Patintele Arhimandrit
Sofian
Lumea aceasta nu va dura la infinit in forma care se afla
acum. Va veni o vreme cand se va sfarsi aceasta lume si va incepe alta, in care
si cerul si pamantul se vor innoi si neamul omenesc care va exista la ora
aceea, va fi transformat, va fi transfigurat Din oameni pamantesti materiali,
cum suntem fiecare din noi, vom deveni niste oameni cu insusiri duhovnicesti,
oameni nestricaciosi; materia aceasta care este in noi se va transfigura.
Aceste lucruri par de necrezut, insa asa va fi.
Mantuitorul a spus si aceste cuvinte : Cerul si pamantul vor
trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
Ce a spus Iisus Hristos ramane valabil in toata vesnicia, caci este Dumnezeu
din Dumnezeu, Dumnezeul intrupat, Care stie toata aceasta perioada a lumii si
tot viitorul ei si sfarsitul ei si continuarea ei cu vesnicia cea fara de
sfarsit.
Asadar vom muri. Fiecare moare la timpul sau.
Dar, dupa ce murim se intampla ceva cu noi : nimeni nu scapa
de judecata ! Este o judecata particulara, pentru fiecare, si mai este una
obsteasca, la sfarsitul lumii. Judecata particulara este numita si provizorie,
pentru ca este judecat numai sufletul. Dar sufletul nu este singur in lumea
aceasta. Sufletul isi are viata impreuna cu trupul, si impreuna fac si fapte
bune, fac si fapte rele.
De aceea sufletul va fi judecat dupa cum si-a dus viata
impreuna cu trupul, fie in fapte bune, fie in fapte rele.
La judecata particulara sunt trei elemente care contribuie : constiinta noastra
- a fiecaraia din noi-, ingeri buni si ingeri rai sau diavolii. Constiinta, la
judecata particulara, ca si la cea universala, va fi foarte luminoasa; nu-i va
scapa nimic din ceea ce s-a intamplat in viata ei. Va vedea faptele rele, mai
ales. Le va vedea foarte clar si va simti o mustrare de constiinta foarte mare
si un regret pentru ca n-a facut fapte bune. Atunei isi va da seama fiecare ce
valoare are o fapta buna si o fapta rea. Deci constinta va fi foarte activa si
va avea un rol foarte important.
Mai apar ingerii si demonii. Demonii se tin de noi toata
viata aceasta. Chiar daca vrem sa facem fapte bune, ei cauta sa ne tarasca la
fapte urate, murdare, care jignesc pe Dumnezeu si-L supara. Dumnezeu S-a
intrupat pentru noi anume, ca sa mergem pe calea Lui, sa ajungem in lumina, nu
in intuneric. Ori diavolii sunt foarte egoisti. Vor ca, daca se poate, toata
lumea sa mearga pe calea lor, dupa indicatiile lor. Adica sa traiasca lumea in
fel de fel de pacate urate - toate pacatele sunt urate de fapt - si sa mearga
impotriva lui Dumnezeu.
Diavolii nu indraznesc sa batjocoreasca pe Dumnezeu, dar ne
conving pe noi, oamenii, sa facem fapte care nu-I plac lui Dumnezeu. Asa incat
diavolii ne baga in foc. Ei intai ne obliga aproape sa facem fapte rele, iar
dupa aceea, la judecata, ei ne vor condamna ca am facut cutare sau cutare fapta
rea. Ingerii lui Dumnezeu care vor fi de fata si ingerii pazitori ai fiecaruia
dintre noi vor urmari sa ne apere, sa arate faptele noastre bune, sa arate
momentele in care ne-am pocait.
Totusi, cat ar fi un om de rau, are din cand in cand momente
cand se caieste ca face lucruri rele. Pentru ingerul pazitor conteaza aceasta
mustrare de constiinta si se bucura cand un om pacatos cauta sa se intoarca, sa
renunte la viata lui ticaloasa, ca sa se intoarca pe calea cea buna, calea lui
Dumnezeu.
