DESPRE ECUMENISM
(ORIGINI,
ESENTA, DEZIDERATE)
(ASTAZI SE VORBESTE DIN CE ÎN CE MAI MULT DESPRE ECUMENISM, REUNIUNI ECUMENICE, TEOLOGIE ECUMENICA, RUGACIUNI SI SLUJIRE ECUMENICE; DISCUTIILE ANTRENEAZA PASIUNI DINTRE CELE MAI APRINSE, POZITII PRO SAU CONTRA ALE CELOR DOUA PARTI CVASICONSTANT PREZENTE ÎN SALILE DE CONFERINTE TEOLOGICE: SUSTINATORII CARE AFIRMA CU TARIE MISIUNEA ORTODOXA FACUTA ÎN RÂNDUL NEORTODOCSILOR PRIN ADUNARILE ECUMENICE SI ADVERSARII ACESTEI MISCARI. SCARA MENTIONEAZA AICI CÂTEVA ASPECTE PRIVIND MISCAREA ECUMENICA, SCOPURILE ACESTEIA SI CONCRETIZAREA LOR ÎN VIATA BISERICII ORTODOXE. DE AICI SE VA VEDEA, FARA PUTINTA DE TAGADA CA ECUMENISMUL ESTE PANEREZIA VEACULUI XX, DUPA CUM A NUMIT-O PARINTELE DUMITRU STANILOAIE).
Ecumenismul,
ca idee, a aparut la mijlocul sec. XIX în Anglia si America, propunându-si sa
uneasca diferitele confesiuni crestine ce se autointituleaza gresit
"biserici". Mai târziu, în 1948, la Adunarea de la Amsterdam, s-a
hotarât fondarea asa-numitului "Consiliu Mondial al Bisericilor", cu
sediul la Geneva. Termenul de ecumenism a fost introdus la Congresul de la
Edinburgh (Scotia) în 1910, Congres al organizatiei I.M.K.A. condusa de
cunoscutul lider francmason John Mott (1865-1955) care a si prezidat lucrarile
acestui congres. Semnificativ este faptul ca John Mott nu a ales pentru
denumirea miscarii sale termenul de "universalism" (de la latinescul
universum - univers), ci analogul grecesc, oecumenicos care apartine exclusiv
Bisericii Ortodoxe. Scopul vadit al acestei substituiri a fost cel de a masca
intentiile acestei miscari sub un termen clasic pentru Ortodoxie-acela al
ecumenicitatii, universalitatii Sfintei Biserici Ortodoxe-existând pericolul de
a identifica cândva Sinoadele Ecumenice cu "Consiliul Mondial al
Bisericilor". Dealtfel, chiar una din Bisericile Ortodoxe, cea Rusa, s-a
exprimat semnificativ în acest sens, tragând un semnal de alarma, înca din anii
trecuti, dupa lucrarile Adunarii a V-a a CMB de la Nairobi:
Un
alt pericol care ameninta grav unitatea crestina si viitorul miscarii ecumenice
{...} este iluzia, nutrita de unii participanti la miscarea ecumenica, precum
ca C.M.B. ar putea asigura un asemenea grad al apropierii ecumenice a
bisericilor membre ale ei, încât una din viitoarele sale adunari generale se va
transforma în sinod crestin ecumenic.
Asadar
înca dintru început, autodenumirea acestei miscari drept ecumenica ridica grave
semne de întrebare asupra a ceea ce urmareste ea. Noi afirmam ca apartinem de
acel ecumenism, vechi si pururi nou, adica de universalitatea Sfintei Biserici
Ortodoxe întemeiate de Domnul nostru Iisus Hristos în scopul raspândirii
adevarului divin revelat propovaduit de Hristos si înfaptuirii mântuirii
fagaduite de El.
