). Unii nici nu se ostenesc sa încerce sa creeze. Altii încearca, creeaza, nu iese nimic bun si dau vina pe ceilalti "care nu înteleg". Dintre acestia ultimii, unii creaza "curente de idei", care sa le sprijine nulitatea sau stângacia, adaugând fiecarui obiect creat de ei un suport critic explicativ, care - de cele mai multe ori - suplineste de fapt opera. Asa s-au nascut, de exemplu, "post modernistii". Anomalia nu este a suportului critic, necesar culturii, mare parte din ea fiind nefundata metafizic, ci a directiei acestui suport, vadit justificator, si nu lamuritor. Noul artist nu lamureste o valoare subtila a operei ci, exhibându-si cersetoreste plagile, implora recunoasterea neputintei lui ca o valoare, doar pentru faptul ca-si asuma aceasta neputinta. Se cere, practic, valorificarea sinceritati cu care postmodernistul spune: "sunt un prost si un nepriceput, scriu/pictez/cânt/ urât pentru ca asa am ales sa ma exprim ca protest/raspuns/alternativa/ la societate/falsa pudoare/rasism/ ale societatii moderne nerecunoascatoare pentru faptul ca eu sunt un artist prost si nepriceput care recunosc acest lucru". (Daca nu întelegeti nimic, nu-i vina mea).

Dincolo de aceste aberatii, exista marii creatori, care se aleg usor din mâzga mediocritatii celor din jur. Pentru ca au ce sa dezvaluie, se bucura - întotdeauna - de har de la Dumnezeu, care îi ajuta sa se dezvaluie. Nu exista nici un mare creator care sa nu recunoasca: puterea n-a venit din el, ci din afara. Ca la unii a venit de sus, la altii de jos, aceasta e o alta discutie.

Cei ce se bucura de har nu pot fi întelesi în mai multe feluri. Ei pot fi doar interpretati în mai multe feluri.

Foarte important: o adevarata, o deplina întelegere îti schimba viata. Cei care îl cunosc pe Eminescu si sunt si se comporta la fel ca înainte de a-l cunoaste, nu l-au înteles. A întelege o mare personalitate nu înseamna a pricepe "cam pe unde bate". Nu-l poti întelege pe Eminescu cu o camaruta a mintii si nu îl poti exila acolo cu titlul "Eminescu - opere întelese". Cei mai multi confunda aceasta luare la cunostiinta cu întelegerea. Nu este o piatra de hotar aceasta întelegere, pot sa nu ti-o asumi, poti sa privesti toata opera cuiva ca o proiectie cinematografica, care-ti creaza oaresice emotii dar care ramâne, în acelasi timp o proiectie pe o pânza în afara ta. Problema este ca, în acest caz, nu faci comentarii pentru simplu motiv ca n-ai înteles.

Adevarata întelegere o constati, pur si simplu, prin traire.

Daca viata ta s-a schimbat radical dupa ce l-ai citit - integral - pe Eminescu, l-ai înteles, daca nu, nu.

Aceasta este unicul rol al marilor creatori. Dumnezeu nu da har ca sa ne gâdile urechile scu ochii în mod placut. Adevaratii creatori traiesc viata ca o jertfa, ca o ardere. Si daca simtim si - foarte important - constatam ca gândim si traim altfel, putem spune ca i-am înteles. Aceasta este rostul lor, ei transmit; nu se afla-n treaba.

Foarte importanta este deci cunoasterea lor integrala. Nu exista un Eminescu poet, un altul prozator, un altul ziarist. Nu exista nici o disonanta în opera lui si a oricarui creator, daca acesta este mare, daca este ceea ce se numeste "geniu". Unii se dezvaluie în mai multe planuri, ca Eminescu, altii în mai putine, ca Nae Ionescu, fara ca aceasta sa le micsoreze meritele. Daca suntem aceiasi dupa ce i-am citit, nu i-am înteles.

Cei pe care nu-i întelege nimeni, n-au valoare,

Cei care nu-i înteleg pe cei care au determinat trasee spirituale noi pentru generatii întregi, n-au ei valoare.

În orice caz, gânditi-va bine, când spuneti ca l-ati înteles pe Eminescu, gânditi-va daca ati început sa traiti altfel, daca v-a rasturnat sistemul de valori, daca v-a împins spre jertfa sau nu. Si daca nu, gânditi-va ca vina nu-i a lui, ci a dumneavoastra, ca nu l-ati înteles.

HOME