Acest rol il au ingerii, sa arate toate faptele bune ale noastre, ale
fiecaruia, desi Dumnezeu stie despre fiecare ce a facut .Faptele noastre, bune
sau rele, sunt inscrise in noi, incat, cand vom aparea la ziua Judecatii, ne
vom vedea cum suntem pe dinlauntru si, mai ales, ne va vedea Hristos, Care ne
va judeca. Va fi o primejdie si o priveliste foarte grea, apasatoare, pentru ca
faptele noastre vor fi vazute de toata lumea, de lumea pamanteasca si lumea
ingerilor. De aceea va fi o mare rusine pentru noi, care am trait in fapte
urate si o mare bucurie pentru cei buni, caci se vor sublinia faptele noastre
facute in smerenie si in dragoste.
Ne va judeca Hristos dupa cum am trait fiecare. Cei drepti vor trece de-a
dreapta Lui, spre bine; iar cei rai, pacatosi, de-a stanga, pentru iad. Nu vor
intra deodata, nici in fericirea vesnica si nici in munca vesnica cei care vor
fi judecati, ci mai intai intr-un loc, intr-o stare de provizorat si vor fi asa
cum se intampla la procesele omenesti, la judecata.
La judecata particulara nu se da nici pedeapsa, nici
rasplata definitiva, pentru ca omul n-a facut pacate sau virtuti, singur numai
cu sufletul lui, ci a facut si cu trupul. Si de aceea se asteapta judecata
universala la sfarsitul istoriei, cand vom da seama fiecare de faptele noastre
bune sau rele.
Ce se intampla cu persoanele care mor,
buni sau rai ?
Ce rol are
Biserica noastra in rugaciunile care le facem pentru cei morti ?
Ne ajuta, frati crestini ! Ne ajuta, in sensul ca se sterg anumite pete ale
pacatelor noastre. Insa nu la toti. Marii pacatosi patesc ce a patit acel bogat
cu saracul Lazar, din Evanghelia Sfantului Luca, cand bogatul, care era foarte
nemilostiv, foarte rau, egoist, crunt de rau, nu-i dadea voie macar
faramiturile care cadeau de la masa lui sa le manance acel Lazar.
Lazar, plin de bube, bolnav, flamand cerea ajutor de la acel
bogat care se lafaia in toate bucuriile vietii. Dar mor si unul si altul. Si
spune Mantuitorul in Evanghelie : Bogatul
a intrat in iad, iar Lazar, saracul necajit, a intrat in sanul lui Avraam, adica in rai. Lazar se bucura de
locul unde-l dusesera ingerii pentru faptele sale bune, iar bogatul cerea macar
sa-si moaie degetul in apa, ca sa-si umezeasca buzele, deoarece ardea de vapaia
care era sub el.
Deci saracii, saracii credinciosi, care se roaga si care
rabda, saracii care sunt smeriti, cinstiti si care sufera in tacere toata
mizeria ce este asupra lor, sunt totusi buni, omenosi. Cunoastem, mai ales de
la tara foarte multe persoane, nu bogate - cei bogati si acolo s-au salbaticit
-, insa tarani cuminti, care tin posturile, care se roaga dimineata, seara si
in cursul zilei, care fac fapte bune. Acesti oameni anonimi, acestia sunt cei
care de obicei merg in locul cel sfant, in Ierusalimul cel ceresc.
De obicei, cand un om este mai instarit, care poate sa ne
ajute, suntem foarte dispusi sa-l ajutam, urmarind un interes al nostru. Insa
aceasta milostenie nu are valoare inaintea lui Dumnezeu. Orice milostenie
facuta cu interes, pentru a parveni, n-are valoare inaintea lui Dumnezeu ca
milostenie. Milostenia care este data ae cum spune Mantuitorul : sa nu stie stanga ce face dreapta ta,
adica data cu discretie, facuta cu bunatate, din compatimire pentru cel care
sufera, acea milostenie este bineprimita inaintea lui Dumnezeu.
