Articol
semnat de Monahul Mitrofan
ÎN CARE PARINTELE MITROFAN, MONAH LA SFÂNTA MANASTIRE SIHASTRIA PREZINTA MARTURIILE UNOR
AMERICANI CE S-AU CONVERTIT LA ORTODOXIE ÎN ROMÂNIA
Multe s-au
scris de-a lungul framântatei istorii a crestinismului în apararea dreptei credinte.
Pentru ca "toti sa fie una"; sa fie "un Domn, o credinta, un
botez." Sa dispara atât de nefirestile si izvorâtoarele de tulburare
sfâsieri din Biserica lui Hristos.
În Traditia Bisericii se
povesteste despre un vis al unui Parinte. Acesta a visat un Copil ce statea pe
Sfânta Masa din Sfântul Altar si era îmbracat cu o camasuta lunga, dar care era
rupta, sfâsiata. Parintele L-a întrebat pe Copil: "Ce-i cu Tine? De ce ai
camasa asa rupta?". La care Copilul a raspuns: "Arie mi-a
sfâsiat-o", acest Arie fiind unul dintre cei mai cumpliti eretici ce s-a
ridicat vreodata împotriva dreptei credinte.
De fapt,
spun Sfintii Parinti ca sectele (si schismele) se nasc din doua lucruri: din
mândrie si din prejudecata. Acestea sunt izvoarele. Iar Duhul Sfânt ajuta pe
cei ce vor si sunt sinceri sa scape de înselaciune si la cunostinta adevarului
sa vina.
Mi-am
propus sa arat, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, cum pot ajunge niste oameni la
aceasta cunoastere a adevarului si mai apoi la întoarcerea în sânul Bisericii
Mama, chiar daca traiesc într-o tara în care Ortodoxia n-a patruns decât de
ceva mai mult de 200 de ani, cum este cazul Americii.
Aceasta
umila încercare nu se vrea ridicarea în slavi a unei tari sau a unor oameni, si
nici nu vrea sa se constituie într-un îndemn adresat românilor pentru a merge
într-acolo, cautând o fericire iluzorie. Nici pe departe.
Gândurile
cu care am pornit au fost mai întâi dorinta de a constientiza noi toti ca de
multe ori nu ne dam seama cât suntem de favorizati de Dumnezeu, ca ne aflam în
Biserica Ortodoxa, Biserica Apostolica, Biserica ce este calauzita de Duhul
Sfânt spre Împaratia Cerurilor. Ceea ce nu constituie un merit al nostru, ci e
un dar al lui Dumnezeu, pentru care avem o foarte mare obligatie, o mare
raspundere în fata lui Dumnezeu. Pentru ca spune Sf. Apostol Iacov Credinta
fara fapte este moarta si îti voi arata credinta mea din faptele mele.
Mai apoi,
este durerosul fapt care se petrece la noi, când românii nostri ortodocsi trec
la sectanti, fie din nestiinta, fie din vreun interes material, nedându-si
seama ca-L parasesc pe Dumnezeu, ca nu mai au acolo mântuire.
Si - de ce
nu -, din dorinta binecuvântata de a ne bucura împreuna de raspândirea dreptei
credinte în toata lumea - inclusiv în America, care este cunoscuta ca fiind
tara banilor, a luxului, a secularizarii, si unde "totul este
posibil".
Desigur,
aici nu s-a amintit de cazurile numeroase, din nefericire, în care credinciosi
ortodocsi, plecati (din tarile ortodoxe) acolo mai mult din motive economice,
defaimeaza Ortodoxia fie prin indiferentism religios, fie printr-o participare
mai mult formala la viata Bisericii.
Apoi, sa nu
credeti ca ortodocsii o duc acolo pe roze, cum se zice. Este atmosfera aceea de
acolo, unde poti da oriunde pe strazi de vreun templu masonic sau satanist, sa
zicem, sau de vreun "punk-er" tuns si machiat încât te baga în
sperieti, ori de scolile unde de multe ori - mi-au povestit români plecati
acolo - parintilor le este frica sa-si trimita copiii ca sa nu se strice de tot
din cauza libertinajului, pe urma este acea raceala a oamenilor, apoi de goana
dupa bani, care de multe ori simti ca te prinde si pe tine în vârtejul ei
nebun, si de altele si altele?
De asemenea
sunt mari si adesea nici macar bine constientizate nici de ei dificultatile pe
care le au cei nou convertiti, de cele mai multe ori veniti dintr-un mediu
protestant, de a se adapta la cerintele unei adevarate vieti crestine. Acolo
rar vei gasi smerenia, evlavia, blândetea oamenilor de aici, nu este acea
comuniune puternica si profunda cu stramosii ce s-au jertfit pentru apararea
dreptei credinte, stropind glia strabuna cu sângele lor, si care acum se roaga
pentru noi în ceruri, nici atmosfera tainica a vechilor manastiri si lacasuri,
pe care le gasesti la noi sau în alta tara ortodoxa, unde parca se aude
murmurul rugaciunilor de taina ridicate catre Cel atotputernic, milostiv si
bun, de-a lungul veacurilor, de zeci de generatii? Dar au si ei partile lor
bune, pe care le putem arata pentru a ne folosi si noi.
