Momentul Saguna în istoria Bisericii Transilvaniei
Dr. Antonie Plamadeala
Momentul
Saguna în istoria Bisericii si în destinul Transilvaniei se înscrie ca un
moment de rascruce pe o întindere de mai mult de un sfert de veac (1846-1873).
Un sfert de veac mereu în dilatare pentru ca Saguna a initiat si a trasat
orientari noi pentru Biserica ortodoxa a vremii lui, dar beneficiile lor se
resimt si azi si se vor resimti peste veacuri. Valorile fac istorie si cariere
fara limite. Ele antreneaza în lucrarea lor mai multe generatii si sunt ca
pomii: înfloresc si reînfloresc, dau fructe într-un an si în anii urmatori
într-un perpetuum care capata caracter de act genezic, fiecare sfârsit
dovedindu-se parelnic, caci se transforma într-un nou început.
Activitatea
lui Saguna e una de temelie. Pe o astfel de temelie se pot reface ziduri, se
pot rectitori institutii, în pas cu vremea si cu cerintele ei, fara a se lua
totul de la început. Asa traditiile nu împiedica dezvoltarea, iar dezvoltarea
care e în firea lumii nu omoara traditiile. Starea de continuitate si cea de
înnoire e o mergere fireasca înainte mâna în mâna.
In cazul
nostru chiar daca societatea e într-o continua evolutie ea ramâne asezata pe
permanente care dau unitate unui neam si istoriei sale. Cineva a spus despre
Saguna ca a fost "începatorul a toate" si a fost asa.El a dat
consistenta si o noua constiinta la tot ceea ce trebuia scos din rutina si
trezit din somnul care uneori exprima oboseli nascute din suferinte si din prea
multa asteptare. Saguna a fost un dangat de clopot urias care a trezit din
amortire constiinte si destine, a redat sperante si vigoare, a pus plugul în
brazda si a destelenit ceea ce ameninta sa devina o pârloaga. Ani si ani, ca
într-un cosmar secular, ajuns sa numere optsprezece secole, în care li s-a
pândit limba si credinta, elemente de identitate, Transilvania si
transilvanenii au rezistat. Si când puterile pareau sa se apropie de sfârsit, a
venit Saguna. Om de rascruce. Om providential. Si toti s-au trezit. Au
redevenit frumosi, încrezatori, luptatori, "ca viteazul din poveste".
Trecusera prin ani grei de umilinte.
Fiind cei
mai multi, erau îngenunchiati de cei putini, favorizati de împrejurari politice
puternice. Acasa la ei fiind, erau tratati ei ca straini. Si casa lor nu era a
lor, si timpul lor nu era al lor, siliti sa accepte o stare de iobagie. Si
sufletul le era pândit cu gândul hain al stapânilor straini de a-i mutila, de
a-i împarti, de a-i pune chiar sa se lupte între ei, ca sa nu mai apere
împreuna, ca sa nu mai lupte împreuna, creînd unei parti iluzia ca e mai
privilegiata decât cealalta. Nici ca neam nu erau recunoscuti, ca sa nu aspire
la drepturi. Nu s-a lasat românul, chiar în aceste conditii vitrege, într-un
context care îl predestina la sclavie. A fost Horia cu ai lui. L-au decapitat.
A fost Avram Iancu. L-au silit la o însingurare care l-a macinat ani
îndelungati.
Au
rasarit aparatorii ortodoxiei, interzise dar arzând sub cenusa. I-au mucenicit
de la vladica pâna la opinca.
Si a venit Andrei Saguna.
*Incepatorul
a toate *Trezire din adâncul somn *Izvorul culturii intelectuale *Parlamentul
si Constitutia românilor transilvaneni *A cincea Biblie *"Traiti în pace,
nu va învrajbiti"
A
venit dintr-un spatiu de dincolo de hotarele care i-a adunat pe români pe un
pamânt care le-a fost harazit lor de Dumnezeu. Dar constiintele românesti nu
sunt determinate numai de granite. Iata, ele se pot naste oriunde exista
samânta româneasca. Putea sa fie un om mare, un om deosebit si în spatiul în
care s-a nascut, între alte natiuni. A si dovedit-o. Acolo a ajuns la înaltimi
care l-au impus a fi vrednic de a fi trimis între cei de un neam cu el în
Transilvania. Dumnezeu l-a trimis. A fost un moment în care Dumnezeu si-a
aruncat o privire anume asupra Transilvaniei.
