Pretutindeni bisericile crestine
ortodoxe, paraclisele si casele credinciosilor sint impodobite cu sfinte
icoane. Marturii ale credintei si evlaviei crestinilor, icoanele s-au pastrat
cu sfintenie din cele mai vechi timpuri pina in zilele noastre dovedind
statornicia Bisericii in credinta cea adevarata. Ele invata necontenit
adevarurile de credinta ortodoxa, asa cum au fost formulate de catre Sfinta
Biserica si cum au fost traite de catre multimea credinciosilor de-a lungul
veacurilor. Ca un izvor nesecat si un tezaur duhovnicesc neimputinat, sfintele
icoane cheama pe fiii credinciosi ai Bisericii la desavirsire.
Inchinarea la sfintele icoane ale
Mintuitorului, Maicii Domnului, ingerilor si sfintilor este o invatatura de
baza a Bisericii Ortodoxe. Astfel sfintele icoane reprezentind pe Mintuitorul
au la baza dogma intruparii Fiului lui Dumnezeu. Icoana reprezentind pe
Mintuitorul Iisus Hristos este o marturie a faptului ca Fiul lui Dumnezeu s-a
intrupat cu adevarat.
Este adevarat ca “pe Dumnezeu
nimeni nu L-a vazut vreodata” (Ioana 1, 18), dar asa cum explica in continuare
Cuvintele Sfintei Scripturi: “Fiul cel Unul-Nascut, care este in sinul Tatalui
acela L-a facut cunoscut”. Pe Dumnezeu-Tatal L-a facut cunoscut Fiul Sau prin
intruparea Sa. In raspunsul dat de Mintuitorul la rugamintea lui Filip “Doamne
arata-ne noua pe Tatal si ne este de ajuns”, El precizeaza: “De atita vreme
sint cu voi si nu M-ai cunoscut Filipe? Cel ce M-a vazut pe Mine, a vazut pe
Tatal” (Ioan 14, 9). Intruparea Domnului, asadar, ne-a dat dreptul sa-L pictam
in icoane, fara ca aceasta sa insemneze ca despartim trupul Sau de dumnezeirea
Sa, pentru ca icoana ortodoxa nu-L infatiseaza numai dupa frumusetea naturala,
ci mai ales intr-o forma care sa conduca pe cel ce o priveste la adevarul
credintei ortodoxe ca Hristos cel intrupat este Dumnezeu adevarat si om
adevartat. Daca n-am infatisat pe Iisus Hristos in icoane ar insemna ca negam
firea Sa cea omeneasca, viata Sa pe pamint si rastignirea.
Cele spuse despre sfintele icoane
reprezentind pe Mintuitorul sint in strinsa legatura cu cele ce infatiseaza pe
Maica Domnului. Daca negam calitatea Maicii Domnului de Nascatore de Dumnezeu,
inseamna ca nu primim invatatura Sfintei Biserici despre intruparea Fiului lui
Dumnezeu. Maica Domnului n-a nascut pe omul Hristos, cum zicea Nestorie, ci
persoana Fiului si Cuvintului lui Dumnezeu. Marturisind pe Maica Domnului
Nascatoare de Dumnezeu, marturisim ca Acela pe care L-a nascut este Dumnezeu
adevarat si om adevarat.
Pictarea in icoane a Maicii
Domnului in Biserica Ortodoxa se face intr-o forma care conduce pe credincios
la marea taina care s-a savirsit prin Ea - adica la intruparea Fiului lui
Dumnezeu. Icoana Maicii Domnului nu reprezinta pe Fecioara Maria inainte ca
Duhul Sfint sa vina peste Ea si puterea Celui inalt sa o umbreasca. Numai dupa
ce harul lui Dumnezeu s-a pogorit peste Ea, a devenit cu adevarat Nascatoare de
Dumnezeu.
Invatatura Bisericii noastre este
clara in formarea tipului de iconografie a Sfintilor si a martirilor, care au
trait “viata cea noua in Hristos” si luptind au cistigat in aceasta viata
“cununa cea nestricacioasa a vietii celei ceresti”. Fiecare sfint a devenit
pentru crestin un model de renastere in Hristos. Figurile lor nu sint
infatisate in icoane ca fiind materiale, cum sint cele dinainte de har, ci ca
unele care exprima sfintenia adica ca unii care au slava in ceruri.