Între
acest ecumenism ortodox si "ecumenismul" promovat de C.M.B. exista
contradictii flagrante si deosebiri dogmatice profunde, care fac imposibila
apartenenta la Sfânta Biserica Ortodoxa Universala si, în acelasi timp, la
miscarea ecumenica ce îsi impune în ultima vreme conceptiile sale, tot mai
insistent si tot mai strain de duhul Ortodoxiei. Iata principalele puncte
inacceptabile pentru un ortodox:
I.
Miscarea Ecumenica se bazeaza pe
teologia modernista promovata în spatiul eterodox în zorii veacului XX si care
sustine întâi de toate existenta Sfintelor Taine mântuitoare si sfintitoare si
în afara granitelor Bisericii Ortodoxe. Aceasta conceptie care considera
gruparile eretice si schismatice ca nefiind complet rupte de trupul Bisericii
celei Una, îi face pe teologii modernisti sa afirme ca în tainele (Botez,
Mirungere, Hirotonie, s.a.) savârsite de eterodocsi lucreaza acelasi har
mântuitor si sfintitor al Sfântului Duh, chiar daca nu în plinatatea lui, ca în
Biserica Ortodoxa. Mentionez ca înca din 1982, comisia Credinta si organizare
de la Lima a adoptat documentul B.E.M. care constituie efectiv baza dogmatica
si liturgica minima a unirii crestinilor-Botez, Euharistie, Slujire (preotie).
Analiza atenta a continutului acestui document demonstreaza doua aspecte:
1). Faptul ca în B.E.M. nu sunt
mentionate patru Taine bisericesti: Mirungere, Spovedanie, Casatoria si Sfântul
Maslu, denota ca acest document nu le recunoaste drept taine.
2). B.E.M. este alcatuit dupa
criterii pur protestante. În finalul preambulului B.E.M., alcatuitorii declara
într-un mod strain de duhul dreptei credinte: nu trebuie sa ne asteptam în
B.E.M. la o interpretare teologica deplina a botezului, euharistiei si
preotiei, aceasta fiind în opinia lor în cazul dat neadecvata si nedorita.
II.
Teologia modernista promoveaza
asa-zisa teorie a ramificatiilor potrivit careia Biserica lui Hristos este
trunchiul comun din care se desprind ramuri care detin si ele - ca biserica
romano-catolica, protestanta, necalcedoniana, anglicana, etc.-har mântuitor si
sfintitor.
III.
Consecinta imediata a celor expuse
mai sus este posibilitatea rugaciunii în comun cu eterodocsii si chiar a
Euharistiei. În ultima vreme, la reuniunile C.M.B. se afirma ca numai
savârsirea Euharistiei în comun trebuie respinsa, celelalte slujbe sau rugaciuni
fiind acceptate.
IV.
De multe ori, autoprezentarea
membrilor sau sustinatorilor miscarii ecumenice poate îmbraca forme aberante.
Sa mentionam manifestarile de la Vulcana- Bai (Târgoviste, august 1998) când
materialul pus la dispozitia participantilor se defineste ca Religia secolului
XXI , religia sperantei, afirmându-se ca nu se vrea un parlament al religiilor,
ci mai grav, conform cuvântului de deschidere, un chip sustras dogmelor, un
chip viu si convingator în care functioneaza alte legi decât cele crestine si
anume legea curcubeului, sau Conferinta Mondiala a Religiilor Lumii pentru Pace
tinuta la Bucuresti în septembrie 1998, când manifestarile au culminat cu
aprinderea unui foc sacru si rostirea rugaciunii în comun pentru pace împreuna
nu numai cu reprezentantii confesiunilor crestine eterodoxe, dar si cu
necrestinii si cei apartinând cultelor pagâne asiatice.
Credinta noastra legata de acest
subiect:
A). În privinta harului mântuitor
si sfintitor al Sfântului Duh, Sfântul Vasile cel Mare afirma în Epistola I
Canonica: Începutul separarii a fost schisma, iar prin aceasta despartire ei nu
mai au harul Sfântului Duh care nu li se mai da din momentul despartirii lor.