Formalitatile
urmau sa se faca pe pamânt. Atunci, deodata, s-au trezit "stapânii
lumii", cum sunt numiti printr-o metafora stapânitorii lumesti, sensibili
adesea la momeli de codite negre, si au încercat sa-l refuze pe Saguna. Din
trei candidati el a iesit, din vointa electoratului dirijat, al treilea. Dar
ceea ce se hotaraste Sus, nu mai putea fi modificat. Providenta nu se lasa
supusa la vot.
Si
a fost ales Saguna.
Era
dreptul împaratului de a alege pe unul din trei, indiferent de numarul
voturilor. In "constitutia" Providentei sunt prevazute si situatii în
care Providenta sa fie factor de selectia si de decizie, chiar daca acest lucru
pare a fi de competenta unui stapânitor lumesc.
Asa
a venit Saguna pe scaunul episcopal al Transilvaniei, dupa ce doi ani
(1846-1848) pastorise pe scaunul incert de vicar-arhimandrit. Pâna la 1761
Ortodoxia transilvaneana n-a avut ierarhie. Sub presiune si mimând anumite
masuri mai luminate din partea " mparatiei" vieneze, românilor li se
permite dupa 60 de ani sa aiba din nou un episcop ortodox. Li se da însa unul
sârb, ai carui trei urmasi pâna la 1810, deci pe o perioada de ceva mai mult de
jumatate de secol (1761-1810), vor fi toti sârbi, pâna la Vasile Moga care va
fi aproape 40 de ani (1810-1846) timorat, înfricosat, obligat sa traiasca sub
amenintarea unui "decalog" umilitor, care i s-a cerut în scris, adica
unor conditii drastice de exercitare a misiunii lui pastorale între tot felul
de îngradiri, dezonorante în primul rând pentru cei care le-au emis. Sunt asa
de multe umilintele la care au fost supusi românii ortodocsi, încât catalogul
lor devine obositor si încarcat pâna la neverosimilitate.
Câteva
elemente din biografia lui Saguna ar fi necesare înainte de trecerea la
inventarierea faptelor lui mari, care îl tin astazi treaz în constiinta
românilor.
S-a
nascut la 1 ianuarie 1809, la Miskolc în nordul Ungariei, din parinti aromâni,
originari din Grabova, lânga Moscopole, în Balcani, unde au trait pâna la
finele secolului al XVIII-lea. n 1814 Naum Saguna, tatal lui Andrei Saguna,
trece la catolicism. In 1816 copilul Anastasie (viitorul Andrei) începe scoala
de la Miskolc. n 1826 termina gimnaziul catolic la calugarii piaristi din
Pesta. La 29 decembrie 1826 trece la Ortodoxie printr-o declaratie scrisa în
limba latina, din convingere si pentru ca aceasta a fost religia stramosilor
sai. A fost un act de curaj si de demnitate, desi aproape se autoexcludea din
societatea în care traia si care era exclusiv catolica si protestanta.
Intre
1826-1829, urmeaza filosofia si dreptul la Buda si le termina. n 1829, pleaca
la Vârset si se înscrie la teologie. La 1 noiembrie 1833, intra în monahism si
îsi schimba numele în Andrei, probabil nu fara a dori sa se lege de apostolul
care sta la începutul crestinarii românilor, Andrei. ntre 1834-1838, trece prin
toate treptele ierarhice pâna la preot si cele onorifice pâna la protosinghel.
n 1842, este facut arhimandrit la manastirea Hopova. n 1845, este staret al
manastirii Covil, în eparhia Neoplantei din Serbia. La 15/27 iunie 1846, este
trimis vicar general la Sibiu, în locul episcopului Vasile Moga, mort la 1
octombrie 1845. Avea rangul de arhimandrit, nu de episcop.