Aceasta porneste de la invatatura
Bisericii: “Sint trupri ceresti si trupuri pamintesti; dar alta este slava
celor ceresti si alta a celor pamintesti”(I Cor. 14, 40). Sfintii sint
reprezntati ca unii care au iesit din stricaciune si inspirea realitatea binecuvintata
dincolo de aceasta lume. Figurile sfintilor, in felul acesta, devin un
permanent comentator la credinta “ca trebuie ca acest trup stricacios sa se
imbrace in nesticaciune si acest trup muritor sa se imbrace in nemurire” (I
Cor. 15, 53). Astfel iconografia ortodoxa incearca sa dea o idee despre
trupurile spirituale, care vor urma invierii din morti. Pentru aceasta icoana
trebuie sa faca, prin arta, evidenta prezenta harului Sfintului Duh in figurile
sfintilor.
Cinstirea icoanelor are o baza si
in Scriptura Vechiului Testament. Astfel, Moise a primit porunca din partea lui
Dumnezeu sa puna chipurile heruvimilor la chivotul legii (Exod, 25, 18-22; 36,
8), in fata carora poporul se inchina cazind cu fata la pamint, in fata carora
se aduceau jertfe (III Regi 3, 15); preotii le tamiiau inaintea lor (Exod 30,
8) si inaintea lor se aprindeau candele (Exod 27, 20-21). Odata cu intruparea
Domnului, cind descoperirea dumnezeiasca s-a implinit, Biserica crestina a
continuat si amplificat cinstirea sfintelor icoane intr-un context nou
superior. In sfinta icoana Biserica crestina n-a vazut numai o podoaba in
general, ci cuvintul Sfintei Scripturi. Sfintul Vasile cel Mare scrie in acest
sens: “Ceea ce cuvintul transmite prin auz, pictura arata in tacere prin imagine”.
Urmind legatura strinsa cu cultul Bisericii si cu evlaia credinciosilor,
sfintele icoane au continuat viata si traditia Bisericii exprimind invatatura
ei conform cu posibilitatile caracteristice fiecarei epoci. In primele veacuri
crestine, adica in timpul persecutiilor iconografia a avut un caracter simbolic
si alegoric. Picturile din catacombe folosesc simboluri ca pestele, ancora,
mielul etc. Nu lipseau de aici nici reprezentarile biblice, care, cu toata
naivitatea lor, intareau pe credinciosi si le incalzeau credinta in
atotputernicia lui Dumnezeu.
Dupa edictul de la Milan, cind
Biserica a dobindit libertatea de manifestare, reprezentarile simbolice s-au
dovedit insuficiente pentru a exprima invatatura crestina. In secolul IV si V
numeroase scene din Vechiul si Noul Testament ca si din viata Bisericii
exprimau diferite evenimente din iconomia divina precum si sensul unor
sarbatori, consacrate in amintirea unor momente importante din istoria
mintuirii. Cind primele erezii cautau sa puna crestinismul pe acelasi plan cu
idolatrie, sfintele icoane amintesc credinciosilor invatatura cea adevarata a
Bisericii. Astfel, literele grecesti alfa si omega, care in perioada
persecutiilor aminteau de vesnicia si dumnezeirea Mintuitorului, acum asezate
pe icoana Mintuitorului, arata deofiintimea Fiului cu Tatal impotriva
ereticului Arie care considera pe Fiul creatura a Tatalui.
In perioada anilor 726-843,
datorita inconoclasmului, multi cinstitori ai sfintelor icoane au suferit
persecutii aparindu-le ca pe unele ce sint roada credintei celei adevarate, pe
care o exprima, o nutresc si o vestesc. De atunci si pina azi sfintele icoane
s-au pastrat fara intrerupere in Biserica noastra. Victoria restabilirii
cinstirii sfintelor icoane, alaturi de celelalte invataturi ale Sfintei
Biserici este sarbatorita in fiecare an de catre toate Bisericile Ortodoxe in
Duminica Ortodoxiei, prima Duminica din Postul Sfintelor Pasti.
