Momentul Saguna în istoria Bisericii Transilvaniei

 

Dr. Antonie Plamadeala

 

Momentul Saguna în istoria Bisericii si în destinul Transilvaniei se înscrie ca un moment de rascruce pe o întindere de mai mult de un sfert de veac (1846-1873). Un sfert de veac mereu în dilatare pentru ca Saguna a initiat si a trasat orientari noi pentru Biserica ortodoxa a vremii lui, dar beneficiile lor se resimt si azi si se vor resimti peste veacuri. Valorile fac istorie si cariere fara limite. Ele antreneaza în lucrarea lor mai multe generatii si sunt ca pomii: înfloresc si reînfloresc, dau fructe într-un an si în anii urmatori într-un perpetuum care capata caracter de act genezic, fiecare sfârsit dovedindu-se parelnic, caci se transforma într-un nou început.

Activitatea lui Saguna e una de temelie. Pe o astfel de temelie se pot reface ziduri, se pot rectitori institutii, în pas cu vremea si cu cerintele ei, fara a se lua totul de la început. Asa traditiile nu împiedica dezvoltarea, iar dezvoltarea care e în firea lumii nu omoara traditiile. Starea de continuitate si cea de înnoire e o mergere fireasca înainte mâna în mâna.

In cazul nostru chiar daca societatea e într-o continua evolutie ea ramâne asezata pe permanente care dau unitate unui neam si istoriei sale. Cineva a spus despre Saguna ca a fost "începatorul a toate" si a fost asa.El a dat consistenta si o noua constiinta la tot ceea ce trebuia scos din rutina si trezit din somnul care uneori exprima oboseli nascute din suferinte si din prea multa asteptare. Saguna a fost un dangat de clopot urias care a trezit din amortire constiinte si destine, a redat sperante si vigoare, a pus plugul în brazda si a destelenit ceea ce ameninta sa devina o pârloaga. Ani si ani, ca într-un cosmar secular, ajuns sa numere optsprezece secole, în care li s-a pândit limba si credinta, elemente de identitate, Transilvania si transilvanenii au rezistat. Si când puterile pareau sa se apropie de sfârsit, a venit Saguna. Om de rascruce. Om providential. Si toti s-au trezit. Au redevenit frumosi, încrezatori, luptatori, "ca viteazul din poveste". Trecusera prin ani grei de umilinte.

Fiind cei mai multi, erau îngenunchiati de cei putini, favorizati de împrejurari politice puternice. Acasa la ei fiind, erau tratati ei ca straini. Si casa lor nu era a lor, si timpul lor nu era al lor, siliti sa accepte o stare de iobagie. Si sufletul le era pândit cu gândul hain al stapânilor straini de a-i mutila, de a-i împarti, de a-i pune chiar sa se lupte între ei, ca sa nu mai apere împreuna, ca sa nu mai lupte împreuna, creînd unei parti iluzia ca e mai privilegiata decât cealalta. Nici ca neam nu erau recunoscuti, ca sa nu aspire la drepturi. Nu s-a lasat românul, chiar în aceste conditii vitrege, într-un context care îl predestina la sclavie. A fost Horia cu ai lui. L-au decapitat. A fost Avram Iancu. L-au silit la o însingurare care l-a macinat ani îndelungati.

            Au rasarit aparatorii ortodoxiei, interzise dar arzând sub cenusa. I-au mucenicit de la vladica pâna la opinca.

Si a venit Andrei Saguna.

            *Incepatorul a toate *Trezire din adâncul somn *Izvorul culturii intelectuale *Parlamentul si Constitutia românilor transilvaneni *A cincea Biblie *"Traiti în pace, nu va învrajbiti"

            A venit dintr-un spatiu de dincolo de hotarele care i-a adunat pe români pe un pamânt care le-a fost harazit lor de Dumnezeu. Dar constiintele românesti nu sunt determinate numai de granite. Iata, ele se pot naste oriunde exista samânta româneasca. Putea sa fie un om mare, un om deosebit si în spatiul în care s-a nascut, între alte natiuni. A si dovedit-o. Acolo a ajuns la înaltimi care l-au impus a fi vrednic de a fi trimis între cei de un neam cu el în Transilvania. Dumnezeu l-a trimis. A fost un moment în care Dumnezeu si-a aruncat o privire anume asupra Transilvaniei.