La 18/30
aprilie 1848, este hirotonit la Carlovit ca episcop al Transilvaniei. Cu
prilejul hirotoniei a rostit cuvintele ramase memorabile: "Pe românii
transilvaneni, din adâncul lor somn (vreau) sa-i trezesc si cu voia catre tot
ce e adevarat, placut si drept sa-i îndrumez" . E o declaratie-program. Ea
dovedeste ca stia unde merge si ce avea de facut. Nu era un simplu plasament al
unui oarecare aromân, poate incomod pentru sârbi si pe care acestia au voit a-l
trimite cât mai departe, sau poate sa fi gândit ca trimit aici un om format si
promovat de ei, prin care sa se revina în Transilvania la situatia de dinainte
de Vasile Moga, cu episcopi sârbi la Sibiu.
La
3-15 mai 1848, la numai câteva zile dupa hirotonie si întoarcerea de Carlovit,
merge la Blaj si prezideaza, împreuna cu episcopul greco-catolic Lemeny,
Adunarea de pe Câmpia Libertatii.
I
se încredinteaza Petitiunea nationala ca s-o înmâneze împaratului de la Viena,
Francisc Iosif. n 16/28 decembrie 1948, organizeaza o noua Adunare la Sibiu. Se
întocmeste o noua Petitiune si tot el este însarcinat s-o duca împaratului,
ceea ce si face. Era o vreme de redesteptare nationala si Saguna devine dintr-o
data conducatorul ei. Peste câteva luni conduce o noua delegatie la Viena.
Prezinta Memoriul natiunii române din Marele Principat al Ardealului, din
Banat, din partile vecine ale Ungariei si din Bucovina, un document politic de
mare importanta, mai ales pentru ca în el se afirma ideea unitatii românilor
din Imperiul habsburgic. Saguna se implica tot mai mult în destinul
Transilvaniei si în afirmarea drepturilor românilor. De aceea, Eminescu va
observa ca "Saguna a fost om politic din crestet pâna-n talpi" .
La
12 martie 1850, Saguna organizeaza la Sibiu Congresul bisericesc al
Transilvaniei. Din acest Congres a facut parte si Avram Iancu. La 27 august
1850, se deschide la Sibiu Tipografia eparhiala întemeiata pe banii lui Saguna.
Aici se tiparesc abecedare, carti de istorioare biblice si manuale de teologie.
n acelasi an, 1850, a primit titlul de baron. Inaugurarea tipografiei lui
Saguna, la Sibiu venea numai la zece ani dupa cea inaugurata de M. Kogalniceanu
la Iasi. Acesti zece ani diferenta sunt însa aproape de neglijat daca avem în
vedere conditiile în care cei doi au pus bazele unei institutii de mare
importanta pentru dezvoltarea culturala, Moldova era libera, Transilvania era
din nou sub opresiune, dupa slabele rezultate ale Revolutiei de la 1848.
E
trist sa ne aducem aminte ca ierarhia sârba din Banat a afurisit pe cei ce vor
cumpara carti editate la Sibiu, iar tipografia Seminarului unit de la Blaj s-a
plâns în scris ministrului Thun ca Saguna a încalcat privilegiul pe care numai
unitii îl aveau de a edita carti bisericesti în limba româna! Mai aproape de
Saguna a fost sasul Iacob Rannicher care la 1855 aprecia ca Saguna "a
lovit la stânca si a deschis pe seama poporului sau izvorul culturii
intelectuale" (cf. ex. Justin Tambozi: Andrei Saguna si lumina tiparului,
în rev. Contact international, Iasi, vol. 9, 1993, p. 9. Ne-a fost de folos
acest numar al revistei Contact international atât pentru inventarul reperelor
biografice, cât si prin articolele semnate de dr. Aurel Papari, dr. Mihai Bucovala,
cât si mai multe, semnate de Justin Tambozi. Revista are si un Tablou
bibliografic, din care, desigur pentru ca era prea mare, a fost omisa Biblia .
Trebuia mentionat si Calendarul, revista anuala întemeiata de Saguna, care îsi
continua aparitia si astazi, sub numele de ndrumator bisericesc) .