La începuturi, înainte de despartire, acestia aveau harul preotiei si prin punerea
mâinilor transmiteau acest har sfintitor, iar dupa schisma au devenit laici,
încât nu mai au puterea harului nici pentru a boteza, nici pentru a hirotoni;
cei rupti de Biserica au devenit astfel incapabili sa transmita si altora harul
Sfântului Duh.
Sfântul
Irineu de Lyon afirma: Unde este Biserica, acolo este si Duhul Sfânt , iar unde
este Duhul Sfânt acolo este Biserica si tot harul, iar Duhul Sfânt este
Adevarul; Cei care se departeaza de la Biserica (...) ei se pedepsesc pe ei
însisi, tocmai despre ei spune Sfântul Apostol Pavel ca dupa prima si a doua
mustrare, îndeparteaza-te de ei.
Sfântul
Ciprian al Cartaginei: În afara Bisericii nu exista mântuire: casa lui Dumnezeu
este una singura si este imposibil sa se mântuiasca cineva în alta parte decât
în Biserica (...) oricine se departeaza de Biserica devine strain de
testamentul Bisericii. Cel ce strica pacea si unitatea în Hristos, lucreaza
împotriva lui Hristos.
Fericitul
Augustin: Mântuirea ni se da prin Biserica, iar cei ce sunt în afara Bisericii,
nu vor primi viata vesnica.
Sfântul
Chiril al Ierusalimului: Marturisirea credintei ne învata despre una sfânta,
soborniceasca si apostoleasca Biserica pentru ca sa te pazesti de stricaciunea
adunarilor eretice si sa fii totdeauna în Sfânta Soborniceasa Biserica.
Fericitul
Augustin: Afara de granitele Bisericii poti avea orice, cu exceptia mântuirii.
În afara Bisericii, se poate sa ai trepte ierarhice, taine, Aliluia si Amin,
Evanghelie, credinta si sa propovaduiesti pe Dumnezeu în trei ipostasuri, dar
mântuire poti sa ai exclusiv în Biserica universala si dreptmaritoare.
Socotim
ca nu numai aceste argumente ale Sfintilor Parinti, cât si întreaga noastra
Traditie ne îndreptatesc sa credem ca: nici gratia divina creata împartasita
credinciosilor romano-catolici prin Sacramentele acestora nu serveste mântuirii
si sfintirii celui ce o primeste; nici simbolistica protestanta privind
Euharistia nu ni-L ofera pe Hristosul cel adevarat; nici o alta Taina savârsita
în afara Bisericii Ortodoxe celei una nu este detinatoare a harului Sfântului
Duh; în afara Bisericii dreptmaritoare, savârsirea Tainelor chiar în cele mai
mici amanunte, nu se poate întelege decât ca o forma exterioara lipsita de har.
Aceste forme goale însa îsi recapata valabilitatea dupa întoarcerea în Biserica
Ortodoxa.
B). Afirmam ca Biserica lui
Hristos, conform Simbolului nostru de credinta, este una, sfânta, soborniceasca
si apostolica. Biserica este trupul mistic al lui Hristos. Hristos nu poate
avea mai multe trupuri pentru ca ea (Biserica) este zidita pe piatra cea din
capul unghiului care este credinta. Dogma ortodoxa este piatra cea din capul
unghiului pe care se zideste si actul liturgic si morala crestin-ortodoxa si
activitatea misionara si orice manifestare a crestinului ortodox în societate.
Orice act exterior al credinciosului devine o marturisire de credinta de care
vom da seama stiind ca vom fi întrebati si despre orice cuvânt desert.