            Formalitatile urmau sa se faca pe pamânt. Atunci, deodata, s-au trezit "stapânii lumii", cum sunt numiti printr-o metafora stapânitorii lumesti, sensibili adesea la momeli de codite negre, si au încercat sa-l refuze pe Saguna. Din trei candidati el a iesit, din vointa electoratului dirijat, al treilea. Dar ceea ce se hotaraste Sus, nu mai putea fi modificat. Providenta nu se lasa supusa la vot.

            Si a fost ales Saguna.

            Era dreptul împaratului de a alege pe unul din trei, indiferent de numarul voturilor. In "constitutia" Providentei sunt prevazute si situatii în care Providenta sa fie factor de selectia si de decizie, chiar daca acest lucru pare a fi de competenta unui stapânitor lumesc.

            Asa a venit Saguna pe scaunul episcopal al Transilvaniei, dupa ce doi ani (1846-1848) pastorise pe scaunul incert de vicar-arhimandrit. Pâna la 1761 Ortodoxia transilvaneana n-a avut ierarhie. Sub presiune si mimând anumite masuri mai luminate din partea " mparatiei" vieneze, românilor li se permite dupa 60 de ani sa aiba din nou un episcop ortodox. Li se da însa unul sârb, ai carui trei urmasi pâna la 1810, deci pe o perioada de ceva mai mult de jumatate de secol (1761-1810), vor fi toti sârbi, pâna la Vasile Moga care va fi aproape 40 de ani (1810-1846) timorat, înfricosat, obligat sa traiasca sub amenintarea unui "decalog" umilitor, care i s-a cerut în scris, adica unor conditii drastice de exercitare a misiunii lui pastorale între tot felul de îngradiri, dezonorante în primul rând pentru cei care le-au emis. Sunt asa de multe umilintele la care au fost supusi românii ortodocsi, încât catalogul lor devine obositor si încarcat pâna la neverosimilitate.

            Câteva elemente din biografia lui Saguna ar fi necesare înainte de trecerea la inventarierea faptelor lui mari, care îl tin astazi treaz în constiinta românilor.

            S-a nascut la 1 ianuarie 1809, la Miskolc în nordul Ungariei, din parinti aromâni, originari din Grabova, lânga Moscopole, în Balcani, unde au trait pâna la finele secolului al XVIII-lea. n 1814 Naum Saguna, tatal lui Andrei Saguna, trece la catolicism. In 1816 copilul Anastasie (viitorul Andrei) începe scoala de la Miskolc. n 1826 termina gimnaziul catolic la calugarii piaristi din Pesta. La 29 decembrie 1826 trece la Ortodoxie printr-o declaratie scrisa în limba latina, din convingere si pentru ca aceasta a fost religia stramosilor sai. A fost un act de curaj si de demnitate, desi aproape se autoexcludea din societatea în care traia si care era exclusiv catolica si protestanta.

            Intre 1826-1829, urmeaza filosofia si dreptul la Buda si le termina. n 1829, pleaca la Vârset si se înscrie la teologie. La 1 noiembrie 1833, intra în monahism si îsi schimba numele în Andrei, probabil nu fara a dori sa se lege de apostolul care sta la începutul crestinarii românilor, Andrei. ntre 1834-1838, trece prin toate treptele ierarhice pâna la preot si cele onorifice pâna la protosinghel. n 1842, este facut arhimandrit la manastirea Hopova. n 1845, este staret al manastirii Covil, în eparhia Neoplantei din Serbia. La 15/27 iunie 1846, este trimis vicar general la Sibiu, în locul episcopului Vasile Moga, mort la 1 octombrie 1845. Avea rangul de arhimandrit, nu de episcop.         