Sfintele icoane departe de a fi
legate intr-un fel oarecare de idolatrie, multe dintre ele sint executate cu maiestrie,
ferecate in aur si argint, dar niciodata credinciosul ortodox nu a confundat pe
Dumnezeu cu aurul si cu argintul icoanei care reprezinta chipul lui Dumnezeu.
Iata ce hotaraste Sinodul VII
Ecumenic (787) privitor la sfintele icoane: “Urmind dumnezeiestile invataturi
ale Sfintilor Parintilor nostri si ale Traditiei bisericesti universale,
rinduim ca chipul Cinstitei si de fata facatoarei Cruci sa se puna in sfintele
biserici ale lui Dumnezeu, pe vasele si pe vesmintele cele sfinte, pe pereti si
pe scinduri, in case si la drum, asa si cinstitele si sfintele icoane,
zugravite in culori din pietre scumpe si din alta materie potrivita, facute
precum icoana Domnului si Dumnezeului si Mintuitorului nostru Iisus Hristos si
a Stapinei noastre Nascatoare de Dumnezeu, precum si ale sfintilor ingeri si
ale noastre Nascatoare de Dumnezeu, precum si ale sfintilor ingeri si ale
tuturor sfintilor si a prea cuviosilor barbati. Caci de cite ori ei ni se fac
vazuti prin inchipuirea in icoane, de atitea ori se vor indemna cei ce privesc
la ele sa pomeneasca si sa iubeasca pe cei inchipuiti pe dinsele si sa-I
cinsteasca cu sarutare si cu inchinaciune respectuoasa, nu cu adevarata
inchinaciune dumnezeiasca (latria) care se cuvine numai unicei fiinte
dumnezeiesti, ci cu cinstire dupa acel mod dupa care se da ea chipului
cinstitei cruci si prin tamiiere si prin aprinderea de luminari precum era
pioasa datina veche. Ca cinstirea care se da chipului, trece la prototip si cel
ce se inchina icoanei se inchina fiintei celei inchipuite pe ea. Astfel se
intareste invatatura Sfintilor Parintilor nostri, aceasta este traditia
Bisericii Universale, care a primit Evanghelia de la o margine la alta a
pamintului”.
De asemenea Biserica Ortodoxa,
candidatul la hirotonie intru episcop, facind cuvenita marturisire de credinta,
spune cu referire la inchinarea la sfintele icoane urmatoarele: “Ma inchin
sfintelor si cinstitelor icoane ale lui Hristos insusi, ale Prea Curatei maicii
lui Dumnezeu, si ale tuturor sfintilor; nu insa cu inchinaciune ca lui
Dumnezeu, ci inaltindu-ma cu mintea la chipul ce infatiseaza, pentru aceasta si
cinstea catre acelea o trec la prototipuri, iar pe cei ce intr-alt chip si nu
asa cugeta ii lepad ca pe niste cugetatori de cele straine”.
Iconografia Bisericii Ortodoxe nu
este numai o simpla arta, ci o arta religioasa, teologica. Ea infatiseaza
evenimente din istoria mintuirii noastre care s-a facut prin Hristos Domnul.
Intreaga atmosfera picturala in Biserica este dominata de lumina invierii. Tot
continutul picturii ortodoxe reprezinta un cer si un pamint nou, anume acela al
lucrarii mintuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos. Ea arata omul si lumea
regenerata prin harul divin. Locuitorii acestei lumi sint ingerii si sfintii.
Iconografia ortodoxa nu are in centrul personalitatea artistului, ci cauta mai
degraba sa exprime semnificatia evenimentului pictat din revelatia divina. Prin
ea se exprima crezul sfintei noastre Biserici. Cind vorbim despre
personalitatea unui pictor bisericesc, intelegem puterea lui de a exprima cit
mai profund si mai clar idealurile sprirituale ale credintei ortodoxe. Fiind o
arta spirituala, liturgica si teologica ea infatiseaza temele in profunzime si
nu impresioneaza pe cei ce se marginesc la suprafata lucrurilor.
