Funerals - ÎnmormÂntĂri
Cu duhurile drepţilor, celor ce s-au
săvârşit, odihneşte Mântuitorului şi sufletele robilor
Tăi, păzindu-i întru viaţa cea fericită, Care este la Tine,
Iubitorule de oameni!
La data de 16
decembrie 2001, distinsa familie Florin şi Elena Lupu, enoriaşii
Bisericii noastre din San Bernardino, a fost lovit de o mare tragedie, decesul într-un accident
automobilistic, pe autostrada #18 spre Big Bear Lake, al tinerei fiice Diana
Petronela.
Diana s-a născut în New Zork, la 24 iulie 1983.
A absolvit liceul la Pacific High School din San Bernardino, California, cu
note foate bune. S-a înscris la Colegiu, urmând cursurile medicale, cu
intenţia de a deveni Doctor Radiolog.
Diana a fost cea mai mică mlădiţă a familiei.
Îndurerata familie: Florin şi Elena Lupu, părinţi, precum
şi restul membrilor familiei, colegii şi profesorii ei, prietenii
şi cunoştinţele sale, vor rămâne cu inimile nemângâiate
întreaga lor viaţă.
Sâmbătă, 22 decembrie 2001, la Biserica Ortodoxă Greacă
Sf. Ilie din San Bernardino, a avut loc funeraliile acestei stele, ce s-a stins
din viaţă, atât de devreme, şi atât de tragic.
Funeraliile au fost conduse de către părintele protopop
Constantin Alecse, şi preoţii Mihai Carpinişan, dela Biserica
Ortodoxă Română Sfinţii Arhangheli, din Torrance, Peter
Cortarakis, parohul bisericii greceşti gazdă, şi diaconul Vasile
Simonca, dela parohia noastră. Biserica a fost arhiplină cu tineri,
colegi dela şcoală, şi alţi prieteni şi
cunoscuţi.
Înhumarea s-a făcut la cimitirul Mt. View, din San Bernardino.
Extindem condoleanţele noastre îndoliatei familii, şi rugăm
pe Bunul Dumnezeu ca să dăruiască veşnică odihnă
Dianei, acolo, în corturile drepţilor. Dumnezeu s-a ierte.
Când am ajuns în
aceasta parohiei, la 1 octombrie 1982, între devotatii credinciosi ai bisericii
Sfânta Treime, din Los Angeles, California, am aflat doi tineri: Ion si Mandita
Canciu, si dumnealor veniti, recent din România, subsemnatul venit din St. Paul
Minnesota.
M-au întâmpinat cu
tot respectul, caracteristic adevaratului credincios român, cu sarutari de
mâna, si prea supusa smerenie, asa dupa cum - îmi amintesc - o faceau cei bine
credinciosi preotilor bisericii Kretzulescu, din Bucuresti, în anii studentiei
mele (si mai apoi de doctorat), de prin anii 1972-1975, când functionat si în
oficiul de cantor, si mai apoi de "ghid", la respectiva biserica,
unde-mi gasisem linistea în acei ani de preocupari academice.
În aceeasi perioada,
înca de prin anii 1955 (când subsemnatul avea numai 4-5 ani), Ion si Mandita
Canciu, timp de peste 20 de ani, au slujit Biserica “Doamna Ghica”, din
renumitul Lacul Tei, Bucuresti, pâna când s-au pensionat în 1977.
Ion Canciu a slujit
Biserica în calitatea de îngrijitor, crâsnic, ajutor de Altar, epitrop
asistent, epitrop prim, cantor, acolit-ambulant, ducând Sfânta Împartasanie
bolnavilor, acasa si la spitale, din încredintarea si cu binecuvântarea
preotilor parohi (caci a slujit sub doi preoti duhovnici), iar mai târziu,
administrator general al numitei biserici, sacrificându-se, cu tot devotamentul
sau, pentru slujirea Cuvântului lui Dumnezeu. Mama Mandita, sau maica
Mironosita a lui Hristos, cum este îndeobste cunoscuta, doamna Marghioala Canciu,
si-a secondat îndeaproape sotul, adesea întarindu-l si mai mult întru slujirea
lui Hristos, devenind astfel modele reale, si accesibile de traire familiala
întru Hristos, ajutându-si semenii în urcusul lor spre mântuire. Mama Mandita,
asemenea sotului, si-a dedicat întreaga-i viata slujirii lui Hristos, slujirii
Bisericii Sale.