La
1 ianuarie 1853 se întemeiaza Telegraful Român, singurul ziar din România cu
aparitie neîntrerupta pâna astazi. n anul 1853, Saguna reorganizeaza
învatamântul teologic din Sibiu sub forma unui Institut de teologie si
pedagogie cu durata de 3 ani, care se va numi Seminarul Andreian. Incepând cu
anul 1854, organizeaza peste 800 de scoli primare confesionale. Din îndemnul
lui Saguna se tiparesc 25 de manuale scolare. Sub îndrumarea sa s-au întemeiat
liceele ortodoxe din Brasov si Brad. n anul 1857, începe strângerea fondurilor
pentru o noua catedrala în Sibiu. mparatul contribuie cu 1000 de galbeni, iar
Saguna cu 24 000 de florini.
In
1858 Saguna publica Biblia, a cincea dupa Biblia de la Bucuresti (1688), a lui
Ioan Bob (1795), a lui Gavrill Banulescu-Bodoni de la Petersburg (1819) si cea
de la Buzau (1854), a lui Filotei. Saguna face îndreptari de limba si îi scrie
prefata. El se declara de acord cu teoria circulatiei cuvintelor, în sensul ca
"acea limba este buna, care e înteleasa de toti românii de
pretutindeni" . Limba Bibliei trebuie sa fie vorbita de popor, sa exprime
"chipul cugetarii poporului" . Nu cade în plasa exagerarilor
latinizantilor, dovedind un bun simt literar si filologic mult mai corect si mai
firesc decât al filologilor profesionisti care voiau sa creeze o limba
artificiala, mai aproape de ceea ce vor fi propunerile espirantistilor, decât
de bunul simt al poporului.
In
octombrie 1860, Saguna convoaca din nou Congresul bisericesc care începuse sa
fie un fel de Parlament al românilor. Suntem în momentul trecerii de la
absolutism la un regim mai liberal. Congresul cere autonomie pentru români,
drepturi pentru Biserica ortodoxa, egale cu ale celorlalte culte, mai cere
recunoasterea nationalitatii române ca egala cu celelalte natiuni din Imperiu
si tot asa recunoasterea limbii române ca limba egala cu celelalte vorbite în
Imperiu.
La
4 noiembrie 1861, în urma demersurilor lui Saguna la Viena, la Curte, se aproba
Statutele Asociatiunii transilvane pentru literatura romana si pentru cultura
poporului român (ASTRA). Ideea Asociatiunii apartine lui Ioan Cavaler de
Puscariu. Materializarea ei apartine unor barbati de seama ai vremii, printre
care Saguna, G. Baritiu, preotul Timotei Cipariu, Ion Ratiu si altii. Saguna a
fost ales primul presedinte si a fost la inima lui pâna la moarte. Despre rolul
Asociatiunii în viata Transilvaniei nu se va vorbi niciodata îndeajuns. El se
bucura ca Asociatiunea va promova limba româna: "Aici voi fi norocos a auzi
sunetele cele dulci ale limbii mele materne ." Dusmanii lui de acestia nu
duce lipsa nimeni au lansat la un moment dat zvonul ca n-ar sti româneste.
Oameni mici la suflet au existat din totdeauna!
In
iulie 1862, s-a organizat la Brasov Adunarea generala a Asociatiunii si o
expozitie de produse industriale transilvanene. Saguna vorbeste despre
cultivarea limbii si a culturii române. La 24 decembrie 1864, Saguna reuseste
sa capete recunoasterea reînfiintarii Mitropoliei Transilvaniei, cu resedinta
la Sibiu, Mitropolie care fusese desfiintata în anul 1700, când s-a impus
violent în viata Transilvaniei uniatia. El înfiinteaza si doua episcopii noi,
una la Arad si alta la Caransebes. n ianuarie 1865, el cere iesirea de sub
jurisdictia Patriarhiei sârbesti de la Carlovit. n anul 1867, împotriva vointei
românilor de nobis sine nobis (despre noi, fara noi) se instaleaza dualismul
austro-ungar, se anuleaza toate legile favorabile românilor. Românii se vor
framânta mult si se vor împarti în doua tabere: activistii, care doreau sa
lupte pentru drepturile lor chiar în Parlamentul de la Budapesta si pasivistii,
care recomandau abtinerea de la orice colaborare politica în Parlament. Saguna
a fost de partea activistilor. Temperament de luptator el n-a crezut în
retragerea din lupta, stiind ca o astfel de "greva" n-ar putea obtine
nimic de la o stapânire cinica si opresoare. I se va da dreptate abia la
sfârsitul vietii, când toti se vor uni din nou pe programul activismului.