De
aceea noi marturisim ca nu pot exista fragmente de mântuire, fragmente de
adevar si nici jumatati de credinta, odata ce Vestea cea buna, Evanghelia lui
Hristos, a fost propovaduita în lume prin sfintii sai ucenici si apostoli care
au întemeiat Biserica. Aceasta Biserica detine adevarul integral despre
mântuire si cine pretinde ca, rupându-se de trupul Bisericii celei adevarate,
se poate mântui cu bucatele de adevar doar, acela se înseala. Pentru ca un
singur madular numai rupt dintr-un trup întreg nu poate sa aiba viata prin sine
însusi si cu atât mai mult sa fie lucrator, decât numai realipit fiind la
trupul din care a fost rupt (pilda vitei celei adevarate: Eu sunt vita cea
adevarata si Tatal Meu este lucratorul. Orice mladita care nu aduce roada, El o
taie; si orice mladita care aduce roada, El o curateste, ca mai multa roada sa
aduca...). Însusi Domnul Iisus Hristos subliniaza necesitatea credintei în
cuvintele: Cine va crede si se va boteza, se va mântui; dar cine nu va crede,
se va osândi (Marcu 16, 16) iar în convorbirea cu Nicodim El spune: Cine nu
crede, a si fost judecat.
Sfântul
Fotie, Patriarhul Constantinopolului a explicat foarte bine legatura dintre
credinta dreapta si faptele placute lui Dumnezeu: Virtutile trebuie sa fie
ocrotite de credinta: cu ajutorul ambelor trebuie sa se formeze adevaratul om,
caci dogmele cele drepte fac vrednica viata, iar faptele curate arata
dumnezeirea credintei. Toti Sfintii Parinti au pretuit înalt credinta Ortodoxa
ca forta datatoare de har si de mântuire;
Sfântul
Antonie cel Mare: Nu pacatui în credinta, ca sa nu se mânie pe tine Creatorul
nostru. Cine nu tine credinta cea dreapta ... sufletul lui nu va avea parte de
viata vesnica; el este un vânzator declarat al lui Dumnezeu..
Sfântul
Marcu Eugenien al Efesului : Credinta noastra este dreapta marturisire a
Parintilor nostri. Cu ea mai nadajduim sa ne împartasim înaintea Domnului si sa
primim iertarea pacatelor; iar fara ea nu stiu ce fel de cuviosii ne-ar putea
izbavi de chinul cel vesnic.
Cuviosul
Marcu Grecul: A înlocui sau a schimba ceva cât de putin în învatatura credintei
este o mare crima si pierderea vietii vesnice.
Sfântul
Paisie Velicikovscki: Sfintenia adevaratilor barbati sfinti...nu se cunoaste
propriu-zis dupa minuni (caci si pagânii si ereticii pot face minuni cu
ajutorul diavolului), ci dupa adevarata credinta ortodoxa, dupa felul în care
pazeste cu grija dogmele dumnezeiesti, urmeaza toate canoanele apostolice
sobornicesti si traditiile Bisericii Ortodoxe si dupa vietuirea cea fara
prihana urmând toate poruncile evanghelice si patristice.
Sfântul
Serafim de Sarov în dialogul sau cu Motovilov se exprima astfel: Cel care are
harul Sfântului Duh pentru dreapta credinta în Hristos, chiar daca e si smerit
cu sufletul, din slabiciune omeneasca, din pricina unui anume pacat, nu va
pieri în veci, ci va fi înviat prin harul Domnului nostru Iisus Hristos, Care
iarta pacatele lumii si daruieste har peste har (...).Pentru Dumnezeu,
pretuieste dreapta credinta în El si în Fiul Sau cel Unul-Nascut, caci tocmai
pentru aceasta se da de sus în plinatate harul Sfântului Duh.
Granitele Bisericii lui Hristos
sunt caracterizate prin doua conditii esentiale:
a) Credinta adevarata;
b) Unitatea euharistica.
Sfântul Maxim Marturisitorul
vorbeste astfel despre dreapta credinta: Mântuitorul si-a numit Biserica sa
soborniceasca, dreptmaritoare.