La 18/30 aprilie 1848, este hirotonit la Carlovit ca episcop al Transilvaniei. Cu prilejul hirotoniei a rostit cuvintele ramase memorabile: "Pe românii transilvaneni, din adâncul lor somn (vreau) sa-i trezesc si cu voia catre tot ce e adevarat, placut si drept sa-i îndrumez" . E o declaratie-program. Ea dovedeste ca stia unde merge si ce avea de facut. Nu era un simplu plasament al unui oarecare aromân, poate incomod pentru sârbi si pe care acestia au voit a-l trimite cât mai departe, sau poate sa fi gândit ca trimit aici un om format si promovat de ei, prin care sa se revina în Transilvania la situatia de dinainte de Vasile Moga, cu episcopi sârbi la Sibiu.

            La 3-15 mai 1848, la numai câteva zile dupa hirotonie si întoarcerea de Carlovit, merge la Blaj si prezideaza, împreuna cu episcopul greco-catolic Lemeny, Adunarea de pe Câmpia Libertatii.

            I se încredinteaza Petitiunea nationala ca s-o înmâneze împaratului de la Viena, Francisc Iosif. n 16/28 decembrie 1948, organizeaza o noua Adunare la Sibiu. Se întocmeste o noua Petitiune si tot el este însarcinat s-o duca împaratului, ceea ce si face. Era o vreme de redesteptare nationala si Saguna devine dintr-o data conducatorul ei. Peste câteva luni conduce o noua delegatie la Viena. Prezinta Memoriul natiunii române din Marele Principat al Ardealului, din Banat, din partile vecine ale Ungariei si din Bucovina, un document politic de mare importanta, mai ales pentru ca în el se afirma ideea unitatii românilor din Imperiul habsburgic. Saguna se implica tot mai mult în destinul Transilvaniei si în afirmarea drepturilor românilor. De aceea, Eminescu va observa ca "Saguna a fost om politic din crestet pâna-n talpi" .

            La 12 martie 1850, Saguna organizeaza la Sibiu Congresul bisericesc al Transilvaniei. Din acest Congres a facut parte si Avram Iancu. La 27 august 1850, se deschide la Sibiu Tipografia eparhiala întemeiata pe banii lui Saguna. Aici se tiparesc abecedare, carti de istorioare biblice si manuale de teologie. n acelasi an, 1850, a primit titlul de baron. Inaugurarea tipografiei lui Saguna, la Sibiu venea numai la zece ani dupa cea inaugurata de M. Kogalniceanu la Iasi. Acesti zece ani diferenta sunt însa aproape de neglijat daca avem în vedere conditiile în care cei doi au pus bazele unei institutii de mare importanta pentru dezvoltarea culturala, Moldova era libera, Transilvania era din nou sub opresiune, dupa slabele rezultate ale Revolutiei de la 1848.

            E trist sa ne aducem aminte ca ierarhia sârba din Banat a afurisit pe cei ce vor cumpara carti editate la Sibiu, iar tipografia Seminarului unit de la Blaj s-a plâns în scris ministrului Thun ca Saguna a încalcat privilegiul pe care numai unitii îl aveau de a edita carti bisericesti în limba româna! Mai aproape de Saguna a fost sasul Iacob Rannicher care la 1855 aprecia ca Saguna "a lovit la stânca si a deschis pe seama poporului sau izvorul culturii intelectuale" (cf. ex. Justin Tambozi: Andrei Saguna si lumina tiparului, în rev. Contact international, Iasi, vol. 9, 1993, p. 9. Ne-a fost de folos acest numar al revistei Contact international atât pentru inventarul reperelor biografice, cât si prin articolele semnate de dr. Aurel Papari, dr. Mihai Bucovala, cât si mai multe, semnate de Justin Tambozi. Revista are si un Tablou bibliografic, din care, desigur pentru ca era prea mare, a fost omisa Biblia . Trebuia mentionat si Calendarul, revista anuala întemeiata de Saguna, care îsi continua aparitia si astazi, sub numele de ndrumator bisericesc) .