Nascut în 1917, la
20 Mai, din Parintii Ilie si Ioana Canciu, Ion Canciu si-a primit educatia
generala în comuna (plasa) Geozârgeni, din catunul Burlus, Judetul (prefectura)
Arges.
Folosind expresii
neaos românesti, însa apartind diferitelor vremuri, cum ar fi
"catun", "plasa", "prefectura", ai impresia ca
onoratul articolului nostru s-ar fi nascut într-o istorie de "bazme",
în veacuri trecute, însa, considerând vocatia sa, dedicatia sincera, si
dragostea sa arzânda pentru Hristos, îti dai seama ca, în fata lui Dumnezeu,
trecutul, prezentul si viitorul sunt doar notiuni ce nu au nimic de-a face cu
divinitatea, ci numai cu existenta noastra pamânteasca. De aceea, expresia scripturistica:
"Tu esti preot în veac, dupa rânduiala lui Melchisedec", i se aplica
si lui Ion Canciu, chiar daca nu era “toba de carte" teologica, asa cum
singur o marturisea.
În perioada anilor
1924-1930 si-a împlinit cursurile scolii primare (6 clase) în catunul nativ,
dupa care s-a mutat în Bucuresti, ca sa-si câstige existenta.
Sub îndrumarea pr.
GHEORGHE POPA, fostul paroh al Bisericii "Doamna Ghica", Lacul Tei,
Bucuresti, sector 2, Ion Canciu, pe lânga îndeletnicirile mentionate mai sus,
s-a preocupat de cântarile stranei, devenind în perioada anilor 1969-1977
cantor prim al Bisericii "Doamna Ghica", si aprofundându-si
cunostintele de teologie ortodoxa.
În 1972-1976, la
insistenta parintelui paroh, Ion Canciu studiaza teologia, prin cursuri
sporadice, la Mânastirea Cernica (de lânga Bucuresti), dorind a fi, mai târziu,
dupa obtinerea unei diplome de teologie, de la vre-un seminar teologic,
slujitor al Bisericii lui Hristos.
În perioada anilor
1977-1982 (anul plecarii sale în Statele Unite ale Americii), Ion Canciu a
activat în calitatea de membru al Consiliului Parohial al Bisericii
"Doamna Ghica", din Lacul Tei, Bucuresti.
La invitatia fiicei
sale, Maria Simon Aramis, familia Ion sI Mandita Canciu vine în Statele Unite, la
finele anului 1982, stabilindu-se în Los Angeles, California, si atasându-se
parohiei "Sf. Treime" din Los Angeles.
Din 1983 si pâna in
2001, când şi-a dat
obştescul sfârşit, ipodiaconul Ion Canciu a împlinit mai
multe chemari în cadrul parohiei: cantor II, mai apoi cantor I (oficial numit),
membru al consiliului parohial, membru al corului, citet (binecuvântat de catre
P. S. Episcopul Nathanie în 1993), mai apoi ipodiacon (binecuvântat de PS Sa
Episcopul Nathaniel în 1996).
În ultimii 2 ani
însă, sănătatea se deteriorează, însă aceasta nu l-a
împiedicat să slujească Biserica lui Hristos, până în ultima
vreme. Condoleanţele noastre îndoliatei soţii, mama Măndiţa
Canciu.
A trecut la Domnul,
cu misiunea împlinită, împăcat cu toată lumea.
Dumnezeu sa-l ierte!
(Părintele Constantin Alecse, duhovnic)
Donaţii în
memoria ipodiaconului Ion Canciu:
Cristian
Călugariţa $ 10.00
Florica Nedelcu $
40.00
Deacon Bill Clark $
10.00
Vasile Rotaru $
10.00
Maria Pincu $ 50.00
Marian Sârbu $ 10.00
Tudora Goga a venit
în lume în anul 1916, în Bulgaria.
