Primul cuvant al lui
Hristos cand a inceput sa propovaduiasca a fost "Pocaiti-va !"
(Matei, IV, 17). In graba vietii cotidiene nu avem timp sa ne gandim la aceasta
si pur si simplu socotim ca tot ce avem de facut de-a lungul Postului este sa
ne abtinem de la consumarea anumitor mancaruri, sa renuntam la distractii, sa
ne spovedim, sa luam dezlegarea de la duhovnic, sa primim Sfanta Impartasanie
iar apoi sa ne consideram in perfecta randuiala pana anul urmator. Cu toate
acestea trebuie sa existe un motiv pentru care Biserica a randuit sapte
saptamani ca o vreme aparte pentru pocainta si pentru care ne cheama la un lung
si sustinut efort duhovnicesc.
La intrebarile Ce
este pocainta ? De ce avem nevoie de ea ? Cum ne putem pocai ? Postul Pastelui
ne ofera toate raspunsurile. Postul Pastelui este o calatorie. Iar fiecare
dintre cei care au facut macar o data aceasta calatorie cu inima deschisa
cunoaste raspunsul intrebarilor : noua viata, care cu aproape 2000 de ani in
urma ne-a fost daruita noua, tuturor celor care credem in Hristos. Drumul are
mai multe etape : Pregatirea : Cu mult inainte de inceputul propriu-zis al
Postului, Biserica face cunoscuta apropierea acestuia. Este o trasatura
caracteristica a traditiei liturgice ortodoxe aceea ca fiecare sarbatoare sau
perioada importanta - Paste, Craciun - este anuntata si pregatita inainte.
Aceasta pregatire include cinci Duminici consecutive care preced Postul,
fiecare fiind dedicata unor aspecte fundamentale ale Pocaintei.
Prima instiintare cu
privire la Post este facuta in Duminica in care se citeste pericopa evanghelica
despre Zaheu (Luca, XIX,1-10). Aceasta este prima vestire, prima invitatie: al
nostru este a dori ceea ce avem cel mai profund si adevarat in noi, a
constientiza setea si foamea pentru Absolutul din noi. Urmatoarea duminica este
numita "Duminica vamesului si a fariseului", care ne dezvaluie cel
de-al doilea aspect al pocaintei: smerenia. In a treia Duminica din perioada
pregatirii pentru Post, auzim parabola Fiului Risipitor (Luca, XV, 13-32), care
simbolizeaza dorinta de intoarcere, de inapoiere, de recapatare a Caminului
pierdut. Urmatoarea Duminica este numita "Duminica Lasatului sec de carne",
pentru ca de-a lungul saptaminii ce urmeaza este randuita de biserica o postire
partiala - abtinerea de la consumul de carne. In ajunul acestei zile se face
pomenirea tuturor celor ce au adormit intru nadejdea invierii si vietii
vesnice. Aceasta este ziua cea mare de rugaciune a bisericii pentru cei
morti.Pericopa evanghelica pentru Duminica Lasatului sec de carne ne prezinta
parabola lui Hristos despre Infricosatoarea Judecata (Matei, XXV, 31-46).
Parabola ne raspunde la intrebarea care va fi criteriul judecatii Lui:
iubirea.
Ultima Duminica dinainte de Post este "Dumunica Lasatului sec de branza". In Sambata care o precede Biserica pomeneste pe toti barbatii si femeile care au fost luminati prin postire. In cele din urma vine ultima zi, numita "Duminica Iertarii", dar al carei nume liturgic trebuie de asemenea mentionat: "Izgonirea lui Adam din Rai". Pericopa evanghelica a acestei ultime duminici (Matei, VI, 14-21) stabileste conditiile liberarii de sub robia fata de pacat: postirea, iertarea, reintoarcerea la unitate, iubirea. Toata pregatirea se apropie de sfarsit. Repetam de cinci ori Prochimenul si iata ca Postul a sosit! Cea de-a doua etapa a drumului pe care il facem in fiecare an se constituie din slujbele postului propriu-zis. Fiecare din pildele sau parabolele citite lupta impotriva pacatelor de care ne putem face vinovati, pregatindu-ne totodata sufleteste si mental pentru marea zi a Pastelui.
Postul Mare are
propria sa carte liturgica- Triodul. Aceasta contine cantari si pericope
biblice pentru fiecare zi a postului, incepand cu Duminica Vamesului si a
Fariseului si sfarsind cu Vecernia din Sambata Mare. Una dintre randuielile
liturgice apartinand Postului si specifica Ortodoxiei este impartasirea cu
Sfintele Taine la fiecare sfarsit de saptamana. Desi Euthanasia ar putea parea
incompatibila cu ideea de post, lucrurile nu stau intocmai asa. Fiecare
Duminica devine (prin importanta care i sa acorda astfel) un punct de sprijin
si totodata ziua bucuriei duhovnicesti.
Postul propriu-zis (cele patruzeci plus sapte zile) este comparat cu
calatoria de patruzeci de ani a poporului in pustiu. De-a lungul acestei
calatorii Dumnezeu a savarsit mai multe minuni si prin analogie acelasi model
de explicatie este data de Sfintii Parinti celor patruzeci de zile de Post.
Armele luptei
noastre cu noi insine devin acum nadejdea si dragostea, iar pericopele
evanghelice ale slujbelor din Duminicile Postului vorbesc de credinta,
incredere, pornirile rele, de pocainta. Toate aceste concepte sunt tratate in
primele doua Duminici. In cea de-a treia, insa apare tema Sfintei Cruci, astfel
ca pana la sfarsitul postului sa putem avea "inimile sus". Ceea ce
este important, insa in aceasta perioada, din punctul nostru de vedere nu este
ideea abtinerii de la unele mancaruri, gesturi etc ci constientizarea luptei,
si atingerea starii de spirit si de suflet in care sa putem accepta si primi
jertfa care se face pentru noi.