Asadar, Biserica ajuta pe oamenii care au murit crestineste,
oamenii care ce au fost credinciosi, insa au facut multe pacate in viata lor;
care s-au cait, care s-au impartasit, care s-au spovedit mai ales. Prin
spovedanie, pacatele noastre se sterg, se curata, se indeparteaza aceste fapte
rele de la noi. Se sterg, daca aceasta spovedanie este facuta cu toata cainta
si cu hotararea de a nu mai repeta pacatele pe care le-au facut pana atunci.
Sunt pacatosi, care au facut fel de fel de fapte rele si vin
la spovedanie tremurand de emotie si de framantare launtrica a constiintei
pentru pacatele lor. Sunt in starea talharului de pe cruce, care era langa
Iisus si suferea. El recunoaste dumnezeirea lui Iisus, ca nu are nici un pacat,
nu are nici o vinovatie, pe cand el si cu celalalt talhar erau rastigniti
pentru faptele lor acolo. Cutremurarea lui, parerea lui de rau pentru ce a
facut in viata si marturisirea aceasta adevarata fata de Mantuitorul Hristos,
l-a invrednicit de acel raspuns din partea lui Iisus : Astazi vei fi cu Mine in rai ! Deci si el, ca si saracul Lazar, in
ziua aceea, intra direct in fericire, scapa de aceste judecati, de judecata
particulara si de cea universala de la sfarsitul istoriei lumii.
Cel care trece dincolo inearcat de pacate grele - crime de
tot felul, pacate trupesti cumplite, cum este si acest pacat urat si spurcat,
care a intrat si a fost aprobat de unele autoritati de la noi, adica
homosexualitatea, acestea degradeaza fiinta umana si aduc mania lui Dumnezeu si
pedeapsa Sodomei si a Gomorei peste cei pacatosi care nu se pocaiesc; sau
avorturile, care sunt mari crime ce se fac astazi -, si moare nepocait, nu va
vedea fata lui Dumnezeu la Judecata, ci va trece direct in chinuri, ca bogatul
din parabola cu saracul Lazar.
In " Infernul " lui Dante - poate ati citit
aceasta carte -, iadul este gandit ca un con urias, un con larg si in forma de
palnie, unde cei osanditi se aduna si se strang pana la fundul iadului. Poporul
mai ales foloseste acest cuvant : " fundul iadului ". Este un fund, o
adancime, o gradare a suferintelor, in hotarele raului, ale iadului. Demupra
stau neamurile pagane care au crezut intr-un Dumnezeu si care au avut
constiinta indreptata pe calea cea buna.
In acest " pridvor " al iadului - partea de la
suprafata -, a stat poporul ales inainte de Hristos; acolo au stat si profetii
si dreptii din Vechiul Testament; pana si Sfantul Ioan Botezatorul, care a fost
ucis inainte de Invierea Mantuitorului, tot acolo a coborat si el. La fel
profetii cei curati si sfinti - Isaia, Ieremia si Daniil -, au coborat tot
acolo, pentru ca Raiul inca nu se deschisese. Raiul l-a inchis Arhanghelul
Mihail cand au fost scosi din Rai primii oameni, Adam, si a fost deschis de
Mantuitorul Hristos la inviere, cand a spus catre talharul de-a dreapta Lui : Astazi vei fi cu mine in rai ! Si,
intr-adevar, dupa ce Domnul moare cu trupul pe Cruce, Se coboara in adancurile
iadului si de acolo scoate pe toti cei ce erau in acest " pridvor "
al iadului; pe cei care totusi, dupa constiinta lor, nu au gresit asa de
puternic.