De pilda,
pe câti dintre noi nu ne fac de rusine multi din cei de acolo, care spre
exemplu au de parcurs zeci de kilometri în fiecare Duminica, pentru a merge la
o biserica, pentru ca nu exista alta mai apropiata? Sau aceasta frumoasa
imagine a tinerilor ortodocsi din unele parohii din acele locuri, care, iesind
Duminica de la biserica, dupa slujba, merg în grupuri, mai mari sau mai mici,
fie spre scoala duminicala, unde învata despre credinta, ori se îndreapta spre
un azil de batrâni, pentru a le împartasi din bucuria lor batrânilor, fie spre
un orfelinat, pentru a-i mângâia pe copiii orfani, sau ajuta la hranirea celor
înfometati. Lucruri minunate, prin care se slaveste numele lui Dumnezeu.
Spre
aceasta tara privirile multora se îndreapta, însa gândindu-se de cele mai multe
ori la placeri, distractii, bani, lux, putere si la tot felul de alte lucruri,
ce nu au nici macar o umbra de viata duhovniceasca. O tara la care si ochii si
gândurile noastre s-au îndreptat foarte des, mai ales dupa razboi-chiar daca
n-au venit niciodata, ci era doar o desarta speranta -, dar si acum foarte
multi privesc într-acolo, asteptând un parut "mai bine". Deci, cu
alti ochi, sa privim si noi.
*
Sa începem cu New York-ul. Cine nu
a auzit de aceasta mare metropola? Cu multimea ei de locuitori, cu vestitii ei
zgârie-nori, cu zgomotul strazii, cu lux si cu abundenta, cu goana dupa
bani-aici e unul din locurile unde este intens folosit dictonul lumii moderne
"timpul este (înseamna) bani"-, cu tranzactii si afaceri... Dar si
aici-ca si oriunde-mâna lui Dumnezeu lucreaza si harul Lui calauzeste pe oameni
la mântuire, cu conditia ca ei sa fie sinceri si sa-L caute cu toata inima.
Maria
Magdalena locuieste în acest mare oras. Este o femeie cam de 45 de ani, cu doi
copii. Am vazut-o într-o vizita la Parintele Cleopa, împreuna cu cei doi copii,
o fetita si un baiat, Casandra Maria si Christofer. Este plina de viata si
fericita. Parintele Cleopa îi spunea fericita mama. Dar nu este vorba de o
fericire lumeasca, datorata vreunei reusite pamântesti, ci este vorba-dupa zeci
de ani de cautari, asa cum ea însasi marturiseste-de fericirea de a afla calea.
Calea care duce spre mântuire.
Daca cineva
mi-ar fi spus acum cinci ani (marturia Mariei Magdalena dateaza din 1997) ca
viata mea va fi în mod profund schimbata de fiintele unui loc si ale unei
culturi atât de îndepartata modului american sofisticat, tehnologizat si
progresiv de viata, de fiinte îmbratisând secole de istorie, într-un loc cu
totul nefamiliar mie, as fi respins aceasta posibilitate ca un nonsens. De altfel,
eram foarte constienta de diferitele influente exercitate asupra vietii mele:
ele erau, asa credeam, în special aici si acum, cu urmari imediate si vizibile.
Atunci,
prin harul lui Dumnezeu, un glas s-a auzit din înalt si în marea tapiserie
tesuta de Creator, firul meu s-a întâlnit cu firul incandescent numit
"România".
La vremea
când miracolul a avut loc, nu am realizat imediat chemarea; la început urechile
nu au putut sa auda. Misterioase sânt caile Domnului. Pâna în acel moment din
viata mea, fusesem sigura, dupa nenumarati ani de frustrare spirituala, ca eram
în cele din urma pe adevaratul meu drum. Când împlineam patruzeci de ani,
începusem sa cred ca în aceste zile si în acest secol nu este posibila
existenta unei traditii religioase pure. Am fost crescuta in traditie
protestanta, ca prezbiteriana. Încercasem ca persoana tânara, si mai târziu la
treizeci de ani, sa aflu întelesul real al învataturilor acestei biserici, dar
nu am fost în stare sa-l aflu. Asa ca am încercat sa-mi gasesc hrana spirituala
în alta parte. Totusi credeam ca ar fi posibil, chiar în acest timp, asa zis
fara de Dumnezeu, sa se faca o arta sacra si sufletul umanitatii sa
straluceasca, în ciuda întunecarii orizontului, pentru sarmanii descendenti ai
lui Adam.