            La 1 ianuarie 1853 se întemeiaza Telegraful Român, singurul ziar din România cu aparitie neîntrerupta pâna astazi. n anul 1853, Saguna reorganizeaza învatamântul teologic din Sibiu sub forma unui Institut de teologie si pedagogie cu durata de 3 ani, care se va numi Seminarul Andreian. Incepând cu anul 1854, organizeaza peste 800 de scoli primare confesionale. Din îndemnul lui Saguna se tiparesc 25 de manuale scolare. Sub îndrumarea sa s-au întemeiat liceele ortodoxe din Brasov si Brad. n anul 1857, începe strângerea fondurilor pentru o noua catedrala în Sibiu. mparatul contribuie cu 1000 de galbeni, iar Saguna cu 24 000 de florini.

            In 1858 Saguna publica Biblia, a cincea dupa Biblia de la Bucuresti (1688), a lui Ioan Bob (1795), a lui Gavrill Banulescu-Bodoni de la Petersburg (1819) si cea de la Buzau (1854), a lui Filotei. Saguna face îndreptari de limba si îi scrie prefata. El se declara de acord cu teoria circulatiei cuvintelor, în sensul ca "acea limba este buna, care e înteleasa de toti românii de pretutindeni" . Limba Bibliei trebuie sa fie vorbita de popor, sa exprime "chipul cugetarii poporului" . Nu cade în plasa exagerarilor latinizantilor, dovedind un bun simt literar si filologic mult mai corect si mai firesc decât al filologilor profesionisti care voiau sa creeze o limba artificiala, mai aproape de ceea ce vor fi propunerile espirantistilor, decât de bunul simt al poporului.

            In octombrie 1860, Saguna convoaca din nou Congresul bisericesc care începuse sa fie un fel de Parlament al românilor. Suntem în momentul trecerii de la absolutism la un regim mai liberal. Congresul cere autonomie pentru români, drepturi pentru Biserica ortodoxa, egale cu ale celorlalte culte, mai cere recunoasterea nationalitatii române ca egala cu celelalte natiuni din Imperiu si tot asa recunoasterea limbii române ca limba egala cu celelalte vorbite în Imperiu.

            La 4 noiembrie 1861, în urma demersurilor lui Saguna la Viena, la Curte, se aproba Statutele Asociatiunii transilvane pentru literatura romana si pentru cultura poporului român (ASTRA). Ideea Asociatiunii apartine lui Ioan Cavaler de Puscariu. Materializarea ei apartine unor barbati de seama ai vremii, printre care Saguna, G. Baritiu, preotul Timotei Cipariu, Ion Ratiu si altii. Saguna a fost ales primul presedinte si a fost la inima lui pâna la moarte. Despre rolul Asociatiunii în viata Transilvaniei nu se va vorbi niciodata îndeajuns. El se bucura ca Asociatiunea va promova limba româna: "Aici voi fi norocos a auzi sunetele cele dulci ale limbii mele materne ." Dusmanii lui de acestia nu duce lipsa nimeni au lansat la un moment dat zvonul ca n-ar sti româneste. Oameni mici la suflet au existat din totdeauna!

            In iulie 1862, s-a organizat la Brasov Adunarea generala a Asociatiunii si o expozitie de produse industriale transilvanene. Saguna vorbeste despre cultivarea limbii si a culturii române. La 24 decembrie 1864, Saguna reuseste sa capete recunoasterea reînfiintarii Mitropoliei Transilvaniei, cu resedinta la Sibiu, Mitropolie care fusese desfiintata în anul 1700, când s-a impus violent în viata Transilvaniei uniatia. El înfiinteaza si doua episcopii noi, una la Arad si alta la Caransebes. n ianuarie 1865, el cere iesirea de sub jurisdictia Patriarhiei sârbesti de la Carlovit. n anul 1867, împotriva vointei românilor de nobis sine nobis (despre noi, fara noi) se instaleaza dualismul austro-ungar, se anuleaza toate legile favorabile românilor. Românii se vor framânta mult si se vor împarti în doua tabere: activistii, care doreau sa lupte pentru drepturile lor chiar în Parlamentul de la Budapesta si pasivistii, care recomandau abtinerea de la orice colaborare politica în Parlament. Saguna a fost de partea activistilor. Temperament de luptator el n-a crezut în retragerea din lupta, stiind ca o astfel de "greva" n-ar putea obtine nimic de la o stapânire cinica si opresoare. I se va da dreptate abia la sfârsitul vietii, când toti se vor uni din nou pe programul activismului. Neîntelegerile acestea dintre români l-au amarât grav pe Saguna, pâna la îmbolnavire.