A rămas
orfană de mamă la vârsta de 5 ani, fiind crescută de bunica ei.
A copilărit în
zona Peştera din Bulgaria de azi, şi la vârsta de 10 ani,
împreună cu familia s-a stability în Cadrilaterul Românesc.
La vârsta de 17 ani
s-a căsătorit cu Goga Constantin, şi au convieţuit
până în 1993, când soţul ei s-a stins din viaţă.
În întreaga ei
viaţă a avut parte de multe bucurii, dar şi de
supărări. La un an dela căsătorie şi-a pierdut
tatăl, rămânând fără părinţi din fragedă
tinereţe. Toate aceste necazuri au
întărit-o sufleteşte, clădindu-şi o frumoasă familie,
crescând 2 băieţi şi o fată.
A trăit o
viaţă fericită alături de soţ şi copii, şi a
avut marea satisfacţie să-şi vadă nepoţii iubiţi
lângă ea, până în ceasul despărţirii
În 1987 a venit în
America urmându-şi fiul cel mic, şi a închis ochii în liniştea
sufletească, cu toţi membrii familiei în jurul ei.
Dumnezeu să o
ierte, şi s-o odihnească în corturile drepţilor.
(Funeralii
la 12 ianuarie 2002)
Ioan Stanescu , s-a
nascut la 2 oct. 1926 la Bucuresti.Tatal lui, Stanescu Stefan si sotia sa ,
Elena, nascuta Pascu, au avut patru copii : Mimi, Ioan, Aurel si Victoria.Viata
era buna! Cind tata pleca de la scoala, lua un grup de prieteni cu el si se
opreau la circiumi evreiesti ca sa manince pastrama de gisca. Punea totul pe
creditul tatalui sau, Stefan,care stia ca fiul sau are inima mare si nu se
supara.Familia bunicului meu era instarita. Mama lui, Precupeata,avea salon de
dans si se ocupa de comert.Bunicul si bunica mea aveau magazin de coloniale pe
Calea Dudesti. La virsta de 9 ani, tatal meu ramine orfan de tata.Bunicul meu a
murit la virsta de 36 de ani de la o apendicita netratata la timp. Bunica mea a
ramas cu patru copii mici,12,9,6 si 4. Foarte curind dupa moartea tatalui sau,
Ioan intrerupe scoala si se angajeaza ca baiat de pravalie. Vrea din tot
sufletul sa-si ajute mama.Ionel face bani frumosi,ducind pachetele clientilor
acasa. Face asa de multe curse in tot Bucurestiul, incit la 11 ani, stie sa
deseneze harta Bucurestiului in cele mai mici detalii.La virsta de 15 ani se
decide sa plece in Germania. Mama lui, o fire foarte relaxata si aventuroasa,il
conduce la Gara De Nord,si ii spune:"Succes Nelule,stiu ca tu poti sa faci
orice!'' Tatal meu a calatorit clandestin, fara acte si fara bilet de
tren,deoarece nu avea virsta de cel putin 16 ani, ca sa fie acceptat. Ajunge cu
bine in Germania si se angajeaza la o fabrica de armament.Dupa 8 luni incepe
bombardamentul si se decide sa se intoarca in Romania. La virsta de 18 ani
pleaca militar ,dar are noroc. Nu este trimis pe front,face armata in Bucuresti
si deschide un chiosc de racoritoare in incinta unitatii. Cind se intoarce din
armata, preia conducerea unui restaurant din Mihailesti. Restaurantul merge
foarte bine si tatal meu ii face zestre surorii lui mai mari, Mimi.Mimi se
casatoreste cu proprietarul restaurantului La Scaricica, circiuma foarte
cunoscuta pe Calea Dudesti, unde cinta renumita Maria Tanase.Dupa citiva ani la
Mihailesti, se intoarce in Bucuresti si intra in textile, meserie care-i place
foarte mult si pe care o va face pe restul vietii. In 1960 se casatoreste cu
mama mea, Verona Visalom,nascuta in Comuna Dor Marunt,Jud. Ialomita.Impreuna,
au o pravalie pe Calea Mosilor, plina de tot felul de materiale de la 11