Despre unitatea
euharistica, Sfântul Ciprian al Cartaginei scrie urmatoarele: Trebuie sa stii
ca episcopul este în Biserica si Biserica în episcop, iar cel ce nu este în
comuniune euharistica cu episcopul, acela nici nu este în Biserica si se
înseala cei care nu sunt împacati cu ierarhia initiata de Dumnezeu, având
nadejdea sa-si gaseasca unitatea liturgica pierduta (...). Când de fapt,
Biserica este una, soborniceasca si neîmpartibila si peste toate unita si
întarita prin comuniunea euharistica a ierarhilor. De aici rezulta clar ca
unitatea de credinta si liturgica a episcopilor formeaza Biserica adevarata a
lui Hristos.
Asadar
cei care s-au despartit de trupul lui Hristos, Biserica fiind una, nu mai sunt
Biserici. Cum altfel ar mai putea fi ele biserici crestine daca nu marturisesc
credinta cea adevarata si daca au întrerupt comuniunea euharistica cu Biserica
cea una? A spune ca doua corabii duc la limanul mântuirii - cea Ortodoxa si
oricare din cele ale eterodocsilor-înseamna a spune ca sunt doua adevaruri,
doua cai spre cer, si nu una singura pe care a instituit-o însusi Domnul.
Sfântul
Ioan Gura de Aur afirma: Biserica adevarata a lui Hristos este una singura din
care în diferite timpuri s-au despartit diverse adunari eretice si grupari
schismatice.
Sfântul
Ioan Hrisostom îi numeste pe cei desprinsi din trupul Bisericii, ori eretici
ori schismatici. Orice crestin ortodox trebuie sa respinga categoric învatatura
protestanta a acelor teologi care considera eretici numai pe cei care s-au
separat de Biserica în primele patru veacuri.
Oare
nu si Sinoadele Ecumenice IV, V, VI, VII au înfierat ca eretici pe cei ce se
abat de la credinta cea dreapta? Nu au fost declarati eretici cei care nu
cinstesc icoanele, Sfintele Moaste si nu o cinstesc pe Fecioara Maria ca Nascatoare
de Dumnezeu? Si stim ca acestea au fost asa si s-au spus dupa veacul IV. Ori
gruparile protestante, spre exemplu, intra tocmai în categoria mai sus
mentionata.
C) Sfintele Canoane opresc
rugaciunea în comun cu schismaticii si ereticii (Canoanele 10, 11, 45, 47, 65
Apostolice; Canoanele 6, 9, 32, 33, 34 Laodiceea; Canonul 9 al Sfântului
Timotei al Alexandrei). Canonul 45 Apostolic porunceste: Episcopul sau Preotul
sau Diaconul care numai s-ar ruga cu ereticii sa se afuriseasca si daca l-ar
primi sa slujeasca ca preot, sa se cateriseasca . La tâlcuirea Canonului 47 al
Sfintilor Apostoli, scrie Sfântul Nicodim Aghioritul ca latinii sunt eretici si
nu au nici Botez, nici Preotie si daca vreun preot nu boteaza pe cei ce se
întorc la Ortodoxie, se afuriseste.
Actul
rugaciunii este o marturisire a adevarului de credinta, o participare mistica
la dumnezeire întrucât cerem împartasirea harului necreat care îndumnezeieste
pe adevaratul luptator si traitor în Hristos. Rugaciunea ne apropie la modul
cel mai intim si ne face sa împartasim acelasi Duh Sfânt, iar motorul
rugaciunii este încredintarea launtrica de faptul ca Dumnezeu îl asculta pe
credincios, încredintare izvorâta din credinta lui. Asadar, daca credinta este
stricata, atunci de ce fel de rugaciune comuna se pot împartasi un ortodox si
un romano-catolic, spre exemplu, stiind ca romano-catolicii prin baza lor
doctrinara atenteaza la însasi dogma Sfintei Treimi?