            La 14 septembrie 1868, la propunerea si pe textul lui Saguna, Congresul National Bisericesc aproba Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania. Biserica sa avea un Parlament, Congresul, acum capata si o Constitutie . Românii nu le puteau avea pe cele politice: Saguna suplineste aceasta prin organizarea bisericeasca. Printre marile si genialele idei si fapte ale lui Saguna, aceasta nu trebuie uitata sau omisa. Principiul de baza al Statutului era angajarea în conducerea treburilor românesti si a Bisericii ortodoxe a laicilor si a preotilor, în proportie de doua treimi laici si o treime preoti. Ponderea laicilor si-a justificat-o Saguna prin aceea ca ceea ce laicii nu puteau face prin mijloace politice, sa poata face prin Biserica. Peste ani, când se vor întocmi Statutele Patriarhiei Române din România Mare, acest principiu sagunian va fi preluat si pastrat în organizarea bisericeasca pâna astazi.

            In 1870, Saguna a fost ales membru de onoare al Academiei Române, o recunoastere, a marilor sale merite culturale, bisericesti si nationale deopotriva. La 25 iunie 1873, bolnav, a trecut la cele vesnice si a fost înmormântat în cimitirul bisericii din Rasinari. A murit întristat de neputinta românilor de a fi într-o simtire, o vointa si un gând, de aceea ultimul sau cuvânt, testamentar, a fost: "Traiti în pace, nu va învrajbiti" .

            Mesajul e valabil si astazi si nu numai în Transilvania.

            Dar mai ales în Transilvania.

            Om al Bisericii, dar si om cu deosebite calitati politice indispensabile într-o vreme în care, fara acestea, nu se putea face fata abuzurilor Puterii Saguna a stiut sa citeasca în semnele timpului, în evenimente si împrejurari si sa traga pentru poporul sau foloasele pâna la limita posibilului. Cutezator al înnoirilor, a înfiintat institutii noi, românesti, a imaginat forme de activitati publice, adesea în spiritul vremii, dar si împotriva ei, din perspectiva pe care le anticipa cu deosebit spirit diplomatic. A stiut sa profite de slabirea Imperiului, când a fost cazul, si sa-i dea impresia ca îl sustine când era evident ca nu se putea altfel.

            In 1859, Austria pierde Lombardia în razboiul cu Franta si Italia si trebuie sa faca fata unui deficit bugetar de 280 de milioane de florini.

            In aceste conditii, participând la lucrarile Senatului, Saguna a stiut sa profite de evenimente. Si-a dat mâna cu Andrei Mocioni, care reprezenta pe românii din Banat, si cu baronul Nicolae Petrina din Bucovina. Erau ca si el macedoromâni. Se cerea trecerea la o guvernare constitutionala si natiunile componente al Imperiului cereau drepturi. In ciuda evidentei, ungurul Gheorghe Majlath afirma ca în Ungaria exista o singura natiune, cea maghiara, si respingea pretentiile celorlalte natiuni. Saguna s-a opus acestei afirmatii, afirmând identitatea românilor ca români. El a cerut "constitutii provinciale corespunzatoare, egala îndreptatire a tuturor natiunilor si dreptul limbii lor în toate dregatoriile, asezare religiei crestine pe o treapta egala între ele ca si fata de Stat, asigurarea de catre stat a tuturor institutiilor confesionale" (Justin Tambozi, Andrei Saguna, om politic, în rev. Contact international vol. 9 1993, Iasi, p. 4).

            Saguna avea înca din prima tinerete experienta maghiarizarii. La scoala a fost trecut "Hungarus". De aceea cere trecerea la ortodoxie, caci era socotit si catolic. A fost si acesta un act care prevenea asupra unui destin deosebit.