Neîntelegerile acestea dintre români l-au amarât grav pe Saguna, pâna la
îmbolnavire.
La
14 septembrie 1868, la propunerea si pe textul lui Saguna, Congresul National
Bisericesc aproba Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române din
Transilvania. Biserica sa avea un Parlament, Congresul, acum capata si o Constitutie
. Românii nu le puteau avea pe cele politice: Saguna suplineste aceasta prin
organizarea bisericeasca. Printre marile si genialele idei si fapte ale lui
Saguna, aceasta nu trebuie uitata sau omisa. Principiul de baza al Statutului
era angajarea în conducerea treburilor românesti si a Bisericii ortodoxe a
laicilor si a preotilor, în proportie de doua treimi laici si o treime preoti.
Ponderea laicilor si-a justificat-o Saguna prin aceea ca ceea ce laicii nu
puteau face prin mijloace politice, sa poata face prin Biserica. Peste ani,
când se vor întocmi Statutele Patriarhiei Române din România Mare, acest
principiu sagunian va fi preluat si pastrat în organizarea bisericeasca pâna
astazi.
In
1870, Saguna a fost ales membru de onoare al Academiei Române, o recunoastere,
a marilor sale merite culturale, bisericesti si nationale deopotriva. La 25
iunie 1873, bolnav, a trecut la cele vesnice si a fost înmormântat în cimitirul
bisericii din Rasinari. A murit întristat de neputinta românilor de a fi într-o
simtire, o vointa si un gând, de aceea ultimul sau cuvânt, testamentar, a fost:
"Traiti în pace, nu va învrajbiti" .
Mesajul
e valabil si astazi si nu numai în Transilvania.
Dar
mai ales în Transilvania.
Om
al Bisericii, dar si om cu deosebite calitati politice indispensabile într-o
vreme în care, fara acestea, nu se putea face fata abuzurilor Puterii Saguna a
stiut sa citeasca în semnele timpului, în evenimente si împrejurari si sa traga
pentru poporul sau foloasele pâna la limita posibilului. Cutezator al
înnoirilor, a înfiintat institutii noi, românesti, a imaginat forme de
activitati publice, adesea în spiritul vremii, dar si împotriva ei, din
perspectiva pe care le anticipa cu deosebit spirit diplomatic. A stiut sa
profite de slabirea Imperiului, când a fost cazul, si sa-i dea impresia ca îl
sustine când era evident ca nu se putea altfel.
In
1859, Austria pierde Lombardia în razboiul cu Franta si Italia si trebuie sa
faca fata unui deficit bugetar de 280 de milioane de florini.
In
aceste conditii, participând la lucrarile Senatului, Saguna a stiut sa profite
de evenimente. Si-a dat mâna cu Andrei Mocioni, care reprezenta pe românii din
Banat, si cu baronul Nicolae Petrina din Bucovina. Erau ca si el macedoromâni.
Se cerea trecerea la o guvernare constitutionala si natiunile componente al
Imperiului cereau drepturi. In ciuda evidentei, ungurul Gheorghe Majlath afirma
ca în Ungaria exista o singura natiune, cea maghiara, si respingea pretentiile
celorlalte natiuni. Saguna s-a opus acestei afirmatii, afirmând identitatea
românilor ca români. El a cerut "constitutii provinciale corespunzatoare,
egala îndreptatire a tuturor natiunilor si dreptul limbii lor în toate
dregatoriile, asezare religiei crestine pe o treapta egala între ele ca si fata
de Stat, asigurarea de catre stat a tuturor institutiilor confesionale"
(Justin Tambozi, Andrei Saguna, om politic, în rev. Contact international vol.
9 1993, Iasi, p. 4).
Saguna
avea înca din prima tinerete experienta maghiarizarii. La scoala a fost trecut
"Hungarus". De aceea cere trecerea la ortodoxie, caci era socotit si
catolic. A fost si acesta un act care prevenea asupra unui destin deosebit.