Biserica se straduieste sa fie
interpreta fidela a lumii spirituale. Continutul transcendent al icoanelor in
Biserica noastra nu este frumusetea naturala. De aceea, si cel mai putin
initiat in problema de arta va putea face cu usurinta deosebirea intre o icona
ortodoxa si o pictura antica. Aceasta pentru ca apare evident idealul picturii
ortodoxe este exprimarea sfinteniei. In acest sens Sfintul Ioan Gura de Aur
spunea: “Astfel spunem ca orice vas, anima, sau planta sint bune nu prin forma,
sau culoare, ci prin serviciul pe care-l aduce”. Fiind o arta liturgica
sfintele icoane contribuie la intelegerea si rostul intregului cult divin. In
primul rind iconografia ajuta pe credincios sa inteleaga ceea ce se savirseste
in cadrul cultului divin. Cu mijloace empirice ea ajuta pe credincios sa inteleaga
misterul iconomiei divine. Pentru un cult care este “in duh si adevar” Biserica
Ortodoxa foloseste mijloacele cele mai potrivite pentru a sluji lucrarii de
mintuire a credinciosilor. In cadrul Sfintei Liturghii privind pictura
credinciosul care asista la slujba intelege ca “acum puterile ingeresti
impreuna cu noi slujesc”. Daca iconografia ortodoxa s-ar margini la frumusetea
naturala, nu s-ar putea ridica la asemenea inaltimi duhovnicesti. Sfintele
icoane, in afara de prezentarea celor tainice infatiseaza si alte scene din
viata Mintuitorului, a Maicii Domnului si a Sfintilor. Acestea nu ramin
destinate numai celor ca nu stiu carte, ca prin vederea lor sa-si aminteasca de
faptele celor care au slujit pe Dumnezeu. Ele indeamna la urmarea pildei acestor
slujitori ai adevaratei credinte. In plus sfintele icoane fixindu-se asupra
unor teme principale ca scena Nasterii Domnului, a Patimilor si a invierii,
care nu lipsesc din nici o biserica pictata, stabilesc obiectivul esential al
cultului divin. Noi teme iconografice legate de cultul Maicii Domnului au
imbagatit pe parcurs bisericile crestine. Imnul Acatistului a creat in
iconografia ortodoxa 24 de noi scene legate de el. In privinta sfintilor,
acestia sint pictati in legatura cu viata si martiriul lor, laudat in imnele
din cultul divin. Trecerea la cele vesnice a sfintilor si infatisarea miinilor
Mintuitorului, oferindu-le cununa martiriului, se afla in strinsa legatura cu
imnele care vorbesc despre martea lor martirica.
Sfintele icoane pictate nu oglindesc
numai viata Bisericii in toata varietatea si adincimea ei, ci sint o parte
integranta a ei, asa cum sint ramurile in legatura cu trunchiul. Icoana nu
numai ca se inspira din cultul Bisericii, ci formeza cu el un tot omogen,
completindu-l, explicindu-l si marindu-I actiunea asupra sufletelor
credinciosilor. Sfintele icoane sint o marturie a pogoririi lui Dumnezeu catre
om si a efortului omului de ridicare catre Dumnezeu. De aceea iconele trebuie
sa faca perceptibila prin aceasta arta prezenta harului Sfintului Duh. Este
vorba de harul care insoteste pe cei care sint reprezentati in sfintele icoane.
In acest sens Sfintul Ioan Damaschinul spune: “Fiindca sfintii au fost plini de
Duhul Sfint in viata fiind si chiar cind au trecut la cele vesnice harul Sfintului
Duh s-a pogorit asupra lor in morminte si asupra chipurilor lor in icoane nu in
esenta ci dupa lucrare”.
Daca cuvintul si cintarea
Bisericii sfintesc sufletul prin auzire, icoana il sfinteste prin vaz, caci
dupa cuvintul Sfintului Evanghelist “Luminatorul trupului este ochiul” (Matei
6, 22). Aflindu-ne in fata unei sfinte icoana il sfinteste prin vaz, caci dupa
cuvintul Sfintului Evanghelist “Luminatorul trupului este ochiul” (Matei 6,
22). Aflindu-ne in fata unei sfinte icoane simtim rolul ei ziditor de suflet:
“Iar noi toti, privind ca in oglinda cu fata descoperita, slava Domnului, ne
prefacem in acelasi chip din slava in slava, ca de la Duhul Domnului” (II Cor.
3, 18).
† Vasile Targovisteanul,
Episcop-vicar patriarhal,
"Indrumator pastoral", Arhiepiscopia Bucurestilor,
1981, pag. 83-86.