            La moartea lui Saguna episcopul sas G.D. Teutsch a scris: "Saguna a fost conducatorul intelectual singurul cunoscut al poporului sau si a putut sa obtina în aceasta calitate astfel de rezultate politice, cum rar se întâmpla vreunui muritor a se învrednici de ele". George Baritiu, care era unit, scria: "Ce sa zicem despre imensele progrese facute în arhidiecezia greco-orientala, atât în resedinta sa de la Sibiu, cât si în afara, în cler! Despre aceasta pot sa judece numai acei fii ai Patriei care cunoscusera starea ei deplorabila dinainte de 1848. Se ceruse un spirit gigantic si o vointa neînduplecata pentru ca sa o regenereze. O adevarata providenta a fost aceea care îi trimisese pe Andrei baron de Saguna".

            Iorga îl numea "batrân majestuos, care de pe scaunul sau de arhiereu conducea ca de pe un scaun de rege. Si tot Iorga l-a pecetluit cu aprecierea de a fi fost Ńun cârmuitor de oameni si un îndreptator al vremurilor".

            Emilian Cioran, preot de Rasinari, tatal lui Emil Cioran, noteaza cum a ramas Saguna în amintirea rasinarenilor, el mai apucând batrâni care l-au cunoscut. E un Saguna care intrase deja în legenda. El s-a simtit bine la Rasinari, de aceea a si dorit sa fie înmormântat acolo. "Era un popa frumos si voinic, om aspru dar cuminte, care ne-a deschis noua românilor calea spre învatatura". Rasinarenii stiau ca Saguna vrut sa întemeieze în Rasinari un Seminar, dar pâna la urma "a cumparat în Sibiu casele care astazi formeaza Seminarul Andreian" (Revista Teologica, 9-10, 1909, p. 429, 431).

            Ioan Lupas scria despre Saguna: "Pentru toti românii de bine, acest nume va trebui sa suna cât mai des si mai întetit, ca o trâmbita de chemare la munca nepregetata, la lupta constienta si nesovaitoare, la împlinirea barbateasca, fara zabava, a datoriilor fata de lege si neam". Ioan Slavici l-a numit pe drept cuvânt pe Saguna "Mesia ardelenilor". Când în 1848 a fost hirotonit episcop, chiar un unit ca Timotei Cipariu a scris: "Virtutile acestui barbat român... nici inamicii nu i le-ar putea nega". Ca si cum ar fi fost o stea a sperantei românilor, precum steaua magilor, acestea s-au recunoscut înca de la începutul activitatii lui.  

Cât de mult a cântarit statura lui Saguna în tumultul evenimentelor Transilvaniei vremii lui, si tot de la început, poate ca n-a spus-o nimeni mai exact decât unul din dusmanii lui, revolutionarul maghiar Kossuth. n octombrie 1848, Kossuth promitea ca daca va învinge el, va amnistia pe toata lumea "cu exceptia lui Saguna" (cf. conf. univ. dr. Dan Drossu Saguna, Strabunii: Mitropolitul Andrei baron de Saguna, în rev. Contact international, vol. 9, 1993, Iasi, p. 8).

            Se spune ca Saguna, cunoscându-si valoarea si apreciind ca unii au trecut pe lânga el fara sa-l cunoasca la adevaratele dimensiuni, ar fi lasat posteritatii dreptul si îndatorirea de a i-o aprecia. Spusese: " ntorcându-va de la mormântul meu, veti cunoaste pe cine ati pierdut". Si-a prevazut posteritate.

            Multe momente din viata si activitatea lui Saguna, în afara cunoscutelor monografii, se pot gasi adunate la un loc în Revista Teologica, Sibiu, an III, nr. 9-10, 1909, unde semneaza Nicolae Balan, Sebastian Stanca, dr. Ilarion Puscariu, Augustin Hamzea, Elie Miron Cristea, G. Pletosu, Vasile Gan, N. Dobrescu, Emilian Cioran, Policarp Morusca, prof. Craciunescu, Gh. Tulbure.

            Viata, opera si activitatea lui Saguna nu pot fi cu usurinta prinse într-o conferinta, si nici într-o carte. El e mereu redescoperit si pentru fiecare generatie redevine dascal de cunostinte si Mitropolit.

            De aceea, de la Saguna încoace, urarea de vârf care li se face Mitropolitilor Transilvaniei e: "Sa fii ca Saguna!"

            Dar cine l-ar putea egala!

 

 

HOME