In acest loc de bine ne aduc pe noi credinta in Dumnezeu si
faptele bune, faptele de milostenie si rugaciunile Bisericii, mai ales
rugaciunile de la Sfanta Liturghie. La Sfanta Liturghie, Iisus Hristos Se
jertfeste aievea, in chip nevazut si sufera pentru noi, pentru iertarea
pacatelor noastre. De aceea avem Sfanta Liturghie, milosteniile, faptele bune
si sfintenia trupului. Acestea sunt bunurile de care ne bucuram noi, ca sa ne
izbavim de aceasta urgie de la sfarsitul vietii noastre si mai ales de la
sfarsitul lumii.
Frati crestini, toti cei care fac parte din Biserica - Biserica fiind
institutie divina -, toti acestia au corespondent in ceruri. Pe pamant este
Biserica luptatoare, iar sus, in ceruri, este Biserica triumfatoare, a celor
care au scapat de judecata, care au scapat de pedepse si sunt acolo intru
fericire nesfarsita. Sfintii care sunt dincolo, in Imparatia lui Dumnezeu, se
roaga si ei pentru noi, asa cum si Mantuitorul Hristos este prezent in viata
noastra prin fiecare persoana. Cand te rogi la Domnul nostru Iisus Hristos sau
la Maica Domnului, prin harul dumnezeiesc, Ei sunt acolo de fata. Asa si cu
sfintii.
Cand citim un acatist, suntem in fata unei icoane pe care o
veneram si ne indreptam cu mintea si cu inima catre asemenea persoane sfinte,
cum ar fi Maica Domnului, Sfantul Nicolae, Sfantul Vasile, Sfantul Grigore,
acesti sfinti, populari, cunoscuti in viata noastra, fiecare sfant este de
fata. Pentru ca icoana este un obiect sfant prin care vedem ca printr-o
ferestruica pe sfantul pe care il sarbatorim. El e acolo, in Imparatia lui
Dumnezeu si noi suntem aici si privim catre el, ne rugam catre el. Sfantul
coboara aievea, in chip nevazut si raspunde la rugaciunile noastre, daca sunt
sincere si daca sunt indreptate cu toata inima catre el, catre sfant. Pentru ca
sunt multe persoane care se roaga, insa mintea lor colinda pe alte coclauri.
Adeseori nici nu stie ce rugaciuni a spus.
Asemenea rugaciuni nu sunt primite de Dumnezeu. Nu sunt
ascultate pentru ca nu sunt indreptate catre cineva. Dumnezeu este o prezenta
Care stie tot ce facem, stie tot ce este cu noi. Cand mintea noastra se uneste
cu aceasta prezenta a lui Dumnezeu, El ne raspunde, si sfintii Lui si Maica
Domnului. Dar cand mintea noastra colinda pe alte coclauri, atunci nu ne aude
nimeni. Bati ca intr-un lemn si nimeni nu-ti raspunde.
Asa incat, acesti sfinti din Biserica triumfatoare din ceruri se roaga pentru
noi. Se roaga si pentru cei care au trecut dincolo, daca ii rugam sa intervina.
Maica Domnului, de asemenea, este foarte grabnic ajutatoare in viata noastra a
crestinilor. Rugaciunile catre ea au foarte multa putere. De ce ? Pentru ca
este singura fiinta din lume, din univers, care s-a invrednicit sa nasca pe
Dumnezeu Cel netrupesc; sa-I dea trup omenesc lui Hristos. De aceea se bucura
de acest har dumnezeiesc din partea Mantuitorului si a Sfintei Treimi, ca toate
rugaciunile ei - toate mijlocirile ei sa fie ascultate si sa se tina seama de
ele. Maica Domnului este mijlocitoarea noastra intre noi si Dumnezeu. Nu se
poate ca rugaciunile facute cu toata inima ei de mama in ajutorul crestinilor,
sa nu fie ascultate, primite si rasplatite de Mantuitorul Hristos.