La
moartea lui Saguna episcopul sas G.D. Teutsch a scris: "Saguna a fost
conducatorul intelectual singurul cunoscut al poporului sau si a putut sa
obtina în aceasta calitate astfel de rezultate politice, cum rar se întâmpla
vreunui muritor a se învrednici de ele". George Baritiu, care era unit,
scria: "Ce sa zicem despre imensele progrese facute în arhidiecezia greco-orientala,
atât în resedinta sa de la Sibiu, cât si în afara, în cler! Despre aceasta pot
sa judece numai acei fii ai Patriei care cunoscusera starea ei deplorabila
dinainte de 1848. Se ceruse un spirit gigantic si o vointa neînduplecata pentru
ca sa o regenereze. O adevarata providenta a fost aceea care îi trimisese pe
Andrei baron de Saguna".
Iorga
îl numea "batrân majestuos, care de pe scaunul sau de arhiereu conducea ca
de pe un scaun de rege. Si tot Iorga l-a pecetluit cu aprecierea de a fi fost
Ńun cârmuitor de oameni si un îndreptator al vremurilor".
Emilian
Cioran, preot de Rasinari, tatal lui Emil Cioran, noteaza cum a ramas Saguna în
amintirea rasinarenilor, el mai apucând batrâni care l-au cunoscut. E un Saguna
care intrase deja în legenda. El s-a simtit bine la Rasinari, de aceea a si
dorit sa fie înmormântat acolo. "Era un popa frumos si voinic, om aspru
dar cuminte, care ne-a deschis noua românilor calea spre învatatura".
Rasinarenii stiau ca Saguna vrut sa întemeieze în Rasinari un Seminar, dar pâna
la urma "a cumparat în Sibiu casele care astazi formeaza Seminarul
Andreian" (Revista Teologica, 9-10, 1909, p. 429, 431).
Ioan
Lupas scria despre Saguna: "Pentru toti românii de bine, acest nume va
trebui sa suna cât mai des si mai întetit, ca o trâmbita de chemare la munca
nepregetata, la lupta constienta si nesovaitoare, la împlinirea barbateasca,
fara zabava, a datoriilor fata de lege si neam". Ioan Slavici l-a numit pe
drept cuvânt pe Saguna "Mesia ardelenilor". Când în 1848 a fost hirotonit
episcop, chiar un unit ca Timotei Cipariu a scris: "Virtutile acestui
barbat român... nici inamicii nu i le-ar putea nega". Ca si cum ar fi fost
o stea a sperantei românilor, precum steaua magilor, acestea s-au recunoscut
înca de la începutul activitatii lui.
Cât de
mult a cântarit statura lui Saguna în tumultul evenimentelor Transilvaniei
vremii lui, si tot de la început, poate ca n-a spus-o nimeni mai exact decât
unul din dusmanii lui, revolutionarul maghiar Kossuth. n octombrie 1848,
Kossuth promitea ca daca va învinge el, va amnistia pe toata lumea "cu
exceptia lui Saguna" (cf. conf. univ. dr. Dan Drossu Saguna, Strabunii:
Mitropolitul Andrei baron de Saguna, în rev. Contact international, vol. 9,
1993, Iasi, p. 8).
Se
spune ca Saguna, cunoscându-si valoarea si apreciind ca unii au trecut pe lânga
el fara sa-l cunoasca la adevaratele dimensiuni, ar fi lasat posteritatii
dreptul si îndatorirea de a i-o aprecia. Spusese: " ntorcându-va de la
mormântul meu, veti cunoaste pe cine ati pierdut". Si-a prevazut posteritate.
Multe
momente din viata si activitatea lui Saguna, în afara cunoscutelor monografii,
se pot gasi adunate la un loc în Revista Teologica, Sibiu, an III, nr. 9-10,
1909, unde semneaza Nicolae Balan, Sebastian Stanca, dr. Ilarion Puscariu,
Augustin Hamzea, Elie Miron Cristea, G. Pletosu, Vasile Gan, N. Dobrescu,
Emilian Cioran, Policarp Morusca, prof. Craciunescu, Gh. Tulbure.
Viata,
opera si activitatea lui Saguna nu pot fi cu usurinta prinse într-o conferinta,
si nici într-o carte. El e mereu redescoperit si pentru fiecare generatie
redevine dascal de cunostinte si Mitropolit.
De
aceea, de la Saguna încoace, urarea de vârf care li se face Mitropolitilor
Transilvaniei e: "Sa fii ca Saguna!"
Dar
cine l-ar putea egala!