Daca în
traditia Bisericii s-ar fi înteles prin cuvântul eretic numai cei care-au cazut
din credinta în primele patru veacuri, atunci Sinoadele Ecumenice ar fi adus
precizari afirmative privind rugaciunea în comun cu cei ce au fost declarati
eretici în veacurile precedente (iconoclasti, monofiziti, monoteliti etc.). Or,
toti cei care s-au abatut numai cu o iota sau o cirta de la adevar au fost
anatemizati si s-a oprit rugaciunea în comun cu ei. Noi, ortodocsii, spunem
oricând "da" rugaciunii pentru cei cazuti în ratacire, faptelor de
iubire fata de acestia, dar respingem orice forma de rugaciune în comun cu ei,
stiut fiind ca acelasi Duh Sfânt lucreaza si se roaga atât la Sfânta
Euharistie, cât si la orice act religios individual sau colectiv realizat de
crestinul ortodox care are o relatie vie si constienta cu Dumnezeu - Sfânta
Treime.
D) În legatura cu aspectele
mentionate despre manifestarile de la Vulcana - Bai si Bucuresti din
august-septembrie 1998, merita precizate urmatoarele: Biserica Ortodoxa, ca
Biserica misionara, are datoria fundamentala de a propovadui adevarul
evanghelic oricând si oriunde. Oare, carui Dumnezeu însa, se pot ruga împreuna
crestinii ortodocsi si ereticii ori pagânii, daca recunoastem ca actul
rugaciunii tâsneste din launtrul sufletului care a primit si accepta o anumita
învatatura de credinta? Pentru ca unul este Dumnezeul crestinilor cel slavit în
Treime, pe când "toti dumnezeii neamurilor sunt draci" (Psalmul
95,5). Actuala structura a C.M.B. si întreaga sa ideologie arata ca miscarea
ecumenica este o miscare cu o doctrina bine conturata, bazata pe "teoria
ramificatiilor" si valabilitatea Sfintei Taine si în cadrul celorlalte
confesiuni crestine.
În
cadrul acestui C.M.B., situatia de fapt, consta în aceea ca si cei mai
înversunati eretici sunt tratati ca membri cu drepturi egale ai trupului Unul
Singur al lui Hristos - Biserica drept maritoare. Ei se autointituleaza "
biserici" fara a fi ca atare si însusi Consiliul de la Geneva actioneaza
în calitate de Consiliu Mondial al Bisericilor. Prin însasi aceasta denumire,
Biserica crestina este pusa pe aceeasi treapta cu toate asa numitele "
biserici" care fac parte din C.M.B. Scopul final al unei astfel de
nivelari este de a transforma notiunea de Biserica într-o notiune ordinara,
obisnuita, adica într-o abstractie ce reuneste pe principii egale diferitele
"biserici" însemnând stergerea treptata si completa a sensului
dogmatic de Biserica.
Urmând
calea ecumenismului si eterodocsii si ortodocsii sunt pagubiti de adevar.
Eterodocsii care cauta sincer adevarul mântuitor si harul înnoitor nu vor fi
motivati sa accepte Ortodoxia întrucât se întaresc mai mult în ratacirea lor,
C.M.B. recunoscându-i drept biserici. Sfântul Ioan Cassian spune: Nu încape
nici o îndoiala ca cel care nu marturiseste credinta Bisericii, se afla în
afara Bisericii. Astfel, temeiurile pe care functioneaza C.M.B. sunt
inacceptabile pentru Ortodoxie:
Primul temei
S-a doptat
la Evanston la a doua Adunare Generala a C.M.B. (1954) spune: C.M.B. reprezinta
o comunitate a bisericilor care recunosc pe Domnul nostru Iisus Hristos ca
Dumnezeu si Mântuitor. Pentru ortodocsi acest temei care nici macar nu a fost
adoptat de membrii C.M.B. în totalitatea lor, este de neacceptat întrucât nu
sunt aduse precizarile hristologice, elaborate de Sinoadele Ecumenice. În el nu
se vorbeste despre ereziile nestorienilor, eutihienilor, apolinaristilor etc.
care recunosc într-o maniera proprie pe Iisus Hristos ca Dumnezeu si totusi
sunt deosebiti radical de Ortodoxie.