Astfel,
Maria Magdalena a devenit actrita de teatru, încercând printr-un fel de arta
"sacra" sa-si satisfaca setea de Dumnezeu si sa înalte sufletele
oamenilor catre Dumnezeu. Însa prin rânduiala Celui de Sus întâlnind într-un
turneu actori de la Teatrul National, acestia au impresionat-o profund,
facând-o sa se întrebe: Ce au ei sau ce stiu ei, pe care noi aici în Vest nu-l
avem si nu-l stim?. Unul dintre ei i-a spus: Trebuie sa vii in România, atunci
ai sa întelegi!. Si asa a venit ea în România.
A treia zi
m-au dus cu masina din Bucuresti pâna în trecatorile muntoase. M-au dus prin
orase întunecoase, cu blocuri de locuit din beton, în ruina, pe drumuri
nepavate, alaturi de carute trase de cai, cu tarani si familiile lor. În cele
din urma am ajuns la locul unde întrebarile mele au primit raspunsul fara
cuvinte. Eram în lumea manastirilor crestin ortodoxe ale Moldovei si Bucovinei.
Stând tacuta în întunericul adânc al Manastirii Varatec, genunchii mei s-au
îndoit instinctiv si m-am trezit îngenunchiata pe acest pamânt bogat,
lacrimând.
Dupa înca
cinci zile totul în mine a început sa se schimbe. Stând in fata icoanelor
Maicii Domnului, vechi de secole, am varsat lacrimi care erau în mine de zeci
de ani. Simteam cum mi se frânge cosul pieptului ori de câte ori cautam sa constientizez
manastirile pictate, inima mea îsi depasea limitele revarsându-se în afara.
Cauza era puterea învataturilor lui Hristos, revelate în frescele ce acopereau
fiecare centimetru patrat din peretii bisericilor, atât afara cât si înauntru.
Si mi-a fost dat sa înteleg: TNu arta sacra era ceea ce cautam, ci acel ceva
din care arta sacra este doar o reflectiet. Învataturile originare ale lui
Hristos, Dumnezeul întrupat, intacte chiar în epoca noastra corupta, erau cele
spre care fusesem adusa. În liniste si scaldata în rugaciunile reverberante ale
miilor si miilor de fiinte care si-au daruit si continua sa-si daruiasca
vietile lor acestei înalte chemari, care este viata monahala, am fost primita
înapoi în turma cu bucurie.
Calatoria
mea era departe de a fi împlinita. Fusesem doar pusa pe cale. A trebuit sa o
iau ca un dar binecuvântat.
M-am întors
de atunci de doua ori în România; prima oara ca sa-mi botez ortodox fiica,
avându-i ca nasi pe Beatrice si Claudiu, iar mai recent cu fiul meu care s-a
convertit si botezat ortodox. Eu sunt acum de asemenea ortodoxa si am fost
binecuvântata sa-mi gasesc o biserica adevarata în New York - casa pentru
familia mea -, în care slujeste si un ieromonah ortodox român de la Manastirea
Putna, iar preotul întâi-statator este el însusi de sânge românesc, si cu multi
enoriasi români.
În recenta
calatorie a preotilor bisericii noastre în România s-au legat frumoase
prietenii cu numerosi monahi români. Si de asemenea în calatoria pe care eu si
fiul meu am facut-o, am fost primiti cu multa caldura, generozitate si bunatate
de calugarii si calugaritele pe care am avut privilegiul sa-i întâlnim.
Sunt multe
cai prin care noi americanii putem raspunde dragostei lui Dumnezeu, ce ne-a
fost constant aratata de cei ce si-au daruit osteneala vietii lor curatirii
personale cât si slujirii altora. Desigur, le-ar fi si lor de ajutor, daca noi
am deveni mai constienti si recunoscatori pentru munca lor. Desigur,
rugaciunile noastre pentru cei din România le sunt de un real folos. Si noi
avem multe daruri pe care am putea începe sa le împartim cu aceasta "lume
veche" ce are multe sa ne învete. (Aici urmeaza în textul din limba
engleza al Mariei Magdalena, ce a fost publicat în America, prezentarea multor
posibilitati si cai pentru americani de a primi folos duhovnicesc si de a ajuta
- material si spiritual - România) Dumnezeul meu, da-mi urechi ca sa-ti aud
chemarea, de oriunde vine si oriunde ma îndreapta! Amin!
Astfel Maria Magdalena a devenit
acum o ortodoxa ferventa, care "arde" de dragoste pentru Hristos. Si
fiind întrebata de Pr. Ioanichie Balan cum e viata ca ortodoxa în America
aceea, atât de desacralizata, a raspuns în doua cuvinte, dar care spun totul:
Very rewarding!