Am spus ca aici, la judecata particulara, nici fericirea si nici pedeapsa nu
sunt intregi. Se asteapta sfarsitul istoriei, ziua de apoi, judecata viitoare,
cand va fi judecat si trupul. Pana atunci Biserica are acest drept, de a se
ruga pentru pacatosi. Iar la judecata obsteasca, nu va mai fi raspuns la
rugaciunile celor care se roaga. De fapt, cei care ar putea sa se roage nu mai
sunt in situatia aceasta, ci sunt in cutremurul iudecatii de pe urma. Judecata
de pe urma, cum stiti si dumneavoastra, se va intampla, insa nu stie nimeni
cand va veni acel ceas. Sunt unii care au fixat niste date, inca din secolul
trecut, cand va fi judecata, acea cumplita judecata de un peisaj extraordinar,
cand va cobori Fiul Omului din cer sa judece viii si mortii.
Despre judecata viitoare, care nu stim cand va fi, dar va
fi, Sfantul Apostol Petru are un capitol in Epistola I Soborniceasca, in care
spune ca Dumnezeu amana ceasul judecatii ca sa capete, sa salveze pe cei mai
multi dintre cei pacatosi, care se intorc la El, se intorc la Imparatia Lui
Dumnezeu si-si schimba viata din rea, in buna. Acesta ar fi motivul lui
Dumnezeu, ca omul nu este facut pentru iad, ci pentru rai. Pentru aceea S-a
intrupat Dumnezeu, ca sa ne ajute, sa ne formeze, sa ne invete ce sa facem noi
ca sa mostenim vesnicia in lumina, nu in chinuri.
La judecata viitoare va fi un proces cu pacatele trupului
nostru, ce le-am facut de-a lungul vietii noastre. Pentru ca sunt fapte care
angajeaza pe unii in bine sau pe altii in rau. De pilda, daca citim niste
pagini din Noul Testament, sau din psalmi, din Vechiul Testament; pagini din
Sfantul Ioan Gura de Aur, Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie Teologul si altii,
ne umplem de Duh Sfant si de ravna pentru Dumnezeu si pentru a ne schimba viata
din rea in buna. Cand insa citim niste romane cu fel de fel de indemnuri spre
patimi, spre stricaciunea vietiii noastre, atunci ne umplem de pacate si de
osanda.
Un roman, de pilda, carte care este pierzatoare de suflet,
pe care o citesc multi tineri; tinerii ajung niste atei, sau ajung niste
pacatosi din ce in ce mai mari si-i indeamna si pe cei care sunt in jurul lor,
ii influenteaza sa creada si sa faca asa cum au citit in cutare carte. Acesti
oameni, care vor fi la judecata autorii acestor indemnuri primejdioase, fara
indoiala ca vor avea parte de o osanda mai mare, mai catre fundul acestui con,
acestui iad blestemat. Cei care au facut fapte bune, care au mangaiat, care au
ajutat, care s-au milostivit catre ceilalti, fara indoiala, in masura care au
facut fapte bune sau rele, vor primi rasplata in bine sau in rau. Pe cei care
au facut fapte bune ii asteapta sufletele lor. Fiecare persoana in parte isi
are trupul sau. Trupul a murit, a trecut in nefiinta, insa acel trup a inviat
asa cum a fost.