Al doilea temei
S-adoptat
de a treia Adunare Generala a C.M.B. din New-Delhi (1961): C.M.B. este o
comunitate a bisericilor care marturisesc pe Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu
si Mântuitor dupa Scripturi si ca urmare, cauta sa respecte împreuna
marturisirea lor comuna întru slava Dumnezeului celui Unul- Tatal, Fiul si
Sfântul Duh. Nici acesta nu este cu adevarat acceptabil întrucât nici aici nu
se spune cum trebuie sa crezi în Dumnezeu Cel în Trei Ipostasuri; noul temei nu
contesta ereziile antitrinitarilor, nestorienilor, apolinaristilor,
subordinationistilor si fiind formulat confuz el poate fi oricând contrasemnat
de toti reprezentantii contemporani ai acestor erezii vechi. Biserica Ortodoxa
are Crezul sau ferm si nu poate accepta ideea " minimului dogmatic"
proferata de ecumeniti în favoarea unirii, aceasta însemnând renuntarea la
dogmele cinstirii icoanelor, a Maicii Domnului, cultul sfintilor, rugaciunilor
pentru cei adormiti etc.
La
Vancouver (1983) la a patra Adunare Generala a C.M.B. s-a "legalizat"
preotia feminina, iar unele voci îndemnau pe femei sa substituie ideea despre
Dumnezeu - Tatal prin ideea unei zeite - mama. Protestele si vocile
ortodocsilor au devenit în timp din ce în ce mai putin auzite. Iata câteva
pozitii categorice în legatura cu a saptea Adunare Generala de la Canberra
(1991): Se constata asa cum am sesizat de mult, tendinte de adâncire a protestantismului
si nicidecum de dorinta sfânta spre unitate în Hristos si unire sincera (Î.P.S.
Mitropolit Bartolomeu de Calcedon); În curând în C.M.B. nimeni nu se va mai
interesa de teologie...Duhul Sfânt pentru "ecumenism" este o tema,
nicidecum o persoana a Sfintei Treimi de aceeasi fiinta cu Tatal si cu
Fiul...Dogma Sfintei Treimi este vitala pentru biserica si pentru fiecare
crestin în parte (Î.P.S. Mitropolit Ioannis Zizioulas al Pergamului).
Sa
notam parerea reputatului teolog român Parintele profesor Dumitru Staniloae:
Ecumenismul este pan-erezia veacului XX, afirmatie semnificativa prin aceea ca
însusi profesorul Staniloae a participat la manifestarile anterioare ecumenice
din ultimele decenii însa cu siguranta nu a putut sa-i scape natura anticrestina
a ecumenismului pe care Parintele profesor îl recunoaste, în acelasi interviu
luat în ultimul an al vietii sale, drept o miscare afiliata masoneriei
mondiale.
Multi
teologi ecumenisti sustin ca fac misiune ortodoxa prin participarea la C.M.B.,
dar de fapt, aceasta înseamna acordarea deplina a girului ortodox fata de
confesiunile crestine ce se intituleaza biserici "si care pretind ca nici
una din bisericile participante la C.M.B." nu detine adevarul integral.