*
"Protestantii
din America, când se mai trezesc, se întreaba: Mai, da? unde sunt eu? Nu mai am
preotie, nici continuitatea apostolica, nici împartasanie, nici Sfinte Taine,
n-am nimic. Înseamna ca nu mai sunt în Biserica. Vai de mine! Da? unde-i Biserica,
atunci?"
Si începe
sa caute. Mai întâi da de catolici. Dar protestantii cu catolicii sunt la
cutite. Nu pot sa-l vada în ochi pe papa-multi zic ca-i ca antihrist. Asa ca
scapa usor de aceasta capcana, cu catolicii. Si-apoi întreaba: Dar nu mai este
nimic vechi si autentic, de la apostoli? Si atunci da de Ortodoxie. Vine si
vede, si se face ortodox (din toti cei pe care-i cunosc eu, zice Timotei, unul
pe saptamâna se boteaza ortodox). Asta daca-i sincer si cu inima curata. Daca
nu... Dumnezeu nu forteaza pe nimeni, doar îi arata, sa aleaga. Iata, poti sa
alegi. Aici e binele, acolo raul. Aici e lumina, dincolo întunericul. Alegi ce
vrei.
Dupa cum am
vazut, Dumnezeu îi duce pe cei ce cauta cu sinceritate, chiar atunci când se
afla înconjurati de atei sau de cei de alte credinte, catre credinta adevarata,
catre Ortodoxie.
Cât despre
românii care mai trec la secte, saracii, orbiti poate de ignoranta (si
nestiinta este un mare pacat) sau de nevoile vietii cotidiene, trebuie sa ne
amintim de cuvintele Mântuitorului (Pr. Cleopa punea mare accent pe aceste
cuvinte, si are scrisa chiar o carte cu titlul "Valoarea
Sufletului"): "Ce va da omul pentru sufletul sau?". Caci un
suflet este mai scump decât toata lumea. Noi de multe ori nu stim aceasta, dar
diavolul stie. Si lucreaza mult si prin aceste "guri ale iadului",
cum numeste Mântuitorul sectele si pe eretici.
Cât
priveste sectele, eu sunt linistit, spunea Pr. Arsenie Papacioc. Ei sunt ca
niste lupi care curata padurea de hoituri. Domnule, Hristos este ortodox! Pai
daca ar fi sa schimbam ceva, ar trebui sa mai vina înca o data, sa ne dea alte
învataturi. Noi n-am facut nimic altceva, decât ce ne-a spus El. A venit o
data, ne-a învatat ce sa facem pentru a ne mântui, ce mai vrem? Asta este. Nu
putem discuta adevarurile de credinta.
Un alt mare
parinte spune ca omul a fost facut sa fie ortodox. Si asa este. Asta nu se
discuta, cu sectele, sau altceva.
Iar daca
noi vrem sa predicam la sectari, sa o facem în primul rând cu faptele, nu cu
vorbele-ca, dupa spusele cuiva, ne dam cu Bibliile în cap de sute de ani, si
tot n-am ajuns nicaieri cu ei. Taci tu, sa vorbeasca faptele tale, spune
Sfântul Ioan Gura de Aur.
Povestea un
preot duhovnicesc, cu teologie, pregatit: Am adus un sectar în casa si i-am
zis: "Uite, alege-ti tu o tema despre care sa vorbim 2 ore, cu Biblia pe
masa-desi Biblia este cartea mea, nu a ta; tu ai furat-o de la mine, ca eu o am
de 2000 de ani. Si sa nu sari de la un subiect la altul, cum aveti voi
obiceiul, ca sa zapaciti oamenii. Nu. O singura tema, 2 ore. Si sa vedem care
are dreptate.
Si am
început sa stau de vorba cu sectarul. Bineînteles ca n-a avut ce sa mai spuna,
luat asa pe îndelete. La sfârsit a îngaimat ceva si a plecat. Iar a doua zi,
când ma întâlnesc cu el, îmi zice: "Sa stii ca tot eu am dreptate. Aseara
a fost ca aseara, dar tot eu am dreptate, nu-i cum ai zis tu." "Da?
de ce n-ai zis asa de la început, ca nu mai pierdeam timpul cu tine? i-a spus
duhovnicul, mâhnit pentru împietrirea inimii lui."
Si tot Parintele Arsenie Papacioc: "Daca sunt întrebat de sectari, eu le raspund asa: "Domnule, ai venit ca vrei sa te faci ortodox? Sau vrei sa ma faci pe mine adventist? Numai daca vrei sa te faci ortodox stau de vorba cu tine. Altfel, nu! Nu va scoate nimeni din ale voastre! Dar sa aveti cumintenia sa considerati ca nici pe noi nu ne poate scoate nimeni din ale noastre!