De exemplu, citim in Evanghelie despre Mantuitorul Hristos, Care a fost
rastignit pe Cruce, a fost batjocorit si a murit. L-au ingropat si a inviat si
se arata apoi Apostolilor Sai si-i indeamna Mantuitorul : Pipaiti-Ma si vedeti - pipaiti ranile Mele - ca Eu sunt ! Si-L pipaie, sau n-au curajul... Nu stim daca Toma a
pus mana in rana, sau n-a pus mana in rana Mantuitorului, dar s-a convins ca
este acelasi Iisus, Care a fost inainte Invatatorul lor. Asadar oamenii vor
ramane si vor razbate prin inviere asa cum au fost in viata pamanteasca, afara
de un singur lucru : vor fi transfigurati. Ce inseanana aceasta ? Inseamna ca
materia nu-i mai impiedica. Cum citim in Evanghelie, Mantuitorul Hristos intra
in mijlocul lor, prin usile incuiate, cand ucenicii
erau adunati de frica iudeilor. Apoi merge la Emaus, unde incepe masa cu
cei doi apostoli, Luca si Cleopa, binecuvinteaza painea si o transforma in
Trupul lui Hristos, si Iisus dispare de la masa - erau intr-o incapere.
Cam in genul acesta vor fi trupurile noastre inviate, si
pacatosi si drepti. Dreptii se vor bucura, iar pacatosii vor suferi. Trupul
este inviat ca prin el sa sufere aceste dureri la care vor fi supusi pentru
viata lor netrebnica, zadarnica. La judecata viitoare si sufletul si trupul vor
primi direct si corect pretul vietii lor pamantesti.
Acolo vor fi in Imparatia lui Dumnezeu de-a lungul istoriei, bucurandu-se
pentru ca vor fi indumnezeiti. In afara de aceasta transfigurare, vor fi
indumnezeiti. Toti vor avea insusiri de dumnezei prin har si prin darul lui
Dumnezeu, dar nu putem intelege bine ce insemneaza aceasta traire in Dumnezeu.
A trai in Dumnezeu, a simti Duhul Sfant, harul lui Dumnezeu in inima ta, este o
bucurie care nu se poate compara cu nici una din bucuriile lumii acesteia,
pentru ca toate bucuriile din lumea aceasta au un amar la urma. Celelalte vor
avea mereu o dulceata, o mangaiere, o pace care nu se mai sfarseste, pentru ca
suntem sub adumbrirea Duhului Sfant, a harului dumnezeiesc.
Asa va fi in imparatia lui Dumnezeu pentru sufletele bune si
trupurile bune, ale celor care vor invia; insa dimpotriva, va fi foarte grav,
foarte greu, pentru cei care vor avea pacate grele, ca nu vor fi scosi din iad.
Vor suferi in vesnicie. Aceste suferinte vor incepe de la constiinta omului.
Constiinta in acele imprejurari este foarte vie, foarte activa, foarte
prezenta. Iti vin valuri de rele pe care le-ai facut in lume si te cearta, te
mustra, te doare aceasta constiinta mai ales regretul ca n-ai facut pocainta si
fapte bune in viata. Atunci iti dai seama de toate faptele rele sau netrebnice
facute in viata aceasta pamanteasca.
De aceea, frati crestini, incheind aceasta prezentare foarte
stangace, despre felul cum va fi cu adevarat aceasta judecata a lui Dumnezeu,
afland din Sfintele Scripturi, ar trebui sa ne luam cu adevarat in serios
propria viata pamanteasca. Cate spun Scripturile Sfinte, toate sunt adevarate.
Dar cati isi bat joc de aceste cuvinte sfinte, de aceste fagaduinte, de aceste
amenintari, aceia toti - nu le doresc aceste lucruri - vor ajunge in iadul fara
margini din rautatea lor. Iar sfintii, dreptii, oamenii care au mers pe calea
lui Dumnezeu, vor fi impartiti in diferite cete. De pilda sunt martirii, care
au murit pentru Hristos, cum este Sfantul Haralambie, de la 10 februarie.
Acestui batran dumnezeiesc de 107 ani - atat avea Sfantul Haralambie cand a
fost muncit -, ii smulgeau carnea de pe el cu niste clesti de fier, si el, in
loc sa-i blesteme, le spunea : " Bine faceti, dragii mei, pentru ca
sfasiati acest trup batran, ca sufletul va primi un trup inviat - trupul
bucuriei, trupul veseliei, pentru vesnicie "!