fabrici.Nu mi-l amintesc pe tatal meu niciodata stind in pat, nici macar
duminica.Ii placea foarte mult ceea ce facea si din asta se tragea sursa aceea
extraordinara de energie. In 1963 ma nasc eu, Carmen Stanescu. Tatal meu era
incontinuu inconjurat de prieteni. Ce facea cind era mic cu prietenii, se
continua. Viata lui este o sarbatoare constanta, restaurante,lautari si voie
buna. Nu cred ca exagerez daca spun ca tatal meu cunostea toate pravaliile si
circiumile din Bucurestiul vechi. Se cunostea ca este de acolo. In 1987 eu plec
din tara. In 1990 parintii mei, pe rind ma viziteaza in Belgia, unde sint
stabilita. Facem plimbari prin Belgia,Olanda, Luxemburg ,Franta, Germania,
Elvetia,Austria si Ungaria. Culegem tone de amintiri si fotografii. In 1991, eu
sosesc la Los Angeles. La 2 ani dupa mine sosesc parintii mei,chiar la timp
pentru nastearea nepotului lor, Roland. Taia si Roland au o relatie foarte
apropiata,vizitindul la scoala in fiecare zi.In 1993 incep problemele de
sanatate pentru tatal meu si are o operatie de inima. Se simte foarte bine pe
urmatorii 8 ani. In toamna anului 2000 i se depisteaza un cancer avansat la
stomac. Este operat in Noembrie 2000.Face 6 luni de chemo-terapie,se simte
foarte bine, dar ni s-a spus ca are doar 1 an de trait. Face a 4-a si ultima
calatorie in Romania in vara anului 2001.Sta acolo 5 luni, isi viziteaza rudele
si prietenii.Din nefericire insanatosirea a fost numai temporara.Se simte rau,
se reintoarce la Los Angeles si decedeaza la numai 3 saptamini de la venire,
inconjurat de familie si prieteni. Tatal meu a avut o viata foarte buna. Ma uit
inapoi si ma intreb daca ar fi vrut sa schimbe ceva? Sint sigura ca nu.Lunile
pe care le-a petrecut in Romania ne-au ajutat sa ne obisnuim fara el.Abssenta
lui devine dureroasa cina realizam ca nu mai este in Romania,.....sau este?!
Oriunde esti, tata, te iubim si pe curind! (fiica Carmen
Stoian)
(Funeralii la 23 Ianuarie, 2002)
După o îndelungată suferinţă, când acasă, când la
spital, Mama Maria Dascălu şi-a dat obştescul sfârşit, la
18 ianuarie 2002. Maria Dascălu era mama enoriaşului nostru Dumitru
Dascălu, şi bunica îndrăgitelor tinere ale Mugurelului: Daniela,
(acum căsătorită cu Iulian Răgălie, având şi un
îngeraş de pruncă Andreea), Veronica şi Ioana Dascalu.
De când eu am cunoscut-o personal, mama Maria Dascalu a fost mai tot timpul
în boală şi suferinţă. A fost însă binecuvântată
căci, unicul ei fiu Dumitru, s-a îngrijit de dumneaei (aşa cum se
îngrijiseră şi de socrii săi până la deces), cu toată
dragostea fiască.
A fost o credincioasă model a bisericii. Cu toate că,
datorită bolii şi suferinţei, nu putea să participe la
Sfintele Slujbe, era adesea vizitată de părintele Constantin, mai
ales în posturile Mari, când o mărturisea şi o cumineca.
Mare i-a fost bucuria când, chiar în Ziua de Bobotează, părintele
a vizitat-o la spital, unde i-a dat Sfânta Împărtăşanie, care
avea să-i fie ultima merindă duhovnicească înainte de a-şi
da obştescul sfârşit.
Funeraliile au fost oficiate la 23 ianuarie crt., de către
părintele Constantin Alecse, duhovnicul ei, şi Părintele Ioan
Dumitrascu, din România, aflat în vizită în Statele Unite, în acea
perioadă.
Adresăm îndoliatei familii condoleanţele noastre cele mai
sincere, şi fie ca Bunul Dumnezeu să- facă veşnică
odihnă în corturile drepţilor.