Dupa a opta Adunare Generala a C.M.B. (Harare, 1998) iata ce remarca un
reprezentant al Bisericii Ortodoxe Ruse, pr. Ilarion Alfeev: Ortodocsii nu pot
influenta activitatile C.M.B. pentru ca ei reprezinta o minoritate. Ce sa mai
spun despre cinstirea Maicii Domnului sau a icoanelor? Acestea nu pot fi
discutate pentru ca "divizeaza". Dar despre limbajul inclusiv sau
despre hirotonia femeilor? Acestea nu divizeaza? Ca sa nu mai vorbim si de
recentele practici samanice promovate la o sedinta a Adunarii de la Harare
1998, la care secretarul general al C.M.B. Dr. Conrad Raiser a încheiat
ceremonia de deschidere a Decadei Ecumenice de Solidaritate cu femeile, cu un
act de vindecare în traditia samanica din Coreea. Iata în ce lumina trebuie
vazute hotarârile recente ale Bisericilor Ortodoxe ale Georgiei, Bulgariei,
Serbiei de a se retrage complet din miscarea ecumenica. Aceste biserici locale
au înteles ca participarea lor la C.M.B. devine inoportuna si chiar
anti-ortodoxa.
Concluzii
Din cele
expuse pâna acum reiese ca nu este deloc justificata participarea ortodocsilor
la miscarea ecumenica. Atitudinea atât de negativa a unor ortodocsi si chiar a
unor biserici locale fata de ecumenism, precum si scepticismul actual profund
al Bisericii Ruse, a Ierusalimului si a Eladei (inclusiv comunitatea atonita)
asupra miscarii ecumenice, ar putea fi învinuite de urmatoarele:
1)
neparticipând la miscarea ecumenica, miscare ce a cuprins întreaga lume, ei
s-ar opune pacii si solidaritatii dintre oameni;
2)
respectarea adevarului fara "dragoste" nu este justificata în conditiile
situatiei tragice actuale din lume;
3)
noi ne-am opune tendintelor de pace ale oamenilor de stat care fac eforturi
colosale pentru apropierea de acele aliante politico-militare aparent
favorabile.
Trebuie raspuns la acestea prin urmatoarele:
Crestinii
ortodocsi niciodata nu au înteles ca, daca refuza, pe baza hotarârilor canonice
orice contact cultic si sacramental cu eterodocsii, atunci în mod implicit am
priva de dragostea noastra oamenii în general, în planul relatiilor
social-umane. Pe plan social, Biserica Ortodoxa se roaga conform poruncii
scripturistice pentru pace în lumea întreaga: sa faceti cereri, rugaciuni,
mijlociri, multumiri pentru toti oamenii... ca sa petrecem viata pasnica si
linistita întru toata cuviosenia si buna credinta (I Timotei 2,1-2).
Misionarismul social, ospitalitatea crestina, bunacuviinta nu trebuie sa aiba a
face cu promovarea minimului dogmatic stiut fiind ca în dogma nu exista
concesie.(Sfântul Marcu al Efesului).
Toti
Sfintii Parinti care au fost pentru pacea în lume îndreptau atentia crestinului
înainte de toate catre cer si catre launtrul sufletului. Sfântul Serafim de
Sarov: Dobândeste duh pasnic si mii de oameni se vor mântui în jurul tau
Sfântul Macarie cel Mare se referea si el întâi de toate la o anume pace: pacea
cereasca, care a nascut Lumina lumii, pacea pe care au rostit-o proorocii si
despre care au vorbit cei cucernici si au binevoit-o îngerii (Luca 2,14). Pacea
lui Dumnezeu, care a fost cu toti Sfintii Parinti si i-a ferit de orice ispita.
Aceasta pace fie cu voi în numele Tatalui, al Fiului si al Sfântului Duh. Amin.
Calauzindu-ne dupa aceste gânduri despre pace ale Sfintilor
Parinti, noi ne temem sa tradam pe Domnul Iisus Hristos-Domnul Pacii si
Învatatorul Iubirii, Cel Unul adevarat. O astfel de tradare am savârsi daca, în
numele unei alte paci am consimti sa intram în comuniune de rugaciune, de
doctrina s.a.m.d. cu eterodocsii conform principiului ecumenic: Dai ca sa dau,
renunti ca sa accept... este un început. Puritatea credintei ortodoxe este singura
conditie pentru realizarea adevaratei paci care nu se poate realiza fara harul
lui Dumnezeu.