Sfintii martiri au suferit chinuri cumplite. Erau aruncati
in cazane cu ulei clocotit, cu smoala. Erau junghiati, in lanturi legati,
macelariti in tot trupul, de la cap pana la picioare. Chinuri foarte cumplite.
Acesti sfinti mucenici, fara indoiala ca au niste merite mai mari in Imparatia
lui Dumnezeu.
Cei care au dus o viata obisnuita, insa o viata cu frica de
Dumnezeu, facand fapte bune si pline de mila fata de toti cei din jurul lor,
aceia vor avea si ei parte de fericire, insa o fericire mai mica. Ca spune
Mantuitorul : In casa Tatalui Meu, multe
lacasuri sunt. Ma duc sa va pregatesc voua locas, spunea apostolilor
inainte de a merge catre patima.
Dincolo, la iad, la fel, sunt pacate usoare, pacate mai
grele si pacate foarte grele, care din ce in ce coboara in chinurile cele mai
amare ale adancului.
De aceea spun aceste lucruri, ca sa le stim, sa luam in
serios propria noastra viata, care nu e lunga. Unii, saracii, asteapta la
batranete sa se pocaiasca. Dar se intampla un accident si moare pe loc. Caderea
este definitiva. Nu stim cand ne cheama Dumnezeu pe fiecare dintre noi ! De aceea
sa fim pe cat se poate gata in fiecare clipa a vietii !
Mantuitorul spune la sfarsitul parabolei fecioarelor celor
intelepte : Privegheati si va rugati, ca
nu stiti in care ceas vi se va lua sufletul de la voi ! Moartea vine ca un
fur noaptea, cum spune Mantuitorul, despre acest sfarsit al vietii noastre.
Dupa acest sfarsit, o alta viata nu mai avem. Cei care spun ca viata se
continua cu niste alte forme de viata, mint. Spun minciuni. O singura viata
avem. Aceasta pe care o traim acum ! Cand murim, nu ne mai intoarcem la viata
pe care am dus-o. Ramane numai un regret, regretul sau bucuria ca am trait o
viata asa cum ii place lui Dumnezeu si ca ne ducem in lumina.
De aceea, inca odata va spun, luati-va in serios viata dumneavoastra, cititi
rugaciuni de seara, de dimineata, rugaciuni in timpul zilei. Cand mergeti pe
drum, in loc de alte ganduri, rugati-va lui Dumnezeu, rugati-va sfintitor si
Maicii Domnului ca sa va ajute, sa va calauzeasca pe calea care duce catre
lumina. E vai de cei care merg catre intuneric, constienti unii dintre ei, insa
ascultand de sfaturile trupului.
Acest trup, care este dispus sa invieze si trebuie sa-l pastram curat pentru
inviere, ca sa primeasca sufletul curat, acest trup uneori ne da de rusine,
adica ne impinge la fapte urate. Mai ales tineretul, care este atras foarte
usor de patimile trupesti, sau de imbogatire. Sunt institutii care se lafaiesc
in bani astazi si nu stiu cat gresesc adunand aceste comori pamantesti.
Sa fim atenti la constiinta noastra, pentru ca este tribunalul
din noi insine, care ne spune ce e bine si ce e rau. Nu-i nevoie numaidecat sa
fim invalati. Ne putem lua dupa constiinta. Ea ne spune cum suntem.
Sa ascultati glasul constiintei, sa ascultati glasul Mantuitorului Hristos din
Evanghelie si sfaturile sfintilor, caci toti ne indeamna catre bine.
Organizati-va viata aceasta pamanteasca in asa fel, incat sa fiti oricand gata
pentru marele examen de la judecata particulara, de care depinde si judecata
obsteasca, cand va fi judecat si trupul, si condamnati sau rasplatiti in bine
si unii si altii, dupa faptele lor facute in viata aceasta pamanteasca.
Amin.